Legenda Ecaterinei Teodoroiu: Ce spun Arhivele Militare

Autor: Marian Moșneagu

Galeria romancelor eroine alatura femei tinere din diverse epoci, animate de dragostea de tara si spiritul de sacrificiu de care au fost capabile in situatii extreme. Arhivele si literatura istorica pastreaza, astfel, memoria unor femei precum Drusa, eroina de la Bobalna din timpul rascoalei din 1437, Anca Zin, care a cazut in focul rascoalei din 1514, Maria Putoiana, luptatoare in oastea lui Mihai Viteazul, Ecaterina Varga, "Doamna motilor", ridicata la razmerita, arestata si intemnitata in timpul revolutiei din 1848 din Transilvania, Ana Ipatescu, pistolara de pe podul Mogosoaiei, "o femeie oachesa, inalta, cu esarfa tricolora pe pieptul ei si inarmata ca cel dintai luptator", Elena Varnav, care, la 24 de ani, a purtat la 1848 stindardul libertatilor Moldovei, Alexandrina Haralambie, fiica generalului Gheorghe Magheru, Maria Rosetti, care a condus actiunea de eliberare din prizonierat a fruntasilor pasoptisti, Mariuca Zaharia, fetita de 12 ani, rapusa de un glont pe 6/19 august 1917, in apropierea padurii "La Razoare" de langa Ratesul lui Haret, in timp ce-l inlocuise pe telefonistul de la postul de observatie din livada bunicului, cazut la datorie, sau maica Mina (Marina) Hociota din Salistea Sibiului, sublocotenent in Primul Razboi Mondial, decorata in 1918 cu "Crucea comemorativa" si in 1968 cu Medalia "Virtutea ostaseasca" clasa I. Lor li se alatura sergentul Elena Chirita, sanitara Detasamentului Paulis, voluntara in Batalionul 1, Regimentul 96 Infanterie, trecuta in eternitate pe 8 martie 1945, in Spitalul din Arad, decorata pentru faptele sale de arme cu "Virtutea Militara" clasa a II-a, "Meritul Sanitar" clasele a II-a si I si Ordinul "Apararea Patriei".

Cu toata aceasta lista impresionanta de eroine, de aproape un secol, Ecaterina Teodoroiu continua sa domine elita feminina romaneasca, la concurenta cu nume celebre din strainatate sau consoarte de legenda din basmele nationale. Dar cine a fost, pana la urma, Ecaterina Teodoroiu si ce fapte de arme au facut-o remarcata pana la celebritate? Raspunsul il aflam din Arhivele Militare Romane, acolo unde documentele si marturiile memorialistice se detaseaza de legenda, probandu-i si amplificandu-i autenticitatea.

Pe 7 martie 1928, maiorul Constantin Bucimeanu inainta Serviciului Istoric din Marele Stat Major o biografie a voluntarei sublocotenent onorific Ecaterina Teodoroiu, pornind de la faptul ca in incinta Muzeului Militar National exista expus in perioada "un tablou-pictura reprezentand pe aceasta fecioara eroina de la Jiu, in fruntea plutonului ce a comandat. Sub acest tablou nu exista niciun fel de data explicativa. Din aceasta pricina, cine priveste tabloul n-are putinta sa cunoasca, in acelasi timp, despre Ecaterina Teodoroiu decat ceea ce fiecare intamplator a aflat si stie din auzite. Pentru completarea acestei lipse, subsemnatul am fost insarcinat a provoca corespondenta cu toate autoritatile de la care am socotit ca pot culege ceva date necesare intocmirii acestei biografii". Intr-adevar, Bucimeanu initiase o ampla documentare, soldata cu informatii, marturii si amanunte demne de luat in considerare. Prezentam, in cele ce urmeaza, cateva dintre aceste documente, reconstituind itinerariul eroic al Ecaterinei si redand cititorilor istoria acestui personaj despre care cei mai multi nu stiu decat atat: c-a murit pe front, in Primul Razboi Mondial, si ca si-a capatat renumele de "eroina de la Jiu".

Legenda creata in jurul Ecaterinei a dat nastere multor inadvertente

Pentru buna receptare a documentelor, cateva observatii sunt totusi necesare. Intai de toate, numele de familie al eroinei: potrivit certificatului de nastere (redat de Ion Mocioi, cel mai apreciat monograf al Ecaterinei), acesta e Toderoiu - Catalina Vasile Toderoiu. In scrisori, rapoarte, ordine, memorii apar insa mai multe variante: Toderoiu, Teodoroiu, Toderiu, Teodoriu. Contemporanii au receptat, deci, diferit numele de familie al fetei, iar noi redam intocmai variantele, mentionand ca insasi Catalina a ortografiat pe niste carti postale si albume gen oracol de liceu cand Lili Toderoiu, cand Lili Teodoroiu. Schimbarea numelui si a prenumelui a intervenit, se pare, in timpul scolii, tanara din Vadeni fiind prezenta in documentele militare si cu numele vechi, si cu numele consacrat, si cu alte forme intermediare.

Varsta tinerei reprezinta o alta sursa de inadvertente: nascuta la 14 ianuarie 1894 (potrivit aceluiasi certificat de nastere), Ecaterina ar fi avut, deci, 23 de ani la momentul sacrificiului suprem pe campul de lupta. Cu toate acestea, in numeroase documente ale timpului e prezentata drept o "copila", iar generalul Ernest Brosteanu noteaza - vom vedea - ca Ecaterina "nu are decat etatea de 17 ani". In plus, luand ca referinta datele oferite de acelasi Ion Mocioi, doar fratele cel mai mare, Nicolae, a murit pe front in 1916, trimiterile Ecaterinei la activitatea de front a tatalui si a celorlalti frati fiind voit mistificate. In general, legenda creata in jurul Ecaterinei a dat nastere multor neconcordante; se pare ca, pe alocuri, mitizarea a luat-o inaintea faptelor. Credem, deci, ca a existat in epoca o exaltare si o complicitate tacita in fata unei realitati inedite si totusi tolerate in timp de campanie. Cu acestea in minte, iata in paginile care urmeaza un posibil portret al Ecaterinei, reconstituit pe baza surselor documentare - fie ele, uneori, contradictorii - din Arhivele Militare.

De la Catalina Toderoiu la Ecaterina Teodoroiu

Nascuta la 14 ianuarie 1894 in comuna Vadeni (Gorj), in familia agricultorilor Elena si Vasile Toderoiu, tanara Catalina a avut cinci frati - Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile - si doua surori: Elisabeta si Sabina. A inceput scoala primara in satul natal si a terminat-o la Targu Jiu, unde invatatoarea a inscris-o in catalog cu numele de Ecaterina Teodoroiu. Ecaterina a fost eleva, probabil intre anii 1905-1909, la Scoala romano-germana din Targu Jiu (situata pe strada Popa Sapca), unde director era Stefan Bobancu. Etapa finala a studiilor sale a constituit-o perioada de sapte ani in care a frecventat cursurile liceale la Bucuresti, pana in vara anului 1916. In 1909, Ecaterina se afla deja in Capitala, unde a urmat initial cursurile unui gimnaziu-pension de langa Cismigiu, dorind sa devina invatatoare. Ulterior si-a continuat studiile la o scoala de infirmiere.

Foto: Casa din Vadeni in care s-a nascut Ecaterina

In conditiile declansarii Primului Razboi Mondial, tanara s-a inrolat intr-una dintre primele unitati de cercetase din Bucuresti, cohorta "Pastorul Bucur", condusa de catre Arethia Pitesteanu. In vara anului 1914 a revenit la Targu Jiu, activand in cadrul cohortei de cercetasi "Domnul Tudor". Din iunie pana in august 1916, la decretarea mobilizarii, Ecaterina s-a aflat din nou la Targu Jiu, ajutand la ingrijirea ranitilor in cadrul aceleiasi cohorte "Domnul Tudor", aflate sub conducerea lui Liviu Teiusanu. Date fiind daruirea si angajamentul sau, la inceputul lunii octombrie 1916, Ecaterina a fost chemata la Bucuresti de catre Regina Maria; despre intalnirile Ecaterinei cu membrii familiei regale pe parcursul Primului Razboi Mondial dau seama mai multe documente, intre care si cel de mai jos.

Document inedit: o scrisoare atribuita Ecaterinei

Redam integral o scrisoare atribuita Ecaterinei Teodoroiu, pastrata in fondul Manuscrise al Muzeului Militar National "Regele Ferdinand I" din Bucuresti; in documentul cu pricina (nedatat, din pacate), Ecaterina isi motiveaza hotararea de a lua parte la lupte: fratii i-ar fi murit pe front, iar ea voia sa ii razbune. Potrivit scrisorii, tanara se afla insa intr-un impas, asa ca solicita sprijin comandantului Diviziei 2 Infanterie:

"Prin aceste randuri subsemnata Ecaterina Teodoroiu din comuna Vadeni langa Targu Jiu imi permit sa va supun Domniei Voastre viata mea de pana acum in calitate de cercetasa romanca, de soldat voluntar-femeie si, in sfarsit, prin ce imprejurari am ajuns la dumneavoastra ca sa va cer protectie parinteasca si o indrumare din punct de vedere militar.

Faceam clasa a 5-a de liceu la Bucuresti cand, cu ocazia razboiului din 1913 m-am inscris in prima asociatie a cercetaselor romance pentru a-mi servi cat de putin tara in imprejurari grele.

La decretarea mobilizarii in august 1916 am fost intrebuintata ca cercetasa la ingrijirea ranitilor in Targu Jiu. Venind chemata la Bucuresti de M.S. Regina, m-am dus, iar la reintoarcere, cu ocazia celei de-a doua invazii a nemtilor la Targu Jiu, am aflat ca tata, ca sublocotenent de rezerva in Regimentul 18 Gorj [?!], a fost facut prizonier, iar doi frati ai mei, unul sublocotenent de rezerva la Regimentul 7 Calarasi si celalalt locotenent in Regimentul 5 Vanatori [?!], sunt amandoi morti pe campul de onoare.

Nemaigasind nici pe mama mea si lipsita de orice ajutor, m-am hotarat a ma inscrie voluntara pentru a-i razbuna pe ai mei.

In ziua de 6 octombrie pierd si pe ultimul meu frate, caporal in Regimentul 18 Gorj, cazut in lupta de la Porcenii de Gorj; atunci m-am dus la domnul colonel Jipa, comandantul Regimentului 18 Gorj, cerandu-i voie sa lupt in Regimentul domniei sale.

Cu incepere din ziua de 7 octombrie am luat parte la lupte in transee alaturi cu soldatii Regimentului 18 Gorj.

Pe ziua de 18 octombrie, in urma unei surprinderi din partea inamicului si a unei scurte lupte, am fost luata prizoniera. Putin dupa aceea fiind escortata de o santinela germana, am scos neobservata de nimeni un revolver din san si am impuscat santinela si fiind noapte, am fugit. Cu mine au mai fugit si altii de-ai nostri.

In timpul fugii insa inamicul a tras focuri si doua gloante m-au nimerit, ranindu-ma usor in piciorul drept. Noua zile mai pe urma sparturi de obuz m-au ranit in coapsa. Am fost dusa la spital in Craiova, apoi evacuata la Bucuresti si, in sfarsit, la Iasi.

Cand m-am facut bine am vrut sa ies din spital si am intrebat pe un domn sublocotenent unde este Regimentul 18 Gorj. Mi-a raspuns ca e pe front. Domnia sa recomandandu-se ca este din Gorj, mi-am adus aminte ca o cunosc pe sora domniei sale si i-am cerut protectie si un sfat cum as putea continua a face serviciu militar, totodata terminandu-i convalescenta.

Domnul sublocotenent Gheorghe Manoiu mi-a permis atunci sa fac serviciu in Compania a 7-a ce comanda in Regimentul 43/59 Infanterie.

M-am dus la regiment, m-am prezentat domnului maior Mares si corpului ofiteresc la popota regimentului. Din ziua aceea, adica acum o luna, am ingrijit de numerosii bolnavi din Compania a 7-a, am contribuit cat de mult la depaduchierea oamenilor, am observat ca mancarea lor sa se faca cu ingrijire si am mancat laolalta cu ei, iar in cantonament am stat in aceeasi casa cu domnul sublocotenent Manoiu, neavand posibilitatea sa am o casa singura pentru mine si am dormit mereu cu fata gazdei in pat (sic!).

Acum sase zile am fost chiar la Iasi la Palatul M.S. Regina pentru a obtine gratie trecerii si cunostintei mele cu A.S. Regala Principele Nicolae cate ceva pentru a imbunatati traiul soldatilor din Regimentul meu 43/59 Infanterie. M.S. Regina m-a ascultat cu bunavointa si apoi a ordonat ca imediat sa mi se incarce sania cu 400 kg sare de bucatarie si cateva mii de tigari pentru soldati. M-am inapoiat cu aceste daruri de la milostiva si buna noastra Regina si le-am impartit chiar eu personal pe la companii, caci oamenii refuzau hrana nesarata.

