Gradatie
(lat. gradatio / gradus, "treapta / grad")
Gradatia este figura de stil constand intr-o
"aliniere" de elemente lirice / epice, sau de cuvinte, pana la o "culminatie",
fie crescendo (sau in climax), fie descrescendo (adica in anticlimax).
Din anul 47 i. H. incoace, de cand Cezar - dupa biruinta de la
Zala asupra regelui Pontului, Farnace - trimite la Roma, lui Matius, scrisoarea
din trei vocabule, circula ca arhicunoscuta gradatie in climax: Veni, vidi, vici ! / Am
venit, am vazut, am invins ! Fata de gradatia cezarica de la Zala,
unde se face trecerea urcatoare-n trei trepte-cuvinte, desigur, in literatura
romana, se intalnesc si alte tipuri de (nenumarate) gradatii; (1) in Scrisoarea III de M. Eminescu, o gradatie se
constituie din reluarea aceluiasi concept prin termeni, ori prin expresii de
echivalenta lirico-semantic-sincretica: Si
Apusul isi impinse toate neamurile-ncoace; / Pentru-a crucii biruinta se
miscara rauri-rauri, / Ori din codri rascolite, ori starnite de pustiuri; /
Zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri, / Innegrind tot orizontul cu-a
lor zeci de mii de scuturi, / Se miscau ingrozitoare ca paduri de lanci si
sabii, / Tremura inspaimantata marea de-ale lor corabii ! Tot aici, in tabloul bataliei de la
Rovine, dintre armatele sultanului Baiazid si ostile domnului [arii Romanesti,
Mircea cel Mare, Eminescu obtine o gradatie din fraze / sintagme exprimand
concepte diferite, dar dispuse crescendo dupa importanta / "eficacitate"
(valoare): Calaretii implu campul si roiesc dupa
un semn / Si in caii lor salbateci bat cu scarile de lemn, / Pe copite iau in
fuga fata negrului pamant, / Lanci scanteie lungi in soare, arcuri se intind in
vant - cu "apogeul" / "culminatia"
gradativ-stihial-meteorologica: Si ca nouri de arama,
si ca ropotul de grindeni / Orizonu-ntunecandu-l, vin sageti de pretutindeni, /
Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie
In nuvela lui I. L. Caragiale, «O faclie de Paste», intalnim o
maiestrita gradatie psihologic-naturalista in individualizarea protagonistului,
Leiba Zibal, de la inchietudine, la cruzime diabolica si, apoi, la dementa. In
balada «Pe-o Gura de Rai», se intalneste o gradatie misterica / initiatica, in
testamentul protagonistului mioritic, rezultata din dispunerea
fluierelor si sugerand "cei trei pasi fundamentali", cele trei
"trepte" ale trupului (de Sol / Mesager Celest, din andreonul zalmoxian) catre
nefiintarea din [ara-fara-Dor: Iar la cap sa-mi pui /
Fluieras de fag, / Mult zice cu drag; / Fluieras de os, / Mult zice duios; /
Fluieras de soc, / Mult zice cu foc !
