Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica

Carti


Qdidactic » didactica & scoala » literatura » carti
Agatha Christie - calul balan a doua parte



Agatha Christie - calul balan a doua parte



Capitolul XIV


Povestirea lui Mark Easterbrook



— Deci acum suntem absolut siguri, spuse Ginger.

Si inainte eram siguri.

Da, dar asta chiar ne-a lamurit definitiv.



Am ramas tacut cateva clipe. Mi-o inchipuiam pe doamna Tuckerton calatorind la Birmingham. Intrand in Municipal Square Buildings facand cunostinta cu domnul Bradley. Nelinistea ei nervoasa bonomia lui linistitoare. Priceperea lui de a scoate in evidenta lipsa oricarui risc. O vedeam plecand fara sa se angajeze. Lasand ca ideea sa prinda radacini in minte. Poate ca s-a dus in vizita la fiica ei vitrega sau fiica vitrega a venit in weekend. Se poate sa fi discutat, sa fi existat aluzii la casatorie. Si in tot acest timp gandul la BANI, la bani multi, nu la o renta amarata, ci la bani seriosi care sa-ti permita sa faci ce vrei! Si totul revenindu-i aceste fete degenerate, prost crescute, care cutreiera barurile din Chelsea in jeans si pulovere lalai, cu prietenii ei degenerati si respingatori. De ce sa aiba o fata ca asta, care nu era buna de nimic si nici n-avea sa fie vreodata, toti acei bani minunati?

Si asa – alta vizita la Birmingham. Alte retineri, alte asigurari. In final, discutarea conditiilor. Am zambit fara sa vreau. Domnul Bradley avusese de furca in incheierea tar­gului. Doamna Tuckerton nu cedase cu una cu doua. Dar pana la urma au cazut de acord si-au semnat. Si dupa aceea?

Aici imaginatia se oprea. Asta era ceea ce nu stiam noi.

Am observat ca Ginger ma urmarea. Ma intreba:

Te-ai lamurit cum au stat lucrurile?

De unde stii ce faceam?

— Incep sa cunosc cum iti functioneaza mintea. Ai cau­tat sa reconstitui totul, nu-i asa? Ai urmarit-o in gand plecand la Birmingham si asa mai departe. Am dreptate?

Da. Dar filmul s-a rupt dupa ce a aranjat lucrurile cu Bradley. Ce s-a intamplat in continuare?

Ne-am uitat unul la altul.

Mai devreme sau mai tarziu cineva trebuie sa afle exact ce se intampla la Calul Balan, spuse Ginger.

Cum?

Nu stiu Nu va fi usor. Nimeni care realmente a fost acolo, care cu adevarat a facut-o, nu va vorbi vreodata. In acelasi timp, ei sunt singurii oameni care pot vorbi. E complicat. Ma intreb.

Sa mergem la politie? am sugerat.

Da. In definitiv, acum avem ceva destul de clar. Sufi­cient ca sa sa poata activa pe baza asta, nu crezi?

Am clatinat din cap cu indoiala.

Dovada intentiei. Dar e suficient? Dorinta asta de moarte e o prostie. Stiu, poate nu e o prostie, dar asa ar suna in fata tribunalului. Nici macar n-avem habar care-i pro­cedeul.

Atunci, va trebui sa-l aflam. Dar cum?

Ar trebui sa vezi sau sa auzi cu ochii sau urechile tale. Dar nu exista absolut nici un loc unde te-ai putea as­cunde in hudubaia aia de camera unde presupun ca trebuie sa aiba loc 'asta'.

Ginger isi indrepta spatele, isi semeti capul si spuse:

Exista un singur mod de a afla ce se intampla cu adevarat. Trebuie sa fii un client autentic.

M-am holbat la ea.

Un client autentic?

Da. Tu sau eu, nu conteaza cine, trebuie sa vrea sa elimine pe cineva. Unul din noi trebuie sa mearga la Bradley si sa stabileasca treaba.

Nu-mi place, am spus taios.

De ce?

Pai asta deschide posibilitati periculoase.

Pentru noi?

S-ar putea. Dar de fapt ma gandeam la victima. Trebuie sa avem o victima, trebuie sa-i dam un nume. Nu poate fi pur si simplu o inventie. S-ar putea sa verifice de fapt, aproape sigur verifica, nu esti de acord?

Ginger se gandi o clipa apoi dadu din cap.

Da. Victima trebuie sa fie o persoana reala cu o adresa reala.

Asta e ceea ce nu-mi place.

Si trebuie sa avem un motiv real ca sa scapam de ea. Am ramas tacuti, reflectand asupra acestui aspect al proble­mei.

Persoana, indiferent cine ar fi ea, va trebui sa fie de acord, am spus incetisor. Nu-i un fleac ceea ce i se cere.

— Intregul scenariu trebuie sa fie bun, spuse Ginger. Dar zilele trecute ai spus un lucru perfect adevarat. Cu totii, adica cele trei si Bradley, sunt intr-o situatie fara iesire. Afacerea trebuie sa fie secreta, dar nici prea secreta. Posibilii clienti trebuie sa auda de ea.

Ceea ce ma nedumireste este ca politia pare sa nu fi auzit de ea. In definitiv, de regula politistii sunt la curent cu orice activitate de natura infractionala.

Da, dar eu cred ca motivul e ca afacerea asta este, oricum ai lua-o, o actiune intreprinsa de amatori. Nu e profe­sionista. Nu-s angajati sau implicati criminali profesionisti. Nu e ca atunci cand angajezi gangsteri sa-i dea nu stiu cui una la scafarlie si sa-l lase mort. Totul e particular.

I-am spus ca in privinta asta avea dreptate. Ginger continua.

Sa presupunem acum ca tu sau eu (vom examina ambele posibilitati) dorim cu disperare sa scapam de cineva. Ei bine, cine e cel de care tu sau eu am putea dori sa scapam? Exista dragul meu unchi Mervyn voi intra in posesia unei averi frumusele cand va inghiti galusca. Eu si nu stiu ce var din Australia suntem singurii care am mai ramas din familie. Asa ca ar exista un motiv.. Dar bietul mosulica e trecut de saptezeci de ani si cat de cat dus cu sor­cova, drept care ar fi mai intelept din partea mea sa astept sa moara de moarte buna, afara doar daca as fi intr-o cum­plita criza de bani, or asta chiar ca ar fi greu de imitat. In plus, e un scump si tin tare mult la el, si asa dus cu sorcova cum este ii place viata si nu l-as lipsi nici macar de o secunda din ea. Nici macar n-as risca una ca asta! Dar tu? Ai vreo ruda care urmeaza sa-ti lase bani?

Am clatinat din cap.

Absolut pe nimeni.

Fir-ar al dracului! Un santaj, poate? Desi asta ar lua o multime de aranjamente. Nu esti suficient de vulnerabil. Daca erai membru in parlament sau la ministerul de externe sau un ministru promitator ar fi fost altceva. La fel si eu. Acum cincizeci de ani ar fi fost simplu. Scrisori, sau fotografii compromitatoare in costumul lui Adam, dar in ziua de azi cui ii pasa? Poti sa spui ca ducele de Wellington: 'Publicati-le si duceti-va dracului!' Ei bine, ce-ar mai fi? Bigamie? Ma fixa cu o privire plina de repros. Ce pacat ca n-ai fost niciodata insurat! Daca erai, am fi copt noi ceva pe tema asta.

Probabil ca ceva din expresia fetei mele m-a dat de gol. Ginger se prinse imediat.

Iarta-ma. Am zgandarit vreo rana ce doare?

Nu, i-am raspuns. Nu doare. A trecut mult de atunci, ma cam indoiesc ca mai exista cineva care sa stie povestea.

Ai fost insurat?

Da. Cand eram la universitate. Ne-am casatorit pe ascuns. Ea nu era ei bine, ai mei n-ar fi acceptat-o. Nici macar nu eram major. Am mintit in privinta varstelor noas­tre.

Am ramas tacut cateva minute, retraind trecutul.

N-ar fi durat, am spus incetisor. Imi dau seama acum. Era draguta si putea fi foarte dulce dar

Ce s-a intamplat?

Am plecat in Italia pentru o vacanta lunga. A avut loc un accident un accident de masina. Ea a murit pe loc.

Si tu?

Eu nu eram in masina. Era ea. cu un prieten.

Ginger imi arunca o privire rapida. Cred ca a inteles cum statuse treaba. Socul meu cand descoperisem ca fata cu care ma insurasem nu era genul de sotie credincioasa.

Ginger reveni la problemele practice.

V-ati casatorit in Anglia?

Da. La oficiul starii civile din Peterborough.

Dar ea a murit in Italia?

Da.

Asa ca moartea ei n-a fost inregistrata nicaieri in Anglia?

Da. Nu exista nici o evidenta a mortii ei. In Anglia, fireste.

Deci, ce mai vrei? Asta-i raspunsul la rugaciunea noas­tra. Nu putea fi ceva mai simplu! Esti indragostit pana peste urechi de o tipa, si vrei sa te insori cu ea dar nu stii daca sotia ta mai e inca in viata. V-ati despartit cu ani in urma si de atunci n-ai mai auzit nimic de ea. Sa risti sau nu? Si in timp ce te tot gandesti ce sa faci, hop, apare sotia! Apare asa, din senin si refuza sa-ti acorde divortul si te ameninta ca se duce la tipa cu pricina si-i ciripeste tot.

Si cine e iubita mea, ma rog? am intrebat usor deru­tat. Tu?

Ginger paru socata.

Categoric nu. Eu nu sunt genul eu probabil ca as trai in pacat cu tine. Stii foarte bine la cine ma refer. Ea este exact persoana potrivita. Bruneta statuara cu care umbli. Foarte intelectuala si sobra.

Hermia Redcliffe?

Exact. Sprijinul tau.

Cine ti-a povestit despre ea?

Poppy, desigur. E si bogata, nu-i asa?

Extrem de instarita. Dar, zau

Gata, gata. Nu spun ca te insori cu ea pentru bani. Nu esti genul. Dar minti scarboase ca Bradley ar putea usor s-o creada Deci, foarte bine. Situatia sta in felul urmator. Esti pe cale sa-i ceri mana Hermiei cand te pomenesti ca-ti pica pe cap din senin sotia. Soseste la Londra si-ti strica toate socotelile. Il propui divortul – ea nu marseaza. E tipul razbunator. Si atunci auzi de Calul Balan. Pun pariu pe ce vrei ca Thyrza Grey si taranca aia pe jumatate cretina, Bella, au crezut ca de asta ai mers la ele in ziua aceea. Au luat vizita ta ca pe-o incercare de abordare si de asta Thyrza a fost atat de indatoritoare. Au iesit pe taraba cu marfa.

S-ar putea, am spus revazand in gand ziua aceea.

Iar faptul ca dupa aceea te-ai dus la Bradley se po­triveste perfect. Ai muscat momeala! Esti un potential cli­ent

Se opri triumfatoare. Era ceva in ceea ce spunea ea, dar nu prea vedeam povestea in ansamblu

Cred, totusi, ca vor investiga amanuntit treaba.

Asta-i sigur, aproba Ginger.

E buna povestea asta cu sotia fictiva aparuta brusc din trecut dar vor vrea detalii unde locuieste, si asa mai departe. Iar daca incerc sa o iau pe dupa gard

Nu va fi nevoie s-o iei pe dupa gard. Ca sa iasa o treaba ca lumea, sotia trebuie sa existe – si va exista! Invioreaza-te! Eu sunt sotia ta!





M-am holbat la Ginger. Holbat e prea putin spus. Chiar m-am mirat ca n-a izbucnit in ras.

Tocmai imi revenisem, cand ea vorbi din nou.

N-ai de ce sa fii atat de uimit. N-a fost o propunere.

Am prins grai.

Nu stii ce spui.

Fireste ca stiu. Ceea ce propun este perfect re­alizabil si are avantajul de a nu tari cine stie ce persoana inocenta intr-un posibil pericol.

Dar te expui tu riscului.

Asta-i treaba mea.

Nu, nu e. Si oricum, n-ar tine nici o clipa.

Ba da, ar tine. M-am gandit bine. Sosesc intr-un apartament mobilat, cu un geamantan sau doua cu etichete straine. Inchiriez apartamentul pe numele doamnei Easter­brook si cine naiba are sa spuna ca nu sunt doamna Easterbrook?

Oricine te cunoaste.

Cine ma cunoaste nu ma va vedea. Nu ma duc la slujba pe motiv de boala. Imi vopsesc parul apropo, cum era sotia ta, blonda sau bruneta? Nu ca ar conta.

Bruneta, am spus mecanic.

Bun. As uri sa fiu balaioara. Alte haine si tone de machiaj si nici cei mai buni prieteni nu m-ar recunoaste! Si cum n-ai avut o nevasta la vedere in ultimii cincisprezece ani sau pe-aproape, este foarte putin probabil ca cineva sa descopere ca nu sunt eu aia. De ce s-ar indoi cineva de la Calul Balan ca nu sunt ceea ce spun ca sunt? Daca esti gata sa semnezi hartiile alea, pariind pe sume mari ca voi ramane in viata, nu vad de ce s-ar indoi cineva de 'autenticitatea' mea. Tu n-ai nici o legatura cu politia, esti un client adevarat. N-au decat sa verifice casatoria ta in registrele de la Somerset House. Pot sa verifice si prietenia ta cu Hermia. In ambele cazuri treaba e clara. De ce s-ar mai indoi cineva?

Nu-ti dai seama de dificultati de risc.

Risc! La dracu! Mi-ar placea la nebunie sa te ajut sa castigi o amarata de suta de lire sau cat o fi de la rechinul de Bradley.

M-am uitat la ea. Imi placea foarte mult Parul ei rosu, pistruii, firea ei curajoasa. Dar nu puteam s-o las sa-si asume acel risc.

Nu sunt de acord, Ginger. Sa presupunem ca s-ar intampla ceva.

Mie?

Da.

Asta-i treaba mea, nu?

Nu. Eu te-am varat in toate astea.

Ginger dadu din cap ganditoare.

Da, probabil ca tu ai facut-o. Dar nu conteaza care din noi a fost primul. Acum, amandoi suntem implicati si trebuie sa facem ceva. Vorbesc serios, Mark. Nu am sa pretind ca totul e doar amuzament. Daca ceea ce credem noi e adevarat, treaba e a naibii de nasoala. Si trebuie sa i se puna capat! Vezi tu, nu e crima pasionala din ura sau ge­lozie; nu e nici crima din cupiditate, nesabuinta omului care comite o crima pentru a castiga, dar care se expune el insusi riscului. Este crima ca afacere crima care nu tine cont de cine sau ce este victima. Asta daca, fireste, treaba e adevarata.

Se uita la mine sub imperiul unei indoieli de o clipa.

Este adevarata, am spus. Tocmai de asta ma tem pentru tine.

Ginger isi puse coatele pe masa si incepu sa se certe cu mine.

Am stat asa si ne-am certat, fiecare cautand sa-si im­puna argumentele, iar timpul trecea.

In final, Ginger rezuma.

Uite cum sta treaba. Sunt avertizata si inarmata. Stiu ce incearca sa-mi faca cineva. Si nu cred in ruptul capului ca poate sa mi-o faca! Daca cineva mizeaza pe 'dorinta mea de moarte', ei bine, la mine chestia asta nu-i deloc dezvoltata. Sunt foarte sanatoasa si pur si simplu nu cred ca am sa fac pietre la fiere sau meningita numai pentru ca Thyrza traseaza pentagrame pe pereti, sau Sybil cade in transa sau ce-or mai fi facand femeile astea.

— Imi imaginez ca Bella sacrifica un cocosel alb, am spus ingandurat.

Trebuie sa recunosti ca toate astea-s povesti!

Dar noi nu stim ce se intampla cu adevarat, am sub­liniat.

Nu. Tocmai de asta e important sa descoperim. Dar tu chiar poti sa crezi ca din cauza a ceea ce fac trei femei in hambarul de la Calul Balan eu, intr-un apartament din Lon­dra, am sa ma imbolnavesc de cine stie ce boala fatala? Eu nu pot!

Nu, nu pot sa cred. Dar

Ne-am uitat unul la celalalt.

Da, spuse Ginger. Asta-i punctul nostru slab.

Asculta. Hai s-o luam altfel. Lasa-ma sa fiu eu cel din Londra, iar tu sa fii clienta. Am putea nascoci ceva

Dar Ginger clatina cu putere din cap.

Nu, Mark. N-ar tine. Din mai multe motive. Cel mai important dintre ele este ca eu sunt deja cunoscuta la Calul Balan ca o faptura libera. S-ar putea sa-mi purice viata tragand-o de limba pe Rhoda, or aici nu-i nimic de gasit. In schimb tu esti deja intr-o situatie ideala – esti un client nervos, care adulmeca prin preajma, nefiind inca in stare sa se an­gajeze. Nu, va trebui s-o lasam asa.

Nu-mi place. Nu-mi place sa ma gandesc ca tu vei sta singura in cine stie ce loc, sub un nume fals, fara cineva care sa fie cu ochii pe tine. Parerea mea este ca, inainte de a ne lansa in povestea asta, ar trebui sa mergem la politie.

Sunt intru totul de acord, spuse incetisor Ginger. Care politie? Scotland Yard?

Nu. Cred ca cel mai bine ar fi sa mergem la inspec­torul detectiv Lejeune.

Capitolul XV


Povestirea lui Mark Easterbrook


Mi-a placut de la prima vedere inspectorul detectiv Lejeune. Avea un aer linistit, competent. De ase­menea, mi-am zis ca era un om cu imaginatie, genul de om care nu se dadea in laturi sa ia in consideratie posibilitati neortodoxe.

Imi spuse:

Doctorul Corrigan mi-a povestit de intalnirea dum­neavoastra. Dintr-un bun inceput afacerea asta i-a starnit un viu interes. Fireste, parintele Gorman era un om foarte cunoscut si respectat in district. Spuneti ca aveti niste in­formatii speciale pentru noi?

E vorba de un loc numit Calul Balan, am spus.

Dintr-un sat pe nume Much Deeping, am inteles.

Da.

Va rog sa-mi povestiti ceea ce stiti.

I-am spus despre prima mentiune a Calului Balan la Fantasie si contextul in care a fost facut. Apoi i-am descris vizita mea la Rhoda, si despre cunostinta cu cele 'trei sinis­tre surori'. I-am relatat cat mai precis posibil conversatia cu Thyrza Grey din acea dupa-amiaza.

Si ati fost impresionat de ceea ce v-a spus?

M-am simtit stanjenit.

Nu chiar. Adica, n-am crezut in mod serios

Oare, domnule Easterbrook? Eu as zice ca ati crezut.

Presupun ca aveti dreptate. Doar ca omului nu-i place sa recunoasca ce credul e.

Lejeune zambi.

Dar ati uitat ceva, nu-i asa? Erati deja interesat cand ati venit la Much Deeping. De ce?

Cred ca din cauza ca fata arata atat de speriata.

Domnisoara de la florarie?

Da. Aruncase atat de firesc remarca despre Calul Balan! Faptul ca dupa aceea s-a aratat atat de speriata parea sa sublinieze ca ei bine, exista ceva care sa te sperie. Iar apoi l-am intalnit pe doctorul Corrigan si mi-a povestit despre lista cu nume. Pe doua din acele persoane le stiam deja. Amandoua erau moarte. Al treilea nume mi s-a parut cunoscut. Dupa aceea am aflat ca si persoana respectiva murise.

Va referiti la doamna Delafontaine?

Da.

Continuati.

M-am decis sa aflu mai multe despre afacerea asta.

Si v-ati pus pe treaba. Cum?

I-am povestit despre vizita mea la doamna Tuckerton. In final am ajuns la domnul Bradley si la Municipal Square Buildins din Birmingham.

Se arata extrem de interesat. Repeta numele.

Bradley Deci si Bradley e in afacerea asta?

— Il cunoasteti?

Oh, da, stim totul despre domnul Bradley. Ne da multa bataie de cap. E un client lunecos, nu face nimic cu care sa-l putem prinde. Cunoaste toate smecheriile si toate caile de a se eschiva de la lege. Intotdeauna e de partea corectitudinii. E genul de om care ar putea scrie o carte cu titlul 'O suta de moduri de a eluda legea'. Dar crima, un lucru precum crima organizata as fi spus ca asta chiar ca nu intra in domeniul lui.

Acum ca v-am povestit despre discutia noastra, ati putea actiona pe baza asta?

Lejeune clatina incet din cap.

Nu, n-am putea. In primul rand, n-a existat nici un martor la discutia dumneavoastra. Ati fost singuri si el ar putea foarte usor nega totul! In afara de asta, a avut perfecta dreptate cand v-a spus ca un om poate paria pe orice. Pari­aza ca cineva nu va muri – si pierde. Ce e criminal in asta? Afara doar daca putem dovedi cumva legatura dintre Brad­ley si crima reala din cazul respectiv or asta nu va fi usor, imi inchipui.

