Muntii Tarcau - Caracterizare fizico-geografica

ASEZARE SI LIMITE

Regiunea montana cunoscuta pe hartile murale si in literatura de specialitate sub numele de Muntii Tarcau face parte din asa-numita subunitate a Muntilor Flisului, de pe latura estica, mai coborata, a grupei centrale din Carpatii Orientali. Matematic, Muntii Tarcau sunt incadrati de paralelele de 46⁰25' si 46⁰57' latitudine nordica si de meridianele de 25⁰52' si 26⁰28' longitudine estica.

Ei sunt clar delimitati de regiunile montane vecine prin vai importante, unele din ele intens populate si strabatute de cai de comunicatie de interes national. Astfel, in nord, valea Bicazului, dupa ce scapa din incorsetarea cheilor si pana la localitatea Bicaz, ii separa de culmile muntoase periferice ale Masivului Ceahlau, iar apoi valea larga a Bistritei ii delimiteaza, pana la Piatra Neamt, de Muntii Stanisoarei.

La vest, tot doua vai, a Damucului, pe o lungime de circa 20 km, si Valea Rece, principal afluent al Trotusului in cursul superior, separa Muntii Tarcau de regiunea montana a Hasmasului. Limita sudica, dincolo de care se afla Muntii Trotus - Oituz este data de o alta vale importanta, a Trotusului, veche cale de legatura intre Moldova si Transilvania. In est, pe aliniamentul localitatilor Piatra Neamt - Solont - Moinesti, Muntii Tarcau vin in contact cu dealurile subcarpatice, mai coborate, ale depresiunilor Bistrita si Tazlau, pe care le domina printr-un abrupt de 200-300 m.

Fig01.  Delimitarea masivului; situarea Muntilor Tarcau in lantul Carpatilor Orientali

Regiunea montana a Tarcaului se extinde pe teritoriul a doua judete - in extremitatea de sud-vest a judetului Neamt si in partea de nord-vest a judetului Bacau - avand lungimea maxima in zona axiala, de-a lungul vailor Tarcaului si Asaului, de aproximativ 65 km si o latime medie de 40 km. Prin suprafata sa, de circa 1810 km², depaseste cu mult suprafata bazinului hidrografic al raului de la care si-a primit numele. Mare importanta pentru regiunea la care ne referim prezinta faptul ca principalele vai care o strabat - a Tarcaului, Asaului, Camancai etc. - sunt bine populate, cu asezari bogate in traditii folclorice si elemente etnografice. De asemenea, in lungul depresiunilor subcarpatice din est si al vailor de pe laturile nordica si sudica se afla numeroase sate si orase, unele de mare interes turistic, cum sunt Piatra Neamt si Bicaz, legate intre ele prin sosele asfaltate si cai ferate electrificate.

ALCATUIRE GEOLOGICA

Geologic, Muntii Tarcau se suprapun pe asa-numita zona a flisului, cea mai estica dintre marile unitati tectono-structurale ale Carpatilor Orientali, alcatuita din roci de varsta cretacica si paleogena. Se caracterizeaza printr-o mare varietate a faciesurilor petrografice - de la argile si marne la gresii, conglomerate si calcare - si printr-o tectonica majora in panze de sariaj, ce s-au edificat in etape succesive de la vest la est, incepand cu faza orogenetica austrica, din cretacicul mediu, si incheindu-se cu diastrofismul moldav, la inceputul sarmatianului.

In regiunea montana a Tarcaului sunt dezvoltate toate cele cinci panze de sariaj cunoscute in flisul Carpatilor Orientali, sub forma unor fasii longitudinale orientate nord-sud, unele inguste de numai 1-2 km, altele mult mai largi, ca de exemplu panza de Tarcau, care in bazinul mijlociu al Asaului are peste 20 km. Panza de Ceahlau apare in vestul regiunii, in bazinele hidrografice ale paraielor Damuc, Valea Rece si Bolovanis, sub forma unui sinclinal larg in axa caruia se afla depozite cretacice in faciesul predominant grezos - gresii rezistente la eroziune - al formatiunilor de Bistra si Ceahlau. Relieful suprapus panzei de Ceahlau este reprezentat prin masive izolate si culmi scurte, cu altitudine medie de 1100-1200 m, larg dezvoltate in bazinele Valea Rece si Bolovanis, sau prin culmi prelungi, de obicei orientate nord-sud, cel mai bun exemplu fiind Muntele Lung, din estul vaii Damuc, ce se inalta la peste 1 500 m.

Panza de Teleajen se desfasoara la est de precedenta, pe intreaga distanta dintre vaile Bicazului si Trotusului, cu o latime variabila de la 4 la 10 km. Depozitele sale apartin cretacicului inferior si mediu si sunt alcatuite dintr-un complex sistos-grezos, urmat de gresia masiva de Cotumba, formatiuni ce sunt cutate in sinclinale si anticlinale deversate si fracturate longitudinal, de unde structura in cute-solzi din anumite sectoare. Ii corespunde un relief coborat, depresionar, la poalele Culmii Muntele Lung, cu altitudini de 800-1000 m, peste care se inalta culmi-praguri de 1100-1200 m, datorate faciesurilor petrografice mai dure.

Panza de Audia se extinde, de asemenea. din extremitatea nordica pana in cea sudica a Muntilor Tarcau, dar este mult mai ingusta, abia ajungand in unele sectoare la 2 km latime; ea nu se impune prin ceva anume in relieful zonei. Formatiunile sale, de varsta cretacica, se caracterizeaza printr-un facies - putin rezistent la eroziune al ,,sisturilor negre", strans cutate si faliate.

Panza de Tarcau este una din cele mai importante dintre unitatile flisului, de mare complexitate stratigrafica si tectonica. Ocupa mai bine de jumatate din suprafata regiunii montane a Tarcaului si este alcatuita aproape in exclusivitate din depozite eocene si oligocene, cu o tectonica de amanunt in cute largi si uneori chiar cute-solzi spre limita vestica a unitatii.

Eocenul de aici apare de obicei in axul anticlinalelor, in facies dominant grezos. Cea mai mare extindere o are gresia de Tarcau, o gresie micacee cenusie, grosiera, in strate de la 0,5 m la 3-5 m, caracteristica acestei unitati montane, de unde si ruinele unitatii tectonice respective. Oligocenul, dezvoltat in aceeasi masura, este prezent in axul cutelor sinclinale si are, de asemenea, un facies predominant grezos, cel al gresiei de Fusaru. Pe seama formatiunilor respective, mai cu seama a gresiei de Tarcau, a luat nastere cel mai inalt relief din regiune, cuprins intre 1400-1600 m, reprezentat prin culmi alungite nord-sud ce flancheaza vaile Tarcaului, Asaului si Camancai. Asa sunt, de exemplu, culmile Gosmanu-Geamana si Grindusu-Ciudomar, aceasta din urma, desi puternic fragmentata de afluentii de pe stanga ai Tarcaului, atingand altitudinile maxime din intreaga unitate muntoasa.

Panza de Vrancea, cea mai noua si mai coborata tectonic dintre unitatile flisului, este prezenta in jumatatea de nord-est a regiunii, unde apare de sub panza de Tarcau in asa-numita "semifereastra" a Bistritei. Domina formatiunile oligocene in facies bituminos-disodilic si al gresiei de Kliwa, prinse in cute stranse, deversate si uneori faliate.

Datorita pozitiei sale tectonice si marii extinderi a sisturilor bituminoase si disodilice, relieful suprapus acestei unitati tectonice este cel mai coborat, cu inaltime medie de 800-900 m, rar depasind 1000 m in unii martori de eroziune, puternic fragmentat, prevestind parca apropierea dealurilor subcarpatice.

RELIEFUL

Principalele caracteristici morfometrice si morfografice ale Muntilor Tarcau ii situeaza in categoria muntilor mijlocii ai tarii noastre. De exemplu, cele mai multe dintre varfuri sunt situate intre 1100-1400 m, iar altitudinea maxima abia atinge 1664 m in Varful Grindusu. Energia medie a reliefului este de 600-800 m in zona centrala a regiunii si de 400-600 m catre flancurile de vest si de est; culmile interfluviale principale sunt larg valurite, cu varfuri tesite si spinari domoale ce alterneaza cu sei de intersectie, a caror altitudine nu coboara, in general, sub 1000 m; masivele izolate si culmile secundare sunt, de asemenea, cu cateva exceptii, rotunjite la partea superioara, marginite insa de versanti abrupti; crestele de intersectie ale versantilor si varfurile ascutite sunt putine, determinate in cele mai multe cazuri de faciesul petrografic si structura de amanunt; vaile mai importante, a Tarcaului si Asaului, au caractere de vai evoluate, cu sectoare mai largi, depresionare, in alternanta cu altele inguste, in defileu.

Intre elementele geomorfologice prin care Muntii Tarcau se individualizeaza fata de unitatile montane vecine amintim: dominarea culmilor prelungi de ordinul zecilor de kilometri, din care pleaca lateral culmi secundare scurte; marea uniformitate altitudinala a culmilor, cu sei si pasuri inalte situate cu numai 50-100 m sub nivelul mediu al culmii; scaderea treptata a inaltimilor culmilor de la sud spre nord si din zona centrala catre vest si, mai ales, catre est; orientarea generala a culmilor principale pe directia nord-nord-vest - sud-sud-est, aceeasi cu directia liniilor tectono-structurale majore; caracterul longitudinal al vailor principale - Tarcaul, Asaul si Camanca - si transversal al afluentilor acestora; adaptarea cu totul intamplatoare a reliefului la structura tectonica de amanunt; rolul important al faciesului petrografic pentru configuratia de ansamblu si amanunt a reliefului, tradus in aparitia unor subunitati mai joase, depresionare, pe seama formatiunilor friabile sau a culmilor inalte si a varfurilor izolate pe seama rocilor mai rezistente la eroziune.

Cu un substrat geologic variat - argile, marne si gresii in alternanta cu conglomerate si calcare - afectat din cretacic incoace de miscari de inaltare cu intensitati diferite, Muntii Tarcau se prezinta cu un relief destul de variat ca altitudine, forma si orientare a culmilor si vailor, in cadrul caruia se detaseaza cinci subunitati cu trasaturi geomorfologice proprii: Culmea Grindusu - Ciudomar, Culmea Gosmanu - Geamana, Culmea Muntele Lung, Culoarul depresionar Bicaz - Trotus si Munceii Bistrita - Tazlau.

Culmea Grindusu-Ciudomar, considerata pe toata lungimea, de aproximativ 40 km, intre vaile Bicazului si Trotusului, este cea mai inalta din Muntii Tarcau, formeaza o axa orografica a regiunii, dar este discontinua sectorul sau central fiind sectionat in culmi scurte si masive izolate de paraiele Ata, Brates, Bolovanis, Tarcuta, afluenti pe stanga ai Tarcaului, care au mutat astfel cumpana de ape a bazinului Tarcaului la vest de axa orografica, spre Muntele Lung.

Aliniamentul celor mai mari inaltimi flancheaza in vest, la distanta de 3-4 km, albiile Tarcaului si Camancai si se suprapune in intregime pe axul unei cute anticlinale paleogene in facies de Tarcau. Culmea Grindusu - Ciudomar este singura din Muntii Tarcau care coincide pe intreaga lungime cu axul unui anticlinal, ceea ce explica, in buna masura, inaltimile maxime si energia mare a reliefului, aparitia unor forme structurale de tipul hogback-urilor.

De la nord la sud culmea respectiva se prezinta ca o succesiune de varfuri, unele din ele rotunjite, separate de sei largi, creste de intersectie a versantilor sau sectoare cu spinari domoale. Din varfuri pleaca lateral doua sau mai multe culmi secundare, relativ inguste, ce coboara treptat spre vest si est si spre vaile care le flancheaza.

Deosebirile privind forma reliefului major, altitudinea si densitatea fragmentarii au impus separarea in Culmea Grindusu - Ciudomar a trei sectoare: unul nordic, pana la valea Atei, cu inaltime medie de 1200-1300 m, peste care se inalta varfurile Batca Stegea (1317 m), Magura Tarcau (1492 m) etc., din care se desprind culmi secundare scurte spre vest si mai lungi spre est, acestea din urma limitate de numerosii afluenti ai Bistritei (Crasnita, Crasna, Potoci) si Tarcaului (Frasin, Batrana, Fagetel); un sector central, mai inalt decat primul, desi puternic fragmentat de afluentii Tarcaului sub forma de masive si culmi scurte indreptate in toate directiile. Aici sunt mai multe varfuri ce depasesc 1400 m, intre care Maierus (1454 m) si Ardelea (1589 m) sunt cele mai importante; un sector sudic, la sud de valea Tarcutei, cel mai inalt, care pe mai bine de 15 km nu coboara sub 1500 m. Are cele mai inalte varfuri din Muntii Tarcau, sase din ele cu mai mult de 1600 m, ca de exemplu Grindusu (1664 m), Ciudomaru (1649 m), Bortoasa (1642 m) etc. Acest ultim sector este ca un zid puternic, aproape rectiliniu, dar relativ ingust la partea superioara, pe care numerosii afluenti ai Camancai de pe flancul estic si ai Tarhausului si Santului de pe cel vestic incearca zadarnic sa-l stirbeasca.

Din Varful Maierus se desprinde o culme secundara de peste 20 km, cu directie sud-vest si apoi sud, cu inaltime medie de 1300-1400 m si numeroase varfuri ce depasesc 1400 m: Bolovanu Mare (1569 m), cel mai inalt, Locul lui Mihai (1465 m), Budacul Mare (1447 m). Bolovanu Mare, ca si celelalte varfuri ce depasesc altitudinea medie a Culmii Grindusu-Ciudomar, isi datoreaza inaltimea faciesului petrografic gresiei de Tarcau, cu mare permeabilitate si rezistenta la eroziune. Din aceleasi motive, multe din varfurile respective constitutie obarsiile numeroaselor cursuri de apa ce brazdeaza regiunea. Din Bolovanul Mare, de exemplu, pleaca radial importanti afluenti ai Tarcaului (Brates, Bolovanis, Tarcuta) si Trotusului superior (Valea Rece). La fel din varfurile Grindusu, Magura Tarcau etc.

O alta culme secundara importanta este Preluca Talharului, intre vaile Camancai la vest si Asaului la est, lunga de peste 30 km, dar nu asa de inalta ca precedenta, cu varfuri care abia depasesc 1300 m: Socior (1327 m), Preotesele (1338 m), Alunis (1343 m). In zona central-nordica a culmii, unde vaile Camancai si Asaului se apropie la numai 3 km, relieful coboara la 1060 m, in una din cele mai coborate sei de culme din Muntii Tarcaului.

Culmea Gosmanu-Geamana este bine delimitata la vest de vaile longitudinale ale Tarcaului si Asaului si mai putin transant in est, unde patrund vaile transversale Calu, Iapa, Nechitu si Tazlau. Se detaseaza intre celelalte culmi ale Muntilor Tarcau prin mare lungime, continuitate si uniformitate altitudinala. Pe intreaga lungime, dintre Bistrita si Trotus, de peste 50 km, aceasta culme nu este sectionata de nici un curs de apa si, cu toate ca nu-i prea inalta, caci putine varfuri trec de 1300 m, nu are nici inseuari mai joase de 1100 m. Domina varfurile rotunjite si plaiurile domoale, insirate pe un aliniament relativ sinuos, orientat de la nord-vest catre sud-est, suprapus orizontului gresiei de Tarcau. Raporturile reliefului cu structura tectonica de amanunt sunt intamplatoare, caci numai Varful Rotundu (1307 m), situat pe o culme secundara dintre vaile Asau si Izvoru Alb, coincide cu axul unui anticlinal.

Altitudinile maxime, de peste 1300 m, se inregistreaza in sectorul central al culmii, incepand cu Varful Gosman (1305 m), de sub care izvoraste Tazlaul, si continuandu-se spre sud cu Varful Holmul Geamana (1351 m), Varful Cracul Geamana (1442 m), cel mai inalt, de sub care izvoraste Tazlaul Sarat, si Varful Comanacul (1 357 m).

Din Gosman spre nord, pana la Varful Herman (1226 m), ce domina, la Straja, Valea Bistritei cu peste 800 m, culmea este aproape rectilinie si se mentine la 1100-1200 m, depasita doar de cateva varfuri, intre care Murgoci (1239 m), de unde-si aduna apele paraul Iapa, si Pintenu (1261 m), locul de sorginte al Nechitului. La sud de varful Comanacul, culmea se ingusteaza si coboara la 1100 m in saua dintre obarsiile Izvorului Alb si Tazlaului Sarat, se inalta din nou la peste 1200 m in varfurile Corbu (1263 m), Runcul Stanelor (1269 m) si Runcul Rau (1216 m), dupa care, pana deasupra localitatilor Asau si Comanesti, coboara treptat la altitudinile unor dealuri de 500-600m. Desi nu prea inalta, culmea aceasta are un farmec aparte, cunoscut si descris cu deosebita maiestrie de Calistrat Hogas: ,,In fund, departe, spre apus, muntii peste care calcasem se desfasurau pana dincolo de hotarele ochiului, ca un nemarginit amfiteatru framintat, parca de valuri uriase, peste a caror intindere viorie rasaritul aruncase un val, straveziu si fin, tesut din raze subtiri de soare '.

Culmea Muntele Lung. Desi nu are lungimea cea mai mare (mai putin de 20 km), poarta o denumire sugestiva pentru Muntii Tarcau, evidentiind una din principalele trasaturi ale reliefului major din regiune, marea frecventa a culmilor prelungi, unde seile de eroziune alterneaza cu varfuri mai inalte date de faciesul petrografic.

Fig. 2. Schita morfografica a Muntilor Tarcau

Muntele Lung constituie cumpana apelor dintre Damuc si Tarcau, cu un profil transversal disimetric, avand versantul estic puternic inclinat, iar cel vestic prelung, cu pinteni ce coboara treptat spre valea Damucului. Abruptul estic domina cu circa 200-250 m relieful mai coborat din bazinele Atei si Bratesului si este de ordin morfo-structural, reprezentand, in ansamblu, fruntea panzei de Ceahlau.

: Olimpiada de Biologie - clasa a VII a, faza judeteana : Anatomia aparatului locomotor

Linia inaltimilor maxime este relativ ingusta si sinuoasa, datorita intrepatrunderii bazinelor de receptie ale afluentilor Damucului si Tarcaului, iar altitudinea sa coboara treptat de la sud spre nord, de la 1 557 m, cat are in Varful Cotului, situat in zona de obarsie a paraului Valea Rece, la 1357 m in Varful Cipchies, de sub care izvorasc Ivanesul si Ata, importanti afluenti ai Damucului, respectiv Tarcaului.

Culoarul depresionar Bicaz-Trotus, dezvoltat la est de Muntele Lung, a luat nastere pe seama formatiunilor friabile, dominant argilo-marnoase, ale panzei de Teleajen. Relieful depresionar, mai coborat cu 100-200 m decat cel din vest si est, se schiteaza pe o lungime de circa 35 km, cu deschidere larga spre vaile Bicazului si Trotusului din nord si sud, insa caracterul depresionar propriu-zis este evident in sectorul central, cu o lungime de aproximativ 20 km, corespunzator bazinelor superioare ale Atei si Bratesului, unde culmile se mentin la o altitudine de 800-900 m. Se separa doua compartimente: al Atei, la nord, drenat de Icoana, Ata si Smida, si al Bratesului la sud, drenat de Brates si Bratisel, despartite printr-un prag de 1100 m. Peste praguri similare (sei), de 1125 m in nord si 1215 m in sud, se trece in bazinul Bicazului prin valea paraului Secu si in cel al Trotusului prin Valea Rece.

Munceii Bistrita-Tazlau ocupa toata masa muntoasa de la est de Culmea Gosmanu - Geamana si reprezinta in general culmile secundare transversale ale acesteia.

In sectorul nord-estic, intre Bistrita si Calu, culmile sunt foarte variate ca forma, orientare si altitudine, cu tendinta generala de a cobori spre est, de la 1063 m in Varful Lespezi, la 851 m in Cernegura, care domina dinspre sud municipiul Piatra Neamt si 620 m in Gorganu, de la nord-vest de comuna Piatra Soimului. Intre Cam si cursul superior al Tazlaului domina culmile orientate vest-est, lungi de 10-15 km, ale caror inaltimi scad in aceeasi directie de la 1000 m la 600-700 m, iar la sud de Tazlau si est de Tazlaul Sarat relieful este din nou puternic fragmentat in culmi scurte si masive izolate, cu inaltimi de 800-900 m.

In extremitatea estica, relieful Munceilor Bistrita-Tazlau ramane suficient de inalt pentru a domina cu 200-300 m, printr-un abrupt morfo-structural, dealurile subcarpatice ale depresiunilor Bistritei si Tazlaului.

CLIMA

Pe fondul general al climei temperat continentale din tara noastra, Muntii Tarcau se inscriu in etajul climatic al muntilor mijlocii, cu urmatoarele caracteristici: amplitudini termice medii anuale moderate, cuprinse intre 18 si 20⁰C; frecvente inversiuni termice in sezonul rece; valori ridicate ale umiditatii relative si ale nebulozitatii in toate anotimpurile si durata relativ redusa de stralucire a soarelui; cresterea cantitatii de precipitatii cu altitudinea si repartitia inegala a acestora, in functie de expunerea spre est sau vest a versantilor; dominarea la nivelul culmilor inalte a circulatiei aerului dinspre vest si nord-vest si fohnizarea maselor de aer ajunse la baza versantilor abrupti expusi spre est si sud-est; ceturi frecvente de-a lungul vailor in sezonul rece.

