TEHNICI DE MANIPULARE - minciuna, minciuna in jurnalism

- Minciuna

Minciuna este definita, in Dictionarul explicativ, drept « denaturare intentionata a adevarului avand ca scop, de obicei, inselarea cuiva ». Sinonime cu minciuna, in limba romana, sunt inselaciunea, viclesugul, dar si fictiunea, nascocirea. Pe de alta parte, printre sinonimele adjectivului mincinos sunt enumerate si fals, neadevarat, neintemeiat.

In sensul demersului nostru, minciuna, ca tip patologic de comunicare, nu se refera la fictiune, careia nu ii este fundamental caracteristic scopul imoral, si nici la eroare, unde lipseste intentia de a denatura adevarul.

Pornind de la modelul realitate- reprezentare- discurs, descoperim ca minciuna se deosebeste fundamental de eroare, prin aceea ca, in timp ce eroarea opereaza strict la nivelul reprezentarii, minciuna functioneaza la nivelul discursului, cu scopul de a schimba reprezentarea si, in ultima instanta, realitatea. De aceea, prin minciuna se poate intelege manipulare, in sens larg, in oricare din formele ei, fie ca este vorba despre dezinformare, propaganda, intoxicare sau impostura.

Minciuna in jurnalism

Aidoma creatorului de reclame, jurnalistul este si el un operator mitic, dramatizand pentru a obtine aprecierea publicului (si, de ce nu, a superiorilor). Apartinand comunicarii de masa, minciuna jurnalistica, in special cea fixata prin repetitie in atentia si memoria publica, se prezinta ca un mijloc deosebit de nociv, mai ales daca ea este pusa in serviciul unor interese arbitrare sau ilicite. Falsul intentionat in jurnalistica poate lua atat forma ascunderii informatiilor, a instituirii embargoului sau a cenzurii (autocenzurii), cat si a asertiunilor tendentioase, insidioase, neacoperite logic sau argumentativ de fapte sau rationament ; el se poate manifesta prin neacordarea dreptului la replica, dar si prin santajul voalat asupra potentialilor achizitori de spatiu publicitar ; se poate insera atat la ordinul politicului, patronatului, finantatorilor, cat si datorita intereselor personale ale jurnalistului.

In jurnalistica, exista argumente pro si contra moralitatii minciunii, dupa cum urmeaza :

Argumente in favoarea minciunii:

slujirea binelui public si a interesului national in sensul ascunderii intentionate a unor stiri care ar provoca panica populatiei (iminenta unor catastrofe: marsarea pe zvonul posibilei prabusiri a unei banci ar putea amplifica treptat zvonul respectiv prin feed-back pozitiv, pana ce eventual s-ar  adeveri);

minciuna este unica posibilitate de obtinere a informatiilor sau de a demonstra un adevar. Acest precept se aplica, de regula, ziaristilor de investigatii, care apeleaza uneori chiar la « mijloace neortodoxe » cum ar fi : informatorii platiti, asumarea de false identitati pentru a obtine informatii inaccesibile opiniei publice, patrunderea in perimetre interzise sau situarea in ipostaze pretins ilegale ( a se observa postura « teroristului » la bordul unor curse aeriene pentru a demonstra ineficienta sistemului de securitate al aeroporturilor) pentru a-si atinge scopul profesional. Aceasta atitudine, in esenta morala, nu trebuie confundata insa cu dreptul de a invada viata privata a semenilor si nici cu impostura ;

Referat: Proiect regie - scenariu “ o alta dimensiune “ Eseu: Istoria cinematografului - pe ani

Este de inteles ca Washingtonul a manifestat o anumita neliniste vizavi de impactul pe care l-ar putea avea acest post TV in lumea araba. Emirul Quatarului a dezvaluit ca secretarul de stat, Colin Powell, i-a cerut sa-si exercite influenta pe langa Al-Jazeera, pentru ca aceasta sa nu exprime opinii antiamericane. Nu este pentru prima oara cand Al-Jazeera trezeste nemultumirea unor guverne in cei cinci ani de existenta ai sai : « Am fost acuzati ca actionam pentru Irak, pentru fundamentalistii musulmani, pentru secularisti, pentru America si chiar pentru Israel », afirma presedintele postului, seicul Hamad ben-Thamer-al-Thani si tot el spune ca : « Aceste alegatii nu fac decat sa demonstreze ca postul acopera un evantai larg de opinii ».

Mesajului inamicului numarul 1 al SUA- Ben Laden, transmis prin intermediul canalului Al-Jazeera, a provocat o noua distributie a fortelor pe frontul informatiilor. Evitand sa-si asume in mod direct responsabilitatea atacului terorist, enigmaticul Bin Laden l-a justificat printr-un discurs calm, decis, trezind sentimentul demnitatii in constiinta musulmanilor din lumea intreaga, umiliti de puterea militara sau economica a Occidentului.

Retransmiterea acestui mesaj de catre canalele americane a nemultumit autoritatile : li s-a cerut autorilor emisiunilor de informatii sa fie mai prudenti. Este cel putin probabil ca discursul lui Ben Laden a avut ecou in randurile acelei majoritati covarsitoare care sustin actiunile presedintelui Bush impotriva terorismului, dar este de crezut ca a introdus un dubiu cu privire la capacitatea presei americane de a transa conflictul cu autoritatile in folosul adevarului.

Chiar in primele momente ale atacului si in perioada desfasurarii actiunilor de salvare, ca si in momentul formarii coalitiei antiteroriste, media si statul au fost o singura voce. Opinia publica avea incredere in realismul si fidelitatea relatarilor evenimentelor in presa. Pe de alta parte si statului i s-a acordat credit total. In acest moment au inceput disensiunile : media a inceput tirul de intrebari ; statul nu a mai raspuns conform asteptarilor ; a inceput sa fie ori evaziv, ori sa taca, ori sa furnizeze alte informatii decat cele care ii erau cerute si a inceput, evident, negocierea statutului corespondentului de razboi, punct nevralgic al comunicarii dintre cele doua institutii.

– Ce doresc jurnalistii ?

Acces pe campul de lupta, mobilitate si libera lor deplasare pe teren, acces rezonabil la informatiile militare oficiale. Toate acestea sunt necesare pentru ca media sa asigure calitatea, promptitudinea si corectitudinea mediatizarii evenimentului. Armata refuza aceste cerinte, mai mult sau mai putin vadit. Media si armata ajung sa se razboiasca intre ele pentru : viteza de transmisie, prioritatea informatiei, caracterul de exclusivitate. Acestea sunt conditiile in care presa trebuie sa poarte propriul sau razboi pe mai multe fronturi :

cu talibanii, de exemplu, care captureaza ziaristii, ii ataca sau ucid (din greseala ?) ;

cu dificultatile enorme ale informarii pe teren ;

cu secretomania liderilor politici si militari occidentali.

Fotoreporterii au deplans faptul ca nu pot surprinde pe pelicula realitatea conflictului. Media ajunge sa recreeze realitatea in lipsa posibilitatii de a oferi informatii din sanul acestei realitati, fiind mult mai incisiva in a se exprima.

In Pakistan, unde erau concentrati aproape toti gazetarii occidentali in halate si turbane ca sa poata stabili contacte cu localnicii, jurnalistii locali au observat ca zecile de raniti dintr-un spital de la Peshawar, prezentati de un canal american ca fiind afgani, erau de fapt victimile unui accident de circulatie local. In ziua cand a inceput bombardarea Afganistanului, in absenta manifestatiilor de strada, gazetarii s-au napustit intr0o cafenea din Peshawar unde clientii priveau la televizor un film indian. Li s-a cerut sa schimbe canalul si dupa vizionarea avioanelor americane sa strige lozinci in favoarea lui Bin Laden. Ceea ce au si facut, iar dupa ce fotografii occidentali si-au facut fotogratii care ilustrau drama pakistaneza, clientii cafenelei si-au reluat vizionarea melodramei indiene. Toate acestea ajung pana la urma pe piata informatiilor din SUA si efectul lor este mai devastator decat se crede : minciunile mici pun in umbra adevarurile mari, asa apare neincrederea care duce la indiferenta si mineza elanul colectiv de soloidaritate nascut din fidelitate fata de adevar.

Trimisii speciali ai redactiilor, blocati in asteptarea unor actiuni spectaculoase, reporterii si cameramanii de televiziune din intreaga lume n-au parte de imagini puternice, fiind dezavantajati in ceea ce priveste acoperirea evenimentelor de reporterii de radio sau trimisi speciali ai presei scrise, pentru care nu se pune problema ilustrarii cu i

constrangerea timpului, care nu ar mai permite colectarea amanuntita a tuturor datelor, care fundamenteaza totusi un adevar cert, dar si imperios necesar de a fi adus la cunostinta opiniei publice.

Argumente impotriva utilizarii minciunii :

incurajeaza o practica generala si astfel s-ar putea extrapola cazurile in care recursul la minciuna a condus la rezultate pozitive si asupra acelora in care falsul nu este necesar, pana la a transforma exceptia in norma. Pe de alta parte, folosirea minciunii in jurnalism poate inocula publicului neincrederea fata de mass-media si, mai periculos, are capacitatea de a constitui un model de comportament ;

prin utilizarea comunicarii intentionat false, jurnalistul obtine, de fapt, un avantaj personal (chiar daca serveste si binele public), caci principala sa motivatie poate fi una egoista ; castigul material obtinut in cazul achizitionarii si exploatarii unei bombe de presa ; cresterea prestigiului in breasla si, pe aceasta baza, avansarea pe scara ierarhica ; sporirea notorietatii sale publice ca suport pentru o viitoare capitalizare politica a acestei notorietati ; sau chiar motivatii extrem de greu de sesizat (retribuirea ca agent de influenta etc.)