Planul Dawes

Planul Dawes

Comitetul Dawes s-a reunit la Paris, in ianuarie, si si-a desfasurat lucrarile pana in aprilie 1924. Raportul expertilor a fost prezentat la 9 aprilie. Stresemann era convins ca redresarea economica a Germaniei nu era posibila decat cu un aflux de capitaluri anglo-saxone si ca ar trebui, pentru a le obtine, ca Germania sa recastige increderea internationala. In Franta, Cartelul partidelor de stanga a obtinut majoritatea si, la 1 iunie, Poincare si-a dat demisia. Succesorul sau a fost Edouard Herriot. Acesta considera ca politica predecesorului sau, in Ruhr, fusese nedreapta. La 22 iunie, Herriot 1-a vizitat, la Chequers, pe noul prim-ministru englez, laburistul MacDonald. La Londra, trebuia sa fie convocata o conferinta pentru adoptarea definitiva a planului Dawes. Reunita de la 16 iulie la 5 august, conferinta grupa Aliatii si Statele Unite. Delegatia germana, compusa din cancelarul Marx, Stresemann si Luther, ministrul de Finante, a sosit la Londra la 5 august si negocierile au avut loc pana la 15 august. Deciziile conferintei s-au concentrat pe doua puncte principale: adoptarea planului Dawes si evacuarea. La primul punct, acordul fusese deja realizat, in iunie; MacDonald a urmat politica predecesorilor sai si a refuzat sa puna alaturi chestiunea datoriilor interaliatilor cu cea a repa­ratiilor (ceea ce francezii numesc "clauza de salvgardare").

Planul Dawes era un plan provizoriu, pentru cinci ani. Depunerile germane erau garantate printr-o ipoteca asupra cailor ferate si industriei. Ratele anuale s-au ridicat in cinci ani de la un miliard de marci-aur la doua miliarde si jumatate. Plata urma sa se faca in marci, transferurile fiind operate printr-un "agent general de reparatii" instalat la Berlin, sub supravegherea unui comitet de transferuri prezidat de acesta si care cuprindea cinci membri: un american, un britanic, un francez, un italian si un belgian. In primul an, un imprumut de 800 de milioane de marci-aur trebuia acordat Germaniei (din care cea mai mare parte ar fi subscrisa de SUA). In total, planul Dawes constituia o amputare notabila a cifrei reparatiilor stabilite prin ceea ce s-a numit "situatia platilor" din 1921.

Pe de alta parte, situatia taranilor a devenit si mai grea, acestia fiind siliti sa faca imprumuturi la eupatrizi, amenintandu-si tot mai mult pamanturile. La toate acestea se mai adauga si nemultumirea demosului ca impartirea dreptatii se facea dupa bunul plac al eupatrizilor, care se foloseau in acest scop de anumite obiceiuri judiciare nescrise. De aceea, demosul a cerut in primul rand legi scrise. Astfel arhontele Dracon a alcatuit un cod de legi scrise, care prevedea pedepse foarte aspre pentru cei care se faceau vinovati se incalcarea lor. Aceste legi datorita caracterului lor aspru, au ramas celebre. Legile lui Dracon, reprezinta un pas marunt in lupta pentru demosului impotriva aristocratiei, intrucat stavileau intr-o oare care masura bunul plac al abuzurilor, dar in acelasi timp aparau proprietatea privata.

Reformele lui Solon

Democratizarea Atenei, incepe cu reforma censului adoptata de Solon din 594/593 i.e.n., care stabileste pentru categorii de cetateni in functie de venit. De asemenea formeaza un sfat (Bulé) alcatuit din reprezentantii celor pentru triburi in care sunt impartiti atenienii.

Bulé are atributii juridice, administrative si politice. Ulterior creste rolul politic al Adunarii cetatenilor (Ecclesia). Ecclesia voteaza legile, alege si supravegheaza magistratii, declara razboi si incheie pace, judeca anumite procese. Se instituie si tribunalul poporului (Heliaia). Solon limiteaza marea proprietate a eupatrizilor si interzice sclavia din datorii.

Secolul al VI-lea i.e.n. este dominat la Atena de catre tirania lui Pisistrate si a fiilor sai. In 509 i.e.n., ia sfarsit tirania.

Clistene

Reformelor lui Solon, le