Consulii

Consulii

Consulul este un agent trimis in mod oficial de catre un stat pe un teritoriu strain determinat. El este insarcinat sa asiste, sa asigure protectia generala si sa vegheze asupra respectarii tratatelor aflate in vigoare, fiind un administrator si un observator.

Functiile de sefi de posturi consulare sunt distincte de cele ale agentilor diplomatici. Astfel, consulii nu au un caracter reprezentativ, ei sunt insarcinati sa exercite in tara rezidenta atributii determinate. Puterea consulului se exercita numai in limitele admise de catre statul de resedinta.

In Franta, consulii depind, in mod direct, de Ministrul Relatiilor Externe pentru a-si exercita functiile pur consulare.

Exercitarea functiilor consulare a facut obiectul conventiilor consulare bilaterale stabilite intre statele interesate, precum si a Conventiei de la Viena (aprilie 1963) privind relatiile consulare adoptata sub auspiciile Comisei de Drept din cadrul ONU.

In art. 9 al Conventiei de la Viena privind relatiile consulare, posturile consulare sunt grupate in 4 categorii:

1.     consulate generale;

2.     consulate;

3.     viceconsulate;

4.     agentii consulare.

Consulatele generale sunt deschise, in mod traditional, in centrele importante si cuprind un numar mare de functionari.

Viceconsulatele sunt posturi consulare deschise in circumscriptiile unui consulat general, iar seful este sub autoritatea unui consul.

Agentiile consulare sunt birouri deschise in porturi si sunt incredintate fie partii nationale, fie celei straine, care se ocupa, in principal, de probleme de comert si navigatie. Titularii sunt numiti de catre consuli.

Consulatele - ca atare se apropie de consulatele generale, dar cu atributii mai restranse.

Ofiterii consulari sunt persoane desemnate ca atare si raspunzatoare pentru exercitarea atributiilor consulare. Acestia au rang de: consul general, consul sau viceconsul si se impart in doua categorii:

ofiteri consulari de cariera - care-si servesc guvernul in calitate de angajati permanenti si care sunt numiti de sefii de stat sau de ministrii de externe respectivi;

ofiteri consulari onorifici - care nu sunt persoane oficiale de cariera si pentru care atributiile consulare reprezinta, de obicei, o ocupatie temporara.

Ofiterii de cariera, in mod normal, nu au voie sa intreprinda activitati comerciale sau profesionale pentru profit personal in tara gazda si, in principiu, trebuie sa aiba cetatenia tarii pe care o servesc. Numirea unui cetatean al tarii gazda poate fi facuta doar cu permisiunea guvernului respectiv si aceasta poate fi retrasa oricand.

Un ofiter consular onorific, pe de alta parte, desi este, adeseori, cetatean al tarii ale carei interese le reprezinta, nu este necesar, insa, sa aiba cetatenia acesteia.

Functionari consulari sunt membrii ai personalului consular, care nu sunt raspunzatori de exercitarea functiilor consulare, dar care sunt angajati pentru a indeplini atributiile administrative si tehnice.

Membrii personalului de serviciu sunt persoane angajate ca soferi si oameni de serviciu. Persoanele din aceasta categorie sunt, de obicei, rezidenti locali.

Agentii consulari si procurorii sunt numiti de anumite state, dar nu exista definitii standard ale acestor termeni. In general, se refera la functionari consulari cu responsabilitati limitate, situati mai jos in rang decat viceconsulii, dar statul si atributiile lor variaza considerabil de la stat la stat.

Este o practica traditionala pentru titularul postului de a-i fi acordata o numire scrisa de catre guvernul sau, in care sa fie trecut numele integral, rangul consular, districtul consular sau postul. Acest document este trimis prin canale diplomatice guvernului acreditar care, daca nu are o obiectie, trimite un document corespunzator prin care autorizeaza numirea.