IMPACTUL EXTINDERII SPRE EST A UNIUNII EUROPENE

IMPACTUL ASUPRA TARILOR CANDIDATE

Pentru tarile candidate la integrarea in UE, impactul este unul deosebit

materializandu-se atat in efecte pozitive (beneficii) cat si in efecte negative (costuri).

Sub aspectul efectelor pozitive, cele mai importante se refera la:

liberalizarea comertului (cresterea exporturilor);

reforme structurale microeconomice;

cresterea intrarilor de capital;

liberalizarea pietelor;

accesul la finantarea comunitara.

Toate aceste efecte pozitive inseamna crestere economica a nivelului de trai,

dezvoltarea regionala echilibrata, imbunatatirea standardelor de mediu, prin urmare

cresterea convergentei spre tarile din UE.

Liberalizarea comertului a inceput sa inregistreze rezultate notabile

incepand cu primii ani ai tranzitiei, UE devenind in timp principalul partener comercial

al acestor tari. Cresterea comertului exterior bilateral are la baza urmatorii factori

determinanti:

Crearea cadrului juridic prin diverse instrumente juridice intre care

acordurile europene de asociere chiar daca acestea au fost oarecum afectate de

deficitele comerciale ale acestor tari cu cele din UE;

Caracterul de monopol al relatiilor comerciale din partea UE sustinut de

faptul ca tarile candidate s-au orientat masiv spre UE in detrimentul altor relatii

existente anterior realizand dupa unii autori 1 asa numita deturnare de comert;

Reformele structurale desfasurate sub impulsul cerintei dezvoltarii unei

economii de piata functionale - criteriul economic de aderare - cu implicatii

favorabile asupra cresterii schimburilor comerciale bilaterale, al intrarii pe piata unica

interna a UE;

Avantajul comparativ al tarilor candidate decurgand din situatia ca

acestea au o forta de munca calificata, numeroasa si ieftina care plaseaza aceste tari

in concurenti redutabili pentru anumite produse.

In relatia cu tarile din UE s-au mentinut totusi deficite comerciale ale tarilor

candidate, dintre care 10 sunt noi membre ale UE, din cauza nivelelor diferite de

dezvoltare ale celor doua grupari.

Ca urmare a liberalizarii comertului, prin inlaturarea barierelor comerciale

tarifare si netarifare se impune o tendinta de participare tot mai intensa si complexa

la schimburile internationale cu efecte microeconomice asupra unitatii de

productie in sensul adaptarii acesteia la cerintele internationale prin preocupari

pentru cresterea productivitatii muncii, imbunatatirea capacitatilor manageriale,

dezvoltarea marketingului si compartimentelor de cercetare-dezvoltare, preocupari

care au drept consecinte: diminuarea costurilor unitare de exploatare, cresterea

eficientei, rationalizarea activitatii de productie, alinierea preturilor la cele

internationale, schimbarea ponderii unor sectoare de productie in functie de cerintele

pietei si, tinand cont de avantajele comparative, cresterea tehnologica si a inovatiei.

Intrarile de capital

Dupa includerea tarilor ECE in UE, ca urmare a imbunatatirii oportunitatilor,

investitiile de capital (directe, imobiliare si de portofoliu) in aceste tari vor

continua sa vina dinspre tarile UE in aceleasi ritmuri inalte ca si inainte de aderare.

Investitiile de capital se orienteaza inspre tarile noi membre UE ori candidate

in primul rand din ratiuni economice, in vederea realizarii unei alocari mai eficiente a

resurselor tinand cont de imbunatatirea unor conditii necesare realizarii investitiilor si

de forta de munca ieftina si calificata din aceste tari care vor face parte din viitoarea

piata unica interna. Astfel de investitii contribuie la dezvoltarea tarilor respective, la

crearea de noi locuri de munca, la acoperirea deficitelor balantelor de plati ale

acestora.

Intrarile de capital in aceste tari au fost un fenomen care s-a manifestat

progresiv inca de la inceputul perioadei de tranzitie.

Ca efect al obiectivului strategic de integrare in UE, tarile in tranzitie, viitoare

candidate la integrarea europeana, au inceput deschiderea economiilor lor, in special

spre UE, sporind concurenta si generand fundamente pentru restructurare.

Un rol important in deschiderea economiilor, imbunatatirea performantelor si

restructurarea diverselor sectoare economice l-au avut investitiile directe (ISD) care

au beneficiat si de liberalizare timpurie.

Pe ansamblul tarilor ECE, aceste fluxuri de capital dinspre UE au progresat

puternic in perioada 1996-2000, beneficiarii principali fiind Polonia, Republica Ceha

si Ungaria cu 82% din totalul investitiilor. Conform datelor statistice, in anul 2000,

80% din fluxurile de ISD intrate in tarile candidate proveneau din UE 15, crescand de

la 6,5 miliarde ECU in 1996 la 19 miliarde euro in 2000, dintre care 2/3 aveau ca

sursa trei tari: Germania, Olanda si Franta, urmate de Austria si Marea Britanie cu

ponderi importante 8%, respectiv 6%. Deschiderea economica in principal spre

"vest" a tarilor ECE a facut din ele o puternica piata potentiala pentru localizarea

investitiilor europene avandu-se in vedere dimensiunea in general mare a celor mai

multe dintre aceste piete - numar mare de consumatori - cat si costurile reduse ale

unor factori de productie, intre care forta de munca, care asigura o competitivitate

mare.

Cresterea economica, stabilizarea macroeconomica, dezvoltarea serviciilor

financiare ale acestor tari au contribuit la atragerea de fluxuri financiare sporite si la

marirea impactului investitiilor asupra acestora, statele receptoare beneficiind de

investitiile straine ca sursa de capital, tehnologie, cunostinte, acces la pietele tarilor

donatoare.

Impactul ISD in tarile ECE a fost influentat puternic si de procesul de

privatizare care a grabit intrarile de capital: tarile, precum Ungaria, care au vandut

imediat si rapid activele in procesul privatizarii au beneficiat de timpuriu si in flux

sustinut de ISD.

Intensitatea reformelor, asigurarea unui mediu economic accesibil, functional

au constituit un alt factor important al atragerilor de capital strain, in aceasta situatie

fiind Polonia si Republica Ceha.

Evolutia legislatiei in domeniu a reprezentat un alt factor determinant asupra

volumului de capital strain atras si chiar daca mai la toate tarile au existat un joc al

acordarii si retragerii de stimulente, de regula fiscale, nu toate au reusit sa pastreze

o legislatie coerenta.

Prin urmare, toti acesti factori tineau de beneficiarii de investitii - tarile in

tranzitie - si au fost determinanti in localizarea ISD. Deoarece acesti factori au fost

mai bine reprezentati in anumite tari, acestea sunt cele care au atras si fondurile cele

mai mari, respectiv Polonia, Ungaria si Republica Ceha.

Potrivit rapoartelor UNCTAD, in cazul tarilor in tranzitie evolutia ponderii in

totalul investitiilor internationale a fost urmatoarea: 1% in 1991, 5% in 1995, 4% in

1997, 2,5% in 1999. In anii 2000 si 2001, ISD orientate spre statele centrale si

est-europene au inregistrat un trend crescator fiind de 3,7% la sfarsitul lui 2001, in

conditiile in care in 2001 s-a inregistrat o diminuare a investitiilor in celelalte zone.

Tarile ECE inregistrau la sfarsitul anului 2001 o valoare absoluta de 160,4

miliarde USD, respectiv 2,34% din totalul mondial. Evolutia tarilor ECE pe drumul

integrarii europene si diferentierea performantelor acestora au fost influentate

puternic de nivelul ISD atrase - Tabelul nr. 1.

Astfel, la 30 iunie 2002 Polonia inregistra 61 miliarde USD, Cehia, 30 miliarde

USD, Ungaria, 24 miliarde USD, Bulgaria, 4 miliade USD, Slovacia, 6 miliarde USD,

Romania, 8 miliarde USD.

Raportat pe locuitori - la nivelul 31 decembrie 2001 - conform informatiilor

publicate prin Raportul de evaluare din octombrie 2002 al Comisiei Europene, situatia

se prezenta astfel: Cehia, 2248 euro, Estonia 2084 euro, Ungaria, 1790 euro,

Slovenia, 1527 euro, Bulgaria 272 euro, Slovacia, 521 euro, Romania, ultimul loc,

245 euro si Polonia, 952 euro (din cauza numarului mare de locuitori - 39 milioane)

Liberalizarea pietelor

Liberalizarea pietelor, consecinta a largirii UE spre est, prin fenomenul de

redistribuire a veniturilor va face posibila obtinerea de rezultate favorabile,

mecanismele de piata contribuind la redistribuirea veniturilor si a diversilor factori de

productie.

Prin inlaturarea diverselor obstacole din calea liberei circulatii a factorilor de

productie si prin alocarea rationala si eficienta a resurselor europene, se realizeaza

convergenta preturilor bunurilor si serviciilor si a factorilor de productie cu efecte

benefice asupra dezvoltarii nationale si regionale.

Liberalizarea pietelor presupune luarea de masuri pentru mentinerea in piata,

in conditii de concurenta acerba, prin alocarea de resurse in vederea realizarii de

investitii atat in capitalul uman cat si tehnologic. Aceasta presupune dezvoltarea

intreprinderilor, perfectionarea fortei de munca, retehnologizarea si crearea de noi

produse cu impact pozitiv asupra dezvoltarii generale a tarilor candidate.

Liberalizarea preturilor determina alocarea resurselor in functie de criterii

economice si de competitivitate, ceea ce poate insemna o localizare mai mare de

resurse in noile tari membre, cu efecte pozitive asupra acestora.

Din punct de vedere al teoriei economice, dar si al practicii, in conditiile in care

intr-un proces integrationist exista zone inegale ca nivel de dezvoltare si potential

economic, cele mai mari castiguri le au economiile mici.

Din cauza diferentelor mari intre vechile tari membre si noile tari membre UE

ori candidate, in cazul indicatorilor macroeconomici cum ar fi ponderea sectorului

agricol in total economie, veniturile pe locuitor si nivelurile de dezvoltare sectoriala,

noile tari membre ori candidate UE vor avea nevoie de o perioada indelungata pentru

a egaliza nivelul din Uniune.

Richard Baldwin 1, care pleaca de la o crestere anuala medie a tarilor membre

UE de 2%, stabileste in cazul unor variante de crestere a tarilor candidate perioade

necesare de zeci de ani pentru egalizarea nivelurilor de dezvoltare - Tabelul nr. 2.

Cele patru libertati

La avantajele pentru tarile noi membre sau candidate ale UE se adauga cele

patru libertati:

libera circulatie a bunurilor;

libera circulatie a serviciilor;

libera circulatie a capitalurilor;

libera circulatie a persoanelor.

Libera circulatie a bunurilor - prin eliberarea anumitor bariere tarifare si

netarifare ca urmare a liberalizarii comertului s-au creat avantaje, de care au

beneficiat cel mai rapid tarile de dimensiuni mici, iar din cadrul categoriilor sociale,

cel mai mult consumatorii si exportatorii. Cu cat mai repede au fost realizate

reformele cerute de integrarea in UE, cu atat mai mult s-a beneficiat de aceasta

libertate.

Libera circulatie a serviciilor - serviciile care sunt prestate la standarde

europene, in special cele create prin investitii straine ori privatizate, vor fi avantajate.

Printre acestea, care au inregistrat si cele mai bune rezultate, mentionam sectorul

bancar si al asigurarilor, al telecomunicatiilor, transporturilor, constructiilor, distributia

comerciala si turismul. Dintre categoriile sociale si in acest caz cei mai avantajati sunt

consumatorii din cauza scaderii preturilor ca efect al cresterii concurentei.

Libera circulatie a capitalurilor - capitalul strain a fost atras de tarile ECE

ca urmare a cresterii oportunitatilor prin realizarea reformelor cerute de integrare dar

si ca urmare a marilor privatizari care au fost facute in aceste tari. In multe din

aceste investitii productivitatea muncii a crescut mai repede decat salariile ceea ce a

dus la cresterea competitivitatii.

Datorita anumitor conditii specifice si in viitor tarile membre UE si cele

candidate vor cunoaste afluxuri de capital strain.

Libera circulatie a persoanelor - libera circulatie a persoanelor, in special

a fortei de munca, a fost una dintre problemele sensibile ale negocierilor de aderare

plasata sub sceptrul temerii posibilului exod dinspre tarile candidate, drept pentru

care au fost stabilite perioade tranzitorii care ajung la 7 ani. In cazul Romaniei,

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

perioada tranzitorie este de 2 ani, care poate fi majorata la 5, maximum 7 ani. O

astfel de tendinta exista si cel mai bun exemplu este al Romaniei, dar apreciem ca

realizarea reformelor structurale necesare integrarii va diminua mult aceasta tentatie,

care ar putea fi chiar in detrimentul vechilor membri UE care se confrunta cu mari

deficite in domeniul fortei de munca. Agricultura reprezinta unul dintre cele mai

sensibile domenii ale negocierilor de aderare, inclusiv in perioada de dupa aderare.

Parerea generala este ca agricultura, din cauza liberalizarii mai lente a

comertului cu produse agricole, nu a beneficiat de avantajele tranzitiei si nu este

foarte clar cat va beneficia dupa aderare. Cei care sigur vor pierde vor fi comunitarii

din noile state membre UE din cauza preturilor ridicate la produsele agricole din piata

unica comunitara. Progresul agriculturii din noile state membre va fi marcat de

restructurarile nationale, asistenta financiara UE, dimensiunile exploatarilor agricole,

finantarile primite fiind mai consistente in cazul celor mari si, nu in ultimul rand, de

evolutia ulterioara a politicii agricole comunitare (PAC).

Aderarea la UEM

Realizarea procesului de aderare la UEM, care presupune indeplinirea

anumitor criterii pentru realizarea apropierii cat mai mari, respectiv a convergentei

spre UE, finalizarea tuturor reformelor necesare si, implicit, un management

performant inseamna, in fapt, efecte benefice in planul cresterii economice si sociale.

IMPLICATII ASUPRA UE

Principalele implicatii asupra UE 15 se localizeaza in plan institutional,

economic si al integrarii monetare.

Implicatii institutionale

Extinderea spre est, care ar putea, in perspectiva, sa depaseasca ca numar

tarile UE 15, considerata de multi autori ori analisti comparabila, prin modificarile in

special in plan institutional, cu crearea pietei unice interne si cu crearea zonei euro, a

pus pentru UE la ordinea zilei revizuirea tratatelor constitutive in sensul reformei

structurilor institutionale care dadeau deja semnale de insuficienta chiar si pentru

"cei 15" pentru ca in realitate erau aceleasi institutii initiale.

In perspectiva largirii se cauta raspuns la intrebarea: va mai ramane UE

eficienta dupa dublarea numarului de membri? Aceasta sarcina imperativa si-au

asumat-o sefii de stat si de guvern la cea mai lunga conferinta interguvernamentala

din decembrie 2000 prin adoptarea Tratatului de la Nisa. Presedintele Frantei,

Jacques Chirac considera ca "Acordul de la Nisa a fost un mare succes al Uniunii

Europene", in timp ce alti lideri au avut aprecieri critice asupra tratatului.

Scopul convenirii acestui tratat a fost realizarea schimbarilor institutionale

necesare precum si imbunatatirea functionarii celor mai importante institutii: Comisia

Europeana si Consiliul European.

Obiectivul major al Tratatului de la Nisa a fost pregatirea extinderii Uniunii in

centrul si estul Europei. "Acomodarea" institutiilor comunitare la viitoarea extindere a

necesitat revizuirea structurilor, problemele principale vizand marimea Comisiei

Europene, ponderea voturilor in cadrul Consiliului European, extinderea numarului

domeniilor in care deciziile se iau cu majoritate calificata, numarul si repartitia

locurilor in Parlamentul European largit, luarea deciziilor in cadrul Bancii Centrale

Europene, adoptarea principiului flexibilitatii si al cooperarii consolidate.

Necesitatea reformelor institutionale a fost determinata de faptul tot mai

evident ca viitoarea largire a Uniunii Europene era deosebita radical de celelalte

avandu-se in vedere:

Largirea UE cu 10 state - a V-a largire - depasea cele patru extinderi care

au adus doar 9 membri;

Decalajul mai mare intre membrii viitori si cei existenti, comparativ cu cel

dintre Grecia, Spania sau Portugalia si UE, la data aderarii. Contributia la UE a celor

10 tari care au fost admise in mai 2004 este de aproape o treime ca populatie, dar in

jur de 4% ca PIB. Media PIB pe locuitor in cele 10 tari este de circa o treime fata de

UE. Cele 10 tari au fost intr-un proces de tranzitie la economia de piata dupa 50 de

ani de economie planificata centralizat. De asemenea, preluarea acquis-ului

comunitar de catre acestea a fost facuta la nivelul cel mai de jos fata de oricare alt

candidat precedent, in conditiile in care UE devine din ce in ce mai complexa;

Perturbarea echilibrelor interne ale UE dupa extinderea spre est, aceasta

aratand altfel decat inainte. Desi tarile candidate au cunoscut transformari

fundamentale, largirea UE cu noi membri va mari decalajele cu privire la dezvoltarea

si prosperitatea in cadrul UE deoarece fiecare membru nou va dezechilibra sistemul

de redistribuire la nivel comunitar in agricultura si in ceea ce priveste fondurile

structurale. Vor aparea dezechilibre si potentiale conflicte determinate de costul

integrarii intre vechii si noii membri, intre tarile bogate si cele sarace, intre tarile mari

si cele mici.

Tratatul de la Nisa a fost perceput ca avand doua reusite majore: eliminarea

obstacolelor din calea extinderii spre est si convenirea unor dezbateri cu privire la

viitorul Uniunii.

La Nisa s-a cazut de acord ca procesul de completare a reformei

constitutionale a UE sa se incheie cu o noua conferinta interguvernamentala in 2004

care sa dezbata urmatoarele subiecte:

Divizarea tratatelor in parti constitutionale si parti neconstitutionale;

Statutul juridic al Cartei Drepturilor Fundamentale;

Acordul asupra puterilor de decizie intre institutiile UE, guvernele nationale

si autoritatile regionale.

La 18 iunie 2004, Consiliul European de la Bruxelles a pus bazele Tratatului

de instituire a unei Constitutii pentru Europa. Constitutia inlocuieste tratatele

existente si este structurata in patru parti:

Partea I - se refera la obiectivele Uniunii, competentele, finantele,

procedurile decizionale si institutiile Uniunii;

Partea II - Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii;

Partea III - Politicile si functionarea Uniunii

Partea IV - Dispozitii generale si finale.

Intrarea in vigoare a Tratatului, incheiat pe termen nelimitat, este 1 noiembrie

2006 sau in prima zi a lunii care urmeaza depunerii instrumentului de ratificare de

catre ultimul stat care a ratificat Tratatul.

Principalele noutati si modificari:

Introducerea a doua noi institutii: un presedinte al Consiliului European si

un ministru al afacerilor externe, care este mandatarul Consiliului pentru politica

externa si de securitate comuna si vice-presedinte al Comisiei Europene; presedintele

Consiliului European este ales de catre Consiliul European pentru o durata de 2 ani si

jumatate, este reprezentantul la nivel inalt al UE in domeniul politicii externe si

membru al Comisiei Europene.

Comisia Europeana - membrii acesteia sunt alesi pentru un mandat de 5

ani pe "criterii de competenta generala si angajament european, iar independenta lor

este mai presus de orice indoiala". Comisia este formata din cate un reprezentant al

fiecarui stat membru, iar dupa anul 2014 numarul acestora va fi de 2/3 din numarul

statelor membre, conform unui sistem de rotatie egal intre state. Presedintele,

vicepresedintele si membrii Comisiei sunt supusi colectiv unui vot de aprobare a

Parlamentului European, pe baza aprobarii fiind numiti de Consiliul European, care

hotaraste cu majoritate calificata.

Consiliul de Ministri (Consiliul UE) hotaraste cu majoritate calificata, care

din 2004 va fi de cel putin 55% din membri, cuprinzand cel putin 15 dintre acestia si

reprezentand state membre care totalizeaza cel putin 65% din populatia Uniunii (in

proiectul de Constitutie procentele erau 50% si 60%).

Parlamentul European are un numar maxim de membri de 750 (fata de

735 cat era fixat de Conventie), iar pragul minim de reprezentare este de 6 membri

(fata de 4, numar fixat de Conventie) pentru fiecare stat membru, iar numarul maxim

de locuri pentru un stat membru este de 96 (fata de 99 la Conventie).

Introducerea de dispozitii specifice statelor membre ale zonei euro care

prevad ca dupa consultarea Parlamentului European si discutarea in cadrul Consiliului

European, Consiliul, la propunerea Comisiei, adopta o decizie europeana de intrare in

zona euro a statelor membre cu derogare.

Dupa cum se stie, procesul de ratificare a Constitutiei de catre cele 25 state

membre s-a impotmolit prin votul negativ dat la referendumurile din Franta si

Olanda, iar acordurile de aderare ale Romaniei si Bulgariei se bazeaza pe prevederile

Constitutiei.

Implicatii in planul integrarii economice

In perioada anterioara admiterii in mai 2004 a celor 10 state, opiniile emise de

autoritati si de specialisti cu privire la implicatiile integrarii au fost diverse si

contradictorii, reliefand implicatiile deosebite ale celui de-al V-lea val de largire,

cel mai mare din istoria UE.

Asadar, s-a conturat o prima implicatie si anume slabirea procesului de

integrare aflat in plina reforma.

Valery Giscard D' Estaing, fost presedinte al Frantei si presedinte al Conventiei

de reforma institutionala a UE afirma, in decembrie 2002, intr-un interviu acordat

ziarului "Le Figaro" ca "cei 15 pun carul inaintea boilor, largind UE inainte de a

consolida constructia casei comunitare". Afirmatia era bazata pe faptul ca reforma

institutionala era la inceput si pe dificultatile de aplicare a multor politici comune.

De asemenea, multi specialisti apreciau ca largirea ce urma gasea UE mult mai

nepregatita deoarece in cadrul Uniunii se manifestau contradictii majore intre

principalele tari membre, intre tarile mari si cele mici, intre tarile membre ale zonei

euro in care unele nu se incadrau in cerintele Pactului de Stabilitate si Crestere

Economica.

Pe de alta parte, Comisia Europeana, in Raportul din octombrie 2002 asupra

progreselor tarilor candidate, releva mai multe implicatii pozitive decat negative

asupra procesului de integrare, precizandu-se ca aderarea celor 10 la UE "va intari

unitatea continentului si va contribui la o era de pace durabila si de prosperitate",

respectiv "va produce beneficii economice substantiale" si va da "mai multa greutate

relatiilor externe ale UE".

Problema care a generat multe dezbateri si controverse o reprezinta "costul

largirii determinat de finantarea agriculturii si fondurile structurale". Fondurile

alocate pentru finantarea "celor 10" in perioada 2004-2006 sunt de peste 40 miliarde

euro, din care pentru finantarea agriculturii "celor 10" aproximativ 9,6 miliarde euro,

iar fondurile structurale, afectate politicii regionale si de coeziune sociala, sunt de 23

miliarde euro.

Fondurile nete alocate (fara contributia celor 10), mai ales cele pentru

finantarea agriculturii, au fost apreciate ca insuficiente de noile tari membre intre

care Polonia, Cehia si Slovacia avand in vedere ponderea mult mai mare a populatiei

ocupate in agricultura (20%) fata de UE (5%). Anual costul bugetar pentru cei trei

ani ar fi in medie de circa 14 miliarde euro adica 15% din bugetul UE si 0,15% din

PIB-ul total al celor 15 tari membre anterior largirii.

In afara de agricultura, controverse, conflicte si nemultumiri sunt si in ceea ce

priveste alocarea costurilor pentru politicile regionale si de coeziune (al doilea

post in bugetul UE, dupa agricultura) pentru care, in perioada 2004-2006 acestea

sunt de circa 213 miliarde euro, destinatia acestora fiind reducerea decalajelor de

dezvoltare intre regiunile tarilor membre.

Deoarece 6 din cele 10 tari noi membre au un PIB pe locuitor sub 40% din

media UE, unele tari beneficiare din cele 15 - Grecia, Spania si Portugalia - care n-au

atins inca media UE, se tem ca vor beneficia mai putin din cauza noilor veniti, cu atat

mai mult cu cat dupa 2006 UE va trebui sa stabileasca in favoarea acestora alocari

mai echilibrate (mai mari) ca expresie a manifestarii solidaritatii cu noii veniti.

O alta implicatie negativa determinata de largirea UE de la 15 la 25 sau 27

membri este localizata in domeniul fortei de munca, cu efecte asupra cresterii

somajului in tarile vechi membre ca urmare a asigurarii necesarului dinspre noii veniti

unde somajul este mai mare iar salariul mediu mult mai mic.

Totodata, o alta tendinta negativa pentru cei vechi ar fi si delocalizarea

mijloacelor productive care migreaza spre tarile noi membre ori candidate ca urmare

a oportunitatilor oferite de acestea, intre care costul scazut al fortei de munca.

Implicatii in planul integrarii monetare

Prin cerintele criteriilor de integrare, tarile candidate au luat masuri in vederea

realizarii convergentei cu tarile vechi membre UE, astfel ca toate tarile candidate

si-au fixat ca obiective macroeconomice reducerea ratei inflatiei, a deficitului bugetar

si a datoriei publice, iar concomitent cu trecerea efectiva la urilizarea euro, aceste

tari s-au orientat tot mai mult spre utilizarea monedei unice.

Din raportul privind rolul international al euro publicat de Banca Centrala

Europeana in decembrie 2002 se poate constata ca, de la lansarea euro in ianuarie

1999, rolul international al euro era sub asteptari: ca valuta de rezerva a bancilor

centrale, dolarul american detinea in continuare ponderea principala de 68% fata de

euro care detinea 13% (11% in 1999), in timp ce pe pietele financiare internationale,

emisiunile de obligatiuni in euro erau de 29% fata de cele in USD de 44%.

Concluzia raportului era ca pentru ca rolul euro sa nu ramana la stadiul de "rol

regional" trebuie consolidata zona euro.

Tarile noi membre, prin clauze exprese prevazute in acordurile de aderare,

s-au angajat la accederea in zona euro, ele avand pe perioada pregatirii pentru

admiterea in zona euro - adoptarea euro - statutul de tari membre cu derogare.

Admiterea imediata ori intr-o perioada relativ scurta - 2-3 ani - in zona euro a tarilor

noi membre ar avea implicatii negative asupra UE in sensul ca ar slabi si mai mult

convergenta economica in vechile tari membre.

De asemenea, obiectivul Comisiei Europene este de a nu grabi admiterea

acestor tari in zona euro, dar de a grabi admiterea in Eurosistem a vechilor tari

membre care inca nu sunt membre, respectiv Marea Britanie, Danemarca si Suedia.

Cadrul institutional bancar

Cadrul institutional bancar pentru realizarea politicii monetare a UEM,

respectiv pentru operarea euro, il constituie Sistemul European al Bancilor

Centrale (SEBC).

SEBC este constituit din Banca Centrala Europeana (BCE) si bancile

centrale nationale (BCN) ale celor 25 de state membre ale UE.

BCE si bancile centrale nationale ale statelor membre a caror moneda este

euro constituie Eurosistemul sau zona euro (eurozona). Potrivit prevederilor

Tratatului si Protocolului de stabilire a statutului european al bancilor centrale si al

Bancii Centrale Europene (Statutul), obiectivul principal al SEBC il constituie

mentinerea stabilitatii preturilor

SEBC, fara a aduce atingere obiectivului principal, mai are ca obiectiv

secundar sustinerea politicilor economice generale ale Uniunii pentru a contribui la

realizarea obiectivelor acesteia. Sarcinile fundamentale care revin SEBC sunt:

a) definirea si punerea in practica a politicii monetare a Uniunii;

b) realizarea operatiunilor de schimb valutar;

c) pastrarea si gestionarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;

d) promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.

Printre atributiile secundare putem enumera:

a) emisiunea monetara, BCE fiind singura autoritate abilitata sa autorizeze

emisiunea de bancnote euro si monede metalice euro;

b) coordonarea politicilor autoritatilor competente privind controlul prudential

al institutiilor de credit si stabilitatea sistemului financiar;

c) functii consultative ale BCE cu privire la reglementari ce intra in sfera sa de

activitate;

d) colectarea de informatii statistice, sens in care colaboreaza cu o gama

larga de organe si institutii ale Uniunii ori ale statelor nationale membre.

SEBC este organizat pe baza principiului respectarii independentei BCE si

bancilor centrale nationale si este guvernat de organele de decizie ale BCE.

BCE, care are personalitate juridica, pune in aplicare sarcinile SEBC atat direct

cat si prin intermediul bancilor centrale nationale. Organele de decizie ale BCE sunt

Consiliul Guvernatorilor si Comitetul Executiv. Un al treilea organ de decizie al SEBC

este Consiliul General.

Organul suprem de decizie al SEBC este Consiliul Guvernatorilor care este

format din membrii Comitetului Executiv al BCE si din guvernatorii bancilor centrale

nationale ale statelor membre care nu fac obiectul unei derogari (care fac parte din

Eurosistem) si guvernatorii bancilor centrale ale Marii Britanii, Danemarcei si Suediei

(care nu fac parte in prezent din Eurosistem).

Consiliul Guvernatorilor stabileste politica monetara in zona euro si

adopta orientarile generale pentru implementarea acesteia. De asemenea, acest

organ de decizie suprema adopta reguli de procedura privind organizarea interna a

BCE, exercita functii consultative si stabileste modul de reprezentare in cadrul

organismelor internationale. In domeniul politicii monetare, deciziile sunt luate cu

majoritatea simpla a voturilor persoanelor prezente; pentru deciziile ce tin de

capitalul BCE, voturile sunt ponderate in functie de ponderea fiecarei BCN in capitalul

subscris al BCE, membrii Comitetului Executiv neavand drept de vot.

