Proprietatea publica si proprietatea privata a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale

1. Notiunea de "proprietate publica"

2. Clasificarea bunurilor apartinand proprietatii publice

3. Modalitatile de dobandire a bunurilor din proprietatea publica

3.1. Contractul de achizitiile publice

3.2. Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

3.3. Rechizitiile in interes public

3.4. Trecerea unor bunuri din proprietatea privata in proprietatea publica, pentru cauza de utilitate publica.

4. Regimul juridic general al proprietatii publice

5. Regimul juridic special al unor bunuri din proprietatea publica

6. Proprietatea privata a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale

1. Notiunea de "proprietate publica"

Constitutia Romaniei, intrata in vigoare in decembrie 1991 si revizuita in anul 2003, reglementeaza proprietatea, atat cea publica si, in egala masura, si pe cea privata, ca institutie fundamentala.

Proprietatea publica - privata

Prin dispozitiile art. 44 din Constitutie, dreptul de proprietate a fost inscris ca drept fundamental al cetateanului, garantat si ocrotit de lege indiferent de titular, iar prin cele ale art. 136 au fost consfintite cele doua forme ale proprietatii: proprietatea publica si proprietatea privata, statuandu-se, totodata, ca proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, iar bunurile proprietate publica sunt inalienabile si pot fi date in administrare numai regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate sau. inchiriate, ori date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.

Cat priveste obiectul proprietatii publice, acesta este precizat de dispozitiile alin. (3) al art. 136 din Constitutie ca fiind format din bogatiile de interes public ale subsolului, caile de comunicatie, spatiu! aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege.

Proprietatea publica. Definitie

Pe baza celor de mai sus, putem defini proprietatea publica astfel: o totalitate de bunuri mobile sau imobile care, potrivit legii, apartin statului sau uni­tatilor administrativ-teritoriale si sunt administrate de cel caruia ii apartin in regim de drept public.

2. Clasificarea bunurilor apartinand proprietatii publice

Proprietatea publica este alcatuita din bunurile prevazute de Constitutie (alin. 136 alin. (3) si de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale, prin modurile prevazute de lege.

in literatura de specialitate mai veche sau mai noua, clasificarea bunurilor din proprietatea publica este facuta dupa diverse criterii, fiecare dintre ele prezen­tand o anumita importanta teoretica sau practica.

Clasificarea bunurilor proprietate publica

a) Dupa gradul de interes pe care il realizeaza, distingem:

- proprietatea publica de interes national;

- proprietatea publica de interes comunal sau orasenesc;

- proprietatea publica de interes judetean.

Clasificarea dupa acest criteriu prezinta importanta nu numai sub aspectul precizarii locului pe care un anumit bun il ocupa in sfera proprietatii publice si, implicit, a regulilor care definesc regimul lui juridic, ci si al autoritatii publice care competenta de a-l administra.

b) Dupa titularul dreptului de proprietate asupra bunului, avem:

- proprietatea publica a statului (titularul dreptului de proprietate fiind statul);

- proprietatea publica a judetelor (titularul dreptului fiind judetul, reprezentat de consiliul judetean);

- proprietatea publica a comunei sau orasului (titularul dreptului fiind comuna sau orasul, reprezentat de consiliul local al comunei sau al orasului, dupa. caz).

Titularul dreptului de proprietate, respectiv statul si unitatile administrativ-teritoriale, exercita posesia, folosinta si dispozitia asupra bunurilor proprietatii publice, in limitele si in conditiile stabilite prin lege.

c) Dupa modul in care sunt determinate bunurile, distingem:

- bunuri proprietate publica prevazute de Constitutie;

- bunuri proprietate publica prevazute de legi;

- bunuri proprietatea publica nominalizate, in conditiile legii, prin hotarari ale consiliilor locale sau judetean, dupa caz,

d) Dupa modul in care sunt create bunurile, deosebim:

- bunuri proprietatea publica produse in mod natural;

- bunuri proprietatea publica create prin actiunea omului.

e) Dupa. natura bunurilor, avem:

- bunuri proprietate publica de natura terestra;

- bunuri proprietate publica de natura maritima si fluviala;

- bunuri proprietate publica de natura aeriana;

- bunuri proprietate publica cu destinatie culturala;

- bunuri proprietate publica cu destinatie speciala.

f) Dupa natura juridica a bunurilor:

- bunuri imobile ale proprietatii publice

- bunuri mobile ale proprietatii publice.

Proprietatea publica al statului este alcatuita din bunurile prevazute de Constitutie, de Legea nr. 213/1998, precum si din alte bunuri de uz sau de interes public national, declarate ca atare prin lege.

Proprietatea publica a judetelor este alcatuita din bunurile prevazute de Legea nr. 213/1998 si din alte bunuri de uz sau de interes public judetean, declarate ca atare prin hotarare a consiliului judetean, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national.

Proprietatea publica a comunelor si oraselor este alcatuita din bunurile prevazute de Legea nr. 213/1998 si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national sau judetean.

Din cele de mai sus, rezulta ca determinarea bunurilor facand parte din proprietatea publica are la baza doua criterii: unul juridico-formal, care priveste declararea lor, ca atare, prin norma juridica (de nivel constitutional, legal sau prin hotararea consiliului judetean ori local) si unul care priveste afectatiunea lor uzului sau interesului public (national, judetean sau local, dupa caz), dar tot prin norma juridica.

"Bunurile de uz public' sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt desti­nate a fi folosit de catre orice persoana, cum sunt: caile de comunicatie, parcurile publice, strazile, pietele s. a.

"Bunurile de interes public' sunt acele bunuri care, desi nu pot fi folosite de orice persoana, sunt destinate a fi folosite pentru activitati care intereseaza co­lectivitatea, cum sunt: scoli, muzee, teatre, terenuri de sport. etc.

3. Modalitatile de dobandire a bunurilor din proprietatea publica

Potrivit principiilor si prevederilor constitutionale, precum si ale Legii ad­ministratiei publice locale, statul si unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice care au atat atributii de drept public, cat si de drept privat, avand si capa­citatea de a dobandi bunuri care le sunt necesare pentru exercitarea atributiilor in indeplinirea rolului care le revin, bunuri care, unele sunt proprietate publica, altele, proprietate privata.

In unele cazuri, bunurile pot fi dobandite prin mijloacele dreptului privat: prin acte juridice - contract de cumparare, de schimb, donatii sau legate etc. -, sau prin fapte juridice civile - ascensiune, uzucapiune, comasare.

in alte cazuri, bunurile pot fi dobandite numai prin acte juridice de drept public, adica prin acte administrative de gestiune (contracte administrative) sau prin acte administrative de autoritate, prin care autoritatea publica obliga pe particular sa cedeze bunul sau, in anumite conditii stabilite de lege, pentru realizarea unui interes general.

Modalitati de dobandire a bunurilor proprietate publica

Mijloacele de drept public prin care se pot dobandi bunuri in proprietate publica sunt urmatoarele:

. achizitii publice;

. exproprierea pentru cauza de utilitate publica;

. rechizitie in interes public;

. trecerea unor bunuri din proprietatea privata in proprietatea publica pentru cauza de utilitate publica

Analiza: Contract de inchiriere Analiza: Contractul individual de munca cu timp partial - MUNCA LA DOMICILIU

3.1. Contractul de achizitii publice

Notiune

Achizitiile publice reprezinta un mod de dobandire definitiva sau tempo­rara, de catre o persoana juridica, definita ca autoritate contractanta, a unor pro­duse, lucrari sau servicii prin atribuirea unui contract de achizitie publica.

Regimul juridic al achizitiilor este reglementat prin O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

Definitie

Contractul de achizitie publica este un contract cu titlu oneros incheiat, pe de o parte, intre o autoritate contractanta, in calitate de achizitor si, pe de alta parte, un furnizor de produse (caz in care contractul este contract de furnizare), un executant de lucrari (contract de lucrari), sau un prestator de servicii (contract de servicii).

Contractul de achizitii publice se bazeaza pe urmatoarele principii:

- libera concurenta a celor interesati de a deveni furnizor, executant sau prestator, dupa caz;

- utilizarea eficienta a fondurilor publice in atribuirea contractelor de achizitii publice de catre autoritatea contractanta;

Principii

- transparenta in atribuirea contractelor de achizitii publice;

- tratament egal, nediscriminatoriu pentru cei interesati sa incheie un contract de achizitii publice;

- confidentialitate in derularea procedurilor de incheiere a contractului de achizitii.

Procedura de incheiere

Procedura de incheiere a contractului de achizitii publice este strict re­glementata atat pentru autoritatea contractanta cat si pentru cealalta parte interesata sa incheie un asemenea contract.

Mai intai, autoritatea contractanta trebuie sa opteze pentru una din urma­toarele proceduri; in scopul atribuirii unui contract de achizitii publice:

a) licitatie deschisa, care confera dreptul oricarei persoane interesate sa. depuna o oferta;

b) licitatia restransa, care presupune un drept al autoritatii contractante de a selecta numai anumite persoane juridice (interesate) de a depune oferta, dar nu mai putin de 5 si nu mai mult de 20;

c) negocierea clauzelor contractuale cu cei interesati sa incheie contractul de achizitii (negociere competitiva - cand cei interesati sunt mai multi - sau negociere cu o singura sursa - cand cel interesat este o singura persoana);

d) cererea de oferta, respectiv procedura prin care autoritatea contractanta solicita oferte de la mai multi ofertanti.

Regula generala este cea a folosirii licitatiilor publice deschise sau restranse, celelalte modalitati de licitatie folosindu-se numai in cazurile expres prevazute de lege.

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 cuprinde reglementari speciale cu privire la:

- estimarea valorii contractului;

- elaborarea documentatiei de atribuire a contractului;

- participarea la procedura de atribuire a contractului;

- publicitate (publicarea anunturilor, anuntul de intentie, cel de participare si cel de atribuire);

- transparenta, comunicare si transmiterea datelor;

- evitarea conflictului de interese;

- atribuirea contractului in cazul fiecarei forme de licitatie;

- stabilirea ofertei castigatoare;

- informarea candidatilor si ofertantilor;

- anularea procesului de atribuire a contractului;

- intocmirea si pastrarea dosarului de achizitie publica;

-regulile specifice aplicabile contractelor de concesiune, precum si a celor sectoriale (apa, energie, transport, posta);

- solutionarea contestatiilor, inclusiv organizarea, functionarea si atributiile Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor si personalul acestuia, precum si procedura solutionarii contestatiilor de catre Consiliu si caile de atac impotriva deciziilor acestuia;

- sanctiuni.

3.2. Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

Notiune

Exproprierea pentru cauza de utilitate publica, reprezinta o modalitate de dobandire a unui bun imobil in proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, buh care apartine unei persoane fizice sau juridice ori proprie­tatii private a comunelor sau oraselor. Intrarea bunului in proprietatea publica se face din initiativa statului sau a autoritatilor administratiei publice locale, chiar si impotriva vointei proprietarului, dar numai daca este justificata de un interes public si cu respectarea procedurilor stabilite prin lege.

In acest sens, dispozitiile art. 44 alin (3) din Constitutie prevad ca. "nimeni nu poate, fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire'. Textul a fost completat cu un nou ali­neat prin recenta revizuire a Constitutiei, precizandu-se ca "sunt interzise nationali­zarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discrimina­torie a titularilor'.

Legea cadru in materie o reprezinta Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.

Din ansamblul reglementarilor cuprinse in lege se desprind urmatoarele principii care carmuiesc aceasta institutie juridica:

- exproprierea este un procedeu de achizitie fortata a bunurilor imobile, pentru proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale;

Principii

- masura poate fi luata numai pentru o cauza de utilitate publica;

- exproprierea se face in baza unei proceduri speciale si numai dupa o dreapta si prealabila despagubire, stabilita prin hotarare judecatoreasca.

Lucrarile pentru care se declara utilitate publica pot fi de interes national sau de interes local. Ele sunt enumerate expres in art. 6 din Legea nr. 33/1994 dar enumerarea nu are un caracter limitativ, intrucat in art. 7 alin. (3) se face referire si la orice alte lucrari pentru care utilitatea publica se declara, pentru fiecare caz in parte, prin lege.

Procedura exproprierii, strict reglementata de prevederile Legii nr. 33/1994 cuprinde doua etape principale:

Procedura exproprierii

I. etapa administrativa;

II. etapa judecaatoreasca.

I. Etapa administrativa,

Etapa administrativa

A. In etapa administrativa,  prima faza consta in declansarea procedurii pen­tru declararea utilitatii publice, care se face de catre-Guvern, pentru bunuri de inte­res national, si de catre consiliul judetean, pentru bunuri de interes local. Pentru alte lucrari decat cele prevazute in art. 6 al Legii nr. 33/1994, utilitatea publica se declara, pentru fiecare caz in parte, prin lege.

Declaratia de utilitate publica este facuta numai dupa efectuarea unor ana­lize de specialitate de catre comisii numite de Guvern, pentru lucrari de interes na­tional - si de consiliul judetean, pentru lucrari de interes local.

Rolul acestor comisii, in componenta prevazuta de lege, consta in a stabili daca exista, in cauza, un interes national sau local, dupa caz, si daca lucrarile nu pot fi realizate si pe alte cai.

Actul de declarare a utilitatii publice de interes national se publica in Mo­nitorul Oficial a! Romaniei si se afiseaza la sediul consiliului local pe a carei raza teritoriala este situat imobilul, iar cel de declarare a utilitatii publice de interes local se afiseaza la sediul consiliului local in a carui raza teritoriala este situat imobilul si se publica in presa locala.

Declaratia de utilitate publica este act administrativ si poate fi atacat la instanta de contencios administrativ, in conditiile legii. Daca declaratia de utilitate publica priveste o lucrare publica referitoare la apararea tarii si siguranta nationala, publicitatea nu se mai face.

B. In faza a doua a procedurii administrative, dupa publicarea declaratiei de utilitate publica, sunt efectuate o serie de operatiuni tehnico-organizatorice referitoare la imobilul care urmeaza sa fie expropriat si la proprietarul acestuia. Astfel: se vor intocmi planurile referitoare la imobil, vor fi identificati si nominalizati proprietarii si, eventual, titularii drepturilor reale asupra imobilului in

cauza si se vor stabili ofertele de despagubire. Proprietarii bunului si titularii drepturilor reale asupra acestuia vor fi instiintati, prin notificare, asupra masurii de expropriere, ei avand dreptul sa faca intampinare asupra acestei masuri, in termen de 45 de zile de la notificare.

Dosarul astfel intocmit, impreuna cu intampinarile se inainteaza de catre primar, in termen de 30 de zile, la Secretariatul General al Guvernului, pentru bu­nurile de interes national si la consiliul judetean, pentru cele de interes local.

intampinarile se rezolva de catre o comisie special constituita, din care nu pot face parte proprietarii imobilelor in cauza, rudele sau afinii lor, cei care detin functii in administratia publica si care au interes in executarea lucrarilor si nici cei care au facut parte din comisia care a declarat utilitatea publica.

Hotararea comisiei se comunica celor interesati si ea poate fi atacata, in termen de 15 zile, la Curtea de Apel in a carei raza este situat imobilul, potrivit Le­gii privind contenciosul administrativ.

II. Etapa judecatoreasca

Etapa judecatoreasca

In cea de-a doua etapa - cea judecatoreasca - are loc rezolvarea propriu-zisa a cererii de expropriere, care este de competenta tribunalului judetean in raza caruia se afla imobilul propus spre expropriere. Solutionarea cererii se face cu participarea procurorului. Instanta va verifica daca sunt intrunite cerintele legale pentru expropriere si va stabili cuantumul despagubirii.

Daca partile nu s-au invoit cu privire la despagubiri, instanta va numi o comisie de experti compusa dintr-un expert numit de instanta si cate unul de cele doua parti, care va propune despagubirea si care nu va putea fi mai mica decat oferta expropriatorului si nici mai mare decat pretentiile celui expropriat.

Procedura exproprierii se incheie cu punerea in posesie a expropriatorului si eliberarea titlului executoriu, care se fac pe baza unei incheieri data de instanta, dupa ce despagubirea a fost platita. Legea prevede si posibilitatea retrocedarii bunului expro­priat daca nu a fost utilizat si daca nu s-a facut o noua declarare de utilitate publica. In acest caz, toate cheltuielile privind retrocedarea sunt in sarcina expropriatorului.

3.3. Rechizitiile in interes public

Definitie

Potrivit legii, rechizitiile sunt definite ca fiind masura exceptionala prin care organele autoritatii publice imputernicite prin lege, obliga agentii economici, institutiile publice si alte persoane juridice si fizice la cedarea temporara, a unor bunuri mobile sau imobile, ori la prestarea unor serviciu.

Sediul materiei il reprezinta Legea nr. 132/1997 privind rechizitiile de bunuri si prestarile de servicii in interes public.

Chiar daca rechizitia este, ca si exproprierea, un procedeu e dobandire for­tata a unor bunuri ale particularilor, acesta are o serie de trasaturi specifice, care il deosebesc de expropriere. Acestea sunt urmatoarele:

Trasaturi

- rechizitiile sunt determinate de un scop cu totul special, cauzat de necesitatea apararii tarii ori a prevenirii sau inlaturarii urmarilor unor dezastre, pe perioada declararii mobilizarii generale sau partiale, ori a starii de razboi, a starii de asediu sau de urgenta si in caz de concentrari, exercitii si antrenamente destinate in acest scop, in timp ce exproprierile se fac numai pentru cauza de "utilitate publica', aceasta putand interesa si numai o colectivitate restransa (o comuna., un oras sau un judet);

- cererea pentru rechizitie se face numai de catre autoritatile care au atributii in domeniile care privesc apararea tarii, ordinea publica si siguranta nationala, in timp ce cererea de expropriere se poate face si de alte autoritati publice, inclusiv de cele ale administratiei publice locale;

- bunurile rechizitionate sunt preluate numai in folosinta temporara, cu exceptia celor consumptibile si perisabile (care se preiau definitiv), ele. urmand a fi restituite la incetarea cauzei care a impus-o sau a termenului stabilit, in timp ce in cazul exproprierii bunurile intra in proprietate publica pe timp nedeterminat;

- rechizitiile pot avea ca obiect atat bunuri mobile cat si imobile ori prestari de servicii, in timp ce exproprierea priveste numai bunuri imobile;

- in cazul rechizitiilor, bunurile intra chiar si numai temporar in domeniul public al statului, in timp ce bunurile expropriate pot intra si in domeniul public al comunelor, oraselor si judetelor;

- procedura de rechizitionare este mult mai simpla, dat fiind scopul in vederea caruia se efectueaza si se finalizeaza printr-un act administrativ de autoritate - ordin de predare - nu prin hotarare judecatoreasca, asa cum se procedeaza in cazul exproprierii;

- plata despagubirilor pentru bunul rechizitionat se face, de regula, dupa predarea bunului, nu in prealabil, ca in cazul exproprierii.

Sunt si alte trasaturi specifice care caracterizeaza rechizitiile ca masura ex­ceptionala ce se poate lua in imprejurari exceptionale si care vor rezulta, implicit, din cele ce urmeaza.

Masura rechizitionarii se dispune prin

1. Decretul Presedintelui Romaniei, cand se declara mobilizarea generala sau partiala, ori a starii de razboi, precum si la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta;

2. Hotararea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, in caz de concentrari, exercitii si antrenamente de mobilizare;

3. Hotarare a Guvernului sau ordine ale prefectilor in cazul prevenirii, localizarii si inlaturarii unor dezastre.

Procedura

Autoritatile administratiei publice au obligatia sa asigure efectuarea rechizitiilor de bunuri si chemarea persoanelor pentru prestari de servicii in interes pu­blic, iar agentii economici si institutiile publice sunt obligate sa tina evidenta bunu­rilor care pot fi rechizitionate si sa le mentina in stare tehnica de buna functionare, precum si a persoanelor care pot fi chemate sa presteze servicii in interes public. Bunurile se rechizitioneaza pe baza ordinului de predare, iar la predarea bunului, se incheie un proces-verbal care, pe langa datele de identificare a bunului este trecuta si valoarea bunului la data rechizitiei.

Pentru stabilirea cantitatilor, a preturilor si a tarifelor bunurilor rechizitio­nate si rezolvarea litigiilor care deriva din executarea rechizitiilor, la nivelul jude­telor si a municipiului Bucuresti se constituie, in subordinea prefectului, comisia, mixta de rechizitie, in componenta prevazuta de lege, iar la nivel central, in sub-ordinea Guvernului, Comisia Centrala de Rechizitii, in structura stabilita de lege. Legea precizeaza si atributiile acestor comisii.

In principiu, bunurile rechizitionate se restituie celor de la care au fost rechizitionate. Pe perioada rechizitiei, acestia sunt scutiti de impozite si taxe pentru bunurile respective. Daca bunurile au suferit degradari sau devalorizari, proprietarii au dreptul !a despagubiri.

Proprietarii vehiculelor rechizitionate pentru participarea la concentrari, exercitii si antrenamente de mobilizare au dreptul la plata serviciilor prestate cu aceste mijloace. De asemenea, proprietarii imobilelor folosite la cartiruire sau ca­zare au dreptul la chirie legala, cu exceptia timpului cat dureaza starea de asediu, starea de urgenta sau de razboi si mobilizarea generala sau partiala. Legea precizeaza si modalitatile si conditiile de stabilire de plata a despagubirilor pentru bunu­rile rechizitionate si pentru serviciile prestate.

3.4. Trecerea unor bunuri din proprietatea privata in proprietatea publica, pentru cauza de utilitate publica.

Legea privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, nr. 213/1998, prevede si posibilitatea trecerii unor bunuri din proprietatea privata in proprietate publica, reglementand mai multe situatii, ca si conditiile in care poate avea loc o asemenea operatie juridica. in toate cazurile, masura trebuie sa fie fun­damentata pe ceea ce legea numeste "cauza de utilitate publica'.

Cand este vorba de trecerea unor bunuri din proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrati v-teri tonale in proprietatea publica a acestora, masura poate fi luata, dupa caz, numai prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local.

Cand bunul face parte din patrimoniul unei societati comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritoriala este actionar, trecerea in proprietate publica a unui bun se poate face numai cu plata si cu acordul adunarii generale a actionarilor societatii comerciale respective. In lipsa acestui acord, bunul respectiv poate fi trecut in proprietate publica numai prin procedura exproprierii pentru ca­uza de utilitate publica si dupa o justa si prealabila despagubire. Trecerea unui bun din proprietate publica a statului in proprietate publica a unei unitati administrativ-teritoriale se poate face la cererea consiliului judetean sau, dupa caz, a celui local, prin hotarare a Guvernului.

Cand este vorba de trecerea unui bun din proprietatea privata a unei unitati administrativ-teritoriale, in proprietatea publica a statului, masura se ia, la cererea Guvernului, prin hotarare a consiliului judetean sau a consiliului local, dupa caz.

4. Regimul juridic general al proprietatii publice

Bunurile proprietate publica sunt guvernate de 3 principii:

Principii

1. inalienabilitate

2. insesizabilitate

3. imprescriptibilitate

1. Potrivit dispozitiilor Constitutionale astfel cum au fost revizuite, bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice pot fi date in adminis­trarea regiilor autonome ori a institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.

Caracterul inalienabil al acestor bunuri inseamna, in primul rand, faptul ca nu pot fi instrainate prin nici un fel de acte, incalcarea acestui regim avand drept consecinta nulitatea absoluta a actelor juridice in cauza. Inalienabilitatea inseamna, in al doilea rand, imposibilitatea de constituire asupra domeniului public de drep­turi civile reale (uz, uzufruct, ipoteca) in favoarea particularilor, precum si imposi­bilitatea acestora de a intenta actiuni posesorii asupra titularilor acestui domeniu.

2. Bunurile din domeniul public sunt insesizabile adica ele nu pot fi supuse procedurii de executare silita de catre creditori, lichidarea datoriilor statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale facandu-se in baza unor norme speciale, deroga­torii de la dreptul comun.

3. Bunurile din domeniul public sunt si imprescriptibile, atat din punct de vedere extinctiv cat si achizitiv. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca titularul nu-si pierde dreptul de proprietate asupra acestor bunuri oricat timp nu l-ar exercita (prescriptie extinctiva) iar, pe de alta parte, un tert nu poate dobandi un drept asu­pra acestor bunuri, oricat timp l-ar exercita in fapt, chiar daca este de buna-credinta, titularul lor putandu-le revendica.

In cadrul regimului juridic general al bunurilor domeniului public, o problema care priveste toate aceste bunuri se refera la evidenta contabil-financiara a acestora.

Legea nr. 213/1998 mai prevede ca toate litigiile care privesc delimitarea proprietatii publice a statului, judetelor, comunelor sau oraselor sunt de competenta instantelor de contencios administrativ.

5. Regimul juridic special al unor bunuri din proprietatea publica

Inalienabilitatea, insesizabilitatea si imprescriptibilitatea sunt trasaturi gene­rale si comune pentru toate bunurile proprietate publica. In afara acestor trasaturi insa, unor categorii de bunuri proprietate publica le sunt aplicabile si uite reguli, constituind regimul juridic special al acestora. Din acest punct de vedere vom deosebi:

a) regimul juridic al proprietatii publice terestre al fondului funciar, al drumurilor, al frontierei de stat, al resurselor minerale si al resurselor de petroliere);

b) regimul juridic al proprietatii publice acvatice

c) regimul juridic al proprietatii publice aeriene

d) regimul juridic al patrimoniului cultural national

Asupra acestor categorii de bunuri ale domeniului public nu ne vom opri in mod special, acestea fiind reglementate in detaliu prin acte normative speciale.

6. Proprietatea privata a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale

Statul si unitatile administrativ-teritoriale pot fi titulare ale dreptului de proprietate care privesc nu numai bunuri apartinand proprietatii publice a acestor subiecti de drept, ci si al unor bunuri care constituie proprietatea privata.

Sfera bunurilor care constituie acest domeniu nu este delimitata cu aceeasi rigurozitate cu care este precizata sfera bunurilor din proprietatea publica a statului sau a unitatii administrativ-teritoriale. De altfel, nici nu este necesar sa se faca acest lucru si nici posibil. Nu este necesar intrucat, din moment ce proprietatea publica este definita si delimitata cu toata rigurozitatea, bunurile care exced acesteia nu pot face parte decat din proprietatea privata, patrimoniul statului si al unitatii administrativ-teritoriale fiind alcatuit numai din bunuri care se includ in proprietate publica sau proprietate privata.

Nu este posibil ca bunurile ce constituie proprietate privata sa fie expres prevazute de lege, intrucat acestea sunt extrem de diverse, in timp ce cele din pro­prietate publica au o sfera mai restransa. Este suficient ca legislatia in vigoare sa nu instituie o interdictie in a fi detinut si de persoanele juridice de drept public, res­pectiv de catre stat si de unitatile administrativ-teritoriale.

In acest sens, sunt de amintit prevederile Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, care, referindu-se la terenuri, precizeaza, in an. 4, ca ele "pot apartine do­meniului public sau privat', iar in alte dispozitii sunt prevazute anumite categorii de terenuri care fac parte din domeniul privat.

De asemenea, Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala pre­cizeaza ca unitatile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice civile "au in pro­prietate bunuri din domeniul privat' si ca domeniul privat al acestora "este alcatuit din bunuri mobile si imobile', altele decat cele care apartin domeniului public de interes local sau judetean. Aceasta lege cuprinde si alte prevederi care se refera in mod expres la domeniul privat al comunelor, oraselor si judetelor.

Din punct de vedere al regimului juridic al bunurilor proprietate privata privat acesta este, in general, cel reglementat de dreptul comun, daca prin lege nu se prevede altfel. Ca atare, dobandirea sau pierderea dreptului de proprietate asupra acestor bunuri se fac, in principiu, prin modalitatile reglementate de dreptul civil. Acesta inseamna ca aceste bunuri nu mai sunt inalienabile, insesizabile si impres­criptibile, asa cum sunt cele din proprietatea publica.

Potrivit prevederilor din Constitutia Romaniei, proprietatea privata este ga­rantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Statul si unitatea admi­nistrativ teritoriala, in calitate de titulari ai bunurilor care alcatuiesc proprietatea privata, beneficiaza, cu unele exceptii, de acelasi regim de ocrotire ca si persoanele fizice ori persoanele juridice de drept privat, titulare ale dreptului de proprietate privata. Titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea privata a statului si a unitatii administrativ-teritoriale detin toate prerogativele dreptului de proprietate privata - dispozitie, posesie si folosinta - pe care le exercita in regim de drept comun.

Pe de alta parte, aceste bunuri pot fi dobandite de catre particulari prin mijloacele dreptului comun, inclusiv pe calea uzucapiunii, ori a posesiei de buna-credinta in cazul bunurilor mobile.

Totusi, regimul juridic de drept comun este aplicabil "numai daca prin lege nu se prevede altfel'. Aceasta inseamna ca uneori, in anumite privinte, legi­uitorul doreste sa protejeze, totusi, si proprietatea privata a statului si cea a unitati­lor administrativ-teritoriale chiar daca nu o face cu aceeasi vigoare ca in cazul do­meniului public

In acest cadru, se cuvine sa mentionam, mai intai, dispozitiile constitutio­nale potrivit carora "cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala'.

In Legea administratiei publice locale se prevede ca autoritatile admi­nistratiei publice locale hotarasc cu privire la cumpararea si vanzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judetean, "in conditiile legii', iar vanzarea, concesionarea, inchirierea si locatia de gestiune se fac prin licitatie publica, organizata in conditiile legii. De asemenea, se prevede ca instrainarea bunurilor, schimbul de terenuri, renuntarile la drepturi sau recunoasterea de drepturi in favoarea tertilor se fac pe baza de expertiza insusita de consiliul local sau judetean, dupa caz si tot acest consiliu trebuie sa aprobe donatiile si legatele de bunuri cu sarcini.

In considerarea celor de mai sus, este de relevat ca prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor confera titularului unele avantaje in comparatie cu particularii, dar si obligatii specifice, necunoscute dreptului comun. Sub acest as­pect, s-ar putea mentiona urmatoarele particularitati:

- asupra bunurilor proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale nu se pot constitui servituti conventionale, asa cum s-ar putea face asupra unui imobil al unui particular;

- imobilul din proprietatea privata nu poate fi lasat neproductiv, el trebuind sa fie folosit de titular sau inchiriat, obligatie care nu fiinteaza pentru proprietarul particular;

- resursele financiare rezultate din folosirea bunurilor din proprietate privata sunt considerate venituri publice si supuse regimului juridic special al acestora;

- bunurile din proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, nu pot ti supuse procedurii de executare silita din partea creditorilor statului sau ai unitatii administrativ-teritoriale, datoriile acestor subiecti lichidandu-se pe alte cai, ei fiind prezumati ca solvabili. Or, debitorul privat garanteaza creanta creditorului sau, cu averea sa mobila si imobila, creditorul putand recurge la executare silita pentru realizarea creantei;

- bunurile din proprietate privata a statului sau a unitatii administrativ-teritoriale nu pot fi instrainate prin acte juridice cu titlu gratuit, asa cum se poate proceda cu bunurile proprietate privata ale particularilor.

Iata, prin urmare, in esenta, trasaturile specifice care caracterizeaza regimul juridic al proprietatii private a statului sau a comunelor, oraselor si judetelor, dero­gatorii nu numai de la regimul juridic al proprietatii publice a acestora, dar, intr-o anumita masura, si de la regimul juridic comun al proprietatii private

BIBLIOGRAFIE

APOSTOL TOFAN, D., Drept administrativ, vol. I, editia a II-a, Editura 'CH Beck', Bucuresti, 2008.

APOSTOL TOFAN, D., Drept administrativ, vol. II, Editura 'All Beck', Bucuresti, 2004.

ALEXANDRU, I., Administratia publica. Teorii. Realitati. Perspective, Editia a IV-a, Editura "Lumina Lex", Bucuresti, 2007.

CHAPUS, R., Droit administratif général, Tome 1, 15^e édition, Ed. Montchrestien E.J.A. Paris, 2001

IORGOVAN, A., Tratat de drept administrativ, vol. I-II, editia a IV-a, Editura 'All Beck', Bucuresti, 2005.

PREDA, M., Drept administrativ - partea generala -, editia a IV-a, "Editura Lumina  Lex", Bucuresti, 2006.

PREDA, M.; VASILESCU, B., Drept administrativ - partea speciala -, Editura "Lumina  Lex", Bucuresti, 2007.

PRISACARU, V., Tratat de drept administrativ roman. Partea generala, Editia a III-a revazuta si adaugita, Editura "LUMINA LEX", Bucuresti, 2002.

RIVERO, J., WALINE, J., Droit administratif, 18^eed, Ed. Dalloz, Paris, 2000.

VEDINAS, V., Drept administrativ si institutii politico-administrative, Editia a III-a, Editura "Universul Juridic", Bucuresti, 2007.