Se opri o clipa, apoi spuse:

Cand ati fost la Much Deeping, ati cunoscut din in­tamplare vreun barbat pe nume Venables?

Da. Am luat masa la el.

Ah! Daca-mi permiteti, ce impresie v-a facut?

O impresie foarte puternica. Un om cu o mare per­sonalitate. Este invalid.

Da. Da pe urma poliomielitei.

Nu se poate misca decat in scaunul cu rotile. Dar se pare ca infirmitatea i-a sporit hotararea de a trai si de a se bucura de viata.

Povestiti-mi tot ce stiti despre el.

I-am descris casa lui Venables, comorile de arta, nivelul estimat al veniturilor lui.

Lejeune spuse:

Pacat!

Ce e pacat?

Ca Venables este infirm, raspunse sec Lejeune.

Scuzati-ma, dar sunteti absolut sigur ca Venables chiar e infirm? Nu se poate sa fi regizat toata povestea?

Suntem cat se poate de siguri. Doctorul lui este sir William Dugdale din Harley Street, un om mai presus de orice banuiala. Sir William ne-a asigurat ca are membrele atrofiate. Micul nostru domn Osborne o fi el sigur ca Venables era omul pe care l-a vazut in noaptea aceea pe Barton Street, dar se inseala.

— Inteleg.

Spuneam pacat, pentru ca daca intr-adevar exista o organizatie care se ocupa cu crima privata, Venables este genul de om capabil sa o coordoneze.

Da, asa ma gandeam si eu.

Sa punem laolalta ceea ce avem; ce cunoastem noi, si ce ne-ati adus dumneavoastra in plus. Pare destul de sigur ca exista o agentie sau o organizatie specializata in ceea ce am putea numi inlaturarea persoanelor nedorite. Or­ganizatia nu are nimic violent. Nu angajeaza banditi ordi­nari sau pistolari Nu exista nimic care sa probeze ca vic­timele n-au murit de moarte perfect naturala. Pe langa cele trei decese pe care le-ati mentionat, am primit un numar de informatii cam neclare despre alte decese survenite din cauze naturale, dar de pe urma carora cineva a avut de castigat. Insa, retineti, nu exista nici o dovada. Treaba este a naibii de istet conceputa, domnule Easterbrook. Indiferent cine a conceput-o, are cap. Noi nu avem decat cateva nume razlete. Dumnezeu stie cati mai sunt si cat de raspandita ar putea fi afacerea asta. Chiar si putinele nume pe care le avem, le avem din intamplare, gratie faptului ca o muribunda a vrut sa-si descarce sufletul de pacate.

Scutura manios din cap, apoi continua:

S-o luam pe femeie asta, Thyrza Grey. Spuneti ca vi s-a laudat cu puterile ei. Ei bine, si le poate folosi in voie. Sa zicem ca o acuzam de crima, o bagam in boxa martorilor si o lasam sa-si faca numarul, sa bata toba ca a trimis oameni pe lumea cealalta prin puterea vointei, sau prin vraji, sau prin mai stiu eu ce. Legea n-ar gasi-o vinovata. N-a fost niciodata vazuta in apropierea celor care au murit, am verificat asta, nu le-a trimis prin posta ciocolata cu otrava sau ceva de genul asta. Conform propriei ei relatari, ea doar sta intr-o camera si face uz de telepatie! Vai, orice tribunal ar izbucni in ras si ar cataloga toata treaba ca fiind absolut caraghioasa!

Si totusi ceva, cumva, se intampla.

Da, aveti dreptate.

Am rostit in graba:

Cred ca exista o sansa, o posibila sansa, de a afla mai multe despre toate astea. Eu si o prietena a mea am intocmit un plan. S-ar putea sa vi se para o prostie

Lasati-ma pe mine sa judec asta.

— In primul rand, din ceea ce ati spus, am inteles ca dumneavoastra sunteti sigur ca exista o astfel de organizatie ca cea despre care discutam, si ca functioneaza. Asa e?

Functioneaza in mod cert.

Dar nu stiti cum functioneaza, nu? Primii pasi sunt deja stabiliti. Individul, pe care il numesc eu client, aude vag despre aceasta organizatie, reuseste sa afle mai multe despre ea, este trimis la domnul Bradley din Birmingham si hotaraste ca vrea sa mearga inainte. Cade la invoiala cu domnul Bradley si apoi este trimis, sau cel putin asa presu­pun eu, la Calul Balan. Dar ce se intampla dupa aceea, nu stim! Ce se intampla la Calul Balan? Cineva trebuie sa afle.

Continuati.

Pentru ca, atata timp cat nu stim ce face de fapt Thyrza Grey, nu putem merge mai departe Medicul dumneavoastra, Jim Corrigan, spune ca toata treaba este o aiureala. dar este? Este, domnule inspector?

Lejeune ofta.

Stiti ce as raspunde eu. ce ar raspunde orice persoana intreaga la minte. Raspunsul ar fi 'Bine-nteles ca este!'. Dar acum vorbesc neoficial. In ultimele sute de ani s-au intam­plat lucruri foarte ciudate. Ar fi crezut cineva acum saptezeci de ani ca o persoana ar putea auzi intr-o cutiuta Big Ben-ul batand ora doisprezece, iar apoi, imediat, pe fereastra, sa auda batand insusi Big Ben-ul aceeasi ora? Big Ben-ul bate o data, nu de doua ori sunetul a fost adus la urechea persoa­nei de doua tipuri de unde diferite! Dar acum saptezeci de ani s-ar fi crezut ca e vorba de vreo jonglerie. Ai fi crezut ca poti auzi un om din New York in propria-ti camera, fara alt­ceva decat un fir de legatura? Ai fi crezut? Se pot da o sumedenie de alte exemple, lucruri care in ziua de azi sunt la mintea cocosului!

Cu alte cuvinte, totul e posibil?

Asta vreau sa spun. Daca ma intrebati daca Thyrza Grey poate ucide pe cineva dandu-si ochii peste cap sau cazand in transa sau proiectandu-si vointa, inca spun 'Nu'. Dar nu sunt sigur. Cum as putea fi? Daca ea a descoperit ceva din intamplare.

Da. Supranaturalul pare supranatural. Dar stiinta de maine este Supranaturalul de azi.

Nu vorbesc oficial, retineti, ma avertiza Lejeune.

— In tot cazul, cineva trebuie sa mearga si sa vada ce se petrece de fapt. Asta e ceea ce propun eu sa fac – sa merg si sa vad.

Lejeune se uita lung la mine.

Calea e deja pavata, am spus.

I-am povestit despre ce planuiseram eu si Ginger.

M-a ascultat atent, ganditor.

Domnule Easterbrook, nu stiu daca sunteti pe deplin constient ca ceea ce v-ati propus sa faceti ar putea fi pericu­los astia sunt oameni periculosi. Ar putea fi periculos.

Stiu. Am revazut totul de o suta de ori. Nu-mi place ca ea sa joace rolul pe care urmeaza sa-l joace. Dar e hotarata, absolut hotarata. La dracu, vrea!

Lejeune intreba pe neasteptate:

E roscata, n-ati spus asa?

Ba da, am raspuns uimit.

Niciodata nu te poti pune cu o roscata, spuse Lejeune. Mie imi spuneti?

M-am intrebat daca sotia lui era roscata.

Capitolul XVI


La a doua vizita facuta domnului Bradley nu m-am mai simtit deloc nervos. Ba chiar imi placea.

'Considera-te in pielea personajului' ma sfatuise Gin­ger inainte sa plec, si exact asta incercam sa fac.

Domnul Bradley ma intampina cu un zambet de bun venit.

Sunt foarte incantat sa va revad, spuse el intinzandu-mi o mana grasuta. Asadar v-ati gandit bine la mica dumneavoastra problema, nu-i asa? Ei bine, cum spuneam, nu-i nici o graba. Aveti tot timpul.

Tocmai asta nu am. E ei bine e destul de ur­gent

Bradley ma studie. Observa nervozitatea mea, felul in care ii evitam privirea, stangacia cu care scapasem palaria.

Mai, mai, mai! Sa vedem ce putem face pentru dum­neavoastra. Vreti sa puneti un pariut pe ceva, nu-i asa? Nimic nu-ti ia mintea de la aa necazuri, ca pronosticu­rile sportive.

Treaba sta asa am spus si am ajuns intr-un punct mort. L-am lasat pe Bradley sa-si faca numarul. Si l-a facut.

Vad ca sunteti un pic nervos, a spus. Precaut. Aprob precautia. Niciodata sa nu spui ceva ce nu trebuie sa auda mama! Sau poate credeti ca in biroul meu ar putea fi vreun microfon? Nu, va dau cuvantul de onoare ca aici nu exista asa ceva. Conversatia noastra nu va fi inregistrata. Iar daca nu ma credeti (si de ce m-ati crede?) puteti numi dum­neavoastra un loc un restaurant sau camera de asteptare din una din dragele noastre gari englezesti, si vom discuta problema acolo.

Am spus ca eram sigur ca este foarte bine si aici.

Sunteti intelept. Genul asta de lucruri nu ne-ar folosi, va asigur. Nici eu nici dumneavoastra nu vom rosti nici un cuvant care, in termeni legali, ar putea fi 'folosit im­potriva noastra'. Sa incepem asa. Exista ceva ce va ingri­joreaza. Gasiti ca sunt un om intelegator si simtiti ca v-ar placea sa va destainuiti mie. Sunt un om cu mare experienta si as putea fi in stare sa va dau un sfat. Un necaz impartasit e un necaz injumatatit, cum se spune. Sa punem problema asa?

Am fost de acord si m-am lansat poticnit in povestea mea.

Domnul Bradley era foarte dibaci. Ma sprijinea, usura cuvintele sau frazele dificile. Atat de bun era ca nu mi-a fost deloc greu sa-i povestesc despre pasiunea mea pentru Doreen si despre casatoria noastra secreta.

Se intampla atat de des! spuse el clatinand din cap. Atat de des! E de inteles. Un tanar inflacarat. O fata fru­moasa. Si gata – v-ati vazut sot si sotie cat ai zice peste! Si ce-a iesit din asta?

Am continuat si i-am spus ce-a iesit din asta.

Aici am fost intentionat vag in privinta detaliilor. Bar­batul pe care incercam sa-l intruchipez n-ar fi intrat in de­talii sordide. I-am prezentat doar imaginea deziluziei – un tanar prost dandu-si seama ca fusese un tanar prost.

Am lasat sa se inteleaga ca avusese loc o cearta finala. Daca Bradley intelegea prin asta ca tanara mea sotie plecase cu un alt barbat sau ca tot timpul existase un alt barbat, foarte bine.

Dar sa stiti, am spus repede, desi nu era ei bine, nu era deloc ceea ce credeam eu ca e, era cu adevarat o fata dulce. N-as fi crezut niciodata ca o sa ajunga asa sa se poarte asa, adica.

Ce v-a facut, mai exact?

I-am explicat ca ceea ce imi facuse 'sotia' mea fusese sa se intoarca.

Ce ati crezut ca s-a intamplat cu ea?

Poate o sa vi se para extraordinar, dar pur si simplu nu m-am gandit. De fapt, am presupus ca a murit.

Bradley clatina din cap.

Vrabia malai viseaza. De ce sa fi murit?

Nu mi-a scris niciodata. N-am mai auzit de ea.

Adevarul e ca vroiati sa uitati cu totul de ea.

Era psiholog in felul lui, acel avocatel cu ochii de mar­gele.

Da, am spus recunoscator. Intelegeti, nu era ca si cum vroiam sa ma insor cu altcineva.

Dar acum s-a schimbat treaba, nu-i asa?

Pai. M-am aratat retinut.

Ei, haideti, povestiti-i lui taticu’, spuse odiosul Bradley.

Am recunoscut rusinat, ca da; in ultimul timp ma gandisem la insuratoare.

Dar n-am vrut in ruptul capului sa-i dau detalii despre fata in cauza. Nu aveam de gand s-o vad in asta. Nu aveam de gand sa-i spus nimic despre ea.

Si aceasta reactie a mea a fost corecta. N-a insistat. In schimb, a spus:

Foarte natural, dragul meu domn. Ati trecut printr-o experienta urata in trecut. Fara indoiala ca ati gasit pe cineva cu care va potriviti perfect. O persoana capabila sa imparta­seasca gusturile dumneavoastra literare si felul dumneavoas­tra de viata. O adevarata partenera.

Mi-am dat seama ca stia de Hermia. Nici nu fusese greu. Orice cercetari cu privire la persoana mea ar fi scos la iveala faptul ca aveam o singura prietena apropiata. In mod sigur, dupa ce a primit scrisoarea mea in care imi anuntam vizita, Bradley a aflat totul despre mine si despre Hermia. Era pe deplin documentat.

Dar divortul? intreba el. Nu e divortul solutia fireasca?

Nici nu se pune problema divortului. Ea sotia mea. nici n-o sa vrea sa auda de el!

Vai, vai! Care este atitudinea ei fata de dumneavoas­tra, claca imi permiteti sa va intreb?

Ea aa ea vrea sa se intoarca la mine. E e cat se poate de nerezonabila. Stie ca exista cineva, si si

Joaca urat Inteleg Se pare ca nu exista nici o cale de iesire, afara doar daca Dar e foarte tanara

Va trai multi ani de acum incolo, am spus cu amaraciune.

Oh, nu se stie niciodata, domnule Easterbrook. A trait in strainatate, ati spus?

Asa mi-a spus ea. Nu stiu unde.

Poate in est. Stiti, uneori in partile acelea iei un vi­rus care ramane inactiv ani de zile! Iar apoi te intorci acasa si izbucneste cand nici nu te astepti. Am cunoscut doua sau trei cazuri din astea. S-ar putea intampla si in acest caz. Daca asta va va inveseli facu o pauza as paria o mica suma pe asta.

Am clatinat din cap.

Va trai mult si bine.

Sansele pariului sunt de partea dumneavoastra, re­cunosc Dar haideti sa fixam o cota. Cinci sute la unu ca doamna moare pana-n Craciun. Cum vi se pare?

Mai curand! Trebuie sa fie mai curand. Nu pot astepta. Exista lucruri

Eram in mod intentionat incoerent. Nu stiu daca a crezut ca lucrurile intre mine si Hermia ajunsesera atat de departe incat nu puteam pierde timpul sau ca 'sotia' mea ameninta ca se duce la Hermia si face scandal. Se poate sa fi crezut ca in jurul Hermiei se invartea alt barbat. Putin imi pasa ce credea. Vroiam sa dau impresia de urgenta.

Schimbam un pic cota, spuse el. Sa spunem o mie opt sute la unu ca sotia dumneavoastra isi da duhul in mai putin de o luna.. Am eu un fel de presimtire ca asa va fi.

Am considerat ca era timpul sa ma tocmesc si m-am tocmit. Am protestat ca nu aveam atatia bani. Bradley fu abil. Prin nu stiu ce mijloace stia exact cati bani puteam ridica in caz de urgenta. Aluzia lui fina ca, mai tarziu, cand aveam sa fiu insurat n-am sa simt lipsa banilor pierduti la pariu, era o dovada. Mai mult, graba mea il punea intr-o pos­tura delicata. Nu putea cobori cota.

In final am acceptat. Am semnat niste formulare. Frazeologia era prea plina de termeni legali ca s-o inteleg. De fapt, tare ma indoiam ca avea vreo semnificatie legala.

Asta-i o invoiala legala? l-am intrebat.

Nu cred ca v-a fi pusa vreodata la incercare, spuse Bradley aratandu-si dantura excelenta. Zambetul lui nu era deloc placut. Pariul e pariu. Daca un om nu plateste

M-am uitat la el.

Nu l-as sfatui, spuse el moale. Nu, nu l-as sfatui. Noua nu ne plac rau-platnicii.

Nu sunt rau-platnic.

Sunt sigur ca nu sunteti, domnule Easterbrook. Acum sa vorbim de aa aranjamente. Spuneti ca doamna Easterbrook e in Londra. Unde e anume?

Trebuie sa stiti?

Trebuie sa am toate detaliile urmatorul lucru pe care-l avem de facut este sa aranjam o intalnire cu domnisoara Grey. Va amintiti de domnisoara Grey?

I-am spus ca fireste ca-mi aminteam de domnisoara Grey.

O femeie uimitoare! Cu adevarat uimitoare. Extrem de inzestrata. Ea va vrea ceva purtat de sotia dumneavoas­tra o manusa, o batista, ceva de genul asta

Dar de ce? In numele

Stiu, stiu. Nu ma intrebati pe mine de ce. N-am nici cea mai mica idee. Domnisoara Grey isi pastreaza secretele pentru ea.

Dar ce se intampla? Ce face ea?

Trebuie sa ma credeti cand va spun cinstit ca habar n-am! Nu stiu ba mai mult, nu vreau sa stiu. S-o lasam asa.

Facu o pauza, apoi continua pe un ton aproape patern.

Sfatul meu este urmatorul, domnule Easterbrook. Faceti-i o vizita sotiei dumneavoastra. Linistiti-o, lasati-o sa creada ca impartasiti ideea impacarii. V-as sugera sa-i spuneti ca trebuie sa plecati cateva saptamani in strainatate, dar ca la intoarcere etc. etc.

Si apoi?

Dupa ce i-ati subtilizat un fleac pe care il poarta zil­nic. va veti duce la Much Deeping. Se opri ganditor. Stati sa vad. Cred ca la vizita dumneavoastra anterioara ati mentionat ca aveti in zona prieteni sau rude. Asa e?

Am o verisoara.

Atunci e mai simplu. Aceasta verisoara va va putea gazdui o zi sau doua, nu ma indoiesc.

Ce face majoritatea oamenilor? Sta la hanul local?

Uneori, da sau se duc cu masina la Bournemouth. Ceva de genul asta cunosc foarte putin in problema asta.

Si cam ce-ar trebui sa-i spun verisoarei mele?

— Aratati-va intrigat de locatarele de la Calul Balan. Vreti sa participati la sedinta de spiritism tinuta acolo. Nimic n-ar putea suna mai firesc. Domnisoara Grey si prietena ei medium adesea tin sedinte de spiritism. Stiti cum sunt spiritistii. Continuati sa protestati ca bine-nteles ca stiti ca e o prostie, dar ca totusi, va intereseaza. Asta-i tot, domnule Easterbrook. Dupa cum vedeti, nimic mai simplu

Si si dupa aceea?

Bradley clatina din cap zambind.

Asta e tot ce va pot spune. De fapt, tot ce stiu. Dupa aceea va va prelua domnisoara Grey. Nu uitati sa luati cu dumneavoastra manusa, sau batista, sau ce-o fi. Apoi, tre­buie sa va sugerez sa plecati intr-o mica excursie in strainatate. Riviera italiana e foarte potrivita pentru perioada asta a anului. Doar o saptamana sau doua, sa spunem.

I-am spus ca nu vreau sa plec in strainatate. Vreau sa raman in Anglia.

Foarte bine, atunci, dar in nici un caz in Londra. Nu, va sfatuiesc cu toata taria, nu Londra.

— De ce nu?

Domnul Bradley ma privi mustrator.

Clientilor li se garanteaza deplina siguranta, spuse el. Daca se supun ordinelor.

Dar Bournemouth? La Bournemouth ar fi bine?

Da, Bournemouth ar fi potrivit. Stati la un hotel, faceti-va cateva cunostinte, fiti vazut in compania lor. O viata fara repros – spre asta tintim. Daca va plictisiti de Bournemouth puteti oricand pleca la Torquay.

Vorbea cu usurinta unui agent de turism.

A trebuit inca o data sa-i strang mana grasuta.

Capitolul XVII


Povestirea lui Mark Easterbrook



— Chiar ai de gand sa te duci la o sedinta de spiri­tism la Thyrza? ma intreba curioasa Rhoda.

— De ce nu?

Nu stiam ca te intereseaza asa ceva, Mark.

Nu chiar, am spus fara sa mint. Dar astea trei sunt o combinatie tare ciudata. Sunt curios sa vad ce spectacol pun in scena.

Nu-mi venea chiar usor sa ma prefac degajat. Cu coada ochiului, l-am vazut pe Hugh Despard privindu-ma ganditor. Era un om istet, cu o viata aventuroasa in spate. Unul din acei oameni care aveau un fel de al saselea simt cand era vorba de pericol. Cred ea acum ii adulmeca prezenta Isi dadea seama ca la mijloc era ceva mai important decat o cu­riozitatea prosteasca.

Atunci am sa vin cu tine, spuse voioasa Rhoda. Intotdeauna am vrut sa vad si eu.

N-ai sa faci asa ceva, marai Despard.

— Dar eu nu cred cu adevarat in spirite si toate astea, Hugh. Stii ca nu cred. Vreau sa merg doar de amuzament.

Afacerile de genul asta nu sunt amuzante, spuse Despard. S-ar putea sa fie ceva adevarat in ele, probabil ca e. Dar n-au un bun efect asupra celor care se duc din 'curiozi­tate prosteasca'.

Atunci ar trebui sa-l impiedici si pe Mark.

Mark nu intra in responsabilitatea mea.

