Mijloace de realizare a coordonarii conclusive

Mijloace de realizare a coordonarii conclusive

Coordonarea concluziva care se realizeaza obligatoriu intre doi termeni - are drept continut raportual ideea de urmare a informatiei semantici din al doilea termen fata de informarea semantica din primul termen.

Mijloacele de realizare a coordonarii conclusive sunt:

- jonctiunea cu ajutorul conjunctiilor specifice: deci, asadar, vasazica si al locutiunilor conjunctionale specifice: prin urmare, in concluzie, in consecinta, drept urmare, drept care, ca urmare, ca atare, va sa zica / care va sa zica si nespecifice: de aceea. Precizez: aceste elemente se afla "la limita dintre conjunctii si adverbe" (ibidem) si unele dintre ele pot fi precedate de si: O sa intarzii, si deci nu ma asteptati; Prin micsorarea presiunii aerului in partea inferioara a masinilor.se obtine o 'aspirare' a masinii in jos si deci o mai mare aderenta la pista. Presupunand ca miscarea vehiculului urmarit este cunoscuta si deci pozitia sa in fiecare moment este precizata, se cere sa se determine comanda care (rosa.ro); Or aceste fapte au dus la o combinatie mai rar intalnita, si asadar la formarea unui om mai neobisnuit.(stetoscop.ro)

- juxtapunerea e frecventa "in stilul stiintific, unde demonstratiile, rationamentele conduc in mod necesar la o concluzie.Fierul e un metal, metalele sunt bune conducatoare de electricitate, fierul este bun conducator de electricitate" (Diaconescu, 1995: 327). Si in vorbirea direct, in special cand conclusiva contine un imperativ sau conjunctiv / indicativ cu valoare imperativa, relatia se realizeaza prin juxtapunere: A intrat, luati loc!, Profesorul explica ceva, taceti! Nu intelegi, cere explicatii! Te intreaba ceva, raspunzi

Conjunctiile corelative apar in exprimarea coordonarii copulative: Mi-a spus aceleasi cuvinte si cand a venit, si cand a plecat; sau disjunctive: "De rana aceea a patimit pana la sfarsitul vietii sale, ca sa-i fie toata viata amintire; fie ca nedreptatile se rascumpara, fie ca numai afacerile desavarsit pregatite se dobandesc." (Mihail Sadoveanu, "Viata lui Stefan cel Mare"); Ori o sa accepte observatiile, ori n-o sa le accepte si atunci, o sa renunte la colaborare; Profesoara i-a spus sau sa stea linistit, sau sa iasa din clasa.).

In exprimarea coordonarii copulative si disjunctive, conectorii cu caracter corelativ includ in structura lor si adverbe: atat., cat si; nu numai., ci si; nu numai ca.., dar si sau numai adverbe cu valoare de conjunctie: aci., aci; acum., acum; cand., cand; ba., ba; nici., nici.

Tipul adversativ si cel concluziv de coordonare se marcheaza printr-un singur conector, situat inaintea celui de-al doilea termen: A invatat mult, dar nu a inteles corect cursul.; Este tarziu, deci o sa ne grabim. Termenii asociati prin relatia de coordonare pot fi la randul lor structurati prin coordonare: (A invatat mult si si-a scos notite,), (dar nu a inteles corect cursul si nu a retinut ideile principale.), Este tarziu si se circula greu, deci o sa ne grabim si o sa luam un taxi. A invatat putin sau a invatat fara metoda, insa rezultatul la examen a fost neasteptat sau a reprezentat o favoare din partea comisiei.; Ori este tarziu, ori se circula greu, deci ori o sa ne grabim, ori o sa luam un taxi.

Dintre conectorii coordonatori, conjunctiile concluzive deci, carevasazica, precum si locutiunile conjunctionale concluzive ca atare, de aceea, in concluzie, in consecinta, prin urmare pot fi precedate de conjunctia copulativa si: A nins si deci se merge greu.

Conjunctiile si locutiunile conjunctionale proprii relatiei de coordonare au o topica relativ fixa, fiind situate intre termenii pe care ii leaga, in imediata vecinatate a celui de-al doilea termen. Topica libera au conjunctia adversativa insa, precum si conectorii concluzivi deci, carevasazica, ca atare, de aceea, in concluzie, in consecinta prin urmare: Mi-a spus pe ce strada sa merg, insa nu am inteles exact/ nu am inteles insa exact/ nu am inteles exact insa; A repetat intrebarea, deci i-am inteles mirarea/ i-am inteles deci mirarea/ i-am inteles mirarea deci.

