Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Dezvoltarea psihica si conturarea insusirilor de personalitate



Dezvoltarea psihica si conturarea insusirilor de personalitate


DEZVOLTAREA PSIHICA SI CONTURAREA INSUSIRILOR DE PERSONALITATE



Persioada prescolara este una din etapele de intensa dezvoltare psihica. Aceasta are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, prin influentele mass-mediei si frecventarea institutiilor psescolare unde copilul ia contact cu cerinte multiple privind autonomia si adaptarea la mediul de viata.

In multe situatii apar diferente de cerinta in gradinita comparativ cu cele din familie, ceea ce presupune o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradictiile dintre solicitarile externe si posibilitatile interne devin mai active. Pot apare si contradictii cum ar fi contradictia dintre cerintele interne, dorintele, aspiratiile, interesele copilului si posibilitatile de a fi satisfacute. Pe acest plan se dezvolta negativismul infantil, dar si o concepere mai profunda, de fond a intregii activitati psihice, asimilarea si intelegerea a ceea ce e permis si a ceea ce nu este permis, a ceea ce este posibil si a ceea ce nu este posibil, a ceea ce este bun si ce este rau.
In aceeasi ordine sunt si contradictiile legate de modalitati mai simple si primitive de satisfacere a trebuintelor si cerintelor implicate in trebuinte noi, complexe si civilizate. Astfel apar conduitele de pe axa ordonat-dezordonat, conduite civilizate-conduite infantile.

Exista si o alta categorie de contradictii specifice ce se constituie in planul cunoasterii. Dezvoltarea imaginatiei ii permite copilului sa descopere faptul ca imaginar el poate sa se transpuna in orice situatie, chiar si fantastica, dar in realitate situatiile de viata sunt mai restranse si nu au semnificatia banuita. In raport cu contradictia respectiva se dezvolta si dorinta de a crea, schimba si transforma viata.

Prescolarul mic (3-4ani) este instabil, foarte impresionaibl, plange razand si trece usor de la dispozitie la alta traind exploziv si total evenimentele ce il impresioneaza. Totusi copilul devine mai insensibil la semnificatia evenimentelor si adopta conduite mai adecvate la convergentele sociale pe un fond de fragilitate afectiva cu unele manifestari ale crizelor de prestigiu.

Prescolarul mijlociu (4-5 ani) devine mai sensibil la evenimentele din jurul sau si este capabil sa faca aprecieri, relativ corecte, fara de comportamentul altora. Prin structurarea unor trasaturi volitionale, copilul se poate antrena in activitati de mai lunga durata si se straduieste sa-I fie de folos adultului.

Prescolarul mare (5-6/7ani) manifesta in ansamblu o mai mare adaptare si inteligenta, reticenta in situatii usor penibile ca urmare a intelegerii mai adecvate a situatiilor si a raporturilor de cauzalitate in producerea evenimentelor. Copilul mentine o oarecare opozitie fata de adult, opozitie ce se manifesta spontan, dar urmata de dorinte vadite de reconciliere. Se manifeste evident dorinta copilului de a fi de folos adultilor. Devine mai atent, imita discret conduitele adulte si participa la activitatile ocupationale ale adultului. Capacitatea de invatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere unde sunt prezente forme mai evoluate de simbolizare in care actioneaza integratori verbali.



O dezvoltare spectaculoasa priveste planul senzorio-perceptiv. Perceptia devine observatie perceptiva si este implicata in toate formele de invatare. Copilul prescolar este preocupat de cunoasterea interiorului si excteriorului locuintei si al gradinitei, al strazii, al magazinului, al mobilierului si sa identifice locul diferitelor obiecte. Este atent la caracteristicile fiecarui membru al familiei, la identitatea acestora si comportarea lor precum si la conditiile de viata in activitarile, profesiunile umane. Incep sa se consolideze generalizari cantitative, logica practica a relatiilor, marimea (lung, lat, inalt), cantitatea (mult, putin, deloc), succesiunea si simultaneitatea (acum, dupa aceea, intai, dupa, deodata), comparatia (la fel, tot atat), etc.

Se dezvolta diferite forme ale reprezentarilor dintre care cele mai importante sunt ale memoriei si ale imaginatiei. Memoria capata caracteristici psihice si sociale importante, mai cu seama datorita vorbirii. Imaginatia contribuie la constructorii posibilului, la intelegerea vietii interioare. La randul ei atentia este importanta in asigurarea desfasurarii oricarei activitati focalizand si centrand energia psihicului. Atentia volutara este alimentata de dorintele si intentiile copilului de a finaliza activitatea.

Dezvoltarea inteligentei intra intr-o noua etapa. De la faza simbolica, dupa 3 ani, inteligenta parcurge o etapa de inventivitate ce pregateste gandirea operativa complexa. Gandirea inregistreaza totusi progrese evidente. Ca forma intuitiva, ea opereaza cu ajutorul reprezentarilor si perceptiilor. Intrebarile frecvente "DE CE?" sunt destinate cunoasterii si sesizarii relatiilor dintre obiecte sau situatii.

Ca fenomen al vietii de relatie dezvoltarea afectivitatii trebuie raportata in aceasta perioada, la procesul identificarii care trece prin cateva faze. La 3 ani identificarea se manifesta prin cresterea starilor afective difuze in care copilul plange cu lacrimi si rade cu hohote, dupa care manifesta o retinere vinovata, iar la 4-5 ani identificarea devine mai avansata. Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate, modele parentale. Conditia de identificare parcurge 4 cai. Prima se realizeaza pe seama perceperii unor similitudini de infatisare cu modele parentale (parul, ochii), a doua pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este tot asa de inteligent ca tata sau tot atat de frumos ca mama), a treia se realizeaza prin adoptarea de conduite, atribute si gesturi ale modelelor, iar ultima prin insusirea de conduite, gesturi si atribute din ceea ce spun altii ca seamana copilul cu modelul. In mod obisnuit identificarea mai activa este cu parintele de acelasi sex.

Perioada scolara mica (6-10ani), de la intarea copilului in scoala si terminarea ciclului elementar, este apreciata de unii psihologi ca fiind un fel de sfarsit al copilariei. Specific este ca pentru toata aceasta etapa sunt evidentiate descrieri centrate pe problemele adaptarii scolare si ale invatarii fara a se neglija ca unele structuri psihice se dezvolta ca urmare a faptului ca, in copilaria timpurie si in perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta adaptativa si atitudinala.

Asadar, in perioada scolara mica, se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese in activitatea psihica datorita constientizarii ca atare a procesului invatarii - invatarea devine tipul fundamental de activitate. Aceasta inseamna ca activitatea scolara va solicita intens intelectul si are loc un proces gradat de achizitii de cunostinte prevazute in programele scolii si in consecinta, copilului i se vor organiza si dezvolta strategii de invatare, i se va cinstientiza rolul atentiei si repetitiei, isi va forma deprinderi noi de scris-citit si calcul.  Primii 4 ani de scoala, chiar daca au fost pregatiti prin frecventarea gradinitei, modifica regimul, tensiunea si planul de evenimente ce domina in viata copilului.

Procesul de adaptare se intensifica si centreaza pe atentia fata de nu nou adult si nu se mai limiteaza la parinti. Acest adult (invatatorul sau invatatoarea) incepe sa joace un rol de prim ordin in viata copilului. Pentru copil el este reprezentantul marii societati si in acelasi timp el vegheaza la exercitarea regulilor societatii si scolii, dar si cel care antreneaza energia psihica, modeleaza activitatea intelectuala a copilului si organizeaza viata scolara, impune modele de a gandi si actiona.

Deosebit de sensibil devine copilul la o noua dimensiune a colectivului si anume la neutralizarea (egalitatea) afectiva a mediului scolar, ceea ce ii impune conditia de a castiga independent un statut in colectivitatea clasei.

Daca in perioada scolara mica, tutela familiala si scolara este accentuata, in pubertate se modifica treptat ca urmare a mai marei autonomii si responsabilitati crescute a copilului. Dominanta in aceasta perioada este maturizarea biologica si intensa dezvoltare a personalitatii.


