Anafora
(lat. / gr. anaphora "ridicare"; cf. fr. anaphore
Anafora ca figura de stil este o repetitie
lexicala constand in
realizarea unei simetrii prin reluarea unui cuvant in pozitie initiala, ori din
pozitia initiala in pozitia finala a unui vers / rand, opunandu-se
epiforei.
(Exemple: anaforizarea termenului insensibil:
« daltuiesc
si moartea din oase, / insensibil, printre zane cu amfore smaltuite in
crestet, / insensibil, intre norii semintelor de mac din
culturile noi, / insensibil, sub mesele aurind, fluturate de
pesteri, / atent doar la acul hieroglifei de grangur ciugulita , / acul in care paianjenul pus-a fir,
/ implantandu-l in osia rotii ceresti, de safir!» - Sculptor impotriva
mortii / TVerb, 52 sau ca in simploca - infra - alcatuita din anafora era
lemnul "combinata" cu
epifora mu: Era lemnul ochiului, mu era lemnul sternului, era lemnul coloanei / vertebrale, era lemnul nasului, mu era
lemnul calcaiului, mu era lemnul gurii, era
lemnul fruntii-obada,
/ era lemnul coapsei, mu era lemnul limbii, mu era lemnul glotei, vioara-mu era lemnul pesterii / violate, era
lemnul
bradului-mireasa, / era lemnul crucii-mu era lemnul cerbului, mu era lemnul vulturului, era lemnul crapului / cu solzii-securi, langa lemnul gandului, mu de ce l-ati pierdut
pe Lemn, de ce l-ati exilat / pe Mu,
taindu-va nunta, dragi elemente / prim-conducator-tetradice, / iubita Apa, Aer-psihi-mu,
draga Focule, / ingenunatule Pamant ?!?» - Oda lemnului, sau
cantec pentru elementul mu, in TFulg, 94 «In veci iubi-o-vei, in veci / Va ramanea departe» - Daca
iubesti fara sa speri de Mihai Eminescu).
