Cultura, economie si politica. Studiu de caz 2:

Motto:

Daca pentru NATO se mobilizeaza armata,

pentru UE trebuie mobilizata agricultura,

A. Radulescu, Presedintele LAPR

Liga Producatorilor Agricoli din Romania

Europa rurala intr-o Europa unita

In 2002, un studiu referitor la "Viitorul mediului rural in Europa" cerea Consiliului European sa acorde fonduri mai mari pentru dezvoltarea rurala in UE, atat pentru tarile membre, cat si pentru tarile candidate. Studiul recomanda Consiliului sa transfere fondurile care privesc masuri de sprijinire a pietei la masuri de dezvoltare rurala, dupa cum prevedeau de altfel masurile de reforma a Politicilor Agrare Comune. "Tarilor membre le va fi foarte dificil sa convinga statele candidate sa acorde mai multa atentie dezvoltarii rurale si protejarii mediului inconjurator daca ele nu fac acest lucru in primul rand la ele acasa"[1], aratau realizatorii studiului.

Ruralitatea constituie o dimensiune fundamentala a insasi europenitatii: ceea ce numim azi « Europa unita » constituind pentru o « lunga durata » a istoriei, o lume predominat rurala, « unificata » sub acest aspect, al ruralitatii, in jurul anului o mie.

«La inceputul secolului al XI-lea, unitatea culturii occidentale era o realitate incontestabila. Desi coeziunea politica a marelui Imperiu Franc fusese destramata, iar Imperiul Carolingian se fragmentase in mai multe regate si tari, gratie mostenirii comune culturale, spirituale si politice, Europa reprezenta o unitate. Dar era o unitate stratificata, constituita din mai multe componente, precum, inainte de toate, credinta crestina, ierarhia Bisericii, mostenirea antica in domeniul educatiei, formele juridice si constitutionale traditionale. La acestea se adaugau elemente din viata sociala si economica: vasalitatea, feudalismul si nobilimea, care, din timpul Carolingienilor, aveau trasaturi comune la nivel european. Caracterul unitar in domeniul unitar taranesc se datora pe de o parte unor forme similare de dependenta a marii mase a populatiei, iar pe de alta parte unor fforme de viata si unor obiceiuri de zi cu zi concordante ale taranilor de pe intreg continentul.»[2]

Recunoasterea si resuscitarea interesului contemporan pentru aceasta dimensiune a europenitatii, cea a ruralitatii, se reflecta in preocuparea pentru ceea ce documentele europene numesc "Europa rurala". Daca intr-o prima etapa preocuparea pentru rural a fost preponderent economica (dezvoltarea sectorului agroalimentar, consolidarea pietei unice, atingerea securitatii alimentare in statele membre), de la un punct incolo preocuparea pentru spatiul rural in ansamblul sau si pentru dezvoltarea regiunilor rurale ale Europei se intensifica.

"Europa Rurala, asa cum este ea inteleasa in mod general, cuprinde regiuni, peisaje naturale de la tara, terenuri agricole, paduri, orase mici, spatii industrializate, centre regionale. Ea contine o retea economica si sociala variata si complexa: ferme, magazine si afaceri mici, comert si servicii, industrii mici si mijlocii. Casa a marei bogatii de resurse naturale, a habitaturilor si a traditiilor culturale, ea isi asuma un rol crescand in importanta pentru relaxare si activitati de timp liber."

Alaturi de agricultura multifunctionala, durabila si competitiva, intre prioritatile politicilor agrare comune sunt enumerate: pastrarea peisajului rural, vitalitatea comunitatilor rurale, protectia mediului, pastrarea diversitatii practicilor agrare, protectia unor standarde de viata normale pentru animale; protectia calitatii si sigurantei alimentatiei (food quality and safety)

Documentul adoptat de Adunarea Parlamentara in 1995 cu privire la spatiul rural "Charta Europeana a Spatiului Rural" defineste "spatiul rural" pe mai multe axe: "Sensul notiunii de "spatiu rural" are in vedere a zona interioara, inclusiv satele si micile orase, in care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru:

- agricultura, silvicultura si pescuit;

- activitatile economice si culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.);

- zonele neurbane si de distractii amenajate (sau rezervatiile naturale);

- alte utilizari (in afara celor de locuit)."

Capitolul II al Chartei stabileste "functiile spatiului rural" - "economice, ecologice si socio-culturale" , amintind ca partile semnatare trebuie sa informeze Comitetul Parlamentar al Spatiului Rural European (CPERE) "asupra statutului conferit zonelor sale rurale."

Observam ca definirea ruralului nu se limiteaza la sfera activitatilor economice. Masurile Agendei 2000 prevad chiar realizarea unui "nou model agricol european" prin "sustinerea agriculturii nu numai pentru ceea ce produce aceasta, ci si pentru rolul important pe care-l detine in societate." Se vorbeste in aceste documente despre necesitatea de a proteja stiluri de viata care - in numele dezvoltarii economice, al industrializarii etc. sunt condamnate sa dispara, cadre de viata cu un anumit specific - in care interactiunile umane de tip comunitar dau o nota distinctiva, specifica asezarilor rurale fata de cele urbane - "viata la tara" care va reprezenta intotdeauna o atractie pentru omul intens solicitat al epocii contemporane. "( . )linistea, pacea, climatul, aerul curat, peisajul linistitor, de calm social nu pot fi cuantificate pentru a masura calitatea habitatului rural. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil al umanitatii."

Reforma adoptata de tarile membre in 1999 la Reuniunea de la Berlin(al carei cadru financiar este fixat de Agenda 2000), sunt apreciate ca vizand "o orientare calitativ noua" a Politicii Agrare Comunitare "spre dezvoltarea rurala complexa in ansamblul sau si cu accent pe cresterea gradului de ocupare a populatiei rurale in statele membre si in tarile candidate la aderare. Accentul pus pe dezvoltarea rurala europeana este si o masura de anihilare a efectelor negative ale globalizarii care inlatura o mare parte din fermierii care se adapteaza greu, dar distruge si un mod de viata necesar societatii, daca nu sunt protejate zonele rurale."

Cerintele europene in vederea integrarii agricole a Romaniei

Din perspectiva integrarii europene, "dosarul agricol" - care constituie capitolul 7 al negocierilor de aderare - constituie unul dintre cele mai grele capitole. Exigentele europene in materie de agricultura si alimentatie sunt foarte mari si, in plus, ele nu se negociaza. Suprafata medie a exploatatiilor agricole va trebui sa creasca, forta de munca ocupata in agricultura trebuie sa scada, vor avea loc modificari in structura productiei agricole, sunt prevazute exigente severe in ceea ce priveste siguranta alimentara, tratamentul animalelor etc.

Cu toate acestea, Romania - al carei spatiu rural constituie 90 % din suprafata teritoriului sau - trebuie sa aiba in vedere ca solutionarea "problemei agrar-rurale" constituie o prioritate de politica indiferent de aderarea la UE. Intre prioritatile de politica agrara un obiectiv foarte important pentru Romania trebuie sa-l constituie de asemenea atingerea securitatii alimentare nationale.  Romania a recurs in ultima vreme la importuri de bunuri alimentare, productia interna fiind sub cerere, iar romanii au ajuns sa se hraneasca mai prost decat in situatii de criza sau razboi (ceea ce a dus la reaparitia unor boli de mult eradicate, scaderea rezistentei la boli, degradarea sanatatii populatiei in general). In sfarsit, o alta presiune in stabilirea prioritatilor Romaniei o constituie sau ar trebui sa o constituie saracia si degradarea generala a vietii rurale. Masurile de politica in domeniu ar trebui orientate de asemenea spre dezvoltarea unui sector ne-agricol in mediul rural, pentru a contracara migratia fortei de munca spre zonele urbane care nu pot oferi locuri de munca.

Cele mai mari decalaje care ne separa de standardele Uniunii Europene sunt legate de productivitatea muncii agricole, dimensiunea exploatatiilor si inzestrarea cu forta de munca. Competitivitatea sectorului agroalimentar al UE fata de Romania, dupa cum se poate urmari in tabelele de mai jos, este net superioara. Cu o medie de numai 4,7 % populatie ocupata in agricultura raportat la totalul populatiei active, UE produce de 2,41 ori mai mult decat Romania care are 40 % populatie ocupata in agricultura din totalul populatiei active.

Tabel: Decalaje in ce priveste productia agricola finala la ha in Romania comparativ cu UE(1998)

Sursa: L. Zahiu et.al., op.cit., p.300 (Tabelul 5.17)                                                                                                                                

Tabel : Populatia ocupata in agricultura, silvicultura si piscicultura in totalul populatiei ocupate in tarile membre UE

Tari	mii	mii	mii
				Mii	% din totalul personal ocupat
UE-15
Belgia
Danemarca
Germania
Grecia
Spania
Franta	Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini
Irlanda
Italia
Luxembourg
Olanda
Austria
Portugalia
Finlanda
Suedia
M. Britanie

Sursa : Commission Europeene, Raport 1999, apud L. Zahiu et.al., op.cit, p. 110.

Masurile de politica structurala din UE au avut drept scop stabilizarea populatiei rurale, indeosebi prin «extinderea dublei activitati », astfel ca «in prezent, la un numar total de circa 7,0 mil. peRs care lucreaza in agricultura, aproximativ 15% desfasoara activitati cu timp de lucru partial ( . ) O parte a populatiei rurale desfasoara activitati in domenii ca : procesarea produselor agricole, comercializare, infrastructuri, turism rural etc. Aceste domenii sunt sustinute prin programe speciale menite sa stabilizeze populatia rurala»[10]. Se observa de asemenea in evolutia fortei de munca ocupate la nivelul UE-15 si al tarilor membre ca scaderea populatiei ocupate in agricultura este insotita de profesionalizarea acestei activitati, prin «crestereagradului de calificare si formarea unor sefi de exploatatii competitivi care lucreaza cu timp total in agricultura(full-time) » .

In Romania perioadei de tranzitie evolutiile acestor indicatori au parcurs un traseu pe dos decat in UE : in UE scaderea populatiei ocupate in agricultura a fost insotita de cresterea si diversificarea productiei agricole, asigurandu-se necesarul de consum din UE si importante cantitati pentru export ; in Romania in perioada de tranzitie populatia ocupata in agricultura a crescut de la 28% la cca 40%, iar competitivitatea si productivitatea muncii agricole a scazut, in 2000 volumul productiei agricole totale fiind sub nivelul anului 1989(cu aproape 14%[12]), pe fondul practicarii unei agriculturi predominant de subzistenta.

Probleme legate de dezvoltarea unor explotatii agricole viabile

Dezvoltarea unor exploatatii viabile constituie una dintre cele mai importante probleme ale agriculturii romanesti in aceasta etapa. Din pacate, "( . )restabilirea si stabilirea dreptului dreptului de proprietate prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, confundand proprietatea cu exploatatia, au distrus fostele cooperative agricole de productie care creau cadrul pentru aplicarea unor sisteme rationale in agricultura, a dotarii si echiparii tehnice, dar avand un singur defect: sistemul de retributie. Daca s-ar fi corectat acest neajuns prin stabilirea unei rente de 30% din recolta, majoritatea cooperativelor agricole s-ar fi putut transforma in societati agricole in care proprietarii deveneau actionari rentieri. Era singura solutie economica in conditiile in conditiile unei proprietati medii de 2,5 ha dispersate in medie in 7 loturi (caci, sa nu uitam ca daca in Romania in 1940 proprietatea era divizata in 22 mil. loturi acum totalizeaza peste 40 mil. loturi).'

Legea 18 a avut totodata ca efect deposedarea taranilor de echipamentele agricole, " a creat un "popor fara unelte", fiindca a separat pamantul si pe tarani, in mod fortat, de utilaje, de singurul echipament la care avusesera acces, pe care-l creasera vreme de 30 de ani de exploatare si acumulare comunista violenta si care, de fapt si de drept, era proprietatea muncii taranesti." O asemenea situatie a impins cu sute de ani in urma practicarea agriculturii in satele Romaniei - ceea ce autorul citat anterior numeste "neofeudalism". Sociologii rurali, bazandu-se pe studierea in profunzime a unor sate, vorbesc despre "revenirea agriculturii la un model arhaic de exploatatie, atat ca dotare tehnica subzistenta" . Aceasta organizare defectuoasa a muncii agrare - faramitarea loturilor si subdotarea tehnica - a facut ca in ultimii ani 3 mil. ha sa ramana anual necultivate.