Activitatea fundamentala pentru perioada pubertatii ramane invatarea si instruirea teoretica si practica. Tipurile de relatii se complica progresiv facilitand integrarea copilului in generatia sa, premisa a integrarii sociale largi, complexe in care exprimarea identitatii proprii capata tot mai pragnant note personale. Relatiile sociale ale puberului se complica mai mult si prin dezvoltarea dimorfismului secual cu cerintele ce le implica la care se adauga multiplicarea situatiilor de statut si rol social prin solicitarea in activitati sociale, sportive, culturale.


Structurarea personalitatii in perioadele pubertatii nu este lineara, ea se dimensioneaza relativ seismic si dramatic datorita contradictiilor dintre componentele impregnante de atitudini copilaresti, cerintele de protectie, anxietate specifica varstelor mici in fata situatiei mai deosebite si atitudini si conduite achizitionate sub impulsul cerintelor interne de autonimie sau impuse de societate.


Personalitatea


O foarte generala definitie a personalitatii, acceptabila tocmai din acest motiv, ar consta in ideea ca personalitatea este o dispozitie relativ generala si permanenta ce caracterizeaza conduita unei persoane mai mult timp (ca atare contine trasaturi fundamentale si de data relativa legate de oarecare identificare cu o secventa stabila relativ de mediu). Modificarea acestei structuri este determinata in timp de varsta, de modificari ale statutului social, ca si de evenimente de foarte mare importanta pentru persoana in cauza sau de modificari foarte pregnante in viata sociala, profesionala, care transformandu-se, solicita noi scheme de adaptare si eforturi in aceasta directie. Personalitatea cuprinde structuri de profunzime si de suprafata. Cele de suprafata se manifesta si se exprima de cele mai multe ori ca operativitati dobandite ale aptitudinilor, ca aspiratii, ca interese, dorinte, apetituri mai circumstantiale si care sunt oarecum alimentate temperamental. Inteligenta, introversia -extroversia, feminitatea-masculinitatea sunt caracteristici de profunzime care se modifica cel mai greu. Cele descrise inainte sunt mai mult conditionate de mediu.

Allport G. a accentuat mult ideea unicitatii in diversitate a personalitatii si a folosit conceptul de "proprium" pentru aceasta caracteristica a personalitatii. Impreuna cu Odbert au identificat aproximativ 17953 denumiri de trasaturi de personalitate folosite de diversi autori.

Dintre acestea 4504 trasaturi sunt autentice. Un alt autor McClelland (1959) a identificat peste 1000 de trasaturi de personalitate. Klages a indexat 100 de definitii.

Dezvoltarea geneticii a creat un interes mai subtil pentru ereditate si structurile genetice ale metabolismului fiziologic, functional, fundamental si psihometabolismul potential ca suporturi totale privind tendintele de dezvoltare ale tipologiilor umane. Nu vom insista asupra acestei probleme acum, ci vom sublinia doar faptul ca s-a creat in ultimii 10 ani domeniul de discutie al laturilor personalitatii. Cele mai multe optiuni s-au conturat in jurul diverselor laturi ale psihicului.

Latura intelectuala consta din totalitatea proceselor de cunoastere active, din setul disponibil si cel activ de informatii stocate, dar si de algoritmii implicati si stilul acestora de a se implica. Se refera si la memorie, intuitie (ca intelegere) si oarecum si la atentie.

Latura temperamentala dinamica-energica a afectivitatii si motivelor, motivatiilor legate de structurile sinelui si ale angajarilor lui preferentiale. Aceasta latura este un fel de musculatura a psihicului, ce mobilizeaza sau tempereaza trebuintele si instinctele si este omniprezenta in tot ce are legatura cu tot ce are legatura cu personalitatea. In functionalitatea acesteia se dezvolta si activeaza capacitatea de a stapani structurile tensionale ale situatiilor si activarea eficienta a mecanismelor de aparare si de echilibrare a activitatii psihice inclusiv in nucleul evenimentelor si situatiilor, oricat ar fi acestea de tensionate. In structurile sinelui se deruleaza seismele filmului interior, in exterior secventele cu numeroase momente imprevizibile ale filmului conditionarii existentiale, ambele solicitand permanent latura temperamentala.

Latura evaluativa este implicata in orientarea in evenimente si in atribuirea valorii lor pentru personalitate. Foloseste imaginatia proiectiva si sistemul de evaluare personal incarcat mai mult sau mai putin de subiectivitate. La aceasta latura s-au referit S. Freud, vorbind despre functiile Supraeu-lui, Kelly, prin referirile la constructele personale, si Heider, prin teoria atributionala. Latura evaluativa este in constructie latenta, permanenta, fata de mentalitatea curenta (implica si referiri la legislatiile sociale), dar are o elasticitate creata de parcurgerea de evenimente si situatii personale marcante ce plaseaza evaluarile personale la distanta dintre acestea si  ceea ce se admite ca evaluare in grupurile de apartenenta, ce si cata securizare ofera pentru trebuintele si nazuintele personale diferitele feluri de conduite evaluative adoptate, in prezent si in viitorul apropiat.

Latura prospectiva, legata mai mult de cea evaluativa, este mult mai complexa. Se refera, pe de o parte, la modul in care se organizeaza imaginea de sine pentru grupurile de apartenenta (in care traieste persoana in cauza), si pe de alta parte, la modul in care sunt privite formele de manifestare ale personalitatii de catre ceilalti. In aceasta latura este activa "masca", adica modalitatea in care doreste sa para personalitatea in fata celorlalti. Totodata, aceasta latura a personalitatii cuprinde idealuri, teluri de viata, imediate si mai indepartate, interese de toate felurile, dar si statute si roluri sociale spre care se aspira, inclusiv atitudini fata de sine, fata de ceilalti, si fata de realizarea profesionala si sociala. Activitatea proprie poate fi privita ca sursa de producere de confort personal, ca aport social, ca sursa de prestigiu sau ca sursa de progres social. Latura prospectiva este generatoare de analize de sine si de initiative, abandonuri, proiecte, cautari etc. Aceasta latura este foarte incarcata de vigilenta .

Latura efectorie sau instrumentala este formata din deprinderi si obisnuinte, activari de priceperi si implicari in activitati. Se refera si la angajarea in relatii interpersonale (si sociabilitatea personalitatii). Si de asta data e vorba de trasaturile de caracter ce se investesc in activitati, de constanta acestora, de raportarea la valoare pentru sine si in sine a activitatilor totale ce caracterizeaza personalitatea.

Desi par oarecum distantate de tematica personalitatii exista cateva concepte importante pentru aceasta discutie. Conceptele de biotip, genotip, fenotip, sociotip si etnotip s-au constituit in psihologia moderna din necesitatea de a for a in caracteristicile de specific ale personalitatii pe distanta dintre ereditate si mediu. O astfel de forare este in serviciul amprentelor identitatii care reprezinta tot ce este devenire specifica in structurile personalitatii si a expresiilor ei. Latura temperamentala, cu energismul ei, si cea prospectiva, alimenteaza si dirijeaza fortele psihicului.

Toate manifestarile laturii prospective solicita o mare cantitate de energie psihica potentiala.

Interesele se implica discret in toate situatiile si directioneaza fortele psihice, implicand potentialul acestora. Tot interesele sunt implicate si in identificarea cu situatia, in neimplicari, considerate ca necesare. Cand se face implicarea in situatie, aceasta este de diferite grade si potentiale la nivelul considerat de maxima adaptare (consideratia se face prin mecanismele laturii evaluatorii a personalitatii). In felul acesta are loc exprimarea de sine, care foloseste forma subtila a strategiilor de aparare disponibile. Implicarea de sine si exprimarea de sine nu coincid intotdeauna, dar tind spre aceasta. Ele confera o consistenta si stil rolurilor si statutelor sociale, parentale, culturale etc. Oamenii cu constiinta de sine foarte activa si puternica pot sa se exprime in situatii diferite, fie asa cum vor sau doresc si vad (percep imaginea lor) cei din grupul de apartenenta, fie asa cum vor sau doresc sa fie vazuti si simtiti de ceilalti, fapt ce pune in evidenta folosirea profilului psihic de care dispun.

Omul in situatie realizeaza comportamente si atitudini diferite in functie de genotip, fenotip, sociotip si etnotip. Acestea sunt angajate in identitatea persoanei.

Genotipul este implicat in infatisare si in toate dimensiunile ei, dar si in fortele potentiale disponibile ereditar, fie ca vor fi folosite, fie ca nu.

Fenotipul reprezinta structurile personalitatii adjustate prin cerintele si ofertele mediului in care se face adaptarea, deci a mediului de apartenenta.

Sociotipul este aspectul identitatii impregnat de sociabilitate angajata si angajanta in obiectivele si idealurile sociale, este in acelasi timp si expresia gradului de calitate a acestei angajari si a gradului de implicatie politica de statut pe acest plan, sau de implicatie ca public, cetatean, om de cultura, profesionist, etc.

Sociotipul cuprinde, sau este dominat de etnotip, atunci cand se refera la aspectul identitatii in cazul in care persoana face parte dintr-o etnie (grup social ce face sau nu parte din majoritatea populatiei). Etnotipul creeaza identitatii forme de rezonanta specifice, ce pot deveni discret agresive, cu trairi tensionate, ce tind sa acapareze identitatea si sa o refere la provenienta dintr-o etnie, fapt ce face relativ ambigua situatia civica. Etnotipul poate fi insa si deschis si cooperant. Prin etnotip se conserva mai ales limba si identificarea cu istoria etniei.

Din cele de pana acum a reiesit ca una si aceeasi persoana poate avea forme de identitate foarte diferite si numeroase pe care le reuneste intr-o unicitate, cu combinatii de structuri active. In cadrul identitatii se disting subidentitatile familiale, parentale (cu implicatii ale subidentitatii sexuale), apoi cele profesionale, culturale, de patrundere sociala, cu laturile pe care le-am evocat referindu-ne la sociotip si identitatea civica.

Combinatia structurilor active ale identitatii pot fi coerente, ordonate (cu prioritati), sau dezordonate, incoerente, cu agresivitati etc. Se mai pot face diferente intre comportamentul real sau spontan in situatii diferite sau in situatii asteptate sau  neasteptate si comportamente circumstantiale (mai ales oficiale inundate de distante de statute si roluri implicate in situatiile respective). La acestea se pot adauga comportamente stresante, incarcate de tensiuni, forme ambigui de afectivitate, blocaje etc., dar si comportamente sexuale ce au si ele caracteristici socializate si traditionale, dar si modernizate (fenotipice si genotipice).

Psihologia naiva are in atentie tipurile de temperamente la care ne-am referit. Literatura cuprinde, de asemenea, ample si foarte numeroase descrieri de tot felul de astfel de comportamente, caracteristice pentru personajele principale din toate operele literare. Si in celelalte arte, in teatru, in film, apar personaje care ofera o larga gama de comportamente individualizate, si ca atare, tipice intr-un fel.

Victor Hugo, dar si Caragiale, chiar si Eugen Ionescu au conturat astfel de comportamente in personajele descrise si au pus in evidenta, prin comportamente, rezonantele psihice caracteristice ale acestora. Aceste rezonante creeaza profilul tipologic. Freud a implicat rezonante psihice, rezonante fenotipice, dar si genotipice. Szondi, un psiholog abisal, influentat mai mult de Yung a implicat mai ales rezonante genotipice (s-a referit de fapt la profile patologizate discret). S. Freud a operat cu rezonantele psihice mai ales in lucrarile sale privind mari creatori precum Michelangelo Buonaroti sau Shakeaspeare. Astfel, el a conturat ideea ca mai toti creatorii au in structurile psihice stratificate evenimente pregnante din copilarie, mai ales complexe de intrusiune care se implica in generarea de rezonante psihice specifice ale acestora.






Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright