Vlad Tepes s-a nascut in anul 1431 la Sighisoara. Tatal sau, Vlad
Dracul, era in acea vreme guvernatorul Transilvaniei, functie in care fusese
numit de catre imparatul Sigismund. Tepes a fost nepotul altui mare
voievod roman: Mircea cel Batran (1386-1418).
In iarna lui 1436-1437, Vlad Dracul devine domnitor al Valahiei si isi
stabileste resedinta la Targoviste, capitala principatului. Tepes si-a urmat
tatal si a trait la curtea princiara sase ani. In 1442, din motive politice,
Vlad si fratele sau mai mic Radu au fost luati ostatici de catre Sultanul Murad
al II-lea si au ramas in Turcia pana in 1448, respectiv 1462. Eliberat dupa
asasinarea tatalui sau de catre Vladislav al II-lea, Vlad Tepes afla si despre
moartea fratelui sau mai mare Mircea, care fusese torturat si ingropat de viu
de catre boieri la Targoviste.
La 17 ani, Vlad Tepes, sustinut de turci, incearca sa cucereasca tronul Valahiei,
insa un alt doritor, Vladislav al II-lea, il invinge. In 1456, Tepes face o
noua incercare, de aceasta data reusita, si acum este momentul in care isi
incepe domnia cea mai lunga (sase ani) in care a comis multe fapte sangeroase
care i-au adus controversata reputatie. Primul sau act major de razbunare a
fost acela de a-i omori pe ucigasii tatalui sau. Astfel, in anul 1459 el a
arestat toate familiile de boieri care participasera la asasinat - pe unii
dintre ei i-a tras in teapa, in vreme ce pe altii i-a obligat sa mearga pe jos
din capitala (Targoviste) pana la Poenari, unde au construit o fortareata pe
ruinele unui alt vechi avanpost, deasupra raului Arges. Intrucat majoritatea
boierilor au murit in aceste imprejurari, Tepes si-a creat o noua patura nobiliara.
Vlad Tepes a devenit foarte cunoscut datorita tehnicilor sale brutale de
pedepsire: nelegiuitii erau jupuiti, fierti, decapitati, orbiti, spanzurati,
arsi, prajiti, ingropati de vii sau trasi in teapa - aceasta din urma metoda
fiind cea de la care provine supranumele Tepes.
La inceputul anului 1462, Vlad Tepes a lansat o campanie impotriva turcilor,
de-a lungul Dunarii, reusind in anul 1462 sa obtina numai victorii si sa-i
ingrozeasca pe turci. Pentru a se razbuna, sultanul Mehmed a decis sa invadeze
Valahia, pentru a o transforma in provincie turca. El a intrat in Valahia cu o
armata de trei ori mai numeroasa decat cea a lui Tepes. In aceste conditii, si
fara nici un aliat, Vlad a fost nevoit sa se retraga la Targoviste. Mehmed a
lasat partea a doua a bataliei fratelui mai tanar al lui Vlad, Radu, favoritul
turcilor la tronul Valahiei. Acesta l-a urmarit pe Tepes pana la castelul
Poenari, de pe malul raului Arges. Conform legendei, acesta este momentul in
care sotia lui Vlad, pentru a nu fi capturata de turci, se sinucide
aruncandu-se de pe stanci. Vlad, in schimb, a reusit sa scape utilizand un
pasaj secret din munte. Ajutat de niste tarani, el s-a refugiat in satul Arefu
si de aici a ajuns in Transilvania unde l-a intalnit pe regele Ungariei, Matei
Corvin. Acesta in loc sa-l ajute, l-a arestat si l-a inchis la Visegrad. Vlad
Tepes a ramas timp de doisprezece ani in Ungaria, in vreme ce fratele sau Radu
a domnit in Valahia, fiind o marioneta a turcilor. Dupa primii patru ani, Tepes
a avut voie sa se mute intr-o casa. Pentru a castiga bunavointa familiei
regale, el s-a si casatorit cu sora regelui (dupa unele surse). A devenit
catolic, fapt ce avea sa-i incante pe ungurii catolici.
