Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate istorieIstoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice


Istorie


Qdidactic » istorie & biografii » istorie
Crestinismul, o religie licita



Crestinismul, o religie licita


de la Constantin la Gratian



Anii 311-313 marcheaza o cotitura in politica imperiala fata de Biserica, prin renuntarea la o atitudine care a esuat: crestinismul nu a putut fi eliminat, ci a supravietuit. Acesti ani inaugureaza o noua ordine: de acum inainte, trebuie sa se tina seama de Biserica.

Personalitatea lui Constantin, despre care in cativa ani au aparut mai multe biografii decat despre oricine altcineva in istoria lumii , exceptand persoana istorica a Mantuitorului Iisus Hristos, este una dintre cele mai captivante din istoria romana iar numarul de lucrari care i-au fost inchinate este imens. Traditia crestina leaga convertirea lui Constantin, si primele favoruri acordate de acesta Bisericii, de o viziune pe care ar fi avut-o imparatul inainte de batalia hotaratoare impotriva lui Maxentiu de la Pont Milvius (28 octombrie 312), care avea sa-i deschida portile Romei si sa-i asigure stapanirea Apusului

Potrivit lui Lactantiu, Constantin a fost vestit in somn sa insemneze cu semnul ceresc scuturile soldatilor sai si astfel sa porneasca la lupta. Imparatul s-a supus si a pus sa fie insemnat pe scuturi numele lui Hristos: transversa X littera (I) summo capite circumflexo . Este vorba deci de un avertisment pe care Constantin l-ar fi primit in somn, deci de un vis sau o vedenie. Multumita supunerii sale, a obtinut victoria.

In Istoria Bisericeasca, Eusebiu relateaza si el evenimentele de la 312, dar nu pomeneste de nici o viziune. Constantin iese in intampinarea lui Maxentiu dupa ce a invocat in rugaciunile sale ajutorul Dumnezeului ceresc si al Cuvantului Sau, Mantuitorul tuturor, Iisus Hristos

In sfarsit, acelasi Eusebiu, douazeci si cinci de ani dupa victoria lui Constantin asupra lui Maxentiu, in Viata lui Constantin, relateaza, dupa cuvintele imparatului insusi, care i-a povestit si l-a incredintat cu juramant de adevarul celor spuse, faimoasa povestire potrivit careia Constantin ar fi vazut, in timpul asediului impotriva Romei, deasupra soarelui apunand, o cruce luminoasa cu aceste cuvinte: (Prin aceasta vei invinge!) . Relatarea din Vita Constantini, scrisa relativ tarziu dupa 312, si care ofera o prezentare foarte amanuntita a evenimentelor viziunii, este foarte diferita de cea a lui Lactantiu si il contrazice in multe privinte: viziune in plina zi, aparitia Crucii , viziune a tuturor celor de fata.

Omul care, la 312, avea sa schimbe dintr-odata soarta Imperiului si cursul istoriei era un tanar principe de treizeci si doi de ani asupra caruia norocul sau providenta par a fi vegheat intotdeauna . Acea damnatio memoriae, care-l stigmatizase pe Maxentiu, avusese drept consecinta anularea tuturor deciziilor sale.

Izbanda semnului Crucii nu putea lasa sa se perpetueze aceasta consecinta a damnatio memoriae a adversarului sau , defavorabila crestinilor. Romanii au acordat intotdeauna o mare importanta interventiei divine care-i condusese la victorie. Opera constantiniana dovedeste ca victoria s-a datorat Dumnezeului crestin. Visul vine sa inlocuiasca vechile auspicii. Lui Sapor al II-lea, Constantin o afirma deschis: puterea ( lui Dumnezeu era aliatul sau

Convertirea lui Constantin a ridicat intotdeauna numeroase probleme. S-au luat in considerare multe ipoteze . In convertirea lui Constantin, teologii si istoricii s-au aratat interesati in primul rand de mobilurile acestei convertiri. De ce a inclinat Constantin in favoarea crestinismului? Era vorba de o convingere politica sau de o convingere launtrica?

