De la europa "celor 6", la europa "celor 27"

Uniunea Europeana de la 6, la 27 membri

La infiintare, Comunitatea Europeana avea 6 membri: Belgia, Luxemburg, Franta, R.F.Germania, Italia si Olanda. De la 1 mai 2004, are 25. De la 1 ianuarie 2007, va avea 27 membri.Aceasta inseamna ca Uniunea Europeana a exercitat o mare putere de atractie asupra tarilor europene.

In Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene (1992), se statueaza ca "Orice stat european poate cere sa devina membru al Uniunii. Acesta trebuie sa adreseze solicitarea Consiliului, care va actiona unanim pe baza consultarii Comisiei si dupa ce va fi primit asentimentul Parlamentului European, care va decide cu o majoritate absoluta a membrilor sai".

Uniunea a cunoscut cateva largiri succesive:

Cu prilejul primei largiri, la 1 ianuarie 1973, au aderat Danemarca, Irlanda si Marea Britanie (tratatele de aderare au fost semnate in 1972). Norvegia, care trebuia sa faca parte din acest "vagon", a refuzat aderarea in urma unui referendum. Marea Britanie s-a integrat, dar nu fara dificultati:

Initial, a avut ezitari intrucat a considerat acest proiect ca fiind prea integrationist si a luat initiativa crearii. Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS);

Ulterior, Marea Britanie s-a aflat in doua randuri (1961 si 1967) in fata opozitiei generalului de Gaulle, pe care a acuzat-o de relatii privilegiate cu SUA. De aceea, negocierile de aderare cu Marea Britanie au fost declansate numai dupa demisia, in 1969, a generalului de Gaulle de la presedintia Frantei.

Dupa aderarea la CEE, Marea Britanie a obtinut o renegociere a conditiilor de aderare, care a condus la o reducere a contributiei sale la bugetul comunitar.

In 1979, primul ministru britanic, Margaret Thatcher, a obtinut o noua reducere a contributiei britanice - cunoscuta sub numele de "rabatul britanic" pornind de la principiul ca fiecare stat membru sa contribuie la bugetul comunitar proportional cu ceea ce primeste cu titlu de cheltuieli comunitare. A ramas cunoscuta in istorie cu formula "I want my money back".

A doua largire a avut loc la 1 ianuarie 1981, odata cu aderarea Greciei. Desi nu indeplinea conditiile economice - fapt pentru care Comisia Europeana elaborase un Aviz negativ - Grecia a fost primita din ratiuni politice, pentru a sprijini evolutiile democratice de dupa dictatura coloneilor

A treia largire s-a efectuat la 1 ianuarie 1986, cu intrarea Spaniei si Portugaliei.

Aderarea Greciei, Spaniei si Portugaliei a adancit - datorita nivelului scazut de dezvoltare economica - disparitatile economice dintre tarile membre.

La 3 octombrie 1990, CEE a integrat fosta RDG ca urmare a unificarii cu RF Germania. Interesant de subliniat este faptul ca fosta RDG denumita acum "Landurile din Est" au fost integrate in UE pe cheltuiala exclusiva a RF Germania, care a suportat toate costurile integrarii, dar care a facut din RF Germania cea mai mare putere europeana. Acest moment este considerat mai degraba ca o "semi-largire"

A patra largire s-a realizat la 1 ianuarie 1995, prin aderarea la UE a Austriei, Finlandei si Suediei. Aderarea acestora fusese pregatita inca din 1993, prin intrarea lor in Spatiul Economic European (SEE).

Norvegia a refuzat pentru a doua oara, prin referendum, aderarea la Uniune, desi semnase Tratatul de aderare. De notat ca, desi, Potrivit Constitutiei, votul din Referendum nu este obligatoriu pentru Parlament, acesta nu a mai luat in discutie aderarea la Uniune.

In 2006, ministrul de externe al Norvegiei a declarat ca este exclus ca, pana in 2009, tara sa sa-si depuna o noua candidatura pentru aderarea la U.E.

A cincea largire a Uniunii Europene a inceput in 2004 si se realizeaza in doua etape:

I. 1 mai 2004, cand au aderat 10 tari: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria. Asadar 8 tari din Europa Centrala si de Est si doua tari mediteraneene.

II. 1 ianuarie 2007, cand urmeaza sa adere Romania si Bulgaria.

In continuare vom acorda o atentie deosebita celei de-a cincia largiri. Vom vedea conditiile social-politice in care s-a realizat aceasta largire, avantajele si costurile largirii pentru cele 12 tari candidate si pentru Uniunea Europeana, criteriile de aderare, ca si semnificatia ultimei largiri pentru Uniunea Europeana

Schimbarile social-politice din Europa Centrala si de Est - premisa pentru a cincea largire a U.E. cu 12 membri. Europa "celor 27"

Odata cu prabusirea regimurilor comuniste in Europa Centrala si de Est, de la sfarsitul anilor '80, majoritatea tarilor din aceasta regiune si-au exprimat optiunile pentru valorile democratice, economia de piata si structurile (vest) europene. Transformarile din aceste tari le-au ingaduit sa adopte masuri pe linia reformei, atat in plan politic, cat si economic. In plus, dizolvarea CAER si a Tratatului de la Varsovia a facut posibil ca fostele tari membre din Europa sa-si exprime interesul pentru legaturi structurale cu Consiliul Europei, NATO si Uniunea Europeana.

Zece tari din Europa Centrala si de Est - Bulgaria, R. Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia si Ungaria - si-au exprimat, in timp, optiunea de a adera la Uniunea Europeana, la care se adauga doua tari din Mediterana (Cipru si Malta), care optasera deja pentru aderare cu ani in urma.

In 1994, au depus cereri de aderare la UE: Ungaria si Polonia; in 1995: Romania, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria; in 1996: Republica Ceha si Slovenia.

Uniunea Europeana nu putea ramane indiferenta la schimbarile din Est si nu putea pierde prilejul de a incorpora o piata de peste 100 milioane persoane.

Largirea Uniunii Europene spre Est are mai mult decat o semnificatie economica. Accesul tarilor din Est la Uniune completeaza viziunea unificarii europene inceputa in anii '50 si reprezinta unul din cele mai fascinante proiecte ale zilelor noastre.

De aceea, nu intamplator fostul presedinte francez, François Mitterand, afirmase ca extinderea spre Est a Uniunii reprezinta pentru continentul european una din cele mai mari provocari ale inceputului de mileniu.

3. Rezolvarea unei dileme: aprofundarea integrarii tarilor membre sau o noua largire a Uniunii ?

Odata cu interesul tarilor din Europa Centrala si de Est de a adera la Uniunea Europeana, aceasta a cunoscut o mare dilema - si anume carui proces sa-i acorde prioritate: aprofundarii integrarii statelor membre in structurile Uniunii, sau largirea acesteia cu noi membri ?

Preocuparea tarilor membre ale Uniunii Europene a fost aceea ca nu cumva noua largire a Uniunii sa duca la slabirea coeziunii sale interne, incetinind in acest fel procesul aprofundarii integrarii politice si economico-monetare. Unii membri apreciau ca ultima largire a Uniunii din 1995, cu Austria, Finlanda si Suedia n-a fost pe deplin "digerata", institutiile comunitare nefiind pregatite sa functioneze cu un numar sporit de membri.

In acelasi timp, presiunea politica in favoarea largirii, din partea tarilor din Europa Centrala si de Est, s-a dovedit a fi extrem de puternica. Dupa dizolvarea CAER, tarile foste membre din Europa Centrala si Est si-au exprimat toate dorinta de aderare la Uniunea Europeana.

Cooperarea franco-germana, indeosebi in perioada presedintilor Mitterand-Kohl, a facut ca cele doua procese sa nu fie considerate antagonice, ci paralele. In acest fel s-a rezolvat si dilema de care aminteam mai sus.

Ultima largire a UE se deosebeste de cele precedente:

Largirile de pana in 1995 aveau loc cu tari democratice si cu o economie de piata competitiva. Statele care au aderat la 1 mai 2004, precum si Romania si Bulgaria, sunt tari cu o democratie in consolidare, precum si cu o economie de piata in formare;

Negocierile precedente au avut loc concomitent cu cel mult 4 tari (Austria, Finlanda, Norvegia si Suedia). Ultimele negocieri s-au purtat, aproape concomitent, cu 12 tari, ceea ce a pus mari probleme Comisiei Europene si tarilor membre;

Largirile anterioare au avut loc in conditiile "razboiului rece" si confruntarii dintre cele doua blocuri economico-politice diferite, ceea ce presupunea o solidaritate deplina a Occidentului cu tarile candidate. Procesul actual de largire are loc in contextul unor tensiuni intre SUA si unele tari europene (Franta, Belgia, Germania) membre ale Uniunii Europene. Aceasta noua situatie solicita promovarea unei politici echilibrate, care sa nu puna in pericol realizarea obiectivului integrarii in Uniune.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

4. Criteriile de aderare si proceduri.

In fata avalansei de cereri pentru aderare si din cauza situatiei in care se gaseau tarile candidate, Uniunea a stabilit in iunie 1993, cu prilejul Consiliului European de la Copenhaga, un set de 3 criterii pentru aderare si anume:

a.      Criteriul politic, care presupune ca tara candidata sa fi realizat stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului, precum si protectia minoritatilor;

b.      Criteriul economic, care inseamna existenta unei economii de piata functionala, precum si capacitatea de a face fata presiunii concurentei si fortelor pietei din cadrul Uniunii;

c.       Criteriul legislativ, adica armonizarea legislatiei nationale cu cea comunitara si preluarea intregului "acquis comunitar", existenta cadrului legal si administrativ.

Ulterior, cu prilejul Consiliului European de la Madrid s-a mai adaugat un criteriu, care se refera la capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, ceea ce inseamna ca aderarea propriu-zisa a acestora va avea loc dupa reforma institutiilor comunitare si in functie de evolutia propriilor sale politici.

Pe aceasta baza, Uniunea a elaborat, cu prilejul Consiliului European de la Essen (Germania) din decembrie 1994, o strategie de pre-aderare, care a inclus:

Relatii structurale cu institutiile Uniunii (Consiliul European, Consiliul de Ministri, Parlament si Comisia Europeana);

Dezvoltarea acordurilor europene;

Asistenta financiara prin Programul PHARE;

Pregatirea pentru integrare in Piata Interna a Uniunii, in conformitate cu Cartea Alba elaborata de Comisia Europeana.

Procedura de aderare a fost definita, in principal, in art. 49 al Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii Europene. Acesta prevede urmatoarele:

Cererea de aderare este adresata Consiliului de Ministri al Uniunii, adica tarii care exercita presedintia Consiliului;

Decizia de deschidere a negocierilor in vederea aderarii la Uniune este luata de Consiliul European (la nivelul sefilor de stat sau de guvern) prin unanimitate, in baza unui aviz al Comisiei Europene si al avizului conform al Parlamentului European;

Negocierile de aderare se desfasoara pentru 31 de capitole, prin trecerea in revista, domeniu cu domeniu, a progreselor realizate de tara respectiva in transpunerea legislatiei comunitare in legislatia interna si aplicarea efectiva a regulilor ce guverneaza functionarea UE;

In vederea negocierii, fiecare stat candidat pregateste si prezinta Comisiei Europene documente de pozitie pentru capitolele respective, prin care isi face cunoscut punctul de vedere privind modul in care intelege sa negocieze domeniul respectiv, perioadele tranzitorii pe care le solicita pentru armonizarea deplina a cadrului legislativ sau alte elemente considerate importante pentru interesele sale.

La randul sau, Comisia Europeana pregateste propriile sale documente de pozitie pe care le inainteaza Consiliului, iar acesta da Comisiei un mandat de negociere. Statele membre isi stabilesc, prin Consiliu, o pozitie comuna fata de documentul de pozitie respectiv si fata de oportunitatea inchiderii provizorie a capitolelor aflate in negociere.

Incheierea unui capitol inseamna ca negocierile au fost finalizate provizoriu, potrivit principiului ca nimic nu este considerat definitiv negociat, atata timp cat nu s-au epuizat negocierile asupra tuturor celor 31 de capitole;

Dupa incheierea negocierilor, care se poarta cu toti membrii Uniunii si cu Comisia, se semneaza Tratatul de aderare. Pentru intrarea in vigoare, Tratatul trebuie ratificat de catre tarile membre, Parlamentul European si tara solicitanta, potrivit prevederilor constitutionale respective (de catre Parlament sau prin referendum national).

De regula, procedurile de ratificare dureaza 1,5 - 2 ani. Abia dupa ratificarea Tratatului de aderare, apartenenta unei tari la Uniune devine efectiva.

5. Principiul "regatei" in evaluarea pregatirii candidatilor.

La mijlocul anilor '90, predomina idea - sustinuta si de Romania - ca aderarea noilor tari candidate se va face simultan. Ulterior, insa, a fost avansat si acceptat asa-numitul principiu al "regatei", in sensul ca tarile vor adera in functie de meritele fiecareia si vor ajunge la "punctul de sosire" in baza propriilor performante.

De aceea, pentru inceperea negocierilor de aderare, candidatii au fost impartiti in doua grupuri:

a.      Grupul de la Luxemburg (Cipru, Estonia, R. Ceha, Polonia, Slovenia si Ungaria), care a inceput negocierile in 1999;

b.      Grupul de la Helsinki (Romania, Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta si Slovacia), care a inceput negocierile in anul 2000.

Ulterior, o parte din tarile grupului de la Helsinki a incheiat negocierile mai devreme. De aceea, in iunie 2003, 10 tari candidate au semnat, la Atena, Tratatul de aderare la Uniune. Acestea au aderat efectiv la Uniune, la 1 mai 2004.

Romania si Bulgaria, care au semnat Tratatul de aderare la 25 aprilie 2005, vor adera la Uniune in anul 2007.

Grupul de 10 tari care au aderat la Uniune in 2004, la care se adauga Romania si Bulgaria, fac parte, impreuna, din cel de-al 5-^lea val de extindere. Aceasta largire nu se considera a fi incheiata pana cand nu vor adera efectiv si Romania si Bulgaria, in legatura cu care exista o decizie politica a Consiliului European. Nici o tara membra a U.E. nu pune sub semnul intrebarii aderarea acestor doua tari.

6. De ce a fost interesata Uniunea Europeana sa se largeasca din nou ?

Uniunea Europeana nu s-ar fi largit pe mai departe daca acest proces nu i-ar fi adus beneficii politice, economice si geo-strategice.

In privinta beneficiilor politice trebuie pornit de la aprecierea ca scopul fundamental al Uniunii este promovarea pacii, securitatii si stabilitatii intre tarile europene. De aceea si efectele extinderii trebuie judecate in principal in functie de acest criteriu. Largirea actuala - ca si cele precedente - se inscrie in prevederile art. "A" al Tratatului de la Roma, care definesc obiectivele fundamentale ale Uniunii, ca fiind "procesul de creare a unei Uniuni tot mai stranse intre popoarele Europei". Si intrucat democratia, statul de drept si respectarea drepturilor omului sunt cerinte obligatorii pentru calitatea de membru al Uniunii, aceste preconditii joaca un rol important pentru intregul continent. In acest fel, zona central si est-europeana va reprezenta un spatiu democratic, stabil si prosper. De asemenea, largirea va promova cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne, al luptei impotriva terorismului, crimei organizate si traficului de droguri, care ameninta securitatea cetatenilor pe intregul continent.

In privinta beneficiilor economice, trebuie recunoscut ca tarile Europei Centrale si de Est reprezinta o importanta piata pentru Uniunea Europeana. Cu o populatie de 106 milioane si o suprafata de 1,1 milioane km² , Europa Centrala si de Est reprezenta 29 % din suprafata si 33 % din populatia Uniunii Europene. Dar, PIB-ul combinat al acestor tari nu reprezenta decat 4 % din PIB-ul tarilor membre ale UE. Ponderea lor economica era echivalenta cu a Olandei, desi acestea au o populatie de 7 ori mai numeroasa.

Extinderea Pietei Interne a Uniunii cu peste 100 milioane consumatori este de natura sa imprime un nou dinamism economiei europene, permitand o crestere semnificativa a activitatilor economico-comerciale in tarile membre ale Uniunii.

Deja, cadrul creat de Acordurile Europene, care asigurau accesul liber pe piata a marfurilor, serviciilor si capitalului, a determinat o puternica crestere a comertului si investitiilor cu tarile din Europa Centrala si de Est. UE si-a dublat importurile din tarile candidate la aderare, dar si-a triplat exporturile in aceste tari. Nu exista indoiala ca nivelul relativ scazut de dezvoltare economica al acestor tari va pune unele probleme de ajustare pentru tarile UE. Atata timp insa cat se va manifesta suficienta vointa politica de ambele parti, integrarea in UE a tarilor din Europa Centrala si de Est nu va pune probleme insurmontabile.

Si din punct de vedere geo-strategic, largirea UE ofera importante beneficii pentru Uniune. Prin cresterea fortei sale economice, comerciale si stiintifice, Uniunea se va manifesta si ca o importanta forta politica, fiind recunoscuta ca un actor important in viata politica internationala. Intr-o lume globalizata, si probabil multi-polara, Uniunea va deveni un important partener in solutionarea problemelor cu care se confrunta lumea contemporana.

7. Avantajele largirii pentru tarile candidate.

Largirea Uniunii Europene aduce serioase beneficii pentru tarile candidate la aderare:

Acestea sunt sprijinite in procesul de tranzitie spre democratie si economia de piata, urmarindu-se respectarea drepturilor omului, functionarea statului de drept, a pluralismului politic si a separatiei puterilor in stat;

Beneficiaza de tehnologii avansate pentru modernizarea industriei si a agriculturii, a introducerii unui management modern;

Patrunderea pe Piata Interna a UE le permite cresterea productivitatii si a nivelului de trai al populatiei;

Perspectiva integrarii in Piata Interna a Uniunii le obliga sa-si creeze mecanisme de piata functionale, economii competitive, in masura sa reziste presiunilor concurentiale ale produselor si serviciilor occidentale;

Este garantata independenta si suveranitatea tarilor candidate, participarea acestora - in cadrul PESC - la solutionarea unor probleme importante ale lumii contemporane.

8. Costurile largirii Uniunii Europene.

Comisia Europeana si grupuri de experti independenti au efectuat o serie de studii privind consecintele economice si bugetare ale largirii. Concluziile generale erau urmatoarele:

Europa devine tot mai constienta de faptul ca efectele pe  planul stabilitatii, securitatii, pacii si unitatii ale largirii cu noile state candidate prevaleaza asupra aspectelor de natura economico-financiara (care nu sunt deloc de neglijat). Se poate afirma ca "nici un cost nu este prea mare pentru asigurarea pacii pe continent";

In acelasi timp, extinderea Uniunii Europene este practic imposibil de realizat fara costuri suplimentare efectuate de ambele parti. Noul cadru institutional al Uniunii Europene, reformele structurale efectuate in politicile comunitare coroborate cu eforturile tarilor candidate, pot conduce la diminuarea substantiala a costurilor totale ale extinderii Uniunii Europene si, mai mult, la o dinamica descendenta in timp a acestora pentru Uniune, pe masura ce noile state aderente vor fi capabile sa preia din costurile respective;

Estimarile arata ca, pe termen scurt si mediu, Uniunea Europeana va trebui sa faca eforturi substantiale pentru a asigura integrarea deplina a tarilor din Centrul si Estul Europei.

Media PIB/locuitor in tarile central si est-europene candidate reprezenta, in 1995, doar 30 % fata de media PIB/locuitor in tarile membre ale Uniunii. De aceea, UE a fost nevoita sa acorde fonduri suplimentare importante pentru reducerea deosebirilor mari care exista intre tarile membre si cele candidate. Este vorba, in special, de fonduri pentru agricultura, ocuparea fortei de munca in zonele defavorizate, dezvoltarea infrastructurii de drumuri si facilitati pentru populatie (apa, gaz, incalzire), ridicarea standardelor de mediu.

Costuri importante urmau sa fie suportate si de tarile candidate pentru :

Infaptuirea reformei economice, a restructurarii industriei si transporturilor si modernizarea agriculturii;

Transpunerea in practica a "acquis-ului comunitar". Nu armonizarea legislatiei nationale cu cea comunitara costa mult, ci implementarea acesteia din urma. De exemplu, numai transpunerea integrala a legislatiei de mediu pentru a atinge standardele UE ar costa Romania cca. 29 miliarde EURO;

Absorbtia fondurilor comunitare avand in vedere ca fiecare proiect este suportat, in medie, in proportie de 70 % de UE si 30 % de bugetele nationale.

Este cert ca aderarea la UE costa. Dar, care ar fi oare costurile ne-aderarii ? Ne-aderarea ar insemna, de fapt, impingerea spre sub-dezvoltare. De aceea, avantajele aderarii sunt cu mult mai mari decat costurile.

Ce va insemna reusita actualei extinderi a Uniunii Europene ?

Inglobarea tarilor din Europa Centrala si de Est in structurile politice si economice ale Europei de Vest, va avea un impact pozitiv in favoarea pacii, democratiei, stabilitatii si prosperitatii popoarelor continentului;

Sustinerea in tarile candidate a problematicii drepturilor omului si deschiderea granitelor;

Cresterea autoritatii Uniunii Europene pe plan international , indeosebi in plan politic (in conformitate cu ponderea sa economica si comerciala);

Sporirea colaborarii intre tarile membre in domeniile justitiei si afacerilor interne, in lupta impotriva terorismului, criminalitatii organizare si amenintarii drogurilor;

Reducerea presiunilor migratiei prin cresterea prosperitatii in tarile candidate la aderare;

Imbunatatirea standardelor de mediu in Europa Centrala si reducerea poluarii transfrontaliere de care va beneficia intreaga Europa;

Stimularea cresterii economice si a competitivitatii prin sprijinirea Pietei Unice, adaugand peste 100 milioane de consumatori;

O mai mare rata a cresterii intr-o Uniune Europeana extinsa, datorita transferurilor de tehnologie si accesului liber pe pietele in expansiune;

Posibilitati sporite pentru consumatori de a alege produse si servicii la preturi mai mici, datorita cresterii competitivitatii.

In cadrul unei reuniuni cu reprezentantii landurilor din fosta RDG, de la inceputul lunii septembrie 2000, cancelarul de atunci al RFG, Gerhard Schröder a spus: "Extinderea spre Est (a Uniunii Europene) va oferi noi sanse: noi piete pentru industria noastra si in acelasi timp o noua concurenta". In cadrul Conferintei ambasadorilor Germaniei, din 4 septembrie 2000, acelasi cancelar afirma urmatoarele: "Extinderea va crea oportunitati atat in sfera politica, cat si in cea economica. Vom beneficia de o piata interna mai mare in Europa. Va beneficia, de asemenea si securitatea Europei: a aduce in cadrul Uniunii tarile din Europa Centrala si de Est inseamna a realiza un castig decisiv in domeniul securitatii".

Uniunea Europeana este singura structura in masura sa garanteze, pe termen lung, stabilitatea si, mai ales, prosperitatea popoarelor continentului nostru. In plus, dupa largire, Europa va reprezenta cea mai mare piata si cea mai importanta putere economica mondiala.

In unele tari ale Uniunii Europene se apreciaza insa ca riscurile sunt mari: va reusi Uniunea Europeana sa asigure stabilitatea in noile state membre sau risca sa se precipite ea insasi in destabilizare ?

Alte intrebari se pun:

Procesul de unificare europeana va continua sub forma si ritmul actual sau nu cumva o Uniune Europeana - regrupand aproape o jumatate de miliard de oameni risca, in ultima instanta, sa se prabuseasca din cauza gigantismului sau ?

Va fi oare posibil sa se mentina coeziunea interna a acestei comunitati internationale ?

Cum va fi capabila Uniunea sa guverneze si sa actioneze in acelasi timp ?

Sunt intrebari la care va raspunde timpul, in conformitate cu capacitatea si vointa politica a tarilor membre.