In ziua de 14 februarie domnul colonel Lazarescu a venit sa inspecteze satul Dumitresti-Galatei, unde este cantonamentul companiei mele. Dupa ce domnia sa s-a declarat foarte multumit de felul cum am ingrijit eu personal de soldatii nostri, a plecat fara sa-mi zica nimic rau sau ceva care sa ma faca sa banuiesc vreo intentie rea a domniei sale.

Imediat insa dupa plecarea domnului colonel Lazarescu, domnul maior Mares mi-a dat ordin sa parasesc regimentul. N-am insistat ca sa raman si nici n-am cautat sa aflu motivele pentru care am fost izgonita si indata am venit la dumenavoastra, mult respectate domnule colonel, pentru ca supunandu-va atentiei trecutul meu, faptul c-am fost ranita in lupta de un dusman care mi-a desfiintat familia si totodata exprimandu-va curatenia sentimentelor mele de romanca care vrea cu arma in mana sa-si dezrobeasca coltul de patrie cotropit, va rog sa binevoiti a ordona sa fiu primita in oricare alt regiment sau serviciu al diviziei dumneavoastra. Referinte puteti lua de la Regimentul 18 Gorj si de la Familia noastra Regala.

Ma incred in spiritul dumneavoastra de dreptate si ma adresez dumneavoastra ca unui parinte pentru a-mi da putinta sa-mi urmez serviciul pentru patrie si a repara nedreptatea ce mi s-a facut".

"Cercetasa Teodoriu a fost o domnisoara corecta si a dat dovada de mult curaj, abnegatie pana la deznadejde si iubire familiara"

Ecaterinei Teodoroiu i se ordonase, asadar - in februarie 1917 - sa paraseasca regimentul in care se afla; vom afla mai tarziu de ce. In aceeasi perioada, in raportul nr. 11 din 16 februarie 1917, capitanul Liviu Teiusanu - comandantul Companiei a 2-a Elevi din cadrul Scolii Militare de Infanterie Iasi - ii prezenta urmatoarele locotenent-colonelului Traian Starcea, aghiotant regal, seful Biroului 7 Decoratii din Marele Cartier General:

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

"La ordinul domniei voastre din 16 februarie 1917 relativ la activitatea cercetasei Teodoriu Ecaterina, care facea parte din Legiunea «Domnul Tudor» unde eram ca instructor si comandant de centurie, si care s-a inrolat ca soldat voluntar in Compania a 8-a Regimentul 18 Gorj, am onoare a va raporta urmatoarele:

Domnisoara Teodoroiu Ecaterina e una dintre primele cercetase din Bucuresti, unde se afla intr-unul din pensioane. Cu catva timp inainte de declararea razboiului, domnisoara a parasit Capitala si s-a retras cu familia in Targu Jiu, in apropiere de proprietatea lor din comuna Schela-Gorj. Totodata s-a inscris si transferat in Legiunea «Domnul Tudor» a acestui judet. Odata cu inceperea razboiului, am intalnit-o de cateva ori ca cercetasa in spatele frontului, trecand in Transilvania si tinandu-se dupa unitatea fratelui ei, ce se gasea in Compania a 8-a a Regimentului 18 Gorj. I s-a interzis de a mai calca in regiunea frontului, atat domniei sale, cat si celorlalti cercetasi ce indeplineau functiunea de brancardieri sau infirmieri, conform unui ordin sosit la corpuri atunci; totusi cercetasa Teodoroiu a cerut cu insistenta a i se admite sa ramana pe front, ca una ce are dorinta sa ajute pe fratele ei si pe toti ceilalti raniti din unitatea sa.

Cu toate greutatile luptei si mai ales a primelor retrageri, cercetasa Teodoroiu a persistat a ramane pe langa Compania a 8-a iar pentru a nu i se mai face observatii, a imbracat peste costumul sau o manta soldateasca, si-a pus o ranita si o capela si a luat o arma gasita pe camp, pe care n-a parasit-o nici cand a fost ranita de obuz, aducand-o cu sine la spital. Aceasta se intampla la prima incursiune a inamicului in Tara, cand se ocupase comuna Schela de catre inamic si mama sa ramasese cotropita de adversar, simultan cu moartea unuia dintre fratii sai, ce era ofiter in alt regiment.

Neramanandu-i pe lume, dupa cum declara domnia sa, decat singurul frate din Compania a 8-a Regimentul 18 Gorj, se hotari sa lupte ca soldat langa dansul, spre a imbarbata pe soldati sa-si elibereze pe mama sa. Intr-adevar, in ziua de 16 octombrie 1916 dimineata, tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat cu Divizia noastra, distrugand Divizia 11 Bavareza, trecand sa observ mersul luptei a Sectiei a II-a de Mitraliere a Regimentului 18 Gorj din compania ce comandam, am intalnit in drum pe domnisoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai ii arata cum se incarca arma, ochirea si punerea baionetei. Intreband-o ce voieste cu aceasta, mi-a raspuns ca se duce la Schela sa-si scape pe mama sa. De aici inainte cercetasa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma in mana langa fratele sau, constituind un adevarat exemplu eroic pentru soldati, cu care a indurat toate greutatile si de care nu s-a despartit nici un moment, chiar cand compania pornea la asaltul cu baioneta, dupa cum mi-au istorisit multi dintre oamenii companiei mele, in special sergentul Safta Pavel din Compania de Mitraliere, comandantul Sectiei a IV-a care a luptat mai ales in timpul retragerii din Oltenia, impreuna cu Regimentul 18 Gorj.