Experienta altor state arata ca era posibila pastrarea unitatilor agricole "comuniste"(impropriu spus, pentru ca este vorba de un patrimoniu constituit prin deposedarea comunitatilor locale in perioada colectivizarii) in care erau deja comasate suprafete mari de teren agricol. Gh. Timaru, membru al ASAS aduce in discutie cazul Germaniei, unde statul, dupa reunificare, "consecvent legitatii concentrarii productiei agricole", "nu a pulverizat fostele cooperative agricole de productie si intreprinderi agricole de stat in exploatatii familiale mici de 5-10-20 ha, nu a lichidat fizic marea exploatare agricola, ci printr-o transformare juridica a restabilit dreptul de proprietate in comun a pamantului, cladirilor si masinilor in exploatatii privatizate."[16] Si restul tarilor foste socialiste au pastrat in proportie de "70-80% marile exploatatii de tip cooperatist, in marimi de la 500 la 1500 si 3000 de hectare" . Intrucat si Comisia Economica a CEE a recomandat "cresterea marimii exploatatiilor si tot felul de forme variate de cooperare, de creare a asociatiilor de tip industrial", specialistul ASAS considera crearea exploatatiilor mari in agricultura Romaniei drept "prima cale a reconstructiei agriculturii romanesti faramitate in exploatatii de subzistenta de 2ha pe 70% din suprafata agricola" .

Numita si familiala, agricultura traditionala este o agricultura practicata in gospodariile familiale, familia rurala transmitand "de la o generatie la alta experiente, proprietati funciare, animale, inventar agricol, foarte putin modificate, ca dimensiune si performante in timp" Acest sistem este "dominant in tarile subdezvoltate si sarace economic" , "productia obtinuta( . ) este destinata cu deosebire consumului familiei de agricultori, iar eficienta economica de ansamblu este extrem de redusa."

Conform recomandarilor europene, bazate pe studiile economistilor, « cauza veniturilor mult mai slabe in agricultura familiala de 30-60 ha fata de industrie. Aceasta consta in supradotarea exploatatiilor de 30-60 ha cu masini, cladiri si instalatii, mult prea mari ca 1-2 forta de munca sa poata exploata suprafata si efectivele de animale. Aceste supradotari conduc la cheltuieli fixe (constante) de 40-50 % din totalul cheltuielilor de productie, prin: amortismente, dobanzi, arenzi, impozite si taxe." Tabelul "Rezultate economice in cele trei tipuri de exploatatii agricole(1996)" evidentiaza performantele societatilor cooperatiste fata de fermele familiale si asociatii, pentru cazul landului Sachsen-Anhalt, Germania, prezentat in studiul specialistului ASAS citat anterior.

Tabel: "Rezultate economice in cele trei tipuri de exploatatii agricole(1996)" in landul Sachsen-Anhalt, Germania

Sursa: dr. Gh Timaru, Experienta Germaniei reunificate ne arata calea reconstructiei agriculturii romanesti, in "Agricultura Romaniei", nr. 48(621), an XIII, 29 nov.-5 dec. 2002, p. 12.

Se apreciaza ca in Romania a inceput in ultima perioada sa se manifeste "pregnant tendinta de realizare a unor exploatatii viabile cu ferme de 500-1000 ha, atat sub forma asociatiilor agricole, cat si in cadrul suprafetelor arendate sau concesionate. Aceasta este calea dezvoltarii unei agriculturi durabile in Romania, in principal formele asociative fiind viitorul agriculturii romanesti." . Exigentele unor exploatatii "viabile", "optim dimensionate si amplasate" reunesc mai multe criterii: se integreaza "dezvoltarii de ansamblu a comunelor definite prin planurile de amenajare a teritoriului si urbanism"; "asigura concordanta intre resursele funciare, cerintele ecologice si dezvoltare preconizata pe principiul rationalitatii din punct de vedere economic, social si teritorial"[23].

Dimensiunea optima a exploatatiilor agricole in concordanta cu principiile dezvoltarii durabile este o problema deosebit de importanta, ceea ce a condus la constituirea ei intr-o "tema prioritara" de cercetare in planul national de cercetare dezvoltare pentru perioada 1999-2003, promovata prin doua programe de catre ASAS si MAAP: "Zonarea Productiei Agricole" si "Organizarea Teritoriului Agricol".

Marimea exploatatiilor constituie si un criteriu de eligibilitate in programul SAPARD, fiind stabilita o limita minima de 3000 ha pentru o exploatatie agricola (si mai mici pentru fermele zootehnice). Este asa numita "strategie de atac", cum o numeste un analist economic, "care in principal consta in directionarea sprijinului pentru agricultura numai catre fermele viabile si eficiente, evident de dimensiuni care sa permita viabilitate si eficienta. In virtutea acestei strategii, exploatatiile agricole mici, indiferent daca din cultura plantelor sau din zootehnie, nu vor mai fi deloc ajutate." Va urma un exod spre urban, de dimensiuni "apocaliptice" , efecte ce vor trebui contracarate prin politici corespunzatoare.

Formarea sectorului exploatatiilor agricole viabile constituie "cea mai importanta componenta a procesului de ajustare structurala in agricultura" si de apropiere de standardele europene. Insa "definirea fermelor comerciale are o conotatie diferita fata de dimensiunile economice ale fermelor din UE, din cauza nivelului scazut de intensificare a productiei si a dificultatilor create de lipsa informatiilor statistice. Acordarea sprijinului pe baza criteriilor de dimensiune teritoriala si efective de animale nu asigura promovarea performantei si stimuleaza prioritar fermele mari. Or, acestea au resuse proprii de dezvoltare si extinderea exagerata a acestui sector nu este compatibila cu PAC."[26]

Apreciind unele progrese facute de Romania (armonizarea legislatiei, sau a institutiilor pentru implementarea acesteia), Comisarul european pentru Agricultura F. Fischler arata cu prilejul vizitei sale la Bucuresti din noembrie 2001 ca "la fel de importanta este si restructurarea sectorului agricol astfel incat sa permita dezvoltarea de unitati agricole viabile, precum si a capacitatii industriei alimentare de a aplica standardele de sanatate si igiena din Uniunea Europeana si de a fi competitiva pe piata interna.'

Crearea unor exploatatii agricole viabile se poate realiza prin asociere, arendare, cumpararea de terenuri si cooperatia la diferite nivele (achizitii, utilizarea masinilor unelte, desfacere etc.).

Dimensiuni ale cooperatiei agricole in tari cu agricultura dezvoltata si perspectivele dezvoltarii cooperatiei agricole in Romania

Nu este suficienta preocuparea pentru problema rurala in perioadele electorale, pentru atragerea unui capital politic. "O adevarata reforma agrara, dusa pana la capat, spun specialistii ( . ) nu se poate opri la redistribuirea terenurilor in folosul taranilor, ci trebuie sa duca la crearea unor intreprinderi agricole moderne din punct de vedere al structurii sociale, care sa permita si modernizarea tehnica si tehnologica a agriculturii."

