Politici demografice

POLITICI  DEMOGRAFICE

Politicile demografice reprezinta, in esenta, un set de masuri legislative, impuse de un anumit stat, care urmaresc atingerea unor obiective legate de populatia tarii respective, pe termen scurt, mediu sau lung.

Inca din antichitate, statul a urmarit promovarea anumitor politici demografice. Astfel, in Orientul antic, Imperiul Asirian a sustinut o politica de deportari masive a populatiilor si popoarelor supuse pentru a impiedica orice eventuala rascoala sau razvratire. In acelasi mod au procedat si regii Babilonului, care i-au deportat pe evrei din Palestina in Mesopotamia.

Alexandru cel Mare, regele Macedoniei (336 – 323 i. H. ), punand bazele unui vast imperiu, a desfasurat o intensa opera de colonizare a populatiei grecesti in Orient. Acolo unde Alexandru socotea potrivit sa lase in urma sa o garnizoana, pentru paza tinutului respectiv si controlul populatiei bastinase, intemeia un oras. Numarul total al oraselor intemeiate a fost de peste 70, majoritatea in tarile care azi se numesc Egipt, Iran, Afganistan, Pakistan si India. Alexandria din Egipt poarta si astazi acelasi nume si este un oras cu peste 1 milion de locuitori.

Colonizarea populatiei grecesti in Orient a avut insemnate consecinte pentru istoria culturii si civilizatiei antice. Limba si cultura greceasca s-au raspandit pana in indepartatele tari ale Orientului in timp ce, pe de alta parte, cultura si stiinta orientala au ajuns cunoscute si au avut o influenta favorabila in diferite ramuri ale culturii grecesti. A contribuit la crearea unei sinteze originale, inclusiv in plan etnic, care a dat continut epocii elenistice.  

In teritoriile cucerite, Roma, inca din perioada Republicii, a desfasurat o intensa opera de colonizare, avand ca scop principal raspandirea civilizatiei romane si a limbii latine (in Galia, Hispania, Dacia, dar si Africa de Nord, Peninsula Balcanica, mai putin Britannia).

In Spania, politica de expulzare a evreilor a inceput in 1482. Ea a devenit politica oficiala in martie 1492 cand regii Ferdinand de Aragon si Isabella de Castilia au dat un decret prin care se impunea ca evreii sa devina crestini sau sa paraseasca cele doua regate, in termen de 4 luni. Un mare numar de evrei au preferat sa emigreze (peste 130 000) decat sa devina crestini.

In epoca Renasterii, „doctrinele populationiste” castiga tot mai mult prestigiu si mai mare influenta. Nicolo Machiavelli in Principele recomanda principelui ideal sa-si sporeasca supusii pentru a-si asigura astfel, o baza sociala mai larga si mai puternica.

Umanistul englez Thomas Morus in Utopia (1516) sustinea indirect sporirea populatiei, cautand mijloacele si caile de rezolvare a sporului demografic: copii familiilor prea numeroase trebuiau „transferati” familiilor cu copii mai putini; o parte a populatiei oraselor prea aglomerate trebuia „transferata” in localitati mai putin populate. Exodul populatiei rurale trebuia impiedicat prin asigurarea unui trai decent taranilor.

In Europa moderna, absolutismul luminat a elaborat o doctrina politica care insuma si o componenta demografica, in vederea intaririi si consolidarii statului. Conform filosofiei Luminilor, valoarea unui teritoriu si a unui stat este data de numarul si priceperea locuitorilor, a cetatenilor.

: Hazardele naturale si calitatea mediului in perspectiva dezvoltarii durabile in Carpatii si Subcarpatii de la curbura : Troposfera, tropopauza, stratosfera, mezosfera, termosfera, exosfera

La Auschwitz, programul prevedea interventii operatorii asupra unor evreice bolnave de cancer, experiente efectuate pe gemeni evrei monocelulari, testarea unor seruri injectabile si a razelor Rontgen in scopul sterilizarii. La Buchenwald se studiau arsuri cu fosfor si distrofii provocate, se faceau experiente cu hormoni sexuali. Experientele cu virusi de febra tifoida au costat viata a mai mult de 600 de detinuti. Detinutilor respectivi li se facea transfuzie cu sange de la un bolnav de tifos, aflat la punctul culminant al bolii. Urmarea fireasca a inocularilor de acest tip era intotdeauna moartea. S-a experimentat insa si efectul altor microbi: de febra galbena, variola, holera si difterie.

Un tip special de experiente efectuate pe oamenii din lagare erau cele biologice. In acest domeniu s-a evidentiat in mod deosebit medicul SS dr. Sigmund Rascher, care efectua cercetari in camere de joasa presiune si experimenta posibilitatea de racire a corpului omenesc. Rascher isi racea victimele, cufundandu-le in apa si gheata de minus 2,5 pana la minus 12 grade. In alte lagare se tragea asupra detinutilor cu gloante otravite, de regula in coapse. Mureau cam dupa 2 ore, in chinuri groaznice. La fel de cumplita era moartea si pentru cei carora li se introducea in vene sau li se injecta, subcutanat, petrol.

Ponderea femeilor in ansamblul persoanelor alese pentru experiente era foarte mare. In spiritul „politicii demografice negative” a SS-ului, se urmarea sterilizarea evreilor. In acest sens, profesorul nazist Hans Clauberg se lauda ca poate steriliza zilnic 1000 de femei. In lagarul de concentrare de la Ravensbruck pana si copiii erau supusi unor asemenea tratamente.

Multe femei evreice, poloneze sau rusoaice au fost utilizate pe post de cobai. Multe femei poloneze au fost supuse la diferite operatii. Unora li se extrasesera bucati de os din picioare. Altora li se facusera diferite injectii dureroase. Printre femeile operate, mortalitatea era extrem de ridicata.

La Buchenwald au fost ucisi oameni care aveau tatuaje pe piele. Apoi pielea era jupuita de pe corp, tabacita si prelucrata. Se faceau din ea abajururi.

In viziunea nazismului, natura stabilise ca barbatii si femeile sa indeplineasca roluri complet diferite, iar sarcina statului nazist era aceea de a pastra aceasta distinctie. “Locul femeii este in caminul sau” sau dupa cum afirma sloganul nazist, femeia trebuia sa fie devotata celor 3 K – “ Kinder, Kuche, Kirche” (copii, bucatarie si biserica .

Nazistii doreau ca populatia Germaniei sa creasca foarte rapid. Intre anii 1935-1936, multe femei casatorite angajate in campul muncii, au fost indepartate din slujbele pe care le detineau in medicina, drept si in structurile superioare ale administratiei civile pentru ca rolul femeii era sa fie mama. Numarul profesoarelor si studentelor a fost considerabil redus. Incepand cu iunie 1933, imprumuturi de 600 RM, scutite de dobanda, au fost puse la dispozitia tinerelor ce paraseau locurile de munca pentru a se casatori.

Cresterea natalitatii era incurajata in diferite feluri: promovarea legilor impotriva avortului, restrictiile in ceea ce priveste mijloacele contraceptive, cresterea avantajelor de care se bucurau mamele si a alocatiilor familiale; transformarea unui sfert din imprumutul marital intr-un dar oferit de stat in urma nasterii fiecarui copil. Aceste masuri erau sustinute de o campanie propagandistica extinsa, care glorifica maternitatea si familia numeroasa.

Existau si recompense specifice: Crucea de Onoare a Mamei germane, din bronz, argint si aur, acordata respectiv pentru 4, 6 sau 8 copii. Astfel de glorificari au atins punctul culminant prin inscriptionarea pe medalii a sloganului nazist: “Am donat un copil pentru Fuhrer”. Statisticile arata ca rata natalitatii a crescut intr-adevar, de la un punct minim inregistrat in 1933, la un maxim in 1939, desi dupa aceea a continuat sa scada.

In pofida pierderilor demografice datorate razboaielor, la sfarsitul domniei lui Frederic al II-lea, numarul prusacilor se dublase, crescand la peste 5 milioane, incluzand desigur, silezienii si polonezii dobanditi prin cuceriri iar tara dispunea, datorita defrisarilor si indiguirilor, dar si datorita introducerii unor metode si tehnologii noi, de o agricultura moderna.

Si in Oltenia, dobandita de Habsburgi in 1718, austriecii au promovat o politica demografica care avea ca obiectiv principal repopularea provinciei, dupa pustiitorul razboi din 1716-1718. Autoritatile austriece au creat un regim fiscal avantajos pentru imigranti. In Oltenia austriaca si-au gasit adapost multi locuitori din Muntenia vestica, care fugeau din cauza fiscalitatii excesive, practicata de fanarioti, precum si locuitori din sudul Dunarii, din Peninsula Balcanica, si intr-o proportie mai mica, si din Banat si Transilvania. Cu toate eforturile administratiei austriece, instabilitatea demografica ramane un fapt caracteristic pentru istoria Olteniei din aceasta perioada.

In perioada moderna si contemporana, marile democratii occidentale, in primul rand SUA, au promovat politici demografice realiste si inteligente, care sa puna in valoare potentialul uman, mai ales resursele intelectualitatii, pentru a crea o societate performanta, o societate bazata pe cunoastere. Astfel, Statele Unite, in sec. XIX si XX, au practicat o politica de „import a creierelor”, de atragere a intelectualilor din Europa, in special din statele est – europene, chiar in perioada existentei regimurilor comuniste, totalitare. Migratia creierelor, din Europa, Asia, Africa, a contribuit decisiv la progresul economic, cultural si stiintific al Statelor Unite.