-comentariu literar-

Opera monumentala, piatra de hotar in evolutia romanului romanesc, Ion apare intr-un moment in care atatea constiinte sunt preocupate de intrebarea : ,,De ce nu avem roman?". Dupa Ciclul Comanestenilor de Duiliu Zamfirescu si Mara de Ioan Slavici, proza publicata este departe de valoarea scrierilor de dupa 1920, anul aparitiei lui Ion.

Romanul depaseste literatura conventionala, idilica si moralizatoare a samanatorismului din primele doua decenii ale sec. al XX-lea, autorul regasind si valorificand pana la capodopera traditia realismului cu tematica rurala, inaugurata de N. Filimon cu romanul "Ciocoii vechi si noi" si de Ioan Slavici.

Rebreanu inalta un monument literar taranului si literaturii romane, ale carei forma si expresivitate le-a capatat de la "fauritorul ei originar, care a fost taranul "Lauda taranului roman"). Prin Ion el a demonstrat ca orizontul rural si taranul roman sunt departe de a fi epuizate din punct de vedere artistic, chiar intr-o vreme cand spiritul taranului roman patrunsese in constiinta artistica a scriitorilor vremii.

Romanul a fost primit cu viu interes, dovada ,, Premiul Nasturel" din1920 decernat lui Rebreanu de Academia Romana. Eugen Lovinescu il considera "o data istorica in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice".

Perpessicius il caracterizeaza pe Rebreanu in termeni a caror adevar ramane valabil si azi Romancierul cel mai viguros, cel mai natural si cel mai captivant", iar in acest roman el ,, a ridicat drama personala a lui Ion al Glanetasului la inaltimea unei drame simbolice".

Pompiliu Constantinescu considera acest roman ,,epopeea taranului roman,expresia tipica -in sens clasic -a instinctului central si unic al omului sclav al pamantului".

Este usor de observat ca numitorul comun al acestor opinii avizate il constituie spiritul epopeic, caracterul monumental al constructiei, pulsatia vietii, tipurile memorabile. In esenta Ion este o creatie epica grandioasa, un roman- fresca apartinand curentului realist de tip obiectiv, cu evidente semne ale clasicismului si naturalismului.

Studiul asupra genezei operei dezaluie un proces lent de-a lungul caruia experiente intamplatoare cauta semnificatii si statut de exemplaritate.Potrivit marturiei scriitorului, Ion isi are originea intr-o scena pe care autorul o vazuse cu mult timp in urma : ,,Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am zarit un taran imbracat in straie de sarbatoare . Deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe-o ibovnica." La aceasta scena petrecuta la hotarul satului Prislop de langa Nasaud, se adauga figura unui taran sarac si un episod din acelasi sat care va genera ideea seducerii Anei. Aceste fapte completate de amintiri din copilaria scriitorului nu constituie insa capodopera din 1920. Materialul va fi supus unui anevoios proces de concepere care va dura din 1913 pana in1920. Redactat intr-o prima varianta cu titlul Zestrea, Rebrenu isi desavarseste romanul abia atunci cand materialul de viata va fi absorbit, intr-o viziune integratoare, cand intelege ca ,,problema pamantului este insasi problema vietii romanesti, a existentei poporului roman".Pornind de aici, Ion trebuia sa devina un tip, ,,sa infatiseze si sa simbolizeze pasiunea organica a taranului roman pentru pamantul pe care s-a nascut, pe care traieste si moare".

Tema romanului o constituie lupta taranului pentru pamant intr-o societate dominata de mentalitatea banului si a intinderilor de pamant. Mesajul are o mare incarcatura de valori etice, dominanta fiind ideea ca setea de pamant duce inevitabil la dezintegrarea morala a individului.

Din punct de vedere compozitional, romanul capata aspectul unei constructii solide, alcatuita din doua parti (,,Glasul pamantului", avand 6 capitole si ,,Glasul iubirii" cu 7 capitole). Capitolele poarta titluri semnificative, ele avand, la randul lor, unitati epice in numar de la 6 la 9. Structura corespunde, dupa chiar precizarea autorului, unei ,,tulpini viguroase ce se desparte in doua ramuri care, la randul lor, isi incolacesc bratele din ce in ce mai fine in toate partile; cele doua ramuri se impreuna apoi, inchegand aceeasi tulpina regenerata, cu seva noua".(Marturisiri)