Datorita situarii in jumatatea estica a tarii si pozitiei lor catre flancul estic al Carpatilor Orientali, Muntii Tarcau au o clima mai pronuntat continentala decat regiunile montane din vest, ierni mai aspre, primaveri scurte si mai reci decat toamnele cu aproximativ 2-4⁰C, datorita consumului de caldura in procesul de topire a zapezilor, contraste termice mai mari intre iarna si vara, precipitatii medii anuale mai reduse, schimbari bruste ale starilor de vreme. Nu lipsesc furtunile, uneori deosebit de violente, care capata, in paginile hogasiene, un dramatism de proportii impresionante: ,, Fierbeau vazduhurile si cerurile clocoteau sub descarcarile zguduitoare ale tunetelor si pamantul infricosat se cutremura nemernic pana in cele mai din adanc ale temeliilor sale, sub ropotul de traznete care cadeau asurzitoare prin intuneric Si sub urgia intregului zbucium al fapturii, zagazurile cerului se rupsera, jgheaburile adancului se desfundara si, din inaltul intunecimilor, se prapastuira asupra pamantului cu suier sfasiat potopul greu al apelor ceresti".

Temperatura. Principalele variatii ale temperaturii se realizeaza in sens altitudinal si de la un anotimp la altul, in timp ce deosebirile dintre extremitatea nordica a Muntilor Tarcau si cea sudica sunt greu sesizabile.

Intreaga regiune a Muntilor Tarcau se incadreaza intre izotermele medii anuale de 7 si 2⁰C. Pe interfluviile cu altitudini pana la 700-800 m si de-a lungul vailor mai importante temperatura medie anuala este de 6-7⁰C, media celor mai reci luni, ianuarie si februarie, este de -4⁰C, iar a celor mai calde, iulie si august, de 16-18⁰C. In schimb, pe culmile mai inalte de 1500 m temperatura medie anuala este de 2⁰C, a lunilor ianuarie si februarie de -6⁰C si chiar de -7⁰C pe varfurile din Culmea Grindusu-Ciudomar, care trece de 1600 m, iar a lunilor iulie si august de 12-13⁰C.

Desi, in ansamblu pe culmile inalte aerul este mai rece decat in zona reliefului coborat, zilele cand temperatura coboara sub 0⁰C fiind mult mai numeroase pe culmi, temperaturile minime absolute se inregistreaza in sectoarele depresionare din lungul vailor, datorita deselor inversiuni termice din anotimpul rece. De exemplu, cele mai scazute temperaturi din regiunea montana a Tarcaului s-au inregistrat la 20 februarie 1954, si anume -28⁰C la Tarcau, -26.5⁰C la Comanesti si -30⁰C la Brusturoasa, in zone depresionare, deci, si nu pe culmile cele mai inalte, asa cum ne-am fi asteptat.

Tot in lungul principalelor vai s-au inregistrat si temperaturile maxime absolute, de regula in luna august, de nebulozitate ceva mai redusa. De exemplu, 36,5⁰C la Tarcau, 38,6⁰C la Piatra Neamt, maxima absoluta din regiune, si 37,2⁰C la Brusturoasa. Astfel, in cadrul unor amplitudini termice medii anuale moderate, 18-20⁰C, aici, in sectoarele depresionare din lungul vailor care marginesc de fapt Muntii Tarcau, se inregistreaza amplitudinile termice absolute cu cele mai mari valori: 54,5⁰ la Tarcau, 67,2⁰C la Piatra Neamt, 67,7⁰C la Brusturoasa etc. Clima relativ rece din Muntii Tarcau, in medie mai rece cu 3-4⁰C decat in regiunile extra-carpatice situate la aceeasi latitudine, este scoasa in evidenta si de faptul ca inghet tirziu se inregistreaza in unii ani chiar in a doua decada a lunii mai; zilele cu inghet timpuriu apar inca din prima decada a lunii octombrie, iar durata medie anuala fara inghet este de numai 100-110 zile.

Nebulozitatea, element important pentru caracterizarea starilor de vreme, are in Muntii Tarcau valori ridicate in mare parte din an. Cea mai mare este in lunile mai si iunie, cuprinsa intre 6,5 si 7,5, iar cea mai mica in lunile august si septembrie, de 5,5-6. Si nebulozitatea prezinta deosebiri in raport cu altitudinea. Iarna valorile ei sunt mai reduse in zonele inalte decat in lungul vailor, plafonul de nori fiind coborat, de unde si marea vizibilitate din acest anotimp la nivelul culmilor, in schimb primavara si vara este invers, culmile mai inalte de 1400 m fiind acoperite de nori in cea mai mare parte a timpului.

Durata medie de stralucire a soarelui este de aproximativ 1800 ore anual, care insumeaza 75 zile. Cele mai multe zile senine sunt in august, circa 9-10 pe culmi si 10-12 pe vaile Bistritei si Trotusului, si in septembrie, cam 7-8 pe culmi si 8-10 in zonele cu relief coborat. De asemenea, un numar relativ mare de zile senine, 8 pana la 10, se inregistreaza si in lunile octombrie si ianuarie, de data aceasta numai la nivelul culmilor. Cele mai putine zile senine, cand de altfel cad si cele mai multe precipitatii, sunt de  3-4, in lunile mai si iunie; putine zile senine sunt si in noiembrie si decembrie, dar acum precipitatiile sunt reduse.

Mult mai mare este numarul zilelor cu cer acoperit, circa 180-190 pe culmile mai inalte de 1500 m si 160-180 in zonele cu relief mai coborat, cele mai multe zile noroase, 16-18 din luna, fiind pe Culmea Grindusu-Ciudomar in lunile februarie, martie, aprilie, mai si iunie.

Precipitatiile. Datorita variatiei gradientului pluviometric cu altitudinea, in Muntii Tarcau izoterma medie multianuala de 800 mm corespunde reliefului inalt de 850 m, iar cea de 1100 mm reliefului de 1500-1550 m. Valorile medii cele mai reduse se inregistreaza in lungul principalelor vai, ca de exemplu 640 mm la Bicaz, 706 mm la Tarcau, 649 mm la Piatra Neamt, 732 mm la Tazlau, 690 mm la Moinesti, 728 mm la Paltinis-Ciuc etc., iar valorile medii cele mai ridicate, de 1150-1200 mm, in jumatatea sudica a Culmii Grindusu-Ciudomar, expusa in mai mare masura maselor de aer de origine atlantica.

Numarul mediu anual de zile cu precipitatii este de aproximativ 120-130 in zonele joase din lungul Bicazului, Bistritei, Tarcaului si Trotusului, din care trei sferturi sunt cu ploaie si un sfert cu ninsoare, si de 150-160 pe relieful mai inalt de 1500 m, din care numai doua treimi sunt cu ploaie. Pe anotimpuri, cele mai multe precipitatii cad vara, circa 350-360 mm in lungul vailor principale si 400-420 mm pe culmi, mai mult decat dublu fata de anotimpul rece, cand cad numai 150-170 mm. Primavara, precipitatiile ajung la o cantitate medie de 240-260 mm, cu putin mai mare decat toamna.

Perioada din an cu cele mai mari cantitati de precipitatii este mai-iunie, cand cad 380 mm in regiunile joase si 440 mm pe culmi, luna cea mai ploioasa fiind iunie, cu 140-160 mm, iar perioada cu cele mai putine precipitatii medii este decembrie-februarie, cand se inregistreaza 150-170 mm, luna cea mai uscata fiind decembrie, cu 40-50 mm. Marea variatie a precipitatiilor este si mai evidenta daca se iau in consideratie valorile absolute anuale, maximele si minimele lunare. La Tarcau, de exemplu, in 1963 au cazut 507 mm, iar in 1972 au cazut 1050,9 mm, in timp ce lunar au fost ani cand precipitatiile au atins in mai, luna cea mai ploioasa, 218 mm, iar in altii abia 38 mm.

Precipitatii sub forma de zapada cad in Muntii Tarcau circa 30-40 zile pe an in zonele joase si 40-50 in cele inalte, primele ninsori fiind inregistrate in septembrie si ultimele in aprilie si chiar prima decada a lunii mai. Stratul de zapada se mentine la sol circa 80-90 zile in zonele cu altitudini pana la 500-600 m, 100-120 zile pe culmile inalte de 900-1000 m si 130-150 zile pe relieful cel mai inalt. Perioada cu strat de zapada la sol este foarte diferita pe versanti, in functie de expozitie, fiind maxima pe cei expusi catre nord, nord-vest si nord-est. 

Intre celelalte fenomene meteorologice care prezinta interes pentru clima Muntilor Tarcau sunt de retinut grindina, ce cade o data pe an sau la doi ani, in lunile de vara, pe suprafete reduse, si ceata, in perioada noiembrie-februarie, cu durata medie lunara de 3-5 zile.

Vanturile. La nivelul culmilor inalte, calmul atmosferic are pondere anuala redusa, de numai 2-3%. Vanturile cu cea mai mare frecventa bat din vest si nord-vest, cu pondere cumulata de 40-50%. Acestea au si cea mai mare viteza medie, cuprinsa intre 5 si 10 m/s, cu deosebire in sezonul rece, cand vitezele de 25-3o m/s sunt destul de frecvente.

Cu totul altul este regimul vanturilor in zonele joase, unde aerul se canalizeaza de-a lungul vailor, pe directii total diferite fata de cele ale circulatiei generate sau regionale dominante. In aceste conditii, vanturile au directii foarte variate, viteze foarte diferite, in general mai mici ca pe culmi, cu o medie de 2-5 m/s, iar calmul atmosferic are pondere mult mai mare, de 10-30%, in functie de gradul de adapostire.

In sezonul cald, in perioadele cand gradientii barici locali ii depasesc pe cei regionali, de-a lungul vailor principale, mai ales ale Bistritei si Trotusului, se instaleaza o circulatie periodica locala de tipul munte-vale. Noaptea si dimineata, pana la orele 9-10, vantul bate dinspre munte catre aval, iar dupa orele 12-13 directia sa devine inversa.

Si in Muntii Tarcau, ca in alte localitati montane din tara, cele mai favorabile conditii climatice pentru turism sunt in lunile august si septembrie, cand temperaturile au inca valori ridicate, numarul zilelor senine este cel mai mare, precipitatiile sunt relativ reduse. De asemenea, conditii favorabile sunt pe culmile inalte in lunile decembrie si ianuarie cand, datorita plafonului de nori coborat, zilele senine sunt mai numeroase si vizibilitatea mare, iar stratul de zapada adesea abundent asigura conditii optime pentru sporturile de iarna.

HIDROGRAFIA

Complexitatea structurii petrografice, varietatea reliefului, clima dominant umeda, in care precipitatiile medii anuale depasesc evaporatia potentiala cu 10 pana la 40%, secetele rare si scurte, intinsele suprafete acoperite cu vegetatie de padure sunt principalele elemente care fac din Muntii Tarcau o regiune bogata in ape, cu numeroase izvoare, paraie si rauri. Nu lipsesc nici lacurile, in exclusivitate de origine antropica, expresie a folosirii superioare a retelei hidrografice, a potentialului sau energetic.

RAURILE

Sursele de alimentare ale apelor curgatoare din Muntii Tarcaului sunt superficiale in proportie de 70-80% si subterane de 20-30%. Pana la altitudinea de 1500 m domina alimentatia pluvio-nivala, unde zapezile contribuie cu 50-60%.

Densitatea medie a retelei hidrografice, ceva mai mica decat a muntilor din vestul tarii sau ca a celor cu inaltimi mai mari de 1800 m, este de 5-7 km/km², cu mici deosebiri de la un sector la altul. Scurgerea medie fluviatila este, de asemenea, mai redusa decat in regiunile montane amintite. Valorile sale medii, de 10-15 l/s/km², inregistreaza mari variatii sezoniere si pe verticala, scazand mult cu altitudinea datorita cresterii accentuate a evapo-transpiratiei. Din volumul total anual de apa, cel mai putin se scurge in timpul iernii, aproximativ 8-12%, cu minima in lunile ianuarie si februarie cand apa este blocata in zapezi si gheturi. Scurgerea este redusa si toamna (12-18⁰/₀), datorita precipitatiilor putine. In schimb primavara, cand topirea zapezii devine accentuata, si vara, cand ploile de convectie

sunt relativ frecvente si abundente, se scurge 40-45⁰/₀ si vespectiv 30-35⁰/₀ din volumul anual.

In aceste conditii, regimul debitelor se caracterizeaza prin valori minime iarna, care pe unele paraie mici se reduce la zero, iar primavara si vara prin valori maxime. Debitele maxime absolute se produc in lunile iulie si august, datorita caracterului torential al precipitatiilor. Sunt ani cand dupa astfel de ploi debitul creste de mai multe zeci de ori fata de cel mediu, iar nivelul apei se inalta in scurt timp cu 1-2 m peste nivelul de etiaj, realizandu-se viituri deosebit de spectaculoase, cu importante efecte negative.

Vizand latura spectaculara a fenomenului, apelam din nou la inspiratul condei al lui Calistrat Hogas, pentru a descrie temerara sa traversare a apei Tazlaului in timpul unei astfel de viituri: ,,Ma simtii deodata umflat pe sus, ceva paru ca-mi vajaie pe la urechi, suvoiul incremeni pentru o clipa, un zgomot surd de ape puternic framantate imi izbi auzul, muntele din fata paru ca se naruie peste mine si, din cer, cazui fara de veste  napraznic pe pamant Cand ma dezmeticii, bagai de seama ca ma aflu pe malul celalalt al Tazlaului. Pisicuta, murata ca un soarece, tremura cum ii varga si cata din cand in cand cu groaza inapoi"

Fenomenele de inghet, sub forma de gheata la mal sau scurgere a sloiurilor si naboiului, incep sa apara pe raurile principale la sfarsitul lunii noiembrie sau inceputul lunii decembrie si persista in medie 90-110 zile. Podul de gheata a carui formare este inlesnita pe cursurile de apa cu debit redus si viteza mica, cum sunt afluentii Tarcaului, Asaului si Bicazului sau unii afluenti ai Bistritei (Calu, Iapa, Nechitu), se creeaza de regula spre sfarsitul lunii decembrie si poate sa persiste pana in prima decada a lunii martie. Pe riurile de talia Bistritei si Trotusului podul de gheata apare in ianuarie, dar sunt ani cand se formeaza numai pana la firul apei, care, datorita vitezei, ramane liber.

Din punct de vedere chimic, atat raurile mari - Bistrita pana la Piatra Neamt si Trotusul pana la Comanesti -, dar mai ales afluentii principali si secundari ai acestora au ape carbonatate, putin mineralizate, in general ape curate, putin poluate. Fenomenul poluarii apare in unele cazuri pe Bistrita, in aval de Piatra Neamt, si pe Trotus, in aval de Comanesti; de asemenea, local, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, datorita unor impurificatori ocazionali, sunt poluate apele Bicazului si ale altor afluenti ai Bistritei si Trotusului.

Cursurile de apa care strabat regiunea propriuzisa a Muntilor Tarcau sunt in exclusivitate autohtone. Ele debuseaza in Bistrita si Bicaz, cele din jumatatea nordica a regiunii, si in Trotus, cele din jumatatea sudica. Cumpana de ape dintre bazinele Bistritei si Trotusului, cu traiectorie sinuoasa, mentinandu-se in permanenta la peste 1100 m, sectioneaza Muntii Tarcau in doua jumatati aproximativ egale. Din varful Creasta Lupului (1322 m), situat in vest, la obarsia Damucului, cumpana apelor ajunge, prin Varful Muhos (1297 m), in Culmea Muntele Lung, pe care o urmareste spre sud pana in Varful Cotului (1567 m). De aici, prin inseuarea dintre bazinele Vaii Reci si Bratesului, ajunge in varful Bolovanul Mare (1569 m), din Culmea Grindusu-Ciudomar, pe care o insoteste spre sud si est pana in Varful Grindusu (1664 m). In continuare, spre est, pana in Varful Balint (1269 m), separa bazinul Camancai de al Tarcaului, iar de aici, pe la obarsia Asaului Mare, ajunge in Culmea Gosmanu, la obarsia Tazlaului. Ceva mai la nord, din Varful Pintenu (1261 m), cumpana apelor se suprapune interfluviului Tazlau-Nechitu si coboara treptat spre est la 1025 m in Varful Ciungetu, la 880 m in Varful Sirghina si 536 m in Dealul Fluturele, pe la poalele caruia trece soseaua Moinesti -Tazlau - Roznov (D..T. 156 A).

Principalele cursuri de apa. Elemente morfometrice

Bistrita, cel mai important dintre raurile zonei, izvoraste dintr-un circ glaciar situat la aproximativ 1800 m pe flancul nordic al masivului Inau (2279 m) din Muntii Rodnei. Pana la iesirea din munti, la Piatra Neamt, Bistrita strabate zone foarte diferite din punct de vedere geologic, morfologic si climatic, ceea ce explica marile variatii ale regimului hidrologic de la un sector la altul, complexita tea acestuia.

In cursul superior primeste afluenti cu debite bogate, alimentati din topirea zapezilor, ca Lala, Tibaul si Carlibaba, apoi conflueaza cu ape importante, cum sunt Dorna, Neagra Sarului, Neagra, Sabasa, Borca etc., care-i asigura la intrarea in lacul Izvorul Muntelui un debit mediu multi-anual de 38,5 m/s. La Carnu-Bicaz, debitul mediu era, inainte de amenajarea vaii Bistritei, de 43,8 m/s, inregistrand mari deosebiri intre debitul minim absolut, de 3,02 m/s, si cel maxim absolut, de 1080 m/s. Prin aparitia salbei de lacuri antropice, regimul hidrologic natural al Bistritei a intrat sub controlul omului, afluentii ce-i primeste in aval de barajul de la Izvorul Muntelui avand doar un efect secundar.

Bicazul are obarsia in Lacu Rosu, din Muntii Bicaz, la altitudinea de 970 m. S-a format in anul 1837, cand un deluviu de alunecare de mari proportii, de pe flancul nord-vestic al Masivului Ucigasul (1407 m), a barat paraiele Suhard, Licas si Valea Oilor.

Dupa ce iese din renumitele-i ,,chei^", Bicazul primeste apele Damucului, primul afluent din Muntii Tarcau si cel mai mare, cu izvoarele sub Creasta Lupului (1322 m). Bazinul hidrografic al Damucului este asimetric, principalii afluenti Sec, Asau, Batu, Ivanes avandu-i pe dreapta, cu obarsiile in Muntele Lung. Pana la confluenta cu Bistrita, Bicazul mai primeste apele paraielor Ticos, Floarea, Secu din Muntii Tarcau si ale paraielor Bradu si Neagra de sub Ceahlau, ajungand la un debit mediu de 4,3 m/s.

Tarcau1 este cel mai important dintre raurile autohtone ale Muntilor Tarcau, cu cel mai intins bazin hidrografic - de 394 km² - justificand imprumutarea numelui sau intregii regiuni. Are izvoarele la aproximativ 1200 m altitudine, in saua larga dintre varfurile Grindusu (1664 m) si Balint (1269 m), care-i separa apele de ale Camincai si Asaului. Are tot un bazin asimetric; desi numarul afluentilor este acelasi, atat pe dreapta cat si pe stanga, afluentii de pe stanga - Tarcuta, Bolovanis, Brates, Ata - sunt mai lungi, mai vigurosi, reusind sa strapunga Culmea Grindusu-Ciudomar si sa ajunga cu izvoarele pe flancul estic al Culmii Muntele Lung.

Debitul mediu al Tarcaului, la confluenta cu Bistrita, este de 2,7 m/s, insa in timpul marilor viituri se intampla sa creasca de peste o suta de ori - debitul maxim cu asigurare de 1⁰/₀ este de 350 m/s - fara a produce pagube materiale importante datorita adancimii mari a albiei minore si pantei accentuate care asigura scurgerea rapida a apelor.

Pana la Piatra Neamt, Bistrita primeste din Muntii Tarcau apele paraielor Oantu - cel mai important, cu izvoarele sub varful Murgoci (1293 m) -, Secu Vaduri, Agarcia, Doamna, care debuseaza in lacurile de acumulare Pangarati, Vaduri si Doamna, dar contribuie cu debite relativ mici, cuprinse intre 0,05 si 0,2 m/s, la asigurarea volumului de apa necesar exploatarii hidro-energetice.

In aval de Piatra Neamt, dupa cateva paraie neinsemnate, cum sunt Manastirii, Sasca etc., isi aduc apele in Bistrita raurile Calu, Iapa si Nechitu, asemanatoare ca lungime, suprafata a bazinului si debit (0,3-0,6 m/s) si cu obarsiile in Culmea Gosmanului, sub varfurile Murgoci (1293 m) si Pintenu (1261 m). In zona de iesire a Nechitului din unitatea montana exista elemente de ordin geomorfologic care atesta ca intr-o etapa anterioara sectorul superior al Nechitului apartinea bazinului hidrografic al Tazlaului, constituia obarsia unui paleo-Tazlau, dar a fost intersectat ulterior de un afluent energic al Bistritei, care i-a furat apele.

Trotusul, la fel ca Bistrita si Bicaz, este alohton pentru Muntii Tarcaului. Dupa ce izvoraste de pe flancul nord-vestic al Muntilor Trotus-Oituz, la cca 1360 m, vine in contact cu Muntii Tarcau la confluenta cu Valea Rece si ii paraseste, dupa aproximativ 42 km, la Comanesti. Este un rau caracteristic pentru muntii mijlocii si josi din Carpatii Orientali, cu alimentare pluvio-nivala si regim al debitelor si nivelurilor in care primele cresteri importante se realizeaza in martie, iar ultimele in august. Debitul mediu in sectiunea amonte de confluenta cu Asaul este de 5,7 m³/s, dar in timpul marilor viituri ajunge la valori de ordinul sutelor de m/s (la asigurarea de 1% are un debit de 900 m/s) cu efecte negative deosebite.

Primul afluent pe care-1 primeste din Muntii Tarcau este Valea Rece, rau cu un traseu sinuos, singurul de acest fel din regiune, cu un bazin hidrografic asimetric, cei mai multi si mai lungi afluenti venind din dreapta, din Muntii Hasmas. Izvoarele sale, situate la aproximativ 1400 m pe versantul de sud-vest al Masivului Bolovanu Mare (1569 m), ca si apele aduse de Apries, Biucavas (Fagului), Iavardi, Salamas etc., ii asigura la varsarea in Trotus un debit mediu de 1,01 m/s.

Tot in sud-vestul Muntilor Tarcau, Trotusul mai primeste apele paraielor Bolovanis, ce isi are izvoarele sub varful Locul lui Mihai (1465 m), Tarhaus si Sant, acesta adunandu-si apele de pe flancul vestic al Culmii Grindusu-Ciudomar, de la peste 1 400 m.

De pe flancul opus al aceleiasi culmi izvoraste Osmanca, alt afluent important, si tot de aici izvorasc cei mai multi din afluentii acesteia, de la peste 1400-1500 m, unde alimentarea este dominant nivala, contribuind substantial la cresterile de debit ale Trotusului de la inceputul verii. Pana la confluenta cu Asaul, in Trotus mai debuseaza Sugura, Agasul si alte paraie mici, cu izvoarele pe flancul sud-vestic al Prelucii Talharului.

Asaul, prin lungime si orientare longitudinala, nord-sud, intre Culmea Gosmanu-Geamana la est si Preluca Talharului la vest, este comparabil cu Tarcaul. In cursul superior este format din doua brate - Asaul Mare si Asaul Mic - amandoua cu izvoarele in Culmea Gosmanu, la 1200 m. Bazinul hidrografic este simetric, cu numerosi afluenti, intre care Paraul Negru, Izvoru Alb, Agastinul, Barta si Chicera sunt cei mai importanti.

Desi este mai lung cu circa 6 km decat Tarcaul, bazinul sau hidrografic este cu aproape 200 km² mai mic, ceea ce explica intr-o oarecare masura debitul mediu de numai 1,7 m/s, mai redus cu 1 m/s ca al Tarcaului.

Ultimii afluenti importanti pe care-i mai primeste Trotusul din Muntii Tarcau sunt: Tazlaul, care este montan numai in cursul superior, pana la localitatea Tazlau, cu un bazin hidrografic mare in comparatie cu lungimea si un debit mediu apreciabil, de 1,2 m³/s, explicabil prin numarul mare al afluentilor ce vin din Masivul Gosmanu, si Tazlaul Sarat, cu un traseu montan mai lung, pana la Lucacesti, si un bazin asimetric, cei mai numerosi afluenti primindu-i pe dreapta, din Culmea Gosmanu-Geamana.

LACURILE

Din totalul celor opt acumulari antropice cate exista pe valea Bistritei, trei acumulari, amplasate intre defileul de la Straja si Piatra Neamt, primesc ape si de pe latura de nord-est a Muntilor Tarcau. Alimentarea acestor lacuri se face in proportie de 80-90 ⁰/₀ prin canalele de aductiune ale  hidrocentralelor din Stejaru si Vaduri, astfel ca au un regim al nivelurilor puternic influentat de om, de regimul de functionare al hidrocentralelor.

Cursurile naturale de apa - Oantu si Pangarati pentru lacul Pangarati, Secu Vaduri si Pangaracior pentru lacul Vaduri, si Agarcia, Doamna, Valea Mica si Sarata pentru lacul Batca Doamnei - aduc putina apa, dar mari cantitati de aluviuni, care reduc considerabil volumul de apa util proiectat, facand necesara executarea periodica de lucrari costisitoare de decolmatare.

VEGETATIA

Regiunea Muntilor Tarcau apartine in proportie de 90⁰/₀ zonei forestiere, in cadrul careia se deosebesc doua etaje: boreal sau al molidului (Picea excelsa) si nemoral sau al fagului (Fagus silvatica). Secundar, apare si vegetatia ierboasa. Etajul molidului, reprezentat prin molidisuri pure sau aproape pure, acopera mai bine de 50⁰/₀ din suprafata, si anume partea inalta si de mijloc a principalelor culmi si masive montane. Molidisurile pure sunt masive, dese, intunecoase si monotone, cu slaba dezvoltare sau lipsa aproape totala a stratului ierbaceu si arbustiv. Spre limita inferioara, la aproximativ 850-900 m, intra in amestec cu bradul (Abies alba) si cu fagul, formand molideto-fagete si molideto-bradeto-fagete, cu aspect mai variat si strat ierbaceu.

Reprezentativa pentru acest etaj, unde elementele floristice au aparut si s-au dezvoltat in stransa concordanta cu conditiile climatice, fara interventia omului, este Rezervatia forestiera Gosman, situata pe versantul stang al paraului Gosman, inainte de confluenta cu Tarcaul, pe o suprafata de 173 ha, intre 700-1300 m altitudine, cu pante de 25-45⁰. Ea cuprinde un arboret natural de molid, brad si fag, in varsta de 140-260 ani, la care se adauga ulmul (Ulmus montana), paltinul (Acer pseudoplatanus), alunul (Corylus avellana), scorusul (Sorbus aucuparia) si altele. Se afla in stadiu de codru secular, ce cuprinde uriasi batrani de sute de ani cu inaltimi de peste 60 m si grosimi cu diametrul de 1,5 m, in alternanta cu puieti abia aparuti. Este un adevarat laborator natural cu deosebita valoare stiintifica si peisagistica.

Etajul fagului, mai restrans ca suprafata, coboara pana la 450-500 m. Este format din paduri pure de fag, mai luminoase, cu strat ierbaceu relativ bogat in specii si cu arbusti in luminisuri. Alaturi de fag se pot intalni si rare exemplare de paltin si ulm, iar ca arbusti vonicerul (Evonymus europaea), socul rosu (Sambucus racemosa) si socul negru (S. nigra), scorusul si alunul. Vegetatia ierboasa este reprezentata prin pajisti secundare sub forma de enclave in zona forestiera sau la partea superioara a molidisurilor. Compozitia floristica a acestora difera mult cu altitudinea. Cele formate la peste 1400 m sunt dominate de teposica (Nardus stricta) si sunt slab productive. Enclavele din molidisuri sunt formate mai ales din paius rosu (Festuca rubra) sau in amestec cu teposica, iar cele din fagete sunt dominate de iarba campului (Agrostis tennis) sau in amestec cu paius rosu. La limita inferioara a zonei forestiere, pe terasele Tarcaului si Asaului, pajistile sunt formate din ovascior (Arreatherum elatius), ovaz auriu (Trisetum tlavescens), paius de livada (Festuca pratensis) etc.

In ansamblu, covorul vegetal din Muntii Tarcau este format din peste 1200 specii, din care aproximativ 400 sunt plante inferioare, talofite si briofite, iar 800 apartin plantelor superioare, in special fanerogamelor, care reprezinta circa 24⁰/₀ din flora tarii noastre, un procentaj destul de mare daca avem in vedere suprafata relativ redusa a regiunii.

