Strofa
(cf. fr. strophe
Prin strofa, sau stanta - ca element de prozodie -, se
intelege un grup de versuri constituindu-se grafic in "unitati de constelare" (de metru / ritm, masura, rima, motiv etc., unele chiar cu
functia de "nucleu" / "nuclee") ale unei poezii, ale unui poem, "unitati" ce se
dispun in secvente, tablouri, ori in "tipare sacre" (de poezie cu forma fixa)
etc.
Pana in vremea romanticilor, in versurile dintr-o strofa, sau
stanta, se "oglindea" / "armoniza" o "sacra" unitate de inteles; «de la Hugo, o
fraza poate trece in strofa urmatoare; tehnica versului liber neglijeaza chiar
ritmurile si numarul de silabe, pentru a pastra numai unitatea de gandire, pe
care strofa trebuie s-o formuleze» (DTL, 420).
Tipologia strofelor, in viziunea prozodica moderna, este "decisa" de numarul de
versuri: monostih (de un vers), distih (din doua versuri, romele
dispunandu-se dupa schema: a - a, b - b
etc.), tertina / tertet
(din trei versuri, rimele fiind dispuse dupa diferite scheme, ca si la
celelalte tipuri de strofa cu mai mult de doua stihuri), catren (din patru versuri), cvinarie (din cinci versuri), senarie / sextina (din sase versuri), septima (din sapte versuri), octava (din opt versuri), nona (din noua versuri), decima (din zece versuri) etc.; strofele ce
au intre sase si douasprezece versuri intra in sfera «strofelor polimorfe (ibid); poezia cu forma fixa antreneaza
strofe cu "speciala rima", cu "speciala masura a versurilor", cu un anume numar
de versuri dispuse in anumite simetrii, cu complicate scheme ritmice etc.
