Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica

Carti


Qdidactic » didactica & scoala » literatura » carti
Cusca de Bertram Chandler



Cusca de Bertram Chandler





Captivitatea este intotdeauna o experienta umilitoare oricat de filozofic ar privi lucrurile prizonierul. Captivitatea este prin ea insasi ceva neplacut, dar captivul poate, cel putin, sa vorbeasca cu cei care l-au inchis, poate sa-si exprime necesitatile si, uneori, poate sa discute cu ei de la om la om.

Captivitatea este de doua ori umilitoare atunci cand cei care te-au capturat te trateaza, de buna credinta, ca pe un animal inferior.

Echipajul de pe nava de patrulare ar putea fi, poate, scuzat pentru ca nu si-a dat seama ca supravietuitorii de pe nava interstelara Lode Star (Steaua Polara) sunt fiinte rationale. Trecusera cel putin 200 de zile de cand asolizasera pe planeta fara nume - o asolizare nedorita datorata faptului ca generatoarele Erenhaft, solicitate cu mult peste capacitatea lor din cauza defectarii unui regulator electronic, propulsasera nava departe de zonele obisnuite de zbor, catre o regiune nepopulata a Spatiului. Lode Star a asolizat in conditii relativ bune, dar la scurt timp dupa aceea (nenorocirile nu vin niciodata singure) sursa de energie a navei a iesit de sub control si capitanul a ordonat secundului sa evacueze pasagerii si pe acei membrii ai echipajului care nu erau necesari pentru efectuarea reparatiilor si sa-i duca la o distanta cat mai mare de nava.


Hawkins si tovarasii sai erau departe cand o flacara insotita de o explozie nu prea puternica a luminat o clipa cerul. Majoritatea doreau sa se intoarca sa vada ce s-a intamplat, dar Hawkins i-a impiedicat cu injuraturi si, dupa caz, cu forta. Din fericire se aflau intr-o zona mai inalta decat cea unde ramasese nava si astfel au scapat de caderile radioactive.

Cand flacarile pareau a se fi potolit, Hawkins impreuna cu dr. Boyle, medicul navei, s-au reintors la locul dezastrului. Temandu-se de radioactivitate, cei doi s-au tinut la o distanta rezonabila de micul crater fumegand, ce marca locul unde fusese nava. Era cat se poate de evident ca capitanul impreuna cu ofiterii si tehnicienii sai nu mai erau decat particule infinitezimale in norul incandescent ce-si inaltase ciuperca spre cerul intunecat.


Dupa aceea, cei cincizeci si ceva de barbati si femei, supravietuitorii de pe Lode Star, au inceput sa degenereze. Nu era un proces rapid - Hawkins si Boyle ajutati de un comitet format din pasagerii mai responsabili s-au straduit sa mentina o structura organizata. Dar incercarea lor avea putini sorti de izbanda. Si asta in primul rand din cauza climei. Era calda, intotdeauna in jur de 85 Fahrenheit. Apoi era umeda - o ploaie fina si calda cadea tot timpul. Aerul era incarcat cu sporii unor ciuperci - din fericire acestea nu atacau pielea, dar se dezvoltau pe materia organica moarta, si implicit pe haine. Intensitatea dezvoltarii lor pe metale si pe materialele sintetice ce formau o buna parte din imbracamintea naufragiatilor era doar cu putin mai mica.



Existenta unui pericol exterior ar fi ajutat la mentinerea moralului. Dar nu existau animale periculoase. Erau doar niste mici creaturi cu piele neteda semanand oarecum cu broastele, care sareau prin tufisurile imbibate cu apa, iar in numeroasele rauri se aflau creaturi asemanatoare pestilor de marimi variind de la cea a unui rechin la cea a unui mormoloc, toate posedand agresivitatea celui din urma.

Hrana nu a constituit o problema dupa primele cateva ore de foame. Voluntarii au incercat un soi de burete suculent ce crestea pe trunchiurile unor plante uriase cu aspect de feriga declarand ca este bun la gust. Dupa trecerea a circa cinci ore nu s-au plans de dureri abdominale si nici nu au murit; aceasta a facut ca buretele respectiv sa devina hrana de baza a supravietuitorilor. In saptamanile ce au urmat s-au descoperit alte ciuperci, niste fructe si radacini, toate comestibile, care au furnizat o variatie binevenita a meniului.

