Sectiunea I - Notiune. Deosebirea de alte actiuni

Sectiunea a II-a - Caracterele juridice ale actiunii

Sectiunea a III-a - Dovada calitatii de mostenitor

Sectiunea a IV-a - Efectele petitiei de ereditate

Sectiunea I

Notiune. Deosebirea de alte actiuni

Desi nereglementata de legiuitor, petitia de ereditate este unanim recunoscuta atat de practica judecatoreasca cat si de doctrina. Ea a fost, cum s-a spus, "pe de-a-ntregul modelata prin hotararile tribunalelor" ¹ , avand menirea de a limpezi situatii cand mai multe persoane isi disputa calitatea de mostenitor cu privire la aceleasi bunuri. Exista, in adevar, situatii cand bunurile succesorale, in intregime sau in parte, sunt stapanite de persoane a caror calitate de mostenitori este contestata de altele, care pretind, ele insele, a avea calitatea de adevarati mostenitori, universali sau cu titlu universal. Mijlocul juridic prin care persoanele care pretind a avea titlul de mostenitor si, pe cale de consecinta, a intra in posesia bunurilor succesorale este actiunea in petitie de ereditate (petitio hereditatis). Asadar, petitia de ereditate presupune intotdeauna contestarea titlului de mostenitor, universal sau cu titlu universal, fiecare din partile din proces pretinzand ca este adevaratul mostenitor, temei care-i confera dreptul la bunurile litigioase pe care una din parti le are in stapanire.

Petitia de ereditate este, asadar, actiunea prin care un succesor cere in justitie sa i se recunoasca titlul de mostenitor universal sau cu titlu universal, ori de donatar de bunuri viitoare, in temeiul caruia pretinde sa i se predea bunurile succesorale detinute de alta persoana in virtutea unui titlu aparent de mostenitor.

Cu prilejul petitiei de ereditate, disputandu-se titlul de mostenitor, este indiferent faptul ca este vorba de cel de mostenitor legal, legatar sau donatar de bunuri viitoare, universal sau cu titlu universal sau ca paratul detine toate bunurile succesiunii sau numai o parte a acestora, sau chiar un bun singular.

Legatarii cu titlu particular al caror titlu de mostenitor este contestat nu pot folosi actiunea in petitie de ereditate. Ei, neavand pretentii asupra universalitatii succesorale isi pot valorifica drepturile, fie prin actiunea in revendicare sau confesorie, daca dreptul dobandit este un drept real, fie printr-o actiune personala, daca legatul priveste un drept de creanta.

Dupa cum se poate vedea din cele de mai sus, actiunea in petitie de ereditate se aseamana cu alte actiuni, cum ar fi actiunea in revendicare, actiunea personala prin care se cere plata unei datorii a paratului catre succesiune, sau cu actiunea in imparteala. Intrucat ea nu se confunda cu acestea, se impune decelarea elementelor specifice fiecareia pentru a le putea deosebi.

Petitia de ereditate se aseamana cu actiunea in revendicare prin finalitatea pe care o urmaresc ambele, adica recunoasterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri litigioase. Dar se deosebeste de aceasta prin aceea ca la petitia de ereditate se contesta titlul de mostenitor care da indreptatire la detentia bunurilor. Daca acest titlu nu este contestat, ci se contesta numai faptul ca bunurile pe care paratul le detine ar apartine succesiunii, actiunea nu mai este o petitie de ereditate ci una in revendicare. ³

Daca nu se contesta calitatea de mostenitor a reclamantului, dar se contesta titlul de creditor al defunctului, mostenitorul nu va uza de petitia de ereditate, al carei specific, cum am spus, este tocmai contestarea titlului de mostenitor, ci de actiunea personala a defunctului in executarea creantei mostenite de la acesta.

In fine, actiunea in petitie de ereditate se deosebeste si de actiunea in imparteala intrucat in cadrul acesteia din urma nu se contesta nici titlul de mostenitor si nici cota care se cuvine fiecaruia, ci se urmareste numai determinarea concreta a acestei cote din bunurile succesorale.

Mai precizam ca uneori se intenteaza si o actiune in constatarea calitatii de mostenitor, in conditiile art. 111 C. proc. civ., care de asemenea nu trebuie confundata cu actiunea in petitie de ereditate. Prin aceasta actiune, daca se justifica un interes legitim, nu se cere predarea bunurilor succesiunii catre reclamantul care se pretinde a fi mostenitor, ca la petitia de ereditate, ci numai constatarea ca acesta are titlu de mostenitor al defunctului.