Incepand din ziua in care imparatul a devenit un simpatizant al crestinilor, oamenii Bisericii au devenit consilierii sai intimi. Daca judecam dupa faptele sale, chiar mai mult decat dupa vorbele sale, Constantin era intr-adevar omul care se credea investit cu o misiune deosebita de catre providenta, care se simtea raspunzator de mantuirea lumii, in calitatea sa de reprezentant al lui Dumnezeu pe pamant. Se poate afirma ca politica urmarita de Constantin a fost dominata de doua idei: ideea de unitate si ideea de ordine.




Problema raporturilor dintre Constantin si Biserica este foarte complexa. Ele se situeaza pe doua planuri foarte diferite, in primul rand pe plan politic. Constantin ia pentru Biserica masuri cu totul noi. Ii cheama la curte pe Osius de Cordoba si pe Lactantiu, un cunoscut scriitor crestin, ca sa fie preceptorul copiilor sai si sa-i educe in spiritul credintei crestine. Imparatul intervine destul de direct in afacerile interne ale Bisericii, desigur, nu din proprie initiativa ci fiindca se face apel la el. Exista inca dinainte de Constantin traditia de a face apel la imparat. Constantin incearca sa rezolve conflictul donatist. Deseori intervine in dezbaterile bisericesti cu decizii autoritare. Toata aceasta politica crestina a lui Constantin, chiar daca nu este neaparat cea a unui crestin, dovedeste in orice caz interesul pe care Constantin il poarta crestinismului. Pe plan politic, Andr Benoit considera, fara a crede in minuni si in interventia lui Dumnezeu in istorie: Imparatul Constantin a vazut ca crestinismul era de viitor si pentru acest motiv a jucat cartea increstinarii Imperiului

Cat priveste purtarea sa fata de paganism sau de crestinism, putem mentiona panegiricele in care se poate vedea evolutia religioasa a imparatului. Acestea trebuie insa folosite cu prudenta. Legate de limba pagana oficiala a timpului si de traditiile genului, acestea exprima teologia politica a epocii si poarta uneori pecetea traditiei unor scoli diferite . Constantin era constient ca o mare nelegiuire apasa greu asupra oamenilor, ca statul era in pericol de pieire, ca la o epidemie de ciuma, trebuia gasit de urgenta leacul eficace.

El nutrea convingerea ca Dumnezeu il chemase sa-I slujeasca si ca-l considerase vrednic sa-I puna decizia in practica: Din incredintarea unei puteri superioare, am pornit sa alung si sa risipesc teroarea care domnea pretutindeni, astfel incat neamul omenesc, luminat prin mijlocirea mea, sa se reintoarca la slujirea legii preasfinte si sub atotputernica indrumare a Celui de Sus sa se raspandeasca preafericita credinta

Insa masura cea mai cunoscuta si mai de seama este cea desemnata sub numele de Edictul de la Milan . In decembrie 312 sau in februarie 313, au avut loc la Milan intruniri intre Constantin si Licinius. Fara indoiala ca sub influenta lui Constantin, cu acest prilej a fost acceptat principiul recunoasterii crestinismului. Nu este sigur ca va fi existat in acest sens un text oficial al lui Constantin pentru Apus, dar era pe deplin in conformitate cu vederile imparatului si cu politica pe care avea sa o urmeze efectiv.

Nu cunoastem textul hotararii semnate si promulgate la Milan, prin care se stabileau temeiurile politicii crestine. Nu dispunem decat de scrisorile lui Constantin si de scrisorile lui Licinius. Ne putem intreba daca edictul nu va fi fost decat un simplu protocol semnat de cei doi Augusti, in urma convorbirilor avute pentru a stabili hotararile luate in comun.

In Orient, Licinius a dat publicitatii la Nicomidia, la 13 iunie 313, un document care se referea la intrunirile de la Milan si care acorda fiecaruia libertatea de a practica religia pe care si-a ales-o. De asemenea, era adaugat ca imobilele confiscate vor fi restituite crestinilor, cu specificatia, asa cum remarca Jean Gaudemet , ca restituirea se face catre Biserici si nu catre indivizi. Crestinismul era deci pus in rand cu celelalte culte, fara restrictiile prevazute de Galeriu, dar si fara un statut privilegiat. Scrisoarea catre rasariteni, numita si Scrisoarea catre provincialii din Palestina, prin care imparatul porunceste restituirea bunurilor confiscate in timpul persecutiilor, este precedata de un preambul pe care Eusebiu insusi il considera o marturisire de credinta crestina