Multe specii dintre plantele cu flori sunt endemice. De exemplu: omagul (Aconitum molda-vicum), omagul galben (A. lasianthum), omagul vanat (A. toxicum), clopotelul (Campanula carpatica), albastrica (C. rotundifolia), ochiul boului (Chrysanthemum rotundifolium), breabanul (Cardiamine glanduligera), garoafa rosie (Dianthus icnuifolius), crucea voinicului (Hepatica transsylvanica), mierea ursului (Pulmonaria rubra), galbenelele de munte (Ranunculus carpaticus), brusturul negru (Symphytum cordatum), zada (Larix decidua subspecia carpatica). Exista si un relief tertiar, vonicerul pitic (Evonymus nanus), identificat intr-un loc mlastinos, in apropierea soselei Tarcau - Ardeluta, in dreptul kilometrului 21. Unele specii sunt raritati, cu deosebita importanta stiintifica: tisa (Taxus baccata), bulbucii (Trollius europaeus), sangele voinicului (Nigritella rubra), iar altele au importanta economica, intre care amintim: plantele melifere, ce insumeaza peste 90 specii, plantele medicinale si alimentare. Dintre plantele medicinale, se remarca arnica (Arnica montana), afinul (Vaccinium myrtilus), pojarnita (Hypericum perforatum), zmeurul (Rubus idaeus), coada soricelului (Achillea minefolium), musetelul (Matricaria chamomilla), iar intre cele alimentare, afinul, zmeurul, fragul (Fragaria vesca). Nu pot fi omise ciupercile comestibile: hribul (Boletus edulifi), galbiorul (Cantharellus cibarius), rascovul (Lactarius deliciosus), hulubitele (Russula vesca), ghebele sau opinticii (Armillaria melea).

FAUNA

In Muntii Tarcau traieste o bogata si variata fauna de nevertebrate, specifica padurilor de molid si fag sau cu arie larga de raspandire. In afara de zumzetul specific al insectelor, aflate in zbor sau printre ierburi, iubitorul naturii face cunostinta cu tot felul de pasari, mai numeroase si mai variate in timpul verii. Pe malurile cursurilor de apa cu panta mare, ce curg zgomotos printre stanci si bolovanisuri, pot fi vazuti tacutul pescarel verde (Alcedo ispido), precum si pescarelul negru (Cinclus aquaticus), care pandesc cu multa rabdare pestisorii, in special puii de pastrav, iar prin arinisurile de pe marginea apelor se ascund arinarul (Chrysomirtis spinus), gusa rosie sau caramidarul (Erithacus rubecula), cintita (Fririgilla coelebs), muscarul sur (Muscicapa striata).

Prin pomii fructiferi din livezile satelor sau din poienile situate de-a lungul vailor Tarcau, Asau, Camanca, Damuc, Valea Rece etc., se pot vedea, in perioadele cand se coc ciresele sau alte fructe, mugurarul sau roschita (Pyrrhula pyrrhula) si botgrosul (Coccothraustes coccothraustes). Toamna apar prin livezile satelor, venind de prin vaile muntilor pentru a se refugia de frigul iernii, stoluri de diferiti pitigoi, intre care mai cunoscuti sunt pitigoiul cucuiat (Parus cristatus), pitigoiul de munte (P. atricapillus), pitigoiul vargat (P. coeruleus), pitigoiul de sat (P. major), acesta din urma fiind prezent si in restul anului. Pitigoii sunt intovarasiti de diferite specii de ciocanitori, cunoscute de localnici sub numele de ciocanitoarea verde sau ghionoaie (Picus viridis), ghionoaia sura (P. canus), ciocanitoarea pestrita (Dendrocopos major), ciocanitoarea de gradini (D. syriacus), ciocanitoarea de munte (D. leucotus) etc. Dintre toate acestea nu lipsesc, bineinteles, vrabiile .(Passer domesticus), atat de cunoscute in cele mai diverse zone geografice.

In padurile propriuzise de fag caracteristic este porumbelul salbatic (Columba palumbus), al carui gangurit poate fi auzit vara pe Culmea-Gosmanu, iar in padurile de molid specific este cocosul de munte (Tetrao urogallus), a carui femela este declarata monument al naturii. Ascunse printre ramurile coniferelor traiesc buha (Bubo bubo), minunita (Aegolius funereus), cucuveaua (Athene noctua), iar la vreme de ploaie, la mari inaltimi deasupra padurilor, se aude strigatul jalnic al gaii (Milvus milvus) si eretelui (Falco ves-pertillus). Tot in padurile de conifere si mai rar in cele de fag traiesc, mai retrase, forfecuta (Loxia - curvirostra), pasarea de jir (Melanocorypha leucoptera) si corbul (Corvus corax), ocrotit prin lege. Pe cararile si drumurile silvice, pana in apropierea localitatilor, alergiand sau zburand

aproape de pamant, atat la umbra brazilor cat si prin desisuri tinere de fag, pot fi vazute mierla neagra sau sura (Turdus merula), mierla de padure sau gulerata (T. torquatus) si sturzul popesc (T. viscivorus).

Intre vertebratele mici nu lipsesc reptilele, ca de exemplu salamandra (Salamandra. salamandra), cu petele ei galbene si negre, ce apare pe cararile din paduri dupa ploile calde de vara, vipera comuna (Vipera berus), ce-si duce viata prin fanete si stancariile expuse la soare, soparla de munte (Lacerta vivipara) si mai rar tritonul carpatic (Triturus montcmdoni). De asemenea, rare sunt broasca raioasa verde (Bufo viridis), prin fanete, brotacul (Hyla arborea), broasca cafenie (Rana arualis) si broasca rosie (R. temporaria), prin frunzarul padurilor de fag.

Apele Tarcaului, Asaului si afluentilor, ale celorlalte rauri care strabat Muntii Tarcau sunt destul de bogate in pastrav indigen (Salmo trutta jario), zglavoaca (Coins gobio), boistean (Phoxinus phoxinus); la limita inferioara a zonei pastravului patrund moioaga (Barbus meridionalis), porcusorul (Gobio uranoscopus frici), lipanul (Thymallus thymallus) etc., iar in cursul superior al Tarcaului traieste fantanelul (Salvelinus fontinalis), un peste introdus la noi in tara.

Mamiferele, desi mai putin numeroase si variate, confera peisajului din Muntii Tarcau un interes aparte. Prin tiharaile ascunse isi duce viata ursul (Ursua arctos), care vara si toamna viziteaza zmeurisurile si afinisurile si, din cand in cand, la suparare, ataca cite o junca ratacita sau ciute bolnave. In padurile de molid, dar mai ales de fag, sunt prezenti cerbul (Cervus elaphus), rasul (Lynx lynx), ocrotit prin lege, jderul (Maries martes) si veverita (Sciurus vulgaris); in desisurile de fag si palcurile de alunis isi duce traiul parsul cenusiu (Glis glis), parsul de alun (Kluscardinus avellanarius) si soarecele de padure (Apodemus sylvaticufi), iar din alte zone vin ocazional lupul (Canis lupus) si vulpea (Canis vulpes).

Pentru a cunoaste direct unele din aceste animale, pentru a le admira agilitatea, forta sau gingasia este nevoie de rabdare, de informare la localnici, care in activitatea curenta la padure sau in fanaturi au prilejul de a le urmari cararile.