Taranii trebuie incurajati sa se asocieze, lucru pe care l-a inteles de curand si ministrul agriculturii, care ii avertiza pe 14 nov pe tarani ca nu vor mai primi subventii daca nu se asociaza in exploatatii . Este limpede ca nu li s-au explicat suficient avantajele cooperarii, in conditiile in care amintirea trista a CAP-urilor comuniste persista. Specialistii in agricultura durabila subliniaza atentia acordata cooperatiei agricole atat in tarile membre ale Uniunii Europene, cat si in SUA. "Problema cooperarii producatorilor agricoli in diverse domenii de activitate (desfacere, aprovizionare, credit, productie) ete problema numarul unu pentru modernizarea structurii sociale a agriculturii mondiale, atat pentru tarile dezvoltate, cat mai ales pentru tarile in curs de dezvoltare."

Caseta: "Dimensiuni ale cooperatiei agricole in SUA"

Sursa: O. Parpala, Politici agrare in lumea contemporana sau strategia securitatii alimentare mondiale, Ed. ASE, Bucuresti, 1995, preluat dupa A. Popescu, Dezvoltarea rurala, Ed. Universitara, Bucuresti, 2002.

Cooperarea agricultorilor se constituie asadar pe trei nivele: primar, secundar, tertiar. Primul nivel se refera la "asociatii de producatori". "Membrii acestora sunt producatorii agricoli persoane fizice (fermierii). ( . )In unele tari europene functioneaza forme de asociere (cooperare) a producatorilor agricoli care efectueaza in comun a lucrarilor de mecanizare, a altor lucrari agricole sau utilizarea unor capacitati de productie in zootehnie, viticultura etc."

Caseta: Experienta austriaca in asocierea in vederea utilizarii masinilor agricole: "inelul de masini" (regiunea Pinzgau, landul Salzburg)

Sursa: ing. D. Seichei, "Inelul de masini" - Asociere ingenioasa a fermierilor austrieci, in periodicul "Agricultura Romaniei", An XIII, Nr. 48 (621), p. 10.

Al doilea nivel se refera la cooperarea intre "grupuri de producatori"; de ex: "un grup de cooperative de colectare a laptelui dintr-un anumit teritoriu se asociaza pentru a investi in crearea unei fabrici de produse lactate."

Al treilea nivel al cooperarii in agricultura se refera la concentrarea "experientei si resurselor dintr-o anumita zona sau regiune " prin care se creeaza "o mare grupare comerciala (retea de supermaketuri), financiara (banca cooperatista) sau industriala (retea de fabrici cooperatiste de prelucrare si desfacere a produselor colectate de cooperativele din sectorul primar)"

Aceste forme de cooperare conduc la cresterea integrarii economice. Principiul integrarii verticale in agricultura si industria alimentara este deficitar abordat astazi in tara noastra. "Integrarea verticala se impune in Romania, fiind solicitata de coexistenta unei structuri de proprietate asupra pamantului cu vechile structuri care asigura prelucrarea produselor agricole si care sunt mai putin flexibile. Agentii economici si comerciantii mentin aceeasi organizare invechita, caracterizata prin excedent de personal, de multe ori inutil, politici conduse de stat si facand afaceri cu un numar mare de producatori dezorganizati. ( . ) Avantajele sistemului sunt multiple si de mare importanta, printre care: certitudinea vanzarii produselor la pret remunerator agreat: asigurarea pentru producatorii agricoli a unor servicii din partea prelucratorilor; cresterea nivelului cunostintelor profesionale ale producatorilor etc." De asemenea sunt eliminati intermediarii dintre producatori si prelucratori, se regleaza echilibrul intre cerere si oferta, siguranta desfacerii, stabilirea preturilor, sunt protejate interesele cultivatorilor etc.. Iata cum functioneaza integrarea pe verticala pentru sfecla de zahar in Franta, unde exista de asemenea asociatii interprofesionale pentru cele mai importante produse agroalimentare.

Tabel: "Organizarea integrarii pe verticala pentru sfecla de zahar in Franta precum si la nivel european si mondial'

Sursa: dr. doc.Zenovie Stanescu, Integrarea verticala in agricultura si industria alimentara, in , in "Agricultura Romaniei", nr. 48(621), an XIII, 29 nov.-5 dec. 2002, p. 6.

In 2002 a fost elaborat de catre Ministerul Agriculturii "Ghidul pentru Consiliile pe Produs". Intr-o conferinta de presa, reprezentantul MAAP preciza ca aceste consilii sunt "organisme care negociaza direct cu autoritatea publica, au dreptul de a prezenta acte normative in Parlament si pot negocia cu Guvernul si MAAP probleme specifice activitatii producatorilor agricoli." O hotarare de Guvern mentioneaza produsele agroalimentare pentru care au fost constituite consilii pe produs: "soia, sfecla de zahar, in si canepa, precum si zahar, ca produs finit" (HG 750)

Caseta Traditia cooperatiei agricole in Italia. Cooperativele agricole pentru achizitii colective(consortii agrare cooperatiste)

Sursa: Gh. Stanciu, Extrase rezumative din lucrarea Giorgio Stupazzione, "Lavorare insieme", Ed. Agricole Bologna, Italia, in "Agricultura Romaniei", An XIII, Nr. 51-52, 20 dec. 2002 -9 ian. 2003, p. 15.

Printr-un program derulat de Agentia Nationala de Consultanta Agricola (ANCA) in colaborare cu Agentia Internationala de Cooperare Japoneza (JICA) se incearca adoptarea unui model japonez de cooperatie agrara. Judetul Prahova a fost ales judet-pilot, iar in cadrul acestuia au fost selectate doua asociatii agricole si una axata pe cultura mare si zootehnie.

Caseta: "Experienta japoneza in cooperatia agricola"

Sursa: Preluare dupa D. Drugea, Japonia. Cooperativa agricola pentru fermierii cu putere economica scazuta, in "Ziarul agricol", 9-15 dec. 2002, p. 10

Totusi, in 2003, problema lipsei asociatiilor profesionale era listata de Gunter Zimmer, consilier al ministrului Ilie Sarbu, ca fiind una dintre marile probleme in integrarea agricola a Romaniei. Se adopta legi care se dovedesc apoi neadecvate. "Ministerul Agriculturii nu poate sa rezolve singur aceasta problema. Sunt foarte multe gospodarii care detin un numar mic de animale, iar calitatea produs elor este greu de tinut sub control. E foarte greu pentru minster sa-i grupeze pe toti pentru a avea cu cine sa discute. De aici apar si problemele cu actele normative. In Uniunea Europeana orice masura este discutata mai intai cu toti factprii implicati, abia apoi se aproba un act normativ. Ministerul Agriculturii nu are in prezent cu cine sa discute. Producatorii si procesatorii ar trebui sa aiba aceleasi interese, iar Agentia Nationala de Consultanta (ANCA) trebuie sa promoveze mai mult politica ministerului in mediul rural."

Producatorii organizati sunt cei mai in masura sa reactioneze fata de o decizie sau alta de politica agrara. Cateva asemenea reactii arata cat de importanta este asocierea producatorilor. Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania a avertizat de pilda cine castiga in realitate de pe urma subventiilor: "Cel mai mare dusman ala griculturii in acest moment este Ministerul de Finante - a declarat dl Radulescu. De pilda, cand s-a aprobat subventia la samanta, ne-a pus sa platim TVA, au impus taxa de drum pentru motorina consumata in camp. Sa nu mai vorbim de afacerea cu acest produs. La inceput se putea lua motorina pe cupoane de la pompe, apoi s-a interzis aceasta si ne-a obligat sa luam din depozitele rafinariilor, unde am gasit, culmea, preturi mai mari ca la pompa. Incredibil, dar adevarat. Si uite-asa, agricultura, ministerul de resort, subventioneaza industria, si nu agricultorul, producatorul agricol. Asa se intampla cu toate produsele subventionate. Cum sunt alocate fonduri de la buget pentru aceasta sub forma de alocatii bugetare, producatorii cresc preturile, astfel ca subventia nu ajunge niciodata la cel caruia ii este destinata. O fi economie de piata, dar Guvernul trebuie sa intervina in asemenea momente de anormalitate."

Tabel : « Cooperativele agricole in tarile UE »

Sursa : Leonte J., Cooperatia agricola in tarile cu economie de piata - teza de doctorat, ASE, Bucuresti, 2000, apud L. Zahiu et.al., op.cit, p. 101 (Tabelul 3.11)

Desi numarul de cooperative si puterea lor economica sunt diferite de la tara la tara(v. Tabelul «Cooperativele agricole in tarile Uniunii Europene »), de la produs la produs, « sectorul cooperatist din Agricultura Uniunii Europene detine cote de piata ridicate »[38]. In plus, cooperativele agricole se bucura de reprezentare la nivel national si comunitar (de organizatii cum sunt Comitetul General al Cooperatiei Agricole - COGECA, Comitetul Producatorilor Agricoli - COPA) .

Problema saraciei rurale

Cea mai recenta istorie culturala si politica a agriculturii lumii, excelenta carte a expertilor FAO M. Mazoyer si L. Roudart, se deschide cu o pagina de dedicatie: cartea este consacrata "tuturor taranilor si fiecaruia in parte, care au creat lumea in care traim". Autorii ne surprind cu un alt mare adevar: lumea aceasta este una in care taranii nu-si mai afla locul si tot ei sunt si "marii infometati" ai lumii. Citand rapoarte ale Organizatiei Natiunilor Unite pentru alimentatie si agricultura FAO (Food and Agriculture Organization), autorii arata ca: din 6 miliarde cat insumeaza populatia lumii la inceputul sec. XXI, in jur de jumatate traiesc in saracie, cu o putere de cumparare de mai putin de 2 dolari USA pe zi. Aproape 2 miliarde sufera de grave carente in fier, iod, vitamina A, alte vitamine sau minerale. Mai mult de 1 miliard nu au acces la apa potabila, in jur de 840 milioane nu dispun periodic de o ratie alimentara suficienta pentru a acoperi nevoile lor energetice de baza, "altfel spus, le este foame aproape tot timpul."[40]

Dar, mai mult decat atat, semnificativ pentru criza contemporana a agriculturii este faptul ca trei sferturi din populatia subalimentata a lumii sunt rurali. "Cea mai mare parte a infometatilor lumii nu sunt deci consumatorii urbani cumparatori de hrana, ci taranii producatori si vanzatori de produse agricole. Si numarul lor crescut nu este o mostenire a trecutului, ci rezultatul unui proces, foarte actual, de saracire extrema a sute de milioane de tarani deposedati de mijloace."

Si in Romania familiile de agricultori constituie unul dintre grupurile "cele mai afectate de saracie": "Acest tip de familii se pastreaza ca grad de vulnerabilitate imediat dupa someri. In 1995 51,9% dintre gospodariile al caror cap de gospodarie era agricultor se aflau in saracie. In 1998, ponderea saracilor in randul acestei categorii de gospodarii a crescut la 57,4%."

Saracia ruralilor este, din perspectiva expertilor FAO citati anterior, o problema mondiala si un simptom al crizei agriculturii lumii la ora actuala; ei vorbesc de "criza taranimii sub-echipate si slab performante", care la randul ei sta la originea "valului crescand de saracie rurala si urbana care face imposibila dezvoltarea tarilor agricole sarace. Astazi sistemul agricol si alimentar mondial este caracterizat de coexistenta practicarii unor sisteme agrare inegale ca echipamente si productivitate. "De o parte un numar redus de exploatatii si de regiuni ale lumii acumuleaza tot mai mult capital, concentrand culturile si speciile cele mai productive si cucerind fara oprire noi piete; de cealalta parte, regiunile cele mai intinse si majoritatea taranimii lumii se afunda in criza si mizerie, pana la excludere." Ei avertizeaza, mai mult ca de solutionarea acestei crize depinde profilul viitor al hartii dezvoltarii lumii. "Aceasta colosala distorsiune a sistemului agricol si alimentar mondial - scriau in 2002 Mazoyer si Roudart, sta la baza enormelor inegalitati de venit si de dezvoltare care exista intre tari. Si daca lumea este lasata sa devieze dupa o lege de dezvoltare atat de violent contradictorie, inseamna ca lumea care se apropie va semana mai mult cu un arhipelag de insule de prosperitate, bine protejate, dispersate intr-un ocean de mizerie, decat cu un univers de propsperitate care cucereste progresiv, absorbindu-le, portiunile reziduale de saracie."

Analiza variabilelor de sistem mondial care provoaca saracia rurala nu scuza deficientele de politica agrara si rurala ale guvernarilor postdecembriste care s-au succedat in Romania. Acestea au beneficiat in tot acest timp de programe de asistenta atat din partea Uniunii Europene, cat si din partea Bancii Mondiale, de fonduri pentru dezvoltarea productiei agricole, a exploatatiilor, a infrastructurilor si echipamemntelor, pentru dezvoltare durabila in mediul rural: programe pentru aplicarea reformei in agricultura si industria alimentara, orientarea agriculturii romanesti spre economia de piata, alinierea standardelor pentru productia alimentara cu cele din UE, adoptarea aquis-ului comunitar in domeniul agriculturii si alimentatiei - din finantare PHARE; de crearea de locuri de munca in rural ("Programul pentru politica regionala si coeziune 1999-2000, Programul "Pregatirea profesionala a somerilor" pentru zonele defavorizate, Programul "Fondul roman de dezvoltare sociala" pentru grupuri dezavantajate din mediul rural); din 1998 se deruleaza "Programul national pentru atragerea si stabilirea in mediul rural a specialistilor tineri"; in 1998-2001 a fost finantat de catre Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare un program de "Consolidare a rolului economic al femeii in mediul rural" etc. iar din 2000 se deruleaza programul SAPARD , precum si ISPA, care finanteaza programe pentru infrastructura, protectiei mediului si transporturi

Din pacate implementarea acestor programe nu a produs efecte vizibile majore. Utilizarea fondurilor europene a fost implicata in scandaluri de coruptie ; pentru masura 1.1. a programului au fost depuse un numar mic de proiecte eligibile, ca urmare a existentei unor conditii si criterii greu de indeplinit de catre producatori.

In scandaluri de coruptie au fost implicate si alte fonduri pentru dezvoltarea agriculturii. Fostul ministru al agriculturii Ioan Muresan a fost chemat de catre procurorii anticoruptie de mai multe ori in anul 2003 pentru justificarea modului cum s-au cheltuit peste 28 miliarde lei - "fond de contrapartidaconstituit din contravaloare in lei a unui ajutor nerambursabil primit din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii" prin Agentia de Dezvoltare Internationala (USAID) precum si pentru "vanzarea pachetului de actiuni unor societati agricole la un pret subevaluat" si pentru "luare de mita, constand din primirea, prin intermediul altor persoane, a unor sume de bani pentru a dispune acordarea cu prioritate a unor prime de export grau si porumb si pentru achizitionarea de produse agricole conform legiOUG nr 31/1999 si Legii 165/1998.

In ciuda a ceea ce se raporteaza oficial, populatia rurala se zbate intr-o saracie comparabila probabil cu a multor tari din Africa, care la randul ei duce la o lipsa de initiativa, prabusire generala a vietii in subculturi, prabusire spirituala, alcoolism, infractionalitate etc.etc.. Cum spunea recent un analist, "pe guvernanti ii satisface doar faptul ca se manifesta o tendinta de reducere a numarului de saraci, fara sa ia in calcul faptul ca procentul de 29 % arata, in fond, cat de redus este nivelul de trai in Romania anului 2003. . Priviti-l pe taranul de la campie inca incaltat in opinci, care se inhama la plug alaturi de magari si poate imi veti da dreptate. Cu pensia de la colectiv, in cele mai multe cazuri sub 600.000 de lei pe luna de persoana, saracia truditorului de pamant poate fi usor comparata cu saracia severa a altor oameni din diverse zone ale lumii." Satele ne-electrificate ale Romaniei sunt o realitate nu de ev mediu sau de secol al XIX-lea, ci chiar a mileniului trei: 203 localitati complet neelectrificate, 93.613 gospodarii in 2571 de localitati (in anul 2002)

Securitatea alimentara nationala

Securitatea alimentara constituie "un drept al omului imprescriptibil si trebuie sa fie de aceea un imperativ public categoric" , considera expertii FAO. Organismele internationale definesc acest concept drept "accesul tuturor oamenilor la hrana de care au nevoie." Observam prin urmare ca definitia data de forurile mondiale are un continut moral, atribuind guvernantilor responsabilitati majore in solutionarea problemei securitatii alimentare, in plan national dar si ca problema globala. Vizitand SUA pe 13 mai 1981 Papa Ioan Paul al II-lea, unul dintre cei mai mari aparatori contemporani ai drepturilor omului, si-a uimit auditoriul prin critica adusa modului de viata american - orientat de valori materialiste, egoiste, de scepticism religios - si totodata prin recomandarea de a-si imparti bogatia cu tarile lumii a treia. Fara prea mult succes, pentru ca acest lucru nu s-a intamplat, problema "foamei lumii a treia" ramanand in continuare una dintre cele mai grave pe agenda "globala" si una dintre cele mai rusinoase pentru epoca celor mai avansate descoperiri stiintifice; mai mult, detinatorii monopolului intr-unul sau altul dintre domeniile productiei agroalimentare, ai unei pozitii dominante pe piata unui produs "pot utiliza mijloacele de gestiune a comertului exterior si a stocurilor in scopuri speculative, sau chiar pentru a exercita presiuni politice asupra tarilor importatoare ale acelui bun alimentar esential." Ceea ce evident, "nu are nimic de-a face cu o politica economica", ci cu unul dintre mecanismele cele mai primitive de a abuza de putere in relatiile dintre state.

Se poate vorbi despre o veritabila "arma alimentara" in legatura cu aceasta  "putere mortala pe care una sau mai multe tari exportatoare de cereale o pot avea prin punerea sub embargo si deci prin condamnarea la foamete o tara importatoare mult prea dependenta"

De aceea securitatea alimentara nationala a constituit principalul obiectiv de politica agrara pentru tarile dezvoltate, intr-o prima etapa, si constituie principalul argument al interventiei statului pentru sustinerea agriculturii, intrucat "statul, ca exponent al puterii si vointei publice si, in virtutea atributiilor sale generale, trebuie sa se ingrijeasca atat de bunul mers al economiei, dar si de securitatea alimentara a populatiei, conditie ce determina nemijlocit si independenta politica si economica.( . ). In fapt, agricultura, cum spunea Coulomb, in 1994, este, prin excelenta "o afacere de stat"."

Politica Agricola Comuna din UE a avut inca de la inceputurile aplicarii sale, din 1962, o asemenea orientare: "tarile europene comunitare au sustinut cu prioritate sectorul agricol. Astfel, din bugetul UE, mai mult de jumatate se repartizeaza PAC, iar din numarul total al produselor agricole realizate, 90% sunt supuse interventiei. Parghiile de transmitere a fondurilor (ajutoarelor), sunt de natura economica sau financiara si extrem de complexe. Acestea au avut ca beneficiar, cu preponderenta, producatorul agricol, indiferent de marimea sau natura acestuia si nu consumatorul final. Costurile unei astfel de politici au fost enorme. Nici un alt sector din economia acestor tari nu s-a bucurat de o asemenea atentie. Dar ce contau toate aceste eforturi, cand unul din obiectivele centrale PAC, respectiv garantarea securitatii agro-alimentare, a fost indeplinit. Pentru prima data in istorie, o parte din tarile vest-europene, cu deosebire Germania si cele din centrul si nordul continentului, au scapat de cosmarul crizei alimentare, deosebit de prezenta in prima jumatate a acestui secol."

Securitatea alimentara nationala constituie totodata si un indicator al eficientei sectorului agroalimentar. "Altfel spus, agricultura, prin productia sa, este eficienta atunci cand pune la dispozitia consumatorilor hrana de care acestia au nevoie, din punct de vedere cantitativ, calitativ si sortimental."

Romania perioadei de tranzitie ajunge deja tributara importurilor, pentru ca, in ciuda potentialului sau agricol, "productia agricola interna nu poate asigura securitatea alimentara nationala"

Una dintre cele mai expresive analize a saraciei apartine Sfantului Vasile cel Mare, fondatorul asistentei sociale, care a numit foamea drept "cea mai grozava dintre mizerii". Caci "ce este mai trist decat foamea? Este cea mai grozava dintre toate mizeriile omenesti; cea mai infricosata dintre toate bolile; cea mai cruda dintre toate mortile ( . )foamea este un lung martir, o durere prelungita, o moarte totdeauna prezenta ce intarzie totdeauna a da ultima lovitura. Ea sleieste sangele, stinge caldura naturala, consuma sanatatea, mineaza putin cate putin fortele. ( . )Genunchii tremurand nu se misca decat cu greutate; vocea slabeste; ochii scorburosi si infundati in orbita lor seamana cu o nuca vestejita( . )corpul nu mai este decat un schelet ale carui oase se pot numara. Cel ce intalneste un om intr-o stare atat de vrednica de mila si care trece fara a fi miscat, de cata cruzime nu este el vinovat? Oare nu trebuie el a fi numarat intre fiarele salbatice, privit ca un scelerat si un asasin? Da! Cel ce nu remediaza, cat poate, o nenorocire atat de grozava, ar putea fi condamnat ca un omucid." Intr-o asemenea viziune trebuie judecata neimplicarea statului in problema securitatii nationale alimentare. La publicarea raportului de tara pe anul 2003 guvernantii s-au bucurat, cum s-a exprimat atunci un editorialist, de "marimea mai mica a saraciei" . Spectrul "cotidian" al saraciei confera insa fenomenului dimensiuni pe care cifrele mai degraba le ascund. "Daca un singur om este sarac, saracia este pentru el o constanta ( . )" - pe fiecare sarac in parte - care e in continuare sarac, in pofida oricarui raport, nu-l ajuta cifrele care arata ca saracia per total a mai scazut.

In septembrie 2003, cu prilejul stabilirii - de catre Oficiul de stat pentru Probleme Speciale - a ratiilor de alimente ale romanilor in caz de razboi, s-a constatat ca romanii consuma deja sub aceste ratii! Astfel, in cazul carnii, in caz de razboi, "ratia prevazuta este de 532 de grame pe saptamana pentru fiecare persoana si 210 grame pentru preparatele din carne. Intr-un semestru, consumul rationalizat ar fi de circa 13, 832 de kg de carne si 5,46 kg de preparate din carne, adica 19,292 kg in total. Culmea este ca in primul semestru al anului trecut consumul mediu de carne si preparate din carne s-a ridicat, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Agriculturii, la 18,5 kg pe cap de locuitor, deci cu mult sub ratia prevazuta in caz de razboi de guvernanti." Cu alte cuvinte, romanii "sufera de foame mai rau decat in cazuri de razboi" .Alimentatia saraca este cauza directa a re-aparitiei in Romania in aceasta perioada a unor boli despre care se credea ca au fost de multa vreme eradicate: diferite forme de TBC, pelagra (au fost semnalate cazuri de pelagra in acest an in sate de langa Bucuresti precum Buda, Domnesti, Singureni - pelagra nemaifiind semnalata in tara noastra din 1964

De la cercetare la actiune. Pentru un sistem de imbunatatire a stocurilor de cunoastere in rural. Retea de centre de diseminare a informatiei pentru mediul rural

Ce fac sau nu fac guvernantii, ministerul de resort, Agentia Nationala de Consultanta Agricola ANCA si filialele judetene AJCA respectiv locale ALCA . Dupa cum rezulta din rapoartele pe care anual le intocmesc, aceste institutii par a avea o activitate foarte bogata. Discursurile oficiale par si ele pline de bune intentii: agricultura trebuie sustinuta, finantata, zonele rurale trebuie protejate, asa cum se intampla si in statele dezvoltate .  « Pentru sprijinirea directa a productiei agricole si alimentare, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor s-au acordat, in anii 2001-2002, peste 20.000 miliarde de lei, sub forma de prime si subventii - se adresa ministrul Agriculturii Ilie Sarbu in cuvantarea sa « Catre toti locuitorii satelor, catre toti lucratorii din agricultura, industria alimentara si silvicultura » la sfarsitul lui 2002. Importante fonduri au fost puse la dispozitia agricultorilor din surse externe, cea mai importanta realizare constituind-o acreditarea Agentiei Sapard, in cadrul careia a inceput derularea unor importante programe de sustinere a dezvoltarii complexe a mediului rural. » Si, in acelasi ton, la prezentarea bilantului Agentiei SAPARD pe anul 2002 : «S-a reusit formarea unei echipe, atat la centru, cat si la nivelul celor opt birouri regionale, capabile sa lucreze, sa verifice si sa avizeze proiecte, sa realizeze de fapt acele performante pe care o tara intreaga le astepta de la noi.( . ) Cei care au stiut sa intocmeasca documentatiile corect, sa se mobilizeze la timp sunt astazi beneficiarii sumelor solicitate».

Bilantul pe care-l sarbatorea ministrul se referea de fapt la doar 8 proiecte aprobate din 12 depuse pentru masura 1.1. - « Imbunatatirea prelucrarii si marketingul produselor agricole si piscicole », cele mai multe proiecte depuse si aprobate (177, respectiv 146) fiind de domeniul masurii 2.1. (Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale), unde a fost mai usor de gasit fondurile necesare co-finatarii proiectelor - din bugetele locale. Astfel ca realitatea contrazice puternic spusele ministrului Sarbu. De altfel, la conferinta Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania din 2002, producatorii s-au plans tocmai de lipsa de accesibilitate a fondurilor SAPARD, care, datorita conditiilor de eligibilitate, ar fi mai degraba « pentru UE si nu pentru Romania, pentru agricultorii romani, care sunt in aceasta perioada si dupa doi ani de seceta si alte calamitati complet decapitalizati», spunea atunci presedintele Ligii, Adrian Radulescu, referindu-se la faptul ca fondurile se acorda ca parte din valoarea proiectului, cealalta parte(50 %) trebuind sa o asigure beneficiarul proiectului, din resurse proprii.

Specialistii in domeniul politicilor agrare au recomandat derularea unor « studii prealabile fundamentate pentru ca sectoarele vizate sa poata absorbi fondurile » si au evidentiat dificultatile in accesarea fondurilor SAPARD:

« - procedurile extrem de complicate pe care trebuie sa le urmeze solicitantul de ajutor financiar nerambursabil ;

- lipsa de pregatire a solicitantilor in domeniile respective, fiiind necesare cunostinte tehnice, economico-financiare si manageriale substantiale pentru elaborarea planurilor de afaceri ;

- deficienta in pregatirea economico-financiara  a specialistilor care ofera consultanta si / sau decid eligibilitatea si selectia proiectelor SAPARD ;

- ( . ) exigentele mari privind performanta financiara pot fi impedimente importante in accesul agentilor economici din mediul rural ( . ) ;

- sistemul stabilit de evaluare a proiectelor este deosebit de restrictiv si in anumite privinte predomina evaluarea valorica formala a rezultatelor financiare, fara a se avea in vedere o serie de conditii ce tin de specificul tehnologiilor de productie, de oferta agricola nationala si de alte criterii locale; 

- documentatia necesara pentru accesul la fondurile SAPARD este greu de realizat in conditiile unei slabe receptivitati a unor institutii publice si a indrumarii nesatisfacatorare a agentilor economici care solicita fonduri »

A fost creata o agentie cu opt birouri regionale SAPARD, dar, intre cei care detin fondurile si cei care au nevoie de ele, intre cei care detin informatiile si cei care au nevoie de ele exista o ruptura imensa, in general, intre cei care gandesc reforma si cei la care se refera si se aplica reforma, nu exista dialog. Aceasta prapastie ne trimite direct la explicatia pe care o aducea Spiru Haret esecului reformelor in societatea romaneasca de acum 100 de ani: acest esec tine de calitatea agentilor reformatori. Atunci cand trebuie pusa in fapta, orice reforma intampina aceasta problema, a agentilor reformatori. Calitatea acestor agenti poate fi decisiva pentru soarta reformelor. Un proiect de transformare sociala stralucit poate esua la acest nivel, al agentilor chemati s-o concretizeze : « in ceea ce priveste personalul chemat sa aplice in mod efectiv reformele », « acesta nu se poate forma numai in cateva zile ()" Reformele esuasera pentru ca nu a existat "o relatiune intima, constanta si activa intre cei care dau impulsia si cei care trebuiau sa o primeasca". Acest agent executiv local care se interpunea intre factorul initiator de program cultural si paturile de jos era constituit, in viziunea lui Haret (ca si in conceptia lui Simion Mehedinti), de invatatori si de preoti, acestia fiind o prezenta permanenta in mediul de transformat si totodata un model viu pentru intreaga comunitate. Proiectul interbelic gustian intervenea, intr-o perfecta continuitate cu viziunea haretista, tocmai la acest nivel: politicianistii, juristii, agronomii, medicii, sociologii - specialistii in general trebuie sa "coboare" pe "pamant" atat pentru a gandi reforma, cat si pentru a o aplica.

Despre calitatea agentilor reformatori din Romania vorbeste de asemenea raportul Organismului European de Lupta Antifrauda : nivelul cazurilor raportate de frauda din dosarele care se refera la fonduri europene oferite statelor candidate este pentru Romania mai mare decat al celorlalte state candidate.[65] Coruptia detine probabil ponderea cea mai mare din totalul factorilor care au dus la acest rezultat - avem in continuare o agricultura nerentabila, de subzistenta, in ciuda faptului ca s-au alocat pentru Romania fonduri de preaderare mult mai mari decat in statele vecine candidate.

Exista insa si un alt aspect care trebuie mentionat, relevat de curand de altfel in dezbaterea publica : absenta unor parteneriate public-privat, care constituie de altfel in opinia presedintelui Consiliului National al IMM-urilor si principala cauza a absorbtiei slabe de catre Romania a Fonurilor europene. «Daca pana acum Romania nu a fost in stare sa absoarba fondurile alocate de Uniunea Europeana a fost din cauza ca pana acum nu s-au promovat parteneriatele public - privat, singurele in masura sa asigure o gestionare eficienta a acestor bani »[66], a afirmat presedintele Consiliului National al IMM-urilor.

Absenta unor structuri asociative este si cauza slabei absorbtii a fondurilor europene in agricultura. Asa cum rezulta din prezentarea diversitatii modelelor de cooperare agricola in state membre UE, dar si in Japonia, SUA, cooperativele au adesea o implicare mai larga decat ar lasa sa se intrevada scopul lor economic, constituind adevarate centre de sprijin in viata mai larga a comunitatii, unele dintre ele avand chiar explicit definite scopuri social-culturale in comunitate (cum este cazul cooperatiei japoneze, italiene etc.)

Dezvoltarea unor structuri asociative care sa lege dezvoltarea unei agriculturi competitive si dezvoltarea de ansamblu a mediului rural ar trebui sa constituie o prioritate pentru insasi integrarea europeana a Romaniei, 93,7% din teritoriul sau fiind constituit de spatiul rural. "Va face fata Romania, alaturi de celelalte tari europene, campaniei de "renovare", de revitalizare a lumii rurale? Pentru ca dezvoltarea tarii noastre este determinata de lumea satului"[67] - se intreaba specialistii in economie si dezvoltare rurala. Pe langa crearea unor structuri, programe si strategii guvernamentale consacrate dezvoltarii rurale, revitalizarea lumii rurale depinde de capacitatea de antrena prin structuri asociative insasi comunitatile rurale in aceste procese de reforma. Promovarea unei Legi a Asociatiilor Comunitare este singura cale viabila de revitalizare a lumii rurale, sinteza a unor traditii recunoscute mondial de interventie in rural (cercetare-actiune), sustinuta si de conceptia dezvoltarii ascendente (de jos in sus), a dezvoltarii locale in tarile occidentale in ultimele decenii.