In curand, Constantin face ca balanta sa se incline in favoarea crestinilor. Jurisdictia episcopala dobandeste un statut privilegiat inca din 318. Toate constitutiile privind Biserica Catolica ii acorda un loc privilegiat in societatea romana. Imunitate personala a clerului, recunoastere a jurisdictiei episcopale, eliberari din sclavie in ecclesia, repausul duminical , capacitati succesorale ale Bisericilor, acestea sunt masurile imperiale . Timp de treizeci de ani, ierarhia crestina a cunoscut perioada de aur a unei imunitati depline.

O evolutie asemanatoare a slabit privilegiile judiciare. Daca dam crezare panegiristului Eusebiu, Constantin i-ar fi scutit pe clerici de tribunalele civile. In acelasi timp, el ingaduia crestinilor laici sa-si supuna conflictele arbitrajului episcopal. Si de data aceasta, legislatorii s-au straduit sa precizeze aplicarea acestor principii generale si generoase

Recurgerea la arbitrajul episcopal in rezolvarea diferendelor dintre crestini se dezvoltase inca din primele veacuri, pe temeiul recomandarii pauline (I Cor. 6, 1-8). Interventia lui Constantin este de altfel confirmata de Sozomen, care afirma ca sentintele episcopale se bucura de aceeasi autoritate ca si cele ale imparatului si magistratii au datoria de a le asigura punerea in practica . De acum inainte, clerul intra in randul claselor privilegiate, bucurandu-se de privilegii si de imunitati si devenind o clasa foarte bogata.

Este grav insa ca imparatul Constantin a renuntat, in favoarea episcopilor, la o parte din dreptul de impartire a dreptatii, care revine statului. Conflictul dintre Atanasie si Constantin reprezinta primul episod al conflictului dintre cler si Imperiu Curand, insa, multumita bunavointei si simpatiei lui Constantin, alte drepturi ii vor fi acordate acestuia, in primul rand privilegiile de care se bucura fosta religie de stat.

Preferinta manifestata fata de noua religie a avut drept consecinta reprimarea celei vechi. Dar totusi, cea mai mare parte a populatiei imperiului, in special cea din Apus, ramasese inca legata de paganism . Religia crestina trebuia de acum sa devina legatura care sa uneasca popoarele Imperiului Roman, in locul religiei pagane, devenita neputincioasa. Intr-o proclamatie adresata supusilor sai din Rasarit, Constantin isi exprima dorinta ca fiecare sa paraseasca templele frondei si sa patrunda in casa adevarului

Recunoscatoare fata de protectorul sau, Biserica accepta regulile stabilite de protocolul imperial si nu se opune ingenunchierii rituale in fata imparatului. Palatul imperial este de fapt un palat crestin, unde preotii si episcopii sunt in mare numar si unde se incearca sa se puna in aplicare principiile evanghelice. Ca si Maxentiu, Constantin intruneste sinoade bisericesti. Episcopilor reuniti in sinod la Arles le spune ca: Dumnezeu nu ingaduie ca omenirea sa traiasca prea mult in intuneric, nu ingaduie ca reaua vointa a unora sa biruie intr-atat incat lumina Sa stralucitoare sa nu mai arate calea mantuirii

Episcopii reuniti in sinodul de la Niceea (325) au redactat un vechi simbol baptismal al Bisericii din Cezareea, propus de Eusebiu, adaugandu-i, sub influenta lui Constantin si a episcopului Osius, formulele nascut din ousia Tatalui si deofiinta homoousios cu Tatal

Constantin era convins cel putin in principiu ca in domeniile care ii sunt proprii, Biserica trebuie sa fie libera de orice autoritate impusa de stat. Astfel, intr-o circulara de stat trimisa tuturor Bisericilor, in legatura cu sinodul de la Niceea, se spune: Tot ceea ce se discuta in sfintele adunari ale episcopilor vine din voia lui Dumnezeu

Dar ratiunile strict religioase care l-au determinat pe Constantin sa doreasca sa domine efectiv Biserica au radacini mult mai adanci. Si, de fapt, toate se reduc la una singura. Cu mult inainte sa se fi indreptat catre Biserica, Constantin nutrea un sentiment religios amestecat cu superstitii, care se manifesta in cultul ciudat de personal pe care-l inchina Soarelui Invincibil, in adorarea unei Divinitati Supreme, conceputa in spiritul stoicismului si platonismului, in ideea vaga ca Providenta l-a desemnat in chip minunat sa-i fie vestitor si faptuitor








In timpul domniei fiilor lui Constantin, Constant in Apus (337-350) si Constantiu mai intai in Rasarit, apoi in intreg Imperiul (337-361) , politica religioasa capata amploare. Dar mai intai este nevoie sa fie reglementate luptele dintre crestinii ortodocsi, care au acceptat hotararile Sinodului de la Niceea prezidat de Constantin, din 325, si arieni. Victoria ortodoxiei nu va fi deplina decat dupa cincizeci de ani, sub Teodosie I . Constant este ortodox, Constantiu este arian. Amandoi s-au nascut crestini. Constantiu pastreaza titlul de Pontifex Maximus si nu ezita sa recurga la serviciile unor pagani, oameni de seama, in special oratori. In anul 341, pentru a inaugura marea biserica pe care a inaltat-o in Antiohia, ii incredinteaza unui sofist pagan, Bemarhios, sa rosteasca elogiul edificiului

Mai mult decat tatal lor, fiii lui Constantin intervin in viata Bisericii, favorizand clerul, prigonindu-i pe pagani si pe iudei. Arianul Constantiu, imparat unic intre 353 si 361, domina sinoadele, ii terorizeaza pe episcopii ortodocsi, il exileaza pe papa Liberius . El o afirmase deschis: Ceea ce doresc, numesc canon

Daca in timpul domniei fratelui sau Constantiu, Constantin II nu a luat niciodata pozitie in mod deschis in controversa dintre adeptii arienilor si niceeni, el a fost interesat de unitatea si de comuniunea Bisericii decat de omogenitatea dogmatica. In timpul domniei lor, controversa dogmatica a continuat si imparatii aveau sa intervina in toate aceste probleme. Cand Constantiu a devenit imparat unic, el s-a ocupat cu multa energie de problemele bisericesti si dogmatice, sustinand cu fervoare efortul arian. Constantiu, sustinut de arienii din Iliric, dorea sa realizeze prin forta unitatea credintei in arianism

Urmasul lui Constantiu, Iulian (361-363) duce la inceput o politica liberala, recheama pe cei exilati, restituie bunurile confiscate. Aceeasi atitudine o are si fata de eretici. Paganismul isi recapata deplina libertate. Imparatul abroga masurile exceptionale acordate crestinilor de catre predecesorii sai. Domnia lui Iulian constituie apogeul reintoarcerii ofensive a paganismului. El reprosa crestinismului, favorizat de Constantin, ca a perturbat ordinea legilor

In numele libertatii cultului, crestinii sunt obligati sa restituie bunurile templelor si sa reconstruiasca edificiile pe care le-au distrus. In realitate, ultimele luni ale domniei sale marcheaza reluarea persecutiilor (februarie 362 februarie 363).

Sunt distruse biserici, sunt masacrati crestini, clerul este din nou supus la plata impozitelor. Aspectul cel mai original al acestei politici a fost, fara indoiala, incercarea de a constitui o Biserica pagana dupa modelul crestin . Dar lucrul cel mai grav pentru Biserica era interzicerea libertatii invatamantului crestin. . Astfel, interventiile unui Grigorie de Nazianz se inscriu in ordinea lucrurilor.