Cautandu-ma la Scoala Militara de Infanterie Iasi, unde indeplinesc functia de profesor si comandantul Companiei a II-a de elevi de la trei saptamani de la amputarea bratului meu drept, numitul sergent, ce venise cu piesele sale la Arsenal spre reparare, mi-a istorisit adevarate minuni savarsite de cercetasa Teodoroiu care, desi fusese prizoniera, a scapat din mana inamicului, si-a regasit compania sa pe o ploaie si intuneric, la miezul noptii, prin imprejurimile Carbunestilor, luptand pana in apropiere de Filiasi, cand a fost ranita de un obuz in ambele picioare si transportata la Spitalul Regal din Bucuresti. Facandu-se bine, cercetasa Teodoriu avea intentia de a intra in Aviatie. Ca o concluzie, parerea mea intima in calitate de instructor al legiunii din care facea parte, este ca cercetasa Teodoriu a fost o domnisoara corecta si a dat dovada de mult curaj, abnegatie pana la deznadejde si iubire familiara, in plus convingerea indeplinirii indatoririlor constiincioase a Legii Cercetasilor, meritand toata admiratia acestei Jeana d'Arc a noastre, ce se cuvine a fi recompensata, chiar daca neseriozitatea varstei sale inca fragede i-ar da aparenta unei vivandiere din vechea armata franceza".

Decorata cu "Virtutea Militara" clasa a II-a

De altfel, pentru faptele sale de arme, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetasilor i-a decernat Ecaterinei Medalia "Virtutea Cercetaseasca" de aur, iar prin Inaltul Decret nr. 191 din 10 martie 1917, publicat in "Monitorul Oficial" nr. 292 din 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Razboi nr. 12678 din 10 noiembrie 1916, "domnisoara Teodoriu Ecaterina din Legiunea de Cercetase «Domnul Tudor» a fost distinsa cu Medalia «Virtutea Militara» de razboi clasa a II-a pentru vitejia si devotamentul ce a aratat pe campul de lupta, s-a distins in toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu incepere de la 16 octombrie 1916, dand probe de vadita vitejie, mai ales in luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, in apropiere de Filiasi. A fost ranita de un obuz la ambele picioare".

Documentele citate reconstituie - fie si fugar, fragmentar - povestea Ecaterinei Teodoroiu: traseul de la cercetasie la voluntariatul pe front, interdictiile de a mai calca in regiunea frontului (rezolvate in prima faza prim imbracarea unei mantale soldatesti), prizonieratul, ranile in lupta, planurile sale ("intentia de a intra in Aviatie"), decoratiile. Insistam, in cele ce urmeaza, asupra unora dintre aceste momente, definitorii pentru cea care avea sa ramana cunoscuta drept "eroina de la Jiu". Primul episod: chiar lupta de la Podul Jiului.

"Tanara infirmiera" Ecaterina Teodoroiu, in apararea orasului Targu Jiu

Pe 14 octombrie 1916, in timpul primei ofensive germane peste Muntii Gorjului, Ecaterina ia parte alaturi de populatia civila, cercetasi si o companie de militieni la luptele de la Podul Jiului, concurand la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.

Foto: ulttima fila a unei scrisori atribuite Ecaterinei Teodoroiu, pastrate la Muzeul Militar "Regele Ferdinand I"

Confruntarea descrisa de Constantin Kiritescu in Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei 1916-1918, vol. I, seamana, de departe, a scenariu de film: "In timpul luptei, pe la amiaza, o coloana inamica, in forta de o companie si jumatate, cu mitraliere, reuseste sa se strecoare printre grupul nostru central si detasamentul din stanga si ajunge in marginea de vest a orasului, la podul de fier al Jiului. Vestea se raspandeste cu iuteala fulgerului in oras. O revolta si o insufletire extraordinara cuprinse pe locuitorii mandrului orasel. «- La pod, la pod, sa nu lasam pe nemti sa intre in oras!», strigau toti din toate partile. In cea mai mare graba se organiza apararea podului cu concursul unui comisar de politie, care adunase si el cativa sergenti de oras si cu o companie de 150 militieni. La aceasta mana de aparatori batraiori si greoi se lipira de buna voie o seama de locuitori, targoveti si tarani, inarmati cu pe ce pusesera mana. Printre ei, femei si copii. Cu un entuziasm de nedescris, «trupa» de aparare a Targu Jiului lua pozitia in spatele digului de pe malul raului, langa gradina publica a orasului. Coloana de bavarezi incerca sa intre pe pod, dar fu primita cu salve de focuri. Incercarile repetate ale dusmanului nu reusira; voinicii aparatori il tineau in respect pe celalalt mal. Patru copii cercetasi elevi ai gimnaziului local luau parte inimoasa la lupta. Femei curajoase ingrijeau pe raniti chiar langa linia de lupta si carau munitii luptatorilor. Printre ele se distingea prin curajul si inflacararea ei o tanara infirmiera, Ecaterina Teodoroiu, care mai tarziu va castiga, prin moartea ei eroica, dreptul de a ramane in istorie cu numele de «eroina de la Jiu»".

Episodul este descris, in aceeasi nota entuziasmanta, in revista "Romania in timpul razboiului 1916-1918", seria I, fascicola nr. 5 din noiembrie 1919, de colonelul Nicolae Teodorescu: "Insufletiti de patriotism, dornici sa-si apere orasul, amenintat de dusmanul ce aparuse la portile lui, cativa militieni stransi in graba, in urma alarmei date, au pornit in mars fortat spre pod, urmati de patru cercetasi, intre care si o fata, Ecaterina Teodoroiu, un grup de taranci si cativa barbati, inarmati fiecare cu ce au putu gasi la indemana. Cei patru cercetasi in strigate de Ura! trageau si ei neincetat. Bravele femei care stateau acum in linia de foc aduceau munitiile si pansau pe raniti".

Doarme cateva nopti pe canapeaua din subredactia revistei "Viitorul tarii", prilej cu care-si scrie primele memorii de razboi

In lucrarea Istoria presei militare, aparuta in 2012 la Editura Bibliotheca din Targoviste, autorul, colonelul Dan Giju, prezinta preocuparile memorialistice ale Ecaterinei Teodoriu: "Gratie ziaristului N. Radulescu-Marador, proprietarul revistei «Viitorul tarii», ea ramane cronicarul de razboi atipic, memorialistul de conjunctura, in sensul ca desi a venit pe front sa-si razbune fratii cu arma in mana (si chiar o va face), situatia a fost de asa natura incat, la un moment dat, Iasii fiind supraaglomerati datorita refugiatilor, ajunge sa doarma cateva nopti pe canapeaua din subredactia revistei pe atunci militarizate «Viitorul tarii» (al carui sediu central era in Bacau, pe timpul refugiului) de pe strada Sf. Teodor nr. 24. Acolo a gasit-o directorul revistei in miezul unei nopti din primavara lui 1917 si acolo si-a redactat ea, a doua zi, in vreme ce N. Radulescu-Marador se afla «cu ceva treburi la Serviciul Cenzurii», primele ei memorii de razboi, publicate insa relativ tarziu de Radulescu-Marador, cu explicatiile de rigoare, inclusiv cu descrierea acelei intamplari de la miezul noptii dintre el, ziaristul de razboi - in care s-a desteptat pe loc vocea meseriei - si eroina. Toata acea poveste, asadar, avea sa apara abia peste patru ani, in pagina 4 a numarului 101-102/ianuarie 1921 al revistei «Viitorul tarii», prilejul constituindu-l aducerea osemintelor Ecaterinei Teodoriu din Moldova, unde cazuse la datorie, in orasul natal".

