Accent
(lat. accentus, "intonatie"; cf. fr. accent
Accentul - ca evidentiere de sunet, silaba, in
cuvant - este elementul prozodic fundamental, creator de unitati ritmice
intr-un poem, intr-o "proza poematica" etc.
Mai exista accent: oratoric (inflexiuni
tari / slabe, rapide / lente, pentru a sublinia anumite sentimente), muzical / melodic ("pronuntare / intonare pe un ton mai
inalt a unei silabe", "o nota mai ridicata") etc.; accentul
de intensitate (dinamic, silabic, expirator) este un "accent specific limbilor moderne", "caracterizat
prin forta / energia mai mare" de rostire a unei silabe dintr-un cuvant (in
cuvintele polisilabice, se disting accentul principal de
intensitate si accentul secundar de intensitate ; ca fonetico-lexico-gramatical
accent mai este
considerat a fi: ascutit (pentru ca "noteaza timbrul inchis" al
unor vocale / silabe, "ridicarea vocii / tonului"), grav (deoarece "noteaza pronuntarea deschisa" a vocalelor",
"coborarea de voce / ton"), circumflex (intrucat noteaza "inchiderea vocalica
de centru, ca in dacoromanescul i / a, ori "ridicarea-coborarea de voce /
ton"), ori purtator de sens / inteles (àcele / acèle; Pàrcele / parcèle) etc.;
literatura / poezia este interesata de metricul
accent -
creator "de metri / picioare metrice": amfibrah (v v), coriamb v v dactil v v), iamb (v
troheu v) etc.
