Comentariu Nuvela istorica, alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

Comentariu Nuvela istorica, Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

Nuvela istorica este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni relativ reduse, cu un fir narativ central si o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat care implica un numar redus de personaje.

Naratiunea se desfasoara liniar, cronologic. Se observa tendinta de obiectivare, de atenuare a prezentei naratorului care nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje. Actiunea nuvelei este mai dezvoltata decat a schitei, puse pe seama unor personaje ale caror caractere se desprind dintr-un puternic conflict. Relatiile temporale si spatiale sunt clar delimitate. Timpul derularii evenimentelor este precizat. Se acorda o importanta mai mare caracterizarii complexe a personajelor decat a actiunii propriu-zise. Personajele se dezvaluie in desfasurarea conflictului. Subiectul prezinta intamplati care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie. Personajele au numele, unele trasaturi sau actiuni ale unor personalitati istorice.

Nuvela "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi este prima nuvela istorica din literatura romana. Este o nuvela istorica de factura romantica.

Nuvela are ca tema evocarea artistica a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, la mijlocul secolului al XVI-lea: cea de-a doa domnie a lui Alexandru Lapusneanul, lupta pentru impunerea autoritatii domnesti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran.

Naratorul este omniscient, sobru, detasat si predominant obiectiv.

Naratiunea se desfasoara linear, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative si a episoadelor. Ritmul naratiunii devine alert. Pauza descriptiva este o descriere statica inclusa in naratiune avand ca efect cresterea suspansului printr-un moment de asteptare. Este cazul portretului fizic al doamnei Ruxandra realizat inainte discutiei cu domnitorul.

Incipitul si finalul se remarca prin sobrietate iar stilul lapidar se aseamana cu cel cronicaresc. Paragraful initial rezuma evenimentele care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul si atitudinea lui razbunatoare.

Frazele finale consemneaza sfarsitul tiranului in mod obiectiv, amintind de stilul cronicarului, iar mentionarea portretului sustine verosimilitatea: "Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldaviei. La monastirea Slatina, zidita de el, unde e ingropat, se poate vede si astazi portretul lui si al familiei sale."

Echilibrul compozitional este realizat prin segmentarea textului narativ in cele patru capitole care fixeaza momentele subiectului. Capitolele poarta cate un moto semnificativ care le rezuma si care constituie replici rostite de anumite personaje.

Capitolul I cuprinde expozitiunea, si anume intoarcerea lui Alexandru Lapusneanul la tronul Moldovei in fruntea unei armate turcesti si intalnirea cu solia formata din cei patru boieri trimisi de Tomsha: Veverita, Motzoc, Spancioc, Stroici. Cuprinde deasemenea si intriga, hotararea domnitorului de a-si relua tronul si dorinta sa de rezbunare fata de boierii tradatori.

Capitolul al II lea corespunde desfasurarii actiunii si cuprinde o serie de evenimente declansate la reluarea tronului de Alexandru Lapusneanul: fuga lui Toma in Muntenia, incendierea cetatilor, uciderea unor boieri, interventia doamnei Ruxandra pe langa domnitor pentru a inceta cu omorurile si promisiunea pe care acesta i-o face.

Capitolul al III lea contine mai multe scene: participarea si discursul domnitorului la slujba duminicala de la mitropolie, ospatul de la palat si uciderea celor 47 de boieri, omorarea lui Motzoc de catre multimea revoltata si "leacul de frica" pentru doamna Ruxandra. Capitolul cuprinde punctul culminant.

In capitolul al IV lea este infatisat deznodamantul: moartea tiranului prin otravire. Dupa patru ani de la cumplitele evenimente, Lapusneanul se retrage in cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul este calugarit, dupa obiceiul vremii. Pentru ca atunci cand isi revine, ameninta sa-i ucida pe toti, doamna Ruxandra accepta sfatul boierilor de a-l otravi. Cruzimea actelor sale sunt motivate psihologic prin dorinta de razbunare pentru tradarea boierilor in prima domnie.

Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina personalitatea puternica a personajului.

Timpul si spatiul actiunii sunt precizate si confera verosimilitate naratiunii: intoarcerea lui Lapusneanul la a doua sa domnie. In primele capitole, evenimentele se desfasoara indata dupa revenirea la tron, iar in ultimul capitol se trece prin rezumare, patru ani mai tarziu la secventa mortii domnitorului.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, exceptional, care actioneaza in situatii exceptionale: scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motzoc. Intruchipeaza tipul domnitorului tiran si crud. Este construit din contraste si are o psihologie complexa, calitati si defecte puternice, un "damnat" romantic. Crud, hotarat, viclean, inteligent, bun cunoscator al psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat si memorabil. Este caracterizat direct de catre narator si alte personaje si indirect prin fapte, limbaj, atitudine, gesturi, comportament si prin relatiile cu alte personaje.

"Doamna Ruxandra" este un personaj secundar de tip romantic, construit in antiteza cu Lapusneanul: blandete-cruzime, caracter slab-caracter tare. Ea nu actioneaza din vointa proprie nici cand ii cere sotului sau sa inceteze cu omorurile, nici cand il otraveste.

"Boierul Motzoc" reprezinta tipul boierului tradator, viclean, las, intrigant. Nu urmareste decat propriile interese. De aceea il tradase pe Lapusneanul in prima domnie, iar la intoarcerea acestuia, dupa refuzul de a renunta la tron, boierul adopta un comportament lingusitor fata de domnitor.

Opera literara este nuvela istorica datorita clasificarii ca specie a genului epic, in proza, de dimensiuni relativ reduse, cu un fir narativ central si o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat care implica un numar redus de personaje.