Momentul mentionarii romanilor in izvoarele externe
Consemnarea romanilor sub numele de Blachi, Valachi etc.
este un fapt istoric cu o semnificatie aparte in sensul afirmarii originii
romane a acestui popor in constiinta europeana. Adolf Armbruster arata foarte
bine importanta acestui fapt: " Valachus indreapta gandul spre o alta lume; el
este o punte simbolica, dar trainica, spre patria antica a neamului [romanesc],
spre lumea occidentala latina, cea romana in primul rand, dar si cea germana,
prin faptul ca aceasta din urma preluase mostenirea traditiei politice romane
chiar in veacul de nastere a poporului roman. Noul popor, singurul popor
romanic din Romania orientala, se va bucura de cele mai multe atestari ale
originii si esentei sale romane tocmai in aceasta lume apuseana care, desi
despartita de insula romana rasariteana din pricina evenimentelor mult
discutatului an 1000, i-a pastrat amintirea care va lua forme concrete ori de
cate ori se va restabili nemijlocit contactul'33.
Cercetatorii, mai ales in ultimele doua decenii, au cazut
de acord ca, atunci cand germanii preluau oficial traditia politica romana (in
2 februarie 962, Otto I era incoronat la Roma ca imparat), romanii erau
deja constituiti ca popor. Despartirea "insulei romane rasaritene' de
lumea apuseana in jurul anului 1000, despartire evocata de A. Armbruster, s-a
produs, sustine autorul, prin catolicizarea Poloniei si Ungariei, fapt care a
facut ca Europa crestina sa devina o unitate catolica, din care Europa
Rasariteana ortodoxa era, cel mai adesea, exclusa. Observatia este exacta, cu
adaugarea corectivului ca prima despartire sau izolare a romanicilor din Est de
lumea romanica occidentala se produsese, cum s-a vazut anterior, prin invazia
si stabilirea slavilor la sud de Dunare, precum si la vest si nord de
teritoriul actual al Romaniei.
In urma acestor consideratii, se vede clar ca remarca unor
autori conform carora romanii apar tarziu in izvoarele scrise este superflua
atat cu referire la teritoriul din nordul, cat si la cel din sudul Dunarii.
Este evident ca romanii apar ca atare in izvoare numai dupa constituirea lor ca
popor si ca era o imposibilitate consemnarea lor anterioara. Cu alte cuvinte,
daca desavarsirea etnogenezei romanesti s-a petrecut prin secolul VIII, este
fireasca mentionarea numelui romanilor in surse ulterioare, care se refereau la
secolul IX si la secolele ce au urmat. Deci, dupa formarea lor
ca popor, romanii, cu anumite intermitente, sunt pomeniti in izvoare. Desigur,
ca exercitiu pur teoretic, se poate presupune ca, inainte de secolele IX-X,
trebuiau pomeniti in surse romanicii aflati pe cale de a da nastere poporului
roman, intr-adevar, pana la un moment dat, acesti romanici sunt vag mentionati
in scris, dar apoi mentiunile dispar pentru cateva secole, atat in ceea ce
priveste nordul, cat si sudul Dunarii. Se poate oare trage de aici concluzia ca
romanicii orientali au disparut cu totul? Nicidecum. Trebuie doar descoperite
cauzele care au dus la o asemenea situatie. Pentru romanitatea sud-dunareana,
se stie ca traco-romanii, dislocati din teritoriile pe care le-au locuit in
preajma fluviului, au fost impinsi de catre slavii invadatori spre regiunile
muntoase din sud, spre Macedonia centrala si meridionala si spre Grecia,
depasind linia de demarcatie care separa odinioara populatia de limba greaca de
cea romanizata; unele grupuri au ajuns chiar pe coasta dalmata, iar altele,
probabil, si la nord de Dunare, unde vor fi consolidat romanitatea
carpato-dunareana, repliata in jurul coroanei muntilor34. Cu alte cuvinte, la
sud de Dunare, s-au creat insule de populatie romanica (protoromaneasca),
cuprinsa in marunte formatiuni politice slave sau in Hanatul Bulgar. La nord de
fluviu, situatia a fost asemanatoare. in fata repetatelor invazii, trecatoare,
e drept, dar distrugatoare, populatia romanica s-a retras din zonele deschise,
usor de supravegheat, controlat si jefuit, preferand regiunile impadurite,
vaile superioare ale raurilor, depresiunile submontane etc.
Cu alte cuvinte, inaintasii romanilor si straromanii au
incetat sa mai fie un factor politic. Dar un asemenea fenomen nu s-a Petrecut
doar in cazul romanitatii orientale, ci si in Apus. Aici, formatiunile politice
din primele secole ale evului mediu, cu o structura etnica foarte eterogena,
sunt desemnate de sursele externe dupa numele clanului politic dominant35.
Astfel, Gallia franca figureaza la autorii straini - italieni, iberici,
bizantini - sub numele de regnum Francorum sau Franc/a, in timp ce populatia
intregului stat este numita Franc/, fara deosebire de etnie. La fel se intampla
cu numele de regnum Longobardorum sau Longobardi, referitoare initial la
Peninsula Italica si la populatia de la sud de Alpi. Si mai inselatoare este
terminologia politica a surselor privitoare la realitatile etnice din bazinul
dunarean, unde succesiunea "regatelor' si "imperiilor' barbare din
secolele IV-VIII este mai rapida decat in Apus. Sub numele de Gothia, Hunnia,
Gepidia sau Avaria, adevarate "fatade politice', se ascund realitati
etnice complexe36.
Istoricul Lucien Musset, marele specialist al problemei
rnigratiilor, atragea atentia asupra populatiei stabile vechi, existente in
cadrul acestor "imperii' succesive, fragile si trecatoare: "Oamenii, foarte
adesea, raman, asteptand ca soarta sa se schimbe, si intra curand intr-o alta
combinatie. Multe imperii, care ne par foarte diferite pentru ca nu ne sunt
pomenite decat clanurile conducatoare, care intr-adevar se schimba, pot fi
construite astfel succesiv cu aceleasi materiale'37. Cu alte cuvinte,
majoritatea acestei populatii tacute, ignorate de surse, era formata cu mare
probabilitate din locuitorii provinciilor romanizate. Este firesc ca, acolo
unde apar mai tarziu popoarele romanice medievale, aceasta populatie sa se fi
mentinut.
Prin urmare, s-a observat cu indreptatire ca sursele
externe mentioneaza cel mai adesea expresia politica dominanta a unui
teritoriu, ignorand realitatea etnica, pe cand sursele interne (documente de
cancelarie, cronici etc), acolo unde exista, redau imaginea cvasireala a
compozitiei etnice dintr-o anumita formatiune politica38. Nici in Occident,
izvoarele externe nu-i mentioneaza in mod direct pe galo-romani, pe
celtibero-romani, pe lusitano-romani etc, ci mentionea2a regatele francilor,
vizigotilor, burgunzilor sau ostrogotilor. Deci, era normal ca si in Rasarit,
lucrurile sa se petreaca la fel. insa, spre deosebire de Apus, in lumea
romanica orientala lipsesc pentru o buna perioada sursele scrise interne, care
ar fi putut oferi detalii despre df ctura etnica a alcatuirilor politice
barbare. Aceasta nu f searnna insa ca lipsesc celelalte surse care sa ateste, '
ODOtriva la nord si la sud de Dunare, prezenta populatiei omanizate. in multe
cazuri, identificarea acestei populatii s-a facut cu ajutorul marturiilor
paleocrestine.