Comitetul Executiv, care este format din presedinte, un vicepresedinte si

patru membri, conduce activitatea curenta a BCE si implementeaza politica monetara

in conformitate cu orientarile Consiliului Guvernatorilor. Membrii Comitetului executiv

sunt numiti de Consiliul European, dupa consultarea Parlamentului European si

Consiliului Guvernatorilor pentru un mandat de opt ani. Activitatea curenta este

desfasurata atat de BCE cat si de BCN carora aceasta le da instructiuni. Presedintele

Comitetului Executiv este si presedintele Consiliului Guvernatorilor si al Consiliului

General.

Consiliul General, este format din presedintele si vicepresedintele BCE,

precum si din guvernatorii BCN ale tarilor membre UE (include si tarile care nu

apartin zonei euro). Ceilalti membri ai Comitetului Executiv pot participa la sedintele

Consiliului General fara drept de vot.

Acest organ contribuie la realizarea functiilor consultative ale BCE si

pregateste tarile care nu sunt membre ale Eurosistemului pentru dobandirea acestei

calitati. Numarul membrilor Consiliului General a cunoscut recent o marire

considerabila ca urmare a admiterii, la 1 mai 2004, a celor 8 state din Europa

Centrala si de Est plus Cipru si Malta (UE 10).

Noile banci centrale (NBC) ale noilor membri UE 10 au fost integrate in SEBC,

guvernatorii NBC devenind membri ai Consiliului General, iar experti ai acestor banci

participa la sedintele SEBC pentru probleme ce cad in competenta Consiliului

General.

Asa cum rezulta din Raportul anual al BCE pe anul 2004, integrarea NBC in

SEBC a fost lina pe baza Planului General de Admitere, stabilit in 2003, NBC achitand

cota de participare la capitalul BCE.

In seminarul tinut la Paris, in martie 2004, la care au participat guvernatorii

NBC, inclusiv ai Romaniei si Bulgariei, s-au discutat problemele politicii monetare si

cursurilor de schimb, functionarii practice a ERM II, disciplinei bugetare in contextul

Pactului de Stabilitate si Crestere, economia standardelor financiare, reglementarile

contabile si guvernanta corporative.

In Rapoartele de convergenta din 20 octombrie 2004 ale BCE si Comisiei

Europene, concluzia a fost ca nici una din tarile UE 10 nu indeplineau toate conditiile

pentru adoptarea euro, inclusiv cele privind cerintele legislative pentru instituirea

independentei bancilor centrale

Reforma BCE - necesitate si continut

In conformitate cu prevederile legale aplicabile la inceputul anului 2003, era in

vigoare prevederea "un om - un vot" pentru cei 21 membri ai Consiliului

Guvernatorilor - 6 membri ai Comitetului Executiv si 15 membri reprezentand

guvernatorii UE 15.

In perspectiva maririi numarului guvernatorilor la 27 prin includerea "celor 10"

+ Bulgaria si Romania, luarea deciziilor prin votul a 33 de membri sau chiar mai mult,

avand in vedere numarul de tari candidate, ar fi devenit greoaie si inoperanta.

De aceea, in luna martie 2003, Consiliul European a adoptat un

amendament privind procedurile de votare in Consiliul Guvernatorilor, propus de

catre BCE, amendament inclus in proiectul de Constitutie a UE.

Sistemul de votare, astfel cum acesta a fost reformulat, este urmatorul:

Incepand cu data la care numarul membrilor Consiliului Guvernatorilor este

mai mare de 21, fiecare membru al Comitetului Executiv dispune de un vot, iar

numarul guvernatorilor care au drept de vot este de 15, pe baza unui sistem de

rotatie.

Incepand cu data la care numarul guvernatorilor este mai mare de 15 si

pana cand atinge numarul de 21, guvernatorii sunt repartizati in doua grupuri in baza

unui clasament realizat in functie de marimea cotei statului membru respectiv din PIB

brut total la pretul pietei si din bilantul agregat total al institutiilor financiare

monetare ale statelor apartinand zonei euro, cote ponderate cu 5/6, respectiv 1/6.

Primul grup este format din 5 guvernatori, celalalt grup din restul acestora, primul

grup avand 4 voturi si cel de-al doilea 11 voturi.

Incepand cu data la care se ajunge la 22 de guvernatori, acestia sunt

repartizati in 3 grupuri, in baza clasamentului mentionat.

Primul grup este format din 5 guvernatori ai primelor cele mai mari 5 tari si i

se atribuie 4 voturi. Al doilea grup este format din jumatatea numarului total de

guvernatori, in ordinea marimii tarilor, si i se atribuie 8 voturi si al treilea grup este

format din ceilalti guvernatori si i se atribuie 3 voturi.

In cadrul fiecarui grup, guvernatorii dispun de un vot pentru aceeasi perioada

de timp.

Modificarea clasamentului mentionat mai sus duce la modificarea dimensiunii

si componentei grupurilor.

Prin urmare intre grupurile mentionate exista o diferenta in ceea ce priveste

frecventa cu care membrii lor isi vor exercita drepturile de vot, respectiv guvernatorii

din primul grup vor avea o frecventa mult mai mare decat cei din grupul al treilea.

Aplicarea principiului de rotatie al votarii este pus in aplicare cu votul a 2/3 din

totalul membrilor Consiliului Guvernatorilor, indiferent ca au ori nu drept de vot; de

asemenea, se prevede ca acestia pot sa amane sistemul de rotatie pana la data la

care numarul guvernatorilor este mai mare de 18.

Analiza reformei sistemului de votare la BCE

Reforma ratificata de statele membre nu reprezinta o solutie pe termen lung,

procedurile de luare a deciziilor vor deveni mai greoaie si mai putin eficiente cu orice

noua aderare, nu este suficient de precisa si transparenta, iar schema de evaluare e

discutabila.

Sub aspectul eficientei, s-ar putea ca dimensiunea extinsa a Consiliului

Guvernatorilor, care presupune intalniri dese si lungi, sa nu corespunda recomandarii

BCE care sublinia necesitatea "mentinerii capacitatii Consiliului Guvernatorilor de a

adopta decizii in mod eficient si la timp", avand in vedere ca, de regula, eficienta

unui organism este invers proportionala cu dimensiunea sa.

Din punct de vedere al transparentei, unul din principiile fundamentale care

au guvernat elaborarea reformei, aceasta nu va fi realizata intocmai avand in vedere

complexitatea ratei voturilor in cele trei grupe de tari si faptul ca rotatia voturilor in

cadrul celor trei grupe nu este specificata. De asemenea, criteriul de stabilire a

voturilor fiind periodic actualizat este mai putin transparent decat unul fixat de la bun

inceput.

Schema de evaluare prin determinarea criteriilor de clasificare a tarilor

membre in cele trei grupe expune pe oficiali de a vota in interesul tarii lor. De

asemenea, criteriul de clasificare a tarilor lasa loc unor intrebari si interpretari.

Spre exemplu, nu a mai fost utilizat criteriul de la Maastricht - proportia 50/50

a marimii PIB-ului si a populatiei pentru determinarea contributiei tarilor la capitalul

subscris al BCE, inlocuindu-se criteriul populatiei cu cel al sectorului financiar; in

conditiile criteriului de la Maastricht, Belgia si Polonia s-ar situa pe acelasi loc 7, iar

Slovacia ar accede in grupul al doilea in timp ce Luxemburg ar trece in grupul al

treilea de tari.

De asemenea, sunt voci care considera ca variabila utilizata pentru calcularea

bilantului total agregat al institutiilor financiare monetare este gresita deoarece se

refera doar la amploarea, profunzimea si scopul pietelor de capital in ansamblu si ca

ar putea da o importanta prea mare unei tari care are un sector bancar amplu in

detrimentul celor cu o piata financiara puternic diversificata, exemplificandu-se cu

Marea Britanie care ar putea ocupa primul loc datorita amplorii, importantei si

marimii pietelor sale financiare si nu locul 5 ocupat prin aplicarea criteriului propus.

Concluzia care se impune este ca reforma BCE a rezolvat mai putine

probleme decat cele pe care le-a creat, din acest punct de vedere ea fiind privita ca o

solutie tranzitorie.

80

Reforma s-a limitat doar la sistemul de votare si nu a mers, mai in adancime,

la organele de decizie ale BCE asa cum au cerut Comisia Europeana si Parlamentul

European in opiniile lor oficiale privind propunerea de reforma. Au fost si propuneri

de transformare a Comitetului Executiv intr-un comitet de politica monetara care ar

putea stabili si ratele dobanzilor pe termen scurt in zona euro, pe modelul celor

existente in cadrul bancilor centrale 1, cu membri putini, iar Consiliul Guvernatorilor ar

ramane in competenta cu problemele generale - strategia si instrumentele politicii

monetare.

COSTURILE AMANARII LARGIRII UE

Amanarea largirii UE ar fi produs "costuri" de ambele parti:

Pe partea UE

amanarea largirii pietei unice;

instabilitate politica in Europa cu efecte de subminare a proceselor de

democratizare;

slabirea capacitatii UE in lupta impotriva crimei organizate, imigrarii ilegale

si terorismului;

cresterea segmentului euroscepticilor in tarile membre UE.

Pe partea tarilor candidate

incetinirea ritmului de dezvoltare economica;

privarea tarilor respective de beneficiile economice aferente integrarii;

slabirea interesului pentru realizarea reformelor economice;

descurajarea investitiilor directe cu efecte negative asupra cresterii

economice;

decizii cu privire la procesul integrarii cu consecinte directe asupra

mentinerii optimismului si interesului cetatenilor privitor la necesitatea integrarii.

Concluzii

Comparatia principalilor indicatori economici intre UE inainte si dupa aderarea

noilor membrii, precum si comparatia cu celelalte doua puteri economice mondiale -

SUA si Japonia arata in felul urmator:

Populatia si dezvoltarea economica

Populatia UE 25 a crescut cu peste 20%, fiind cea mai mare fata de celelalte

entitati economice din lume. PIB UE 25 este mai mare decat al SUA ori al Japoniei,

reprezentand 31,8% din PIB-ul mondial. Contributia la PIB-ul UE, pe baza cursurilor de

schimb curente, a "celor 10" a fost la nivelul anului 2003 de 4,5%, mult mai mica

procentual decat celelalte extinderi (in cazul "celor 10" baza de raportare fiind mult

mai mare). Calculat pe baza paritatii puterii de cumparare (PPC), PIB UE 25 este mult

mai mare decat al SUA ori al Japoniei.

Daca se stabileste PIB pe baza paritatii puterii de cumparare, la nivelul anului

2003, contributia in PIB a noilor tari membre este de 9,5%, marind si mai mult

ponderea UE 25 fata de celelalte doua tari.

PIB pe locuitor, din cauza numarului mare de locuitori ai noilor tari membre,

scade semnificativ media UE 25, mult mai mica decat celelalte doua tari; media

PIB-ului stabilita in termenii paritatii puterii de cumparare se apropie de nivelul

Japoniei iar PIB ca valoare absoluta este mai mare decat al celor doua tari.

Instituirea celor patru libertati - persoane, bunuri, servicii si capitaluri - va

constitui un impuls al dezvoltarii economice.

Comertul international

Aderarea noilor tari a redus usor ponderea UE 15 in comertul international

deoarece comertul tarilor vechi membre cu cele noi membre este mai semnificativ

decat comertul acestora cu tarile din afara UE. Pe baza datelor pentru 2003, ponderea

exportului UE 25 raportata la PIB reprezentand 12,4% este mai mare decat ponderea

SUA (9,3%) si Japonia (12,2%).

Structura productiei

Structura productiei in tarile noi membre este caracterizata prin ponderi mari in

PIB ale agriculturii (3,2%), industriei (31,9%) si ponderi mai mici ale serviciilor

(64,9%), precum si diferente de distributie a fortei de munca fata de media tarilor UE

15.

Tarile UE 10 au adus usoare modificari ale ponderilor acestor sectoare in PIB

UE 15. Comparativ cu celelalte doua blocuri economice, in UE 25 ponderea agriculturii

e mai mare, a industriei este mai mare ca in SUA dar mai mica ca in Japonia, iar in

cazul serviciilor, ponderea e mai mica decat in SUA, dar mai mare decat in Japonia.

Piata muncii

Somajul atat in varianta UE 15 cat si UE 25 este mult mai mare decat in

celelalte doua tari. In noile tari membre atat rata somajului cat si diferentele regionale

au crescut in anii precedenti din cauza reformelor structurale pentru realizarea unei

economii de piata.

Perspectivele de viitor sunt spre imbunatatirea acestor ponderi din cauza

efortului de micsorare a decalajelor economice fata de tarile UE 15. De asemenea,

noile tari membre au redus de la 64,4% la 63% si rata de angajare a fortei de munca

(proportia populatiei angajate la total populatie apta de munca), rata mult mai mica

decat in SUA ori Japonia.

Pozitia fiscala si dimensiunea sectoarelor guvernamentale

Noile tari membre nu au schimbat substantial ponderea in media deficitului

bugetar al UE 15, din cauza dimensiunii mici a economiilor acestora, chiar daca unii

din noii membri au mari deficite bugetare; in ceea ce priveste ponderea datoriei

publice in PIB in cazul noilor tari membre, aceasta este semnificativ mai mica decat

ponderea UE 15.

Deficitul bugetar in UE 25 este de -2,8% din PIB in 2003, mult mai mic decat

cel al SUA (- 4,6%) si al Japoniei (-7,5%), in timp ce sectorul guvernamental din

economia UE 25 este mult mai mare decat cel al SUA si Japoniei.

In cazul UE 25 cheltuielile guvernamentale sunt de circa 49% din PIB, iar

veniturile bugetare sub 46%, in timp ce in SUA acestea sunt de 34%, respectiv

aproape 30%, iar in Japonia 39%, respectiv aproape 31,6%. Datoria publica este

ridicata atat in UE 25 cat si in SUA (63%), dar mult mai mica decat in Japonia (157%).

Structura financiara

In cele mai multe tari noi membre, sectorul financiar, masurat prin total active

bancare si capitalizarea pietei de capital, este relativ mic si nu a modificat semnificativ

situatia UE 15.

Sectorul financiar al UE este orientat in continuare spre sectorul bancar, rolul

burselor de valori fiind mai mic, comparativ cu SUA unde situatia este exact inversa.

In alta ordine de idei, Raportul anual 2004 al Bancii Centrale Europene arata ca

bancile centrale ale celor 10 tari noi membre au fost integrate in Sistemul European al

Bancilor Centrale (SEBC) si guvernatorii lor au devenit membrii cu drepturi depline in

Consiliul General al BCE, iar experti ai noilor banci au statutul de membri cu drepturi

depline in sedintele SEBC. Nici una din cele 10 tari, conform Raportului de

convergenta al BCE din octombrie 2004, nu indeplineste conditiile, inclusiv cele

legislative cu privire la independenta bancii centrale, pentru adoptarea euro.

Prin urmare, impactul aderarii celor 10 tari din centrul si estul Europei asupra

UE nu a fost semnificativ si nu a schimbat caracteristicile fundamentale ori locul UE

in competitia cu celelalte doua tari comparabile, SUA si Japonia, insa pe termen lung

aportul noilor membri va deveni tot mai consistent.

Rezultatele economice ale tarilor UE 10 in primul an de integrare

In anul 2004, primul an de apartenenta la Uniunea Europeana a noilor tari

membre, UE 10, s-a inregistrat cea mai puternica crestere economica de la

inceputul tranzitiei, respectiv +4,8% in cazul grupului tarilor central-europene si

+6,9% in cazul tarilor baltice1

In primul grup, cel mai mare ritm de crestere l-au inregistrat Polonia 5,3%,

Slovacia 5,5% si Slovenia 4,6%, Republica Ceha si Ungaria 4% - Anexa nr. 1.

In cel de-al doilea grup s-au inregistrat ritmuri de crestere mai mari decat

primul, respectiv Lituania 6,7%, Estonia 6,2% si Letonia 8,5%.

Cresterea economica a fost sustinuta de cresterea cererii interne, atat a

consumului cat si a investitiilor. Ritmuri foarte inalte ale cererii de consum s-au

consemat in tarile baltice, intre 6,5-9%, si inalte in Polonia (4%), Slovacia si Slovenia,

Ungaria si Republica Ceha (ultimele inregistrand incetiniri de ritm).

In privinta investitiilor, ritmurile de crestere s-au situat la cote inalte - 14,2% in

Lituania, 12% in Letonia, 11,7% in Republica Ceha, 10% in Ungaria, iar in Polonia si

Slovacia, s-a trecut de la ritmuri negative de crestere la cele pozitive, 6,5%, respectiv

6,3%.

Exporturile, ca urmare a cresterii economice sustinute, au inregistrat ritmuri

inalte de circa 15% in Republica Ceha, Ungaria, Polonia si Estonia, ceea ce a

determinat o reducere a deficitului de cont curent la niveluri rezonabile sau foarte

reduse in Republica Ceha, Slovacia, Polonia, Slovenia mentinandu-se insa, din cauza

importurilor, la nivele ridicate in celelalte tari.

Inflatia a crescut in 2004 fata de 2003 in majoritatea tarilor mai sus

mentionate, principala cauza fiind ajustarile determinate de procesul integrarii in UE.

Au inregistrat cresteri Polonia cu 2,7%, Republica Ceha cu 2,1%, Ungaria cu 3,3%,

Letonia 6,2%, in timp ce in Slovacia si Slovenia, inflatia s-a redus.

Deficitul bugetar, in majoritatea tarilor, s-a redus, mai puternic in Republica

Ceha si Ungaria; in Polonia s-a marit de la 4,5% din PIB in 2003 la 4,8% in 2004.

Fata de rezultate primului an de integrare, raspunsul la intrebarea din titlul

subcapitolului daca integrarea noilor tari a fost un succes nu poate fi decat

pozitiv, confirmand in practica asteptarile cu privire la avantajele integrarii in UE.

Bibliografie:

1.   Raportul anual pe 2004 al Bancii Centrale Europene

2.   Dumitru Miron- Economia Uniunii Europene 2005

3 Comitetul pentru Probleme Economice si Monetare, Raport asupra propunerilor pentru o decizie a Consiliului privind un amendament la Art. 10.2 al Statului Sistemului European al Bancilor Centrale, Parlamentul European,martie 2003.

4.   Biblioteca ase.ro

5.   Euro-club.org

6.   Europa.eu