Din nou imi arunca o privire piezisa. Am fost sigur ca stia ca am un scop.

Rhoda se supara, dar ii trecu, iar cand putin mai tar­ziu am avut sansa sa ne intalnim in sat cu Thyrza Grey. Thyrza insasi ataca deschis problema.

Buna, domnule Easterbrook! Te asteptam diseara. Speram sa dam un spectacol bun pentru dumneata. Sybil este un medium minunat, dar niciodata nu stii dinainte ce rezultate vei obtine. Asa ca nu trebuie sa fii dezamagit. Un singur lucru te rog. Lasa la o parte prejudecatile. O intrebare sincera este intotdeauna bine venita dar o abordare frivola, dispretuitoare este un lucru rau.


— Vroiam sa vin si eu, spuse Rhoda. Dar Hugh e atat de incuiat! Il stii cum e.

Oricum nu te-as fi primit, spuse Thyrza. E prea sufi­cienta o persoana din afara.

Se intoarse spre mine.

— Ce-ar fi sa vii sa luam o masa usoara mai intai? Ni­ciodata nu mancam mult inaintea unei sedinte. Pe la sapte e bine? Bun, te asteptam.

Ne saluta, zambi, si se indeparta in pas vioi. M-am ui­tat lung dupa ea, atat de absorbit de presupunerile mele incat n-am auzit nimic din ce-mi spunea Rhoda.

Scuza-ma, ce spuneai?

— In ultimul timp ai fost foarte ciudat, Mark. Chiar de cand ai sosit. E vreo problema?

Nu, fireste ca nu. Ce problema?

Te-ai impotmolit la carte? Ceva in genul asta?

Carte? Pe moment nu mi-am adus aminte de nici o carte. Apoi am spus repede. Oh, da, cartea. Merge cat de cat bine.

Cred ca esti indragostit, spuse acuzator Rhoda. Da, asta e. Dragostea are un efect foarte prost asupra barbatilor pare sa-i prosteasca. La femei e invers. E amuzant, nu-i asa. ca pe femei le face sa infloreasca, pe cand pe un barbat il face sa arate ca o oaie bolnava.

Multumesc!

Oh, nu te imbufna, Mark! Cred ca e un lucru foarte bun. si sunt incantata. Intr-adevar, e foarte draguta.

Cine e draguta?

Hermia Redcliffe, fireste. E exact persoana care-ti trebuie – desteapta si frumoasa. Absolut potrivita.

— Asta-i unul din cele mai false lucruri pe care poti sa-l spui despre cineva.

Rhoda se uita la mine.

Mira-m-as! spuse ea.

Se indeparta spunand ca trebuie sa discute cu macelarul.

Am strigat in urma ei ca trec pe la vicariat.





Sa vii la vicariat era ca si cum ai fi venit acasa.

Usa de la intrarea din fata era ospitalier deschisa si pe cand intram am avut senzatia ca mi se ia o povara de pe umeri.

Doamna Dane Calthrop iesi pe o usa din fundul holu­lui carand o galeata de plastic de un verde aprins.

Buna ziua, dumneata erai! Banuiam eu.

Imi dadu galeata. Habar n-aveam ce sa fac cu ea si am ramas in loc stingherit.

Du-o afara, pe scari, spuse doamna Calthrop pierzandu-si rabdarea de parca ar fi trebuit sa stiu.

M-am supus. Apoi am urmat-o in aceeasi camera in­tunecoasa si ponosita in care mai fusesem. Focul statea sa se stinga, dar doamna Calthrop sufla in el si puse un lemn. Apoi imi facu semn sa iau loc. se aseza si ea si ma fixa cu ochi luminosi si nerabdatori.

Ei bine? Ce ai facut?

Mi-ati spus sa fac ceva. Fac ceva.

Bun. Ce?

I-am povestit. I-am povestit tot. Intr-un fel nerostit, i-am spus lucruri pe care nici eu insumi nu le stiam prea bine.

Diseara? intreba ganditoare doamna Calthrop.

Da.

Ramase un timp tacuta, gandindu-se. Neputand sa ma stapanesc, am izbucnit:

Nu-mi place asta. Doamne, nu-mi place!

De ce ti-ar placea?

Fireste, la asta nu aveam nici un raspuns.

Mi-e ingrozitor de frica pentru ea.

Ma privi cu blandete.

Dumneavoastra nu stiti cat cat de curajoasa e, am spus. Daca, in vreun fel, ele reusesc sa-i faca rau

Doamna Calthrop spuse incetisor:

Nn vad chiar nu vad cum ar putea sa-i faca rau in felul in care spui dumneata.

Dar le-au facut rau altora.

Asa s-ar parea, da

— In orice alt fel. n-ar fi nici o problema, n-ar pati nimic. Am luat toate masurile de protectie posibile. Nu i se poate intampla nici un rau material.

Dar ceea ce afirma persoanele astea ca sunt in stare sa provoace este un rau material, imi atrase atentia doamna Calthrop. Ele afirma ca, prin intermediul mintii, pot actiona asupra trupului. Afectiunile boala. E foarte interesant daca pot s-o faca. Dar complet oribil! Si trebuie oprite, cum deja am cazut de acord.

Dar ea e cea care isi asuma riscul, am inganat.

Cineva trebuie sa si-l asume. Asta iti raneste man­dria. Ai fi vrut sa fii dumneata. Dar trebuie sa inghiti. Gin­ger este cum nu se poate mai potrivita pentru rolul pe care il joaca. Se poate controla si e inteligenta. Nu te va lasa de izbeliste.

Nu asta ma ingrijoreaza!

— Inceteaza sa-ti mai faci griji. Nu o ajuti cu nimic. Sa nu ne ferim sa privim lucrurile in fata. Daca moare ca ur­mare a acestui experiment, moare pentru o cauza buna.

— Dumnezeule, ce brutala sunteti!

Cineva trebuie sa fie. Intotdeauna trebuie sa ai in vedere si ce e mai rau. N-ai idee cat calmeaza nervii. Incepi imediat sa fii sigur ca nu poate fi atat de rau pe cat iti inchipui.

S-ar putea sa aveti dreptate, am spus cu indoiala.

Am trecut la detalii.

— Aveti telefon aici?

Normal.

I-am explicat ce vroiam sa fac.

Dupa aceasta aceasta afacere de diseara s-ar putea sa vreau sa tin legatura cu Ginger. S-o sun in fiecare zi. As putea telefona de aici?

Bine-nteles. La Rhoda e prea multa vanzoleala. Vrei sa fii sigur ca, nu vei fi auzit.

Am sa stau putin la Rhoda. Apoi, probabil, am sa plec la Bournemouth. Nu trebuie sa . sa ma intorc la Lon­dra.

N-are rost sa privesti inainte. Nu pana diseara.

Diseara M-am ridicat. Am spus un lucru care nu-mi statea in fire. Rugati-va pentru mine pentru noi, am spus.

— Normal, spuse doamna Dane Calthrop, mirata ca trebuia sa i-o cer.

In timp ce ieseam pe usa, o curiozitate brusca ma facu sa intreb..

Pentru ce e galeata?

Galeata? Oh, este pentru copiii de la scoala, sa adune fructele si frunzele din tufisuri pentru biserica. E urata, nu-i asa, dar e foarte utila.

Am privit paleta de culori a toamnei. O frumusete moale si pasnica

— Ingerii sa ne aiba in paza, am spus.

Amin, spuse doamna Calthrop.





Primirea mea la Calul Balan a fost cat se poate de conventionala. Nu stiu la ce efect de atmosfera aparte ma asteptasem, dar nu fu nici unul.

Thyrza Grey, imbracata intr-o rochie simpla de lana, de culoare inchisa, imi deschise usa si spuse pe un ton prac­tic:

Ah, iata-te. Bun. Servim imediat cina

Nimic nu putea fi mai firesc, mai banal

Masa din capatul holului lambrisat fu asternuta pen­tru o cina simpla. Am mancat supa, omleta si branza. Ne-a servit Bella. Purta o rochie neagra si parea mai stearsa ca niciodata. Doar Sybil dadea o nota mai exotica. Avea o rochie lunga dintr-o tesatura imprimata in culorile paunului, presarata cu auriu. De data asta ii lipseau margelele, dar avea la maini doua bratari grele din aur. Manca doar o portie minuscula de omleta. Vorbi putin, tratandu-ne cu un aer distant al cuiva preocupat de ganduri superioare. Asta ar fi trebuit sa ma impresioneze. Nu m-a impresionat. Efectul era teatral si nefiresc.

Thyrza Grey sustinu conversatia – un comentariu vioi si flecar despre intamplarile locale. Era in aceasta seara fata batrana de la tara, placuta, eficienta, neinteresata de nimic ce se afla dincolo de mediul ei imediat inconjurator.

Mi-am spus ca sunt nebun, nebun de-a binelea. Ce era de speriat aici? Chiar si Bella parea asta seara doar o taranca imbecila, la fel ca sute ca ea, redusa, needucata, in­gusta la minte.

Privita retrospectiv, discutia mea cu doamna Dane Calthrop parea de domeniul fantasticului. Ne omoraseram mintea ca sa ne imaginam Dumnezeu stie ce. Ideea ca Ginger, cu parul ei vopsit si numele de imprumut, ar putea fi in vreun pericol cauzat de aceste trei femei absolut banale era pur si simplu caraghioasa!

Cina lua sfarsit.

Fara cafea, se scuza Thyrza. Supra-stimularea tre­buie evitata. Se ridica. Sybil?

Da, spuse Sybil, fata ei luand ceea ce se vroia a fi o expresie extatica, de pe alta lume. Trebuie sa ma duc sa ma PREGATESC

Bella incepu sa stranga masa. M-am indreptat spre locul in care atarna insemnul vechiului han. Thyrza ma urma.

La lumina asta nu se vede mai deloc, spuse ea.

Asta era foarte adevarat. Imaginea stearsa pe fundalul intunecat cu greu putea fi distinsa ca fiind un cal. Holul era luminat de becuri electrice slabe, cu abajururi groase si mate.

Roscata aceea, parca Ginger o chema, a spus ca o sa-l curete si o sa-l restaureze, spuse Thyrza. Cred ca a uitat complet. Si adauga intamplator: Lucreaza la nu stiu ce galerie din Londra.

Am avut o senzatie ciudata auzind-o vorbind despre Ginger degajat si intamplator.

Am spus, uitandu-ma lung la tablou:

Ar putea fi interesant.

Nu e un tablou bun, fireste. E doar o mazgaleala. Dar merge cu locul si in mod sigur are mai mult de trei sute de ani.

Gata.

Ne-am rasucit brusc.

Iesita din intunecime, Bella ne facea semn cu mana.

E timpul sa trecem la treaba, spuse Thyrza pe acelasi ton vioi si practic.

Am urmat-o pe drumul spre grajdul transformat.

Cum am mai spus, in el nu se putea intra din casa. Era o noapte neagra, fara stele. Din intunericimea densa, am intrat in incaperea lunga, luminata.

Noaptea, grajdul arata altfel. Ziua paruse o biblioteca placuta. Acum devenise ceva mai mult. Existau lampi, dar nu erau aprinse. Iluminarea era indirecta si umplea camera cu o lumina moale, dar rece. In mijlocul camerei era un fel de pat sau divan inaltat. Era invelit cu o cuvertura purpurie, brodata cu diverse semne cabalistice.

In capatul indepartat al incaperii era ceva ce parea a fi un mic vas pentru jaratic, iar langa el un lighean mare de cupru, vechi dupa aspect.

In celalalt capat, aproape atingand peretele, era un scaun masiv din stejar, cu spatar. Thyrza imi facu semn spre el.

— Aseaza-te acolo, imi spuse.

M-am asezat ascultator. Purtarea Thyrzei se schim­base. Ciudat era ca n-as fi putut spune precis in ce consta schimbarea. Nu avea nimic din 'ocultismul,' tipator al lui Sybil. Mai degraba, era ca si cum cortina cotidiana a vietii banale fusese ridicata. Dincolo de ea era femeia adevarata, a carei comportare avea ceva din solemnitatea unui chirurg ce se apropie de masa de operatie pentru o operatie dificila si periculoasa. Aceasta impresie spori cand se duse spre un dulap incastrat in perete si scoase din el un fel de halat lung ce parea confectionat dintr-o tesatura metalica. Isi puse doua manusi de protectie facute dintr-o plasa de sarma extrem de fina, destul de asemanatoare cu cea folosita la confectionarea vestelor antiglont.

Trebuie sa-ti iei masuri de precautie, imi explica ea.

Fraza mi se paru usor sinistra.

Apoi mi se adresa cu un glas jos si apasat.

Trebuie sa te fac sa intelegi ca este absolut necesar sa ramai complet nemiscat acolo unde te afli, domnule Easterbrook. Sub nici un motiv nu trebuie sa te misti de pe acel scaun. Ar putea fi periculos. Asta nu e joc de copii. Lu­crez cu forte care sunt primejdioase pentru cei care nu stiu cum sa le manuiasca! Se opri, apoi intreba: Ai adus ce ti s-a spus sa aduci?

Fara un cuvant, am scos din buzunar o manusa maro din piele de antilopa si i-am inmanat-o. O lua si se duse spre o lampa de metal cu un abajur in forma de gat de gasca. Aprinse lampa si tinu manusa in bataia razelor ei de-o cu­loare deosebit de gretoasa, pana cand manusa deveni, din maro cum era, gri nedefinit.

Stinse lampa, dand multumita din cap.

Extrem de corespunzatoare, spuse. Emanatiile fizice ale purtatoarei ei sunt foarte puternice.

O puse pe partea de sus de a unui dulap mobil, semanand foarte bine cu un aparat pentru raze, aflat in capatul camerei. Apoi ridica putin glasul.

Bella, Sybil! Suntem gata.

Sybil intra prima. Peste rochia cu pauni purta o man­tie neagra, lunga. Si-o desfacu cu un gest dramatic. Mantia aluneca, aratand pe podea ca o balta de cerneala neagra. Sybil inainta.

Sper din toata inima ca va fi bine, spuse ea. Nu se stie niciodata. Te rog sa nu adopti o atitudine psihica scep­tica, domnule Easterbrook. Asta stanjeneste foarte mult lu­crurile.

Domnul Easterbrook n-a venit ca sa-si bata joc de noi, spuse Thyrza.

In glasul ei era o anumita severitate.

Sybil se intinse pe divanul purpuriu. Thyrza se apleca asupra ei si ii aranja faldurile rochiei.

Stai confortabil? intreba cu solicitudine.

Da, multumesc, draga mea.

Thyrza stinse cateva din lumini. Apoi impinse ceea ce era, de fapt, un fel de baldachin pe rotile. Il aseza astfel incat sa umbreasca divanul si s-o lase pe Sybil intr-o umbra adanca in mijlocul crepusculului estompat din jur.

Prea multa lumina este daunatoare pentru o transa desavarsita, spuse ea. Cred ca acum suntem gata. Bella?

Bella iesi din intuneric. Cele doua se apropiara de mine. Cu mana ei dreapta, Thyrza imi lua mana stanga. Mana ei stanga apuca dreapta Bellei. Mana stanga a Bellei imi gasi mana dreapta. Mana Thyrzei era uscata si tare, a Bellei era rece si gelatinoasa am simtit-o ca un limax in a mea si m-am cutremurat de scarba.

Trebuie ca Thyrza a rasucit un buton undeva, caci din tavan incepura sa se reverse acordurile grave ale unei muzici. Am recunoscut marsul funebru al lui Mendelssohn.

Mise en scène mi-am spus cam cu dispret. 'Trucuri ieftine!' Eram detasat si critic, dar, cu toate astea, eram constient de o oarecare neliniste emotionala greu de definit.

Muzica inceta. Urma o lunga asteptare. Nu se auzea decat zgomotul respiratiilor. A Bellei usor suieratoare, a lui Sybil profunda si regulata.

Si apoi, pe neasteptate, Sybil vorbi. Dar nu era vocea ei. Era vocea unui barbat, cu un accent gutural, strain.

Sunt aici, spuse vocea.

Mi s-a dat drumul mainilor. Bella disparu in intuneric. Thyrza spuse:

Buna seara. Esti Macandal?

Sunt Macandal.

Thyrza se duse catre divan si dadu la o parte balda­chinul protector. Lumina moale cazu pe fata lui Sybil. Parea cazuta intr-un somn profund. Chipul ei arata cu totul altfel.

Ridurile disparusera. Parea cu multi ani mai tanara. Mai ca puteai spune ca era frumoasa.

Thyrza spuse:

Esti pregatit, Macandal, sa te supui dorintei si vointei mele?

Vocea profunda raspunse:

Sunt.

Vrei sa te angajezi sa protejezi corpul de imprumut care zace aici, si in care salasluiesti acum, de toate relele si daunele fizice? Vrei sa-i inchini forta vitala scopului meu, astfel incat acest scop sa poata fi implinit prin el?

Vreau.

Vrei sa-mi inchini acest corp astfel incat moartea sa poata trece prin el, urmand legile naturale care pot fi gasite in corpul-primitor?

Mortii trebuie trimisi sa cauzeze moarte. Asa sa fie.

Thyrza facu un pas inapoi. Aparu Bella tinand in mana un crucifix. Thyrza il aseza pe pieptul lui Sybil, in pozitie inversa. Apoi Bella aduse o sticluta verde. Thyrza o lua si turna o picatura sau doua pe fruntea lui Sybil, dupa care trasa ceva cu degetul. Am avut impresia ca era semnul crucii facut invers.

Imi spuse scurt:

Apa sfintita de la biserica catolica din Garsington.

Glasul ei era absolut obisnuit, iar acest lucru, desi ar fi trebuit sa risipeasca atmosfera de ritual, accentua nota alarmanta a intregii afaceri.

In cele din urma, aduse acea oribila tigva zornaitoare pe care o mai vazusem la vizita precedenta. O scutura de trei ori, apoi inclesta mana lui Sybil in jurul ei.

Se dadu inapoi si spuse:

Totul e gata

Bella repeta:

Totul e gata

Thyrza mi se adresa pe un ton jos.

— Imi inchipui ca nu esti prea impresionat de tot ritu­alul, nu-i asa? Unii din vizitatorii nostri sunt. As indrazni sa spun ca pentru dumneata toate astea sunt tampenii Dar nu fi prea siguri Ritualul, o formulare de cuvinte si fraze sfintite de timp si folosinta, are efect asupra spiritului uman. Ce cauzeaza isteria in masa? Nu stiu exact. Dar e un fe­nomen care exista. Aceste ritualuri, aceste obiceiuri stravechi isi au rolul lor un rol necesar, cred.

Bella parasi camera. Acum se intoarse cu un cocos alb. Era viu si se zbatea sa scape.

Ingenunche si, cu o creta alba, incepu sa deseneze semne pe podea in jurul vasului pentru jaratic si al ligheanului de arama. Puse cocosul cu spatele pe linia curba din jurul ligheanului, si acesta ramase nemiscat.

Mai desena niste semne, inganand cu un glas jos si gu­tural un fel de incantatie. Nu intelegeam cuvintele, dar vedeam clar pe fata ei un extaz obscen.

Urmarindu-ma, Thyrza spuse:

Nu-ti prea place, nu? E ceva vechi, foarte vechi. Ritualul mortii transmis prin ani de la mama la fiica.

Nu o intelegeam pe Thyrza. Nu facea nimic sa sporeasca efectul pe care l-ar fi putut avea asupra simturilor mele spec­tacolul dat de Bella. Parea ca-si asumase in mod deliberat rolul de comentator.

Bella intinse mainile spre vasul pentru jaratic si din el se ridica o flacara palpaitoare. Presara ceva peste ea si un parfum inecacios umplu incaperea.

Suntem gata, spuse Thyrza.

Chirurgul isi ia bisturiul', mi-am spus

Se duse spre dulapul mobil, pe care-l asemuisem cu un aparat pentru raze. Il deschise si am vazut ca era un fel de echipament electric, mare si complicat.

Il impinse incet, cu grija, pana langa divan.

Se apleca, potrivi comenzile. Inganand in surdina:

Directie, nord nord-est grade asa e bine.

Lua manusa si o potrivi intr-o pozitie anume, aprinzand o mica lumina violeta de langa ea.

Apoi i se adresa siluetei inerte de pe divan.

Sybil Diana Helen, esti eliberata de invelisul tau muri­tor pe care spiritul Macandal ti-l pastreaza in siguranta. Esti libera sa fii una cu stapana acestei manusi. Asemenea tuturor fiintelor umane telul ei in viata este moartea. Nu exista alta satisfactie finala decat moartea. Numai moartea rezolva toate problemele. Numai moartea da adevarata pace. Toti oamenii mari au stiut-o. Macbeth. Tristan si Isolda. Dragos­tea si moartea. Dragostea si moartea. Dar cea mai mareata dintre ele este moartea

Cuvintele se rostogoleau reverberandu-se, repetandu-se marea masinarie – dulap incepuse sa emita un zumzet in­fundat, becurile din ea licareau Ma simteam zapacit, luat de val. Asta nu mai era ceva de care sa-mi bat joc. O simteam. Puterea dezlantuita a Thyrzei domina silueta de pe divan. O inrobise. O folosea pentru un scop precis. Mi-am dat seama vag de ce doamna Oliver fusese inspaimantata nu de Thyrza, ci de aparent proasta Sybil. Sybil avea o putere, un har care nu avea nimic de a face cu mintea sau inteligenta; era o putere fizica, puterea de a se separa de corpul ei. Si asa separata, mintea, mintea ei nu era a ei, ci a Thyrzei. Iar Thyrza folosea bunul ei temporar.

Da, dar dulapul? Care era rolul masinariei-dulap?

Si brusc, toate temerile mele s-au transferat asupra dulapului. Ce secret diabolic era pus in practica prin inter­mediul lui? Sa fi fost vorba de vreun fel de raze produse fizic care actionau asupra celulelor mintii? A unei anumite minti?

Glasul Thyrzei continua:

Punctul slab Intotdeauna exista un punct slab adanc in tesuturile carnii Prin slabiciune vine tarie tarie si pacea mortii Spre moarte Incet, natural, spre moarte adevarata cale, calea fireasca. Tesuturile corpului se supun mintii Mintea le comanda spre moarte Moartea, Invingatoarea. Moartea. curand. foarte curand. Moartea. Moartea MOARTEA!

Glasul ei se inalta intr-un strigat puternic Si un alt strigat, animalic si oribil, veni dinspre Bella. Aceasta se ridica, lama unui cutit fulgera cocosul scoase un carait gatuit sinistru Sangele picura in ligheanul de arama. Bella veni in fuga, tinand in maini ligheanul. Tipa:

Sange sangele SANGE!

Thyrza scoase manusa din masinarie. Bella o lua, o inmuie in sange, i-o inapoie Thyrzei, care o puse la loc.

Glasul Bellei se inalta din nou in acel strigat de ex­taz

Sangele sangele sangele

Alerga ca bezmetica in jurul vasului pentru jaratic, apoi cazu zvarcolindu-se pe podea. Flacara din vas palpai si se stinse.

Am simtit o greata cumplita. Capul imi vajaia, mainile strangeau cu putere bratele scaunului

Am auzit un declic. Zumzetul masinariei inceta.

Glasul Thyrzei se inalta, limpede si linistit.

Vechea magie si cea noua. Vechile cunostinte ale credintei, noile cunostinte ale stiintei. Impreuna, vor tri­umfa

Capitolul XVIII


Povestirea lui Mark Easterbrook


— Ei bine, cum a fost? intreba curioasa Rhoda la micul dejun.

Obisnuitele aiureli, am raspuns cu nonsalanta. Eram constient ca Despard era cu ochii pe mine. Un om perceptiv.

Pentagrame trasate pe podea?

O multime.

Vreun cocosel alb?

Normal. Asta a fost contributia Bellei la spectacol.

Si transe si chestii?

Si transe si chestii. Rhoda paru dezamagita.

S-ar parea ca ti s-a parut destul de plictisitor, spuse ea mahnita.

Chestiile aste sunt toate cam acelasi lucru. In tot ca­zul, mi-am satisfacut curiozitatea.

Mai tarziu, dupa plecarea Rhodei la bucatarie, Despard imi spuse:

Te-a zgaltait un pic, nu-i asa?

As fi vrut sa tratez toata treaba cu usurinta, dar Despard nu era un barbat usor de pacalit.

Am spus incetisor:

A fost Intr-un fel destul de scarbos.

A dat din cap.

Un om intreg la minte nu crede cu adevarat dar lucrurile astea au efectul lor. Am vazut multe in Africa. Vracii au o putere teribila asupra oamenilor si trebuie sa recunosti ca se petrec lucruri ciudate care nu pot fi explicate rational.

Decese?

Da. Daca un om stie ca a fost ales sa moara, moare.

Puterea sugestiei, presupun.

Probabil.

Dar nu esti intru totul convins, nu?

Nu, nu sunt foarte convins. Exista cazuri care nu pot fi explicate prin nici una din stralucitoarele noastre teorii stiintifice occidentale. De regula, chestia asta nu are efect asupra europenilor (desi am cunoscut cazuri). Dar daca crezi in ea, daca ai credinta in sange – ai incurcat-o!

Am spus ganditor.

Sunt de acord cu tine ca nu poti fi prea didactic. Lu­crurile ciudate se petrec chiar si in tara asta. Am fost intr-o zi la un spital din Londra. Venise o fata care se plangea de dureri cumplite in oase, in brat, dureri care nu se justificau prin nimic. S-a banuit ca era ceva pe sistem nervos, ca fata era isterica. Doctorul i-a spus ca ar putea sa o vindece cu ajutorul unei vergele inrosite in foc, trasa in josul bratului, si a intrebat-o daca era de acord. Fata a fost de acord. A intors capul si a strans din ochi. Doctorul a muiat in apa rece o ver­gea de sticla si a trecut-o, de sus in jos, peste partea interioa­ra a bratului fetei. Fata a tipat de durere. El i-a spus: 'De acum ai sa fii bine'. Ea a raspuns: 'Asa sper, dar a fost groaz­nic. M-a ars'. Pentru mine lucrul ciudat a fost nu ca fata cre­zuse ca fusese arsa, ci ca bratul ei chiar era ars. Carnea era basicata peste tot pe unde o atinsese vergeaua.

S-a vindecat? intreba curios Despard.

Da. Nevrita, sau ce-o fi fost, n-a mai revenit. Totusi, a trebuit sa fie tratata pentru arsura la brat.

Extraordinar! Asta face dovada a ceea ce discutam, nu?

— Insusi doctorul a ramas trasnit.

Cred si eu! Ma privi curios. De ce ai tinut atat de mult sa te duci la sedinta aia de spiritism?

Am dat din umeri.

Femeile astea trei ma intriga. Vroiam sa vad cam ce fel de spectacol pot pune in scena.

Despard nu mai spuse nimic. Nu cred ca m-a crezut.

Mai tarziu m-am dus la vicariat. Usa era deschisa, dar se parea ca in casa nu era nimeni.

M-am dus in camaruta unde era telefonul si am sunat-o pe Ginger.

Mi s-a parut ca a trecut o eternitate pana sa-i aud glasul.

Alo!

Ginger!

Oh, tu esti. Ce s-a intamplat?

Esti teafara?

Bine-nteles ca sunt teafara. De ce n-as fi?

Am rasuflat usurat. Ginger n-avea nimic. Cum pu­tusem sa cred, chiar si o clipa, ca o gramada de scamatorii ieftine ar putea sa-i faca rau unei fiinte atat de normale ca Ginger?

Ma gandeam doar ca s-ar putea sa fi visat urat, am spus neconvingator.

N-am visat. Ma asteptam s-o fac, dar tot ce s-a in­tamplat a fost sa stau treaza si sa ma intreb daca simt ca mi se intampla ceva deosebit. Chiar m-a indignat faptul ca nu mi s-a intamplat nimic.

Am ras.

Dar continua povesteste-mi, spuse Ginger. Cum a fost?

Nimic foarte iesit din comun. Sybil s-a intins pe un divan purpuriu si a intrat in transa.

Ginger chicoti cu pofta.

Serios? Ce grozav! Era un divan imbracat in catifea iar ea era goala?

Sybil nu e madame de Montespan. Si n-a fost un ritual de magie neagra. De fapt, Sybil era foarte imbracata, avea o rochie albastra cu pauni si o multime de simboluri brodate.

Asta-i seamana. Ce-a facut Bella?

Asta chiar ca a fost ceva scarbos. A omorat un cocos alb si apoi ti-a inmuiat manusa in sangele lui.

Oh, gretos Altceva?

O gramada de lucruri. Thyrza si-a desertat intregul sac cu trucuri. A chemat un spirit – Macandal, parca. Si au mai fost lumini colorate si incantatii. Pentru unii, toata treaba trebuie sa fi fost foarte impresionanta cred ca i-a speriat de moarte.

Dar pe tine nu te-a speriat?

Bella m-a speriat un pic, recunosc. Avea un cutit foarte amenintator si m-am gandit ca poate si-a pierdut mintile si o sa ma sacrifice si pe mine ca pe cocos.

Ginger insista.

Nu te-a mai inspaimantat nimic altceva?

Pe mine nu ma influenteaza astfel de lucruri.

Atunci de ce pareai atat de multumit sa auzi ca sunt teafara?

Pai, pentru ca

Perfect, spuse indatoritoare Ginger. Nu trebuie sa raspunzi la asta. Si nu te mai preface! Ceva te-a impresionat.

Oh, asta numai pentru ca ele Thyrza, adica, parea atat de sigura de rezultat.

Sigura ca poate sa omoare o persoana?

In glasul lui Ginger se citea indoiala.

E o tampenie, am spus.

Si Bella era sigura?

Am reflectat.

Cred ca pentru Bella distractia consta in a omori cocosi si n-o mai interesa altceva. S-o fi auzit mugind: 'Sangele sangele!' Sincer, Ginger, toata treaba a fost un circ!

Acum esti bine, nu-i asa?

Cum adica 'bine'?

Cand m-ai sunat, nu erai, dar acum esti.

Avea dreptate. Vocea ei vioaie, normala, imi facuse mult bine. Ginger era teafara, nici macar nu visase urat.

Si ce facem mai departe? Raman consemnata inca o saptamana?

Daca vreau sa-l usurez pe Bradley de o suta de lire, da.

Fii convins ca-l saracesti. Ramai la Rhoda?

— Inca putin. Pe urma ma mut la Bournemouth: Tre­buie sa ma suni zilnic, retine, sau mai bine te sun eu. Acum sun de la vicariat.

Ce face doamna Dane Calthrop?

E in mare forma. Apropo, i-am povestit totul.

Eram sigura. Ei bine, la revedere. Am sa ma cam plictisesc in urmatoarele saptamani, dar asta e!

Ce stiu cei de la galerie?

Ca sunt plecata intr-o croaziera.

Auzi, n-ai zarit prin preajma nici o figura dubioasa?

Nu, nimic neobisnuit. Laptarul, tipul care citeste contorul de gaz, o femeie care m-a intrebat ce marca de cos­metice folosesc, alta care vroia o donatie pentru orbi si, fireste, portarul.

Par destul de inofensivi, am comentat.

La ce te asteptai?

Sincer, nu stiu. Auzi, daca tipul cu gazele nu era de la gaze?

Avea legitimatie autentica. I-am cerut-o! N-a facut decat sa se urce pe un taburet din baie, a citit contorul si a notat cifrele. Te asigur ca n-a aranjat sa am scapari de gaze in dormitor.

Nu, Calul Balan nu se ocupa cu scapari de gaze acci­dentale – nimic atat de concret!

Oh, am avut un vizitator, spuse Ginger. Prietenul tau Corrigan. E dragut.

— Imi inchipui ca l-a trimis Lejeune.

Parea sa creada ca e de datoria lui sa mi se alature din pricina numelui. Hai Corriganii!

Am inchis. Ma simteam usurat.

Cand m-am intors, am gasit-o pe peluza pe Rhoda ungandu-si unul din caini cu o alifie.

Tocmai a plecat veterinarul, spuse ea. Spune ca are pecingine. Nu vreau sa ia si copii sau ceilalti caini.

Pot lua si adultii.

De regula, copiii au pecingine. Slava Domnului ca sunt toata ziua plecati la scoala! Stai cuminte, nu te mai suci!

M-am oferit s-o ajut, dar Rhoda a refuzat, fapt pentru care i-am fost recunoscator. Mi-am continuat hoinareala.

A doua zi, pe la pranz, am plecat sa ma plimb in di­rectia Shadlanger Lane. Shadlanger Lane incepea de la Pri­ors Court. Pe drum m-a fulgerat o idee. De ce sa nu-i fac o vizita domnului Venables?

Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat imi placea mai mult ideea. Vizita mea nu avea de ce sa para suspecta. Mi-ar fi fost foarte simplu sa ma duc si sa intreb daca pot sa ma mai uit o data la un anumit obiect pe care nu avusesem timp sa-l admir pe indelete in timpul vizitei precedente.

Faptul ca farmacistul acela cum il chema? Odgen Osborne? da, Osborne ei bine, faptul ca Os­borne il recunoscuse pe Venables era cel putin interesant.

Venables avea ceva misterios. O simtisem de prima data. Avea o minte brici, eram sigur. Si mai avea ceva ce cuvant s-ar potrivi? da, ceva de vulpe. Ceva de animal de prada, distrugator. Un om prea destept, probabil, sa fie el insusi ucigas, dar un om care putea organiza foarte bine o retea de ucigasi, daca vroia.

Un om misterios, destept, bogat

Asa cum stateau lucrurile in problema care ma in­teresa, Venables se potrivea perfect rolului de coordonare. Creierul din umbra. Dar acest farmacist, Osborne, afirmase ca il vazuse pe Venables mergand pe jos pe o strada din Lon­dra. Cum acest lucru era imposibil, identificarea era fara valoare, iar faptul ca Venables locuia in vecinatatea Calului Balan nu insemna nimic.

Totusi, mi-am spus, mi-ar placea sa ma mai uit o data la domnul Venables. Asa ca, la momentul potrivit, am intrat pe portile lui Priors Court.

Imi deschise acelasi servitor si imi spuse ca domnul Venables era acasa. Scuzandu-se ca ma lasa in hol ('Domnul Venables nu intotdeauna se simte suficient de bine ca sa primeasca vizitatori') se indeparta, si cateva clipe mai tarziu reveni informandu-ma ca domnul Venables ar fi incantat sa ma vada.

Venables imi facu o primire extrem de cordiala, salutandu-ma ca pe un vechi prieten.

Foarte dragut din partea dumitale ca ai venit sa ma vezi, draga prietene. Am auzit ca esti prin partile astea si aveam de gand s-o sun in seara asta pe Rhoda si sa va invit pe toti la pranz sau la cina.

M-am scuzat ca am picat asa, pe nepusa masa, si i-am explicat ca nu fusese ceva premeditat.

De fapt, mi-ar placea la nebunie sa mai arunc o privire peste miniaturile mongoleze pe care le aveti. Data trecuta n-am avut timp sa le admir cum se cuvine.

Ma bucur ca le apreciezi. Sunt atat de fin lucrate!

In continuare, conversatia noastra a fost intru totul tehnica. Trebuie sa recunosc ca pentru mine a fost o delectare sa mai vad o data cateva din lucrurile cu adevarat minunate pe care le avea.

Fu adus ceaiul, si domnul Venables insista sa-l impart cu el.

Ceaiul nu era una din mesele mele favorite, dar am apreciat cestile delicate in care a fost servit si o prajitura cu prune care m-a dus cu gandul la copilarie si la ceaiul din casa bunicii mele.

De casa, am spus cu apreciere.

Fireste! In casa asta nu intra niciodata o prajitura cumparata.

Aveti o bucatareasa grozava, stiu. Nu va este greu sa tineti un personal la tara, atat de rupt de lume cum sunteti aici?

Venables ridica din umeri.

Trebuie sa am ce e cel mai bun. Insist asupra acestui lucru. Fireste, pentru asta trebuie sa platesti! Eu platesc.

Aici se vedea toata aroganta fireasca a omului. Am spus sec:

Daca esti destul de norocos ca sa ti-o permiti, nu in­cape indoiala ca asta rezolva toate problemele.

Totul depinde de ceea ce vrei de la viata, sa stii. Daca dorintele tale sunt destul de puternice, asta-i ceea ce conteaza. Multi oameni fac bani fara sa aiba habar ce pot face banii pentru ei! Ca urmare, se transforma in ceea ce s-ar putea numi o masina de facut bani. Devin sclavii banilor. Pleaca la birou cu noaptea in cap si raman acolo pana tarziu. Niciodata nu se distreaza. Si ce obtin in schimb? Masini mai mari, case mai mari, amante sau sotii mai costisitoare si, da-mi voie sa spun, dureri de cap mai mari.

Dar dumneavoastra?

Eu Zambi. Eu am stiut ce am vrut. O infinita liber­tate in care sa contemplu minunatele lucruri ale acestei lumi naturale si artificiale. Cum in ultimii ani mi-a fost refuzata placerea de a merge sa le vad in mediul lor natural, a trebuit sa le aduc din toata lumea la mine.

Totusi, ca sa se poata intampla asta, a fost nevoie de bani mai intai.

Da, trebuie sa-ti planifici loviturile – si asta implica o multime de planuri – dar, in ziua de azi, nu e deloc nevoie sa faci cine stie ce ucenicie sordida.

Nu cred ca va inteleg foarte bine.

E o lume in schimbare, Easterbrook. Intotdeauna a fost, dar acum schimbarile vin mai repede. Ritmul s-a accelerat trebuie sa profiti de asta.

O lume in schimbare, am spus ganditor.

— Iti deschide noi perspective.

Am spus pe ton de scuza:

Ma tem ca va adresati unui om care priveste in partea opusa – spre trecut, nu spre viitor.

Venables ridica din umeri.

Viitorul? Cine poate sa-l prevada? Eu vorbesc de ziua de azi, acum, momentul imediat! Nu iau in seama nimic alt­ceva. Noile tehnici ne stau la dispozitie. Deja avem masini care ne pot furniza raspunsul la intrebari in cateva secunde.

Computerele? Creierul electronic?

Lucruri de genul asta.

Vor inlocui masinile omul la un moment dat?

Oamenii, da. Oamenii care sunt doar unitati de putere, adica. Dar Omul, nu. Trebuie sa existe Omul Con­trolor, Omul Ganditor, care elaboreaza intrebarile la care urmeaza sa raspunda masinile.

Omul, Superman? in glas mi se citea o usoara ironie.

De ce nu, Easterbrook? De ce nu? Nu uita, cu­noastem, sau incepem sa cunoastem, cate ceva despre Om – animalul uman. Practicarea a ceea ce se numeste uneori, in. mod incorect, spalarea creierului ne-a deschis posibilitati extrem de interesante in aceasta directie. Nu doar corpul, ci si mintea omului raspunde la anumiti stimuli.

O doctrina periculoasa.

Periculoasa?

Periculoasa pentru pacient.

Venables dadu din umeri.

— Intreaga viata e periculoasa. Noi uitam asta, noi care am fost crescuti in unul din micile buzunare ale civilizatiei, Easterbrook. Caci asta e tot ce e cu adevarat civilizatia. Mici buzunare cu oameni ici si colo, care s-au adunat laolalta pen­tru a se proteja reciproc si care in felul acesta sunt in stare sa pacaleasca si sa controleze natura. Ei au invins jungla, dar aceasta victorie este doar temporara. In orice moment jungla va prelua comanda. Mandrele orase care erau sunt acum doar movile de pamant napadite de vegetatie si cocioabe amarate locuite de oameni care reusesc doar sa le tina in viata, nu mai mult. Viata este intotdeauna periculoasa – ni­ciodata sa nu uiti asta. Probabil ca, in final, nu numai mari forte ale naturii, ci si munca propriilor noastre maini o poate distruge. Suntem foarte aproape de acest moment

Categoric, asta nu se poate nega. Dar ma intereseaza teoria dumneavoastra despre putere – puterea asupra mintii.

Oh, asta! Venables paru pe neasteptate stanjenit. Probabil ca am exagerat.

Aceasta stanjeneala si retragerea fostelor afirmatii mi s-au parut interesante. Venables era un om care traia mult in singuratate. Un om singur simte nevoia de a vorbi cu cineva cu oricine. Venables vorbise cu mine si, probabil, nu in mod intelept.

Omul-Superman, am spus. Mai ca m-ati convins de aceasta versiune moderna a ideii, sa stiti.

Nu e nimic nou. Formula Superman-ului dateaza de mult. Pe ea s-a cladit o intreaga filozofie.

Desigur. Dar mie mi se pare ca Superman-ul dum­neavoastra este un Superman diferit Un om care ar putea detine puterea fara ca sa se stie ca o detine. Un om care sta pe scaun si trage sforile.

Ma uitam la el in timp ce vorbeam. Venables zambi.

— Imi atribui mie acest rol, Easterbrook? As dori sa fi fost asa. Ai nevoie de ceva care sa compenseze asta!

Batu usor cu mana patura care ii acoperea picioarele, in glas i se citea o amaraciune neasteptata.

Nu va voi oferi compasiunea mea, am spus. Pentru un om in situatia dumneavoastra compasiunea nu ajuta la nimic. Dar dati-mi voie sa spun ca daca ar fi sa ne imaginam un asemenea personaj, un om care poate transforma un dezastru neasteptat in triumf, dupa parerea mea dum­neavoastra ati fi exact acest tip de om.

Venables rase.

Ma flatezi, spuse el.

Dar am vazut ca era incantat.

Nu. Am cunoscut destui oameni in viata mea ca sa-mi dau seama cand ma aflu in fata unui om deosebit, supradotat.

Ma intreb ce te face de fapt sa spui asta, spuse el ganditor. Tot ce vezi aici? Arata neglijent cu mana injur.

