Paradoxism
(din paradox < gr. paradoxon, "contrar asteptarii, extraordinar" + suf. -ism
Paradoxismul desemneaza: fie o figura de retorica prin care se da impresia ca se unesc doua
elemente aparent contrare, fie curentul
literar fundamentat de generatia Labis-Stanescu-Sorescu, imediat dupa
resurectia modernista ce a culminat cu "marea explozie lirica" din 1964 - 1965,
curent aparut ca reactie la paradoxurile sociale din Romania regimurilor de tip
totalitarist-comunist, ca reactie la limitele tragic-existentiale ale ens-ului din a doua jumatate a secolului
al XX-lea, sau ca reactie la reificarea fiintei umane, ca reactie impotriva
literaturii sablonarde, aservita dictaturii, ca reactie impotriva "filosofiei"
/ "dialecticii marxist-leniniste", ori ca reactie impotriva curentelor literare
/ filosofice anterioare, "realismul socialist" / "umanismul socialist" (aflate
in slujba fauririi unui homo sovieticus
roman), sau ca reactie la "nihilistele" curente de avangarda, estetica paradoxismului promovand
urmatoarele principii: (1) conjugarea la moduri lirice, epice, dramatice a paradoxurilor existentiale ale
secolului; (2) dinamitarea miturilor fundamentale pelasgo-daco-thracice /
valahice (dacoromanesti-arhaice) si ale omenirii intregi, sublimarea /
rafinarea mitemelor, relevand noua
demiurgologie, cu omul in centrul "genezelor" / "universurilor" (cosmosului),
eroul liric, epic / dramatic substituind ori trecand in "plan secund" Demiurgul
(Atoatecreatorul / Atotstiutorul, Divinitatea Fundamentala); (3) revolutia semnificantului impotriva semnificatului, operand predilect cu semnificantul nascator de semnificat, decretand biblic, paradoxist / "antimarxist",
ca materia decurge din Cuvant, intrucat
cuvantul este "materie" (informaterie, de fapt), intrucat si
cuvantul are o structura similara structurii atomului, "repetand structura
materiei"; (4) "spargerea" infinitului limitelor tragic-existentiale prin forta
/ puterea metaforei (sinesteziei) / simbolului (viziunii), cultivand ne-Cuvantul daca materiei i "se cupleaza"
cuvantul, atunci antimateriei, indiscutabil, i "se asociaza" necuvantul,
intr-un plan non-semantic,
nonlirico-semantic-sincretic si facand saltul gandirii din liniar
(dichotomic) in neliniar / polidimensional ("disipativ", dar "vectorizat"); (5)
reliefarea unei noi geografii a literaturii romane / universale si a unui nou
autohtonism, stiindu-se ca autohtonismul se constituie "in cea mai puternica si
originala directie spre universalitate dintr-o literatura nationala" si ca
"numai prin autohtonism o republica interioara devine republica spirituala in
proiectie universala, acordandu-se sanse de afirmare tuturor ariilor spirituale
(mari si mici) intru varietatea armonica a Logosului, cunoscand ritmice "altoiuri",
infloriri si reinfloriri pe sectiunea de aur decisa de raportul traditie inovatie, distingandu-se in primul rand prin
obiectivarea "imaginarului" si prin reflectarea starilor / tensiunilor din
noile realitati ale lumii (politice, economico-sociale, culturale /
civilizatiorii etc.), din noile
"adevaruri" stiintifice ("pulsand" in orizontul cunoasterii metaforice, apoi
"propulsand" acest orizont), cu vectorizari incandescente spre privelistea
Fiintei; (6) cultivarea limbii
materne ca "sacra limba", ca "vehicul" spiritual "indestructibil" /
"invulnerabil", "inalienabil", "incontestabil" si "indiscutabil", al existentei
unui popor prin istorii, lupta impotriva "exploatarii" unei limbi nationale de
catre limbile "imperiale", militarea impotriva "monopolului" studierii limbii
ruse in scoli / facultati (in Romania, ca si in alte tari socialiste, «limba
rusa devenise, din 1948, limba obligatorie, fiind predata din clasa a IV-a,
deci de la varsta de 10 ani, si pana n anul III de facultate, fiind deci "invatata"
timp de 10 ani» GIr, 263),
caci limba materna
sfanta Limba Romana este Patrie («Limba romana este Patria mea» N. Stanescu); (7) polidimensionarea /
"diseminarea" eului la scara
intregului macrocosm / microcosm si cultivarea holopoemului, aria lirosofiei
fiind, desigur, macrocosmosul si microcosmosul, unde poetul reinstituie inaltul
spirit justitiar al lumilor / universurilor;
(8) abordarea "fara frontiere" a viabilelor structuri literare clasice, moderne
si ultramoderne, evidentiate in timpii literaturii de la origini pana azi,
crearea de noi structuri, daca este necesar, cu buna respectare a echilibrului,
a raportului sacru traditionalism
modernism, din
interiorul tuturor genurilor / speciilor literare; (9) cultivarea versului
liber daca serveste punerii in evidenta a
unui autentic, inedit relief sufletesc , dar si a poeziei cu forma fixa,
"clasica" ori nou-creata "forma fixa", daca reverbereaza mai profund gustul,
spiritul, spatiul spiritual / literar contemporan, antrenarea, revitalizarea,
din estetica tuturor curentelor literare precedente / sincrone, a celor mai
rafinate tehnici, elemente de prozodie, resurectionarea acestora unde este solicitata, chiar
revolutionarea , numai in spiritul catharsis-ului; (10) recapacitarea
infinit-dimensionala a vectorizarilor paralele inverse intre orizontul
cunoasterii stiintifice si orizontul cunoasterii meataforice -
"orizont-avangarda" - intru spargerea oricaror limite; (11) rafinarea pana la
atingerea / obtinerea "absolutului", rafinarea in "absolut" a paradoxismului, a
insinelui paradoxismului.
(V) Mitul perechii ideale
Fat-Frumos Cosanzeana sau mitul nuntii ideale Potrivit acestui mit, Pelasgo-Thraco-Dacul / Valahul (Dacoromanul / Romanul),
dupa majorat, trebuie sa aiba ca model, in alcatuirea familiei sale, pe eroul
zalmoxian-orfeic, Fat-Frumos, viteazul, biruitorul asupra zmeilor de la
palatele de arama, de argint si de aur, care si-a smuls mireasa, Cosanzeana,
dintre tentaculele de caracatita ale Genunii, din imparatia subpamanteana,
nuntind apoi cu aceasta intru lumina, dreapta traire si bunastare, perpetuand
specia umana ca ideala "pereche imparateasca"; mitul s-a conservat / transmis pana in
zilele noastre, in aria Dacoromaniei, in majoritatea basmelor avandu-l ca
protagonist pe Fat-Frumos.
(VI) Mitul Zburatorului.
Este «mitul erotic» (CILRc, 37),
potrivit caruia orice fecioara valaha
/ dacoromanca din pragul majoratului "poate fi vizitata" de o fiinta masculina,
cunoscuta sub numele de Zburator, coborand la miezul noptii din Genune, ca
"stea cazatoare" (meteorit), patrunzand pe hornul casei parintesti si
intrupandu-se ca Fat-Frumos, spre a-i insublima "dureros de dulce" sufletul cu iubirea-i nocturna, incat sa-i tulbure
comportamentul firesc si din registrul diurnului; mitul s-a conservat / transmis pana in
zilele noastre, in aria Dacoromaniei, indeosebi in satele dintre Carpatii
Meridionali si Dunare, intr-o serie de legende fantastice, avand ca protagonist
Zburatorul, fiinta hyperionica.
(VII) Mitul
Tineretii-fara-Batranete-si-Vietii-fara-Moarte. Este
mitul nemuritorului zalmoxian in calitatea de erou. Potrivit acestui mit, Cavalerul Cogaionic / Dunarean, devenint prin faptele
sale, din Dacia / Dacoromania, nemuritor, la sfarsitul misiunii sale pe pamant,
"calatoreste" si se poate stabili "definitiv" daca nu calca in Valea Amintirii / Plangerii , in calitatea de
logodnic al Celei-Mai-Frumoase-Zane (dintr-o triada), la palatul din spatiul
caracterizat de o permanenta viata minunata si de un singur anot
