Redundanta
(cf. lat. redundare "a curge pe deasupra")
Redundanta desemneaza fie - ca in vechea retorica
- un stil ornamentat excesiv, cu inutile repetitii, ducand la prolixitatea
textului, fie - ca in teoria informatiei - un inutil surplus de semne fata de
necesarul transmiterii unui mesaj, siruri / repertorii de semne si coduri
(comune emitatorului si receptorului) dintr-o "comunicare" neaducand vreo
informatie, absenta valorii de noutate dintr-o multime de elemente,
reprezentand "balastul", sau chiar "previzibilul unei inovatii estetice" care,
totusi, faciliteaza intr-un mesaj accesibilitatea partiala la o "noutate /
inventie".
Orice mesaj - inclusiv cel artistic - se situeaza intre polul
"originalitatii perfecte" - ce "se obtine" prin intermediul unui sir de semne
"total imprevizibile si total ininteligibile" - si polul "banalitatii perfecte"
- ce "se obtine" printr-o "redundanta totala", ceea ce inseamna ca respectiva
"comunicare" nu aduce "absolut nici o informatie"; «insa tocmai pe baza
redundantei ca forma de realizare a informatiei este posibila identificarea
noutatii dintr-un mesaj, pentru ca altfel o inventie totala n-ar fi
inteligibila» (DTL, 364)