Astea-s o dovada ca sunteti un om care stie ce sa cumpere, care are discernamant si gust. Dar am senzatia ca e vorba de mai mult decat de o simpla posesie. Ati declarat ca achizitionati lucruri frumoase si interesante si practic ati dat de inteles ca n-au fost achizitionate prin truda.

Foarte adevarat, Easterbrook. Cum spuneam, numai prostul trudeste. Trebuie sa gandesti, sa planifici in cel mai mic detaliu campania. Secretul succesului e ceva foarte simplu – dar trebuie gandit! Ceva simplu. Il gandesti, il pui in practica si gata, asta-i tot!

L-am privit lung. Ceva simplu ceva atat de simplu ca inlaturarea persoanelor nedorite? Indeplinind o nevoie? O actiune savarsita fara a pricinui rau cuiva, in afara de vic­tima. O actiune planuita de domnul Venables, din scaunul de invalid, si executata de cine? De Thyrza Grey?

L-am urmarit in timp ce spuneam:

Toata discutia asta despre controlul la distanta imi aminteste de ceva ciudat spus de domnisoara Grey.

Ah, draga noastra Thyrza! (Tonul lui era moale, in­dulgent, dar oare nu zarisem o usoara zvacnire a pleoape­lor?) Doamnele astea doua spun atatea prostii! Si sunt cre­zute, sa stii, chiar sunt crezute. Ai fost la vreuna din caraghioasele lor sedinte de spiritism? Sunt sigur ca au in­sistat sa te duci.

Am avut un moment de ezitare in timp ce ma decideam rapid ce atitudine se cuvenea sa adopt in privinta asta.

Da am fost la o sedinta.

I-am evitat privirea si m-am straduit sa par stanjenit.

Eu ei bine, fireste ca n-am crezut nimic din ce am vazut. Ele pareau foarte sincere, dar M-am uitat la ceas. Habar n-aveam ca e atat de tarziu. Trebuie sa ma intorc re­pede. Verisoara mea se intreaba, probabil, pe unde sunt si ce fac.

Ai inveselit un infirm intr-o dupa-amiaza plictisitoare. Transmite-i Rhodei salutarile mele. Trebuie sa aranjam o alta intalnire curand. Maine plec la Londra. E o licitatie interesanta la Sotheby’s. Fildesuri frantuzesti medievale. Ex­celent! Sunt sigur ca le vei aprecia, daca reusesc sa le achizitionez.

Ne-am despartit in aceasta nota amicala. Oare vazusem in ochii lui un licar amuzat si malitios cand imi re­marcase stanjeneala legata de sedinta de spiritism? Asa cre­deam. Dar nu eram sigur. Era foarte probabil ca, in conditiile date, imaginatia sa-mi joace feste.

Capitolul XIX


Povestirea lui Mark Easterbrook


Am iesit in intunericul care deja se lasase si, cum cerul era acoperit de nori, am luat-o cam pe bajbaite in josul aleii. O data, am privit inapoi la ferestrele luminate ale casei. In momentul acela am iesit de pe pietris pe iarba si m-am ciocnit cu cineva care mergea in directia opusa.

Era un om scund, robust. Ne-am cerut reciproc scuze. Avea un glas profund, de bas, cu o nota pedanta, nostima.

— Imi pare tare rau.

Nu aveti de ce. A fost numai vina mea

N-am mai fost pe aici, asa ca nu prea stiu pe unde merg, i-am explicat. Ar fi trebuit sa fi adus o lanterna.

Permiteti-mi.

Strainul scoase din buzunar o lanterna, o aprinse si mi-o intinse. La lumina ei am vazut ca era un barbat intre doua varste, cu o fata rotunda, bucalata, o mustata neagra si ochelari. Purta un trenci de ploaie de buna calitate si era chintesenta respectabilitatii. Oricum, m-am intrebat de ce nu folosea el insusi lanterna daca tot o avea la el.

Am spus cam prosteste:

Ah, acum vad. Am iesit din alee.

Am pasit inapoi pe ea, apoi i-am inapoiat lanterna.

Acum pot gasi drumul.

Nu, nu, va rog s-o pastrati pana ajungeti la poarta

Dar dumneavoastra mergeti spre casa?

— Nu, am acelasi drum cu dumneavoastra. Aa In jo­sul drumului. Apoi urc spre statia de autobuz. Iau autobuzul care se intoarce la Bournemouth.

— Inteleg, am spus, si am pornit impreuna. Insotitorul meu parea usor stanjenit. Ma intreba daca si eu mergeam spre statia de autobuz. I-am raspuns ca stateam in ve­cinatate.

Urma iarasi o pauza si am simtit ca stanjeneala to­varasului meu crestea. Era genul de om caruia nu-i place sa se simta in nici un fel intr-o postura falsa.

Ati fost in vizita la domnul Venables?, ma intreba, dregandu-si glasul.

Da. Din cate am inteles si dumneavoastra va duceati acolo, nu?

Nu. Nu De fapt Se opri, apoi continua: Eu locuiesc in Bournemouth sau, mai degraba, in apropiere de Bournemouth. Tocmai m-am mutat intr-un mic bungalow de acolo.

Ceva mi-a zbarnait in minte. Ce auzisem de curand despre un mic bungalow din Bournemouth? In timp ce ma straduiam sa-mi amintesc, insotitorul meu, tot mai stanjenit, simti nevoia sa vorbeasca.

Trebuie sa vi se para foarte ciudat si recunosc, e ciu­dat, sa gasiti pe cineva hoinarind pe domeniul unei case cand persoana in cauza nu se cunoaste cu stapanul casei. Motivele mele sunt putin mai greu de explicat, desi, va asigur, ele exista. Dar pot sa va spun ca, desi m-am stabilit doar de putin timp in Bournemouth, sunt foarte cunoscut acolo si as putea aduce mai multi locuitori respectabili care sa garanteze pentru mine. De fapt, sunt un farmacist care si-a vandut recent vechea afacere din Londra si m-am retras in partile astea pe care intotdeauna le-am considerat incan­tatoare chiar foarte incantatoare.

Mi s-a aprins beculetul. Stiam cine era omuletul. Intre timp, el o dadea inainte.

Numele meu este Osborne, Zachariah Osborne, si, cum spuneam, am, sau mai degraba am avut o afacere frumusica in Londra Barton Street, Paddington Green. O zona foarte buna pe vremea tatalui meu, dar acum schim­bata in mod trist da, foarte schimbata.

Ofta si clatina din cap. Apoi relua:

Asta este casa domnului Venables, nu-i asa? E aa prieten cu dumneavoastra?

Am spus cu intentie:

Prieten e prea mult spus. In afara de azi, l-am mai intalnit doar o data, cand am fost cu niste prieteni la masa la el.

Da Inteleg Da, sigur.

Ajunseseram la portile de la intrare. Dupa ce am iesit, domnul Osborne se opri nehotarat. I-am inapoiat lanterna.

Multumesc.

Pentru putin. Eu Facu o pauza, apoi cuvintele incepura sa se rostogoleasca in graba. N-as vrea sa credeti adica, practic vorbind, dadeam tarcoale. Dar, va asigur, nu din vreo curiozitatea vulgara. Postura mea trebuie sa vi se fi parut aa extrem de ciudata ar putea duce la inter­pretari gresite. Mi-ar placea sa va explic, sa aa sa-mi clarific situatia.

Am asteptat. Parea cel mai bun lucru. Curiozitatea mea, vulgara sau nu, fusese starnita. Vroiam sa mi-o satis­fac.

Domnul Osborne ramase tacut cateva clipe, apoi se hotari.

Chiar as vrea sa va explic, domnule aa

Easterbrook. Mark Easterbrook.

Domnule Easterbrook. Cum spuneam, as vrea sa am sansa de a-mi explica purtarea destul de ciudata. Aveti timp? Peste camp, pana la soseaua principala, sunt doar cinci minute de mers pe jos. Acolo, la benzinarie, langa statia de autobuz, este o cafenea micuta, foarte respectabila. Auto­buzul meu pleaca abia peste douazeci de minute. Daca mi-ati permite sa va ofer o cafea.

Am acceptat. Am luat-o impreuna peste camp. Domnul Osborne trancanea despre Bournemouth, despre placerile lui, despre clima lui excelenta, despre concertele lui si despre oamenii cumsecade care traiau acolo.

Am ajuns la soseaua principala. Benzinaria era pe colt, iar dupa ea, imediat, statia de autobuz. Cafeneaua era micuta si curata si, cu exceptia unui cuplu tanar dintr-un colt, pustie. Am intrat si domnul Osborne comanda cafea si fursecuri pentru doua persoane.

Apoi se apleca peste masa si incepu sa-si lepede povara ce il apasa.

Totul porneste de la un caz despre care poate ati citit in ziare acum catva timp. Nu a fost un caz prea senzational, n-a tinut capul de afis daca asta e exprimarea corecta. Era vorba de preotul parohiei romano-catolice din districtul in care e a fost pravalia mea. Intr-o noapte a fost urmarit si ucis. Foarte trist. Astfel de intamplari sunt atat de frecvente in ziua de azi! Cred ca era un om bun, desi, eu personal nu impartasesc doctrina catolica. Indiferent cum a fost, trebuie sa va explic interesul meu deosebit in acest caz. Politia a dat un anunt ca toti cei care il vazusera in noaptea aceea pe parintele Gorman sa ia legatura cu ea. Intamplator, in seara cu pricina, in jurul orei opt, ma aflam in fata pravaliei mele si l-am vazut trecand pe parintele Gorman pe trotuarul de vizavi. La mica distanta in spatele lui mergea un om a carui infatisare era destul de neobisnuita ca sa-mi atraga atentia. Fireste, la vremea respectiva nu m-am gandit la nimic rau, dar sunt un om cu un pronuntat spirit de observatie, domnule Easterbrook, si am obiceiul sa inregistrez mental cum arata oamenii. Este un hobby al meu. In tot cazul, le-am descris politistilor barbatul pe care-l vazusem. Mi-au multumit si asta a fost tot. Acum vine partea surprinzatoare a povestii mele. Acum vreo zece zile am fost la o sarbatoare bisericeasca din micul sat care se poate vedea din soseaua pe care tocmai am venit, si spre marea mea uimire l-am vazut pe barbatul de care vorbeam. Trebuie sa fi avut un accident sau asa am crezut, caci era intr-un carucior de invalid. M-am interesat cine era si am aflat ca era un localnic bogat, pe nume Venables. Dupa o zi sau doua i-am scris ofiterului de politie in fata caruia dadusem prima declaratie inspectorul Lejeune. A venit la Bournemouth. Oricum, parea sceptic ca barbatul acesta ar putea fi cel pe care-l vazusem in noaptea crimei. M-a informat ca domnul Venables era infirm de ani de zile, din cauza ca avusese poliomielita. Mi-a spus ca trebuia sa ma fi inselat ca era vorba doar de-o asemanare.

Domnul Osborne se opri. Am amestecat lichidul spalacit din fata mea si am sorbit cu precautie.

Ei bine, asta pare sa lamureasca lucrurile, am spus.

Da spuse domnul Osborne pe un ton nemultumit. Dar trebuie sa va spun ceva, domnule Easterbrook. Cand eram copil, un prieten al tatalui meu, tot farmacist, a fost chemat sa depuna marturie in cazul lui Jean Paul Marigot. Poate va amintiti, si-a otravit sotia, care era englezoaica, cu un preparat pe baza de arsenic. Prietenul tatalui meu l-a identificat ca fiind omul care semnase sub un nume fals in registrul lui pentru otravuri. Marigot a fost condamnat si spanzurat. Asta m-a impresionat foarte tare aveam noua ani pe atunci, o varsta usor de impresionat. Marea mea speranta a fost ca si eu sa pot figura candva intr-un caz cele­bru si sa pot da pe mana justitiei un criminal! Poate din cauza asta am inceput sa-mi fac un obiect de studiu din memorizarea chipurilor. Trebuie sa va marturisesc ca ani de zile am trait cu speranta ca, intr-o zi, nu stiu ce barbat hotarat sa scape de sotia lui o sa intre in pravalia mea si o sa procure ceea ce ii trebuia Domnul Osborne ofta. Vai, dar asta nu s-a intamplat! Sau, daca s-a intamplat, persoana in cauza n-a fost adusa niciodata in fata justitiei. Asa ca aceasta identificare, desi nu era ceea ce sperasem, imi dadea cel putin posibilitatea de a fi martor intr-un caz de crima!

Fata i se lumina de o placere copilareasca.

Foarte dezamagitor pentru dumneavoastra, am spus.

D-da. Eu sunt un om incapatanat, domnule Easter­brook. Pe masura ce zilele treceau, eram tot mai sigur ca aveam dreptate. Acel barbat pe care l-am vazut eu era Ve­nables si nu altul. Oh, stiu! O sa spuneti ca era o noapte cetoasa. Ca era la o oarecare distanta Dar ceea ce politia n-a luat in consideratie este ca m-am specializat in recu­noasterea persoanelor. Nu era vorba doar de trasaturi, de nasul coroiat, de marul lui Adam reliefat; mai exista tinuta capului, unghiul pe care-l face ceafa cu umerii. Mi-am spus: 'Hai, recunoaste ca te-ai inselat'. Dar am continuat sa simt ca nu ma inselasem. Politia a spus ca era imposibil. Dar era imposibil? Asta m-am intrebat.

Totusi, cu o infirmitate de genul asta

M-a oprit, fluturandu-si aratatorul.

Ati ramane surprins sa stiti pana unde poate ajunge omul cand isi pune in cap sa faca ceva. N-as vrea sa spun ca medicii sunt creduli Un caz simplu de prefacatorie va fi curand depistat. Dar exista metode pe care un farmacist le poate aprecia mai bine ca un doctor. Anumite droguri, de pilda, care la prima vedere par preparate absolut inofensive. Ele pot provoca febra, iritatii ale mucoasei si pielii, sporirea secretiilor.

Dar mai greu sa atrofieze membre, i-am atras eu atentia.

Adevarat. Dar cine spune ca membrele domnului Venables sunt atrofiate?

Pai doctorul lui, presupun.

Chiar asa. Dar am incercat sa culeg cateva in­formatii despre acest aspect. Doctorul domnului Venables este in Londra, in Harley Street, asta-i adevarat, iar aici a fost consultat de doctorul local, cand a sosit prima data. Dar acest doctor s-a pensionat si acum traieste in strainatate. Doctorul actual nu l-a ingrijit niciodata pe domnul Venables. Domnul Venables se duce o data pe luna la Londra, in Harley Street.

M-am uitat curios la el.

Nu vad, totusi

Sa presupunem (doar sa presupunem) ca domnul Venables al nostru intra in legatura cu un om care a ramas infirm de pe urma poliomielitei, om aflat intr-o situatie finan­ciara precara. Domnul Venables ii face o propunere. Sa spunem ca barbatul seamana in mare cu el. Adevaratul su­ferind se prezinta la un specialist dandu-se drept domnul Venables, este examinat si astfel istoria cazului este in in­tregime corecta. Apoi domnul Venables isi ia o casa la tara. Doctorul local vrea sa se pensioneze curand. Iarasi apare adevaratul suferind. Este examinat. Si gata! Domnul Venables este inregistrat ca suferind de poliomielita, cu membrele atrofiate. Este vazut in localitate (cand este vazut) intr-un scaun de invalid, etc.

Dar servitorii lui ar sti, am obiectat. Valetul lui.

Dar daca, sa presupunem, este vorba de o banda, valetul face parte din banda. Ce ar putea fi mai simplu? Poate, la fel, si ceilalti servitori.

Dar de ce?

Ah, asta-i alta intrebare, nu-i asa? N-am sa va spun teoria mea o sa radeti de ea. Dar, vedeti, exista un alibi foarte bun pentru un om care s-ar putea sa vrea un alibi. El ar putea fi aici, acolo, oriunde, fara ca cineva s-o stie. A fost vazut mergand pe jos in Paddington? Imposibil! E un infirm neajutorat care traieste la tara, etc., etc. Domnul Osborne se opri si se uita la ceas. Autobuzul meu intra in cursa. Trebuie sa ma grabesc. In seara asta, dupa cum ati vazut, dadeam tarcoale intrebandu-ma daca as putea dovedi cumva ipoteza mea. N-a fost frumos, recunosc Dar daca, de exemplu, il surprindeam pe domnul Venables al nostru plimbandu-se linistit pe domeniul lui, ei bine, gata dovada! Sau daca n-ar fi tras prea curand draperiile si as fi putut sa arunc o privire in biblioteca si sa-l vad plimbandu-se prin camera fara sa-i treaca prin minte ca era spionat? De ce sa-i fi trecut? Din cate stie, nimeni nu-l suspecteaza!

De ce sunteti atat de sigur ca omul pe care l-ati vazut in noaptea aceea era Venables?

Stiu ca era Venables!

Sari in picioare.

Vine autobuzul. Mi-a facut placere sa va cunosc, domnule Easterbrook. si mi-am luat o greutate de pe inima ca am putut sa va explic ce faceam la Priors Court. As zice ca pentru dumneavoastra toate astea sunt prostii.

Catusi de putin. Dar tot nu mi-ati spus ce credeti ca pune la cale domnul Venables.

Domnul Osborne paru stanjenit si nitel rusinat.

O sa radeti spuse el. Toata lumea spune ca e bogat, dar nimeni nu poate sa stie cum si-a facut banii. Am sa va spun ce cred eu. Cred ca e unul din maestrii crimei despre care citesti in carti. Asta ar putea sa va sune a prostie dar eu

Autobuzul era gata de plecare. Domnul Osborne o lua la fuga.

Am pornit ingandurat catre casa. Teoria pe care mi-o expusese domnul Osborne era fantastica, dar trebuia sa re­cunosc ca era posibil sa fie un sambure de adevar in ea.

Capitolul XX


Povestirea lui Mark Easterbrook




In dimineata urmatoare am sunat-o pe Ginger si i-am spus ca ma mut la Bournemouth a doua zi.

Am gasit un hotel mic si linistit numit Deer Park. Are cateva iesiri laterale foarte discrete si dragute. As putea sa ma reped pana la Londra sa te vad.

Presupun ca n-ar trebui s-o faci. Dar nu pot sa nu spun ca ar fi grozav sa vii. N-ai idee ce plictiseala e aici! Daca nu poti sa vii tu, m-as putea strecura eu sa ne intalnim undeva.

Dintr-o data, glasul ei m-a izbit.

Ginger! Ce-i cu vocea ta? Parca suna altfel

N-am nimic! Nu-ti face probleme.

Dar ce-i cu vocea ta?

Ma doare putin in gat, atata tot.

Ginger!

Asculta, Mark, oricine poate avea gatul inflamat. Cred ca m-a prins raceala. Sau poate gripa.

Gripa? Asculta, nu ocoli subiectul. Esti teafara sau nu?

Nu te agita. Sunt teafara.

Spune-mi exact cum te simti. Te simti ca atunci cand ai gripa?

Pai poate Ma dor putin toate oasele, stii si tu cum e

Ai temperatura?

Un pic

M-a cuprins o raceala oribila. Eram ingrozit. Stiam ca si Ginger era ingrozita, oricat ar fi refuzat s-o recunoasca.

Mark nu intra in panica. Zau ca n-ai de ce.

Probabil ca nu. Dar trebuie sa ne luam toate masurile de precautie. Suna-l pe doctorul tau si spune-i sa vina sa te vada. Imediat.

Perfect Dar, o sa creada ca sunt o gasca sperioasa.

Nu conteaza. Fa-o! Pe urma, suna-ma.

Dupa ce am inchis, am ramas mult timp cu ochii pi­roniti pe telefon. Panica nu trebuie sa intru in panica In perioada asta a anului intotdeauna bantuie gripa Doctorul o sa aiba grija probabil e doar o usoara raceala

Cu ochii mintii, am revazut-o pe Sybil in rochia ei bro­data cu simbolurile raului. Am auzit glasul Thyrzei, de­cretand, ordonand Pe podeaua desenata cu creta, am revazut-o pe Bella inganandu-si vrajile diavolesti, tinand un cocos alb care se zbatea

Prostii, toate erau prostii Bine-nteles ca toate erau superstitii prostesti Si dulapul acela pe roti, ca o cutie

Cutia Cutia nu era atat de usor de negat. Cutia nu reprezenta superstitia omeneasca ci o posibilitate stiintifica Dar nu era posibil, nu putea fi posibil ca

Doamna Dane Calthrop ma gasi acolo, uitandu-ma lung la telefon. Spuse imediat:

Ce s-a intamplat?

Ginger nu se simte bine

Vroiam sa-mi spuna ca totul era o prostie. Vroiam sa ma linisteasca. Dar nu ma linisti.

Asta-i rau, spuse ea. Da, cred ca e rau.

Dar nu e posibil! Nu cred nici o clipa ca ele pot face ceea ce spun!

Oare?

Doar nu credeti nu puteti crede

Dragul meu Mark, si dumneata si Ginger ati admis deja posibilitatea unui astfel de lucru, altfel n-ati fi facut ceea ce faceti.

Iar faptul ca noi credem inrautateste lucrurile le face si mai posibile!

N-ati ajuns atat de departe incat sa credeti, doar recu­noasteti ca. avand o dovada, ati putea crede.

Dovada? Ce dovada?

Faptul ca Ginger a inceput sa se simta rau este o do­vada.

Am urat-o. Am strigat furios:

De ce trebuie sa fiti atat de pesimista? E doar o sim­pla raceala. De ce persistati in a crede ce e mai rau?

Pentru ca e ce e mai rau, trebuie sa privim lucrurile in fata, nu sa ne varam capul in nisip ca strutul si sa ne trezim cand va fi prea tarziu.

Credeti ca aceste giumbuslucuri caraghioase au efect? Aceste transe si vraji si cocosi sacrificati si tot sacul de trucuri?

Ceva are efect, functioneaza.

Dar ce? Ce? Blestematul ala de dulap sau cutie! Am putea oare face sa fie examinat? Daca politia

Politia nu se da in vant sa emita mandate de perchezitie fara un motiv bine intemeiat, ceea ce noi nu avem.

Dar daca m-as duce acolo si as face praf masinaria aia blestemata?

Doamna Calthrop clatina din cap.

Din ce mi-ai spus, raul, daca a fost vreun rau, a fost facut in noaptea aceea.

Mi-am lasat capul in maini si am marait:

Mi-as dori sa nu ne fi lansat in afacerea asta afurisita.

Doamna Dane Calthrop spuse cu fermitate.

Motivele voastre au fost excelente. Si ce e facut e facut. Vei sti mai multe dupa ce te va suna Ginger. Presupun ca te va suna la Rhoda.

Am inteles aluzia.

— E mai bine sa ma intorc.

Sunt proasta, spuse pe neasteptate doamna Calthrop in timp ce plecam. Stiu ca sunt proasta. Brizbrizuri! Ne lasam obsedati de brizbrizuri. Am senzatia ca gandim asa cum vor ele sa gandim.

Poate avea dreptate. Dar nu vedeam un alt mod de a gandi.

Ginger ma suna peste doua ore.

A fost, spuse ea. Parea putin nedumerit, dar spune ca probabil e gripa. Bantuie mult pe aici. M-a expediat in pat si imi trimite niste medicamente. Am temperatura mare, dar e din cauza gripei, nu-i asa?

Sub bravura de suprafata, in glasul ragusit se citea o rugaminte nenorocita.

Ai sa te faci bine, am spus nefericit. Auzi tu? Ai sa te faci bine. Te simti foarte rau?

Pai febra si junghiurile, si ma dor toate cele, p cioarele si pielea. Nu suport sa ma atinga nimic Si sunt atat de fierbinte!

Asta-i din cauza febrei. Asculta, vin la tine! Plec acum, imediat. Nu, nu protesta.

Perfect. Ma bucur ca vii, Mark. Stii nu sunt atat de viteaza cum credeam





L-am sunat pe Lejeune.

Domnisoara Corrigan e bolnava, i-am spus.

Poftim?

M-ati auzit. E bolnava. Si-a chemat doctorul. El spune ca probabil e gripa. Poate e. Dar poate nu e. Nu stiu ce puteti face dumneavoastra. Singura idee care mi-a trecut prin cap e sa fac rost de vreun specialist in treaba asta.

Ce fel de specialist?

Psihiatru sau psihanalist, sau psiholog. Psiho-ceva. Un om care stie despre sugestie si hipnotism si spalarea creierului si tot soiul asta de lucruri. Exista oameni care se ocupa cu asa ceva?

Bine-nteles ca exista. Da. Avem doi specialisti in asa ceva la Ministerul de Interne. Cred ca aveti dreptate. S-ar putea sa fie numai gripa dar s-ar putea sa fie si altceva pe baza 'psiho', ceva despre care nu se cunosc prea multe. Doamne, treaba asta ar putea fi exact ce speram, domnule Easterbrook!

Am inchis. Nu ma interesau armele psihologice – tot ce ma interesa era Ginger. Nici unul din noi nu crezuse sau crezuse? Nu, bine-nteles ca nu crezuseram. Fusese un joc, un joc de-a hotii si vardistii. Dar nu era un joc.

Calul Balan se dovedea o realitate.

Capitolul XXI


Povestirea lui Mark Easterbrook




Cred ca n-am sa uit niciodata zilele care au urmat.

Ginger a fost mutata din apartament intr-un sana­toriu particular. Mi s-a permis s-o vad doar in orele de vizita.

Doctorul ei era inclinat sa-si mentina parerea despre intreaga afacere. Nu putea intelege ce era cu toata zarva aia.

Diagnosticul lui era foarte limpede – bronhopneumonie, cu anumite simptome usor neobisnuite, dar care, dupa cum subliniase el, 'Se petrec tot timpul. Nici un caz nu e «tipic». Iar unele persoane nu raspund la antibiotice'.

Si, fireste, tot ce spunea el era adevarat. Ginger avea bronhopneumonie. Nu era nimic misterios in boala de care suferea. Doar ca o avea – si o avea rau.

Am avut o intrevedere cu psihologul Ministerului de Interne. Semana cu un macaleandru excentric, ridicandu-se si coborand pe varful picioarelor, cu ochii ghidusi sub lentile foarte groase.

Imi puse nenumarate intrebari, din care unele mi s-au parut absolut fara rost, dar trebuie totusi sa fi avut un rost, caci el dadu savant din cap la raspunsurile mele. Refuza to­tal sa se angajeze, ceea ce era, probabil, o dovada de intelepciune. A incercat, cred, diferite forme de hipnotism pe Ginger, dar, prin ceea ce parea un acord general, nimeni nu voia sa-mi spuna mare lucru. Poate ca din cauza ca nu era nimic de spus.

Mi-am evitat prietenii si cunostintele, dar sin­guratatea existentei mele era insuportabila.

In cele din urma, intr-un acces de disperare, am sunat-o pe Poppy la florarie si am intrebat-o daca vrea sa ia cina cu mine. Mi-a raspuns ca ar fi incantata.

Am dus-o la Fantasie. Poppy sporovaia voioasa si compania ei s-a dovedit foarte linistitoare. Dar n-o invitasem numai pentru calitatile ei relaxante. Dupa ce am rasfatat-o cu feluri de mancare si bauturi delicioase, aducand-o intr-o stare de euforie, am inceput s-o trag cu grija de limba. Era posibil ca Poppy sa fi stiut ceva, fara sa fie pe deplin constienta de ceea ce stia. Am intrebat-o daca isi aminteste de prietena mea Ginger. Poppy facu ochii mari, spuse 'Fireste', si ma intreba ce face Ginger.

E foarte bolnava, am spus,

Saracuta! Poppy arata ingrijorata atat cat putea ea arata, ceea ce nu era prea mult.

S-a bagat in ceva, am spus. Cred ca ti-a cerut sfatul despre asta. Chestia cu Calul Balan. A costat-o o gramada de bani.

Oh! exclama Poppy, cascand ochii si mai mult. Deci tu erai!

N-am inteles pe moment. Apoi m-am luminat. Poppy ma lua drept barbatul a carui nevasta invalida bara fericirea lui Ginger. Era atat de emotionata de aceasta revelatie a dragostei noastre incat uita total sa se alarmeze de mentionarea Calului Balan.

Intreba gatuita de emotie:

A avut efect?

Undeva s-a gresit. Operatia a reusit, pisica a murit in chinuri.

Care pisica? intreba aeriana Poppy.

Am lasat-o balta. Am inteles ca in ceea ce o privea pe Poppy intotdeauna era nevoie de cuvinte dintr-o singura si­laba.

Stii aa afacerea se pare ca a ricosat asupra lui Ginger. Ai mai auzit sa se fi intamplat vreodata asta?

Poppy nu auzise.

Fireste, toate chestiile alea facute la Calul Balan, acolo, in Much Deeping stii despre ele, nu-i asa?

Nu stiam unde e. Undeva la tara.

N-am inteles prea bine de la Ginger ce se face acolo.

Am asteptat.

Raze, nu-i asa? intreba Poppy vag. Ceva de felul asta. Din spatiu exterior, adauga ea mandra de cunostintele ei Ca rusii!

Am decis ca Poppy se bizuia acum pe imaginatia ei limitata.

— Cam asa ceva, am aprobat-o. Dar trebuie sa fie foarte periculos. Adica, daca tinem cont ca Ginger s-a imbolnavit in felul asta.

Dar sotia ta trebuia sa se imbolnaveasca si sa moara, nu-i asa?

Da, am raspuns acceptand rolul pe care mi-l atribuisera Ginger si Poppy. Dar se pare ca a iesit prost a avut efect invers. Ai auzit sa se mai fi intamplat vreodata asa ceva?

Pai, nu in felul asta

Dar in care fel?

Adica, dupa aceea daca cineva n-a platit. Stiu un om care n-a platit. A fost omorat in metrou a cazut de pe peron in fata trenului.

Se poate sa fi fost un accident.

Oh, nu! Ei au fost.

Am mai turnat sampanie in paharul lui Poppy. Simteam ca puteam scoate ceva de la ea. Poppy auzise anu­mite lucruri si asimilase cam jumatate din ele si nimeni nu fusese foarte grijuliu cu ceea ce spunea pentru ca era 'numai Poppy'.

Innebunitor era ca nu stiam ce s-o intreb. Daca spuneam ceva ce nu trebuia, era posibil ca Poppy sa intre in panica si sa nu mai vrea sa deschida gura.

Sotia mea e tot bolnava, dar nu da semne ca i-ar fi mai rau.

Ce pacat! ma compatimi Poppy, sorbind din sampa­nie.

Ce sa mai fac?

Poppy nu parea sa stie.

Vezi tu, Ginger a fost cea care Eu n-am facut nici un aranjament. Exista cineva la care as putea ajunge?

Exista un loc in Birmingham, spuse cu indoiala Poppy.

Asta s-a inchis. Nu cunosti pe altcineva care sa stie ceva despre afacerea asta?

Eileen Brandon s-ar putea sa stie ceva dar eu nu cred.

Introducerea unei total neasteptate Eileen Brandon ma ului. Am intrebat-o cine era Eileen Brandon.

E cu adevarat groaznica, spuse Poppy. Foarte in­cuiata. Are parul facut permanent foarte marunt si nu poarta niciodata tocuri cui. E culmea! Am fost colege de clasa dar si atunci era incuiata. Era ingrozitor de buna la geografie.

Ce are ea de a face cu Calul Balan?

Nimic. A fost doar o idee de-a ei. Si-asa a dat cu pi­ciorul.

La ce a dat cu piciorul? am intrebat uluit.

La slujba ei de la C.C.

Ce e C.C.?

Nu stiu exact. I se spune doar C.C. Ceva despre con­sumuri sau cercetare. E o chestie marunta.

Iar Eileen Brandon a lucrat acolo? Ce facea?

Doar umbla si punea intrebari despre pasta de dinti sau plite de gaz, si ce fel de burete de baie foloseai. Foarte, foarte deprimant. Adica, cui ii pasa?

Probabil C.C.-ului, am spus, simtind cum ma furnica emotia.

Femeia care il chemase in noaptea aceea la capataiul ei pe parintele Gorman lucrase la o asociatie de felul asta. Si da, desigur, femeia care trecuse pe la Ginger si o intrebase de cosmetice

Aici exista o legatura de vreun fel.

De ce si-a parasit slujba? Se plictisise?

Nu cred. Era platita foarte bine. Dar i-a intrat in cap ca idee ca nu era ce parea.

S-a gandit ca ar putea avea vreo legatura cu Calul Balan? Asta e?

— Nu stiu. Ceva de felul asta In tot cazul, acum lu­creaza intr-o cafenea langa Tottenham Court.

Da-mi adresa ei.

Nu e deloc genul tau.

Nu vreau sa-i fac avansuri sentimentale. Vreau ca­teva indicii despre Cercetarea Consumurilor. Ma gandesc sa cumpar niste actiuni in domeniul asta.

— Inteleg, spuse Poppy total multumita de explicatie. Nu mai era nimic de scos de la ea. Ne-am terminat sampania, am dus-o acasa si i-am multumit pentru seara incantatoare.





Dimineata urmatoare am incercat sa-l prind la telefon pe Lejeune, dar fara succes. Totusi, dupa cateva tentative, am reusit sa dau de Jim Corrigan.

Ce-i cu pasaroiul psiholog pe care mi l-ai adus, Cor­rigan? Ce spune despre Ginger?

O multime de cuvinte lungi. Dar parerea mea este ca e cu adevarat nedumerit. Si sa stii, Mark, lumea face pneu­monie. Nu e nimic misterios sau iesit din comun in chestia asta.

Da. Iar mai multi oameni de care stim, ale caror nume erau pe o anumita lista, au murit de bronhopneumonie, enterogastrita, paralizie bulbara, tumora la creier, epi­lepsie, paratifoida si alte boli autentice.

Stiu ce simti Dar ce puteam face?

Ginger se simte mai rau, nu-i asa?

Pai da

Atunci trebuie facut ceva!

Ca de pilda?

Am cateva idei. Sa mergem la Much Deeping, sa punem mana pe Thyrza Grey si, speriind-o de moarte, s-o fortam sa inverseze vrajile sau ce-or fi fost

Da, s-ar putea sa mearga.

Sau am putea merge la Venables.

Corrigan rosti repede.

Venables? Dar el n-are nici o treaba. Cum ar putea avea el vreo legatura cu asta? E invalid.

Oare? M-as putea duce la el sa-i smulg patura aia si sa vad daca povestea cu membrele atrofiate este adevarata sau nu.

Ne-am ocupat de treaba asta

Stai putin. Am dat de farmacistul ala mititel, Os­borne, in Much Deeping. Vreau sa-ti repet teoria lui.

I-am redat-o pe scurt.

Omului asta ii lipseste o doaga, spuse Corrigan. E genul de om care intotdeauna trebuie sa aiba dreptate.

Dar spune-mi, Corrigan, n-ar putea fi asa cum spune? Este posibil, nu-i asa?

Dupa o clipa de gandire, Corrigan raspunse incetisor:

Da. Trebuie sa admit ca este posibil Dar cineva tot ar sti, iar acest cineva (de fapt, pot fi mai multi) ar trebui platit gras ca sa-si tina gura.

Si ce-i cu asta? Se scalda in bani, nu-i asa? A desco­perit Lejeune cum si-a facut tot banetul ala?

Nu. Nu chiar Trebuie s-o recunosc. E ceva cu tipul asta. Are el un trecut de vreun fel. Toti banii lui sunt foarte istet justificati, intr-o multime de feluri. Nu se poate verifica totul fara o investigatie care ar putea dura ani de zile. Cei de la impozite ii dau de catva timp tarcoale lui Venables. Dar e destept. Ce te face sa-l vezi ca pe regizorul spectacolului? Asa il vezi, nu?

Da. Cred ca el e omul care planuieste totul.

S-ar putea. Pare ca are cap pentru asta, de acord. Dar, in mod categoric, el n-ar fi facut nimic atat de crud, cum ar fi fost sa-l omoare el insusi pe parintele Gorman!

Se poate s-o fi facut daca era o treaba destul de ur­genta. Poate ca parintele Gorman a trebuit sa fie redus la tacere inainte sa apuce sa transmita cuiva cele aflate de la muribunda despre activitatile de la Calul Balan. In plus

M-am oprit brusc.

Alo. mai esti pe fir?

Da, ma gandeam. Tocmai mi-a venit o idee.

Ce idee?

Nu mi-e prea clara inca Cred ca adevarata sigu­ranta poate fi dobandita doar intr-un fel. N-am inca precis in minte cum Oricum, acum trebuie sa plec. Am o intalnire intr-o cafenea.

Nu stiam ca ti-ai mutat sediul in cafe-barul din Chelsea!

Nu mi l-au mutat. Cafeneaua de care vorbesc e in Tottenham Court Road, daca vrei sa stii.

Am inchis si m-am uitat la ceas.

Pornisem spre usa cand a sunat telefonul.

Am ezitat. Puteam pune pariu ca era tot Jim Corrigan, care vroia sa stie mai multe despre ideea mea.

Momentan, nu vroiam sa mai discut cu Jim Corrigan.

Mi-am continuat drumul spre usa. Telefonul suna in­sistent, enervant.

Fireste, putea sa fie spitalul Ginger

Nu puteam risca asta. M-am intors grabit si am smuls receptorul din furca.

Alo?

Dumneata esti, Mark?

Da. Cine-i la telefon?

Sunt eu, fireste, spuse cu repros vocea. Asculta, vreau sa-ti spun ceva.

Oh, dumneata esti! Am recunoscut vocea doamnei Oliver. Asculta, sunt foarte grabit, trebuie sa plec. Te sun eu mai tarziu.

Ba nici vorba! spuse cu fermitate doamna Oliver. Ai sa ma asculti acum. E ceva important.

Ei bine, spune repede. Am o intalnire.

Pfuu! Intotdeauna poti sa intarzii la intalnire. Toata lumea intarzie. O sa-si faca o parere mai buna despre dum­neata.

Nu e vorba de asta, trebuie

Asculta, Mark. Treaba asta e importanta. Sunt sigura ca e. Trebuie sa fie!

Mi-am stapanit cat am putut nerabdarea, uitandu-ma la ceas.

Ei bine?

Milly a mea a avut amigdalita. Ii era foarte rau si s-a dus la tara, la sora ei

Am strans din dinti.

— Imi pare nespus de rau, dar zau

Asculta. N-am inceput inca. Unde eram? Ah, da. Milly s-a dus la tara si asa am sunat la agentia la care ma duc mereu Regency un nume atat de prostesc ca un cinema.

Zau, trebuie sa

Si i-am intrebat ce puteau sa trimita. Iar ei au spus ca momentan era foarte dificil – lucru pe care-l spun intot­deauna – dar ca vor face ce pot

Niciodata prietena mea Ariadne Oliver nu mi s-a parut mai innebunitoare.

si asa, azi dimineata a venit o femeie, si cine crezi ca era?

Nu-mi imaginez. Asculta

O femeie pe nume Edith Binns (comic nume, nu-i asa?) pe care, de fapt, o cunosti.

Nu, n-o cunosc. N-am auzit in viata mea de o femeie pe nume Edith Binns.

Dar o cunosti si ai vazut-o de mult. A lucrat ani de zile la nasa aceea a dumitale, lady Hesketh-Dubois.

Oh, la ea!

Da. Te-a vazut cand te-ai dus sa iei niste tablouri.

Ei bine, toate bune si frumoase si cred ca ai noroc ca ai gasit-o. Matusa Min spunea ca e foarte de nadejde si te poti increde in ea si asa mai departe. Dar acum zau

Asteapta, nu poti? N-am ajuns la obiect. S-a asezat si a vorbit o multime despre lady Hesketh-Dubois si ultima ei boala si tot felul de chestii din astea, pentru ca lor le place la nebunie boala si moartea si pe urma a spus-o.

Ce?

Lucrul care mi-a retinut atentia. A spus ceva de genul: 'Saracuta doamna, ce-a mai suferit! Treaba aia scar­boasa de pe creier, o crescatura, spun ei, si ce sanatoasa a fost pana atunci! Ti se rupea inima s-o vezi in sanatoriu, cu parul ei frumos, alb si bogat, pe care si-l albastrea regulat o data la doua saptamani, cu parul ala, cazandu-i cu pumnul pe perna.' Si atunci, Mark, m-am gandit la Mary Delafon­taine, prietena aceea a mea. Si ei i-a cazut parul. Si mi-am adus aminte de ceea ce mi-ai povestit dumneata despre nu stiu ce fata dintr-o cafenea din Chelsea care s-a batut cu alta fata care cand a tras-o de par a ramas cu parul in mana. Parul nu iese chiar asa de usor, Mark. Incearca sa te tragi de par, ia cateva fire si incearca sa le smulgi din radacina! Doar incearca! Ai sa vezi. Nu e normal ca tuturor acestor persoane sa le cada parul cu pumnul. Nu e firesc. Trebuie sa fie vreo boala aparte, noua trebuie sa insemne ceva.

Am strans receptorul in mana inundata de transpiratie. Franturi de amintiri incepeau sa se lege. Rhoda si cainele ei, Sheila un articol pe care-l citisem intr-o revista medicala din New York Bine-nteles Bine-nteles!

Mi-am dat seama brusc ca doamna Oliver ciripea inca vesela la telefon.

Fii binecuvantata! am spus. Esti o comoara!

Am trantit receptorul, apoi l-am ridicat din nou. Am format numarul lui Lejeune si, de data asta, am avut norocul sa dau chiar de ei.

Lui Ginger ii cade parul cu pumnul? am intrebat.

Ei bine cred ca da. Imi inchipui ca din cauza febrei.

Pe dracu febra! Cauza bolii lui Ginger, ca si a tuturor celorlalti, este otravirea cu taliu. Sa-i multumim lui Dum­nezeu ca, poate, mai avem timp

Capitolul XXII


Povestirea lui Mark Easterbrook




— Mai avem timp? Va trai? Ma plimbam ca un leu in cusca. Nu puteam sta intr-un loc.

Lejeune ma urmarea. Era bland si rabdator.

Puteti fi sigur ca s-a facut tot ce se putea face.

Era acelasi vechi raspuns. Nimic care sa ma linisteasca.

Stiu cum sa trateze otravirea cu taliu?

Nu se intalnesc prea des cazuri din astea, dar vor incerca sa faca tot ce pot. Dupa parerea mea, va fi salvata.

M-am uitat la el. Oare chiar credea ce spunea? Sau doar incerca sa ma linisteasca?

— In tot cazul, s-a verificat ca e vorba de taliu.

Da, s-a verificat.

Asadar, asta e adevarul ascuns al Calului Balan. Otrava. Nu vrajitorie, nu hipnotism, nu raze mortale. Banala otravire! Si mi-a fluturat-o in fata, fir-ar ea a naibii! Imi inchipui ce-a mai ras in sinea ei in timp ce o facea!

Despre cine vorbesti?

Despre Thyrza Grey. Chiar de cand am fost prima data acolo, la ceai. Mi-a vorbit despre familia Borgia si despre 'otravurile rare care nu lasa urme', despre manusi otravite si alte chestii de genul asta, 'Banalul arsenic alb, nimic altceva', mi-a spus. Simplu ca buna-ziua. Tot specta­colul ala cu transa si cocosi albi si pentagrame si crucifix pus invers nu avea alt scop decat sa-i impresioneze pe super­stitiosii natangi. Iar faimosul 'dulap' sau cutie a fost alta piesa de recuzita in pas cu gandirea moderna. In ziua de azi lumea nu mai crede in spirite, vrajitoare si vraji, dar e foarte sensibila cand e vorba de 'unde' si 'raze' si fenomenul psi­hologic. Pot sa pun pariu ca dulapul acela nu e decat un ba­nal panou electric, cu becuri colorate si supape care zumzaie. Din cauza ca traim cu frica zilnica a emanatiilor radioactive si de strontiu suntem predispusi sa inghitim tot ce ni se ofera sub o forma stiintifica. Tot ce s-a intamplat la Calul Balan a fost o gogorita! Calul Balan n-a fost decat un para­van. Pe el trebuia concentrata toata atentia, ca nu cumva sa se indrepte in alta directie. Toata frumusetea era ca pentru ele treaba era foarte sigura. Thyrza Grey se putea lauda in stanga si-n dreapta cu puterile oculte pe care le avea sau le putea dirija. Nu putea fi niciodata adusa in fata justitiei si condamnata pentru crima pe tema asta. Dulapul ei putea fi oricand cercetat si dovedit total inofensiv. Orice tribunal ar fi respins toata povestea ca fiind caraghioasa si imposibila! Si, fireste, chiar asta era.

Credeti ca toate trei au mers mana-n mana? intreba Lejeune.

N-as crede. Dupa parerea mea credinta Bellei in vrajitorie este autentica. Ea crede in puterile ei si e incan­tata de ele. Acelasi lucru cu Sybil. Ea are un dar nativ de medium. Intra in transa si nu stie ce se petrece. Crede tot ce-i spune Thyrza.

Asadar, Thyrza este spiritul conducator?

— In ceea ce priveste Calul Balan, da. Dar nu ea este adevaratul creier al. afacerii. Adevaratul creier lucreaza din umbra. El planuieste si organizeaza. Este o imbinare perfecta, sa stiti. Fiecare are treaba lui si nimeni nu are la mana pe nimeni. Bradley se ocupa cu latura financiara si legala, atat. El nu stie ce se petrece in alta parte. E platit gras, fireste. La fel si Thyrza Grey.

Se pare ca, spre multumirea dumneavoastra, ati descoperit totul.

Nu. Nu inca. Dar cunoastem faptele de baza nece­sare. Stiu ca e vorba de ceea ce se stie de veacuri. Banala otrava. Draga si vechea otrava mortala.

Ce v-a facut sa va ganditi la taliu?

Mai multe lucruri. In primul rand, povestea la care am fost martor intr-o seara in Chelsea. O fata i-a smuls parul alteia. Fata vatamata a spus: 'Chiar ca nu m-a durut'. Si n-a fost bravada, cum am auzit. Pur si simplu nu a durut-o. Cand am fost in America, am citit un articol despre otravirea cu taliu. O multime de muncitori dintr-o fabrica au murit unul dupa altul. Moartea lor a fost pusa pe seama unor cauze variate si uimitoare. Printre ele, daca imi amintesc bine, erau paratifoida, apoplexia, nevrita alcoolica, epilepsia, enterita gastrica si asa mai departe. Apoi, a fost o femeie care a otravit sapte persoane. Diagnosticele includeau tumora la creier, encefalita si pneumonia. Simptomele variau foarte mult. Puteau porni de la diaree si voma sau intoxicatie sau puteau incepe cu dureri ale membrelor, puse pe seama polinevritei sau a febrei reumatice sau poliomielitei Uneori, aparea o pigmentatie a pielii.

Vorbiti ca o enciclopedie medicala!

Fireste. M-a interesat. Dar intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu, se intampla un lucru. Cade parul. Candva taliul se folosea pentru epilare. Apoi s-a descoperit ca este periculos. S-a mai folosit si intern, dar in doze reco­mandate cu grija, functie de greutatea pacientului sau ca unguent de uz extern pentru pecingine. In ziua de azi e folo­sit in principal pentru sobolani, in concentratie mare, fireste. Este solubil, fara gust si usor de cumparat. Se impune un singur lucru – otravirea nu trebuie suspectata. Cel in cauza nu trebuie sa banuiasca faptul ca a fost otravit. Si nu numai el nimeni.

Lejeune dadu din cap.

Exact, spuse el. De aici insistenta celor de la Calul Balan ca criminalul sa stea departe de victima lui. Nu tre­buie sa planeze nici o suspiciune ca e ceva necurat la mijloc. De ce ar fi? Nu exista nici o parte interesata care ar fi putut avea acces la mancare sau bautura. Aceasta parte interesata nu si-a procurat niciodata taliu sau alta otrava. In asta consta toata frumusetea. Treaba e facuta de cineva care n-are absolut nici o legatura cu victima. Cineva care apare o sin­gura data, atat.

Se opri.

Aveti vreo idee in privinta asta?

Una singura. Factorul comun al tuturor cazurilor pare sa fie ca, in fiecare din ele, apare cate o femeie cu aspect inofensiv, cu un chestionar despre consumul casnic.

Credeti ca femeia este cea care introduce otrava? Intr-o mostra sau ceva de genul asta?

Nu cred ca este chiar atat de simplu. Am senzatia ca femeile sunt cu adevarat angajatele unor astfel de firme de cercetare a consumurilor. Dar, cumva, au o legatura, cu treaba asta. Cred ca am putea afla ceva daca stam de vorba cu o femeie pe nume Eileen Brandon care lucreaza intr-o cafenea din Tottenham Court Road.





Poppy mi-o descrisese cu destula acuratete pe Eileen Brandon. Avea parul scurt, ondulat marunt, minimum de machiaj posibil, si purta ceea ce se cheama, cred, pantofi seriosi. Ne-a spus ca sotul ei murise intr-un accident de masina si ramasese cu doi copii mici. Inainte de slujba actuala, fusese angajata unei firme de cercetare a consumurilor, unde lucrase un an si ceva. Plecase de bunavoie pentru ca nu-i placea genul de munca pe care o facea.

De ce nu va placea, doamna Brandon? intreba Lejeune.

Sunteti inspector de politie?

Da.

Credeti ca e ceva in neregula cu firma aceea?

Tocmai asta cercetez. Ati banuit ceva de genul asta? De aceea ati plecat?

N-am nimic definitiv pe care sa ma bazez. Nu va pot spune nimic clar.

Normal. Intelegem. Dar acum discutam confidential.

— Inteleg. Insa nu v-as putea spune mare lucru.

Ne puteti spune de ce ati vrut sa plecati.

Aveam sentimentul ca se petrec lucruri despre care nu stiam.

Vreti sa spuneti ca nu credeati ca era o firma auten­tica?

Cam asa ceva. Mi se parea ca nu era condusa asa cum trebuie condusa o afacere. Am banuit ca in spatele ei trebuie sa existe un alt obiectiv. Dar nici acum nu stiu care era acel obiectiv.

Lejeune ii puse mai multe intrebari cu privire la ce anume i se ceruse sa faca. Doamna Brandon raspunse ca i se inmanau liste cu numele persoanelor dintr-o anumita zona. Sarcina ei era sa viziteze acele persoane, sa le puna anumite intrebari si sa noteze raspunsurile.

Si ce vi s-a parut ciudat in treaba asta?

Mi s-a parut ca intrebarile nu se inscriau pe nici o linie de cercetare. Pareau dezordonate, aproape la intamplare puse. Ca si cum cum sa va spun parca erau un pretext pentru altceva.

Aveti vreo idee ce-ar fi putut fi acest altceva?

Nu. Asta ma nedumerea.

Facu o scurta pauza, apoi spuse cu indoiala:

Chiar m-am intrebat la un moment dat daca nu cumva toata treaba era organizata in vederea unor spar­geri sa se spioneze terenul, ca sa zic asa. Dar nu putea fi vorba de asta pentru ca niciodata nu mi s-a cerut vreo descriere a camerelor, a incuietorilor, etc. si nici ora la care era proba­bil ca cei din apartament sau din casa sa fie plecati.

Despre ce articole era vorba in chestionare?

Variau. Uneori era vorba de alimente. Cereale, pra­furi de budinci Alteori, fulgi de sapun si detergenti. Uneori erau cosmetice, pudre de fata. rujuri, creme, etc. Alteori medicamente sau remedii, marci de aspirina, pastile de tuse, somnifere, picaturi pentru ochi, gargare, apa de gura, si asa mai departe.

Lejeune rosti pe un ton degajat:

Nu vi s-a cerut sa furnizati mostre ale unor anumite articole?

Nu. Nimic de genul asta.

Dumneavoastra doar puneati intrebari si notati ras­punsurile?

Da.

Care trebuia sa fie scopul acestor intrebari?

Tocmai asta mi s-a parut ciudat. Niciodata nu ni s-a spus exact. Se presupunea ca rolul lor era sa furnizeze in­formatii unor anumite firme producatoare dar era un mod de lucru de un diletantism fantastic. Catusi de putin sis­tematic.

Credeti ca ar fi posibil ca dintre intrebarile care vi se spunea sa le puneti doar una, sau un grup de intrebari sa fi vizat obiectul actiunii, iar celalalt sa fi fost camuflaj?

Femeia reflecta asupra acestui aspect, apoi dadu din cap.

Da. Asta ar explica alegerea intamplatoare dar n-am nici cea mai mica idee care erau intrebarea sau intrebarile importante.

Lejeune o privi patrunzator.

Trebuie sa fi fost mai mult decat ne-ati spus, rosti el cu blandete.

Tocmai asta e – nu stiu ce era. Simteam doar ca era ceva in neregula. Si atunci am vorbit cu alta femeie, doamna Davis

Ati vorbit cu doamna Davis? Si?

Glasul lui Lejeune ramase absolut neschimbat.

Nici ea nu era multumita.

De ce nu era multumita?

Auzise ceva.

Ce auzise?

V-am spus ca n-am sa pot fi explicita. Nu mi-a spus-o in prea multe cuvinte. Doar ca, din cat auzise ea, toata afacerea era o escrocherie. 'Nu e ce pare a fi'. Asta a spus. Apoi a adaugat: 'Asta nu ne afecteaza. Suntem platite bine si nu ni se cere sa facem nimic ilegal, asa ca nu vad de ce ne-am bate capul cu asta'.

Asta a fost tot?

Si a mai spus ceva. Nu stiu ce a vrut sa spuna cu asta. A spus: 'Uneori ma simt ca Doamna cu Coasa'. La vremea aceea n-am stiut la ce se referea.

Lejeune scoase din buzunar o hartie si i-o intinse.

Va spune ceva vreunul din numele astea? Din cate va amintiti, ati trecut pe la vreuna din aceste persoane?

Nu cred sa-mi amintesc. Lua hartia. Am vazut atat de multe Se opri si parcurse lista cu privirea: Ormerod.

Va amintiti un Ormerod?

Nu. Dar l-a mentionat doamna Davis o data. A murit pe neasteptate, nu-i asa? Hemoragie cerebrala. Asta a necajit-o. A spus: 'Era pe lista mea acum doua saptamani. Arata ca un om perfect sanatos'. Asta a fost dupa ce a facut remarca despre Doamna cu Coasa. A spus: 'Unii din oamenii pe la care trec par sa dea ortul popii numai pentru ca s-au uitat la mine'. A ras si a spus ca era o coincidenta. Dar cred ca nu i-a prea placut. Oricum, a spus ca nu avea de gand sa-si faca probleme.

Si asta a fost tot?

Ei bine

Da, spuneti.

Asta a fost ceva mai tarziu. Nu o vazusem de catva timp. Dar intr-o zi ne-am intalnit intr-un restaurant din Soho. I-am spus ca plecasem de la firma si ca acum aveam alta slujba. M-a intrebat de ce, si i-am spus ca faptul ca nu stiam ce se intampla ma facea sa nu ma simt in largul meu. Ea a spus: 'Poate ca ai fost inteleapta. Dar leafa e buna si programul lejer. Si, in definitiv, toti trebuie sa riscam in viata! Eu n-am prea avut noroc in viata si de ce mi-ar pasa ce se intampla cu altii?' Am intrebat-o ce anume era in neregula la acea firma. Ea a raspuns: 'Nu stiu sigur, dar ce pot sa-ti spun este ca zilele trecute am recunoscut pe cineva. Iesea dintr-o casa in care nu avea ce cauta si ducea o geanta cu scule. Ce facea cu ele, ma intreb?' M-a intrebat daca dadusem vreodata de o femeie care tinea undeva la tara un han pe nume Calul Balan. Am intrebat-o ce legatura avea Calul Balan cu firma.

Si ce v-a raspuns?

A raspuns razand 'Citeste Biblia!'. Nu stiu ce a vrut sa spuna. Asta a fost ultima data cand am vazut-o. Nu stiu ce mai face, daca mai lucreaza acolo sau nu.

Doamna Davis a murit, spuse Lejeune.

Eileen Brandon paru uluita.

A murit? Dar cum?

A murit acum doua luni de pneumonie.

— Inteleg. Imi pare rau.

Mai exista ceva ce ne puteti spune, doamna Bran­don?

Ma tem ca nu. Am mai auzit si pe altii pomenind cu­vintele astea, Calul Balan, dar cum ii intrebi ceva despre asta devin muti si par speriati.

Paru nelinistita.

Eu eu nu vreau sa fiu amestecata in nimic pericu­los, domnule inspector. Am doi copii de crescut. Va spun sin­cer, nu stiu nimic mai mult.

Inspectorul o privi foarte atent, apoi dadu din cap si o lasa sa plece.

Am mai inaintat putin, spuse Lejeune dupa plecarea doamnei Brandon. Doamna Davis a ajuns sa stie prea multe. A incercat sa inchida ochii la ceea ce se petrecea, dar avea puternice banuieli referitor la despre ce era vorba. Apoi s-a imbolnavit pe neasteptate, si cand a fost pe moarte a chemat preotul si i-a marturisit tot ce stia si banuia. Intrebarea este, cat stia? Lista aceea cu nume as spune ca este o lista a per­soanelor pe la care trecuse cu chestionarul si care apoi murisera. De aici remarca Doamna cu Coasa. Adevarata in­trebare este, cine era cel pe care il 'recunoscuse' iesind dintr-o casa in care nu avea ce cauta si care se dadea drept muncitor de nu stiu ce fel? Aceasta 'recunoastere' trebuie s-o fi facut periculoasa. Daca ea l-a recunoscut, se poate s-o fi recunoscut si el si sa-si fi dat seama ca fusese recunoscut. Daca ea ii transmisese aceasta informatie parintelui Gor­man, atunci era imperios necesar ca parintele Gorman sa fie redus la tacere inainte ca el sa apuce s-o transmita mai de­parte.

Se uita la mine.

Sunteti de acord, nu-i asa? Asa trebuie sa se fi in­tamplat.

Da, sunt de acord.

Aveti vreo idee cine este omul?

Am o idee, dar

Stiu. Nu avem nici o dovada. Ramase o clipa tacut. Apoi se ridica.

Dar il vom prinde, spuse el. O data ce stim precis cine e, gasim noi mijlocul de a-l prinde. Vom incerca toate metodele.

Capitolul XXIII


Povestirea lui Mark Easterbrook


Trei saptamani mai tarziu, o masina trase in fata usii principale de la Priors Court. Din ea coborara patru barbati.

Unul din ei eram eu. Alti doi erau inspectorul Lejeune si sergentul Lee. Al patrulea era domnul Osborne care abia putea sa-si retina incantarea si emotia de a fi fost acceptat sa faca parte din echipa.

Trebuie sa va tineti gura, sa stiti, il avertiza Le­jeune.

Chiar asa, domnule inspector. Puteti conta pe mine. N-am sa scot o vorba.

Sa nu uitati asta.

— Il consider un privilegiu. Un mare privilegiu, desi nu prea inteleg

Dar nimeni nu era dispus sa-i dea vreo explicatie.

Lejeune suna la usa si intreba de domnul Venables.

Aratand cam ca o delegatie, toti patru am fost poftiti inauntru.

Daca Venables fu surprins de vizita noastra, n-o arata. Purtarea lui era deosebit de curtenitoare. Infatisarea lui aparte m-a izbit din nou. Marul lui Adam proeminent, miscandu-se in sus si-n jos, fata supta, cu nasul coroiat ca ciocul unei pasari de prada.

Ma bucur sa te revad, Easterbrook. Se pare ca in ul­tima vreme iti petreci foarte mult timp prin partile astea.

Mi s-a parut ca citesc in glasul lui o usoara malitiozitate. Relua:

Si inspectorul detectiv Lejeune, nu-i asa? Asta imi starneste curiozitatea, trebuie sa recunosc. Locurile astea sunt atat de pasnice, atat de departe de delicventa! Si totusi, iata ca apare un inspector de politie! Ce pot face pentru dumneavoastra, domnule inspector?

Lejeune era foarte linistit, foarte suav.

Avem o problema in care credem ca ati putea sa ne ajutati, domnule Venables.

Asta e fraza sablon, nu-i asa? In ce fel credeti ca pot sa va ajut?

Pe sapte octombrie un preot de parohie, parintele Gorman, a fost omorat in West Street, Paddington. Mi s-a dat de inteles ca, la ora aceea, erati in zona. Crima s-a petre­cut intre si seara. Ma intreb daca nu cumva ati vazut ceva care sa aiba legatura cu aceasta problema.

Oare chiar eram in zona la vremea aceea? Ma indoiesc, sa stiti, ma indoiesc foarte tare. Din cat imi amintesc, n-am fost niciodata in acel cartier al Londrei si nici nu cred sa fi fost macar in Londra la data aceea. Merg ocazional la Londra pentru cate o licitatie interesanta, si din cand in cand la un control medical.

La doctorul sir William Dugdale din Harley Street, parca.

Domnul Venables il privi cu raceala.

Sunteti foarte bine informat, domnule inspector.

Nu atat de bine pe cat mi-ar placea. Oricum, sunt dezamagit ca nu ma puteti ajuta asa cum speram. Cred ca sunt dator sa va explic faptele legate de moartea parintelui Gorman.

Daca vreti, n-am nimic impotriva. E un nume pe care nu l-am auzit niciodata.

— In acea noapte cetoasa, parintele Gorman fusese chemat la capataiul unei muribunde din vecinatate. Femeia se incurcase cu o organizatie criminala, la inceput fara sa stie, dar mai tarziu anumite lucruri au facut-o sa banuiasca gravitatea problemei. Era o organizatie specializata in in­laturarea persoanelor nedorite contra unui onorariu sub­stantial, fireste.

Nu-i o idee prea noua, spuse incet Venables. In America

Dar aceasta organizatie avea niste aspecte de roman, in primul rand, inlaturarile erau efectuate in aparenta prin ceea ce probabil ca s-ar putea numi mijloace psihologice. Asa zisa 'dorinta de moarte' existenta in noi toti este stimu­lata

Astfel incat persoana in cauza in mod obligatoriu se sinucide?

Nu se sinucide, domnule Venables. Persoana in cauza moare din cauze perfect naturale.

Ei, haideti! Chiar credeti una ca asta?

Cartierul general al acestei organizatii pare a fi un loc pe nume Calul Balan.

Oh, incep sa inteleg! Deci asta va aduce in partile noastre rurale si pitoresti – prietena mea Thyrza Grey si prostiile ei! Niciodata n-am reusit sa-mi dau seama daca ea insasi le crede sau nu. Dar, fireste, prostii sunt! Are o prietena prostuta care se crede medium, iar vrajitoarea lo­cala ii e bucatareasa. Si toate trei au ajuns sa-si faca o adevarata reputatie pe aici. Nu-i un lucru bun, fireste, dar sa nu-mi spuneti ca Scotland Yard, sau de unde veniti, ia in serios toata povestea asta!

