Tema si viziunea despre lume reflectate intr-un text poetic / narativ apartinand perioadei pasoptiste (eseu structurat)

Tema si viziunea despre lume reflectate intr-un text poetic / narativ apartinand perioadei pasoptiste (eseu structurat)

Perioada pasoptista (1830-1860) s-a caracterizat, in plan literar, prin asimilarea tot mai hotarata a romantismului, chiar daca exponentii sai nu si-au atribuit calitatea de romantici. Este vorba despre un romantism impur, care a convietuit cu tendintele neoclasice si realiste. Deschiderea spre europenizare s-a manifestat prin importul masiv de "noutati", de "mode" (mai ales pariziene), nu intotdeauna oportune si nici bine asimilate. Pe de alta parte, dorinta de modernizare s-a confruntat cu inertia vechilor tipare de mentalitate medievala si de limbaj artistic invechit. Sensul evolutiei a fost, in esenta, de a adapta formula romantica ("moda") la specificul national.

In ceea ce priveste proza narativa, aceasta era, la inceputul perioadei pasoptiste, singura specie cu o oarecare traditie in literatura noastra, prin cronicile moldovenesti si muntenesti din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea si prin lucrarile lui Dimitrie Cantemir. Dupa 1800 dezvoltarea ei a fost stimulata de modelele romantice europene si de aparitia primelor publicatii romanesti, majoritatea creatiilor epice fiind tiparite mai intai in gazetele timpului, ceea ce explica anumite trasaturi: structura foiletonica, dimensiunile reduse, accesibilitatea pentru un public larg, mesajul educativ si patriotic, adresarea directa catre un interlocutor real sau imaginar (adesea, cititorul).

Cum literatura noastra pasoptista se situeaza in romantismul de tip Biedermeier, proza reflecta caracteristicile acestuia. Daca High Romanticism-ul european cultiva metafizicul, idealitatea, visul si utopia, Biedermeier-ul prezinta istoria, moravurile, viata familiala etc. intr-un mod empiric si mai obiectiv. Personajele sunt dominate de o singura trasatura, subliniata excesiv. Se insista pe antiteza dintre eroii pozitivi si negativi. Omul apare ca o fiinta unilaterala, situata in situatii si conflicte schematice, in subiecte de melodrama bazate pe coincidente, lovituri de teatru si scene lacrimogene.

Proza pasoptista este, de asemenea, una a mixarilor de genuri si de specii. Prin hibridizare, se creeaza, in opinia lui N. Manolescu, trei tipuri principale: biograficul (proza memorialistica, insemnarile de calatorie, jurnalul si proza epistolara), melodramaticul si istoricul. Alte formule epice de succes in epoca sunt fiziologia, proza poematica si romanul sentimental.

Un rol important in orientarea literaturii noastre pasoptiste catre originalitate si valoare estetica l-a jucat revista "Dacia literara", editata sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, la Iasi, in 1840. In articolul Introductie Kogalniceanu combate moda imitatiei dupa autori straini si traducerile de proasta calitate, indemnandu-i pe scriitori sa se inspire din istoria nationala, folclor si pitorescul naturii autohtone. Urmandu-i indemnul, romanticii nostri pasoptisti "au creat eroi nationali si au descoperit folclorul" (G. Calinescu).

Epicul istoric a fost inaugurat de C. Negruzzi prin nuvela romantica Alexandru Lapusneanul, publicata in primul numar al "Daciei literare" (1840). Ea corespunde interesului general din epoca pentru resuscitarea valorilor trecutului national ca mijloc de emancipare a constiintei contemporanilor.

Sursa de inspiratie directa este "Letopisetul Tarii Moldovei" al lui Grigore Ureche, capitolul "A doua domnie a lui Alexandru - voda Lapusneanul, carile apoi au taiat 47 de boieri". De aici, Negruzzi preia intamplarile majore din cea de-a doua domnie (1564 - 1569), amanunte despre conflictul domnitorului cu boierii si cateva replici devenite emblematice (intre care si motourile capitolelor I si IV). Scenariul deznodamantului pe care il are vornicul Motoc este inspirat dintr-un episod amintit in cronica lui Nicolae Costin, in care Alexandru Ilias Voda il arunca pe boierul Batiste Veleli "pe mana taranilor" care-l ucid.

Negruzzi evoca o epoca zbuciumata din trecutul Moldovei, in care domnitorii se succed repede in scurte domnii uzurpate de intrigile si comploturile marii boierimi moldave, dar si de ingerinta politica si militara a marilor puteri, Polonia si Poarta Otomana. Pentru tron se dau lupte sangeroase si se comit asasinate. In acest context, reinscaunarea lui voda Lapusneanu, cu sprijin otoman si impotriva vointei boierilor, ilustreaza, in forma excesiva, romantica, setea de putere absoluta si de razbunare cruda a despotului medieval.

Nuvela are o constructie foarte riguroasa, in patru capitole asemanatoare cu cele patru acte ale unei drame. Expozitiunea prezinta circumstantele reintoarcerii lui Lapusneanu pe tronul Moldovei, rezumate in stil cronicaresc, printr-o fraza recapitulativa, si prin dialogul dintre erou si insotitorul sau, vornicul Bogdan, privitor la starea tarii sub domnia lui Tomsa. Intriga se instaleaza imediat, o data cu primirea, in tabara instalata la hotarele Moldovei, a delegatiei de boieri veniti sa descurajeze tentativa lui Lapusneanu de a se reinstala pe tronul tarii. Capitolul al II-lea infatisaza conflictul dintre Lapusneanu si boieri prin evocarea masurilor luate de catre domnitor pentru anihilarea adversarilor stiuti ori doar suspectati (porunceste incendierea tuturor cetatilor, cu exceptia Hotinului, trimite sub securea calaului pe nenumarati boieri, le ia averile). Desfasurarea actiunii aduce in schema conflictuala pe Doamna Ruxanda, sotia angelica a demonicului domnitor, si continua in capitolul al III-lea in care domnul simuleaza impacarea cu boierii, dar le intinde o cursa. El organizeaza la Curte un mare ospat, pregatind in taina uciderea lor, spre a se razbuna pentru ca l-au tradat in prima domnie. Spancioc si Stroici, lucizi, prudenti si suspiciosi, fug in Polonia. Punctul culminant evoca scena macelaririi boierilor si a slugilor acestora, urmata de lapidarea vornicului Motoc. Ultimul capitol aduce deznodamantul: bolnav de friguri, agonizand in Cetatea Hotinului, domnitorul cere, intr-un scurt moment de cainta, sa fie calugarit. I se da numele eclesiastic de Paisie, dar, scapat din ghearele mortii, redevine amenintator si insetat de razbunare, punand in primejdie chiar viata fiului sau. Spancioc si Stroici, Doamna Ruxanda si mitropolitul Teofan hotarasc otravirea tiranului.

Fiecare capitol este alcatuit din imbinarea scenelor cu rezumatul narativ. Reprezentarea faptelor prin dialog produce prezenteificarea si vivificarea istoriei. De asemenea, fiecare capitol poarta un moto care esentializeaza intamplarile sau subliniaza prezenta unor personaje. Moto-urile sunt dispuse simetric. Primul ("Daca voi nu ma vreti, eu va vreu . ") si ultimul ("De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu . ") reproduc doua celebre enunturi rostite de Lapusneanu (evocate si de Ureche in cronica), reflectand autoritatea lui despotica, distructiva, impinsa pana la irational. Moto-urile interioare fac legatura dintre un personaj colectiv si unul individual. Astfel, "Ai sa dai sama, Doamna!" (cap. al II-lea) este amenintarea profetica a unei vaduve de boier, prin care se exprima indirect adversarul colectiv al domnitorului (boierii). "Capul lui Motoc vrem!"(cap. al III-lea) exprima vointa norodului (personaj colectiv) si pieirea vornicului.

Intre istoria reala si realitatea fictionala din nuvela apar unele deosebiri (licente istorice), autorul inventand pentru a face subiectul mai dinamic si mai spectaculos. In realitate, o data cu revenirea la tron a lui Lapusneanu, vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si fostul domnitor, Stefan Tomsa, au fugit in Polonia, iar aici au fost ucisi din porunca lui Lapusneanu. Negruzzi pastreaza personajul Motoc in subiectul nuvelei si-i atribuie chiar un rol foarte important in conflict. Motoc este expresia individualizata a boierimii, iar moartea lui prilejuieste realizarea personajului colectiv, primul din literatura noastra. In capitolul al III-lea, naratorul urmareste cu subtilitate reactia "norodului" adunat la portile palatului domnesc din Iasi dupa uciderea boierilor. Multimea dezordonata, rascolita de nemultumiri, se coaguleaza treptat, devenind "o hidra cu mai multe capete", si-si canalizeaza furia impotriva vornicului pe care il va linsa.

Un personaj inventat de autor este Stroici, infatisat mereu alaturi de celalalt spatar, Spancioc, cu care formeaza grupul oponentilor tineri, patrioti si onesti ai lui Lapusneanu. Spancioc si Stroici reprezinta elementul justitiar care si-a castigat acest drept tocmai prin moralitate si curaj. Ei sunt o replica data celor doi autocratori, Lapusneanu si Motoc.

Autorul intregeste astfel materialul documentar prin imaginatie si creeaza tabloul in miscare al unei epoci de instabilitate politica. Culoarea temporala si locala este recreata prin limbajul arhaic, prin descrierea vestimentatiei de epoca, a interioarelor si a Curtii domnesti de la Iasi. Sunt evocate aspecte de protocol, obiceiuri si mentalitati. La intrarea lui Lapusneanu in Moldova, boierii soli "se inchinara pana la pamant, fara a-i saruta poala dupa obicei", apoi, speriati de furia noului venit, invoca regula "Solului nu i se taie capul". In cel de-al doilea capitol, domnita Ruxanda, fiica lui Petru Rares si sotia lui Lapuseanu, este infatisata printr-o descriere minutioasa a vestimentatiei si a pieptanaturii. Si ea ii saruta domnitorului mana, dupa protocolul medieval. Slujba de la Mitropolie si ospatul domnesc prilejuiesc acumularea altor detalii creatoare de atmosfera.

Viziunea artistica adoptata de autor este preponderent romantica. El creeaza un erou exceptional prin cruzime si sete de razbunare, erou care evolueaza in imprejurari exceptionale, pline de dramatism. Dupa cum demonstreaza Nicolae Manolescu (Istoria critica a literaturii romane), evocarea are un caracter ilustrativ, intamplarile sangeroase fiind prezentate pentru pitorescul lor macabru. Naratorul nu ramane impersonal, ci emite comentarii si-si exprima impresiile in maniera romantica, vorbind despre "uratul caracter" al domnitorului sau despre "desantata cuvantare" rostita la Mitropolie. Pe alocuri, apar neologisme din secolul al XIX-lea (curtezan, ministru, "vivate zgomotoase", "fripturi cosmopolite", "letargie", "azil", "a intra in favor", "satelitii tiranului", "emigrati" etc.). Un aspect romantic este si liniaritatea psihologica a personajelor. Doamna Ruxandra e angelica, Spancioc si Stroici sunt justitiari si patrioti, Motoc este un intrigant si chiar Lapusneanu pare "un Richard al III-lea doar sangvinar si teatral demonic, fara complexitate" (N. Manolescu). Autorul insista pe cruzimea lui maladiva, pe detaliile fizice care-i exprima instinctualitatea primara. "Portretul indica fixatie si primitivitate, nu un suflet complicat, contradictoriu." (N.Manolescu)

Autorul nuvelei dovedeste, totusi, o anumita intuitie realista prin evocarea credibila a chipului si mentalitatilor unei epoci, prin documentarea din istoriografia noastra veche, prin folosirea, in general, a notatiei stricte. Acestor trasaturi li se adauga aspectele clasice: unitatea de continut epic, echilibrul perfect al compozitiei, antiteza simplificata in termeni de moralitate (Bine / Rau, angelic / demonic), comentariile moralizatoare de pe pozitii eticiste.

Nuvela oglindeste pe deplin programul enuntat de Kogalniceanu in articolul "Introductie". Originala prin subiect, inspirata din istoria autohtona, realizata cu maiestrie scriitoriceasca, ea a devenit un model pentru autorii ulteriori. G. Calinescu o compara cu tragedia shakespeariana Hamlet, considerand ca "echilibrul intre conventia romantica si realitatea individului e minunea creatiei lui Negruzzi".