PROTECȚIA MEDIULUI INCONJURATOR - ocrotirea mediului inconjurator, conservarea mediului inconjurator

PROTECȚIA MEDIULUI INCONJURATOR

Protectia mediului se refera la:

- gospodarirea rationala a resurselor;

- evitarea dezechilibrelor prin conservarea naturii;

- prevenirea poluarii mediului;

- reconstructia ecologica a mediului.

La nivel mondial, protectiei mediului i se acorda o importanta crescanda, mai ales dupa Conferinta O.N.U. din 1972 de la Stockholm dedicata poluarii, existand organisme nationale si internationale specializate si o legislatie adecvata.

1. Ocrotirea mediului inconjurator

Dezvoltarea civilizatiei industriale a produs modificari profunde si accelerate mediului inconjurator, datorita solicitarii din ce in ce mai mari a resurselor naturale, a extinderii suprafetelor cultivate si a schimbarii sistemelor de cultura, a despaduririlor masive, a intensificarii utilizarii pasunilor, a dezvoltarii exploatarii subsolului, precum si a altor activitati cu impact negativ asupra mediului. in acelasi timp, civilizatia industriala a facut posibila si necesara o crestere demografica rapida, o puternica dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat noi aglomerari umane pe spatii restranse, cu implicatii majore asupra calitatii mediului.

Exploatarea irationala a resurselor regenerabile (paduri, flora, fauna, ape etc.) si a celor neregenerabile (carbuni, petrol, minereuri etc.) a accentuat efectul nociv al actiunilor omului asupra naturii.

Consecintele actiunii omului asupra echilibrelor ecologice sunt generalizate si uneori deosebit de grave, incat s-a impus ca o necesitate ocrotirea si conservarea mediului inconjurator.

Dupa Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii, scopurile ocrotirii naturii sunt urmatoarele:

- asigurarea utilizarii rationale, a conservarii si refacerii resurselor          naturale;

- ocrotirea elementelor mediului natural de viata al omului (aerul,         solul si apa) de poluare, in urma activitatii industriale sau agricole si de contaminare prin agenti patogeni;

- conservarea si infrumusetarea peisajelor naturale;

- conservarea unor monumente ale naturii de o deosebita frumusete si insemnatate stiintifica

- specii rare de plante si de animale, terenuri bogate in minerale, pesteri si alte formatiuni naturale.

Aceste probleme pot fi rezolvate printr-un sistem de masuri organizatorice, legislative, tehnice si educationale de aparare a resurselor naturale, atat pe plan local cat si global.

Organismele internationale specializate (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii, Fondul Mondial pentru Natura, Programul ONU pentru Mediul inconjurator) au elaborat un document in care sunt propuse trei obiective principale

- mentinerea proceselor ecologice esentiale, prin crearea conditiilor unei epurari naturale a apelor, prin urgentarea regenerarii solurilor, prin reciclarea materiei organice;

- conservarea diversitatii genetice a plantelor si a animalelor, ca un tezaur care nu se mai poate reconstrui odata distrus;

- redimensionarea sau stoparea exploatarii resurselor naturale amenintate (paduri, pasuni, fauna etc.).

Organizarea ocrotirii naturii este o problema complexa si de mare raspundere pentru rezolvarea careia se considera ca exista mai multe cai.

Prima cale consta in alegerea obiectivelor ce urmeaza a fi ocrotite pe teritoriul fiecarui stat, cum ar fi: ecosisteme cat mai nealterate, cuprinzand o mare diversitate de specii; specii rare pe cale de disparitie sau deosebit de valoroase stiintific, economic, estetic; exemplare rare,

izolate ale unor specii remarcabile prin varsta sau dezvoltarea lor, prin semnificatia lor istorica sau spirituala etc. Dupa alegerea si delimitarea obiectivelor, se legifereaza ocrotirea si se iau masuri organizatorice,tehnice pentru realizarea lor.

Obiectivele ocrotite in acest fel sunt foarte diferite: parcuri nationale, rezervatii naturale, rezervatii stiintifice, parcuri naturale,monumente ale naturii, rezervatii ale biosferei etc.

O alta cale consta in ocrotirea globala a ecosferei de pe teritoriul fiecarui stat si pe plan planetar, prin colaborarea internationala. Aceasta cale urmareste sa asigure stabilitatea conditiilor de viata (calitatea aerului, apelor, solului etc.) si unde este posibil ameliorarea lor.

ANALIZA: Geomorfologia climatica – caracteristici generale ANALIZA: Masivul gilau-muntele mare - elemente fizico-geografice

A treia cale consta in prevenirea si combaterea poluarii mediului prin masuri administrative, organizatorice si tehnice.

Pentru ca ansamblul masurilor privind organizarea ocrotirii naturii sa fie eficient, se impune educarea intregii populatii.

Sistemul educational trebuie sa dezvolte constiinta oamenilor in asa fel, incat fiecare membru al societatii sa inteleaga raspunderea pe care o are in fata generatiei sale si a celor viitoare pentru pastrarea bogatiilor si frumusetilor naturii.

Rezervatiile naturale

Consituie principalele celule spatiale a ocrotirii naturii. Conform definitiei data de E. Racovita (1934) –rezervatia naturala este ‘’o mostra din natura primitiva in echilibrul biologic normal, neinfluentata de om si de artificiile sale”.

Rezervatiile naturale cuprind suprafete de teren si de ape destinate conservarii unor medii de viata caracteristice si care pot fi de interes zoologic, botanic, peisagistic, geologic, paleontologic, speologic, marin sau mixt.

Structura generala a unei rezervatii naturale cuprinde trei parti:

1. zona centrala cu regim de ocrotire integral, care inglobeaza spatiul inaccesibil vizitatorilor sau pentru utilizarea resurselor, fiind controlat de serviciile cercetarii stiintifice;

2. zona centrala de restaurare, cu acelasi regim de ocrotire, dar cu interventii ale cercetatorilor in vederea refacerii peisajului si genofondului;

3. zona tampon, cu doua componente, intern si extern, destinata protejarii primelor doua si unde se admite utilizarea resurselor prin metode traditionale, inclusiv turism.

Parcurile nationale

Reprezinta o forma mai complexa de ocrotire a naturii, fiind definite de Uniunea Internationala pentru Protectia Naturii ca ″ un teritoriu relativ intins care prezinta unul sau mai multe ecosisteme, in general putin transformate sau netransformate prin exploatare sau ocupatie umana, unde speciile vegetale si animale, siturile geomorfologice si habitatele ofera un interes specific din punct de vedere stiintific, educativ si recreativ sau in care exista peisaje naturale de mare valoare estetica ’’ Vizitarea este autorizata in scopuri recreative, educative si culturale.

Intr-un parc national, in general, se disting 3 zone:

1. zona periferica sau preparcul, care are rol in sistematizarea turistica si in care se urmareste o reconstructie ecologica;

2. zona tampon, care are rolul de a asigura protectia zonei centrale, filtrand presiunea turistica;

3. zona rezidentiala (centrala, a rezervatiei st.), care adaposteste laboratoarele de cercetare si celelalte anexe.

Parcurile nationale indeplinesc mai multe functii:

- de protectie a unor zone ale naturii;

- stiintifica - parcurile nationale fiind adevarate laboratoare naturale in care se pot studia diferite aspecte privind structura si functionarea ecosistemelor, ecologia speciilor rare, comportamentul lor etc.

- de recreere si destindere – cunoscandu-se rolul deosebit al spatiilor naturale in refacerea fizica si intelectuala, in restabilirea echilibrelor organismului uman;

- educativa - prin excursii, aplicatii, tabere, colocvii, natura ofera exemple numeroase de armonie si echilibru;

- de dezvoltare a relatiilor internationale – prin studii in comun, vizite, congrese, conferinte, publicatii etc.;

- sursa de bunuri materiale – prin exploatarea rationala a zonei tampon.

In tara noastra sunt ocrotite peste 450 de obiective, totalizand circa 95.000 ha.

Prin decizia U.N.E.S.C.O. din 1980 s-a consfintit ca Parcul National Retezat, Rezervatia stiintifica Pietrosul Mare (M-tii Rodnei) si Rezervatia Rosca-Letea (Delta Dunarii) sa fie incluse in reteaua internationala a rezervatiilor biosferei.

Pe baza propunerilor fundamentate stiintific de Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii au fost propuse 11 parcuri nationale :

Rodna, Calimani, Ceahlau, Piatra Craiului, Cozia, Domogled-Valea Cernei, Cheile Nerei-Beusnita, Semenic-Cheile Carasului, Cheile Bicazului-Lacul Rosu, Apuseni, Delta Dunarii si doua parcuri naturale : Bucegi si Gradistea Muncelului-Cioclovina.

2. Conservarea mediului inconjurator

Cuprinde o gama larga de activitati deosebit de utile si absolut necesare ce se refera la utilizarea resurselor mediului la eficienta maxima, cu respectarea pretabilitatii, capacitatii de suport si plasticitatii sistemului teritorial respectiv, dar si la practicarea celor mai potrivite forme si procese tehnologice, agrozootehnice sau silvice, la efectuarea de lucrari hidroameliorative pentru limitarea si prevenirea efectelor daunatoare ale unor fenomene naturale (inundatii, alunecari de teren, eroziunea solului etc.).

Necesitatea acestor masuri rezida si din faptul ca spatiile ocrotite nu pot fi extinse prea mult deoarece s-ar scoate din circuitul economic suprafete apreciabile cu resurse de valori prea mari.

Prin masurile enuntate, conservarea mediului devine parte integranta a tuturor proiectelor de folosire a resurselor, inclusiv a celor de urbanizare, dezvoltare industriala, organizarea teritoriului, sistematizare, facand in acelasi timp parte din cultura fiecarui cetatean, locuitor al Terrei.

Conservarea mediului nu se realizeaza empiric, ci pe baza unor legi, care, respectate neconditionat, duc la realizarea scopului propus.

Sunt formulate cinci legi ce guverneaza conservarea mediului:

1. Mediul inconjurator este un sistem a carui integritate este asigurata prin functionarea echilibrata a subsistemelor sale naturale si umane. Rolul subsistemului natural este de cea mai mare importanta, impunandu-se pastrarea diversitatii sale, precum si functionarea prin mecanisme de autoreglare;

2. Mediul inconjurator are capacitatea limitata de absorbtie si neutralizare a plusurilor subsistemului uman;

3. Mediul inconjurator este un sistem cu resurse finite;

4. Mediul inconjurator prezinta echilibre fragile, usor de dereglat in cazul unei folosinte neadecvate a resurselor sale;

5. Sistemul teritorial, care reprezinta unitatea teritoriala fundamentala a mediului inconjurator, trebuie sa functioneze astfel incat suma intrarilor si iesirilor sa fie o marime care variaza foarte putin in timp.

Aplicarea acestor legi nu se poate realiza fara o activitate complexa de cercetare stiintifica multidisciplinara, pe baza careia se elaboreaza strategiile de conservare a mediului, legislatie adecvata si o educatie ecologica solida a intregii populatii.

BIBLIOGRAFIE

1. Ardelean A., C. Maior – Management ecologic. Ed. Servo-Sat, 2000.

2. Berca Mihai – Ecologie generala si aplicata. Ed. Ceres Bucuresti, 2000.

3. Botnariuc N., Vadineanu V. - Ecologie. Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti, 198

4. Catherine de Silguy - L’agriculture biologique. Ed. Terre Vivante, Franta, 1994.

5. Coman Gh., Murgu Zaira-Marcela - Economia mediului. Ed.Moldovita, Iasi, 1996.

6. Dumitrescu N., Iacob T., Vintu V. - Ecologie si protectia mediului. Curs litografiat, U.A.M.V. Iasi, l992.

7. Dutu Mircea – Dreptul mediului, vol. II. Ed. Economica, 199

Gradinaru Ilie – Protectia mediului. Ed. Economica, 2002.

9. Heinrich Dieter, Hergt Manfred – Atlas de l’écologie. Ed. La Pochothèque,Torino, 1997.

10. Ionescu Al. - Ecologia - stiinta ecosistemelor. Bucuresti, 198

11. Ionescu Al. - Efectele biologice ale poluarii mediului. Ed. Academiei, 1973.

12. Ionescu Al. - Fenomenul de poluare si masuri antipoluante in agricultura. Ed. Ceres, Bucuresti, 1982.

13. Ionescu Al., Berca M. - Ecologie si protectia ecosistemelor. Bucuresti, 198

14. Lester P. Brown – Colectia: Probleme globale ale omenirii.

15. Mohan Gh., si colab. - Rezervatii si monumente ale naturii din Romania. Ed. Scaiul, Bucuresti, 1993.

16. Mohan Gh., Ardeleanu A.- Ecologie si protectia mediului. Ed. Scaiul, Bucuresti, 1993.

17. Neacsu P., Apostolache-Staicescu Zoe - Dictionar de ecologie. Ed. Șt. si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.

1 Negulescu M. si colab. - Protectia mediului inconjurator. Ed. Tehnnica, Bucuresti, 1995.

19. Primack Richard – Conservarea diversitatii biologice. Ed. Tehnica, 2002.

20. Puia I., Soran V. - Agroecologie. Ecosistem si agroecosistem. Cluj-Napoca, 1987.

21. Puia I. si colab. – Agroecologie si ecodezvoltare, Ed. Academicpres Cluj-Napoca, 2001.

22. Pumnea C., Grigoriu G - Protectia mediului ambiant. Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1984.

23. Raducanu Viorica – Economia resurselor naturale. Ed. All Beck,

2000.

24. Sattler F., Wistinghausen E. - La ferme bio-dynamique, Ed. Ulmer, Stuttgart, 1992.

25. Stanners David, Bourdeanu Philippe - Europe’s environment. European Environment Agency Copenhagen, 1995.

26. Stugren B. - Bazele ecologiei generale. Ed. Șt. si enciclopedica, Bucuresti, 1982.

27. Stugren B. - Ecologie teoretica. Ed. Sarmis, Cluj-Napoca, 1994.

2 Șchiopu Dan - Ecologie si protectia mediului. Ed. Did. si Pedagogica, Bucuresti, 1997.

29. Șchiopu Dan, Vasile Vintu (coord.) – Ecologie si protectia mediului. Ed. “Ion Ionescu de la Brad” Iasi, 2002.

30. Visan Sanda si colab. – Mediul inconjurator – poluare si protectie. Ed. Economica, 2000.