Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Pacte - pactele pretoriene - pactul de constitut



Pacte - pactele pretoriene - pactul de constitut


1. Consideratiuni generale

Pactele sunt acele acorduri de vointa (conventii ale partilor) care, fara a fi ridicate la rangul de contract, sunt totusi sanctionate in dreptul clasic.

In vechiul drept roman, astfel de pacte nu puteau fi recunoscute in mod valabil dat fiind ca nu puteau fi sanctionate nici pe cale de actiune, nici pe cale de exceptiune. Nu puteau fi sanctionate pe cale de actiune, deoarece, in epoca veche, se respecta cu strictete principiul ex nudo pacto actio non nascitur (nu se naste actiune dintr-un simplu pact), principiu care nu este decat o consecinta a formalismului. Pactele nu puteau fi sanctionate nici prin exceptiune, deoarece, in epoca veche, exceptiunile nu existau inca.

In epoca clasica sunt recunoscute ca producand obligatiuni doua categorii de pacte, si anume pactele pretoriene, sanctionate de catre pretor, si pactele alaturate, ce fusesera sanctionate de jurisprudenta.

In epoca postclasica se adauga acestora si a treia categorie, pactele legitime, sanctionate de imparat prin constitutiunile sale. Aceste pacte sunt desemnate printr-un termen comun, si anume pacta vestita (pacte sanctionate), spre deosebire de cele nesanctionate, care sunt denumite nuda pacta (pacte nude).

2. Pactele pretoriene

Pactele pretoriene sunt pactele sanctionate de catre pretor prin actiuni, fara a le ridica insa la rangul de contracte.

Pactele pretoriene sunt in numar de trei: receptum, pactul de juramant si pactul de constitut.

A. Receptum este, la randul sau, de trei feluri: receptum arbitrii (promisiunea de arbitri), receptum argentarii (promisiunea bancherului) si receptum nautarum, cauponum et stabulariorum (promisiunea corabierilor, a hangiilor si a proprietarilor de grajduri).



Cele trei feluri de pacte pretoriene au fizionomii  distincte, dar au si un element comun, constand din aceea ca o persoana se obliga a face ceva pentru o alta persoana.

a)      Receptum arbitrii. Este conventia intervenita intre partile care sunt in proces si un tert cu scopul ca tertul care se numeste arbitru sa solutioneze litigiul. Aceasta conventie este precedata de o alta, prin care doua persoane care sunt in proces se inteleg intre ele ca sa supuna litigiul dintre ele spre rezolvare unui tert. Aceasta conventie se numeste compromis si in epoca clasica nu produce efecte decat in forma unei stipulatiuni.

b) Receptum argentarii. Este conventia prin care un bancher promite clientului sau sa-i plateasca datoriile pe care eventual le va contracta fata de un tert. Bancherul se obliga numai in limitele fondurilor depuse de client. Daca la scadenta bancherul nu platea datoriile clientului, actiunea urma a fi intentata de catre client. Ulterior, actiunea va fi atribuita chiar creditorului clientului.

c) Receptum nautarum, cauponum et stabulariorum. Este conventia intervenita intre un calator si una din persoanele carora calatorul le incredinteaza bagajele sale sau animalul sau.

Hangiul, corabierul si proprietarul de grajduri trebuie sa restituie intacte lucrurile incredintate. Obligatia de restituire rezulta fie din conventia expresa a partilor, fie din faptul depunerii unor lucruri, situatie explicabila prin rapiditatea cu care se desfasoara acest gen de operatii. Cei care primesc lucrurile calatorilor pentru pastrare raspund atat pentru culpa, cat si pentru caz fortuit (spre exemplu, furtul lucrului).

B. Pactul de juramant. Este conventia prin care partile hotarasc sa transeze litigiul dintre ele prin intermediul unui juramant. Conform acestui procedeu, debitorul jura ca nu datoreaza, sau, in mod simetric, creditorul jura ca are un drept de creanta. Astfel daca debitorul, conform pactului incheiat, jura ca nu datoreaza, creditorul renunta la pretentiile sale. Debitorul are insa posibilitatea de a referi juramantul creditorului, cerandu-i sa jure ca are o creanta; daca acesta din urma jura, debitorul urmeaza sa efectueze plata. Daca partile s-au inteles ca acest juramant sa puna capat conflictului, pretorul solutiona intelegerea partilor printr-o actiune sau pe cale de exceptiune.

C. Pactul de constitut. Este conventia intervenita intre debitor si creditor, prin care partile fixeaza un nou termen pentru plata datoriei.

La origine, pactul de constitut s-a aplicat numai pentru datoriile ce aveau ca obiect o suma de bani, dar mai tarziu s-a extins si asupra lucrurilor ce pot fi inlocuite unele prin altele.

Conventia intervine fie intre creditor si debitor, fie intre creditor si o alta persoana, pentru ca aceasta din urma sa ii plateasca datoria.

Pactul de constitut este de doua feluri: constitutum debiti proprii si constitutum debiti alieni.

a) Constitutum debiti proprii (promisiunea de a plati propria datorie) este conventia prin care debitorul promite sa plateasca datoria la un nou termen. Daca la termenul fixat prin acest pact debitorul nu plateste, va fi urmarit prin actio de pecunia constituta, fiind obligat sa plateasca, in plus, jumatate din datorie.

b) Constitutum debiti alieni (promisiunea de a plati datoria altuia) este conventia prin care o alta persoana decat debitorul se obliga sa plateasca datoria acestuia din urma la un alt termen si intr-un alt loc decat cel prevazut pentru executarea obligatiei initiale. Aceasta forma de constitut se putea chiar forma si prin scrisoare, intre absenti.

3. Pactele alaturate (pacta adiecta)

Sunt conventii incheiate pe langa un contract pentru a-i aduce unele modificari de continut.

Pactele alaturate sunt de mai multe feluri, in functie de momentele in care au fost incheiate si de scopul urmarit de catre parti.

Din punct de vedere al momentului incheierii lor, pactele alaturate sunt de doua feluri: pacte alaturate imediat dupa contractul principal (in continendi) si pacte incheiate la un anumit interval de timp (ex intevallo).


Dupa scopul lor, pactele alaturate sunt de doua feluri:

pacte ca sa micsoreze obligatiunea debitorului (ad minuendum obligationem); spre exemplu, i se da debitorului dreptul de a plati in rate;

pacte ca sa agraveze situatia debitorului (ad augendam obligationem); spre exemplu, ca sa oblige debitorul sa plateasca dobanzi pentru suma imprumutata.

4. Pactele legitime

Pactele legitime sunt conventii sanctionate in epoca postclasica de catre imparati prin actiuni de drept strict.

Aceste pacte sunt in numar de trei: promisiunea de dota, conventia de donatiune si compromisul.

Conventia de dota a fost sanctionata inaintea conventiei de donatiune. Totusi, vom prezenta mai intai donatiunea, pentru ca dota nu este decat o donatie cu caracter special.

A. Donatiunea

Donatiunea este actul prin care o persoana, numita donator, sufera o saracire, adica o diminuare a patrimoniului sau in favoarea unei alte persoane, numita donatar, in scopul de a imbogati pe aceasta din urma persoana. Spre exemplu, saracirea poate consta fie din transferul proprietatii unui lucru de catre donator donatarului sau, fie din remiterea unei datorii (iertarea unei datorii), pe care donatorul o face fata de donatar.

Donatiunea prezinta urmatoarele caractere:

este un act de saracire a donatorului. Daca un legatar renunta la legat, desi mostenitorul profita de pe urma acestei situatii, totusi, nu este o donatiune, deoarece legatarul nu a transmis un bun al sau, ci a renuntat sa se imbogateasca. Cei care fac un serviciu gratuit, ca, de exemplu, depozitarul sau comodantul, nu fac o donatiune, pentru ca nu micsoreaza patrimoniul lor in profitul altuia.

trebuie ca donatorul sa aiba intentie de a dona (animus donandi), intentie care nu va exista in caz de constrangere morala sau fizica sau atunci cand cineva executa o obligatiune naturala;

trebuie ca donatarul sa se imbogateasca, imbogatire corespunzatoare saracirii donatorului.

nu este necesara acceptarea donatarului. In practica, de cele mai multe ori, donatiunea apare drept rezultatul unei conventii intre parti, desi nu trebuie sa fie intotdeauna o conventie. Ea poate sa constea si dintr-un act unilateral (spre exemplu, plata datoriei altuia fara stirea acestuia)

Categorii de donatiuni

Donatiunile erau de doua feluri:

donatiunea intre vii;

donatiunea mortis causa.

