Gandirism
(de la numele revistei Gandirea + suf. -ism
Prin gandirism se
intelege curentul cultural / literar, a carui platforma estetica s-a
cristalizat la revista «Gandirea», promovand: un nou, polidimensional autohtonism si mesianism, avand in obiectiv
imbratisarea tuturor ramurilor creatoare ale spiritului romanesc; relevarea
pecetii ortodoxismului cosmic dacoromanesc
pusa pe toata spiritualitatea Romaniei; "substanta" biserici / Ortodoxismului
se reliefeaza din nuntirea cu "substanta etnica"; ralierea creatiei artistice /
literare eternei traditii a Spiritului etc.
Revista Gandirea a aparut mai intai la
Cluj-Napoca, de la 1 mai 1921, sub
directia lui Cezar Petrescu si I. Cucu (numai in primul an de existenta al
revistei), mutandu-se din decembrie 1922, in Bucuresti, unde a aparut pana in
anul 1944 (cunoscand doar doua intreruperi, in 1925 si in 1933 1934). Din 1926 pana in 1928, Cezar
Petrescu a fost "secondat" la conducerea revistei de
poetul Nichifor Crainic. Revista «Gandirea» s-a aflat
intre anii 1928 si 1944, anul ultim al aparitiei sale, numai sub conducerea lui
Nichifor Crainic. Primele zece numere ale revistei «Gandirea», cele din
perioada "napocan-clujeana", dupa cum remarca E. Lovinescu, nu au impus «o
directie precisa; numai dupa stramutarea ei la Bucuresti si dupa trecerea sub
conducerea poetului si teologului Nichifor Crainic, ea a devenit un organ de
lupta si de atitudine literara» (LScr, 6, 46); revista «a strans in jur un grup de
scriitori de talent Nichifor Crainic, I. Pillat, Gib.
Mihaescu, Lucian Blaga, Adrian Maniu, V. Voiculescu, Em. Bucuta, Matei
Caragiale, Tudor Vianu s. a.»; dupa prima conflagratie
mondiala, potrivit aprecierii aceluiasi critic / istoric literar, «se poate
vedea in Gandirea una dintre cele mai bune reviste de
dupa razboi» (LScr, 6, 47). Articolul-manifest al traditionalismului interbelic, Sensul
traditiei, datorat lui Nichifor Crainic, a fost publicat in revista
«Gandirea» (nr. 1 2) din 1929: «Literatura samanatorista a infatisat un om al pamantului, un om al instinctului
teluric, fiindca doctrina care o insufletea era fascinata de un ideal politic
determinat. Afara de aceasta, realizarea autohtonismului
samanatorist e unilaterala, intrucat s-a manifestat numai in ordinea literara.
Noi voim sa-i dam o amploare prin nazuinta de a
imbratisa toate ramurile creatoare ale spiritului romanesc () De aceea omul
samanatorist e omul pamantului si al naturii. Sensul acestei literaturi e
local, cu cat e mai apropiat de pamant si subordonat ideii politice () Pe
pamantul pe care am invatat sa-l iubim din Samanatorul noi vedem arcuindu-se coviltirul de
azur al Bisericii Ortodoxe. Noi vedem substanta acestei
biserici amestecata pretutindeni cu substanta etnica. Pentru noi si
pentru cei care vor veni dupa noi, sensul istoriei noastre si al vietii si
artei populare ramane pecetluit, daca nu tinem seama de factorul crestin. El e traditie eterna a Spiritului care, in ordine omeneasca, se
suprapune traditiei autohtone» (apud LScr, 6, 48).
