Arhaism
(cf. fr. archaïsme
Prin arhaism este
desemnat orice cuvant care a avut "un bun circuit in epoci mai vechi ale unei
limbi", dar care a iesit "definitiv" din "circuitul actual" al respectivei
limbi, nemaifiind necesar decat in scrierile care se incearca in reconstituirea
istoriei, iar clasa / categoria
lexical-fonetic-stilistica a arhaismelor, in antonimie cu clasa
neologismelor, cuprinde fonetisme,
cuvinte sau constructii (locutiuni, expresii, imbinari sintactice) invechite,
"iesite din uz" etc.
Scriitorii mai utilizeaza - "in doze bune / suportabile", nu
"sufocante" - anumite arhaisme, intr-ale lor romane, nuvele si povestiri
istorice, spre a da impresia de "arhaic", "de epoca veche". Din sfera
arhaismelor, semnalam: aga ("sef de politie"), bradua (numele dacic al
bradului, asa cum se pronunta la 20 mai 168 d. H.), branca ("mana" - conservat
in expresia "a sta pe branci", in verbul a imbranci etc.), broanca (numele
arhaic, pelasgo-thraco-dacic al contrabasului), flinta ("pusca"), a hi / hire
("a fi" / "fire"), pegrina (numele dacic al bagrinului), pitar ("sef al
aprovizionarii Curtii Domnesti cu paine"), spatar ("sef al armatei") etc.