Iovian, crestin, vine sa redea privilegiile coreligionarilor sai . Convingerea sa era foarte clara: Detest disputele si ii iubesc pe cei care lucreaza buna intelegere Vorbeste, deci, asemenea lui Constantin si se pare ca a dat un edict de inspiratie constantiniana. Aceasta politica moderata nu a exclus restabilirea privilegiilor in favoarea crestinilor . Imparatul restabileste alocatiile pe care Constantin le acordase Bisericilor, dar le reduce cu o treime

Toleranta manifestata in timpul domniei lui Iovian (iunie 363 febr. 364) este preluata de urmasul sau, Valentinian I, crestin ortodox, care nu doreste sa se amestece in disputele teologice . Treptat incepe sa-i favorizeze pe crestinii niceeni. Pare a fi acordat clerului un privilegiu exorbitant: oamenii Bisericii erau singurii care-i puteau judeca pe oamenii Bisericii. Dar, de fapt, era vorba de procesele pe teme de credinta, domeniu in care Valentinian se declara a fi incompetent. Biserica a incercat sa foloseasca aceasta decizie pentru a nega competenta judecatorilor seculari in toate procesele bisericesti

In acest timp, in Rasarit, fratele sau Valens continua politica lui Constantiu, intervine in treburile bisericesti, ii persecuta pe ortodocsi. Politica religioasa a lui Valens se caracterizeaza prin intoleranta. El a fost botezat de anomeul Eudoxiu sub a carui influenta a ramas pana la moartea sa, in 370.


La Edessa, interventia prefectului pretoriului Modesus, necrutator cu ortodocsii, a permis arienilor sa ocupe in 373 biserica cea mare. Catre 369, imparatul Valens a trecut pe la Tomis (actualmente orasul Constanta, in Romania), in timpul verii sau toamna, pentru a-i indemna pe locuitori, majoritatea ramasi credinciosi ortodoxiei niceene, sa se uneasca cu arienii. Intrand in biserica unde slujea Bretanion, episcopul Tomisului, initiativa lui Valens a esuat.

Bretanion, insotit de toti credinciosii, a parasit biserica si s-a dus intr-o alta biserica din apropiere. Insulta i s-a parut imparatului atat de grava, incat l-a trimis in exil. Dar nu pentru mult timp, caci temandu-se de o revolta a locuitorilor acestei provincii, curajosi si necesari lumii romane, in acea provincie asezata ca un zid in fata presiunii barbarilor, imparatul l-a rechemat pe episcop in eparhia sa

Valens i-a persecutat si pe calugari. A inceput mai intai cu falsii monahi, cei care-si ascund lenea sub vesmantul evlaviei, ignaviae secta rares Apoi i-a poruncit ducelui Egiptului sa-i risipeasca pe monahi si sa-i inroleze in armata . Una din cauzele antipatiei sale era fidelitatea monahilor fata de sinodul de la Niceea. Valens a tremurat de-a lungul intregii sale domnii, si avea dreptate sa tremure caci se afla mereu in pericol de moarte. Degeaba umplea inchisorile. Vivus ardent Valens! Sa arda de viu!, aceasta era urarea pe care i-o adresa poporul din Antiohia si pe care grecii aveau s-o duca la indeplinire

Toleranta se va instaura o data cu Gratian, la inceputul domniei sale (375-383) . Dupa dezastrul de la Adrianopol, de la 9 august 378, si disparitia lui Valens, Gratian proclama libertatea religioasa, ii recheama pe exilati, tolereaza sectele disidente, cu exceptia maniheistilor, fotinienilor si eunomienilor . In cursul anului 379, probabil sub influenta Sfantul Ambrozie, Gratian isi paraseste neutralitatea , renunta la titlul de Pontifex Maximus (374 sau 382) , si scoate din sala Senatului altarul zeitei Victoria (382).




Expresia ii apartine lui D. DECKER, op.cit., p.472.

Jean GAUDEMET, L'Eglise en l'Empire romain, p.9. Prof. Emilian POPESCU este convins de convertirea miraculoasa a lui Constantin cf. Studiu introductiv, ed.cit., p.5.

cf. LACTANCE, op.cit., 44, 5‑15.

cf. EUSEBE, HE IX, 9, 2, ed. BARDY, p.61.

EUSEBIU, La Vita Constantini, I, 28‑30, ed.cit., p.76. Autorul da textul acestei insemnari de pe cer in greaca: . Vezi si Louis BREHIER, op.cit., p.110, nota 1.

Aparitia Crucii in secolul al IV‑lea nu este rara. Sfantul Chiril al Ierusalimului, intr‑o scrisoare catre imparatul Constantiu, descrie aparitia miraculoasa a Crucii pe cerul Ierusalimului la 7 mai 351: In aceste zile ale Cincizecimii, in nonele din mai, spre ora trei din zi, o cruce gigantica aparu pe cer deasupra Golgotei, intinzandu‑se pana la Sfantul Munte al Maslinilor. Ea nu a fost vazuta numai de una sau doua persoane, dar se arata intr‑o masura neta intregii populatii a cetatii cf. Cyrille de Jerusalem, Lettre l'empereur Constance, in PG, 33, col.1169A.

Fiu al lui Constantiu Clor, nascut la Naissus, Cezar, apoi August al Occidentului, a facut dovada de fermitate in statul sau. Constantiu Clor moare in anul 306 la York, in timpul campaniei din Bretania. Legiunile sale il proclama pe Constantin Augustus, fara a fi consultat Galeriu.Acesta nu‑i va acorda decat demnitatea de Cezar.

cf. E. STEIN, op.cit., p.117; H. GREGOIRE, op.cit., pp.648‑649.

A se vedea: Franois HEIM, La theologie de la victoire. De Constantin Theodose, Paris, 1992, p.90. Sintagma theologie de la victoire a fost pusa in circulatie in anul 1883 de catre Jean GAGE, La theologie de la victoire imperiale, in RH, 171, 1933, p.1‑43. Forta victorioasa, supraomeneasca, celebrata prin ridicarea de trofee si baterea de monete se numea virtus, cf. Franois HEIM, L'influence exerce par Constantin sur Lactance; la theologie de la victoire, in Lactance et son temps. Recherches actuelles. Actes du IVe Colloque d'Etudes Historiques et Patristiques, Chamailles, 21‑23 septembre 1976, edites par J. FONTAINE et M. FERRIN, p.155‑741.


A se vedea si Alexandre FAIVRE, Les lacs aux origines de lEglise, Paris, 1989, p.167.

A.A. VASILIEV, Histoire de l'Empire Byzantin, traduit de russe par P. BRODIN et A. BOURGUINA, tome I (324‑1081), Paris, 1932, p.54. A se vedea si Pierre CHUVIN, Chronique des derniers paens, p.31, nota 1.

Andr BENOIT, Le triomphe de l'Eglise, in Marcel SIMON ‑ Andre BENOIT, op.cit., p.194, unde explica motivatia politicii religioase a imparatului, p.310‑311 si da diferite motivatii pentru convertirea lui Constantin. In privinta botezului tarziu al lui Constantin, acesta se inscrie in traditia timpului. A se vedea si W. SESTON, L'opinion paenne et la conversion de Constantin, in RHPhR, 1, 1936, p.250‑264. Stadiul cercetarilor in aceasta privinta la Emilian POPESCU, Studiu introductiv, la EUSEBIU DE CE AREEA, Vita Constantini, ed.cit., p.29‑32.

In anul 307, panegiricul nr.6, compus cu ocazia casatoriei lui Constantin cu Fausta, fiica lui Maximin, arata o indepartare ideologica de Tetrarhie. A se vedea si la Panegiricul nr.7, din anul 310 cf. P. ORGELS, La premire vision de Constantin et le temple d'Apollon Nimes, in Bull. de la classe des Lettres et Sciences morales et politiques de lAcademie Royale de Belgique, 1948, p.181, n.1.

cf. EUSEBIU, Vita Constantini, II, 28, 1. A se vedea si H. RAHNER, op.cit., p.72.

Studiile lui Seeck, H. Gregoire, J. Palanque pare a demonstra ca nu se poate vorbi de un edict dat la Milan. A se vedea si T. CHRISTENSEN, The so‑colled Edit of Milan, in Classica et Medievalia, 35, 1984, pp.129‑175.

Jean GAUDEMET, L'Eglise en l'Empire romain, p.9‑10; LACTANCE, op.cit., XLVIII, p.132, ofera textul original. EUSEBIU, in HE X, V, 2‑14, ed.cit., pp.104‑107, da o traducere. A se vedea traducerea romaneasca Istoria Bisericeasca, in colectia: Parinti si scriitori bisericesti vol.XIII, traducere, studiu, note si comentarii de pr. prof. Teodor Bodogae, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1987, X, V, 1‑14, pp.379‑381: Socotind inca de mai demult ca nu se cade sa oprim libertatea religiei, ci ca ar trebui sa se ingaduie fiecaruia dupa cugetarea si dupa vointa sa sa hotarasca liber din punct de vedere religios, de aceea am decis inca de mai inainte ca si crestinilor sa li se ingaduie sa‑si pastreze credinta sectei lor si a religiei lor . Intrucat, dar, eu, Constantin Augustul, si eu Liciniu Augustul ne‑am intalnit in chip fericit la Milan si am cautat sa implinim tot ce interesa binele si folosul poporului, intre alte lucruri pe care le credeam utile tuturora in multe privinte, am hotarat in primul rand si sa asiguram respectul si cinstea civenite divinitatii inainte de toate, adica ne‑am hotarat sa acordam crestinilor si tuturor celorlalti libera alegere la cinstirea religiei pe care o vor, cu gandul ca orice divinitate sau putere cereasca ar fi aceasta sa ne poata fi de folos si noua si tuturor celor ce traiesc sub ascultareaa noastra. Drept aceea, cumpanind lucrurile in chip salutar si drept, am hotarat ca vointa noastra este ca nu trebuie sa oprim pe nimeni de a urma si a alege respectarea sau tinerea religiei crestine si ca fiecaruia sa i se lase libertatea de a‑si da consimtamantul si a alege acea forma de religie pe care o crede cea mai potrivita pentru el, pentru ca si divinitatea sa ne arate in toate ocaziile providenta si bunavointa sa. De aceea ne exprimam dorinta noastra in acest edict ca respectivele conditii continute in scrisorile noastre anterioare trimise domniei tale in legatura cu crestinii sa fie complet suprimate si inlaturate pentru ca pareau cu totul nedrepte si straine de blandetea noastra si ca de acum inainte fiecare din cei la care se refera aceasta alegere sa poata sa aleaga liber religia crestina si sa o practice fara nici o suparare . Iar intrucat domnia ta vede ca noi acordam aceasta libertate fara nici o restrictie, prin aceasta tot asa intelege domnia ta ca si altora li s‑a dat ingaduinta sa urmeze cum doresc religia lor proprie, lucru cerut si de linistea vremurilor actuale, ca fiecare e liber sa‑si aleaga si sa practice religia care‑i place. Am hotarat acest lucru pentru ca sa nu lasam impresia ca am nesocotit cultul sau religia cuiva .

EUSEBIU, Vita Const., 28‑29. A se vedea si R. FARINA, L'impero e l'imperatore cristiano in Eusebio di Cesarea, La prima teologia politica del cristianesimo, Zrich, 1966, pp.16‑17.

La 3 iulie 321 la Calaris (Cagliari), capitala provinciei Sardica, a fost publicata o constitutie catre Helpidius, vicarul Romei, privind cinstirea duminicii (dies solis). Doua fragmente ne‑au fost pastrate de codici cf. CTh I, XVI, T.II, c.27. Fragmentul pastrat de Codex Justinianus interzice activitate judiciara si alte activitati din mediul urban, le venerabilis dies solis. Locuitorii satelor puteau sa desfasoare o activitate la camp. Fragmentul din Codex Theodosianus aminteste de desfasurarea proceselor, a caror discutii ofensau celebrarea unei zile venerabile.

Jean GAUDEMET, La legislation religieuse de Constantine, in RHEF, XXXIII, 1957, p.26‑27.

Charles PIETRI, Mythe et realit de l'Eglise constantinienne, in Les quartes fleuves, 3, 1974, p.24‑29.

Jean GAUDEMET, La legislation, p.33. A se vedea si GEMESTRAL, Origines du privilge clerical, in Nouv. Rev. histor. de droit, t.XXXII, 1908, pp.200‑201.

Andr PIGANIOL, L'Empire chrtien, Paris, 1972, p.75.

C. BIHLMEYER H. TUCHLE, op.cit., p.191.

EUSEBE, Vita Constantini, II, 24‑42; 48‑60.

Lettre aux evques, OPTAT, App. V, I, p.210 cf. Franois HEIM, op.cit., p.44.

Gunther GOTTLIEB, Les evques et les empereurs in les affaires ecclesiastiques du IVe sicle, in MH, 33, 1976, p.38.

EUSEBIU, Vita Const., II, 20 cf. Hugo RAHNER, op.cit., p.71, nota 5.

Hugo RAHNER, op.cit., p.71. A se vedea si A. PIGANIOL, op.cit., p.30‑33.

Pierre CHUVIN, op.cit., p.41.

Ibidem, p.44‑45.

Jean GAUDEMET, L'Eglise en l'Empire romain, p.12.

ATHANASE, Historia arianorum ad monachos, 33, PG 25, col.731‑732C.

Gunther GOTTLIEB, op.cit., p.38.

Lucien JERFAGNON, Julien dit l'Apostat, Paris, 1986.

Biondo BIONDI, Il diritto romano‑cristiano, I, 1953, p.283.

Jean GAUDEMET, L'Eglise en l'Empire romain . , p.588.

A se vedea legislatia in privinta invatamantului din CTh XIII, 3, 5. Edictul sau din 17 iunie 362 este una dintre cele mai celebre masuri ale reactiei pagane, care marcheaza domnia sa. Circulara de aplicare a edictului precizeaza masura imperiala cf. JULIEN, Ep.61, ed. BIDEZ, p.73.

cf. CTh. 13, 3, 6; SOZOMENOS, HE, VI, 3.

SOCRATE, HE, III, 25 in PG 67, 452.

Andr PIGANIOL, op.cit., p.147‑148.

cf. SOZOMEN, HE, VI, 3; THEODORET, HE, IV, 4.

cf. SOZOMEN, HE, VI, 6. Invitat sa convoace un sinod la inceputul domniei sale, el declara: Eu nu sunt decat un laic. Nu ma pot ocupa de aceste probleme. Intalnim utilizarea termenului de pagani in textul legii din 17 febr. 370. El nu i‑a persecutat decat pe maniheeni, care erau dusmanii Statului cf. CTh. XVI, 5, 3 (2 martie 372).

cf. AMBROISE , Ep.XXI, non est meum judicare inter episcopos.

SOZOMEN, HE, VI, 21 in PG, LXVII, col.1345; THEODORET, HE, IV, 31, in PG, LXXXII, col.1196 A. Asupra vietii lui Bretanion vezi: R. NETZHAMMER, Die christlichen Altertmer des Dobrudscha, Bukarest, 1918, p.26‑38; E. van CAUVENBERGERH, Bretanio, in DHGE, t.X, Paris, 1938, col.999‑1004; E. POPESCU, Bretanion et Gerontie (Gerontius‑Terentius) et Theotim I. Trois grandes figures de Tomi aux IVe‑Ve sicles, in Idem, Christianitas Daco‑Romana, Bucuresti, 1994, p.111 et sq.

CTh, XII,1, 63.

IERONIM, Chron., an 377.

AMMIEN MARCELLIN, XXXI cf. Andr PIGANIOL, op.cit., p.180.

Despre politica lui Gratian, a se vedea: M. FORTUNA, L'imperatore Gratiana, Torino, 1953, pp.181‑251.

SOZOMENOS, HE, VII, 1, 3; SOCRATE, HE,V, 21.

J.R. PALANQUE, Saint Ambroise et l'Empire romain, Paris, 1933, p.61.

Idem, L'empereur Gratien et le grand pontificat paen, in Byz., VIII, 1933, p.43.







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2020 - Toate drepturile rezervate -|

Istorie




Documente online pe aceeasi tema


Matei Corvin (1485-1490)
Puterea in slujba ortodoxiei - reprimarea ereziilor
Gelu (Sec.IX-X) - voievodul Gelu
Iancu de Hunedoara (1407?-1456)
Uniunea Europeana - devenire si transformare - tratatele fundamentale
Crestinismul, o religie licita
Litovoi (inainte de 1247-1277) = Carmuitor intelept si ostean viteaz
Latinitate si dacism - religia geto-dacilor, descoperirile arheologice si studiile recente
Inceputul interventiei militare straine si izolarea diplomatica a Rusiei sovietice
Franta napoleoniana - imperiul napoleonian si pop europene



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.