"m-am speriat singura de schimbarea ce s-a facut in mine"

Pentru conformitate, redam un fragment din articolul cu titlul "Cum mi-am facut datoria", semnat Ecaterina Teodoroiu: "Tatal meu era prizonier, iar doi din cei trei frati ai mei morti in lupta. N-am plans, dar am simtit in suflet atata ura si-atata dor sa fac ceva de seama; o sete de sange, de moarte, ca m-am speriat singura de schimbarea ce s-a facut in mine Nu mai eram copila, vream sa lupt, sa pot urma, sa fiu alaturi de ostasi, si sa razbun pe ai mei si tara. [ . ] Am intalnit, retragandu-se cu trupele, pe ultimul meu frate; ne-am imbratisat fara sa ne spunem un cuvant, doar o lacrima imi umezea ochii, pe care n-am sters-o, caci imi era rusine sa ma vada plangand. El a plecat in jos, eu inspre casa unei prietene, spre a o lua sa mergem impreuna. La podul Jiului insa, vad patrule germane observand pozitiile alor nostri; n-aveam nicio arma sa trag in ei, dar am fugit inapoi strigand dupa ajutor; ei au tras o salva dupa mine fara sa ma atinga. Se-ncinge o lupta intre gardistii orasului si ei - eu caram munitii - , sosind si un grup de soldati, patrulele inamice au fost respinse peste munte, iar noaptea a fost liniste. A doua zi [ . ], moare si ultimul meu frate".

Hotararea: Ecaterina cere sa fie primita voluntara

Pe 30 octombrie, in timpul ofensivei trupelor germane si a retragerii trupelor noastre, ignora orice risc si-i duce de-ale gurii fratelui sau Nicolae, sergent in Regimentul 18 Gorj. Rapus la finele intrevederii de explozia unui obuz, tanara jura ca il va razbuna.

Pentru aceasta, la inceputul lui noiembrie 1916, Ecaterina ii solicita colonelului Obogeanu, in comuna Danesti, sa fie primita voluntara intr-unul dintre regimentele de infanterie ale brigazii. Ca urmare, ziua de 4 noiembrie o gaseste cu Compania a 8-a comandata de locotenentul Gheorghe Gheorghitoiu in mars spre comuna gorjeana Rasina, pentru a tine piept inamicului pe aliniamentul Targu Jiu-Bratuia-Rasina-Pesteana. Aici are loc primul episod eroic al tinerei combatante, care, intrand in contact cu inamicul care incercuise compania, a reusit o eschiva demna de un cercetas iscusit: "Ecaterina Teodoroiu le raspunde pe nemteste ca se preda, dar in acelasi timp a pus arma la ochi si tragand cu o indemanare fara seaman, ucide cativa insi. Gratie derutei ce a produs pe neasteptate, scapa de a fi luati prizonieri din unitate Ecaterina Teodoroiu, comandantul companiei, locotenentul Gheorghitoiu si 15 soldati".

Intr-o alta imprejurare, relatata de colonelul Jipa, comandantul Regimentului 43/59, Ecaterina a cazut prizoniera impreuna cu alti camarazi, fiind dusa sub escorta spre Bumbesti. "Facandu-se noapte si profitand de neobservarea santinelei, ea a scos un revolver pe care il avea in san si, fara a avea un singur moment de ezitare, a impuscat santinela". A scapat cu o rana usoara la piciorul drept si s-a alaturat din nou regimentului sau.

Episodul este descris de Ecaterina in memoriile incredintate ziaristului N. Radulescu-Marador si reproduse de jurnalistul militar Dan Giju in "Observatorul militar" (nr. 6, 10-16 februarie 2010) sub titlul "Inger al razbunarii si cronicar de front": "Ramasa singura pe lume, am jurat sa ma razbun si m-am rugat sa fiu inrolata chiar in compania fratelui meu. Plec pe front, de data aceasta ca soldat, si in ziua de 10 octombrie 1916 primesc botezul de sange, dar avantul razbunarii m-a facut sa pierd prevederea si sunt luata prizonier. Escortata de un soldat german care mi-a luat arma am fost trimisa unde?, nu stiu. In cale mi-aduc aminte ca am inca revolverul; doua gloante in capul santinelei mi-au redat libertatea. Imi iau arma si fug pe poteci dosnice inspre ai nostri. Sunt vazuta insa la un luminis si-o ploaie de gloante rapaie in urma mea, ranindu-ma la piciorul drept. Nu simt nimic; libertatea imi da aripi. Fug inainte si la doua noaptea sunt intre ai mei, carora le descriu pozitia inamica. Vor sa ma bage in spital, dar nu primesc si plec in lupta cu un bandaj sumar. Iau parte la un atac de baioneta si cu toata greutatea armei avantul imi da putere sa ucid trei inamici. Sunt multumita! La Barbatesti, o bomba de 305 imi fractureaza tibia si coapsa stanga, asa ca in timpul retragerii am fost tot in spital. Acuma sunt bine, sunt sublocotenent si plec din nou sa caut glontul pe care va scrie glorie sau moarte pentru tara".

Regina Maria i-a acordat gradul de sublocotenent onorific

Potrivit atestarilor documentare, Ecaterina era o luptatoare innascuta, capabila de un angajament total. Fire inimoasa si intreprinzatoare, stia sa traga cu pistolul, carabina si mitraliera, arunca foarte bine grenada de mana si calarea cu o mare abilitate. In "Memoriu asupra activitatii eroinei Ecaterina Teodoriu in partea a doua a campaniei cu Regimentul 43/58 Infanterie", colonelul Constantin Pomponiu, fost comandant al acestui regiment isi aminteste: "Lunar se ducea la Palatul Regal unde se prezenta M.S. Regina si de unde i se dadea suma de lei 400; acesti bani nu-i cheltuia pentru ea, decat foarte putin, fiind si foarte sobra ajuta soldatii, ridicandu-le traiul cu ce se putea cumpara in acele timpuri; regimentul avand grija pentru mancarea si imbracamintea ei, echipata cu aceeasi uniforma ca si ofiterii. Desi avea un fizic nu tocmai forte la vedere, insa a fost totdeauna sanatoasa, chiar calarea foarte bine. La toate marsurile inerente intrarii Regimentului pe front a mers tot timpul pe jos in fruntea plutonului sau pe care-l antrena prin exemplul si insufletirea sa patriotica, cu toate ca purta carabina, cartusele necesare 160, precum si grenade, totdeauna am vazut-o neobosita si cu moralul ridicat".

In luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiasi a fost ranita de un obuz la ambele picioare, fiind evacuata la Bucuresti si ulterior la Spitalul "Regele Ferdinand" din Iasi. Cu prilejul vizitei M.S. Regina Maria, aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar, acordandu-i totodata gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i conferi autoritate in fata trupei.

Denunt anonim la Marele Cartier General: in cantonamentul Regimentului 43/59 Infanterie se gaseste o femeie!

Dupa iesirea din covalescenta, la 23 ianuarie 1917, Ecaterina a fost incadrata in Regimentul 34/59 Infanterie (cantonat la Codaesti pentru refacere), in calitate de comandant de pluton in Compania a 7-a, comandata de sublocotenentul Manoiu, pe care il cunoscuse in spitalul de la Iasi.

In memoriul sau, colonelul Jipa, comandantul Regimentului 43/59 Infanterie, evoca, usor romantat, acest episod: "In ziua de 23 ianuarie 1917, Ecaterina Teodoriu terminandu-si convalescenta in spital si neavand in Moldova niciun cunoscut si nicio legatura cu nimeni, si-a adus aminte de tovarasul sau de spital (sublocotenentul de rezerva invatator Gheorghe Manoiu din Regimentul 59 Infanterie, orginar din comuna gorjeana Balesti, cu sora caruia fusese colega de liceu - n.n.) si s-a hotarat sa se duca la regimentul din care facea el parte. De aceea, luand o sanie particulara, s-a transportat din Iasi in comuna Dumitresti-Galatei, unde era cantonat Regimentul 43/59 Infanterie. Acolo s-a prezentat domnului maior Mares, comandantul regimentului si i-a raportat ca a venit la regiment in calitate de cercetasa voluntara cu scopul de a ingriji de soldatii bolnavi, printre care incepuse sa se declare tifosul exantematic. Domnul comandant al regimentului a prezentat-o corpului ofiteresc la popota si i-a ingaduit sa se instaleze in cantonamentul Companiei a 7-a pe care o comanda sublocotenentul Manoiu. Aici, timp de aproape o luna de zile, a ingrijit cu mult devotament de numerosii bolnavi in Compania a 7-a, a staruit sa se faca despaduchierea lor si chiar a gatit la bucatarie pentru soldati. In ziua de 7 februarie 1917 s-a dus la Iasi si s-a prezentat M.S. Regina Maria, rugand-o sa imbunatateasca traiul soldatilor din Regimentul 43/59 Infanterie. M.S. Regina a ascultat-o cu bunavointa si apoi a ordonat ca sa i se puna in sanie 400 kg sare de bucatarie si cateva mii de tigari pentru soldati. Aceste daruri Ecaterina Teodoriu le-a impartit personal la toti soldatii din regiment. In ziua de 14 februarie, in urma unui denunt anonim la Marele Cartier General cum ca in cantonamentul Regimentului 43/59 Infanterie se gaseste o femeie, domnul colonel Lazarescu, seful de stat major al Diviziei a II-a a facut o ancheta. Simtindu-se vizata prin aceasta ancheta, Ecaterina Teodoroiu s-a prezentat in persoana domnului general Brosteanu, comandantul Diviziei a XI-a, si i-a raportat situatia sa. Domnul general Brosteanu gasind intemeiate cele raportate de Ecaterina, a ordonat Regimentului 43/59 Infanterie sa o mentina la serviciu ca si pana atunci, dandu-i respectul cuvenit si a raportat verbal A.S.R. Principele Carol. A.S.R. Principele Carol si-a adus aminte ca o cunoaste pe Ecaterina si va interveni la M.S. Regele sa o decoreze. In adevar, la 17 martie 1917, M.S. Regele a decorat pe eroina cu Medalia «Virtutea Militara» de aur si i-a acordat gradul de sublocotenent onorific in Regimentul 43/59 Infanterie, platindu-i-se solda corespunzatoare din Casa Palatului. De la aceasta data eroina a luat parte completa la instructia trupei in timpul refacerii, fiind atasata plutonului comandat de sublocotenentul Manoiu in Compania a 7-a iar cand sublocotenentul Manoiu lua comanda companiei, ea ramanea drept comandant de pluton".

Generalul Brosteanu ordona efectuarea unei anchete; Ecaterinei i se permite sa ramana: "Purtarea sa a fost din cele mai morale"

Prin adresa nr. 3923 din 21 februarie 1917, generalul Ernest Brosteanu, comandantul Dviziei a XI-a informa Brigada 21 Infanterie si Regimentul 43/59 Infanterie: "Veti binevoi a cunoaste ca domnisoara cercetasa Teodoroiu Ecaterina e autorizata a-si continua serviciul ce il indeplineste la Compania a 7-a, comandata de sublocotenentul Gh. Manoiu. Va fi considerata si tratata cu cea mai mare ingrijire astfel cum merita un suflet nobil, cinstit, demn si plin de sentimentul de sacrificiu al domniei sale. Va lua masa gratuit la popota ofiterilor, unde i se va da cinstea cuvenita". Ca urmare, comandantul Regimentului 43/59 Infanterie, maiorul Lapadatescu a adus la cunostinta ofiterilor si trupei acest fapt, prin Ordinul de zi nr. 445 din 22 februarie 1917.

