Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica




Literatura


Qdidactic » didactica & scoala » literatura
Scrisoarea i - comentariu



Scrisoarea i - comentariu


SCRISOAREA I - comentariu

Face parte dintr-un ciclu de 5 scrisori unitar prin formula si tematica. Formula este aceea a epistolei si-a satirei, speciei clasice, ce-i dau poetului o mai mare libertate de exprimare. Tematica e specific romantica. Scriitorii romantici, cand nu s-au inspirat din: folclor; natura; si n-au cantat iubirea, au cautat sa dea raspuns la marile probleme ale existentei. Tema poemului Scrisoarea I o constituie soarta omului de geniu intr-o societate meschina, ingusta si rea, ce cultiva nonvaloarea. Aceasta e tratata intr-un cadru mai larg, acela al relatiilor individului in raport cu natura, cu societatea. Sub raportul compozitiei, Scrisoarea I e alcatuita din 5 parti, inegale sub raportul numarului de versuri. In partea I, M. Eminescu introduce 2 motive scumpe lui: -acela al timpului bivalent, universal si individual; -acela al Lunii, M. Eminescu fiind cel mai mare poet selenar din literatura noastra: "Cand cu gene ostenite sara suflu-n lumanare,Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare,Caci perdelele-ntr-o parte cand le dai, si in odaie Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie,Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoateDe dureri, pe care insa le simtim ca-n vis pe toate".

In partea a II-a, poetul reia motivul Lunii, nuantandu-l. Astfel, M. Eminescu precizeaza ca "astrul tutelar al noptii lumina cu aceeasi intensitate si palatul bogatului si cocioaba saracului." Apare ideea de natura Schopenhauriana conform careia indivizii indiferent de statutul lor social din timpul vietii, chiar daca unul s-a pietrificat in sclav iar altul in imparat, devin egali in fata Lunii ca si a mortii: "Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortiiDe-o potriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii.La acelasi sir de patimi, deopotriva fiind robi,Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!".In continuarea partii a II-a M. Eminescu subliniaza conditia vitrega a omului de geniu in timp ce tanarul Filfizon, tanarul pierde-vara satirizat si de G. Alexandrescu in "satira duhului meu." e preocupat cum sa-si bucleze parul in oglinda negustorul cum sa-si mareasca castigul fara munca singurul ce gandeste la probleme majore ale vietii e omul de geniu. In ciuda infatisarii sale vitrege, fiindu-ne prezentat - uscativ, garbovit, cu haina roasa-n coate, dar gandind la nasterea universului, fiind comparat cu titanul Atlas, osandit sa sprijine cerul pe umerii sai: "Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic,Universul fara margini e in degetul lui mic,Caci sub frunte-i viitorul si trecutul se incheaga, Noapte-adanca a vesniciei, el in siruri o dezleaga, Precum Atlas in vechime sprijinea cerul pe umar Asa el sprijina lumea si vecia intr-un numar". Partea a III-a a poemului coincide cu cosmogonia ce cuprinde pe langa geneza universului si posibila disparitie a acestuia. Aici M. Eminescu resimte influenta lui Kant si Laplace, conform teoriei carora universul a luat nastere din miscarea unui punct in haosul primordial care domnea. Observam ca omul de geniu priveste geneza in sens involutiv, mergand pana la posibila inghetare a catapetesmei lumii. Din punct de vedere stilistic predomina metamorfoza si interogatia retorica. De asemenea preocuparile poetului de-a crea cuvantul de la aceeasi radacina: "La inceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta, Pe cand totul era lipsa de viata si vointa, Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa? N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa". M. Eminescu subliniaza succesiunea generatiilor, insistand pe ideea ca indivizii sunt doar niste muste in acest univers: "Iar in lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pamantul nostru musuroaie de furnici,Microscopice popoare, regi, osteni si invatati Ne succedem generatii si ne credem minunati, Masti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul". In partea a IV-a M. Eminescu face portretul batranului dascal ce simbolizeaza omul superior, omul de geniu si se pare c-a pornit de la filozoful Emanuel Kant din care-a si tradus "imnul creatiunii." De asemenea se resimte influenta filozofica din textele redice din care-a tradus "rieveda". Poetul insista pe conditia vitrega a geniului in social contemporan meschina, insistand pe faptul ca daca n-a fost apreciat in timpul vietii la justa lui valoare, sa nu se astepte nici dupa moarte la o apreciere favorabila. Contemporanii vor cauta sa-i faca o falsa inmormantare, iar in discursurile pe care le vor tine vor cauta sa sublinieze partile slabe ale vietii si operei, petele. Opera nu va fi apreciata la justa ei valoare, ci va zace prafuita intr-un raft de biblioteca sau in cel mai fericit caz soarecii-si vor gasi culcus, intre filele ingalbenite de vreme. M. Eminescu subliniaza faptul ca imposibilitatea cunoasterii propriei vieti lasa considerentele operei la discretia invidiosilor: "Si cand propria ta viata, singur n-o stii pe de rost, O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost? Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri, bracuite asezat si el, un brac, Aticismul limbii tale o sa-l puna la cantar, Colbul ridicat din carte-ti l-o sufla din ocherari." Revine ideea pesimista de natura schopenhauriana a stergerii deosebite dintre indivizi in fata mortii: "Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarmi, orice-ai spune Peste toate o lopata de tarana se depune Mana care-au dorit sceptrul univers si ganduri Ce-au cuprins tot universul in catu-bine-n 4 scanduri"



Poetul subliniaza falsa-nmormantare ce i se pregateste omului de geniu si de asemenea soarta operei sale. Pentru a da rotunjime poemului sau, in partea a V-a, Eminescu reia cele 2 motive ale partii I, al lunii si-al timpului bivalent, subliniind inca o data contemplarea propriei vieti sub zodia luminii selenare. Identitatea indivizilor in fata mortii si a lunii "Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii

De-o potriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii".







Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright