Junimism
(din Junimea -ism
Prin junimism se
intelege modernismul culturii / literaturii romane incepand din orizontul
anului 1867, pana catre sfarsitul secolului al XIX-lea, datorat manifestarilor
novatoare ale societatii Junimea (de Iasi / Bucuresti), avand in obiectiv
educarea estetica a publicului-receptor prin "prelectiuni populare", lupta
pentru unificarea limbii romane literare, intrarea literaturii romane in
competitie valoric-estetica europeana, cultivarea celui mai ales spirit
filosofic si oratoric al vremii, a spiritului critic european-occidental si a
gustului clasic, universitar-academic.
Rampa de lansare a junimismului a constituit-o revista «Convorbiri
literare», al carei prim numar a aparut la 1 martie
1867. Societatea Junimea - avand cinci membri fondatori: Titu
Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Teodor Rosetti si Iacob Negruzzi - si
revista Convorbiri literare, sub conducerea lui Titu Maiorescu,
s-au organizat cu un surprinzator spirit pragmatic / strategic pentru acel
anotimp, asigurandu-si de la inceput independenta financiara printr-o
tipografie proprie si printr-o librarie. Chiar in primul numar al revistei
«Convorbiri literare», Titu Maiorescu incepe sa publice capitole din studiul
care da noua directie in literatura romana din deceniul al VII-lea al secolului
al XIX-lea: «Despre poezia romana» / «O cercetare critica asupra poeziei romane
de la 1867» (nr. 1 - 5, 7-8 / 1867). Urmeaza seria articolelor / studiilor
maioresciene ce tin de obiectivele strategice ale Junimii / junimismului:
«Limba romana in jurnalele din Austria» (in «Convorbiri literare», nr. 7 /
1868), «In contra directiei de astazi in cultura romana» (nr. 19 / 1868),
«Dreptul public al romanilor si scoala Barnutiu» (nr. 20 / 1868), «Directia
noua in poezia si proza romana» (nr. 6 / 1871), «In contra neologismelor» /
«Neologismele» (nr. 8 / 1881), «Literatura romana si strainatatea» (nr. 10 /
1882), «Comediile d-lui Caragiale» (nr. 1 / 1886), «In laturi !» (nr. 3 / 1886) etc. Junimismul (identificandu-se in ultima
instanta cu maiorescianismul), potrivit articolelor / studiilor publicate in
«Convorbiri literare» (reluate de Titu Maiorescu in volumele de «Critice»), isi
releva nu numai bataliile / victoriile de pe frontul literar, ci si biruintele
de pe frontul lingvistic, intru apararea sfintei gradini a limbii valahe /
dacoromane: (1) scrierea cu alfabet latin, aplicandu-se principiul fonetic
(«punctul nostru de plecare in stabilirea alfanbetului roman a fost regula
de a scrie sonurile romane cu litera latina corespunzatoare»; «fiecare
cuvant se scrie cum se pronunta»); (2) combaterea etimologismului; (3)
imbogatirea vocabularului limbii valahe / dacoromane luandu-si neologismele
trebuitoare din limbile romanice, indeosebi din limba franceza (limba cu cel
mai mare circuit planetar in secolul al XIX-lea); exceptie de la regula fac
neologismele tehnice, putand fi luate din orice limba; (4) combaterea
stricatorilor de limba (prin respingerea calcului lingvistic - traducerea
literala a expresiilor idiomatice - si prin ridiculizarea betiei de cuvinte)
etc. Pe frontul literar, junimismul, prin Titu Maiorescu, militeaza pentru
autonomia artei, «implicand disocierea esteticului de etic, de social-politic
sau de etnic, intr-un cuvand, de orice factori in masura sa duca la o confuzie
de planuri in valorica judecata a creatiei literare; astfel, ne gasim in fata
tezei artei pentru arta, care in epoca se confrunta cu teza artei cu tendinta
de la "Contemporanul" si de la celelalte reviste socialiste, pana la a
generarea polemicii cu C. Dobrogeanu-Gherea.» (DTL, 226) Liviu Rebreanu nota - la aniversarea a
60 de ani de la aparitia revistei-rampa de lansare a junimismului - ca «stalpii
Convorbirilor literare sunt insisi stalpii literaturii
romane»; este vorba, mai intai, de Titu Maiorescu si de "trinitatea de aur a
Junimii": Eminescu - Creanga - Caragiale, alaturandu-li-se apoi: V. Alecsandri,
Ioan Slavici, Barbu Stefanescu Delavrancea, Al. Vlahuta, s. a.