A. 1. Donatiunea intre vii

La randul ei, donatiunea intre vii putea fi de trei feluri:

donatiunea intre vii obisnuita;

donatiunea intre soti;

dota;

donatiunea ante nuptias.

a) Donatiunea intre vii obisnuita

Donatiunea intre vii obisnuita este acea donatiune prin care donatorul sufera o saracire actuala si ireversibila in profitul donatarului.

In dreptul vechi si clasic donatiunea nu era un act special, ci imbraca forma proprie altor acte. Pentru a obtine efectele donatiunii, romanii recurgeau fie la unele moduri de dobandire a proprietatii (mancipatiune sau traditiune), fie la unele moduri de creare sau de stingere a obligatiilor (stipulatio sau acceptilatio). Faptul ca unul din actele mentionate era utilizat in scopul realizarii donatiunii rezulta numai din intentia partilor.

In dreptul postclasic au fost introduse noi conditii de foma donatiunii. Astfel, imparatul Constantin Chlor a impus transcrierea actului de dontie intr-un registru public, iar imparatul Constantin cel Mare a mers mai departe, cerand ca transmiterea lucrului donat sa se faca in fata unor martori, iar actul scris, redactat cu aceasta ocazie, sa fie transcris intr-un regsitru public (insinuatio). Imparatul Justinian a sanctionat simpla conventie de donatiune printr-o condictio ex lege.

Legile de limitare a donatiunilor

Pentru a se veni in sprijinul celor saraci asupra carora cei puternici exercitau presiuni pentru a le face donatii, au fost adoptate in timpul Republicii trei legi.

Legea Publicia a dispus ca patronii sa nu primeasca de la clientii lor, cu ocazia Saturnalelor, alte bunuri decat lumanari de ceara. Saturnalele erau sarbatori in cinstea lui Saturn, zeul protector al agriculturii.

Legea Cincia interzice avocatilor sa primeasca remuneratii sau altceva pentru pledoariile lor. Aceeasi lege interzice donatarilor sa primeasca bunuri peste o anumita limita, limita pe care nu o cunoastem. Se mai prevede numai ca donatiile se pot face numai intre anumite persoane, ca, de exemplu, rude de sange, precum si posibilitatea donatorului sa ceara restituirea donatiei prin condictio sine causa.

Legea Calpurnia a interzis magistratilor sa primeasca donatii de la cei aflati sub autoritatea lor.

b) Donatiunea intre soti

Donatiunea intre soti este o forma distincta a donatiunii intre vii si cunoaste unele reguli speciale. Aceasta donatiune nu se putea practica in cazul casatoriei cu manus, cand femeia se afla sub puterea barbatului si nu avea bunuri. Neavand dreptul la bunuri, femeia nu putea face si nici nu putea primi donatiuni. Dar in cadrul casatoriei fara manus, femeia, avand un patrimoniu distinct de cel al barbatului, putea face sau primi donatiuni.

Pentru a reprima exercitarea de presiuni facute de catre un sot asupra celuilalt sot cu scopul de a-l determina sa ii faca donatii, romanii au interzis donatiunea intre soti. Aceasta interdictie a fost exprimata in forma unor obiceiuri. Cu toate acestea, sotii continuau sa-si faca donatii, ocolind prin anumite practici interdictia mentionata. Cat timp traia donatorul, sotul donatar se putea folosi de bunuri cu acordul celui dintai, iar dupa moartea donatorului le dobandea in plina proprietate, in baza legatului inclus in testament. Deci donatarul stapanea numai in fapt bunurile in timpul vietii donatorului, iar dupa moartea acestuia, cu titlu de proprietate, prin efectul unor dispozitii testamentare.

Imparatul Antoninus Caracalla a dat un senatusconsult in anul 206 e. n., numit Oratio antonini, prin care se aduc unele modificari regimului donatiunii intre soti. Potrivit acestui act, donatiunea devenea valabila daca sotul donator persista pana la moarte in intentia de a dona. Aceasta prevedere da posibilitatea realizarii unor donatii in fapt, care dobandeau valoare juridica la moartea donatorului, daca acesta nu revenea asupra intentiei de a face donatia. In acest fel, sistemul consolidarii donatiei prin legat este inlocuit de Caracalla cu prezumtia vointei de a face o donatie.

c) Dota

Dota este formata din bunurile pe care femeia le aduce cu ocazia casatoriei, in scopul de a contribui la sustinerea sarcinilor care apasa asupra vietii de familie.

La origine, dota se constituia prin procedee juridice diverse - mancipatiunea, traditiunea, acceptilatio. Vechiul drept roman cunoaste si o forma speciala, numita dotis dictio, rezervata in mod exclusiv pentru constituirea de dota. In cazul in care dota era constituita prin stipulatiune, aceasta purta numele de promissio dotis.

In epoca veche, barbatul, in calitate de proprietar, avea drepturi nelimitate asupra bunurilor dotale, atat in timpul casatoriei, cat si dupa desfacerea ei. La casatoria cu manus, in cazul mortii barbatului, sotia isi recupera o parte din bunurile dotale, intrucat venea la mostenirea acestuia in calitate de fiica. Dar la casatoria fara manus, unde sotia era o straina fata de barbat, bunurile dotale nu puteau fi redobandite nici macar in ipoteza mortii acestuia, deoarece femeia avea drepturi succesorale numai in familia sa de origine.

Pentru a contracara practica unor barbati care, profitand de acest regim al bunurilor dotale, contractau casatorii din interes, desfacandu-le apoi la scurta vreme dupa constituirea dotei, au fost introduse unele instrumente juridice prin care s-a creat obligatia sotului de a restitui bunurile dotale.

Astfel, a fost creata o stipulatiune, numita cautio rei uxoriae (promisiunea de dota), prin care barbatul promitea sa restituie dota in cazul desfacerii casatoriei, stipulatiune sanctionata prin actio ex stipulatu (actiune in baza stipulatiunii).

In cazul in care femeia nu avusese grija sa isi asigure restituirea dotei prin stipulatiune, barbatul ramanea proprietar al dotei. De aceea, pretorul a intervenit si a acordat femeii o actiune numita actio rei uxoriae (actiunea lucrului femeii maritate - actiune de dota) pentru a cere restituirea dotei.

In epoca lui Justinian cele doua actiuni au fost contopite, dand nastere unei actiuni ce prezinta caractere noi si care se numeste actio ex stipulatu, cu toate ca nu izvoraste dintr-o stipulatiune, ci este pusa de drept la dispozitia femeii.

Prin Legea Iulia de adulteris, data in timpul lui August, s-a interzis instrainarea de catre sot a bunului dotal din Italia, fara consimtamantul sotiei. Aceasta interdictie a fost completata cu o alta, prevazandu-se ca barbatul nu poate ipoteca imobilul dotal, chiar daca femeia isi da consimtamantul.

Codul lui Justinian cuprinde mai multe dispozitii prin care se interzice instrainarea de catre barbat a imobilului dotal, chiar daca femeia consimte la aceasta.

d) Donatiunea ante nuptias (inainte de casatorie)

In epoca postclasica (secolul al V-lea e. n.), donatiunea facuta uneori viitoarei sotii de catre viitorul sot capata reguli speciale si sub numele de donatie ante nuptias este sustrasa principiilor de drept comun in materie de donatiune, devenind o institutie independenta, o donatie cu caracter special. Prin urmare, donatiunea ante nuptias este donatiunea facuta de logodnic sau in numele lui, viitoarei sotii, este un fel de dota pe care viitorul sot o constituie viitoarei sotii. In epoca lui Justinian s-a admis ca asemenea donatiuni sa poata fi constituite si in timpul casatoriei, numindu-le donatiuni propter nuptias (din cauza casatoriei.)

A. 2. Donatiunea mortis causa

Donatiunea mortis causa (in vederea mortii) este acea donatiune facuta sub conditia ca donatorul sa moara inaintea donatarului.

Aceasta forma a donatiunii prezinta particularitatea ca poate fi revocata oricand, spre deosebire de donatiunea intre vii obisnuita, care poate fi revocata numai in anumite cazuri, si ca nu se consolideaza definitiv decat daca donatorul moare inaintea donatarului. O alta particularitate a donatiunii mortis causa este aceea ca se poate desfiinta de drept daca donatarul moare inaintea donatorului.

B. Compromisul

Compromisul este conventia incheiata intre doua persoane cu scopul de a supune conflictul dintre ele pentru rezolvarea litigiului de catre un arbitru.

Compromisul era valabil numai daca lua forma stipulatiunii. Justinian a admis compromisul intr-un singur caz: cand partile si-au dat adeziunea la sentinta data de arbitru fie expres, fie tacit, prin faptul ca n-au atacat-o intr-un anumit termen.






Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright