In epoca
turceasca, sec. XVI- XVII
Prin
biruinta dela Mohaci, la 29 Aug. 1526; cand, impreuna cu armata sa complect
sfaramata, pieri si regale Ludovic II, Turcii se introduc definitiv in Ungaria.
Partida nationala, cea
mai numeroasa, nascuta din resentimentul fata de stapanirea straina a
Habsburgilor, alege pe Ioan Zapolya de rege al Ungariei. Vechii partizani ai
curtii aleg pe Ferdinand, principe austriac, dela care, dar mai ales dela
fratele acestuia Carol V, puternicul rege al Spaniei, nadajduiau sprijin contra
Turcilor. In aceasta chestiune se amesteca si marile puteri politice ale
timpului. Coalitia antihabsburgica si antigermana, creata de regale Frantei,
primi cu bucurie alegerea lui Zapolya, caci in acesta isi gasea un aliat firesc
impotriva puterii mereu crescande a Habsburgilor. Sultanul, care vedea in
Habsburgi cel mai puternic obstacol in expansiunea spre apus, inca sprijineste
pe Zapolya si pentru sustinerea lui intreprinde chiar mai multe expeditiuni. In
1538, Zapolya renunta la titlul de rege ungar, multumindu-se cu acela de
principe al Ardealului. De acum, Ungaria se desface in trei parti: principatul
Ardealului sub suzeranitate turceasca; pasalacul turcesc, cuprinzand centrul
Ungariei si regatul ungar, sub stapanirea Habsburgilor.
Cat
priveste tinutul Halmagiului, in aceasta epoca el apartine Ardealului, fiind
tocmai in granita cu pasalacul turcesc. Numai catre sfarsitul dominatiei
turcesti, pe la 1670, pasa din Ineu isi largeste ocupatia, trecand peste
Halmagiu, pana dincolo de Baia de Cris.
Punandu-se si aici in practica
principiul "Cujus regio, illius religio" - al cui e pamantul, al aceluia e
religia -; abisul intre cele doua partide il adancesc si animozitatile
confesionale. In Ardeal se intareste protestantismul, iar in regatul ungar al
Habsbrgilor catolici, domina catolicismul. Protestantii si catolicii duc intre
dansii o lupta de exterminare, slabiciune, de care diplomatia turceasca s'a
folosit multpentru a-si consolida stapanirea.
In cursul vremii s'au
incheiat diferite conventii intre principii ardeleni si regii ungari, intre
sultan si regii ungari, pe langa aceea de vasalitate a ardelenilor fata de
sultan; dar niciodata n'a fost pace desavarsita pe granite. In aceasta
atmosfera de vesnice hartueli marunte, de lipsa de solidaritate in tabara
crestinilor si de un gest hotarator din partea acestora, apare furtunos Mihai
Viteazul, eroul dela Dunare, si la 1599 ocupa Ardealul, infaptuind pentru un
moment unirea Romanilor depe ambele versante ale Carpatilor.
Pentru intelegerea
acestei epoce, mai sunt necesare unele lamuriri. Luptele se dedeau aproape
numai in jurul cetatilor. Cand Turcii detin cetatea Ineului, stapanirea lor se
intinde pana in stramtorile dela Halmagiu, iar pentru o scurta durata,
protectoratul lor patrunde si mai adanc pe valea Crisului Alb. Ostile se
compuneau mai mult din mercenari. Intre mercenary se disting trupe sarbesti si
haiduci-trabanti. Haiducii, proveniti din fosta nobilime alungata de Turci depe
mosiile lor si din elemente taranesti inarmate, luptau in solda regelui ungar
impotriva Turcilor, dar ii gasim si in solda principilor ardeleni. Cu
ingaduinta Turcilor, ca aliati ai acestora, navalesc in Ardeal si hoarde
tatare, umbland dupa jaf. In timp de pace, solda mercenarilor nu se platea
regulat, uneori nu se platea de loc, astfel acestia erau siliti sa jefuiasca,
ca sa poata exista. Ei incalcau granitele si pradau satele stapanirii vecine:
se aruncau asupra populatiei intrunita la zile de targuri, rapind marfurile
negustorilor, vitele din oboare; luau si prisonieri, pe cari ii eliberau in
schimbul unei sume de bani. Nemesii unguri isi faceau chiar un titlu de glorie
jefuind satele de iobagi depe teritoriul stapanirilor limitrofe, intocmai ca si
pasalele si beii turci. Astfel, gasim vorbindu-se de Sarbi, Tatari, Turci si de
haiduici, pradand in tinutul Halmagiului.
