Modelul cuboid

Modelul cuboid

Este binecunoscut deja de mult timp ca scalele populare ale CPI se pot reduce – prin tehnici statistice de reductie a datelor – la patru sau cinci factori importanti. Numeroase studii realizate de autori consacrati in anii 50-60 au ajuns la aceasta concluzie. Dintre acestia ii putem mentiona pe Johston (1957), Gowan (1958), Mitchell & Pierce-Jones (1960), Crites, Bechtold, Goodstein & Helibrun (1961) sau Bouchard (1969).

Studii realizate in anii 70–80 au confirmat faptul ca aceste scale se pot reduce la patru sau cinci factori care aveau, in toate cazurile, o compozitie similara (Burger, Pickett & Goldman, 1977; Lorr & Burger, 1981). Structurile factoriale identificate in studiile americane au aparut in forme similare si in studii pe aplicari ale CPI realizate si in alte tari cum ar fi China (Yang & Gong, 1993), Malaezia (Awang & Loekmono, 1972), Israel (Levin, 1971; Kevin & Karni, 1981), Spania (Seisdedos, 1993) sau Elvetia (Gndre, 1992).

Prezenta constanta intre acesti cinci factori a doua teme majore – status interpersonal si incredere in sine si respectiv centrare pe sine si axare pe valorile traditionale i-a determinat pe Nichols si Schnell sa dezvolte in 1963 doua noi scale: Po, Orientare Personala si respectiv Vo (Orientarea spre Valori). Scala Po corela in cea mai mare masura cu scalele populare din primul sector al protocolului CPI si in special cu Do, Sy si Sa in vreme ce scala Vo corela in mare masura cu scalele populare aflate in al doilea sector al protocolului si in special cu Sc, Gi, Wb si Ac.

In urma unor analize statistice, calitative si corelationale care au durat 30 de ani, CPI a fost imbunatatit odata cu aparitia versiunii 462, in 2987, cu trei scale vectoriale, care genereaza un model cuboid.

Primul dintre vectori (v.1) a fost teoretizat ca fiind un continuum format pe axa externalism – internalism, la un mod similar dar nicidecum identic cu continuumul extraversie – introversie. Persoanele care aveau scoruri inspre capatul „externalism” se presupunea ca sunt persoane puternic interactionale, constiente de si raspunzand la raspunsul primit de la mediul social – fie acesta punitiv sau recompensatoriu – si avand un temperament puternic si expresiv. Persoanele care aveau scoruri mici inspre capatul „internalism” se presupunea ca aveau o inclinare catre lumea interioara fiind mai putin tentati sa se implice in interactiuni sociale, avand tendinta pronuntata de a-si proteja intimitatea fata de ceilalti, mai degraba rezervati in comportament.

Cel de-al doilea vector (v.2) a fost conceptualizat drept un continuum format pe o axa care avea la un capat ignorarea sau eludarea normelor (dar nu incalcarea acestora) iar la celalalt capat favorizarea sau respectarea normelor. Scorurile mari pe acest vector presupuneau prezenta unor trasaturi care il determinau pe individ sa respecte regulile sociale, sa fie pragmatic in vreme ce scorurile scazute pe acest continuum descriau persoane mai degraba aventuroase, capricioase si excentrice.

Cel de-al treilea vector (v.3) a fost conceput initial drept un indice de auto-realizare reprezentand gradul in care respondentii se auto-evaluau pozitiv sau negativ in raport cu momentul in care se aflau din punct de vedere al utilizarii potentialului si trasaturilor asociate cu temperamentul lor specific. Cu alte cuvinte la un capat al vectorului se aflau indivizii care se considerau realizati si auto-actualizati, care utilizau in mare masura potentialul personal iar la celalalt capat se aflau indivizii care se considerau mai degraba putin actualizati, departe de momentul in care potentialul personal va putea fin exploatat la maximum. Pe masura ce eforturile de dezvoltare a acestui vector se intensificau, s-a acumulat un volum semnificativ de informatie despre persoanele cu scoruri mari si respectiv scoruri scazute pe aceasta dimensiune iar acest fapt a permis intelegerea semnificativ mai profunda, din trei perspective, a acestui vector.

In primul rand, din perspectiva persoanei evaluate cu ajutorul CPI, cel de-al treilea vector putea servi drept un indice de auto-realizare sau implinire personala. La un capat al acestui vector se aflau persoanele cu o imagine de sine negativa afectata de indoieli si frustrari personale, respect de sine foarte scazut in vreme ce la celalalt capat al acestui continuum se aflau cei cu o imagine de sine puternic pozitiva, persoanele echilibrate beneficiind de optimizare interna si un nivel bun al auto-actualizarii.

In primul rand, din perspectiva persoanei evaluate cu ajutorul CPI, cel de-al treilea vector putea servi drept un indice de auto-realizare sau implinire personala. La un capat al acestui vector se aflau persoanele cu o imagine de sine negativa afectata de indoieli si frustrari personale, respect de sine foarte scazut in vreme ce la celalalt capat al acestui continuum se aflau cei cu o imagine de sine puternic pozitiva, persoanele echilibrate beneficiind de optimizare interna si un nivel bun al auto-actualizarii.

In al doilea rand din perspectiva celorlalti accentul era pus pe conceptul de competenta psihologica. Cei cu scoruri mici erau cei care aveau dificultati in a surmonta obstacolele si problemele vietii, si aveau probleme serioase in a gestiona cu succes trauma sau stresul sau nu putea face acest lucru de loc. Cei cu scoruri mari erau cei care isi puteau folosi cu succes abilitatile si aveau capacitatea de a persevera in rezolvarea unei probleme chiar si in conditii care erau radical adverse.

Cea de-a treia perspectiva era una pur profesionala conceptul cheie al intelegerii acesteia fiind integrarea egoului. Indivizii cu scoruri mici pe acest vector erau slab integrati din punct de vedere al ego-ului, se aflau intr-o relatie dificila cu ei insisi dar si cu ceilalti si aveau o intelegere superficiala a impactul pe care propriul comportament il avea asupra celor din jur dar si asupra lor insisi. Scorurile mari pe de alta parte descriau pe cei bine integrati, cu o intelegere superioara a propriei persoane si a celorlalti, semnificativ mai abili in a gestiona factorii care le perturbau echilibrul interior.

Pentru a se ajunge la elaborarea finala a celor trei scale vectoriale (denumite v.1, v.2 si v.3) au fost necesare 15 versiuni diferite ale acestora si aproape 5 de ani eforturi importante menite a gasi formula ideala a acestora care sa beneficieze de intercorelatii cat mai reduse, absenta unor itemi care sa se suprapuna si mai ales consonanta cu cele trei definitii initiale ale celor trei dimensiuni / vectori.

In cele din urma, prin1980 trei scale respectand toate conditiile descrise mai sus erau gata pentru a fi utilizate. Prima prezentare a acestor scale a fost facuta in manualul pentru CPI varianta cu 462 de itemi din 1987 al lui Gough. In prima lor forma scalele aveau urmatoarea compozitie:

scala v.1 avea 34 de itemi;

scala v.2 avea 36 de itemi;

scala v.3 avea 58 de itemi – prin comparatie cu v1 si v2 un numar semnificativ mai mare de
itemi pentru ca permitea clasificarea respondentilor in sapte nivele de auto-realizare,
competenta sau integrare a ego-ului.