Romantismul si romanul Ion - lacomia de pamant si dorinta de razbunare

Romantismul

Romantismul este un curent literar aparut la sfarsitul secolului al XVIII lea si inceputul secolului al XIX, mai intai in literaturile engleza si germana, apoi si in celelalte literaturi europene ca relatie anticlasica. Se defineste prin afirmarea spontaneitatii, a individualitatii si a originalitatii prin intensitatea trairilor. Principiul care guverneaza creatia scriitorului romantic este imaginatia, iar principalele surse de inspiratie sunt istoria, mitologia, folclorul, natura , erosul.

In literatura romana romantismul a patruns gratie generatiei pasoptiste, in operele careia coexista adesea cu elemente clasice si realiste, ceea ce reprezinta o trasatura originala a culturii noastre. Articolul program al pasoptistului "introductie la Dacia Literara" scris de Mihail Cogalniceanu in 1840 militeaza pentru o literatura originala si nationala,iar temele propuse pentru a realiza o astfel de literatura sunt teme romantice si anume natura, folclorul si istoria nationala.

Cel care s-a impus si a reprezentat cel mai bine acest curent a fost Mihai Eminescu. Imaginarul poetic eminescian sta sub semnul romantismului, temele literare preferate fiind timpul, geniul, singuratatea, erosul si thanatosul, meditatia nocturna, visul, farmecul naturii. Atitudinea eului liric oscileaza intre melancolie, revolta, ironie, reverie, solitudine.

Poemul Luceafarul a aparut in 1883, in

Ion

Constructie epica in proza, de mare intindere cu actiune complexa, la care participa un numar mare de personaje, supuse unor conflicte puternice, romanul isi gaseste exprimarea plenara odata cu realismul. Creator al romanului realist modern in literatura romana, Liviu Rebreanu se decide de realismul care "copia sincer, fidel si fotografic" lumea si cere ca romanul sa se indrepte catre un "realism al esentelor".

Publicat in 1920 romanul "Ion" este considerat "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane"(Eugen Elovinescu).

Roman de tip obiectiv "Ion" devaluie o tema care l-a preocupat pe criitor de-a lungul intregii sale creatii: problematica pamantului, privita din perspectiva relatiei organice a taranului ardelean cu glia si a iubirii patimase pentru delnita sa.

Tema aceasta generala este dublata de tema iubirii fapt relevat chiar de structura romanului in doua mari parti: "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii".

Actiunea complexa a romanului este prezentata de un narator obiectiv, omniscient care infatiseaza evenimentele explicabil si uneori previzibil construite.

Incipitul si finalul pe motivul drumului evidentiaza aspectul de corp sferiod al romanului care include in sine si un bogat univers rural, stratificat social si econimic (saraci bogati) dar si cultural (tarani, intelectualitatea satului).

Prin tehnica planurilor paralele si a contra punctului se prezinta viata taranimii si a intelectualitatii satesti dar si diverse momente esentiale( nunta Anei cu Ion, a Laurei cu Pintea) sau conflicte puternice (Ion-George, invatatorul Herdelea-preotul Belciug).

Abordarea personajelor ca tipologii este specifica realismului care concepe arat ca mimesis urmarind prin aceasta generalizare tocmai o reprezentare mai cuprinzatoare a vietii, oferind iluzia verdicitatii si a verosimilitatii.

Ion este personajul titular si central, un personaj monumental realist prin tehnica basoreliefului. Nimeni nu sta in calea acestui personaj a carui existenta este guvernata de verbele "a ravni" si "a poseda". Exponent al taranimii prin dorinta de a avea pamant, el este o individualitate prin modul in care il obtine.

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

La inceputul romanului isi constituie un portret favorabil: desi sarac este "iute si harnic ca ma-sa", iubeste munca si pamantul "pamantul ii era drag ca ochii din cap".

De aceea lipsa pamantului apare ca o nedreptate.

Fire impulsiva si violenta este respectat de flacaii din sat si temut de tarani, care canta la comanda lui si il insotesc la carciuma dupa hora desi George este cel care le plateste.

Lacomia de pamant si dorinta de razbunare se mainfesta cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu, pentru sa acesta fusese inainte al glanetasilor. Dorinta de a poseda cat mai mult pamant se accentueaza si de aceea vede in casatoria cu Ana solutia. Din acest moment devine viclean cu Ana, o seduce apoi se instraineaza, iar casatoria o stabileste cu Baciul cand fata ajunsese deja de rasul satului, pentru ca o lasase insarcinata. Este naiv crezand ca nunta ii aduce si pamantul fara a face o foaie de zestre. Vazand ca nu primeste nimic se razbuna cu brutalitate pe Ana pe care o bate. Dupa ce primeste pamanturile de la Vasile Baciul, brutalitatea fata de Ana se tranforma in indiferenta. Sinuciderea acesteia si chiar si moartea copilului nu-i trezesc nici un licar de constiinta.

Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut, lacomia ii raspunde altei nevoi launtrice :patima pentru Florica.

Sfarsitul personajului este tragic, el fiind ucis cu lovituri de sapa de sotul Floricai, George Bulbuc.

Dominat de instincte in afara oricarei morale, incalcand succesiv toate normele satului aflat sub semnul fatalitatii, Ion este o victima a lacomiei si a orgoliului sau.

Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare conservandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele.

Naratorul prezinta initial in mod direct biografia personajului, iar pe parcursul romanului,elemente de portret morale.

Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor: "Ion este baiat cumsecade, muncitor harnic saritor istet" (D-na Herdelea), "stricat si bataus" (preotul Belciug).

Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monolog interior: "ma molesesc ca o baba naroada".

Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care ii evidentiaza trasaturile sale. Limbajul apartine registrului popular, este diferit in functie de situatie si de interlocutor. Ion este respectuos cu invatatorul, dar ironic cu Vasile Baciul.

Vestimentatia ii reflecta conditia sociala de taran iar numele devine emblematic.

Ion este un personaj romanesc memorabil si monumental, ipostaza a omului teluric dar supus destinului tragic de a fi strivit mai presus de nevoia lui neinfranta- pamantul stihie si legile nescrise ale satului traditional.