Prin raportul nr. 165 din 23 februarie 1917, acelasi colonel Brosteanu informa Corpul I Armata: "Am onoare a raporta ca ancheta pe care am ordonat-o in privinta domnisoarei Ecaterina Teodoroiu s-a terminat si am multumirea a va face cunoscut ca toate cele ce s-au scris pe socoteala acestei brave fete nu erau adevarate. Din contra, ancheta a dovedit ca aceasta fata ramasa fara parinti si frati a luptat in adevar in liniile de tragatori cu soldatii Regimentului 18 Gorj, unde se ocupa cu hrana soldatilor si ingrijirea bolnavilor. Purtarea sa a fost din cele mai morale, desi a trait pana acum numai in mijlocul barbatilor, dar este fecioara (sic!). Alteta Sa Regala Principele Carol, caruia i-am povestit aceasta chestiune, mi-a comunicat ca o cunoaste si ca s-a facut raport M.S. Regelui a fi decorata. Multumita acestei constatari, am dat-o personal in primirea comandantului regimentului, maior N. Stefanescu, recomandand-o cu toata insistenta a i se da consideratiunea ce merita si protectiunea necesara, pentru a servi ca un frumos exemplu de bravura soldatilor. Desi nu are etatea decat 17 ani,dar indrazneala, hotararea cu care este inzestrata va da desigur un imbold pentru acte de curaj camarazilor sai de regiment". Pe acest raport, comandantul Corpului I Armata a pus urmatoarea rezolutie: "Sunt de aceeasi parere cu comandantul Diviziei. Doresc ca domnisoara sa-mi fie prezentata la prima vizita ce voi face regimentului".

Foto: Reinhumarea osemintelor Ecaterinei la Targu Jiu, in 1921, se face cu mare pompa, intr-o ceremonie fastuoasa.

In privinta statutului de ofiter al eroinei, intr-un raport datat 29 aprilie 1920, sublocotenentul de rezerva Gheorghe Manoiu mentioneaza: "Eroina stiu precis ca in mai 1917 s-a prezentat la Palat, unde a primit o suma egala cu solda unui sublocotenent. La Palat s-a prezentat in baza unui ordin ce s-a primit de la Divizia a XI-a. Imi aduc aminte cand imi spunea ca Palatul i-a incuviintat purtarea gradului de sublocotenent asimilat, ordin in aceasta privinta nu am citit".

 August 1917: "In aceasta lupta am pierdut pe eroina noastra, voluntara Ecaterina Teodoroiu"

Pe 4 august 1917, Ecaterina a plecat impreuna cu camarazii sai pe front, imbracata in uniforma de sublocotenent si echipata cu arma, ranita, cartusiera, grenade si sacul de pesmeti. In pofida drumului anevoios, a marsaluit alaturi de soldati, iar pe 20 august regimentul si-a ocupat pozitiile in transeele de pe Dealul Secului.

Miercuri, 22 august, la ora 21.15, unitatile romane sunt atacate si surprinse descoperite de unitati din Regimentul 40 Rezerva german. Pe timpul retragerii, sublocotenenta Ecaterina Teodoroiu a fost izbita in cap de doua gloante de mitraliera pe Dealul Secului-Muncel.

In Darea de seama asupra operatiunilor executate pe zile, conform Jurnalului de operatii din perioada 1 ianuarie-15 septembrie 1917, generalul Ernest Brosteanu, comandantul Diviziei a XI-a consemna: "Brigada 21 Infanterie. In cursul zilei de 22 august a.c., pana la ora 21.30 pe tot frontul a fost acalmie completa, intrerupta foarte rar de slabe focuri de artilerie. In acest timp s-a incercat a se face mai multe recunoasteri. La Regimentul 42/66 aceste recunoasteri n-au reusit a inainta din cauza ca inamicul avantajat de situatia dominanta ce are a tras asupra acelor patrule; asemenea si la Regimentul 43/59 patrulele au fost oprite de focurile de mitraliere. La ora 21, inamicul a inceput un atac prin surprindere, cu patrule mari care s-au apropiat de transeele Regimentului 42/66 si 43/49. Inamicul s-a servit pentru atacul sau mai ales de grenade de mana si mitraliere, in timp ce bombardiere de transee au tras asupra regiunii rezervelor noastre. Atacul a fost pe deplin respins la ora 21.30, producand pierderi inamicului prin focuri de mitraliere, grenade de mana si baraj de artilerie. In aceasta lupta am pierdut pe eroina noastra, voluntara Ecaterina Teodoroiu, care a cazut vitejeste in capul plutonului ei, imbarbatandu-si soldatii".

"infrangand slabiciunea femeiasca, a stiut sa dovedeasca vigoarea barbatiei de trup si de suflet"

Pe 23 august, Ecaterina a fost citata prin Ordinul de Zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu, "pentru dragostea-i de tara, pentru simtul rar al datoriei, pentru energia si avantul cu care si-a implinit ceea ce socotea misiunea ei, pana la jertfa suprema", fiind data ca pilda tuturor ostasilor: "In timpul ciocnirii de ieri noaptea pe Dealul Secului a cazut in fruntea plutonului sau lovita in inima ei generoasa de doua gloante de mitraliera voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pilda rara a unui cald entuziasm, unit cu cea mai staruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvant «Eroina de la Jiu» si-a dat jertfa suprema, lipsita de orice trufie, de orice desarta ambitie, numai din dragostea de a apara pamantul Tarii acesteia cotropita de dusmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la inaltimea celor mai viteji aparatori ai Tarii sale si i-a intrecut prin puterea cu care, infrangand slabiciunea femeiasca, a stiut sa dovedeasca vigoarea barbatiei de trup si de suflet si calitatile intregi ale unui ostas indraznet, neobosit si plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice pret. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Targu Jiu, aceea care si-a desfasurat energia-i rara impotriva mortii albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic porneste din nou in lupta cu un avant renascut, cu nadejdea ca va contribui si ea la opera cea mare a revansei la a carei pregatire a luat parte foarte activa, conducand instructia. A cazut inainte de a ajunge la telul acestei revanse. Si-a dat viata cu simplitatea eroismului adevarat, nu pentru a obtine apoteoze de vorbe ci pentru ca asa cerea inima ei, pentru ca asa credea sufletul ei ca se implineste datoria vietii. Aceea care in vitejia ei comunicativa a murit in clipa cand se descoperea spre a-si indemna ostasii cu vorbele: «- Inainte, baieti, nu va lasati, sunteti cu mine!», are drept din clipa aceea la cinstirea vesnica a unui nume neuitat de camarazi". 

Ecaterina fusese rugata sa treaca la Spitalul mobil

In raportul nr. 108 din 24 august 1917, comandantul Brigazii 21 Infanterie raporta comandantului Diviziei a XI-a: "Am intalnit pe voluntara Ecaterina Teodoriu in ziua cand am venit la Poienile Popii cu brigada, facand un drum extraordinar de greu pe o ploaie torentiala care a durat de cu noapte pana la ajungere la destinatie. Avea cu ea arma si un sac de pesmeti atarnat de gat. Intreband-o ce face, mi-a raspuns cu veselia ei obisnuita ca lupta cu greul si nu se simte biruita; aratandu-mi sacul era plin de cartuse. Mi-a spus apoi ca tine cu orice pret a lua parte la aceste prime lupte ca sa nu zica soldatii ca pana acum i-a indemnat sa fie viteji si tocmai cand trebuie sa le dea si exemplul de vitejie ea sa dispara din mijlocul lor, trecand la un serviciu inapoia frontului. Dupa ce va obtine o biruinta cu plutonul ei va trece la Crucea Rosie".

In rezolutie pe acest raport, generalul Ernest Brosteanu a consemnat: "In ziua de 17 august am chemat-o la Cartierul Diviziei la Pufesti, unde i-am multumit pentru serviciile aduse in Regiment, pe zona de refacere, rugand-o a primi sa treaca la Spitalul mobil, unde avea ocazia sa dea noi dovezi de devotament si dragoste, pentru gorjeni si pentru armata. Dansa m-a rugat insa, in modul cel mai energic, de a-i permite sa ia parte 3-4 zile la lupte, spre a da noi dovezi de vitejie, in mijlocul soldatilor, pe care i-a imbarbatat si condus pe zona de reorganizare. Apoi, daca Dumnezeu o va apara si va trai, va executa ordinul ce i-am dat, dar pana atunci nu. M-am vazut atunci obligat a-i indeplini vointa. Fatalitatea a urmarit-o insa. Cu moartea ei se da cea mai nobila si extraordinara pilda de iubire de soldati, armata si tara, de Majestatea Sa Regele si Majestatea Sa Regina, in numele carora se inchina zilnic. Pentru toate aceste fapte merita a fi citata printr-un ordin de zi pe Armata I si chiar pe intreaga armata".

"unicul exemplu in istoria Patriei, ca o fecioara tanara sa aiba atat de mare insufletire sa-si jertfeasca viata pentru pamantul stramosesc"

A fost inmormantata cu parada pe 23 august 1917, in valea Zabrauciorului, langa casa viei Apostoleanu, alaturi de capitanul Dumitru Morjan, gorjean cazut la datorie cu o zi inainte, in fruntea Companiei a 6-a. La capatai i-a fost ridicata o mare cruce de stejar, de catre comandantul Diviziei a XI-a. "Astfel a pierdut Regimentul 43/59 Infanterie aceasta fecioara inimoasa, viteaza, demna de mosii si stramosii ei si ca o pilda atat pentru Regimentul cu care a luptat si si-a dat viata pentru apararea si marirea Patriei cat si pentru toti romanii si, in special, pentru femeile romane, fiind unicul exemplu in istoria Patriei, ca o fecioara tanara sa aiba atat de mare insufletire sa-si jertfeasca viata pentru pamantul stramosesc" - conchidea la 10 mai 1920, in Memoriul sau, colonelul Pomponiu.

In zilele de 30 si 31 august 1919 a avut loc un pelerinaj si un parastas la mormantul eroinei, in comuna Fitionesti, judetul Vrancea, organizat de doamna Atenia Calugareanu, sotia lui Catone Calugareanu, viitor director al Sigurantei Statului; la evenimentele comemorative a participat si generalul Ernest Brosteanu, ca delegat al Ministerului de Razboi. Pe 23 septembrie 1919 li s-a facut o vizita parintilor si fratilor sai supravietuitori, in satul gorjean Vadeni.

Osemintele, aduse la Targu Jiu in 1921

La patru ani de la moartea Ecaterinei, pe 4 iunie 1921, osemintele Ecaterinei au fost deshumate si transportate la Targu Jiu, unde, pe 9 iunie, au fost depuse in cavoul din fata Primariei, in asteptarea unui proiectat monument comemorativ. Pana acolo insa, in ziua de 8 iunie, Capitala Tarii a dat onoruri militare osemintelor eroinei sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, care strabatusera triumfal traseul Focsani-Bucuresti-Ramnicu Sarat-Buzau-Ploiesti. In garile acestor orase vagonul national rezervat eroinei a prilejuit manifestari de pietate si recunostinta. In Gara de Nord, vagonul, acoperit de flori si imbracat in verdeata si in tricolor, a fost primit cu multa insufletire de oficialitatile Capitalei, de elevi de scoala, de numerosi bucuresteni. Cortegiul care urma sa o insoteasca pe eroina la Targu-Jiu, format din doua tunuri din cele capturate de gorjeni la Jiu si Marasti, a parcurs strazile Capitalei in uralele multimii. Cele doua tunuri erau conduse chiar de ofiterii eroi care le capturasera, capitanii Nicolae Patrascoiu si Ioan Neferescu, ambii din Regimentul 18 Infanterie.

Cu aceasta ocazie, Ministerul de Razboi a dispus botezarea Regimentului 43/59 Infanterie cu numele eroinei Ecaterina Teodoroiu. In perioada 1959-1961, numele tinerei combatante din Primul Razboi Mondial a fost purtat de Regimentul 18 Mecanizat din Caransebes.

In 1933, mama Ecaterinei cere un concediu pentru ginere

Pe 17 decembrie 1933, Elena V. Teodoroiu, mama eroinei, i-a trimis comandantului Regimentului 7 Artilerie Grea o scrisoare de ajutor: "va rog daca sunteti buni si dati-i si lui gineri-meu un concediu cam cat credeti dumneavoastra caci eu sunt foarte bolnava si nu mai are cine sa ma ingrijeasca si pe mine, n-are cine sa-mi aduca si mie lemne, ca stiti bine ca nu-i demult de cand am venit si am cersit lemne de la dumneavoastra. Cu alea am sufletit si eu pana acum cu iarna asta asa de grea, acum le-am terminat si nu am nicio posibilitate de unde sa mai iau lemne. De aceea, va rog, Domnule Colonel, sa faceti acest bine pentru mine si nu ma lasati in pericol. Pe acest baiat al meu il gasiti la Bateria a V-a, este si el cu termen redus si cred ca are sa fie convins de a veni sa ma ingrijeasca. Din adancul sufletului meu va mai rog inca o data, Domnule Colonel, sa nu ma lasati si pe mine. Gineri-meu se numeste Morus A. Andrei din Regimentul 7 Artilerie Grea, Bateria a V-a. Facand acest bine, Domnule Colonel, veti face un act de umanitate pentru mine. Cu respect va zic sa trait