Frumusetea proverbelor provine mai ales din forma verbala
pe care o imbraca intelepciunea populara. Ele exprima adevaruri universale
(valabile oricind si oriunde) si, din acest motiv, gasim aceleasi proverbe in
foarte multe limbi. Ca forma, ele difera mult mai mult de la un popor la altul.
De exemplu: "Vulpea batrina nu cade in cursa' apare la un alt popor sub
forma "Pestele batrin nu se lasa prins in undita', cu acelasi sens, sau in
loc de: "Cine se scoala de dimineata departe ajunge' gasim: "Cine se duce
primul la barca pleaca primul'. (Imagistica depinde de orizonturile de
viata. Fireste ca intr-o tara cu mult litoral vor apare multi termeni legati
de pescuit, iar intr-una de tarani, cuvinte referitoare la plugane). Proverbele
au o functie practica, adica dau indrumari pentru felurite imprejurari ale
vietii. Ele sint convingatoare intrucit isi comunica sensul intr-un mod
deosebit, artistic. Metafora, inlocuirea u-nui termen prin altul, comparatia,
antinomia, inversiunea, repetitia sint figuri de stil care nu impodobesc, ci
constituie insusi corpul proverbelor si zicalelor. intregul proverb poate fi o
metafora: "Mestesugul e bratara de aur' sau "Buturuga mica rastoarna carul
mare'.
Cea mai evidenta
caracteristica a proverbelor este laconismul lor, adica exprimarea unor
sfaturi, constatari, situatii complexe in foarte putine cuvinte: "Berzei
chioare ii face Dumnezeu cuib' -exprima norocul nesperat al unui
defavorizat, indemnind la optimism.
Un alt aspect distinctiv il
constituie concretetea termenilor. Desi exprima o intreaga conceptie
despre om si viata, proverbele si zicalele nu folosesc niciodata un limbaj
teoretic, ci acorda unor o-biecte, fiinte si fenomene concrete valoare
generala. De pilda, in "Apara-ma de gaini, ca de cini nu ma tem', termenii
gaini si cini denumesc situtii care produc spaima in grade
diferite. In "La mamaliga mare, vin multe haimanale' se foloseste
expresia "mamaliga mare' cu intelesul de situatie sociala inalta sau de
orice lucru rivnit de multi. "Cutite taioase desemneaza pe oamenii care se dusmanesc,
in proverbul. "Doua cutite taioase nu pot sa stea-intr-o teaca'. Acesti
termeni concreti fac parte din universul natural, din cel al gospodariei
taranesti, numesc grade de rudenie, personaje din afara fumii vizibile, parti
anatomice, activitati umane si altele. Citam la intimplare: foc, sapa, spinare,
baba, capra, os, alun, tire, iepure, creanga, lulea, prastie, camasa, pamint,
carte, miere, pod, biserica, imparat, nas, boier, ucenic, tigan, ploaie, a
inghiti, a umbla, a trinti, a vorbi, mare, mic, drept, stnmb, lenes, Dumnezeu,
drac. Uneori, termenul este acelasi in mai multe formulari; "a umbla de frunza
frasinelului' si "a taia frunza la cini' sint zicale in care frunza,
folosit in sens figurat, insemna zadarnicie si lipsa de ocupatie. Cuvintul
nu e ales Ia intimplare - frunzele sint multe si nerodnice.
De multe ori proverbele si mai
ales zicalele exprima o atitudine satirica. O intentie artistica pare a dubla
pe cea moralizatoare, ele urmaresc un efect comic: "Chelului scufie de
margaritar ii trebuie', "Ciinele imbatrineste de drum si nebunul de grija
altora', "Prostului nu-i sta bine daca nu-i radul', "Ciihe surd la
vinatoare', "Na-ti-o fiinta, ca ti-am dres-o'. Frecventa si
abilitatea cu care poporul minuieste ironia, batjocura si alte mijloace ale
risului arata un fel propriu de a reactiona in fata Raului. Precizam ca tara-,
, nii nu se tem de rau, batindu-si joc chiar de dracul, care il intruchipeaza.
Convingerea lor este ca dispretul ridiculizarii poate fi mai eficient decit
dojana. La acestea se adauga o atitudine proprie romanului de "a face haz de
necaz': "E bun de spinzurat de o creaca uscata, ca-i pacat sa strici una
verde pentru el.' "Dupa ce ca e surd, nici n-aude', "Narodul deschide
gura, dupa ce-a inglodat trasura'. Uneori, placerea de a ride
precumpaneste: "Dracul cind n-are ce face isi cintareste coada'.
Proverbele nu sint niciodata
minioase, ci senine, asa cum se cuvine intelepciunii.
Proverbele, zicalele,
expresiile jiopulare ("a scoate ochii cuiva', "a mirosi ceva', "a
intra la banuiala'), denumirile populare de plante ("rochita
rindunicii', "traista ciobanului', "ciubotica cucului'), de
constelatii ("Carul-mare', "Closca-cu-pui') si multe alte denumiri
populare sint construite numai din sensuri figurate, alcatuind latura poetica a
limbii obisnuite, cristalele sale de arta literara, pe care le ignoram in
vorbirea curenta. Tot ce a
fost util poporului si frumos: lingura, blidul, stilpul portii, - atit de
delicat impodobite -, experienta si intelepciunea sint turnate in metafore
scinteietoare.
Recunoastem in multe ziceri populare, alaturi de sobrietatea gindirii, de
puterea neistovita a imaginatiei, voiosia populara si energia morala.
