Antropomorfism / antropocosmism
(gr. anthropos "om" + morphé "forma" / kosmos "univers" + suf. -ism
Antropomorfismul /
antropocosmismul desemneaza
o conceptie religioasa arhaica (politeista / monoteista), potrivit careia
fortele (fenomenele) / obiectele cosmosului arhaic - zeitati, Dumnezeu,
ingerii, eonii / spiritele, stihiile, Soarele, Luna, stelele, pamantul, muntii
etc. - au "trasaturi umane", au chip de om, indeosebi, de craniu, sediu al
sufletului universal.
In mitologia pelasgo-thraco-daca / valaha (dacoromana), de pilda, muntele, apartinand "seriei a treia de divinitati", este antropomorf,
avand: "creier" ("creierul muntelui"), "ochi" ("ochiul muntelui", "gura" ("pe-o
Gura de Rai"), "nari" ("narile muntelui"), "cioc" / "ghion" ("ciocul / ghionul muncelului"),
"picior" ("pe-un picior de plai"), "vestimentatie" ("poalele muntelui") etc.;
totodata, muntii sunt si "marii preoti" («preoti - muntii mari / paseri -
lautari» - Pe-o Gura de Rai). In poemul Gemenii, de Mihai Eminescu, se inrazareste un sublimat antropocosmism
zalmoxian: «Cu glasul lui ce suna adanc, ca de arama, / El noaptea cea eterna
din evii-i o recheama, / Arata cum din neguri cu umeri ca de munte / Zalmoxe,
zeul vecinic, ridica a sa frunte / Si decat toata lumea de doua ori mai mare, /
Isi pierde-n ceruri capul, in jos a lui picioare, / Cum sufletul lui trece
vuind prin neagra ceata, / Cum din adanc ridica el universu-n brata, / Cum
cerul sus se-ndoaie si stelele-si asterne, / O bolta rasarita din negure
eterne».