Sectiunea a II-a

Caracterele juridice ale actiunii

In doctrina nu exista unitate de vederi cel putin in privinta catorva din caracterele juridice ale acestei actiuni.

a. In primul rand, se sustine de catre majoritatea autorilor ¹ ca actiunea este una reala intrucat mostenitorul apare, in sens larg, ca un adevarat proprietar al succesiunii deschise ² si, de asemenea, prin scopul ei care este deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesorale. Creantele din masa succesorala sunt vizate ca o valoare patrimoniala si nu ca un raport juridic ce se valorifica impotriva debitorului ³ . Dar s-a mai sustinut si ca actiunea ar avea un caracter personal intrucat, in primul rand, in cadrul ei se discuta care dintre partile din proces are calitatea de mostenitor si nu aceea de proprietar al bunurilor detinute de catre parat.

Alti autori au conchis ca natura juridica a actiunii ar fi variabila in functie de natura lasamantului succesoral, care poate cuprinde drepturi reale, dar si drepturi de creanta sau drepturi izvorate din creatia intelectuala si, in fine, s-a mai sustinut si caracterul mixt al actiunii. Acesta ar fi conferit atat de natura complexa a lasamantului succesoral cat si de faptul ca obiectul litigiului este calitatea de succesor universal sau cu titlu universal, pe care ambele parti o revendica.

In adevar, a transa chestiunea intr-un sens sau altul este greu, dar credem ca, dand prevalenta finalitatii acestei actiuni, care pe baza recunoasterii de catre instanta a calitatii de mostenitor a uneia sau alteia dintre parti, urmareste dobandirea bunurilor succesorale de la un aparent mostenitor de catre mostenitorul adevarat, se poate sustine ca actiunea in petitie de ereditate este o actiune reala. ⁶

b. Petitia de ereditate este o actiune divizibila astfel ca, pe de o parte, daca sunt mai multi mostenitori, fiecare lucreaza pentru sine neputandu-i reprezenta pe ceilalti, iar pe de alta parte, daca exista mai multi detinatori de bunuri de la care acestea se pretind, actiunea se va porni impotriva fiecaruia in parte, iar hotararea este opozabila numai partilor din proces.

Referat: Contractul de mandat - notiuni generale. Conditii de valabilitate ale mandatului1 Referat: Contract de Colaborare

c Actiunea este imprescriptibila. Si in legatura cu prescriptibilitatea actiunii in petitie de ereditate s-au nascut discutii in doctrina pe care nu dorim sa le reluam ⁸ , sustinand insa ca de vreme ce obiectul ei este format din constatarea calitatii de mostenitor si predarea drept consecinta a bunurilor succesorale, iar ambele actiuni, in constatare si in revendicare, sunt imprescriptibile pe cale extinctiva, se impune sa-i acordam acelasi caracter si petitiei de ereditate ⁹ . Acceptarea in termenul de 6 luni, prevazut de art. 700 C. civ., a mostenirii este o chestiune prealabila, care odata facuta duce la consecinta imprescriptibilitatii pe cale extinctiva a calitatii de mostenitor si a aceleia de proprietar al bunurilor succesorale. Evident, mostenitorul aparent poate invoca dobandirea dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale imobiliare prin uzucapiune, sau asupra celor mobiliare prin posesia de buna-credinta, potrivit art. 1909 C. civ. In cazul creantelor succesorale mostenitorul aparent si tertii debitori pot invoca prescriptia extinctiva a dreptului de a cere obligarea lor la plata prin hotarare judecatoreasca, daca sunt intrunite conditiile legale in acest sens

Sectiunea a III-a

Dovada calitatii de mostenitor

Intrucat, asa cum am aratat, in cadrul actiunii in petitie de ereditate, chestiunea disputata este aceea a titlului de mostenitor se pune problema dovedirii calitatii de mostenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal. Pe baza probelor administrate instanta de judecata va trebui sa determine care titlu este preferabil si in functie de aceasta cine este adevaratul mostenitor caruia i se cuvin bunurile succesorale, in totalitate sau in parte, dupa intinderea vocatiei la mostenire a uneia sau alteia dintre partile litigante. Aceasta dovada se face, in primul rand, dar nu exclusiv, prin certificatul de mostenitor sau certificatul de calitate de mostenitor.

Certificatul de mostenitor se elibereaza ca urmare a consensului dintre mostenitori, de catre notarul public competent, potrivit prevederilor Legii nr. 36/1995, in cadrul procedurii necontencioase (gratioase). In cazul in care nu exista consens intre mostenitori notarul nu poate elibera certificatul de mostenitor, iar drepturile asupra mostenirii se vor determina de catre instanta de judecata intr-o procedura contencioasa in care, printre altele, se va pune problema dovedirii calitatii de mostenitor a celor care pretind unele drepturi cu privire la patrimoniul defunctului.