In 1476 Tepes a intrat in Valahia cu ajutorul Moldovei si al Transilvaniei.
Aceasta a treia domnie a sa nu a durat decat cateva luni. Vlad a fost asasinat
pe campul de lupta, intr-o noua batalie cu turcii. A fost decapitat, iar capul
sau a fost dus la Constantinopole, ca o dovada a mortii sale. Desi nu exista
dovezi certe, se pare ca trupul lui Tepes a fost inmormantat la manastirea
Snagov de langa Bucuresti.
Cei care doresc sa afle mai multe lucruri despre Dracula pot vizita locurile de
mare insemnatate pentru viata lui, amintite in istorie sau in lucrarile de
fictiune: castelul din Muntii Birgau, Sighisoara (unde se afla cetatea
medievala si casa unde a copilarit Dracula), Castelul Bran, ruinele cetatii
Poienari (reconstruita de Vlad Dracul), Palatul Regal si Turnul Chindia din
Tirgoviste (capitala tarii in timpul domniei lui Vlad Dracul), manastirea
Snagov de langa Bucuresti (unde a fost inmormantat Vlad Dracul), ruinele
palatului lui Vlad Tepes din Bucuresti (Curtea Veche).
CASTELUL BRAN
Situat la 30 km de Brasov, intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului, Castelul
Bran este un important monument national si punct de reper al turismului din
Romania, datorita atat frumusetii lui, a peisajului, cat si a legendei contelui
Dracula.
Prima atestare documentara a Castelului Bran o reprezinta actul emis la 19
noiembrie 1377 de Ludovic I d'Anjou prin care brasovenii primeau privilegiul de
a construi cetatea, careia regele ii subordona 13 localitati. Conducerea
Cetatii Bran era incredintata unui castelan, care avea si atributii
jurisdictionale, iar garnizoana permanenta era compusa din arcasi si balistari.
Intre anii 1419-1424, cetatea revine in posesia lui Sigismund, pentru ca la
sfarsitul secolului al XV-lea sa fie sub autoritatea comitetului secuilor,
raspunzator de apararea sud-estului Transilvaniei, iar din timpul lui Iancu de
Hunedoara sa treaca sub conducerea voievodatului Transilvaniei.
La 1 Decembrie 1920 Consiliul orasenesc al orasului Brasov doneaza Castelul
Bran Reginei Maria, ca semn de recunostinta fata de contributia sa la
infaptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Intre anii 1920 - 1927, Castelul Bran a fost restaurat sub conducerea
arhitectului Curtii Regale, Carol Liman, care il transforma intr-o frumoasa
resedinta de vara, inconjurata de parc, cu alei de promenada, lac, fantani,
terase de popas, construind si casa de ceai. In anul 1938, Regina Maria lasa prin testament Castelul
Bran, cu intreg domeniul, fiicei sale Principesa Ileana, care-l stapaneste pana
in 1948.
Dupa expulzarea din tara
a familiei regale, in anul 1948, Castelul Bran a intrat in proprietatea statului
roman, ramanand o perioada abandonat si devastat. Din 1956, partial
amenajat, Castelul a fost deschis ca muzeu de istorie si arta feudala. Fiind intr-o stare avansata de
degradare, in anul 1987 castelul intra in restaurare, lucrare terminata in
linii mari in 1993.