Focul, in ciuda caldurii permanente, era lucrul care le lipsea cel mai mult. Cu ajutorul lui ar fi putut sa-si imbogateasca hrana, prinzand si gatind creaturile asemanatoare broastelor din paduri si pestii din rauri. Cativa, mai tari din fire, au mancat aceste vietati crude, dar majoritatea nu se simteau in stare sa faca acest lucru. De asemenea, focul ar fi ajutat la indepartarea intunericului din noptile lungi si ar fi inlaturat, prin lumina si caldura sa, iluzia de frig produsa de nesfarsita cadere a apei ce siroia pe fiecare frunza si ramura.

Cand parasisera nava, majoritatea aveau brichete, dar brichetele s-au pierdut atunci cand buzunarele, impreuna cu imbracamintea, s-au dezintegrat. Oricum, toate incercarile de a face focul, chiar in zilele cand inca aveau brichete, au esuat si Hawkins jura ca nu exista nici macar un singur punct uscat pe planeta aia blestemata. Acum facerea focului era practic imposibila; chiar daca ar fi avut printre ei un expert in aprinderea focului prin frecarea a doua bete uscate tot nu ar fi gasit materialele necesare.

Si-au stabilit salasul pe creasta unui mic deal. (Nu exista, dupa cate si-au dat seama, nici un munte). Era o zona mai putin impadurita decat campiile inconjuratoare, iar solul era mai putin mlastinos. Din frunzele plantelor asemanatoare ferigilor au reusit sa-si faca niste adaposturi rudimentare, mai mult de dragul intimitatii decat pentru confort. Apoi s-au agatat cu disperare de formele organizatorice ale lumii din care venisera si au ales un consiliu. Boyle, medicul navei, a fost numit sef. Hawkins, spre surpriza sa, a fost ales membru al consiliului cu o majoritate de numai doua voturi. Gandindu-se ulterior la acest fapt si-a dat seama ca multi dintre pasageri nutreau inca resentimente fata de echipajul navei pentru situatia in care se gaseau.


Prima intrunire a consiliului s-a tinut intr-o coliba - daca putea fi numita astfel - special construita in acest scop. Membrii consiliului s-au asezat in cerc. Boyle, presedintele, s-a ridicat incet in picioare. Hawkins zambi amar comparand nuditatea medicului cu atitudinea pe care acesta si-o asumase in calitatea sa de presedinte. Ideea de demnitate umana parea hilara in starea in care se gasea, cu parul lung si nepieptanat si cu o barba zburlita, inspicata de fire carunte.

Doamnelor si domnilor - incepu Boyle. Hawkins privi in jur la trupurile palide si dezgolite, la parul murdar, atarnand in suvite, la unghiile lungi si negre ale barbatilor, la buzele nefardate ale femeilor. Se gandi ca el insusi nu prea arata a ofiter si gentleman.

Doamnelor si domnilor - spuse Boyle. Am fost alesi, dupa cum stiti, sa reprezentam comunitatea umana de pe aceasta planeta. Sunt de parere ca ar trebui sa discutam la prima noastra intrunire sansele noastre de supravietuire, nu ca indivizi ci ca rasa.

As dori sa-l intreb pe domnul Hawkins care sunt sansele noastre de a fi descoperiti si salvati - interveni una din cele doua femei membre, o fiinta uscativa, cu coaste si vertebre proeminente.

Slabe - raspunse Hawkins. Dupa cum stiti, nu avem posibilitatea de a comunica cu alte nave sau cu statiile planetare din cadrul Sistemului Interstelar din Ghidare. Cand ne-am abatut de la ruta si ne-am indreptat spre aceasta planeta am transmis un mesaj de ajutor, dar nu am putut preciza unde ne aflam. In plus, nu stim daca mesajul a fost receptionat.

Miss Taylor - spuse Boyle iritat. Domnule Hawkins, va reamintesc ca eu sunt presedintele ales al acestui consiliu. Va fi timp pentru o discutie generala mai tarziu.

Dupa cum, probabil, majoritatea v-ati dat seama, varsta acestei planete, biologic vorbind, corespunde in mare cu cea a Pamantului in era carbonifera. Dupa cum deja stim nu exista inca alte specii care sa ne ameninte suprematia. La momentul cand o asemenea specie va apare - ceva analog soparlelor gigantice din era triasica a Pamantului - va trebui sa fim bine organizati.

Vom fi morti! - striga unul din barbati.

Noi vom fi morti - admise doctorul, dar urmasii nostri vor fi vii. Va trebui sa decidem cum sa le asiguram un inceput pe cat de bun e posibil. Limba le va fi transmisa.

Sa lasam limba, doctore - spuse cealalta femeie. Era o blonda micuta, zvelta, cu o figura hotarata. Doresc sa ma refer la problema descendentilor. Reprezint femeile de varsta fertila - suntem cincisprezece cu toate, dupa cum stiti. Pana acum fetele au fost foarte, foarte precaute. Avem motive sa fim. Puteti, in calitate de doctor, sa garantati - tinand seama de faptul ca nu aveti nici instrumente, nici medicamente - nasteri normale? Puteti garanta ca copiii nostri vor avea sanse de supravietuire?

Boyle renunta la aerul sau oficial ca la o haina veche.

Voi fi sincer, spuse el. Nu dispun, dupa cum ati aratat Miss Hart, nici de medicamente, nici de instrumente. Dar pot sa va asigur ca sansele de a avea o nastere fara probleme sunt mult mai mari aici decat ar fi fost pe Pamant, sa zicem in secolul al XVIII-lea. Va voi spune de ce. Pe aceasta planeta, dupa cate stim (si ne aflam de destul timp ca sa stim) nu exista nici un fel de microorganism daunator omului. Daca asemenea organisme ar fi existat, atunci trupurile acelora dintre noi care ar fi supravietuit pana in acest moment ar fi pline de infectii. Desigur ca majoritatea dintre noi am fi murit de septicemie de mult timp. Si cred ca astfel am raspuns la amandoua intrebarile.

Nu am terminat - spuse ea. Mai e o problema. Suntem 53 de supravietuitori barbati si femei. Sunt 10 perechi casatorite, deci nu-i mai numaram. Raman 33 de oameni din care 20 sunt barbati. 20 de barbati la 13 femei (nu suntem noi, fetele, intotdeauna ghinioniste?). Nici una din noi nu e tanara dar toate suntem femei. Ce fel de organizare vom adopta? Monogamie? Poliandrie?

Monogamie, desigur, replica rapid un barbat inalt si slab. Era singurul din cei prezenti care era imbracat - daca se putea spune astfel. Niste frunze in descompunere legate in jurul mijlocului cu o liana cu greu serveau unui scop util.


In regula atunci, spuse fata. Monogamie. Pot spune ca si eu prefer aceasta cale. Dar va previn ca daca aceasta e calea pe care vom merge vor fi probleme. Si in orice crima care implica pasiune si gelozie, femeia e o victima potentiala la fel ca oricare barbat. Iar eu nu doresc acest lucru.

Ce propuneti atunci, Miss Hart? - intreba Boyle.

lata ce, doctore. In ce priveste formarea cuplurilor vom lasa dragostea de o parte. Daca doi barbati vor dori aceeasi femeie, decizia sa se ia prin lupta, invingatorul va lua fata si o va pastra.

Selectie naturala murmura medicul. Eu sunt de acord, dar sa supunem la vot.


Pe creasta dealului exista o mica depresiune, o arena naturala. In jurul ei stateau naufragiatii - toti cu exceptia a patru din ei. Unul din cei patru era doctorul Boyle care descoperise ca obligatiile sale de presedinte includeau si pe cele de arbitru; se sustinuse ca el era cel mai competent sa decida cand sa intrerupa lupta pentru a evita vatamari grave. Un altul din cei patru era o fata. Mary Hart. Ea gasise o ramura cu crengute dispuse ca dintii unui pieptene cu care isi pieptenase parul si impletise o cununa de flori galbene pentru invingator. Era aceasta, se intreba Hawkins in timp ce se aseza alaturi de ceilalti membrii ai consiliului, o imitatie a unei ceremonii nuptiale pamantene, sau o intoarcere la vremuri indepartate si intunecate?

Ce pacat ca umezeala asta ne-a distrus ceasurile, spuse un grasan ce se asezase in dreapta lui Hawkins. Daca am fi avut vreun mijloc de masurare a timpului am fi putut stabili runde si am fi asistat la un adevarat meci de box.

Hawkins dadu din cap in semn de aprobare. Apoi privi la cei patru din centrul arenei - la femeia semeata si barbara, la batranul ingamfat, la cei doi tineri barbosi cu trupuri albe, lucitoare. Ii cunostea pe amandoi - Fennet fusese cadet pe ghinionista nava Lode Star; Clemens, unul din pasageri, care era cu cel putin sapte ani mai varstnic decat Fennet, fusese prospector pe planetele de la limita cunoscuta a Spatiului.

Daca am avea pe ce sa pariem, spuse grasanul vesel, eu as paria pe Clemens. Cadetul vostru nu are nici o sansa. A fost educat sa lupte corect. Pe cand Clemens e obisnuit sa foloseasca viclesuguri.

Fennet e in forma, spuse Hawkins. El s-a antrenat in vreme ce Clemens si-a pierdut vremea dormind si mancand. Uita-te ce burta are!

Nu e nimic rau daca ai carne sanatoasa si muschi - replica grasanul, batandu-se pe burta.

Nu va loviti la ochi si nu muscati! - striga doctorul. Si fie ca cel mai bun sa castige!

Apoi se dadu inapoi dintre cei doi combatanti asezandu-se langa Mary Hart.

Cei doi pareau stanjeniti si stateau nehotarati cu pumnii stransi si mainile pe langa corp. Pareau sa regrete ca lucrurile au luat o asemenea intorsatura.

Incepeti odata! - tipa Mary Hart Nu ma vreti'? Veti trai aici pana la adanci batraneti si va fi greu fara o femeie.

Pot sa astepte pana cand fetele tale se vor face mari - striga una din prietenele ei.

Daca voi avea vreo fata! - raspunse Mary. In ritmul asta nu prea cred sa am!

Incepeti! - strigara cei de pe margini. Incepeti!

Fennet sparse gheata. Facu un pas sovaielnic inainte si lovi usor cu pumnul drept fata neprotejata a lui Clemens. Nu fusese o lovitura tare, dar trebuie ca fusese dureroasa. Clemens isi duse mana la nas, apoi o indeparta si privi la sangele ce-i patase degetele. Mormai ceva nedeslusit si inainta greoi cu bratele desfacute, gata sa prinda si sa zdrobeasca. Cadetul se retrase si il mai lovi de doua ori cu dreapta.

De ce nu da mai tare? - intreba grasanul.

Vrei sa-si franga oasele mainii? Doar vezi ca nu poarta manusi - raspunse Hawkins.

Fennet decise sa actioneze mai ferm. Se intepeni pe picioarele usor departate si lovi din nou cu dreapta. De data aceasta evita fata celuilalt si lovi in abdomen. Hawkins fu surprins sa constate ca prospectorul primea loviturile cu aparenta indiferenta; probabil ca era mult mai solid decat parea la prima vedere.

Cadetul facu la timp un pas lateral si aluneca pe vegetatia uda. Clemens se arunca greoi asupra lui; Hawkins putu sa auda aerul care iesea zgomotos din plamanii celui cazut. Bratele groase ale prospectorului incercuira trupul lui Fennet, dar acesta isi ridica genunchiul lovindu-l in vintre. Prospectorul gemu, dar il stranse cu incapatanare. Reusi sa-l apuce pe Fennet cu o mana de gat si cu cealalta ii cauta ochii.

Nu te atinge de ochi! - urla Boyle. Nu atinge ochii! Doctorul se lasa in genunchi si prinse incheietura groasa a lui Clemens cu ambele maini.

Ceva il facu pe Hawkins sa priveasca in sus. Poate ca fusese un sunet, desi era greu de crezut; naufragiatii se comportau ca niste spectatori dezlantuiti la un meci de box. Nici nu puteau fi condamnati pentru asta, in fond era primul lucru mai deosebit care se intampla de la pierderea navei. Poate ca totusi un sunet l-a facut pe Hawkins sa priveasca in sus sau poate un al saselea simt pe care-l poseda toti astronautii de profesie. Ceea ce vazu il facu sa strige.

Deasupra arenei plutea un elicopter. Era ceva in aspectul acestuia, ceva subtil si straniu, care ii spuse lui Hawkins ca aparatul nu era pamantean. Deodata, din pantecul sau neted si stralucitor cazu o plasa facuta, aparent, dintr-un metal mat. Aceasta acoperi pe cei doi combatanti, pe doctor si pe Mary Hart.

Hawkins striga din nou - un strigat fara cuvinte. Se ridica in picioare si alerga sa-si ajute tovarasii captivi. Plasa parea a fi vie caci se incolaci in jurul incheieturilor si gleznelor sale. Ceilalti naufragiati se grabira sa-l ajute pe Hawkins.

Stati deoparte - urla el. Imprastiati-va!

Zumzetul usor al rotoarelor elicopterului crescu in intensitate. Aparatul incepu sa urce. Intr-un timp incredibil de scurt arena deveni in ochii secundului nu mai mult decat o palida farfurie verde pe care mici furnici albe se agitau fara rost. Apoi elicopterul se ridica deasupra norilor josi si nu se mai putu vedea decat o albeata miscatoare.

Cand, in sfarsit, incepura sa coboare, Hawkins nu se mira sa vada turnul argintiu al navei spatiale asolizate intre copacii josi ai unui platou.

Lumea in care au fost dusi ar fi putut insemna o importanta imbunatatire a situatiei fata de lumea pe care o parasisera daca nu ar fi intervenit greseala celor care ii capturasera. Cusca in care fusesera inchisi cei trei barbati reconstituia cu o remarcabila fidelitate conditiile climatice ale planetei pe care esuase Lode Star. Cusca parea de sticla si prin duze aflate in tavan cadea continuu o ploaie fina si calda. Cateva ramuri de feriga formau un adapost neinsemnat in fata curgerii continue a apei. De doua ori pe zi o trapa aflata in fundul custii se deschidea si bucati de burete intru totul similar celui folosit de ei erau aruncate inauntru. Exista, de asemenea, un orificiu in podeaua custii; prizonierii au presupus ca avea o destinatie sanitara.

De fiecare parte, erau alte custi. Intr-una din ele era Mary Hart, singura. Tot ce putea face era sa gesticuleze catre ei. Cusca din partea cealalta continea o creatura semanand in linii generale cu un homar, dar aducand totodata si cu o sepie. Dincolo de un culoar lat se vedeau alte custi, dar nu-si puteau da seama ce contin.

Hawkins, Boyle si Fennet stateau pe podeaua umeda si priveau prin geamul gros, printre gratii, la fiintele care-i examinau.

Daca ar fi fost umanoizi - ofta doctorul. Daca ar fi avut o forma asemanatoare noua am fi putut incerca sa-i convingem ca si noi suntem fiinte inteligente.

Trebuie sa ne impacam cu ideea ca nu au o forma asemanatoare - spuse Hawkins. Daca situatia ar fi inversata si noua ne-ar veni greu sa credem ca cele trei butoaie de bere cu sase picioare sunt semenii nostri.

Incearca din nou teorema lui Pitagora - ii spuse lui Fennet.

Fara entuziasm, tanarul rupse ramurele din feriga cea mai apropiata. Facu bucatele mici. Apoi le aseza pe podeaua umeda astfel ca sa formeze un triunghi dreptunghic cu patrate pe toate cele trei laturi. Creaturile, una mare, una ceva mai mica si una micuta, il privira indiferente cu ochii lor plati si opaci. Cea mare isi duse varful unui tentacul la un buzunar - creaturile purtau imbracaminte - si scotand un pachet viu colorat il dadu creaturii mai mici. Aceasta ii rupse ambalajul si incepu sa introduca bucatele dintr-o substanta de culoare albastru deschis intr-o deschizatura aflata la partea superioara care, fara indoiala, servea drept gura.

Mi-as dori sa fie permisa hranirea animalelor - ofta Hawkins. Mi s-a urat de ciupercile alea nenorocite.

Sa recapitulam - spuse doctorul. La urma urmei nu avem altceva de facut. Deci, am fost luati din tabara noastra de un elicopter - sase dintre noi. Am fost dusi la nava de patrulare - o nava care nu parea in nici un fel superioara propriei noastre nave. Dupa cum ne asigura Hawkins, nava utiliza propulsoare Ehrenhaft sau ceva cat se poate de asemanator

Exact - aproba Hawkins.

Pe nava am fost tinuti in custi separate. Nu am fost maltratati, ni s-a dat hrana si apa la intervale frecvente. Am asolizat pe o planeta ciudata din care nu am vazut nimic. Apoi am fost scosi din custi si dusi undeva, dar nu stim unde. Camionul, sau cum s-o fi numind, s-a oprit, usile s-au deschis si doua din aceste creaturi dotate cu plase i-au prins pe Clemens si Miss Taylor si i-au dus cu ei. De atunci nu i-am mai vazut. Noi am petrecut noaptea si ziua urmatoare in custi individuale, in urmatoarea zi am fost dusi la aceasta gradina zoologica

Crezi ca au fost supusi vivisectiei? - intreba Fennet. Nu mi-a placut niciodata Clemens, dar

Mi-e teama ca da - raspunse Boyle. Cred ca astfel au inteles diferenta dintre sexe. Din nefericire nu exista nici o metoda de determinare a inteligentei prin vivisectie.

Brute spurcate! - striga cadetul.

Usor, fiule - il consola Hawkins. De fapt, nu-i poti condamna. Noi facem vivisectii asupra unor animale care seamana mult mai mult cu noi decat semanam noi cu aceste lucruri.

Problema este, continua doctorul, de a convinge aceste lucruri - cum le numeste Hawkins - ca suntem fiinte rationale ca si ele. Cum definesc ei oare o fiinta rationala? Cum definim noi, in fond, o fiinta rationala?

Cineva care stie teorema lui Pitagora - raspunse cadetul posac.

Am citit undeva - spuse Hawkins, ca istoria omului este istoria descoperirii focului, a folosirii uneltelor

Atunci sa facem focul - sugera doctorul. Sa facem cateva unelte si sa le folosim.

Sa fim realisti. Nu avem nici un obiect cu noi. Nici dinti falsi, nici macar o proteza de metal. Chiar si asa Facu o pauza.

Cand eram tanar exista obiceiul printre cadetii de pe navele interstelare de a invata vechi arte si mestesuguri. Ne consideram ca fiind descendentii directi ai vechilor navigatori ai corabiilor cu panze, astfel ca am invatat cum sa matisam funii si fire, cum sa facem lese si noduri si altele de acest fel. Apoi unul din noi a avut ideea de a face cosuri. Eram pe o nava de calatori si obisnuiam sa impletim cosurile in secret, sa le vopsim in culori violente si sa le vindem pasagerilor ca fiind suvenire de pe planeta disparuta Arcturus VI. A fost o scena teribila cand capitanul si secundul au aflat

Ce vrei sa spui de fapt?, intreba doctorul.

Tocmai asta. Ne vom demonstra dexteritatea manuala prin impletirea cosurilor, O sa va arat eu cum se fac.

S-ar putea sa mearga, spuse Boyle incet. S-ar putea sa mearga Pe de alta parte nu uitati ca anumite pasari si animale fac acelasi lucru. Pe Pamant exista castorul care ridica diguri ingenioase. Exista apoi pasari care fac cuiburi ca parte a comportamentului de imperechere


Directorul gradinii zoologice trebuie sa fi cunoscut creaturi al caror comportament de imperechere sa semene cu al pasarilor terestre. Caci dupa 3 zile de lucru sustinut la impletirea cosurilor, si dupa ce utilizasera toate ramurile de feriga, Mary Hart a fost luata din cusca ei si pusa la un loc cu cei trei. Dupa ce si-a manifestat placerea de a putea sta din nou de vorba cu cineva ea a fost destul de indignata sa afle cauza mutarii ei.


Era bine, se gandea Hawkins somnoros, ca Mary era cu ei. Inca cateva zile de solitudine si probabil ca ar fi lasat-o nervii. Chiar si asa, faptul de a o avea pe Mary cu ei in cusca ridica unele probleme. Trebuia sa-l supravegheze atent pe tanarul Fennet. Ba chiar si pe Boyle trebuia sa-l supravegheze.

Mary tipa.

Hawkins se trezi de-a binelea. Putu sa vada silueta vaga a lui Mary - in aceasta lume nu era niciodata complet intuneric noaptea - si, la celalalt capat al custii pe Fennet si Boyle. Se ridica grabit si se apropie de Mary.

Ce s-a intamplat? - intreba el.

Nu nu stiu. Ceva mic, cu gheare ascutite a trecut peste mine.

Oh, spuse Hawkins. Nu era decat Joe.

Joe? - intreba Mary.

Nu stiu exact ce este, el sau ea - raspunse Hawkins.

Cred ca este un el - spuse doctorul.

Cine e Joe? - intreba ea din nou.

Trebuie sa fie echivalentul local al unui soarece - ii explica doctorul, desi nu seamana deloc. Vine pe podea si cauta resturi de mancare. Incercam sa-l domesticim

Incurajati animalul? - tipa ea. Va cer sa faceti ceva cu el, imediat! Otraviti-I sau prindeti-l! Acum!

Maine - spuse Hawkins.

Acum! - tipa ea din nou.

Maine - raspunse Hawkins ferm.

Capturarea lui Joe se dovedi usoara. Doua cosuri plate sprijinite ca valvele unei scoici au format capcana. Exista si o momeala inauntru: o bucata mare de ciuperca. O piedica ingenioasa facea ca, la cea mai mica atingere a momelii capcana sa se inchida. Hawkins care statea intins pe patul sau umed auzi un mic zgomot semnificand inchiderea capcanei. Apoi se auzira chitaiturile indignate ale lui Joe si micile gheare care scrijeleau impletitura grosolana a cosurilor. Mary Hart dormea. O trezi spunandu-i:

L-am prins.

Atunci omorati-l - raspunse ea somnoroasa.

Dar Joe nu a fost omorat. Cei trei barbati se atasasera de el. O data cu venirea zorilor ei il transferara intr-o cusca pe care Hawkins o facuse anume pentru el. Pana si Mary isi schimba atitudinea cand vazu micul ghem de blana multicolora zbuciumandu-se in inchisoarea sa. Ea insista sa-l hraneasca si se bucura cand micile tentacule se intinsera si luara o bucatica de ciuperca din mana ei.

Timp de trei zile se ocupara de Joe. In a patra zi, creaturile pe care ei le considerau drept ingrijitori intrara in cusca cu plasele lor, ii imobilizara si ii dusera cu ei pe Joe si pe Hawkins.


Mi-e teama ca nu mai sunt sperante - spuse Boyle. Hawkins a avut aceeasi soarta.

Probabil ca l-au impaiat si l-au expus in vreun muzeu - spuse Fennet cu un aer ursuz.

Nu - spuse fata. Nu puteau face asta!

Puteau - raspunse doctorul.

Brusc, usa custii se deschise. Inainte ca cei trei sa apuce sa se refugieze in iluzoria protectie a unui colt, o voce spuse: Totul e in regula, iesiti!

Hawkins pasi in cusca. Era proaspat barbierit si inceputul unei culori mai sanatoase ii indepartase paloarea pielii. Purta un fel de slip facut dintr-un material rosu stralucitor.

Veniti - repeta el. Gazdele noastre isi cer scuze si ne-au pregatit o cazare corespunzatoare. Apoi, de indata ce vor avea o nava pregatita se vor duce sa-i ia si pe ceilalti supravietuitori.

Nu ne lua asa de repede - ii ceru Boyle. Explica-ne despre ce e vorba. Cum au ajuns sa descopere ca suntem fiinte rationale?

Fata lui Hawkins se innegura.

Numai fiintele rationale - spuse el - pun alte fiinte in custi.


Traducere: FLORIN BONCIU



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright