Participantii la procesul civil - incidente procedurale privind compunerea si constituirea instantei

Participantii la procesul civil - Incidente procedurale privind compunerea si constituirea instantei

Incompatibilitatea - situatia in care unui judecator nu ii este permis, in cazurile expres prevazute de lege, sa participe la solutionarea unei pricini; este reglementata de art. 24 C. proc. civ.; priveste doar com­punerea instantei;

exista trei cazuri de incompatibilitate care rezulta din art. 24
C. proc. civ.:

1) judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs;

2) judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini nici in caz de rejudecare dupa casare;

3) nu poate lua parte la judecata judecatorul care a fost martor, expert sau arbitru in aceeasi pricina.

fiind norme de ordine publica (imperative - prohibitive), dispo­zitiile art. 24 C. proc. civ. sunt de stricta interpretare si aplicare, cazurile de incompatibilitate neputand fi extinse prin analogie;

Observatie: pentru a deveni incompatibil, judecatorul trebuie sa fi pronuntat o hotarare prin care s-a dezlegat o problema litigioasa, de natura sa dezinvesteasca instanta (pe fondul cauzei, iar nu in temeiul unei exceptii care duce la solutionarea ca inadmisibila a cererii);

Nota: incompatibilitatile stabilite de art. 24 C. proc. civ. nu trebuie confundate cu cele privind exercitarea functiei de magistrat la care se refera Legea nr. 304/2004;

nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absoluta a hotararii, fiind vorba de norme juridice de ordine publica;

mijlocul procesual de invocare este exceptia de incompatibilitate, care este o exceptie de procedura, absoluta si dilatorie; se rezolva inainte de a se intra in cercetarea fondului pretentiei, iar daca exceptia este invocata in cursul judecarii fondului, va fi rezolvata cu prioritate fata de fondul pretentiei; nu este posibila unirea exceptiei de incompatibilitate cu fondul; se judeca de insasi instanta sesizata cu respectivul litigiu, in a carei compunere va intra si judecatorul despre care se afirma ca ar fi incompatibil. Solutii:

daca exceptia de incompatibilitate este respinsa, se pronunta o incheiere interlocutorie, care va putea fi atacata cu apel / recurs numai o data cu fondul [art. 282 alin. (2) si art. 316 C. proc. civ.];

daca exceptia de incompatibilitate este admisa, se va proceda la inlocuirea judecatorului incompatibil;

daca s-a pronuntat o hotarare de prima instanta cu incalcarea art. 24 C. proc. civ., partea interesata sau procurorul poate declara apel, neavand relevanta daca s-a invocat sau nu exceptia de incompatibilitate in prima instanta; daca apelul se constata intemeiat in baza acestui motiv, instanta de apel va trebui sa solutioneze pretentia pe fond;

daca s-a pronuntat o hotarare definitiva (nesusceptibila de apel) cu incalcarea art. 24 C. proc. civ, aceasta poate fi desfiintata in recurs prin invocarea art. 304 pct. 1 C. proc. civ. (cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale); daca motivul de recurs este intemeiat, iar recursul se judeca de un tribunal sau de o curte de apel (sau in cazul recursului de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materia contenciosului administrativ), se va casa cu retinere, dar, in celelalte cazuri, instanta suprema va casa cu trimitere (acest fel de casare reprezentand regula pentru ea potrivit art. 313 C. proc. civ.).

Partile

Subsectiunea I. Notiuni introductive

notiune – persoanele fizice sau juridice care au un litigiu referitor la un drept subiectiv civil dedus judecatii sau la o situatie juridica pentru a carei realizare calea judecatii este obligatorie si asupra carora poarta efectele hotararii judecatoresti ce se va pronunta ori care a fost deja pronuntata;

reclamantul si paratul (la judecata in prima instanta, partile din cererea de chemare in judecata se numesc reclamant si parat);

reclamantul - persoana care se adreseaza organului de jurisdictie cu o cerere prin care se initiaza procesul civil, urmarind stabilirea ori recunoasterea unui drept subiectiv civil al carui titular pretinde ca este sau realizarea unei situatii juridice protejate de lege;

paratul persoana chemata in judecata pentru a fi obligata sa recunoasca ori sa respecte dreptul afirmat sau fata de care se urmareste realizarea unei situatii juridice protejate de lege;

daca se formuleaza o cerere reconventionala, paratul din cererea de chemare in judecata devine reclamant in cererea reconventionala (parat-reclamant), iar reclamantul din cererea principala devine parat in cererea incidentala (reclamant-parat).

Subsectiunea a II-a. Coparticiparea procesuala

notiune - reprezinta aplicatia pe plan procesual a pluralitatii su­biec­telor raportului juridic substantial. Astfel, coproprietarii, coindivi­zarii sau devalmasii pot chema in judecata pe tertul care le-a incalcat dreptul de proprietate comuna, iar, intr-o asemenea ipoteza, litigiul va opune mai multi reclamanti unui singur parat;

sediul materiei: art. 47-48 C. proc. civ.

potrivit art. 47 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca:

obiectul pricinii este un drept sau o obligatie comuna;

daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza[1].

clasificare:

a) facultativa[2] / necesara (obligatorie);[3]

b) subiectiva [4] / obiectiva[5];

c) activa / pasiva / mixta - dupa cum sunt mai multi reclamanti si un singur parat, mai multi parati si un singur reclamant sau mai multi recla­manti si mai multi parati.

efectele coparticiparii procesuale:

raporturile dintre coparticipantii procesuali sunt guvernate de principiul independentei procesuale; conform art. 48 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedura, apararile si concluziile unuia dintre coparticipanti nu pot folosi, dar nici vatama celorlalti;

art. 48 alin. (2) C. proc. civ[6]. stabileste o exceptie: cand - prin na­tura raportului juridic sau in temeiul unei dispozitii legale - efectele ho­tararii se intind asupra tuturor reclamantilor sau paratilor, actele de proce­dura indeplinite numai de unii dintre ei sau termenele procedurale incu­viintate unora dintre ei pentru indeplinirea actelor de procedura vor profita si celorlalti;

Referat: Contract de audit financiar si de certificare a bilantului contabil Referat: Contractul de antrepriza pentru lucrari de constructii

daca actele de procedura ale unora dintre coparticipanti sunt po­trivnice actelor facute de ceilalti coparticipanti, atunci se va tine cont de actele cele mai favorabile.

alte efecte ale coparticiparii procesuale:

atunci cand coparticipantii au aceleasi interese, ei pot avea un singur mandatar, caz in care se va comunica o singura copie de pe cererea de chemare in judecata [art. 113 alin. (2) C. proc. civ. ] sau de pe intam­pinare [art. 116 alin. (2) C. proc. civ.], dupa cum coparticipantii sunt pa­rati sau reclamanti;

daca unii dintre coparticipanti nu s-au prezentat inaintea instantei ori nu au indeplinit un act de procedura in termen, ei vor fi totusi citati in continuare [art. 48 alin. (2) teza finala C. proc. civ.];

actele de procedura facute in interes comun sau impotriva coparti­ci­pantilor cu acelasi interes sunt supuse unei singure taxe de timbru;

coparticipantii vor suporta cheltuielile de judecata, daca este cazul, in functie de interesul fiecaruia sau de natura raportului juridic dintre ei, fie in mod egal, fie proportional, fie solidar (art. 277 C. proc. civ.).

Subsectiunea a III-a. Abuzul de drept procesual

notiune: partea care deturneaza dreptul procesual de la scopul pen­tru care a fost recunoscut de lege si il exercita cu rea-credinta savarseste un abuz de drept procesual;

sediul materiei: art. 723 alin. (2) C. proc. civ.;

abuzul de drept procedural presupune doua elemente, deduse din dis­pozitiile inscrise in art. 723 alin. (2) C. proc. civ. si anume:

un element subiectiv: consta in exercitarea cu rea-credinta a drep­tului procedural, in scop de sicana / hartuire, fara justificarea unui interes special si legitim, ci numai cu intentia de a-l vatama pe adversar, pentru a diminua sau intarzia posibilitatile de aparare ori de valorificare a drep­turilor acestuia, pentru a-l constrange la abandonarea sustinerilor sale ori la concesiuni;

un element obiectiv: care consta in deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legala, actul savarsit neputand fi explicat printr-un motiv legitim.

cerinte (pentru a caracteriza un act de procedura ca abuziv):

autorul actului sa fie titularul dreptului procedural in cauza si sa fie capabil sa il exercite;

dreptul procedural sa fie utilizat in limitele sale externe, fixate de lege, sa respecte dispozitiile legale referitoare la conditiile in care se exercita dreptul procedural, la forma actului si la termenul in care trebuie efectuat acesta;

dreptul procedural sa fie dirijat spre realizarea unui alt scop decat acela pentru care a fost acordat de lege;

dreptul procedural sa fie exercitat cu rea-credinta:

art. 723 alin. (2) C. proc. civ. dispune ca partea care foloseste drep­turile procedurale in chip abuziv raspunde pentru pagubele suferite;

pentru a nu se incalca principiul disponibilitatii, despagubirile nu pot fi acordate din oficiu de catre judecatorul cauzei, ci numai la cererea expresa a partii interesate; conform principiului de drept accesorium sequitur principale, instanta competenta a se pronunta asupra cererii de despagubiri va fi instanta sesizata cu rezolvarea litigiului in care s-a savarsit acel abuz;

in acelasi sens si art. 1083 C. proc. civ. stabileste obligatia partii care a determinat amanarea judecatii (sau a executarii silite) - in orice mod - de a plati, la cererea partii adverse, o despagubire pentru paguba cauzata prin amanare, iar art. 1081 sau de art. 1082 C. proc. civ. prevede si sanctionarea partii care a folosit cu rea-credinta anumite drepturi pro­cedurale cu plata unei amenzi civile;

in opinia noastra, actiunea in constatarea existentei abuzului de drept, cat si pentru repararea pagubelor generate de acesta este admisibila atat pe cale principala, (termenul de prescriptie extinctiva fiind de trei ani de la data la care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel ce raspunde de aceasta), cat si incidentala;

in ce priveste temeiul juridic al cererii de despagubiri se apreciaza ca se vor aplica regulile de la raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie (art. 998 C. civ.); despagubirile se vor acorda indiferent de solutia ce se va pronunta cu privire la fondul pretentiei deduse judecatii.

Participarea tertilor la judecata

Subsectiunea I. Notiuni introductive

notiunea de terti are o dubla conotatie:

se refera la persoane complet straine de proces (penitus extranei);

desemneaza si persoanele introduse intr-un proces pendente, deve­nind si ele parti; insa, pentru a nu fi confundate cu partile initiale (recla­mant si parat) sunt denumite fie intervenienti, fie terti intervenienti.

hotararile civile, cu foarte rare exceptii (de exemplu, in materie de stare civila), nu sunt opozabile erga omnes - res inter alios iudicata alteri neque nocere, neque prodesse potest, motiv pentru care, daca se doreste ca hotararea civila sa devina opozabila si altor persoane decat recla­mantului si paratului, este necesara introducerea acestora in proces, prin cele doua forme de interventie voluntara (art. 49-56) sau prin cele trei forme de interventie fortata, respectiv: chemarea in judecata a altor persoane (art. 57-59), chemarea in garantie (art. 60-63) si aratarea titularului dreptului (art. 64-66).

Subsectiunea a II-a. Interventia voluntara principala

notiune: cererea prin care un tert solicita introducerea sa intr-un proces pendente, cu scopul recunoasterii / stabilirii unui drept propriu - interventie voluntara principala (interventie agresiva);

sediul materiei: art. 49-55 C. proc. civ

natura juridica: este o veritabila chemare in judecata, formulata contra reclamantului si a paratului; este o cerere incidentala grefata pe cererea de chemare in judecata a reclamantului;

pretentia formulata de tert poate fi dedusa judecatii atat pe cale principala, intr-un proces distinct, cat si pe cale incidentala, in litigiul pendente;

presupune invocarea de catre un tert a unui drept propriu, care nu e neaparat identic cu dreptul pretins de reclamant, insa, se cere ca intre aceste drepturi subiective sa existe o legatura suficienta, pentru a se justi­fica solutionarea in comun, impreuna, a celor doua cereri;

de principiu, este admisibila in orice proces civil, exceptand liti­giile cu caracter strict personal (desfacerea / desfiintarea casatoriei, sta­bili­rea / recunoasterea / tagaduirea paternitatii, punerea sub interdictie a persoanei etc.) sau litigiile de munca;

forma cererii de interventie voluntara principala va fi asemana­toa­re cererii de chemare in judecata (art. 112 C. proc. civ.);

termenul de formulare:

regula: doar in fata primei instante, cel mai tarziu inainte de inchiderea dezbaterilor; la partaj, cererea de interventie voluntara principala se poate introduce si dupa pronuntarea incheierii de admitere in principiu, pana la inchiderea dezbaterilor ce preced hotararea finala de partaj; in recurs este inadmisibila;

exceptional: art. 50 alin. (3) C. proc. civ. permite intervenientului principal sa intervina si direct in instanta de apel, insa numai cu invoirea celorlalte parti;

de asemenea, se admite ca cererea de interventie principala este admisibila si: in cadrul rejudecarii cu trimitere dupa casare (daca s-a dispus casarea pentru necompetenta ambelor instante de fond), in con­testatia in anulare de drept comun exercitata contra unei sentinte nesus­ceptibile de apel sau contra unei decizii date in instanta de apel, insa nu­mai cu acordul partilor, in contestatia in anulare speciala exercitata contra unei hotarari pronuntate de judecatorie in ultima instanta, precum si in cadrul revizuirii, daca se rejudeca fondul[7];

primind cererea de interventie, instanta va asculta partile si pe cel ce intervine si va verifica o serie de aspecte pentru a se putea pronunta asupra admisibilitatii in principiu a acesteia. Astfel, instanta va trebui sa verifice:

daca tertul justifica un interes;

daca tertul pretinde un drept propriu;

existenta unei legaturi intre cererea principala si cererea de inter­ventie, care sa justifice rezolvarea impreuna a celor doua cereri;

daca cererea a fost introdusa inauntrul termenului prevazut de lege; daca tertul o introduce direct in apel, instanta verifica, in primul rand, acordul celorlalte parti la primirea cererii;

daca este admisibila interventia voluntara principala in litigiul pendente, avand in vedere natura acestuia;

instanta de judecata va pronunta o incheiere de admisibilitate in principiu a interventei voluntare principale, daca toate aceste conditii sunt intrunite, iar in caz contrar, o va respinge ca inadmisibila; aceasta incheiere este interlocutorie (instanta care a pronuntat-o nemaiputand reveni asupra ei si nemaiputand fi atacata decat o data cu fondul);

daca cererea de interventie s-a admis in principiu, se produc urmatoarele efecte:

investirea instantei cu judecarea cererii de interventie;

prorogarea legala de competenta, cand este cazul (art. 17 C. proc. civ.);

tertul devine parte in proces, cu toate drepturile si obligatiile pro­cesuale decurgand din acest fapt; va avea o pozitie independenta fata de partile initiale;

dreptul subiectiv dedus judecatii de tert devine litigios;

intreruperea prescriptiei extinctive;

partile initiale sunt puse in intarziere fata de tertul intervenient;

instanta dispune comunicarea cererii de interventie catre partile initiale si stabileste un termen in care poate fi depusa intampinarea;

tertul va lua procedura in starea in care aceasta se gaseste la mo­mentul incuviintarii in principiu, iar, pe viitor, toate actele de procedura se vor indeplini si fata de el;

hotararea ce se va pronunta in cauza va avea putere de lucru judecat si fata de intervenientul principal;

intervenientul principal poate exercita caile de atac, indiferent daca partile initiale au atacat sau nu hotararea.

Solutionarea cererii de interventie voluntara principala:

se judeca odata cu cererea principala;

daca judecarea cererii de interventie ar conduce la tergiversarea solutionarii cererii principale, art. 55 C. proc. civ. da instantei posibi­litatea de a le disjunge; disjungerea se pronunta printr-o incheiere care nu este supusa nici unei cai de atac;

daca cele doua cereri s-au solutionat impreuna, instanta pronunta o unica hotarare, opozabila tuturor partilor;

daca cele doua cereri au acelasi obiect (se exclud reciproc) nu pot fi admise ambele integral, dar ar fi posibil ca ambele sa fie admise in parte;

daca ambele cereri s-au respins, paratul din cererea principala care a castigat procesul poate pretinde acoperirea cheltuielilor de judecata, atat de la reclamant, cat si de la tertul intervenient;

stingerea judecatii in privinta cererii principale nu atrage automat si stingerea judecatii cu privire la cererea de interventie voluntara prin­cipala, ci judecata va continua pentru solutionarea acesteia din urma, intrucat intervenientul a supus judecatii un drept propriu.

Subsectiunea a III-a. Interventia voluntara accesorie

notiune: cererea prin care un tert (ce justifica un interes) solicita introducerea sa intr-un proces pendente, cu scopul de a apara drepturile uneia din partile initiale - interventie voluntara accesorie; practic, tertul nu pretinde un drept propriu, ci urmareste ca, prin apararile care le face, instanta sa pronunte o hotarare in favoarea partii pentru care a intervenit;

sediul materiei: art. 49[8]-56 C. proc. civ.;

natura juridica: este o simpla aparare; este o cerere incidentala;

pentru a fi admisibila cererea intervenientului accesoriu, acesta trebuie sa justifice un interes propriu ori sa vizeze obtinerea unui folos propriu;

de principiu, este admisibila in orice proces civil; ar fi inadmisibila in litigiile cu caracter strict personal (desfacerea / desfiintarea casatoriei, stabilirea / recunoasterea / tagaduirea paternitatii, punerea sub interdictie a persoanei etc.) exceptand cazul cand o norma juridica speciala ar dis­pune contrariul ori situatia in care interventia ar fi grefata pe o cerere accesorie sau incidentala ce nu are caracter strict personal;

forma cererii de interventie voluntara principala va fi asemana­toa­re cererii de chemare in judecata (art. 112 C. proc. civ.);

termenul de formulare: se poate face chiar oricand in cursul judecatii, chiar direct in apel sau recurs;

primind cererea de interventie, instanta va asculta partile si pe cel ce intervine si va verifica o serie de aspecte pentru a se putea pronunta asupra admisibilitatii in principiu a acesteia. Astfel, instanta va trebui sa verifice:

daca intervenientul justifica un interes propriu;

existenta unei legaturi intre cererea principala si cererea de inter­ventie, care sa justifice rezolvarea impreuna a celor doua cereri;

daca este admisibila interventia voluntara principala in litigiul pendente, avand in vedere natura acestuia;

instanta de judecata va pronunta o incheiere de admisibilitate in principiu a interventei voluntare accesorii, daca toate aceste conditii sunt intrunite, iar in caz contrar, o va respinge ca inadmisibila; aceasta in­cheiere este interlocutorie (instanta care a pronuntat-o nemaiputand re­veni asupra ei si nemaiputand fi atacata decat o data cu fondul);

daca cererea de interventie s-a admis in principiu, se produc urma­toarele efecte:

investirea instantei cu judecarea cererii de interventie;

prorogarea legala de competenta, cand este cazul (art. 17 C. proc. civ.);

tertul devine parte in proces, cu toate drepturile si obligatiile procesuale decurgand din acest fapt;

intervenientul accesoriu va avea o pozitie subordonata partii in favoarea careia intervine; art. 54 C. proc. civ. dispune ca intervenientul accesoriu nu poate face acte de procedura potrivnice partii in favoarea careia a intervinit (daca, totusi, le face acestea se vor respinge ca neavenite);

instanta dispune comunicarea cererii de interventie catre partile initiale si stabileste un termen in care poate fi depusa intampinarea (care poate fi formulata inclusiv de partea pentru care s-a intervenit, daca apreciaza interventia ca fiind potrivnica intereselor sale);

tertul va lua procedura in starea in care aceasta se gaseste la momentul incuviintarii in principiu, iar, pe viitor, toate actele de proce­dura se vor indeplini si fata de el;

Solutionarea cererii de interventie voluntara principala:

se judeca intotdeauna impreuna cu cererea principala (fiind o simpla aparare); deci, nu poate fi disjunsa niciodata de cererea principala;

instanta pronunta o unica hotarare, opozabila tuturor partilor, in­clusiv intervenientului;

solutia ce se va da cererii de interventie accesorie depinde de so­lutia data in privinta cererii principale, dupa cum s-a intervenit in fa­voarea reclamantului sau a paratului. Astfel:

cand interventia voluntara accesorie este in favoarea paratului, distingem:

cand cererea principala se respinge, paratul nu a pierdut procesul, astfel ca se va admite cererea de interventie accesorie (apararea tertului fiind considerata utila);

cand cererea principala se admite, paratul a pierdut procesul, astfel ca se va respinge cererea de interventie accesorie (apararea tertului ne­fiind considerata utila);

cand interventia voluntara accesorie este in favoarea reclamantului, distingem:

cand cererea principala se respinge, reclamantul a pierdut procesul, astfel ca se va respinge si cererea de interventie accesorie (apararea tertului nefiind considerata utila);

cand cererea principala se admite, reclamantul a castigat procesul, astfel ca se va admite si cererea de interventie accesorie (apararea tertului fiind considerata utila);

stingerea judecatii in privinta cererii principale atrage automat si stingerea judecatii cu privire la cererea de interventie voluntara accesorie;

potrivit art. 56 C. proc. civ. apelul sau recursul declarat de in­tervenientul accesoriu se socoteste neavenit daca partea in favoarea careia a intervenit nu a facut ea insasi apel sau recurs;

Observatie: s-a apreciat ca, atunci cand apelul / recursul partii a fost anulat (ca tardiv, netimbrat etc.), atunci si apelul / recursul interve­nien­tului accesoriu urmeaza a fi respins ca neavenit (solutie de inadmi­sibilitate), insa, alaturi de alti autori[9], apreciem ca situatia nu este identica cu cea avuta in vedere de art. 56 C. proc. civ., care este o norma speciala ce nu poate fi extinsa prin analogie, fiind suficient faptul ca partea in favoarea careia s-a intervenit a declarat calea de atac, pentru a nu se aplica sanctiunea neavenirii.