CETATEA POENARI
Ruinele acestei cetati, atribuita de traditie domnitorului Vlad Tepes, se
gasesc in cheile Argesului. Cunoscuta si sub denumirea de Cetatea Poenari -
dupa numele vechi al satului Poenari - ea a fost inaltata probabil in secolul
al XIV-lea, ca loc de refugiu. Traditia populara leaga zidirea cetatii de
numele legendarului domn Negru Voda si, desi neprecizat inca, locul ar putea
fi, dupa parerea unor cercetatori, si vestita Posada unde s-a desfasurat in
1330 batalia dintre munteni si armatele regelui Carol Robert d'Anjou. Cetatea
avea o forma alungita, ziduri groase de 2-3 metri si 5 turnuri de aparare:
patru rotunde si unul prismatic. Cu toate ca in 'Letopisetul
Cantacuzinesc' se spune ca cetatea a fost ridicata din porunca lui Vlad
Tepes, se pare ca aceasta intamplare este legata doar de refacerea sau
completarea ei ulterioara.
Din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, cetatea nu mai este amintita in
documente - probabil parasita sau distrusa, ea a cazut incetul cu incetul in
ruina. In prezent se afla in restaurare. O scara de beton urca de la poalele
muntelui, din sosea, pana la ruinele cetatii, de la inaltimea careia pot fi
vazute lacul Vidraru cu barajul hidrocentralei sale, iar in departare,
piscurile Fagarasului si plaiurile Iezerului si Papusii.
CURTEA DOMNEASCA (TARGOVISTE)
Curtea domneasca din Targoviste a fost mentionata pentru prima oara in timpul
lui Mihai I, fiul asociat la domnie al lui Mircea cel Batran. Pradata si arsa
de turci de nenumarate ori, ea a fost refacuta si marita de domnitorii Vlad
Tepes, Petru Cercel, Matei Basarab, Constantin Brancoveanu. Frumusetea
constructiei si viata prospera a cetatii Targoviste se puteau compara cu mari
orase ale timpului, insa anii de restriste, razboaiele si incendiile au distrus
cea mai mare parte a constructiilor care formau ansamblul curtii domnesti.
Monumentele ramase pana azi, documentele scrise, precum si alte marturii din
veacurile trecute pot duce la reconstituirea infatisarii sale de atunci.
Casa domneasca (ruinata acum) era formata din doua corpuri de cladire,
corespunzatoare celor doua epoci de constructie: din timpul lui Mircea cel
Batran si din timpul lui Petru Cercel. Mutand in 1584 capitala Tarii Romanesti
la Targoviste, Petru Cercel a dat casei domnesti infatisarea unui palat
stralucitor, cu acoperis de tigla smaltuita in diverse culori. Fantanile si
gradinile amenajate in terase pe panta dinspre Ialomita erau asemanatoare celor
aflate in acea vreme in Europa, la curtile domnitoare, iar apartamentele lui Petru
Cercel erau pline de fast si bogatie. In timpul lui Matei Basarab s-a zidit un
coridor, care unea cele doua corpuri de cladiri, dand casei domnesti o
infatisare si mai mareata. Constantin Brancoveanu a refacut aproape in
intregime curtea domneasca, adaugand casei domnesti un foisor, suprapus vechii
constructii. Biserica domneasca mare face parte din acelasi ansamblu si a fost
ctitorita de Petru Cercel, infrumusetata si pictata din porunca lui Constantin
Brancoveanu. Pe peretele vestic se desfasoara o adevarata procesiune (cea mai
mare si completa, de altfel) a voievozilor munteni. Adanc infipta in interiorul
zidului, o ghiulea de tun sta marturie a necrutatoarelor razboaie carora a
trebuit sa le faca fata Targovistea.
Biserica domneasca mica, zidita probabil in secolul al XVI-lea, si-a pastrat in
buna parte aspectul initial. Are ornamente din discuri ceramice si cel mai
vechi pridvor, construit o data cu biserica. Cladirea din curtea bisericii,
destinata a fi azil si spital, a fost ridicata de domnita Balasa, sotia lui
Constantin Serban Carnu.
CURTEA DOMNEASCA (BUCURESTI)
Curtea Domneasca din Bucuresti a fost construita in secolul al XV-lea, din
porunca lui Vlad Tepessi a fost refacuta la mijlocul secolului al XVI-lea de
catre Mircea Ciobanul. Aceasta resedinta domneasca va deveni nucleul
Bucurestiului in veacul al XVI-lea, concentrand in jurul ei intreaga viata a
capitalei.
De la curtea domneasca din Bucuresti a ridicat steagul luptei antiotomane Mihai
Viteazul. Arsa de turci in cursul luptelor din 1595 - cand domnul muta
resedinta la Targoviste, de unde ea va reveni in mod definitiv in 1659 -
resedinta domneasca va fi complet rezidita de Matei Basarab.
Venit la scaunul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu da acestei curti o
deosebita stralucire. Construieste o casa domneasca, o resedinta a doamnei,
odai de zid pentru garda, ca si baia domneasca. Poarta principala de intrare
era prevazuta cu turn de paza. Parjolita de incendii, distrusa de cutremure,
cuprinsa de paragina in urma razboiului austro-ruso-turc din 1768-1774, aceasta
resedinta domneasca ajunge de nelocuit. Astfel, Alexandru Ipsilanti este
obligat sa-si cladeasca in 1775 o noua curte domneasca in Dealul Spirii -
Curtea Noua. Dupa construirea acesteia, cladirile vechii curti, ajunse in stare
de ruina, au fost cunoscute sub numele de Curtea Veche.
In prezent, cladirile aflate in perimetrul acesteia (printre care si vestitul
Han al lui Manuc, construit la 1808) au fost restaurate, alaturandu-se
ctitoriei lui Mircea Ciobanul, pastrata si azi si cunoscuta sub numele de
biserica 'Curtea veche'. Edificiul poarta pecetea domniilor lui
Grigore Ghica, Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu. Frumosul sau portal
dateaza din timpul lui Stefan Voda Cantacuzino. Din vechea pictura (realizata la
cerinta fiilor lui Mircea Ciobanul si, mai tarziu, a lui Serban Cantacuzino) nu
au mai ramas decat fragmente. In prezent, complexul arhitectural Curtea veche este
in restaurare.
In momentul in care seriile genetice cu
puritate crescuta s-au amestecat, 'produsii' fiind hibrizi, recoltele
au incetat si zeii au imaginat imediat urmatoarea marca genetica a
supercivilizatiei, evident mai simpla, cu un numar mai mic de gene. Trebuie
subliniat tot timpul faptul ca Terra este 'proprietatea' unui complex
de supercivilizatii care practica programe de inginerie genetica simultane in
areale diferite. Toate programele au un debut si un final simultan; au probabil
si cam aceeasi perioada de recolta. Zeii coopereaza in momentele
'apocaliptice'. Deseori apar insa si neintelegeri intre zei,
concurenta in programele de inginerie genetica reflectandu-se mai tarziu in
posibilitatea de a controla demografic si tehnic un anumit teritoriu din spatiul
cosmic. Sa nu credeti ca programele zeilor sunt perfecte. Textele vechi
mentioneaza dese erori de comanda, de indepliniri de ordine, de programe
abandonate si toate acestea , pentru ca intre ei si noi exista o
compatibilitate genetica.
Ne intoarcem in spatiul programului
dumnezeului biblic, unde lumea 'se stricase', seriile genetice se
amestecasera. In aceste conditii, pe fondul deciziei zeilor de a pune capat
programului anterior, se naste Noe, marca genetica a viitorului program de
inginerie genetica. Cartea lui Enoh are meritul de a ne lamuri in privinta
acestui aspect. Noe era ceva cu totul nou. Nu semana nici cu "mama', nici
cu 'tatal', nici macar cu ingerii din ceruri. Venit pe calea
proiectiei in laborator si a implantului uterin, Noe era programat sa
supravietuiasca potopului si sa fie nascator de popoare. Potopul este descris
de toate mitologiile vechi. Enuma Elis - epopeea sumeriana a creatiei, descrie
potopul ca pe o actiune complexa a zeilor, in care s-a folosit toata gama
armelor de nimicire in masa. Revarsarea apelor nu a fost decat ultimul act al
actiunii de distrugere a vechii omeniri. Zeii si-au reluat apoi programele cu
capetele de serie de tip Noe, salvate chiar de ei de la pieire. Evident,
alaturi de acesti indivizi protejati au supravietuit si destui hibrizi, care au
trecut pragul intre cele doua programe. Noe, veritabila marca genetica va reusi
sa traiasca 950 de ani. Fiii sai, Sem, Ham si Iafet, proiectati genetic
diferit, au servit unor scopuri diferite. Pe linia lui Sem avea sa se dezvolte
arborele genealogic din care se va dezvolta mai tarziu poporul evreu. Ham si
Iafet au fost proiectati pentru crearea patului genetic al poporului evreu. Cu
trecerea timpului, caracterele genetice mostenite de la Noe aveau sa se piarda
in marea masa, astfel incat, descendentii au trait din ce in ce mai putin. In
aceasta perioada de circa 1230 de ani, incadrata temporal intre potop si
nasterea lui Iacov (Israel), au loc doua actiuni majore: una de pregatire si
prelucrare a patului genetic pe care urma sa se implanteze viitorul popor evreu
si una de crestere continua a compatibilitatii caracterelor genetice ale
arborelui precursor al poporului evreu. Este usor demonstrabil a acest arbore
este presarat la tot pasul cu 'noduri genetice' importante, rezultate
ale implanturilor uterine cu material genetic controlat. Avram, Isaac, Iacov
sunt astfel de 'noduri genetice'. Ele au indeplinit dubla functie;
atat functie in arborele genealogic central, cat si functie de pat genetic,
prin insamantarea unui mare numar de 'tiitoare'. Atunci cand patul
genetic a fost pregatit, inginerul genetician sef a demarat crearea celor
douasprezece serii genetice cu puritate crescuta ale poporului evreu. Din
'nodul genetic' Iacov se nasc aparent cei 12 copii - capi de serie.
Este usor demonstrabil si la vedere pentru un ochi tehnic faptul ca toti cei 12
sunt rezultate ale implanturilor uterine cu material genetic controlat.
Povestea acestor copii este interesanta. Iosif ajunge nu intamplator in Egipt,
unde se desfasura un program diferit, sub bagheta altor zei, usor diferiti
genetic. Sub pretextul foametei din Canaan, cei 11 frati ajung dupa un timp la
Iosif, in Egiptul imbelsugat. Biblia, construita magistral, ne lasa sa
verificam cu usurinta faptul ca trambitata foamete din Canaan este o gogorita.
Cei 11 frati ajung in Egipt nu dupa doi ani de foamete, ci dupa circa 80 de ani
de la intoarcerea familiei lui Iacov in Canaan. Diferentele genetice evidente,
rasiale dintre vechii egipteni si evrei faceau ca cele doua populatii sa nu se
amestece. Acest fapt este bine subliniat de Biblie. Dezvoltarea numerica fara
risc de hibridare (amestecare de populatii) este argumentul major, de ordin
genetic, pentru care inginerul genetician sef isi transfera produsul in Egipt.
Daca acest grup populational restrans ar fi ramas in Canaan, ar fi avut un mare
risc de hibridare cu patul A.D.N. ce avea caractere genetice mult asemanatoare.
Concomitent cu dezvoltarea numerica a evreilor, continua in Canaan prelucrarea
genetica a patului A.D.N. pe care avea sa fie instalat mai tarziu poporul
evreu. Dupa aproximativ 350 de ani Domnul isi scoate cu mare tam-tam poporul
din Egipt, ocazie cu care isi etaleaza forta tehnologica pe care numai astazi o
putem intelege. Spre exemplu, ultimul argument al inginerului genetician sef in
fata faraonului este atacul cu arma bacteriologica (inteligenta, selectiva)
asupra egiptenilor, moment care nu este comemorat, ci sarbatorit de lumea
crestina ca sarbatoare a Pastelui!
De departe, cea mai interesanta
perioada a istoriei biblice a evreilor este cea petrecuta in desert. In acest
interval de 40 de ani, poporul este despartit de alte neamuri, cu care ar fi
avut un risc de hibridare si este asezat in cele 12 serii genetice. Acest lucru
se datoreaza nu numai condicilor preotesti, ci in special dotarii comunitatii
evreiesti cu aparatul denumit chivot, instalat in 'cortul adunarii'.
Am demonstrat in carte, fara nici o indoiala ca acest aparat era un scanner
capabil sa analizeze A.D.N.M.N. (structura A.D.N. a corpului spiritual) si sa
incadreze membrii comunitatii in una din cele 12 serii genetice sau sa
dovedeasca o structura genetica hibrida. Tot in aceasta perioada poporul evreu
primeste un pachet consistent de legi, bine gandite, spre reusita mentinerii si
dezvoltarii seriilor genetice cu puritate crescuta. Dintre ele se detaseaza
prin importanta legea non-hibridarii (a interzicerii amestecului cu alte
popoare), continuta in legile lui Moise. In desert au loc si primele recolte de
evrei, mascate sub pedepse primite de la Domnul pentru motive puerile. Este
folosita intensiv toata gama de procedee menite sa asigure puritatea genetica a
seriilor, cresterea compatibilitatii genetice cu marca A.D.N. standard a
supercivilizatiei si obtinerea unei bune recolte de baietei.
Apoi, cronologic, Domnul cucereste
Canaanul pentru poporul evreu cu ajutorul armelor moderne. Concomitent,
imputineaza populatiile nedorite, intr-o maniera selectiva, lasand in viata
acele popoare mai apropiate genetic de evrei. Fiecare serie este dispusa
intr-un areal distinct, ingradit de bariere geografice. Mentinerea seriilor
genetice cu puritate genetica crescuta a permis recoltele periodice de evrei si
a fost realizata in principal prin actiunea complexului: chivot - legea
non-hibridarii. Controlul genetic aal actiunii legii a fost realizat tehnic de
aparatul numit chivot. Timp de aproape 1500 de ani, pana la Iisus, ingerii au
avut o prezenta discontinua, dictata de semnalizarile chivotului. Iata cum
functiona tandemul chivot - legea non-hibridarii. Legea interzicea amestecul cu
alte popoare, dar, culmea!, chiar Domnul 'ii dadea pe evrei in mana
popoarelor din jur' pentru perioade de 20-40 de ani. In acest timp o parte
dintre evrei incalcau legea, dar erau inregistrati de chivot drept hibrizi.
Conform legilor lasate de inginerul genetician, fiecare evreu de sex masculin
trebuia scanat de trei ori pe an de chivot. Fiind un aparat cu functie de
monitorizare a unui program, atunci cand inregistra 1% hibrizi, chivotul dadea
alarma si ingerii soseau de urgenta pentru epurarea genetica a poporului. In
fata comunitatii erau ucisii cei care 'pentru pantece' incalcasera
legea, impreuna cu descendentii lor. Condicile preotilor si chivotul asigurau
acuratetea operatiunii. Imediat erau declansate razboaiele de epurare genetica
impotriva acelor popoare cu care se amestecase poporul evreu. Purtate cu arme
moderne de nimicire in masa, aceste razboaie aveau dublu scop: imputinarea si
indepartarea popoarelor vecine pe de-o parte si capturarea de tinere virgine
din sanul acestor popoare inrudite genetic. Caracterele genetice asemanatoare
faceau din aceste tinere nascatoare ideale de . evrei obtinuti prin metoda
implantului uterin cu material genetic controlat. Astfel, recoltele ingerilor
proveneau din doua surse: 'fii ai fagaduintei' - obtinuti prin
implant uterin si copii 'drepti', rezultati prin actiunea legii
non-hibridarii. Toata perioada este caracterizata de 'pedepse' ale
Domnului, adevarate masacre asupra propriului popor si de invrajbiri intre
semintii care duc la recoltarea masiva a uneia sau a alteia, evident, dupa
nevoile Domnului.
Despre marcare, recoltare, culegere,
triere, prelucrare a corpurilor spirituale recoltate si modalitatea de
fabricare a fiintelor extraterestre se poate citi pe larg in carte. Prelucrarea
- compatibilizarea genetica finala a corpullui spiritual recoltat are loc in
interiorul complexului viu Dumnezeu (superfiinta in materie eterica, negativa,
compusa din cate un corp spiritual din fiecare serie genetica standard) - Miel
(supercomputer detinator al marcilor A.D.N. standard)) - raul vietii (flux
energetic in care circuula corpuri spirituale) - pomul vietii (container in
care sunt depozitate corpuri spirituale), existent in statiile fiecarei
supercivilizatii care are o astfel de modalitate de inmultire. Fiziologia
complexului viu de mai sus si modalitatea de control si modelare a unui corp
spiritual compatibil recoltat sunt descrise magistral mai ales in Cartea
Tibetana a Mortilor si in Povestea Unui Amarat, din scrierile asiro -
babiloniene si sunt prezentate pe larg, in lucrarea mea.
Terra functiona pentru toate
superciviliuzatiile implicate in Programul Terra ca o fabrica de 'produse
finite', fiecare corp spiritual recoltat fiind prelucrat genetic complet,
apt sa fie racordat la o soma (trup) de inger. Acest lucru a fost posibil prin
copierea sistemelor vii de tip Dumnezeu - Miel - raul vietii - pomul vietii,
existente in statiile superrcivilizatiilor din Galaxie, in bazele din
interiorul Pamantului. Dupa Potop, supercivilizatia lui Dumnezeu (a dumnezeului
evreilor) a schimbat marca A.D.N. si a dezvoltat in vechea Palestina un nou
program in douasprezece serii genetice, mai performant in homozigotare
(puritate genetica ) decat programul anterior. Schimbarea marcii genetice nu
este un lucru atat de simplu. O parte a supercivilizatiei ce detinea spatiul
geografic cuprins in Orientul Apropiat si Mijlociu nu a putut urma noul
standard de homozigotare. Scindarea de ordin genetic a acestei
supercivilizatii, s-a tradus intr-o scindare geografica, militara, politica.
Cele doua fractiuni: a dumnezeului Biblic, mai performanta ca homozigotare si a
lui Satana, care a continuat un program in sapte serii genetice cu puritate
crescuta, s-au sabotat si s-au razboit permanent pe cerul Terrei.
Supercivilizatia Dumnezeului Biblic a ramas detinatoarea marei baze cosmice
cubice 'Noul cer, noul pamant, noul Ierusalim', descrisa magistral in
Biblie, in timp ce Satana si ai lui ingeri au controlat baza din interiorul
Pamantului, Luna si probabil o parte dintre celelalte baze din sistemul solar.
Programul evreu a fost exploatat
economic timp de aproximativ 1500 de ani (intre 1500 i.e.n. - anul 1).
Conflictul politic si militar intre cele doua supercivilizatii scindate
genetic, obiectivat in razboaiele spatiale si terestre intre ingeri, apare
descris in Cartea lui Enoh si in Biblie. Prezenta pe Terra a ingerilor
supercivilizatiei lui Dumnezeu a devenit din ce in ce mai dificila cu cat ne
apropiem pe axa lineara a timpului de anul 1. Spre exemplu, deportarea evreilor
in Babilon, in anul 587 i.e.n.