Ba o luam foarte in serios, domnule Venables. Chiar credeti ca cineva poate sa moara numai pentru ca Thyrza indruga niste prostii mari cat casa si Sybil cade in transa iar Bella face magie neagra?

Oh, nu, domnule Venables, cauza mortii e mult mai simpla Facu o pauza. Cauza este otravirea cu taliu.

O clipa domni linistea.

Ce ati spus?

Otravirea cu saruri de taliu. Foarte simplu. Numai ca ea trebuie musamalizata si ce metoda mai buna de musamalizare decat o regizare pseudostiintifica, psihologica, plina de jargon modern si intarita de vechile superstitii? To­tul calculat astfel incat sa abata atentia de la banalul fapt al otravirii.

Taliu. Domnul Venables se incrunta. Nu cred sa fi auzit vreodata de el.

Nu? Se foloseste pe scara mare ca otrava pentru sobolani si ocazional ca epilant la copiii care au pecingine. Se poate obtine foarte usor. Intamplator, exista un pachet cu aceasta substanta ascuns intr-un colt in magazia dum­neavoastra.

— In magazia mea? Nu se poate!

Ba este acolo. Am examinat putin din ea, in scopuri de cercetare

Venables deveni usor agitat.

Trebuie ca l-a pus cineva acolo. Eu nu stiu nimic despre el! Absolut nimic.

Chiar asa? Sunteti un om instarit, domnule Ve­nables, nu-i asa?

Ce legatura are asta cu ceea ce discutam?

Daca nu ma insel, cei care se ocupa de impozite va pun in ultimul timp intrebari deranjante. Cu privire la sursa venitului, adica.

Blestemul de a trai in Anglia este fara doar si poate sistemul de impozitare. In ultimul timp m-am gandit foarte serios sa plec sa traiesc in Bermude.

Nu cred ca, pentru moment, veti pleca in Bermude.

E o amenintare, domnule inspector? Daca da

Nu, nu, domnule Venables. Mi-am exprimat doar o opinie. Ati vrea sa auziti cum lucreaza aceasta unica smecherie?

Oricum sunteti hotarat sa-mi povestiti.

Este foarte bine organizata. Detaliile financiare sunt aranjate de un anume domn Bradley, un avocat exclus din barou. Domnul Bradley are un birou in Birmingham. Potentialii clienti il viziteaza acolo si incheie afacerea. Trebuie spus ca este vorba de un pariu daca o anumita persoana va muri intr-o perioada de timp precizata Domnul Bradley, caruia ii plac foarte mult mizele mari, este de regula pesimist in pronosticuri. Clientul este de obicei mai optimist. Cand domnul Bradley castiga pariul, banii trebuie platiti cu promptitudine altfel e posibil sa se intample ceva neplacut. Asta e tot ce face domnul Bradley – pune un pariu. Simplu, nu? in continuare, clientul face o vizita la Calul Balan. Domnisoara Thyrza Grey si prietenele ei pun in scena un spectacol care de regula isi atinge scopul – acela de a-l im­presiona pe client si de a-l face sa creada ceea ce 'trebuie' sa creada. Si acum urmeaza faptele din culise, fapte simple ca buna-ziua. Anumite femei, angajate de buna credinta ale uneia din numeroasele firme pentru cercetarea consumurilor, sunt trimise intr-o anumita zona cu un chestionar. 'Ce paine preferati? Ce articol de toaleta sau cosmetice? Ce laxative, tonice, aspirine, etc.?' In ziua de azi oamenii sunt obisnuiti cu sondajele. Rareori obiecteaza. Si asa, se trece la ultimul pas. Simplu, curajos, plin de succes! Este singura actiune savarsita personal de initiatorul intregului plan. El poate fi imbracat intr-o uniforma de portar, poate fi un om care vine sa citeasca contorul de gaz sau electric. Poate fi instalator, electrician, orice gen de meserias. Indiferent ce e, intotdeauna are la el o legitimatie corespunzatoare, in caz ca i s-ar cere s-o arate. Indiferent ce rol joaca, adevaratul lui obiectiv este simplu – substituirea unui articol pe care il cunoaste ca il foloseste victima (din chestionare), cu un preparat similar adus de el. Dupa ce si-a indeplinit misiunea, pleaca si nu mai e vazut niciodata in acea zona. Cateva zile e posibil ca sa nu se intample nimic. Dar, mai devreme sau mai tarziu, victima incepe sa prezinte simptome de boala. Este chemat un doctor, dar nu exista nici un motiv sa se banuiasca ceva iesit din comun. Pacientul este intrebat despre ce a mancat sau a baut, dar nimeni nu s-ar gandi sa suspecteze banalul articol pe care pacientul il foloseste de ani de zile. Un sampon, o pasta de dinti, o crema de fata, etc. Vedeti frumusetea pla­nului, domnule Venables? Singura persoana care stie ce face in realitate capul organizatiei este capul organizatiei insusi. Nu exista nimeni care sa-l tradeze.

Si cum ati aflat atatea? intreba Venables.

Cand banuim o anumita persoana, avem mijloace sa ne convingem daca banuielile sunt intemeiate.

Serios? Cam ce fel de mijloace?

Nu e nevoie sa le trecem in revista pe toate. Aparatul de fotografiat, de exemplu. In ziua de azi sunt posibile tot soiul de dispozitive ingenioase. Un om poate fi fotografiat fara ca macar sa banuiasca. Avem cateva fotografii excelente cu un om in uniforma de portar, un instalator de gaze, si asa mai departe. Fireste ca exista si treburi ca o mustata falsa, altfel de dantura, etc., dar omul nostru a fost foarte usor re­cunoscut in primul rand de doamna Easterbrook, alias domnisoara Katherine Corrigan, si, de asemenea, de o femeie pe numele Edith Binns. Recunoasterea este un lucru foarte interesant, domnule Venables. De exemplu, domnul acesta, prezent aici, domnul Osborne, este dornic sa jure ca, in seara de sapte octombrie, in jurul orei opt, v-a vazut urmarindu-l in Barton Street pe parintele Gorman.

Si chiar v-am vazut! spuse domnule Osborne tre­murand de agitatie. V-am descris exact!

Cam prea exact, poate, spuse Lejeune. Pentru ca dumneata nu l-ai vazut pe domnul Venables in seara aceea cand stateai in fata usii pravaliei dumitale. Nici nu stateai acolo. Dumneata insusi erai pe trotuarul de vizavi, urmarindu-l pe parintele Gorman pana a dat coltul in West Street si l-ai ajuns si l-ai omorat

Domnul Zachariah Osborne spuse:

Poftim?

Ar fi fost caraghios. Era caraghios! Maxilarul cazut, ochii holbati

Permiteti-mi sa va fac cunostinta, domnule Ve­nables, cu domnul Zachariah Osborne farmacist, fost locatar in Barton Street, Paddington. Va va interesa in mod deosebit persoana lui cand va voi spune ca domnul Osborne, care e de catva timp sub urmarire, a fost destul de lipsit de intelepciune ca sa plaseze un pachet cu taliu in magazia dumneavoastra. Nestiind de infirmitatea dumneavoastra, s-a amuzat aruncand vina pe dumneavoastra; si, fiind foarte incapatanat, asa cum sunt toti oamenii foarte prosti, a re­fuzat sa admita ca o daduse in bara.

Prost? Indraznesti sa ma numesti prost? Daca ai sti daca ai avea idee ce am facut ce pot sa fac

Osborne tremura si spumega de furie.

Lejeune il analiza cu atentie. Asta imi amintea de un pescar care juca un peste prins in carlig, atent sa nu-l scape.

N-ar fi trebuit sa cauti sa fii atat de destept, sa stii, spuse el cu repros. Daca ai fi stat linistit in pravalia dumi­tale, fara sa te amesteci, acum n-as fi aici, avertizandu-te, cum e de datoria mea s-o fac, ca orice vei spune va fi con­semnat si

A fost momentul in care domnul Osborne incepu sa tipe.

Capitolul XXIV


Povestirea lui Mark Easterbrook


— Inspectore Lejeune, am o multime de lucruri sa va intreb.

Formalitatile fiind incheiate, il aveam pe Lejeune la dispozitia mea. Stateam alaturi, cu doua stacane mari de bere in fata.

Da, domnule Easterbrook. Imi inchipui ca a fost o surpriza pentru dumneavoastra.

Categoric a fost. Eu stateam eu ochii pe Venables. Nu mi-ati dat nici cel mai mic indiciu.

Nu-mi puteam permite sa va dau indicii, domnule Easterbrook. Indiciile sunt cu doua taisuri. Adevarul este ca nu aveam prea multe lucruri pe care sa ne bazam. Din cauza asta a trebuit sa regizam spectacolul de azi cu cooperarea domnului Venables. Trebuia sa-l ducem cu fofarlica pe Osborne si apoi, brusc, sa cadem asupra lui, sperand ca il doboram. A tinut.

E nebun?

As spune ca acum e nebun de-a binelea. La inceput n-a fost, dar cand ajungi sa omori oameni incepi sa o iei razna. Treaba asta te face sa te simti puternic, mai mare decat viata. Te face sa te consideri Dumnezeu Atotputernic. Dar nu esti. Esti doar o fiinta amarata, ca oricare alta. Iar cand acest lucru iti este dezvaluit subit, eul tau nu poate sa admita un asemenea adevar. Tipi si te bati cu pumnii in piept si te lauzi cu ce ai facut si cat de destept esti. Ei bine, l-ati vazut.

Asadar, Venables a contribuit la spectacol. I-a placut ideea cooperarii?

Cred ca l-a amuzat. In plus, a fost destul de imperti­nent sa spuna: 'serviciu contra serviciu'.

Ce vroia sa spuna prin asta?

Ei bine, n-ar trebui sa va spun. O fac neoficial. Cam in urma cu opt ani, a fost un lant de spargeri de banci. De fiecare data s-a folosit aceeasi tehnica. Toate spargerile au reusit! Raidurile erau destept planuite de cineva care nu lua parte efectiv la operatiune. Omul acela s-a ales cu o gramada de bani. Chiar daca am banuit cine era, n-am putut s-o dove­dim. A fost mai destept decat noi. Mai ales in ceea ce priveste partea financiara. Dar a avut bunul simt sa nu incerce sa-si repete succesul. Nu spun mai mult. A fost un escroc istet, dar nu criminal. Nu s-au pierdut vieti.

Am revenit.

L-ati banuit tot timpul pe Osborne? Dintr-un bun inceput?

Ei bine, el singur a atras atentia asupra lui. Daca statea in banca lui, nimanui nu i-ar fi trecut prin cap ca respec­tabilul farmacist Zachariah Osborne are vreo legatura cu afacerea asta. Dar, ciudat e ca tocmai asta nu pot face crimi­nalii. Nu pot sa stea linistiti in banca lor. Si zau daca stiu de ce.

Dorinta de moarte, am sugerat. Tema Thyrzei Grey.

Ati face bine sa uitati cat mai repede de Thyrza Grey si de cele pe care vi le-a spus. Nu, mai degraba cred ca e vorba de singuratate. Sa stii ca esti un tip atat de destept, dar sa n-ai pe nimeni cu care sa vorbesti despre asta!

Nu mi-ati spus cand ati inceput sa-l banuiti.

Chiar de cand a inceput sa minta, adica de la inceput. Declaratia pe care ne-a dat-o ca raspuns la apelul nostru a fost o minciuna palpabila. Ne-a descris omul pe care sustinea ca-l vazuse urmarindu-l pe parintele Gorman cu un lux de amanunte care nu putea fi posibil intr-o noapte cetoasa ca aceea. Ar fi putut vedea un nas acvilin, dar nu si marul lui Adam. Ar fi fost prea de tot. Fireste, minciuna aceea putea sa fie destul de inocenta. Domnul Osborne poate vroia doar sa-si dea importanta. Exista o multime de oameni de felul asta. Dar asta mi-a atras atentia asupra lui si am vazut ca, intr-adevar, era o persoana ciudata. A inceput pe loc sa-mi povesteasca foarte multe despre el. Mi-a dat imaginea cuiva care intotdeauna dorise sa fie mai important decat era. Nu ma mir ca incercarile lui actoricesti au esuat. N-a suportat sa i se dicteze cum sa joace un rol! Probabil a fost destul de sincer cand mi-a spus despre ambitia lui de a fi martor la un proces de crima. Fireste, nu stim cand anume i-a venit ideea ca ar putea deveni un mare criminal el insusi, un criminal atat de destept incat sa nu fie adus niciodata in fata justitiei. Dar sa revin. Descrierea pe care i-a facut-o Osborne acelui om era interesanta. Era limpede descrierea unei persoane reale pe care o vazuse candva, o persoana cu trasaturi oarecum neobisnuite. As spune ca l-a vazut intr-o zi pe Venables in masina, in Bournemouth, si infatisarea lui l-a izbit. Daca a fost asa, nu si-a dat seama ca omul era invalid. Un alt motiv care mi-a retinut interesul fata de Osborne a fost faptul ca era farmacist. M-am gandit ca era posibil ca lista aceea sa fi avut legatura cu vreun comert cu narcotice. Cum n-a fost asa, as fi uitat de domnul Osborne, daca domnul Osborne insusi n-ar fi tinut sa fie in prim plan. Asa se face ca ne-a scris ca l-a vazut pe barbatul in cauza la o sarbatoare din Much Deeping. Inca nu stia ca domnul Venables era infirm. Cand a descoperit asta, n-a avut bunul simt sa taca. Asta era vanitatea lui. Vanitatea tipica criminalului. Nu avea de gand sa admita nici o clipa ca se inselase. A tinut-o pe a lui, emitand tot felul de teorii care mai de care mai absurde. I-am facut o vizita foarte interesanta in bungalow-ul lui din Bournemouth. Numele lui ar fi trebuit sa dea pe fata adevarul. Everest. Asa l-a numit. Iar in hol avea un tablou cu muntele Everest. Mi-a povestit ce mult il interesau ex­peditiile in Himalaya. Dar asta era genul de gluma ieftina pe care il savura. Ever rest . Asta era meseria – profesia lui. El le oferea oamenilor odihna vesnica, contra cost. Era o idee minunata, trebuie sa recunoastem. Toata afacerea a fost gandita. Bradley in Birmingham, Thyrza Grey si sedintele ei de spiritism in Much Deeping. Cine era sa-l banuiasca pe domnul Osborne carp nu avea nici o legatura cu Bradley si Birmingham, nici o legatura cu Thyrza Grey, nici o legatura cu victima? Cat despre mecanismul real al inlaturarii persoa­nelor, asta era o bagatela pentru un farmacist. Cum spuneam, n-am fi stiut nimic daca domnul Osborne ar fi avut atata minte sa stea in banca lui.

Dar ce facea cu banii? In definitiv, e de presupus ca pentru bani a facut-o, nu?

Da, pentru bani a facut-o. Avea vise mari. Se vedea calatorind, distrandu-se, o persoana bogata si importanta. Dar bine-nteles ca nu era persoana care se credea el ca e. Cred ca simtul puterii i-a fost exacerbat de savarsirea reala a crimei. Faptul ca toate crimele i-au reusit i s-a suit la cap, l-a imbatat, ba mai mult, ii placea la nebunie sa se vada in boxa acuzatilor. O sa vedeti. Personajul central cu toti ochii atintiti asupra lui.

Dar ce a facut cu banii?

Oh, asta-i foarte simplu, desi nu cred ca m-as fi pu­tut pronunta daca nu as fi vazut cat de saracacios ii era mo­bilat bungalow-ul. Era un zgarcit, fireste. Iubea banii si vroia bani, dar nu ca sa-i cheltuiasca. Tot ce avea in bunga­low fusese cumparat ieftin, la mana a doua. Nu-i placea sa cheltuiasca banii, ii placea sa-i aiba.

Vreti sa spuneti ca i-a depus pe toti in banca?

Oh, nu! As spune ca ii vom gasi undeva, sub podea, in bungalow-ul acela al lui.

Am ramas amandoi tacuti un timp, reflectand asupra creaturii ciudate care era Zachariah Osborne.

La un moment dat, Lejeune rosti visator:

Corrigan ar spune ca toate astea se datoreaza unei nu stiu ce glande din splina sau pancreas sau altceva care secreta in exces sau insuficient niciodata n-am inteles bine. Eu sunt un om simplu eu cred ca Osborne e doar un om tacanit Ceea ce ma depaseste, intotdeauna m-a depasit, este cum poate fi un om atat de destept si in acelasi timp atat de prost.

Mintea maestrului crimei este imaginata ca o figura mareata si sinistra a raului.

Nu e deloc asa, spune Lejeune. Raul nu este ceva su­praomenesc, e ceva mai putin decat omenesc. Criminalul este cineva care vrea sa fie important, dar care nu va fi nici­odata important din cauza ca intotdeauna va fi mai putin om.

Capitolul XXV


Povestirea lui Mark Easterbrook


La Much Deeping totul era normal.

Rhoda era ocupata sa-si doftoriceasca favoritii, cainii adica. Cand m-am apropiat, a ridicat privirea si m-a intrebat daca nu vreau s-o ajut. Am refuzat si am intrebat unde e Ginger.

S-a dus la Calul Balan.

Poftim?

A spus ca are de facut ceva acolo.

Dar casa e pustie.

Stiu.

Se oboseste prea mult. Nu e total vindecata

Nu te mai agita, Mark! Ginger e teafara. Ai vazut noua carte a doamnei Oliver? Se numeste Cacadu-ul Alb. E pe masa de acolo.

Domnul s-o binecuvanteze pe doamna Oliver. Si pe Edith Binns.

Cine mai e si Edith Binns?

O femeie care a identificat un barbat dintr-o fotogra­fie. O slujitoare credincioasa a nasei mele.

Nimic din ce spui nu pare sa aiba vreo logica. Ce se intampla cu tine, Mark?

Nu i-am raspuns. Am pornit spre Calul Balan.

Chiar inainte de a ajunge acolo, m-am intalnit cu doamna Dane Calthrop.

Am stiut tot timpul ca eram proasta, spuse ea. Dar nu stiam cum. M-au inselat brizbrizurile.

Flutura mana spre hanul pustiu si pasnic in lumina soarelui de toamna tarzie.

Ticalosia n-a existat niciodata acolo nu in sensul in care se presupunea a fi. Nici un pact cu diavolul, nici o magie neagra. Pur si simplu trucuri facute pentru bani si fara nici o consideratie pentru, viata umana. Asta e adevarata ticalosie. Nimic maret sau mare – doar meschin si vrednic de dispret.

Se pare ca dumneavoastra si inspectorul Lejeune vedeti la fel lucrurile.

— Imi place omul acela, spuse doamna Dane Calthrop. Sa intram la Calul Balan s-o gasim pe Ginger.

Ce face acolo?

Curata ceva.

Am intrat pe usa joasa. Se simtea un miros puternic de terebentina. Ginger era ocupata cu carpe si sticle. La in­trarea noastra, ridica privirea. Era inca foarte palida si slaba, si avea capul infasurat cu o esarfa, caci nu-i crescuse inca parul. Era stafia a ceea ce fusese.

Totul e in regula, Mark, imi spuse doamna Calthrop citindu-mi gandurile.

Uite! spuse triumfatoare Ginger.

Ne arata insemnul vechiului han la care lucra.

Patina vremii inlaturata, silueta calaretului de pe cal era perfect vizibila, un schelet ranjit cu oase lucioase.

Am auzit in spatele meu vocea doamnei Dane Calthrop.

Apocalipsa, capitolul sase, versetul opt: 'si m-am uitat si iata un cal balan si numele celui ce sedea pe el era: Moartea, si iadul se tinea dupa el'

Am ramas cateva clipe tacuti, apoi doamna Calthrop spuse: 'Si cu asta basta!' pe tonul cuiva care arunca ceva la cosul de hartii.

Acum trebuie sa plec, adauga ea. 'Intrunirea mamelor'.

Se opri in prag, se uita la Ginger si rosti in mod neasteptat.

Ai sa fii o mama buna.

Din nu stiu ce motiv, Ginger se inrosi ca para

Ginger, vrei? am intrebat.

Ce sa vreau, Mark? Sa fiu o mama buna?

Stii la ce ma refer.

Poate dar as prefera o oferta ferma.

I-am facut o oferta ferma

Dupa o pauza, Ginger intreba:

Esti foarte sigur ca nu vrei sa te insori cu creatura aia, Hermia?

Doamne sfinte! Am uitat complet.

Am scos din buzunar o scrisoare.

Asta a venit acum trei zile. Ma intreaba daca nu vreau sa merg cu ea la Old Vic sa vedem Love’s Labour’s Lost.

Ginger imi lua scrisoarea din mana si o rupse.

— In viitor, daca vrei sa mergi la Old Vic, ai sa mergi cu mine, spuse ea cu fermitate.





Sfarsit





Ever rest Odihna vesnica (din limba engleza)



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright