ANTOLOGII
Pentru cei care vor sa studieze
trecutul, citind textele scrise de contemporanii artistilor
prezentati in aceasta carte, exista cateva antologii foarte
bune, care pot constitui o introducere solida in acest domeniu de studiu.
Elizabeth Holt a adunat multe scrieri de acest gen intr-o culegere de trei
volume, A Documentary History of Art (editie noua, Princeton
University Press, 1981-1988), care se intinde de la Evul Mediu pana la
impresionisti. Aceeasi autoare a adunat un mare numar de texte
luate din ziare si alte surse, pentru a ilustra rolul expozitiilor
si criticilor in secolul al XIX-lea, in alta carte in trei volume, The
Expanding World of Art 1874-1902 (New Haven si Londra, Yale University
Press, 1988). Colectia publicata de Prentice-Hall (sub coordonarea
lui H.W. Janson) e mai specializata. Este vorba de antologii, referitoare
la perioade, tari si chiar stiluri, reunind texte alese dintr-o
mare diversitate de surse - marturii, documente de arhiva si
corespondenta, printre altele -, toate adnotate si comentate.
Dintre volumele publicate, citam: The Art of Greece, 1400-31 BC,
ed. J.J. Pollitt (1965; ed. a II-a, 1990); The Art of Rome, 753 BC-337 AD,
ed. J.J. Pollitt (1966); The Art of the Byzantine Empire, 312-1453, ed.
Cyril Mango (1972); Early Medieval Art, 300-1130, ed. Caecilia
Davis-Weyer (1971); Gothic Art, 1140-c.1450, ed. Teresa G. Frisch
(1971); Italian Art, 1400-1300, ed. Creighton Gilbert (1980); Italian
Art, 1300-1600, ed. Robert Enggass si Henri Zerner (1966); Northern
Renaissance Art, 1400-1600, ed. Wolfgang Stechow (1966); Italy and
Spain, 1600-1750, ed. Robert Enggass si Jonathan Brown (1970); Neoclassicism
and Romanticism, ed. Lorenz Eitner (2 vol., 1970); Realism and Tradition
in Art, 1848-1900, ed. Linda Nochlin (1966); si Impressionism and
Post-Impressionism, 1874-1904, ed. Linda Nochlin (1966). D.S. Chambers
propune in traducere engleza un numar de texte din Renastere in Patrons
and Artists in the Italian Renaissance (Londra, Macmillan, 1970). Artists
on Art este o culegere mai ampla de texte, adunate de Robert Goldwater
si Marco Treves (Londra, Routledge & Kegan Paul, 1947).
Si alte antologii pot sa fie
utile pentru perioada moderna: Nineteenth-Century Theories of Art,
ed. Joshua C. Taylor (Berkeley, California University Press, 1987); Theories
of Modern Art: A Source Book by Artists and Critics, ed. Herschel B. Chipp
(Berkeley, California University Press, 1968; reed. 1970); si Art in
Theory: An Anthology of Changing Ideas, ed. Charles Harrison si Paul
Wood (Oxford, Blackwell, 1992).
Cautarea si
intelegerea formelor anatomice face parte din interesul erotic profund al
grecului. S-a vorbit mult despre parafilia grecilor. Totusi aceasta nu
poate fi pusa pe acelasi plan cu cea din zilele noastre. Desi
fizica (numai filosofii au fost cei care au ornamentat-o spiritual
aposteriori) parafilia antica este un soi de familiaritate, de comunicare
specifica acestor timpuri. Fara indoiala ca latura
psihopatologica exista, si anume in functia femeii inchisa
in casa, adica in anularea implinirii ei nu ca elita, ci ca om
in sine. Ar fi gresit sa se ia drept efect al parafiliei
situatia femeii. Pur si simplu grecul este omul actiunii, al
depasirii de sine, iar feminitatea este una a echilibrului a
conservarii. Frumusetea greceasca nu este ceva care sta in
pat, ci este una activa, dinamica. Asa s-a construit Acropolea.
"Primavara" lui Boticelli nu are ce cauta acolo. Femeia frumoasa
pentru grec este cea cu arcul in mana sau cea cu armele de razboi.
Gratia feminina impletita cu virtutile masculine ale
curajului, fortei, nonsalantei, este o combinatie irezistibila
pentru grec. Dar, fireste,
implicarea factorului psihopatologic ca urmare a stigmatizarii valorilor
feminine (modelul parafiliei ca persistenta a libidoului sexului opus
pe filiera descendentei este aratat de mine in D. P. A.) este
reversul ce a dus la pieire, alaturi de alti factori, societatea
greaca clasica.
De aceea trebuie
totusi diferentiata parafilia de acum aproape doua milenii
si jumatate de cea de astazi, cea prinsa intre atatea
refulari. Intr-o clima calda corpul omenesc va fi devenit
interesul principal la greci. Atentia pentru el a facut ca trecerea
de la formele brute preluate de la egipteni la cele propriu-zis clasice sa
se faca aproape brusc. Poate fi aici invocata si conceptia
platoniciana despre dragoste ca diferenta emotionala
intre iubit si iubitor. De aici si autosuficienta personajelor din
sculptura clasica. Impersonalul este de fapt universalul. Omul universal,
zeul, iata dragostea mare a grecului.
A face arta
clasica in postura de avangarda, ca gen de arta facut
inainte ca aceasta sa fi existat, acest lucru este in masura
sa starneasca evlavia omului tehnologiei. Caci arta
figurativ-concentrica a avut oricand canale de comunicare cu segmente
diferite ale istoriei omenirii. Arta greaca are acel paradox al
primordialitatii clasice, adica a unirii clasicismului cu
experimentul. Aceasta aroma este sensul reperelor artei in general.
Calmul si
imperturbabilitatea personajelor din sculptura este segmentul general de
incredere in ordinea statului. Nevoia de ordine s-a vazut si in