Cronica evenimentelor
Pe la finea lui Septemvrie 1566, capituland cetatea Ineului, stapanirea
directa Turcilor se extinde pana in stramtorile dela Varfurile (Ciuci), unde
Nicolae Ciuceanul, comandantul palancii de aici, le opri inaintarea. Din Zarand
mai ramasese neocupata numai partea dela Halmagiu in sus. Nicolae Ciuceanu
(Csucsy) a cauzat si mai departe multe neplaceri Turcilor dela Ineu. Din
ascunzatoarea sa dela Ciuci, el facea dese incursiuni pe teritoriul turcesc. Impreuna cu ostenii Tamas si Mihai Fartan, punandu-se in fruntea unei
cete de 30 haiduci, captura odata pe spahiul Hasan din Ineu, pe cand acesta se
ducea sa-si vaza un sat din regiunea Chisindiei. Ciuceanu despuie pe pasa de
obiectele pretioase, apoi il tinu prizonier panace fu rascumarat cu 300
floreni.
Satele ocupate de Turci
plateau acum Turcilor dijmele, cum era si firesc. Se aruncau insa pe furis
asupra acestor sate si fostii proprietari refugiati, fie pe teritoriul
principelui ardelean, fie pe al regelui ungar, si pretindeau si dansi angarale.
Iobagii se plang direct marelui vizir. Despre Nicolae Ciuceanu spun ca tine in
solda lotri, cari ziua, noaptea, cutriera padurile, patrund prin sate si
jefuesc avutul oamenilor. Lotrii prind oamenii ori unde ii gasesc si tarandu-i
ca prisonieri in padure, ii chinuesc si nu le dau drumul pana ce nu se
rascumpara. In manile lotrilor dela Ciuci, Beliu si Dezna, zac in robie si acum
30 oameni si pe multi altii i-au ars cu ferul rosu, ca sa-i sileasca a se
rascumpara. Toti hotii, spun dansii mai departe, gasesc scut, mancare, beutura
si adapost la Ciuci. De incheere, iobagii se roaga marelui vizir,
sa-i protejeze a plati numai intr'o parte biruri, Turcilor; altcum se vor
prapadi cu totul.
Strasnica lovitura, ce
le-o aplica Mihai Viteazul la Calugareni, impratie panica si in randurile
Turcilor din Ungaria, pe cari armatele regelu ungar, aliate acum cu ale
principelui ardelean, incepusera a-i haitui din vara. Astfel, in ziua de 21
Oct. 1595, cand ajunse aici vestea infrangerii lui Sinan, Turcii din Ineu isi
fac bagajele si parasesc cetatea. Aproape fara a opune rezistenta,
in 23 Oct. predau Siria, apoi Lipova si inca alte 13 cetati.
Dupa cativa ani Turcii si
Tatarii apar din nou in Zarand. In primavara anului 1599, dupace incearca
zadarnic sa ocupe cetatea Ineului, Tatarii isi continua expeditia
pe valea Crisului Alb in sus, peste Halmagiu, pana la Baia de Cris, jefuind si
aprinzand satele.
Nemesii ardeleni
vazandu-si periclitate interesele lor de clasa mai mult din partea regilor
germani ai Ungariei decat din partea Turcilor, incep sa cocheteze cu acestia.
Reluarea raportului de vasalitate alardelenilor cu Turcii este impiedecata, un
timp, de catre Mihai Viteazul, care biruind la Sibiu ostile principelui Andrei
Bathory la 28 Oct. 1599, ajunge sa stapaneasca si Ardealul aproape un an de
zile, pana cand in urma intrigelor acestora este invins in lupta dela Miraslau,
dela 18 Sept. 1600. Mihaiu Viteazul cauta acum sa aiba o intrevedere cu
imparatul Rudolf. In drum spre Viena el a trecut si prin Halmagiu,
unde a poposit impreuna cu numeroasa-i suita in ziua de 6 Dec. 1600. De aci trimite o scrisoare catre
Nyary, capitanul Oradiei, anuntandu-l ca vine dinspre Baia de Cris si ca va
trece peste Beius spre Oradea.
Scrisoarea este datata din tabara "langa Halmagiu" (latineste "penes Halmagy");
se vede, ca nu intrase in comuna, ci se oprise pe la Tarmure, in fata Halmagiului,
unde isi asezase tabara.
Dupa iesirea din Ardeal a
ostilor imparatesti, cele de mercenari sarbi si haduci prada satele depe Muras
si Crisuri. De frica acestora nemesii depe Crisul Alb s'au refugiat in castelul
fortificat din Halmagiu. Pe la inceputul anului 1604 aparura si aici haiducii
lui Avram Horvath. Dupa ce pradara satele din jur, asediara castelul,
pretinzand cu amenintare de moarte pret de rascumparare in bani si alimente
dela asediati. Dar, alimentele se sfarsira in castel si asediatii incepura a
muri de foame si molima. Haiducii nu ingaduiau fara rascumparare nici aceea ca
populatia sa ridice mortii si sa-i ingroape, ci dupace despuiau cadavrele de
haine, le aruncau neingropate. Haiducii parasira Halmagiul numai
prin Iunie, adeca la jumatate de an, dupace pradasera tot ce au gasit in casele
si curtile din Halmagiu si adunasera vite cornute in pret de 25,000 floreni.
Prin Septemvrie 1605,
pasa din Timisoara
a pustiit regiunea aceasta pana la Baia de Cris.
Castelul
din Halmagiu abia a scapat nedaramat.
Principele ardelean Gh.
Rakoczy II cazand in disgratie, Turcii ocupa cetatile depe granita. La 4 Sept.
1658 capituleaza si cetatea Ineului in fata ostilor romanesti ale lui Mihnea
Voda, aliatul sultanului. Peste cateva saptamani, la 15 Oct., cade si cetatea
Desnei; stapanirea turceasca intinzandu-se din nou pana la stramtorile dela
Halmagiu. Restul Zarandului devine un teritoriu de litigiu intre Turci si
ardeleni. Principele ardelean sustinea ca Halmagiul, aflandu-se in interiorul
muntilor, apartnine Ardealului.
In anul urmator, 1659,
noul principe, Barcsay, impus de Turci, avand sa lupte impotriva lui Rakoczy;
iobagii romani gasesc momentul potrivit de a incerca sa-si usureze. Miscarea a
fost pornita de un preot de pe langa Deva si ea a prins repede teren in Zarand,
intinzandu-se peste Baia de Cris, halmagiu, catre Beius. Iobagii au denegat
serviciile urbariale. S'au organizat sub steaguri, pe sate si au alungat pe
domnii de pamant, ba au omorat chiar cativa. Scriitorii maghiari
sustin ca rasculatii s'au declarat aderenti ai lui Rakoczy. Catre sfarsitul
anului aceasta oaste, care numara cateva mii de oameni, a fost imprastiata de
Turci.
Prin ocuparea cetatii
Ineului, Turcii sustinand ca lor le compete intreg Zarandul, ei isi impart
intre sine si satele dela Halmagiu in sus, vreo 60 la numar, netinand seama ca
acolo existau inca vechii domni de pamant, asa ca satele aceste aveau acum cate
doi stapani, pe osteanul turc, din cetatea Ineului si pe nemesul ungur. Ca sa
scape din acest impas, nobilimea din comitatele Arad si Zarand, intrunindu-se la Baia de Cris
in 22 Febr. 1663, apeleaza la protectia principelui, rugandu-l sa lamureasca pe
sultan ca satele de aici n'au fost obligate la supunere nici in cursul celor 32
ani, cand sub intaia ocupatie, cetatea Ineului a fost in manile Turcilor. Se
plang ca acum, atat pasa din Ineu, cat si beii dela Oradea si Beius, silesc satele la supunere,
ba ca le-au si pradat in mai multe randuri. Il instiinteaza mai departe, ca s'au gasit chiar unii nemesi, cari su fagaduit supunere pasei, si
ca "afara de acestia, au mers inaintea pasei si cativa iobagi romani,
lingusindu-se ca sa castige gratie, spunand cate toate, cum ii chema pe nemesi
si cata avere are."
La 1664
comandantul ienicerilor din Ineu a pradat in Halmagiu si fiindca amenintase si
alte localitati, principele trimite ceva oaste pentru paza acestei regiuni.
Turcul isi motiva fapta cu aceea, ca prin defterul intocmit la preluarea
cetatii, sultanul impartise pentru intretinerea garnizoanei din Ineu si 40 sate
dela Halmagiu, pe care, neprimindu-le, gardienii se revoltau. Din
cercetarile facute la Poarta, reiese ca nu de 40, ci de 60 sate este vorba, iar
pasa roaga el acum pe principe sa trimita un om la Halmagiu, care, impreuna cu
cadiul, sa indrepte in acest senz hotarul dintre ocupatia turceasca si
principat. Si un cal i-a trimis pasa, in dar; insa pace ape
granite nu s'a putut stabili.
La 1666 o comisie mixta
intreprinde o noua delimitare a frontierei dela Halmagiu si principele era
convins ca satele care nu figurau in defter vor fi scutite de incalcari, iar in
celelalte se va admite o impozitare dubla, "ca sa nu piara nici nemesii, caci -
zicea el - mai bines a se multumeasca fiecare cu cate putin,
decat sa se pustiasca oamenii si sa ramana satele goale, locuite numai de lupi
si vulpi". In acest an Turcii ocupa 49 sate, nu insa pe ales,
cum ar fi dorit ei.
Este lucru firesc, ca
iobagii sa fie bucurosi a plati numai o singura dijma, preferand pe stapanul
cel mai puternic, pe turc, si sa denege a indestuli si pe nemesi. Tinand seama
mai mult de interesele nemesilor, decat de ale iobagilor, principele starueste
pentru dubla impozitare. In acest senz scrie el pasei la 20 Nov. 1668,
rugandu-l sa constranga pe iobagi a plati dijma si nemesilor ardeleni si sa
ingaduie acestora a umbla slobozi pe sate pentru a-si incasa dreptul lor, "caci
ce folos, zicea el, au mariile voastre domnii turci, spahii, din aceea ca
nemesii din Ungaria ii trag si storc; mai bine i-am stapani noi,
credinciosii puternicului sultan, decat dusmanii lui, din pricina carora zi de
zi se pustieste saracimea".
La 9 Ian. 1670, intr'o zi
de targ, vreo 400 Turci dela Ineu navalesc in Halmagiu. Omoara aici trei oameni
si rapesc un mare numar de vite, iar din Leasa rapesc 30 copii. Raspandesc apoi
amenintarea ca daca cele 70 sate, ce le-au fost date de sultan, nu se supun de
buna voie, peste 2-3 saptamani vor prada pana Dupapiatra, dincolo de Brad. Mai
spuneau, ca vor pune alt domn in Ardeal. Martor la aceasta intamplare a fost si
unul Francisc Eotvos din Deva, ce venise la targ si pe care Turcii l-au jefuit
tragand si hainele depe el, lasandu-l aproape in pielea goala.
Ne sunt cunoscute si
antecedentele. Nemesul Stefan Rat din Halmagiu, impreuna cu alti ortaci,
trecuse pe teritoriul turcesc, de unde au furat mai multe vite. Pentru acest
furt, Turcii s'au razbunat, cum vazuram.
Din jalba Halmagenilor
catre principe, mai aflam: ca Turcii au aprins coperisul unei case din Leasa,
in care se inghesuisera iobagii speriati; ca insusi domnul de pamant, Stefan
Rat, scapase cu fuga, aruncandu-se pe spatele unui cal, fara
seaua; ca Turcii raspundeau iobagilor si mamelor ingrozite, ca sa-si ceara
vitele si copiii de la Rat. Pentru siguranta vietii si avutului lor,
iobagii cer principelui sa trimita ceva oaste pe Cris.
Principele
a si raportat imediat, la 13 Ian., marelui vizir cazul dela Halmagiu, aratand
totodata cum pasalele dela Ineu si Oradea despoae fara masura populatia, de
raman satele pustii. Drept urmare, pasa din Ineu a pedepsit pe ceice
faptuisera pradaciunea dela Halmagiu, ba, a slobozit si un firman de ocrotire
pentru satele din tinutul Halmagiului. Nu uita sa aminteasca
insa, ca Halmagiul impreuna cu cele 49 sate, apartine ocupatiei turcesti, si ca
atare trebue sa-si execute obligatiunile tributare fata de ostenii din Ineu.
Zadarnic, se aparau nemesii, dovedind ca Halmagiul se afla in interiorul
muntilor si ca atare el apartine Ardealului. Turcii, desi au
recunoscut ca granita Ardealului coboara pana in valea Aciuei (Avr. Iancu) ,
ei n'au voit sa renunte la aceste sate. S'a convenit numai ca cele 49 sate sa fie luate intr'un corp, deadreapta si deastanga Crisului.
Incidentele depe granita
n'au incetat nici acum. La 6 Oct. 1678 principele Apafy scrie pasei din Ineu sa
pedepseasca pe emingele Hailas din Halmagiu, pe care il acuza ca
plateste hoti sa fure cai de pe teritoriul lui.
La 1683 incepe razboiul
de 16 ani intre Germani si Turc. Cetatile depe granita sunt mereu ocupate, apoi
pierdute si reocupate de generalii imparatesti, pana cand la 1699, prin
pacea dela Carlovit, Turcii sunt siliti sa paraseasca aproape intreg teritoriul
Ungariei. Zarandul ajunsese mai de vreme in stapanirea Nemtilor, caci la 1693
generalul Veterani recruta oaste si in Halmagiu, iar la 15 Mai, acelas an,
ocupa definitiv cetatea Ineului.
Dupa cum vazuram, tinutul
Halmagiului n'a stat sub ascultarea directa a Turcilor decat putina vreme, depe
la 1670, pana pe la 1693.
Senioratul romano-calvin din Varfurile.
Raspandirea
reformei religioase in Ungaria se datoreste in buna parte ocupatiei turcesti,
caci biserica catolica fiind angajata in lupta impotriva islamismului; "Intre doi care se cearta, profita al treilea", dupa cum constata
insus istoriograful protestant al diecezei Zarandului. Diplomatia turceasca
avea interes sa sprijineasca chiar direct protestantismul, atat ca factor
politic subminator al influentei germane, cat si ca religie a pricipilor
ardeleni, vasali turci.
Cat priveste confesiunea
ortodoxa a masselor de iobagi romani, aceasta a fost tolerata de Turci si
Zarandenii nostri a fost ocarmuiti in pace de catre episcopii din Ienopolea
(Ineu) pana catre mijlocului sec. XVII, cand reformatorii au pornit o actiune
de convertire la calvinism si a Romanilor. Pe la 1640 proselitismul calvinesc
se indreapta si asupra partii de rasarit a Zarandului si, probabil, din pricina
conflictelor avute cu principele ardelean pe aceasta tema, episcopul ortodox
Longinus din Ineu, se retrage intr'o manastire din Tara Romaneasca, interesele
ortodoxiei ramanand a fi sustinute de aci inainte numai de protopopii din Ineu.
La tot cazul, indepartarea episcopului ortodox Longinus trebue pusa in legatura cu faptul ca la 1643 principele Gh. Rakoczy I infiinteaza
pe seama Romanilor din Zarand un seniorat(protopopiat) reformat in
Varfurile(Ciuci), pe care l-a subordonat superintendentului maghiar). Amanunte
ne ofera o diploma a lui Gh. Rakoczy II, adresata comitatului Zarandului la 15
decembrie 1648, in care anunta ca a instituit pe Petru Ciuceanu (Csucsy) in
senioratul roman zadarean, pe care antecesorul sau la administrat in mod
nedemn. Nou investitului senior I se atrage atentia "sa propovaduiasca
invataturile Domnului in limba romaneasca", sa combata superstitiile si, intru
toate sa asculte de episcopul maghiar"
Markida si imaginea
"biserici reformate romane din Ciuci", care este o fotografie de pe la 1895 a
biserici ort. Rom. refacuta dupa aceasta, la 1899.
Actiunea de calvinizare a
ramas fara urmari, caci peste putin timp Turcii fiind alungati, austriecii
catolici au ajuns stapanii acestei regiuni. Actuala biserica din Varfuri inca
n-a putut fi ridicata de calvini, tot din aceleasi motive; ea a putut fi insa
declarata official de calvina in acea scurta epoca.
Chiar si familiile de
plugari de azi sunt imigrate din comunele invecinate, sau chiar de peste munte,
din judetul Turda. Numai in ultimele patru decenii aproape jumatate din
proprietatile agricole din Halmagiu au fost cumparate de oameni noi, veniti din
Vidra (Avram Iancu) si din Bulzesti (jud. Hunedoara). Neexistand continuitatea
familiilor, a pierit si amintirea lucrurilor vechi.
