Metoda Georges Perrin (G.P.)

Metoda Georges Perrin (G.P.)

Plecand de la faptul ca oricat de evoluate ar fi metodele de repartizare a costurilor indirecte sau comune pe purtatori intermediari si finali, aceasta operatie isi pastreaza caracterul conventional, inginerul francez Georges Perrin a conceput o metoda de calculatie a costurilor ce-i poarta numele, bazata pe o unitate cu caracter general cu care se omogenizeaza productia, oricat de complexa si diversificata ar fi aceasta, precum si pe rapoarte de exprimare a productiei si a costurilor avand caracter constant in timp.

Unitatea de masura pe care se bazeaza metoda G.P. prezinta asadar marele avantaj ca permite omogenizarea productiei intreprinderii indiferent de varietatea acesteia, de metoda de fabricatie, de locul de productie, de gradul de finisare etc., productia, sub orice forma s-ar prezenta, necesitand eforturi de aceeasi natura in esenta lor, care pot fi supuse operatiilor de insumare, multiplicare, scadere sau divizare.

Desi notiunea de efort de productie cu care opereaza metoda G.P. este ceva abstract, acesteia ii corespund anumite consumuri de resurse, deci anumite costuri, care sunt structurate intr-un mod specific. Costurile imputabile sunt constituite din acele categorii care se pot repartiza pe operatii si pe produse fie direct, fie prin intermediul unor cai diferentiate pe fiecare gen de cost in parte. Costurile neimputabile sunt costurile pentru care nu se pot stabili criterii logice de repartizare. Metoda G.P. impune efectuarea unor operatii specifice, intr-o anumita succesiune, dupa cum rezulta din cele ce urmeaza:

- stabilirea listei operatiilor din cadrul procesului de fabricatie. Aceasta actiune presupune intocmirea unui nomenclator al tuturor operatiilor rezultate din documentatia tehnica a proceselor de fabricatie, operatiile fiind grupate in trei categorii: de baza, auxiliare si de servire;

- identificarea si dimensionarea costurilor imputabile si neimputabile, facandu-se abstractie de costurile cu materiile prime si materialele directe;

- determinarea costurilor orare pe fiecare operatie a procesului de fabricatie sau de administratie, care au calitatea de costuri normate constituite din ansamblul consumurilor de valori imputabile fiecarei operatii;

- stabilirea costului pe unitatea de masura G.P.;

- calculul costului de prelucrare pe unitatea fizica de produs;

- determinarea costului unitar pe produs;

- si altele.

Dupa cum se poate constata, metoda G.P. combina o serie de elemente specifice metodei obisnuite a coeficientilor de echivalenta cu cele ale altor metode (standard, normativa, T.H.M.), avand si unele elemente particulare.