Relatia de coordonare se poate exprima si prin juxtapunere (parataxa). Juxtapunerea este procedeul prin care doua sau mai multe unitati se asociaza in serii coordonative fara vreun element de relatie.

Juxtapunerea actioneaza ca mijloc de exprimare a raportului de coordonare adversativa la nivel sintagmatic, mai frecvent la nivelul frazei si marcheaza, prin incidenta negativa, un grad de opozitie forte.

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

Mai intai, se relationeaza prin juxtapunere, seriile coordonative in care prima unitate este in incidenta pozitiva, iar cea de-a doua in incidenta negativa.

Coordonarea prin juxtapunere se adapteaza cel mai bine tehnicii descriptive, prin echilibrul pe care il impun unitatilor: "Un copac cu frunzis uscat smucit de vant, un parc in spate cu un corb, un bordei cu un geam lipit in lut; un maidan, un riu resfirat ca niste degete nervoase care pipaie pamantul, frig cerul e de plumb"(G. Bacovia, Plumb, p. 489).

Prin urmare, mijloacele sintactice prezentate in aceasta lucrare sunt jonctiunea (legatura realizata prin cuvinte ajutatoare), justapunerea sau parasintaxa (simpla alaturare atermenilor unui raport) si topica.

CONCLUZII

In lucrarea cu titlul "Morfosintaxa coordonarii in limba romana", am incercat sa demonstrez ca tema lucrarii are o importanta majora in sintaxa limbii romane.

Lucrarea se intinde pe trei capitole in care am dezbatut lucruri esentiale despre coordonarea in limba romana.

Primul capitol "Tipologia relatiilor sintactice" trateaza relatiile sintactice si tipurile de relatii. In sintaxa romana traditionala sunt identificate coordonarea, subordonarea, apozitionarea, interdependenta si incidenta, iar in sintaxa moderna sunt identificate relatiile de dependenta (subordonarea), interdependenta si nondependenta (coordonarea si apozitionarea).

Relatiile sintactice sunt definite de catre Dumitru Irimia: "relatiile structurale din interiorul enuntului in care intra cel putin doua unitati lexicale autonome". Potrivit GALR, relatia de coordonare se stabileste intre minimum doua unitati sintactice situate la aceleasi structuri sintactice."

Relatia de subordonare este "relatia fundamentala in care se organizeaza informatia care se comunica". Se clasifica in: relatia de dependenta unilaterala, dubla si in relatia de incidenta. GALR sustine ca relatia de dependenta poate fi: dependenta bilaterala sau de interdependenta si dependenta unilaterala.

Prima reprezinta o forma speciala de dependenta intre care doi termeni se presupun reciproc. Se stabileste intre subiectul si predicatul unei propozitii, fiecare impunand restrictii,in sensul ca predicatul impune predicatului nominativul si subiectul impune predicatului numarul si persoana.

Realizarea acestei relatii implica deci prezenta a doi termeni, unul de calitate de regent sau de determinat (A), plasat pe axa de ordonare si altul in calitate de determinant sau de subordonat (B), plasat sub axa de ordonare.

Capitolul II se numeste "Structura coordonarii" are la baza clasificarea coordonarii in limba romana. Coordonarea este definita de Iordan Robu ca fiind "relatia sintactica de nondependenta intre unitatile sintactice apartinand aceluiasi nivel de analiza

Gramatica Academiei defineste coordonarea ca o "relatie ce se stabileste intre unitatile sintactice referentiale, situate pe acelasi plan de coordonare

In viziunea lui Stefan Gaitanaru in lucrarea Sintaxa limbii romane I Unitati si relatii, aceasta poate fi clasificata in coordonare monovalenta extensiva, extensiv-expansiva.

Cand sunt puse in relatie de coordonare doua unitati diferite, coordonarea este bivalenta extensiva, ultimul tip este reprezentat de coordonarea bivalenta expansiva.

Coordonarea se clasifica in relatia de coordonare copulativa, disjunctiva, adversativa, concluziva. Mioara Avram mai adauga coordonarea alternativa, iar altii coordonarea cauzala sau explicativa.

Relatia de coordonare copulativa se desfasoara intre termeni care se asociaza in construirea planului semantic al unor functii sintactice. Ea este inregistrata in textele cu caracter narativ, conjunctia si contribuind la realizarea continuitatii semantice. Coordonarea copulativa se exprima prin doua mijloace conjunctii si, nici, iar, si cu, prin juxtapunere si prin pauza.

Coordonarea adversativa indica din punct de vedere semantico-pregmatic o opozitie. Unitatiile coordonate adversative pot fi: parti de propozitie homofunctionale, heterofunctionale si parti de propozitie secundare.

Din punct de vedere al continutului are doua valori inclusiva si exclusiva. Poate avea o anumita gradualitate: gradul forte prin conjunctia ci, gradul mediu prin: dar, insa, ori, numai ca, numai cat si gradul slab prin conjunctiile iar, si.

Coordonarea disjunctiva se desfasoara intre termeni supusi unei optiuni care se exclud reciproc, presupune posibilitatea unei alegeri care implica excluderea termenilor. Se exprima prin doua mijloace prin conjunctii sau, ori, fie, fie ca si prin pauza.

Coordonarea concluziva se realizeaza obligatoriu intre doi termeni.

Se manifesta prin pauza si conjunctiile deci, asadar, dar, prin urmare, in concluzie.

Coordonarea alternativa (cf. Mioara Avram) se exprima prin parataxa, termeni inscrisi in relatie sunt precedati de adverbele: aici, acum, ba, cand.

Capitolul III poarta numele de Procedee de realizare a coordonarii si consta in prezentarea mijloacelor de realizare a raporturilor sintactice. Raporturile sintactice se exprima prin mijloace sintactice: jonctiunea, juxtapunerea (parataxa) si topica.

Jonctiunea este fenomenul prin care se realizeaza un raport de subordonare intre doi termeni, determinatul si determinantul acestuia, cu ajutorul sau prin intermediul unui element relational; procedeul care se realizeaza cu ajutorul conjunctiilor simple (si ), compuse (ca si, si si, si cu ).

Juxtapunerea este procedeul prin care doua sau mai multe unitati se asociaza in serii coordonative fara vreun element de relatie.

Juxtapunerea actioneaza ca mijloc de exprimare a raportului de coordonare adversativa la nivel sintagmatic, mai frecvent la nivelul frazei si marcheaza, prin incidenta negativa, un grad de opozitie forte.

Unele parti de propozitie pot fi identificate cu ajutorul topicii:

subiectul fata de numele predicativ

numele predicativ fata de subiect;

subiectul fata de complementul direct

complementul direct fata de subiect.

Acordul stabileste un raport de subordonare intre doi termeni determinant si determinat.

Lucrarea se adreseaza studentilor dorind sa aprofundeze realatiile sintactice din propozitii si fraze, avand si o bibliografie adecvata.

BIBLIOGRAFIE

1. Aurelia Merlan, Sintaxa limbii romane, Editura UAIC, Iasi, 2001;

2. Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatica a limbii romane I, Morfologia, Iasi,

Institutul European, 1999;

3. Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatica, Vol II. Sintaxa. - Iasi, 2001;  

4. Corneliu Dumitriu, Tratat de gramatica a limbii romane, II, Sintaxa, Iasi,

Institutul European, 2002;

5. Dumitru Irimia, Gramatica limbii romane, Iasi, Editura Polirom,1997;

6. D.D. Drasoveanu, Coordonarea - Subordonarea - o diviziune dihotomica,

in CL , nr.I;

7. Grigore Brancus, M. Saramandu, Gramatica limbii romane, Bucuresti,

Editura Atos, 2002;

8. Hoarta-Lazarescu , Probleme de sintaxa a limbii romane Iasi, 1999     

9. Ion Diaconescu, Probleme de sintaxa a limbii romane actuale, Bucuresti,

Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1989;

10. Ion Diaconescu, Sintaxa limbii romane, Bucuresti, Editura Enciclopedica,

1995;

11. Institutul de lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", Gramatica limbii

romane. Volumul II. Enuntul, Ed. Academia Romana, Bucuresti, 2005;

12. Mioara Avram, Gramatica pentru toti, Editia a II-a revizuita si adaugita,

Bucuresti, Humanitas, 1997;

13. Stefan Gaitanaru, Mihaela Gaitanaru, Aspecte ale relatiei de

interdependenta, in limba romana. Structura si functionare IV, Bucuresti,

Editura Universitatii, 2005;

14. Stefan Gaitanaru, Sintaxa limbii romane I. Unitati si relatii, Pitesti, Editura

Triolog, 2007;