Subiectul. Incipitul romanului prezinta drumul care se desprinde din lumea reala-,,soseaua nationala"- patrunzand in spatiul fictiunii.. Drumul este, de fapt, o metafora a vietii. Acest ,,drum alb" este unul oarecare, ce poate fi regasit in orice societate si care, in mersul sau, ia cu sine niste destine, dupa ce le poarta si le transforma. Constructia simetrica a romanului se realizeaza prin reluarea in final a aceleiasi metafore a drumului care se pierde "in soseaua cea mare si fara inceput". Prozatorul se dovedeste un arhitect atent la echilibrul epic si la geometria clasica a operei. Drumul conduce in satul Pripas aflat ,,intr-o scrantitura de coline". Acesta functioneaza ca un spatiu arhetipal,ca un model de univers arhaic, deoarece rigurozitatea vietii taranesti ancestrale si tihna ei sufleteasca se schimba intr-o adevarata religie ce ordoneaza valorile lumii si viata membrilor ei. Numele satului, Pripas, e simbolic, sugerand un spatiu in care omul se simte ,,de pripas", stingher, neprotejat. In momentul patrunderii in aceasta lume, cititorul are senzatia ca elementul uman lipseste. Imediat insa impresia de letargie dispare, pentru ca avem deodata perspectiva satului aflat la traditionala hora de duminica.

In linii sobre, naratorul fixeaza grupurile sau figurile individuale ce se vor angaja in conflict, asa incat ierarhia sociala este evidenta. Existenta pare o crancena inclestare, de la jocul patimaa al flacailor si asteptarea fetelor sa intre in joc, pana la separarea grupurilor dupa avere sau functii in lumea satului. Intre primarul ce rosteste cuvintele apasat, insotindu-le de gesturi energice si Alexandru Glanetasu, care se tine departe de grupul bogatasilor ,,ca un caine la usa bucatariei", distanta este categorica. Cu aceasta distanta va avea de luptat Ion, primul dintre flacaii satului prin harnicie si istetime, dar fara pamant. Astfel, hora satului devine o hora a sortii.

Prezentarea horei are rol de expozitie, pentru ca sunt prezentate personajele si este anuntat conflictul. In romanul obiectiv, conflictul este generat, de obicei, de lupta pentru putere a unui personaj, de dorinta lui de parvenire. In Ion, cnflictul este determinat de dorinta eroului de a obtine pamant, prefigurata inca din aceasta scena a horei.

Atentia naratorului se opreste asupra lui Ion al Glanetasului, care juca cu Ana, fata bogatului Vasile Baciu. Apare tatal Anei care il prezinta preotului pe George Bulbuc drept viitorul lui ginere si, fiind beat, se cearta apoi cu Ion, numindu-l ,,sarantoc" si ,,talhar". Familia lui Ion saracase pentru ca tatal lui, Alexandru Glanetasu, betiv si lenes, risipise zestrea Zenobiei. Si Vasile Baciu se insurase tot pentru avere, dar el, fiind harnic, sporise avutul nevestei si se gandea s-o marite pe Ana cu un flacau bogat.

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

Un alt plan al romnului prezinta itelectualitatea satului: familia invatatorului Herdelea, care avea propriile ei necazuri. Invatatorul isi construise casa pamantul bisericii cu invoirea preotului. Pentru ca in timp relatiile dintre invatator si preot se degradasera, Herdelea se temea ca acum ca si-ar putea pierde toata agoniseala.

Desi o placea pe Florica vaduvei lui Maxim Oprea, Ion ii face in continuare curte Anei.

In urma unei discutii cu Titu Herdelea, fiul invatatorului, Ion se hotaraste sa-l sileasca pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie. Dupa ce o seduce pe Ana si ea ramane insarcinata, Ion se retrage si-l asteapta pe Vasile Baciu sa se tocmeasca. Crezand ca vinovatul este Geoge Bulbuc, Baciu este linistit si - la randul sau - asteapta ca feciorul sa vina sa-i ceara fata. Afland insa adevarul,el o zdrobeste pe Ana in batai si-o trimite pe ea sa se inteleaga cu Ion, dar el refuza. Simtindu-se ,,gatuit", Baciu ii promite lui Ion cinci locuri si o pereche de boi si face nunta ,dar dupa nunta nu vrea sa-si mai tina promisiunea.

Ana da nastere unui copil si Ion isi dobandeste pamantul. Terorizata de violentele tatalui si ale barbatului , Ana se sinucide, iar Vasile Baciu isi cere pamanturile inapoi.

Intre timp, in familia Herdelea se pune la cale casatoria Laurei cu teologul George Pintea.

Dupa moartea Anei, Ion incepe sa asculte de ,,glasul iubirii" pentru Florica. Aceasta se maritase insa cu George Bulbuc. Surprins de George la ferestrele Floricai, Ion e omorat cu sapa. In final, dupa impacarea dintre preot si invatator se prefigureaza o relatie de dragoste intre Ghighi si tanarul invatator Zagreanu.

Alternanta planurilor narative - acela al taranimii si acela al intelectualitatii - da impresia complexitatii vietii.

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR

Prin Ion, Rebreanu a tinut sa construiasca un tip generic al taranului pe care il reprezinta ca o categorie eterna. Ca scriitorul pornise de la o asemenea conceptie, rezulta si din alte texte. De pilda, ,,Lauda taranului roman" cuprindea explicitarea acestei idei: ,,in viata altor natiuni, taranimea a putut avea si a avut un rol secundar, sters; pentru noi insa, ea e izvorul romanismului pur si etern". De fapt, taranul n-are nume pentru ca nu e nici breasla, nici functie, ci poporul insusi,omul roman".

Este evident faptul ca Rebreanu s-a straduit sa retina din psihologia muncitorului pamantului acea trasatura ce il leaga de mica sa proprietate si-l impinge catre sporirea ei. Scriitorul a interpretat setea de pamant ca fiind determinata de principiile proprietatii private ca o pornire ancestrala.

In conferinta intitulata ,,Literatura si iubirea", Rebreanu marturisea ca omul actioneaza sub imperiul a trei instincte primare: foamea, atractia sexuala si frica de moarte. La acest nivel visceral, ratiunea nu-si afla loc decat in plan secund.

In interiorul acestei lumi reprezentate de satul Pripas, doua sunt elementele care fac ca personajele sa se miste in interiorul granitelor ei fara vreo posibilitate de evadare: tiparele timpului si spatiului sunt imuabile si orice incercare de abatere e resimtita ca o tradare. Este vorba aici de imposiblitatea alegerii intre doua destine: a fi pentru iubire sau a fi pentru respectabilitate in cadrul comunitatii satesti. In acest spatiu, cele doua laturi nu pot fi satisfacute simultan. Ion este, in ultima instanta, locul comun al acestor doua patimi - cea pentru pamant si cea pentru Florica. Realizat in maniera realista, cu cateva nuante naturaliste, acest personaj complex, contradictoriu, va trai drama ancestrala a pamantului si apoi drama iubirii.

Personajul se detaseaza chiar de la inceput, din scena infatisand hora. Autorul ii urmareste pendularea sufleteasca intre Ana si Florica cu o fina intuitie psihologica. Sufletul sau este sfasiat intre fata pe care o iubea, Florica , mai frumoasa ca oricand",dar saraca si Ana, uratica, dar cu ,, locuri, case si vite multe".

Urmarind evolutia lui Ion, scriitorul sugereaza faptul ca iubirea lui pentru pamant este innascuta si, in consecinta, destinul lui se afla implacabil sub semnul tragicului. ,,Iubirea pamantului - ni se spune in schita biografica a personajului- l-a stapanit de mic copil". Baiatul abandonase invatatura pentru ca ,, ii era mai drag sa pazeasca vacile pe campul plesuv, sa tina coarnele plugului, sa coseasca, sa fie vesnic insotit de pamant". Legatura cu ogorul este un dat biologic. Astfel, actiuni, fapte, gesturi, comportament, totul pregatea sfarsitul personajului, perfect motivat din punct de vedere etic si estetic.

Ceea ce il pierde pe Ion este dorinta fierbinte de a avea pamant, care il transforma treptat , umbrindu-i frumusetea launtrica. Ca un lucid erou stendhalian, el concepe un plan urmarit cu perseverenta, inscenand dragostea cu speranta implinirii unei patimi nepotolite. Pe masura ce evolueaza, personajul capata tot mai mult o structura monocorda: totul se subordoneaza dorintei de a obtine pamant.Psihologia sociala a personajului e determinata de starea economiei agrare la inceputul secolului - destramarea micii proprietati. De aceea visul sau era ,,pamant, cat mai mult pamant". Senzualitatea iubirii lui de pamant se completeaza cu o mare capacitate de a se bucura. El exclama co o anumita spaima in fata imensitatii Cat pamant, Doamne!". Aceasta traire sincera, alaturi de harnicie, pasiunea muncii, inteligenta nativa reprezinta trasaturi de caracter ce coexista dramatic cu planurile viclene, cu bestialitatea si cinismul, cu lipsa de scrupule. In capitolul ,,Nunta", Ion se afla sugestiv intre cele doua ,,voci", tentatia iubirii ignorate o vreme insinuandu-se treptat: ,,Adica ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta

Dragostea pentru pamant se concentreaza simbolic in scena sarutarii acestuia, devenit un substitut al iubitei pierdute. Imaginile accentueaza relieful materialitatii in contopirea omului cu glia: ,,Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul si sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare". Simtind ,,mirosul acru, proaspat si roditor", se naste dorinta imbratisarii, iar mainile ,,ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu" - dramatica prevestire a sfarsitului.

Cazul lui Ion este interpretat diferit. Pentru Eugen Lovinescu, ,,Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului in slujba caruia pune inteligenta, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala", in timp ce, pentru George Calinescu, personajul actioneaza doar instinctual. Oricum ar fi interpretat, Ion este expresia unei patimi ce a tinut intotdeauna taranul legat de bucata lui de pamant.

Sfarsitul eroului este perfect motivat din punct de vedere etic: strivind atatea destine, Ion devine victima propriei patimi.

Eroul este caracterizat prin modalitati directe si indirecte diverse: gesturi, fapte, actiuni, comportament,relatiile cu celelalte personaje, dialog si monolog.

Ana cea uratica, dar cu ,, pamant si case si vite multe" este pentru Ion doar mijlocul de a obtine pamanturile lui Vasile Baciu. Batuta si de tata si de Ion, Ana este victima dorintei de posesiune a pamantului a viitorului sau sot.

G. Calinescu aprecia ca in societatea traditionala femeia reprezenta doar ,,doua brate de munca si o producatoare de copii." Sinuciderea Anei apare si ea motivata de destinul ce i-l faureste Ion. Nu intamplator, cuvantul ,,noroc" apare obsesiv pe buzele acestei ,,mater dolorosa".

Prozator obiectiv, Rebreanu prefera discursul impersonal, naratiunea la persoana a III-a, convins ca implicarea auctoriala ar fi destramat veridicitatea operei. Personajele nu par a fi conduse de narator, evolutia lor fiind convingatoare. La randul lui, cititorul este introdus intr-un mediu familiar, in care detaliul da iluzia realitatii.

Obisnuit sa-si tina un jurnal, Rebreanu, convins anticalofil ( impotriva scrisului frumos, elaborat) nota: ,,Pentru mine arta -zic arta si ma gandesc la literatura - inseamna creatie de oameni si de viata . Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume". Este limpede ca scriitorul a optat pentru adevar, prezentat intr-un stil pe care critica literara l-a numit cenusiu, lipsit de podoabe stilistice.

Elemente clasiciste, naturaliste, realiste

a)      Elemente clasiciste-constructie arhitecturala masiva

-compozitie simetrica

b)      Elemente naturaliste

-Dezvoltat din realism, din acea tendinta de infatisare a universului romanesc, in conformitate cu adevarul vietii, naturalismul a fost definit de critica literara drept "acea imensa si cruda viziune romanesca, universal caracteristica pentru a doua jumatate a secolului al XIX-lea: amplasarea tabloului, suflul unei istorii ce ramane pur umana si sociologica si, mai ales, simtul ascutit biologic al individului strivit de societate sau zdrobit de istorie".

Eroii naturalisti sunt marcati de o ereditate nefasta:,,cuceritorul ia locul victimei". Romanul devine astfel istoria unui esec.

Patima lui Ion este innascuta Rebreanu fiind tentat sa interpreteze setea de pamant a taranilor drept pornire ascentrala.

Exista in roman o preferinta pentru reactiile omenesti elementare. De aceea George Calinescu crede ca ar fi gresit sa-l consideram pe Ion un Julien Sorel sau un Dinu Paturica. Personajul ramane doar o bruta, careia siretenia ii ttne loc de inteligenta.

c)      Elemente realiste:

-problema pamantului in lumea satului;

-caracterul monografic ( ierarhia lumii satesti, relatia autoritatilor cu Imperiul Austro-Ungar, familia, scoala, biserica,obiceiurile si traditiile).