Apa marilor, oceanelor si relieful litoral

Apa marilor, oceanelor si relieful litoral

Probleme

Domeniul litoral; modalitati si procese prin care apa din bazinele oceanice actioneaza asupra uscatului.

Formele de relief litoral.

Evolutia liniei de tarm si a litoralului.

Tipuri de tarm.

1.Domeniul litoral. Caracteristici morfologice. Suprafata generala a marilor si oceanelor Pamantului este de 362.330.000 km² ceea ce reprezinta cca 71% din intinderea acestuia. Acestea intra in contact cu uscatul continental sau insular in lungul liniei de tarm care in general are o configuratie sinuoasa si o lungime de 261700 km. Apa marii care este un mediu extrem de mobil, dinamic exercita sub diferite forme o actiune directa sau indirecta atat asupra sectoarelor acoperite de ea (au adancimi reduse) dar si pe portiunile de uscat pe care se extinde temporar. Aceasta fasie de la contactul marii cu uscatul pe care se resimte din plin actiunea apei marii in crearea unui relief specific alcatuieste domeniul litoral propriu-zis. La acesta se adauga fasii de uscat mai inalte, unde in prezent nu se exercita actiunea apei marii dar care pe de-o parte pastreaza forme de relief marin rezultat din etape, faze de evolutie anterioare iar pe de alta parte se dezvolta alte forme de relief sau se produc unele procese influentate de mare. Acesta constituie o fasie externa a domeniului litoral, de trecere spre interiorul continentului. De cele mai multe ori ele sunt contopite in ceea ce se numeste "domeniu litoral" si care este evaluat in latime de la cateva sute de metri la -10, -15 m sub pozitia liniei de tarm.

Domeniul litoral in timp poate suferi modificari esentiale. Daca uscatul se lasa si este acoperit treptat de apele marii el inainteaza pe suprafata acestuia sau spre centrul insulelor, pe ansamblu se micsoreaza. Invers daca continentul se ridica atunci domeniul litoral creste in latime portiuni din acesta iesind de sub influenta directa a marii. La un tarm stancos cu inaltime mare domeniul litoral este ingust in raport cu altul jos si alcatuit din roci moi.

- Apa marii devine agent modelator in conditiile in care este pusa in miscare. Acest lucru se realizeaza prin actiunea vantului, prin deplasarea unor volume de lichid impusa de diferente locale de potential termic, salinitate sau de aportul insemnat al fluviilor cu debite importante etc. In functie de viteza de deplasare a apei marii energia de care dispune aceasta este diferita si in aceeasi masura si forta morfogenetica materializata in modalitati deosebite de imbinare a proceselor de eroziune (abraziune), transport, acumulare.

Exista mai multe categorii de factori care pot influenta mecanismul morfogenetic al apei in lungul tarmului, majoritatea au caracter local. Intre acestia mai importanti sunt:

Rocile din care este alcatuit uscatul in domeniul litoral prin alcatuire opun un grad de rezistenta diferit la izbirea exercitata de apa incarcata cu nisip, bolovanis. Tarmurile formate din granite, bazalte, roci cristaline, calcare etc. sufera un proces de retragere lent pe cand cele din loessuri, argile unul rapid. Ca urmare, in prima situatie ele vor fi abrupte pe cand in cealalta domoale.

Dispunerea rocilor in structuri variate va conduce local la situatii, in care mecanismul va fi accelerat (alternante de strate subtiri cu rezistenta diferita pozitionate orizontal, inclinat etc.) sau slab (corpuri din roci dure eruptive care strapung roci sedimentare; abrupt de falie in roci cristaline etc.) de unde si desfasurarea de tarmuri abrupte scurte in fata carora vor fi insule si platforme submerse mai scurte (la cele tectonice) sau mai extinse (pe sensul de cadere al stratelor). Alternanta de situatii diferite sub raportul alcatuirii petrografice dar si al dispozitiei structurale face ca in lungul unui tarm desfasurat pe zeci de kilometri fizionomia acestuia sa se modifice frecvent iar marginea de ansamblu sa corespunda cu asocieri de abrupturi, plaji imense, golfuri, peninsule, insule etc.

Miscarile tectonice locale (lasari sau bombari ale unor portiuni de uscat din lungul tarmului) desi sunt lente si apar ca imperceptibile, in timp ridica sau coboara sectoare de uscat care vor suferi o modelare deosebita. In prima situatie platformele litorale submerse vor deveni uscat, panta generala a litoralului va fi mica si dinamica va slabi. In situatia cealalta se vor dezvolta tarmuri cu platforme submerse extinse daca apa marii acopera sectoare de campii litorale sau se va dezvolta un tarm crestat cu golfuri adanci, insule si peninsule daca va fi invadat un tarm de podis sau de munti.

Caracteristicile locale ale reliefului uscatului, indeosebi pantele, gradul de fragmentare prin vai, inaltimile frecvente etc. determina diversificarea manifestarii proceselor si a formleor rezltate. Ele sunt net diferite la tarmurile inalte si cele joase.

Aportul fluviatil reprezinta nu numai prin volumul de apa dar mai ales prin debitul solid un factor ce contribuie in multe situatii la dezvoltarea de forme de acumulare submerse si apoi emerse (cordoane de nisip) pe platforma litorala aflata la adancimi mici, apoi la bararea prin cordoane de nisip a golfurilor vecine. Daca relieful submers se gaseste la adancimi mari atunci nu se produc astfel de acumulari.

Constructtiile si amenajarile portuare si de agrement (mai ales diguri, bazine portuare, indreptarea liniei de tarm etc.) produc modificari esentiale in dinamica proceselor care au loc cu consecinte in schimbarea configuratiei naturale si impunerea uneia antropice.

Se adauga si influentele unor factori cu caracter zonal, resimtite pe intinderi mari. Ele permit anumite nuantari in desfasurarea proceselor de eroziune si acumulare si mai ales asocierea lor cu actiunea altor agenti morfogenetici. Intre acestia se detaseaza diferentele zonale si regionale de natura climatica. Se pot separa trei situatii generale - tarmurile din zonele reci polare si subpolare cu o evolutie in care actiunea apelor din sezonul cald se completeaza cu cea a ghetii, zapezii, inghet-dezghetului in sezonul rece; tarmurile din regiunile calde si umede cu o evolutie supusa combinarii proceselor marine cu alterarea rocilor de pe uscat si constructiile coraligene din bazinele marine; tarmurile din zonele temperate cu diversificarea pe mai multe sezoane a asocierii proceselor apei marine cu cele ale altor agenti. Un alt factor care influenteaza pe ansamblu si pe distante foarte mari intensitatea si ritmul modelarii tarmului il reprezinta eustatismul planetar impus dominant de oscilatiile caracteristicilor climei in intervale mari de timp. Coborarea nivelului marii in fazele glaciare a fost insotita de extinderea uscatului prin incorporarea unor intinse parti din platforma continentala. Acestea au devenit campii ceea ce a dus la amplificarea tarmurilor joase cu plaji extinse si la simplificarea morfodinamicei litorale. Invers, in interglaciar, prin ridicarea nivelului oceanului planetar apa acestora acopera regiunile joase de campie, invadeaza gurile de varsare ale raurilor si depresiunile transformandu-le in golfuri. Ca urmare, linia de tarm capata o configuratie sinuoasa cu sectoare joase, cu desfasurare redusa ce alterneaza cu sectoare inalte cu golfuri adanci etc. Are loc o diferentiere accentuata a modului de asociere a proceselor marine cu cele create de agenti si de aici multiplicarea formelor de relief create si a peisajului litoral.

2. Forme de manifestare dinamica a apei marii si procesele morfodinamice:

Apa marilor si oceanelor nu este inerta, miscarea ei fiind determinata de factori care actioneaza din exterior (vant, apa fluviilor, seisme, eruptii vulcanice etc.) sau din interiorul mediului (diferente de salinitate, temperatura etc.). Rezulta trei forme specifice principale de deplasare a ei - valuri, curenti si maree fiecare dezvoltand un anumit mod de manifestare a proceselor de eroziune, transport si acumulare dar si anumite forme de relief.

2.1. Valurile reprezinta principala forma de miscare apei fiind intalnita pretutindeni. Pentru dezvoltarea formelor de relief importanta au valurile care actioneaza in fasiile de tarm atat asupra uscatului cat si pe platforma litorala. Adancimea medie pana la care se resimte miscarea valului este de 10 m dar la furtuni se ajunge chiar la sub - 20 de m. Marimea spatiului de uscat afectat de forta lor depinde de inaltimea si panta suprafetelor expuse (la un tarm inalt si abrupt este mica iar la altul jos cu panta mica se poate extinde pe mai multe sute de metri).

Valurile sunt provocate de cauze diverse dar frecventa cea mai mare se leaga de actiunea vanturilor. La viteze mai reduse rezulta valuri mici dar si efectele sunt reduse. Furtunile puternice (uragane, taifune etc.) le imprima dimensiuni mari, forta si energie deosebite. In larg deplasarea lichidului in cadrul valurilor se inscrie pe orbite circulare. Pe masura apropierii de tarm si a micsorarii adancimii la care se afla platforma litorala, in conditiile in care talpa valurilor o ating forma acestora se modifica treptat (din cerc devine elipsa) pentru ca in apropiere de tarm sa se sparga (apa capata o miscare de translatie).

Cutremurele si eruptiile vulcanice creeaza valuri puternice insotite de consecinte distructive mari. Valurile se propaga pe distante foarte mari (uneori in tot bazinul oceanic) dezvoltand amplitudini de zeci de metri si lungimi enorme ceea ce face ca actiunea lor sa afecteze sectoare insemnate de tarm unde devasteaza sectoare din asezari, cai de comunicatie, provoaca pierderi de vieti omenesti si modificari insemnate ale configuratiei reliefului. Sunt frecvente in Oceanul Pacific efectele resimtindu-se atat pe tarmurile continentale cat si al insulelor. Poarta numele de tsunami, sau de valuri de translatie.

Valurile se mai pot dezvolta in urma ruperii si prabusirii blocurilor de gheata din calotele polare sau a caderii stancilor si a alunecarilor din versantii abrupti ai tarmurilor muntoase ori de podis. Rezulta valuri care se propaga pe distante variate in functie de volumul prabusit.

Actiunea morfologica a valurilor variaza in primul rand in functie de energia de care dispun ce este conditionata de forta de antrenare a masei de apa impusa de catre vant, seisme, eruptii vulcanice etc. In al doilea rand intervin factori de natura locala (rezistenta rocilor, panta suprafetei expuse actiunii lor, incarcatura apei cu materiale solide-nisip, pietris, blocuri etc.) care pot favoriza sau incetini actiunea valurilor.

Mecanismul manifestarii acestora se concretizeaza in mai multe directii in functie de tipul de tarm (fig 37).

Pe cel inalt se realizeaza:

- izbirea(apa cu incarcatura de nisip, pietris, scradis etc.) versantilor cu o forta medie de cateva tone/m², proces prin care rocile din care acestia sunt alcatuiti sufera crapaturi, fisurari, slabirea rezistentei generale urmata de prabusiri. Este un proces mecanic de eroziune numit abraziune.

aspirarea la retragerea apei dupa izbire, a materialelor cu dimensiuni reduse;

antrenarea materialelor (transport) spre largul platformei litorale;

depunerea (acumularea) pe aceasta la departari diferite in functie de dimensiunile acestora si de energia pe care o mai pastreaza.

Pe tarmurile joase cu platforma litorala extinsa se produc frecvent doua actiuni - dislocarea si incarcarea cu nisip de pe platforma a masei de apa in faza de inaintare spre uscat a valului si redepunerea lui in diferite locuri in faza de retragere a apei rezultata din spargerea valurilor.

Rezultatele actiunii valurilor sunt diverse. La baza abruptului tarmurilor inalte mai intai rezulta firide adanci (diametre de pana la cativa metri). Prin prabusirea pachetelor de roci de deasupra lor se ajunge la retragerea abruptului versantilor si la acumularea, pentru un timp, la baza lui a blocurilor si stancilor cazute pe platforma. In timp indelungat la baza abruptului care se retrage continuu rezulta o suprafata slab inclinata cu caracter de echilibru dinamic (platforma de abraziune).

Pe tarmurile joase, nisipoase actiunea valurilor este mult mai simpla si conduce la doua rezultate. Mai intai prin deplasarea intr-un sens sau in celalalt a nisipului bolovanisului elementele acestora se vor ciocni si in final rotunji. Al doilea rezultat este acumularea nisipului sub diferite forme pe treptele de plaja.

2.2.     Curentii de apa sunt deplasari de volume importante de apa pe distante foarte mari (zeci, sute, mii de kilometri). Dezvoltarea lor este legata de vanturile regulate care actioneaza aproape constant pe anumite directii, de diferentele de temperatura, salinitate, presiune atmosferica etc.

Actiunea principala a lor este transportul apei incarcata cu materie organica maluri si aluviuni care se acumuleaza treptat pe fundul bazinului oceanic.

Actiunea curentilor in domeniul litoral este complexa. Astfel preiau o buna parte din aluviunile aduse de fluvii pe care le transporta uneori paralel cu tarmul (deriva litorala), le depun contribuind la dezvoltarea de cordoane de nisip paralele cu acesta. Cand viteza lor este mai mare exercita o intensa actiune de extractie a materialelor de pe plajele submerse si de redepunere selectiva la departari mai mari sau mai mici in functie de dimensiuni. In acest mod curentii contribuie la o modificare permanenta a micromorfologiei platformei litorale. In unele stramtori unde exista diferente de nivel intre bazinele marine pe care acestea le separa (ex. M.Baltica - M.Nordului, M.Neagra - M.Marmara - M.Egee, M.Mediterana-Oc. Atlantic etc.) se produc "curenti de descarcare" a caror actiune se transmite atat prin procese mecanice asupra tarmului dar si prin antrenarea de materiale organice si minerale. La fel de insemnati sunt "curentii de turbiditate" care se produc cu predilectie pe pantele submerse la trecerea de la domeniul litoral inferior la cel submarin (inceput prin povarnisul continental). Acestia rezulta in momentul in care se rupe echilibrul formatiunilor acumulate fie datorita unei supraincarcari cu aluviuni aduse de fluvii sau unei sedimentari organice bogate fie producerii unor seisme etc. Iau nastere curenti de apa cu mult mal si nisip care coboara spre adancimi cu viteze mari provocand eroziuni intense si prin acestea dezvoltarea unor jghiaburi lungi si adanci numite "canioane submarine".

2.3.           Mareele sunt deplasari ale apei din bazinele oceanice si marine determinate de atractia Lunii si Soarelui. La tarmurile inalte deplasarea se concretizeaza in principal in miscari pe verticala (ridicari la flux si coborari la reflux) dar si inaintari pe cateva sute de metri sau kilometri pe vaile principale (la flux) ce alterneaza cu retrageri (la reflux); cand in fata versantilor relativ abrupti se desfasoara fasii de platforma stancoase sau cu acumulari de nisip (se inregistreaza acoperirea si descoperirea periodica a lor). Pe tarmurile joase cele doua sensuri ale miscarii se impun printr-o inaintare larga la flux pe campiile litorale si o retragere la fel de importanta cand in peisaj pe suprafetele emerse se impun acumularile nisipoase ce alterneaza cu ochiuri de apa, cursuri de apa adancite cu 0,5 - 2 m ce se dirijeaza spre mare si terenuri mlastinoase.

: Olimpiada de Biologie - clasa a VII a, faza judeteana : Anatomia aparatului locomotor

Frecvent nivelul marii pe tarmurile unde mareele sunt insemnate la flux se ridica cu cativa metri si se retrage in aceeasi masura. Insa in anumite situatii de configuratie a tarmului local amplitudinile sunt mult mai mari. Sunt citate in literatura cazurile extreme Baya Fundy cu 19,6 m, Golful Mezen din M.Baltica cu 12 m, Stramtoarea Magelan cu 18 m.

Producerea mareelor geneza la scara Globului un "val mareic" cu inaltime de mai multi metri care se propaga de la est la vest, se amplifica ca marime in stramtori si in golfurile inguste unde in anumite conditii (asociere cu tsunami), se manifesta intens (aici ajunge la viteze de peste 20 km/ora) avand consecinte dezastroase asupra asezarilor, soselelor, instalatiilor portuale si uneori producand chiar pierderi de vieti omenesti.

Actiunea mareelor in cele doua faze, care se succed in medie la un interval de timp de 6 ore, este diferita in functie de caracteristicile tarmului. La tarmurile inalte valul de flux izbeste versantii provocand fisurarea, fragmentarea si caderea de blocuri mai rapid sau mai lent in functie de rocile care intra in alcatuirea lor. Rezulta un tarm stancos, cu multe insule si blocuri prabusite. In lungul fluviilor curentul mareic se propaga pe acestea si se intrepatrunde cu scurgerea fluviala de unde un amestec de ape, modificari in deplasarea apei insotite pe de o parte de acumulari de materiale organice si minerale sub forma de bancuri iar pe de alta parte de eroziuni asupra malurilor, indeosebi la gurile de varsare ale raurilor unde acestea sufera un proces intens de largire. La reflux retragerea apei marii se insumeaza cu forta scurgerii apei fluviului situatie care accentueaza eroziunea si transportul de materiale care vor fi imprastiate pe campia litorala mlastinoasa. Pe tarmurile joase atat cresterile cat si scaderea nivelului marii se fac lent ceea ce rar conduce la modificari majore in peisajul general care este dominant de acumulari bogate de nisip, materie organica, terenuri mlastinoase si canale de scurgere a apei la reflux (ex. campiile din vestul Olandei).

Concluzii - dinamica apei marilor si oceanelor se produce prin valuri, curenti si maree provocate de exercitarea unor actiuni din partea a diversi agenti interni si externi. Acestia mobilizeaza masa de apa, ii transmite energie care permite manifestarea a trei procese - eroziune (abraziune), transport si acumulare. Procesele se inregistreaza diferentiat de la un sector la altul al tarmului in functie de interventia unor factori locali (roca, panta etc.) si generali-zonali (climat). Eroziunea impune dezvoltarea pe de-o parte a pantelor mari in proces continuu de retragere iar pe de alta a unei suprafete de echilibru dinamic (platforma de abraziune). Acumularea este legata de suprafetele submerse cu panta foarte redusa, si de tarmurile joase unde sunt extinse sectoarele de plaja.

3.Alte procese

Procesele specifice actiunii apei marilor se imbin cu cele provocate de alti agenti externi in fasiile de tarm si care au un rol secundar.

Intre acestea frecvente pe tarmurile inalte sunt prabusirile, alunecarile de teren, sufoziunea care se imbina indeosebi cu actiunea valurilor accelerand retragerea versantilor abrupti mai ales cand sunt formati din roci cu rezistenta redusa.

In regiunile polare si subpolare valurile isi combina actiunea cu dezagregarile prin gelivatie, izbirea versantilor de catre blocurile de gheata antrenate de miscarea apei marii etc..

In regiunile temperate si calde, procesele secundare de pe versantii expusi valurilor si curentilor sunt - cele fizico-chimice (provocate de apa ce patrunde in fisuri, crapaturi, din ceata si spargerea valurilor), dizolvarea, procese biologice (unele animale perforeaza rocile; o masa organica bogata conduce la diminuarea fortei valurilor, curentilor etc.).

4. Formele de relief create prin dinamica apei marilor si oceanelor. Nu sunt numeroase ca tipuri specifice dar variaza in lungul domeniului litoral prin caracteristici morfometrice, stadiu de evolutie si nivel de asociere cu forme create de alti agenti.

4.1. Faleza Reprezinta un versant abrupt (pante intre 40 si 90⁰) supus continuu atacului apei marii. Baza falezei se afla la nivelul marii sau in cazul tarmurilor cu maree ceva mai jos. Evolutia este rapida in conditiile in care in alcatuire sunt roci moi, panta platformei de la baza este ridicata, apa marii este incarcata cu nisip, pietris cu care valurile izbesc partea inferioara a falezei unde creeaza firide. Prin cresterea acestora in dimensiuni, mai ales in conditiile unor furtuni repetate, se ajunge la slabirea rezistentei stratelor de roci de deasupra urmata de prabusiri. Prin aceasta abruptul falezei se retrage, la baza ei acumulandu-se bolovanisuri, blocuri intre stanci, toate fiind supuse unui proces de maruntire, uzura realizat de valuri. Microrelieful de firide, trepte, polite, stanci etc. este mult mai complex cand faleza este formata din roci dure iar adancimea apei in vecinatatea ei este mare (fig. 37).

In functie de originea initiala a abruptului de faleza acestea se clasifica in doua grupe, fiecare cu diverse subtipuri.

Faleze create prin abraziune Sunt tarmuri abrupte a caror fizionomie este impusa de procesele litorale intr-o regiune de podis sau de munte vecina marii. Stadiul de evolutie le separa in trei subtipuri.

Faleze active unde abraziunea este deosebit de puternica iar la baza rezulta a platforma de abraziune cu stanci si acumulari bagate de bolovanisuri; sunt frecvent intalnite pe tarmurile inalte unde are loc un eustatism pozitiv sau sufera usoare coborari.

Faleze nonfunctionale la care abruptul creat prin abraziune este situat la limita extrema de manifestare a valurilor la furtunile cele mai puternice. Suprafata de la baza acesteia si pe care se sparg valurile constituie o treapta de echilibru marin. Se realizeaza in conditiile unei stabilitati de durata a pozitiei nivelului marii si a unui tarm alcatuit din roci cu rezistenta mica situatie in care faleza se poate retrage rapid spre un aliniament pe usact unde valurile sa nu mai ajunga si ca urmare atacul lor sa devina nul.

Faleza moarta reprezinta sectoare de abrupt creat prin abraziune marina care se afla la departare mare de pozitia actuala a tarmului si unde apa marii nu mai ajunge nici la furtunile cele mai intense. Se intalnesc la tarmurile regiunilor care dupa o perioada de stabilitate cand au rezultat faleze, au urmat ridicari epirogenetice cu intensitate mare. Astfel faleza a ramas nefunctionala si la distanta in interiorul uscatului.

Faleze care initial au alta origine Includ versanti abrupti supusi in prezent actiunii valurilor, curentilor marini dar a caror fizionomie a rezultat prin alte actiuni. Intre acestea sunt:

Faleze tectonice - dezvoltate in lungul unor abrupturi de falie (ex. Noua Zeelanda).

Faleze impuse de dezvoltarea unor insule vulcanice (in oceanele Atlantic si Pacific).

La acestea abruptul sufera o retragere inceata, platforma de abraziune este scurta sau lipseste iar adancimea la care se afla relieful submers este de ordinul a sute de metri.

4.2. Platforma de abraziune - reprezinta o suprafata slab inclinata (3 - 5⁰) desfasurata de la faleza spre interiorul marii. Ea a rezultat printr-un proces de retragere a falezelor in urma actiunii mecanice a apei marii actionand cu intensitate in conditiile in care adancimile erau mai mari. Pe masura retragerii falezei la baza se extinde platforma stancoasa, dar micsorarea pantei pe care inainteaza valurile determina slabirea fortei de atac a acestora. Procesul conduce catre un final marcat de o platforma larga pe care apa marii are adancimi reduse iar valurile "sparte" de abia ating baza falezei. Daca se produc miscari epirogenetice care ridica platforma atunci va incepe dezvoltarea unei noi faleze in cadrul acesteia; in situatia in care miscarile coboara platforma abraziunea valurilor va reactiva faleza contribuind la extinderea platformei intr-o faza noua (fig. 37).

Pe tarmurile tectonice afectate de miscari sacadate au rezultat platforme in trepte (Australia, Noua Zeelanda). Pe cele din regiunile polare procesele ce conduc la retragerea falezei sunt abraziunea valurilor sprijinita de bucati de gheata in actiunea de izbire, apoi dezagregarile si chiar eroziunea glaciara. De altfel o buna parte din platforme din lungul tarmului norvegian este rezultatul modelarii realizata in fazele glaciare de catre masa de gheata coborata din Alpii Scandinaviei. Situatii similare au fost in vestul si nord vestul Marii Britanii in pleistocen. Platforma continentala larga din nordul si nord vestul Marii Negre a rezultat printr-un lung proces de nivelare realizat din apele marii atat la retragerea din pleistocenul superior cat si la revenirea spre cotele actuale in timpul holocenului.

4.3. Plaja constituie suprafete joase cu nisip, pietris, materie organica (indeosebi cochilii, alge) situate deoparte si de alta liniei de tarm. Sunt extinse la tarmurile joase (lungimi de zeci de kilometri, latimi de zeci si sute de metri) si inguste si discontinui la cele inalte. Au material dominant nisipos in sectoarele alcatuite din roci cu rezistenta redusa (gresii) sau unde pe platforma litorala (submersa) exista multe scoici (nisipul rezulta din sfaramare cochiliilor la tarmul romanesc). Spre deosebire de acestea la baza falezelor stancoase din roci dure se dezvolta fasii cu pietrisuri bine rulate (pe coastele muntoase ale Italiei si din sudul Frantei sunt galeti din calcare pe cand in Faeroes din bazalte). Si climatul poate influenta tipul de depozite din cadrul plajelor. Astfel in regiunile calde si umede pe de-o parte alterarea conduce la transformarea radicala a rocilor (indeosebi cele eruptive si metamorfice) si ca urmare pe plaje vor predomina materiale argilo-nisipoase, iar pe de alta parte abundenta vegetatiei va da multa materie organica. Opus, la tarmurile din tinuturile reci polare dezagregarea si abraziunea vor impune pietrisuri si blocuri rotunjite cu dimensiuni mari.

in situatiile in care platforma continentala a fost initial o campie litorala ce-a suferit un proces de coborare fiind invadata de apele marii, cea mai mare parte din masa de nisip deplasata de valuri, curenti provine din stratele de roci sedimentare. In alte cazuri la origine materialele au fost morene ale ghetarilor continentali depuse pe campie sau chiar la marginea vechilor calote ale acestora (pe tarmul baltic si al M.Nordului).

Morfologia plajei depinde de alcatuirea si dimensiunile ei dar si de forta si durata valurilor. Frecvent in cadrul plajei se separa trei sectoare.

Plaja submersa, constituie fasia permanent acoperita de apa; are extindere pe platformele cu adancime redusa; exista nisip, pietris si acumulari de cochilii de scoici sub forme variate. Cordoanele si bancurile de nisip sunt cele mai mari acumulari. Se desfasoara pe lungimi de zeci, sute si chiar mii de metri, au configuratie alungita, curbata si de cele mai multe ori sunt asociate. Majoritatea sunt submerse alternand cu spatii de mare ceva mai adanca. Cand acumularile sunt bogate se ajung la cordoane emerse care sunt paralele cu tarmul sau care leaga insulele intre ele dar si cu tarmul. Nisipul este antrenat de curenti din materialele acumulate de platforme sau don aluviunile aduse de fluvii. Cordoanele de denumiri variate - sageti (sunt foarte lungi si inguste), perisipuri, bare, grinduri. Aici au o dinamica activa, in lungul lor separandu-se sectoare in retragere supuse actiunii valurilor si sectoare linistite unde domina acumularea. Intre cordoanele inguste sau in locurile unde se realizeaza asocierea lor exista, mult timp, canale prin care se produce o circulatie a apei marii (asa zisele portite).

In lungul unui tarm crestat, cu golfuri, stanci, platforma litorala la adancime mica si rauri care aduc multe materiale etc., se poate ajunge, prin dezvoltarea de cordoane de nisip, la trei situatii - bararea golfurilor si formarea unor lacuri de tip liman fluvio-maritim, si la unirea insulelor cu tarmul prin una sau mai multe acumulari lineare (lido).

Cordoanele submerse care ating lungimi de mai multe sute de metri si care sunt supuse actiunii valurilor poarta numele de dune hidraulice. Mobilitatea cordoanelor se face la valurile puternice create de furturi. In rest valurile de hula genereaza o micromorfologie cu "riduri" paralele intre ele dar perpendiculara pe directia de propagare a miscarii apei. Au dimensiuni decimetrice ca lungime si de ordinul centimetrilor ca latime si inaltime. Mobilitatea acestora este mare si ca urmare durata existentei este redusa

Plaja propriu-zisa - reprezinta sectorul pe care valurile se deplaseaza in permanenta provocand cele mai multe modificari de alcatuire si micromorfologie. Au un profil trnasversal in doua trepte - cea superioara cu stabilitate mai mare afectata doar la valurile mai mari si cea inferioara supusa unei nivelari continui. Este mai aplatisata la tarmurile nisipoase si mai accentuata la cele cu pietrisuri si bolovanisuri. Valurile (mai ales cele mari) creaza indeosebi in sectorul superior, festoane de nisip sau pietris (creste), apoi acumulari sub forma semicirculara (coarne de plaja) care se pastreaza mai mult sau mai putin in functie de alcatuire; pot fi observate si microfaleze.

Plaja superioara - este fasia de nisip cu inaltimi de mai multi metri situata fie la nivelul valurilor de furtuna fie la cel al fluxului maxim. Ca urmare, rareori este acoperita de apa. Pe aceasta nisipul adus de valuri, dar mai ales spulberat de vant de pe plaja propriu-zisa in cele mai multe cazuri formeaza dune longitudinale, paralele cu tarmul, asimetrice cu latura abrupta spre mare. Frecvent au inaltimi de cativa metri, lungimi de mai multi zeci de metri, intre ele existand depresiuni interdunare. Valurile provocate de furtuna creaza faleze cu pante mari pe care nisipul se naruie. In cea mai mare parte vegetatia ierboasa si arbustiva le acopera dar exista si sectoare active care "fumega" la furtuni. Cele mai importante mase de nisip au fost acumulate la finele pleistocenului si inceputul holocenului (vestul Frantei - la Bordeaux, in M.Britanie la nord de Liverpoole etc.). Aici spatiul cu dune se intinde pe zeci de kilometri, dunele avand dimensiuni foarte mari.

4.4. Estuarele sunt gurile de varsare ale fluviilor la care se produc intens mareele ce au amplitudini de cativa metri. Pot fi si la tarmurile joase dar si la cele inalte insa unde platforma litorala este ingusta si prezinta o panta mare situatii care favorizeaza circulatia apei in sensurile impuse de flux si reflux. La marile fluvii efectele mareei se simt in lungul acestora pana la distante insemnate (cca 1500 km pe Amazon, 500 km pe Sf. Laurentiu, 200 km pe La Plata, peste 140 km pe Sena etc.) fiind insotite de consecinte. Astfel la flux prin ridicarea nivelului apei marii si patrunderea lor in albia fluviului se realizeaza nu numai oprirea curgerii apei acestora dar si crearea unor curenti de sens contrar si decantarea aluviunilor. In timpul refluxului cand nivelul marii scade se produce o accelerare a scurgerii (are loc insumarea fortelor impuse de maree si de fluviu) insotita de deblocarea unei mari parti din materialele acumulate care vor fi depuse pe platforma continentala. Daca panta acesteia este redusa atunci se ajunge la dezvoltarea de cordoane si formarea de delte.

4.5. Deltele sunt forme de relief cu dimensiuni variabile care au luat nastere in regiunea de varsare a fluviilor unde se intrunesc mai multe conditii:

raurile trebuie sa transporte un volum insemnat de aluviuni iar curgerea sa aiba viteze mici;

platforma litorala sa fie extinsa cu panta mica;

manifestarea mareelor sa fie redusa sau sa lipseasca;

sa nu existe curenti litorali sau acestia sa actioneze la distanta mai mare de tarm;

varsarea sa se realizeze in golfuri.

Efectul principal va fi acumularea aluviunilor transportate insotite de: crearea de grinduri submerse si emerse, dezvoltarea de despletiri si de brate noi care vor inainta spre mare, ridicarea nivelului platformei si indirect reducerea pantei generale a ei urmata de accelerarea procesului de depunere a materialelor carate de fluviu, dezvoltarea de insule care se vor acoperi de vegetatie.

In conditiile in care varsarea se face in golfuri cu platforma extinsa la adancime mica iar in vecinatate sunt curenti litorali slabi, acestia pot contribui la dezvoltarea unor cordoane litorale aproape paralele cu tarmul; ele pot bara golfurile creand in spate un sistem de lacuri (lagune), brate principale si secundare separate de grinduri cu dimensiuni variabile.

Inaintarea deltelor in spatiul marin se face prin alternarea in timp a importantei bratelor in procesul de aluvionare. Dar, viteza de extindere slabeste treptat intrucat iesind din arealul golfurilor vor aparea conditii noi - adancimi si pante mai mari, puterea de eroziune a valurilor si a curentilor marini, diminuarea debitului solid al fluviului ca urmare a acumularilor ce au loc in delta. Se poate ajunge in timp la atingerea unei limite extreme de dezvoltare a deltei situatie in care se vorbeste de o barare naturala a acesteia.

Evolutia spatiului din delta se realizeaza in principal in doua directii determinate de raportul dintre procesul de acumulare si gradul de stabilitate a nivelului apei marii. Astfel in conditiile unei aluvionari bogate si a mentinerii aproape constante a nivelului marii se produce o colmatare a intregului spatiu deltaic si transformarea lui intr-o campie litorala mlastinoasa. Prin diverse lucrari antropice (desecari, diguri, dragaje pe bratele principale etc.) procesul poate fi accelerat si treptat spatii intinse din delta sa fie transformate in campuri agricole (de tipul polderelor). Deci o evolutie de la fluviu care se varsa in golf, delta incipienta, golf barat (laguna) cu amplificarea proceselor deltaice-campie mlastinoasa - campie de tip polder. Este cazul multor delte din lume (Pad. Rhon, Guadalquivir etc.).

A doua situatie poate fi legata de modificarea pozitiei nivelului marii in plan orizontal sau pe verticala urmare fie a unei coborari sau ridicari neotectonice locale fie a inregistrarii unui eustatism negativ sau pozitiv. Subsidenta si ridicarea nivelului marii impiedica dezvoltarea deltelor iar atunci cand procesul se produce dupa ce delta s-a format se ajunge la o evolutie regresiva a ei prin inaintarea apelor marii in spatiile joase si chiar revenirea la stadiul de golf. Ridicarea uscatului sau coborarea nivelului marii conduc la accelerarea transformarii deltei in campie litorala. Intre aceste extreme sunt multe situatii intermediare, diferentierea fiind determinata de conditiile locale de evolutie inclusiv de cele conditionate de deosebirile de natura climatica (deltele fluviilor Lena, Makenzie de regiunile polare in raport cu cele ale Nigerului si Gangelui din zona calda.

Tipuri de delte. Conditiile regionale au determinat un anumit specific al evolutiei deltelor de unde forma pe care au capatat-o. Cele doua componente (forma si evolutia) sunt luate de cei mai multi geomorfologi drept criterii de baza in diferentierea de tipuri si subtipuri. Frecvent se disting (fig. 37):

delte lobate - la care exista doua-patru brate prin care fluviul se varsa in mare unite prin grinduri create de fluviu (paralele cu bratele) si curentii litorali (transversale) prin pozitia aproape perpendiculara pe bratele principale. Pe baza pozitiei si numarului acestora se pot reconstitui faze in evolutia deltei. Intre cursurile principale sunt lacuri, brate secundare, mlastini. Exemple tipice sunt Dunarea, Volga, Lena, Pecioara etc.;

delte triunghiulare sunt specifice fluviilor mai mici si care nu se varsa in golfuri. Ele inainteaza printr-un brat, aluviunile aduse sunt acumulate in grinduri care pornesc de la gura de varsare spre tarm; intre acestea sunt suprafete restranse cu lacuri, terenuri mlastinoase care prin drenare si diguri sunt transformate in campuri; este situatia Tibrului;

delte digitate - sunt caracteristice fluviilor mari care au un debit solid enorm ceea ce face ca inaintarea sa fie rapida (la Mississippi cca 5 m/an) si simultana pe mai multe brate; isi dezvolta brate secundare; in spate, intre cursurile principale raman terenuri cu lacuri, mlastini, ostroave.

delte barate sunt cele la care inaintarea s-a oprit datorita fie a cresterii rapide a pantei si adancimii platformei (aluviunile se imprastie) fie intersectarii de catre bratele a unui curent marin principal (preia aproape tot volumul de materiale transportate); este situatia deltelor Nilului si Gangelui.

La acestea se adauga multe subtipuri care reflecta conditii locale ce intervin in mersul general al evolutiei si care se transpun in forme variate fie in situatia unei dezvoltari (expansiune) fie in cea de involutie (delte in stadii diferite de inecare, acoperirea cu apa a uscatului si de degradare).

4.6. Terasele litorale s-au dezvoltat pe tarmurile regiunilor de podis sau de munte care au suferit o evolutie in cuaternar caracterizata prin ridicari sacadate ori au fost supuse unui eustatism repetat.

Actiunea valurilor in timp indelungat conduce la retragerea falezelor in fata carora sub apa se dezvolta o suprafata stancoasa, mai noua langa versantul abrupt si din ce in ce mai veche si mai neteda catre interiorul bazinului marin. Aceasta reprezinta o platforma de abraziune si corespunde unei faze de echilibru dinamic. Daca nivelul marii coboara sau uscatul sufera o ridicare (epirogeneza pozitiva) atunci platforma devine uscat iar marginea externa a ei va fi atacata de valuri ce vor crea o faleza noua. In acest fel veche platforma capata caracterul unei trepte (terasa) ce domina cu mai multi metri (uneori zeci de metri) linia de tarm. Intrucat ea este numai rezultatul procesului de eroziune marina i s-a dat numele de terasa de abraziune. Pe tarmurile inalte, muntoase ale M.Mediterane unde in cuaternar s-au inregistrate atat epirogeneze pozitive dar si un eustatism insemnat exista 3-5 trepte de acest gen.

4.7. Atolii reprezinta constructii insulare specifice realizate in timp indelungat de catre milioane de corali. Acestea sunt animale care traiesc in regiunile oceanice cu climat cald (temperaturi medii lunare in jur de 20⁰) pe platforme insulare (sectionate prin abraziune de catre apa oceanelor cand nivelul acestora era coborat eustatic) care se afla la adancimi de cativa metri (pana la 25 m) unde exista o buna oxigenare a apei. Dupa moartea animalului ramane doar scheletul calcaros pe care se dezvolta alte generatii de corali. Situatiile cele mai complexe de care sunt legate atoli cu dimensiuni mari pe verticala sunt legate de insulele care sufera un lent proces de lasare. Atolii tipici au ca specific - constructii coraligene cu desfasurare inelara (in centru este o depresiune cu apa de mare si adancimi de 10-100 m - numite lagon; comunica prin portite cu oceanul) si care este delimitata de pante abrupte. Recifele coraligene sunt constructii mari care leaga mai multe insule iar barierele coraligene sunt ansambluri de recife pe distante de zeci si sute de kilometri lungime (Marea bariera din estul Australiei).

5.Tipuri de tarmuri.

Exista o mare diversitate de tarmuri care se deosebesc prin forma, dimensiuni, evolutie, grad de antropizare. La toate aceste aspecte concura diversi factori locali care favorizeaza sau restrictioneaza actiunea apei marii ce exercita la contactul cu uscatul actiuni de eroziune, transport si acumulare generand forme deosebite. Factorii pot fi legati de caracteristicile regiunii continentale la contactul cu marea si cei legati de mobilitatea si forta de atac a valurilor si curentilor.

In prima grupa insemnati sunt mai intai cei de natura geologica precum alcatuirea petrografica, desfasurarea stratelor in structuri ce creeaza conditii de favorabilitate sau de restrictionare a actiunii marine (indeosebi a valurilor, miscarile de ridicare sau de lasare tectonica etc.), cei geomorfologici (inaltimea uscatului, inclinarea versantilor in sectorul de contact cu mare, gradul de fragmentare al marginei continentului de catre reteaua de vai, dimensiunile si forma golfurilor etc.), climatici (impun nuantari in asocierea si intensitatea proceselor ce au loc in lungul tarmului; reflectarea evolutiei climei Pamantului in cuaternar in asociatiile nivelului oceanic cu consecinte in modelarea tarmurilor de la o faza la alta). In cea de-a doua importanta au frecventa locala a furtunilor, directia curentilor in raport cu linia de tarm si distanta fata de acesta etc.

De-a lungul anilor pe de o parte au fost analizate si prezentate numeroase tipuri de tarm ce au desfasurare regionala, locala iar pe de alta s-au realizat grupari dupa diferite criterii, cele mai frecvente fiind cele bazate pe altitudinea, geneza si evolutia lui. In acest sens se pot separa (fig. 38, 39):

Tarmuri inalte In aceasta grupare se includ tarmurile dezvoltate la contactul marii (oceanului) cu munti, podisuri sau dealuri care se termina prin versanti relativ abrupti cu diferenta de nivel de cel putin cativa metri. Le sunt specifice falezele si in multe situatii platforma de abraziune cu stancarie, acumulari de bolovanisuri si pietrisuri rulate dar si fasii de plaje cu pietris si materie organica (indeosebi fragmente de scoici). Se impun cateva subtipuri, devenite clasice prin frecventa prezentarii in lucrarile de specialitate.

Tarmurile cu riass - sunt legate de regiuni unde frecvent se asociaza conditiile: alcatuirea din roci rezistente la atacul marii, fragmentarea produsa de rauri cu debite medii, producerea mareelor cu amplitudini de cel putin un metru. In configuratia tarmului se remarca mai intai gurile de varsare ale raurilor deschise sub forma unor palnii care la flux au functionalitate de golfuri iar la reflux se transforma in terenuri mlastinoase cu insule de nisip, ochiuri de apa si acumulari de material organic (cochilii de scoici, alge etc.). Daca la flux apele golfului se prelungesc mult in interiorul uscatului permitand navigatia la reflux ele se retrag spre largul marii lasand pana la tarm o fasie exondata, mai mult sau mai putin lata, din plaja submersa ce are caracter nisipos-mlastinos. Intre golfuri tarmul este abrupt dar la reflux capata o fasie de plaja cu pietrisuri si bolovanisuri bine rulate. Prin retragerea generala a tarmului in fata sa raman fragmente stancoase care la flux sunt insule iar la reflux martori ce domina plaja. Construirea de cordoane de nisip poate conduce la unirea lor cu tarmul si realizarea unui subtip de tarm cu lido. Astfel de tarmuri s-au individualizat mai ales in regiunile de podisuri hercinice (Bretagne, Sardinia etc.).

Tarmurile cu fiorduri sunt frecvente la marginea regiunilor inalte muntoase care au fost acoperite de calote glaciare in pleistocen. Masa de gheata care coboara din calota urmarea vaile preglaciare si apoi o parte din selful exondat in urma coborarii nivelului oceanului a realizat prin eroziune vai adanci cu praguri (in rocile dure) si bazinete depresionare adanci in spatele acestora, dezvoltand un profil transversal in forma literei "U" si unul longitudinal in trepte. Dupa topirea calotei si ridicarea nivelului oceanic apele acestuia au inundat o buna parte din sectorul inferior al vailor (uneori cu o lungime de peste 1 kilometru) transformandu-le in golfuri incadrate de versanti abrupti si cu adancime de zeci de metri. Sunt specifice in Norvegia, Labrador, Chile (sud), Scotia etc. Alcatuirea petrografica, structura geologica, inaltimile regiunilor care au suferit o astfel de evolutie ca si volumul de gheata si durata exercitarii actiunii lui au conditionat diversificarea acestui tip de tarm.

Tarmul cu canale (tip dalmatic) - este intalnit in vestul Croatiei si Sloveniei. Aici Marea Adriatica intra in contact cu o regiune de uscat muntoasa cu o structura geologica cutata cu sinclinale si anticlinale paralele cu linia de tarm. Ridicarea nivelului marii in holocen a dus la inundarea sectoarelor joase care in majoritatea situatiilor au reprezentat vai si depresiuni pe sinclinale, sectoare faliate etc. Intre acestea au ramas insule care corespund anticlinalelor. De aici specificul tarmului cu insule separate de canale paralele.

Tarmurile tectonice sunt cele a caror desfasurare si evolutie au fost puternic influentate de catre tectonica. Sunt tarmuri tinere (neogene si cuaternare), faliate si in majoritate cu platforme de abraziune reduse ca dimensiuni. Caracteristice sunt doua subtipuri. Primul este frecvent la multe insule din Oc. Pacific (de aici si numele). In cazul lor falierea este relativ paralela cu linia de tarm. Ca urmare falezele sunt abrupte, n-au self iar la cele in care fragmentarea tectonica a fost mai intensa apar aliniamente de insule (horsturi) si canale (grabene) aproape paralele. La cel de al doilea subtip fie liniile de falie ce incadreaza horsturi si grabene fie o structura cutata partial fragmentara sunt orientate perpendicular pe linia de tarm. In aceste conditii tarmul are o configuratie sinuoasa cu peninsule si insule (horsturi, anticlinale, sectoare formate din roci dure) separate de golfuri relativ inguste (pe sinclinale grabene sau la gurilor vailor adancite in roci cu rezistenta mica). Evolutia este ceva mai rapida la tarmurile alcatuite din roci sedimentare si unde in golfurile cu adancimi reduse sunt aluvionari bogate produse de raurile care se varsa in ele. Astfel de tarmuri sunt in nordul Marocului sau in vestul Asiei Mici.

Tarmurile vulcanice sunt legate de regiunile marine unde se produc eruptiile de materie topita. Sunt caracteristice majoritatii insulelor dezvoltate in lungul dorsalelor oceanice, in ariile de subductie sau legate de faliile de transformare (in oceanele Pacific, Atlantic, Indian). Tarmul este abrupt, lipsit de platforma continentala si ca urmare adancimile marilor sunt mari; prezinta golfuri cu dezvoltare limitata incadrate de stanci rezultate din consolidarea lavei. Evolutia lor este rapida cand in alcatuire predomina aglomeratele vulcanice si inceata cand au rezultat prin solidificarea lavelor.

Tarmurile joase s-au individualizat predominant la contactul campiilor cu marea. Dar sunt si regiuni cu platforme litorale extinse si cu adancimi reduse unde printr-o aluvionare si sedimentari bogate s-au dezvoltat sectoare cu delte, lagune, limane cu desfasurare larga. Ca urmare, aici prin evolutie, in fata unor faleze devenite nonfunctionale s-au impus diverse tipuri de tarmuri joase. Procesul este accelerat in regiunile unde au loc usoare ridicari tectonice ceea ce face ca o buna parte din platforma litorala sa devina emersa.

Specificul tarmurilor joase este dat de: prezenta suprafetelor joase si netede cu pante generale reduse atat pe uscat cat si la marginea bazinului maritim, o dinamica a apei marii legata de valuri si de curenti cu desfasurarea aproape paralela cu linia de tarm, acumulari bogate de nisip, argila si materie organica sub forme de relief variate ca infatisare si dimensiuni, lipsa sau producerea cu intensitate mica a mareelor. In cadrul acestei grupe se disting:

Tarmurile cu lagune - sunt legate de sectoarele cu golfuri si platforme litorale la mica adancime unde curentii si valurile creeaza cordoane de nisip extinse. Treptat, in conditii de stabilitate tectonica cordoanele se unesc, inchid golfurile separandu-le de mare. Un timp se mai pot pastra legaturi prin sectoare inguste (portite) aflate intre cordoane. Spatiul acvatic inchis (laguna) poate evolua de la lac cu apa sarata, la lac cu apa salmastra, dulce (daca exista un aport prin rauri insemnate) pentru ca printr-o aluvionare bogata sa se transforme in terenuri mlastinoase ce pot fi drenate si sa li se dea o valorificare economica. Daca regiunea sufera o ridicare usoara procesul poate fi accelerat iar daca au loc coborari se poate reveni la stadiul de golf. Astfel de tarmuri sunt in nord vestul Marii Negre, la Golful Mexic (fig. 38, 39).

Tarmul cu limane - se dezvolta la gurile de varsare ale unor rauri cu debit redus cu conditia ca pe platforma litorala curentii de apa sa dezvolte cordoane de nisip. Ele bareaza varsarea raurilor si ca urmare in spatele limbilor de nisip prin acumularea apei rezulta un lac (liman). Acesta poate evolua la fel ca si laguna, fie spre un mic sector de campie fie spre desfiintare (lasarea platformei sau modificarea debitului raului). Exemple in nord-vestul Marii Negre.

Tarmul cu delte este specificul fluviilor care au un debit solid bogat si se varsa in golfuri cu platforma litorala la mica adancime si unde mareele lipsesc sau au o amplitudine redusa. In functie de conditiile locale se produc inaintari pe unul sau mai multe brate, asocieri de cordoane litorale create de curentii maritimi cu grinduri paralele cu bratele fluviului; ele inchid spatii lacustre sau mlastinoase. Prin amenajari portiuni insemnate din spatiile deltaice au capatat diverse forme de valorificare economica (deltele Padului, Tibrului, Guadalquivir, Dunarii, Volgii, Mississippi etc.).

Tarmul cu lido - rezulta prin dezvoltarea de cordoane de nisip pe o platforma litorala larga situata la adancimi reduse si unde exista insule. Curentii si valurile orienteaza cordoanele de nisip (lido) de la insule la tarm creand una, doua sau mai multe legaturi intre acestea care delimiteaza spatii inchise cu apa de mare si sectoare de plaje variate. Apar pe tarmurile Adriaticei, Golfului Mexic, in Sardinia etc. (fig. 38-39).

Tarmul cu watt - apartine regiunilor de platforma putin adanca cu acumulari bogate de nisip si cochilii sub forma de bancuri, cordoane. Aici se produc maree cu amplitudine ridicata situatie care face ca la flux cea mai mare parte a spatiului sa reprezinte insule si canale intortocheate iar la reflux o plaja intinsa cu denivelari (in nordul Germaniei si in vestul Olandei).

Tarmul cu skjar este frecvent la marginile campiilor ce-au fost acoperite de calote de gheata in cuaternar. In urma topirii ghetii pe de o parte pe suprafata lor au ramas diferite morene, blocuri eratice, culoare de scurgere a apei subglaciare etc. iar pe de alta s-a realizat ridicarea nivelului marii cu mai multi metri. Ca urmare, a rezultat un tarm cu numeroase insule (portiuni din morene sau blocurile eratice) si canale. Se pot remarca la tarmul Finlandei sau Suediei.

Tarmul aralian reprezinta o campie cu dune de nisip care este partial acoperita de apele marii (sudul M.Aral). In acest fel dunele devin insule, uneori orientate pe directia vanturilor dominante. Se pot vedea si pe tarmul Marocului la nord de Rabat.

Tarmul cu mangrave este specific regiunilor cu platforme litorale cu adancimi reduse din zona calda unde se produc maree cu amplitudini ridicate. Aici se dezvolta o vegetatie bogata cu un sistem radicular extins ceea ce face ca vegetatia extrem de densa sa nu fie afectata de producerea fluxului si refluxului.

Tarmul cu estuare este intalnit atat la tarmurile inalte cat si la cele joase conditia esentiala este realizarea de maree la gurile de varsare ale unor fluvii. Producerea lor asigura navigatia in interiorul uscatului pe distante mari dar numai in timpul fluxului si un regim specific de modelare in albiile fluviilor si pe platforma litorala.

6. Evolutia liniei de tarm si a litoralului pe ansamblu

In timp configuratia tarmului sufera modificari multiple impuse de atacul valurilor, curentilor si influentate mult de numerosi factori locali precum alcatuirea petrografica, structura geologica, aportul fluviatil, inaltimea versantilor dai si a adancimea marii etc.

- La tarmurile inalte se realizeaza erodarea peninsulelor, capurilor si insulelor ceea ce conduce la retragerea falezelor si dezvoltarea de platforme de abraziune stancoase. Concomitent prin depunerea materialelor carate de curenti, aduse de rauri sau provenite prin moartea organismelor din apa se formeaza cordoane, bancuri submerse si emerse care pot inchide golfuri sau gurile de varsare ale raurilor luand nastere lagune, limane etc. Pe ansamblu tarmul va suferi mai rapid (faleze din roci usor de dislocat, o dinamica accelerata a valurilor etc.) sau mai lent (roci rezistente, lipsa platformei de abraziune sau adancimi ridicate ale acesteia, cantitati reduse de materiale etc.) o evolutie prin corectarea articulatiilor capatand treptat o configuratie aproape lineara pe distante mari.

- La tarmurile joase si cu platforme extinse evolutia este in general lenta dar ritmul modificarilor si extinderii sau reducerii uscatului va fi conditionat de volumul de materiale ce se acumuleaza si de intensitatea valurilor, curentilor etc.

- Miscarile neotectonice de ridicare sau coborare a tarmului sunt insotite de schimbari semnificative ale evolutiei acestuia, uneori pe distante intinse. Cand se produc ridicari se inregistreaza regresiuni ale nivelului marii insotite de exondari ale platformei litorale si dezvoltarea unui relief de campie litorala. Daca tarmul a fost inalt vechile faleze vor deveni nonfunctionale, la baza lor va exista o fasie de platforma stancoasa in care daca panta este mai mare si ridicarea rapida, valurile si curentii pot crea o noua faleza. Prin aceasta vechea platforma ramane suspendata capatand caracter de terasa de abraziune. Producerea procesului la un tarm jos cu platforma submersa intinsa determina extinderea campiei litorale prin suprafete nisipoase usor denivelate.

Daca au loc miscari neotectonice negative rezultatele se pot concretiza in trei directii:

un tarm jos de campie care se va ingusta capatand unele golfuri mici la gurile de varsare ale raurilor iar submers se va continua printr-o platforma relativ neteda;

un tarm inalt ce-a avut terasa de abraziune sau o plaja stancoasa va trece intr-unul cu faleza activa continuata submers cu o platforma in trepte;

un tarm inalt (tectonic) sub care adancimile vor fi ridicate, isi va pastra caracteristicile in raport cu actiunea apelor marii; faleza va fi in continuare activa.

In conditiile existentei unei indelungate stabilitati neotectonice sau a lipsei eustatismului procesele care se produc vor conduce nu numai la modificarea configuratiei liniei de tarm ci si la transformari succesive in suprafata (dinspre mare spre interiorul uscatului). Va rezulta o suprafata de echilibru morfodinamic a carei latime si panta generala depind de alcatuirea litologica a tarmului, de intensitatea proceselor marine. La finele sec. XIX si in prima parte a sec. XX cand erau la moda teoriile generale de evolutie a reliefului continental care in conditii de stabilitate tectonica indelungata ajungea intr-un stadiu final de campie de eroziune, s-au emis idei si chiar dezvoltat ipoteze privind realizarea unei astfel de forme si prin manifestarea proceselor de abraziune marina.

Verificari:

Comparati ptocesele care au loc la un tarm inalt si unul jos.

Interpretati figurile din carte cu tipurile de tarm.

Incadrati tarmul romanesc la tipurile descrise in carte si in Dictionarul fizico-geografic.

Care sunt modificarile antropice principale realizate in zona litorala?

Comparati modul de realizare al proceselor la tarmurile din regiunile calde si reci.