Certificatul de mostenitor, care se elibereaza pe baza incheierii finale, potrivit art. 83 din Legea nr. 36/1995, in termen de 20 de zile de la data emiterii ei, cuprinde: datele celui ce lasa mostenirea, compunerea masei succesorale, numarul si calitatea mostenitorilor, cotele ce se cuvin mostenitorilor universali sau cu titlu universal, iar in cazul legatarilor particulari, bunurile ce li se cuvin acestora. Potrivit art. 83 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, fiecaruia dintre mostenitori i se elibereaza cate in exemplar al certificatului de mostenitor, dupa achitarea taxelor succesorale si a onorariului cuvenit notarului public.

De regula, se emite un singur certificat de mostenitor [art. 86 alin. (1) din Legea nr. 36/1995], dar legea permite, in anumite situatii de exceptie, intocmirea unui nou certificat de mostenitor sau a unui certificat suplimentar [art. 86 alin. (2) din Legea nr. 36/1995] ¹ , caci simpla omisiune a unor bunuri care fac parte din masa succesorala nu atrage nulitatea certificatului de mostenitor emis ² . Dimpo-triva omisiunea poate fi remediata, cu acordul tuturor mostenitorilor, iar notarul public va completa incheierea finala cu bunurile omise si va elibera un certificat suplimentar de mostenitor ³ . Desigur oricare dintre mostenitori se poate adresa, in astfel de situatii, direct instantei de judecata cerand sa se constate omisiunea, iar prin hotararea ce se va pronunta sa se includa in masa succesorala si bunurile omise ⁴ .

Daca prin testament s-a instituit si un executor testamentar, potrivit art. 83 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, se va elibera un certificat care sa constate aceasta calitate.

Certificatul de calitate de mostenitor se emite in ipoteza in care nu s-a facut dovada existentei unor bunuri in patrimoniul defunctului sau cand stabilirea acestora ar necesita operatiuni de durata, iar mostenitorii solicita eliberarea unui astfel de certificat care atesta numai calitatea lor de mostenitori (art. 84 din Legea nr. 36/1995).

Puterea doveditoare a certificatului de mostenitor si posibilitatea anularii lui. Certificatul de mostenitor, pana la anularea sa prin hotarare judecatoreasca, face dovada deplina cu privire la calitatea de mostenitor, cu privire la cota sau bunurile ce se cuvin fiecaruia dintre mostenitori in parte [art. 88 alin. (1), fraza a II-a din Legea nr. Potrivit insa prevederilor art. 88 alin. (1), fraza I din Legea nr. 36/1995, cei care se considera vatamati in drepturile lor, prin emiterea lui, vor putea cere instantei de judecata anularea acestuia si stabilirea calitatii de mostenitor si a drepturilor cuvenite celui care intenteaza actiunea.

In aceasta privinta se face distinctia intre ipoteza in care partea care cere anularea certificatului de mostenitor a participat la procedura succesorala notariala, consimtind la eliberarea lui, sau este vorba de un tert care nu si-a exprimat acordul in nici un fel in aceasta privinta. Intre cei care au consimtit in fata notarului la eliberarea certificatului de mostenitor acesta are valoarea probanta a unei conventii, potrivit art. 969 C. civ., astfel ca ei pot cere anularea acestuia numai pentru vicii de consimtamant ⁶ sau incapacitate, sau pot invoca motive de nulitate absoluta potrivit dreptului comun ^{7 ,} ca de pilda, frauda la lege, cauza ilicita sau imorala etc. Fata de terti insa, certificatul de mostenitor, fiind un res inter alios acta, mentiunile din cuprinsul sau vor putea fi combatute prin orice mijloace de proba.

Certificatul de mostenitor nu poate fi opus tertilor ca instrument de dovada absoluta, el neconstituind un titlu de proprietate, caci el nu poate fi considerat ca o dovada ca bunurile aflate in patrimoniul defunctului au fost proprietatea acestuia care s-au transmis apoi, prin efectul mostenirii, in patrimoniul succesorului ⁹ . Notarul nu are chemarea sa ateste calitatea de proprietar a defunctului, ci numai calitatea de mostenitor si intinderea drepturilor succesorale ale fiecarui mostenitor ^{10 .}

Cu toate acestea, s-a subliniat in doctrina, puterea doveditoare a certificatului de mostenitor nu trebuie minimalizata nici in raport cu tertii ^{11 .} El cuprinde totusi mentiuni rezultate din verificarile intreprinse de notarul public, potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, si este un mijloc de dovada a dobandirii drepturilor pe cale de mostenire de catre persoanele determinate ca fiind mostenitorii defunctului, chiar fata de terti Constatarile proprii ale notarului public, ca agent instrumentator, precum si data si locul intocmirii inscrisului, prezenta partilor, consemnarea corecta a declaratiilor facute sau constatarea unui fapt care s-a petrecut in prezenta notarului, fac dovada pana la inscrierea in fals. In schimb, declaratiile partilor consemnate numai de catre notar, fara a fi controlate de acesta, fac dovada pana la proba contrara ¹³ . Pe baza certificatului de mostenitor se fac inscrierile in cartea funciara a drepturilor reale dobandite prin mostenire ¹⁴ , pot fi pretinse sumele depuse de defunct la unitati bancare sau se poate valorifica creanta mostenita impotriva debitorului defunctului etc.

Asa cum am aratat mai sus insa, tertii care revendica drepturi proprii pot intenta actiune in justitie contestand calitatea de mostenitor a celor inscrisi in certificatul emis de notar, sau faptul ca acestia ar fi singurii mostenitori ai defunctului. O astfel de actiune se integreaza actiunii in petitie de ereditate, daca bunurile succesorale se afla in posesia celor inscrisi ca mostenitori in certificatul emis de notar, sau unei actiuni in constatarea calitatii de mostenitor, atunci cand acestea se afla in posesia reclamantului, avand asadar un caracter mai complex ¹⁵ . De asemenea tertii pot contesta ca unele bunuri fac parte din masa succesorala lasata de defunct, situatie in care actiunea are iarasi un caracter mixt, fiind o actiune in anularea certificatului de mostenitor si in revendicarea bunurilor ce se sustine a nu face parte din masa succesorala.

Intrucat, asa cum am precizat mai sus, actiunea in anularea certificatului de mostenitor nu are un caracter de sine statator, fiind dublata cel mai adesea de actiunile care se fundamenteaza pe drepturile pe care tertii le revendica, in ce priveste prescriptibilitatea ei se vor aplica regulile specifice acestora din urma, intrucat actiunea in anularea certificatului de mostenitor este numai mijlocul prin care se apara drepturile invocate de terti, care constituie scopul principal al actiunii. Atunci cand se invoca viciile de consimtamant pentru anularea certificatului de mostenitor, actiunea este prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de Decretul nr. 167/1958, care incepe sa curga dupa distinctiile prevazute de art. 9 din decret. In schimb, atunci cand se invoca cauze de nulitate absoluta, constatarea calitatii de mostenitor, petitia de ereditate sau se revendica bunurile succesorale, actiunile sunt imprescriptibile ¹⁷ .

In cazul succesorilor testamentari calitatea de mostenitor poate fi dovedita si cu testamentul. Exercitarea actiunii in petitie de ereditate nu este conditionata de eliberarea prealabila a certificatului de mostenitor, care de altfel, in caz de neintelegere intre parti nici nu poate fi eliberat. Drepturile lor succesorale si intinderea acestora vor putea fi stabilite direct de catre instanta de judecata ¹⁸ .

Dar pentru stabilirea calitatii de mostenitor se pot folosi si actele de stare civila, care au caracter autentic astfel ca au forta probanta a acestora. Calitatea de mostenitor legal se bazeaza tocmai pe legatura de rudenie cu defunctul sau pe calitatea de sot supravietuitor, astfel ca aceste imprejurari se dovedesc cu actele de stare civila.

Potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 calitatea de mostenitor poate fi dovedita si prin orice alte mijloace de proba admise de lege, inclusiv cu martori sau recunoasterea paratilor chemati la interogatoriu. Aceasta procedura este admisibila atat in fata notarului public cat si in fata instantei de judecata ¹⁹ .

Sectiunea a IV-a

Efectele petitiei de ereditate

Daca actiunea in petitie de ereditate este admisa ca urmare a faptului ca titlul de mostenitor al reclamantului este preferabil, se impune analiza diferita a efectelor acestei actiuni, dupa cum este vorba de raporturile dintre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent sau de cele dintre adevaratul mostenitor si terti.

- Efectele intre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent

- Efectele intre adevaratul mostenitor si terti

Efectele intre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent

Principalul efect al admiterii actiunii in petitie de ereditate este acela ca paratul (mostenitorul aparent) este obligat sa restituie reclamantului toate bunurile succesorale pe care, s-a dovedit, a le detine fara drept, afara de cele cu privire la care a dobandit un drept de proprietate prin uzucapiune. ¹

Obligatia de restituire este diferita in functie de faptul daca mostenitorul aparent a fost de buna sau de rea-credinta, adica a avut sau nu reprezentarea ca nu este adevaratul mostenitor, a crezut sau nu in realitatea vocatiei sale succesorale.

Astfel, daca mostenitorul aparent a fost de buna-credinta, el va trebui sa restituie in natura bunurile succesorale, iar in ipoteza ca le-a instrainat trebuie sa restituie pretul primit [art. 996 alin. (2) C. civ.]. El pastreaza fructele bunurilor succesorale pe care le-a perceput si nu raspunde de stricaciunile pricinuite chiar prin faptul sau [art. 995 alin.2 C. civ.].

Spre deosebire de acesta, cel de rea-credinta trebuie sa restituie fructele, chiar daca nu le-a perceput si raspunde de stricaciuni, chiar daca se datoreaza fortei majore, in afara de cazul in care se dovedeste ca acestea s-ar fi produs si la reclamant [art. 995 alin. (1) si art. 1156 alin. (2) C. civ.]. In cazul instrainarii bunurilor succesorale el trebuie sa restituie echivalentul valoric al acestora de la momentul cererii de restituire, chiar daca pretul primit este mai mic [art. 996 alin. (1) C. civ.]. In cazul in care mostenitorul aparent a incasat creante succesorale el va restitui adevaratului mostenitor atat capitalul cat si dobanzile de la data incasarii creantelor (art. 994 C. civ.).

Mostenitorul aparent evins, indiferent ca este de buna sau de rea-credinta are dreptul de a primi de la adevaratul mostenitor plata datoriilor succesiunii si cheltuielile facute cu bunurile succesiunii. Cele necesare se restituie integral, cele utile pana la concurenta sporului de valoare adus, iar cele voluptuarii nu se restituie, dar lucrarile efectuate vor putea fi ridicate, cu conditia sa nu produca stricaciuni bunului.

Mostenitorul aparent este indreptatit sa obtina un drept de retentie asupra bunurilor succesorale pana la momentul platii creantelor sale intrucat acestea privesc bunurile pe care le detine (debitum cum re iunctum).

Efectele intre adevaratul mostenitor si terti

Mostenitorul aparent putea, atata timp cat bunurile succesorale s-au aflat in posesia sa, sa incheie diferite acte juridice cu tertii cu privire la acestea. Se pune atunci problema soartei unor atari acte juridice ca urmare a admiterii actiunii in petitie de ereditate. Solutia este diferita in functie de natura actului juridic.

Astfel se admite ca actele de conservare si administrare a patrimoniului succesoral se mentin, devenind opozabile si adevaratului proprietar intrucat ii profita si acestuia. Se mentin, in temeiul art. 1909 C. civ. actele de instrainare a mobilelor, daca tertul dobanditor a fost de buna-credinta.

In privinta actelor de dispozitie privitoare la imobilele succesorale in practica judiciara ¹ , urmata de doctrina ² s-a adus un remediu principiilor consacrate in materie: nemo plus iuris alium transfere potest si resoluto dantis resolvitur ius accipientis prin aceea ca a construit asa-numita «teorie a mostenitorului aparent», bazata pe regula error comunis facit ius. In lumina acestei teorii actele de dispozitie privitoare la imobilele unei succesiuni sunt considerate valabile daca sunt indeplinite urmatoarele conditiuni:

- actul juridic de instrainare sa fie un act cu titlu particular si nu o cesiune de drepturi succesorale, intrucat acestea din urma au un caracter universal sau cu titlu universal, cesionarul aflandu-se exact in situatia mostenitorului aparent, supus pericolului de a fi evins;

- actul juridic sa aiba caracter oneros. Daca actul de instrainare este cu titlu gratuit este preferat adevaratul mostenitor care incearca sa previna o paguba (certat de damno vitando) in fata tertului dobanditor care ar cauta sa mentina un castig (certat de lucro captando) ³ ;

- tertul dobanditor sa fie de buna-credinta in momentul cumpararii, adica pe baza unei erori comune si invincibile sa fi crezut ca a contractat cu adevaratul mostenitor ⁴ .

Daca, asadar, actul de instrainare, care indeplineste aceste conditii va fi mentinut, mostenitorul aparent va fi obligat la restituire prin echivalent, in functie de faptul daca a fost de buna sau de rea-credinta, iar daca actul s-ar desfiinta prin aplicarea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, tertul va fi obligat la restituire fata de adevaratul mostenitor, avand insa actiune pentru evictiune impotriva mostenitorului aparent.