Sectiunea I-a

Organizarea Consiliului Uniunii Europene

Consiliul[1] reprezinta toate statele membre.

Ca organ interguvernamental, exprima legitimitatea statala a Comunitatilor.Fiind un colegiu de reprezentanti guvernamentali, articolul l din Tratatul de la Bruxelles prevede: 'fiecare guvern delega pe unul dintre membrii sai', chiar daca, uneori, in mod exceptional, unele guverne sunt reprezentate printr-un inalt functionar.Daca ministrul Afacerilor Externe este considerat, uneori, ca principalul reprezentant al tarii sale in Consiliu, practica a consacrat participarea la reuniuni, de acest fel, si a altor ministri, cum ar fi: ministrul agriculturii, cel al transporturilor, al finantelor, al industriei s.a., in functie de ordinea de zi.

Acestia din urma participa fie alaturi de ministrii Afacerilor Externe, fie, de cele mai multe ori, singuri.

Generalizarea Consiliilor Sectoriale -denumite 'Consilii Specializate' - care au, natural, tendinta de a elabora o politica proprie, se straduieste sa-si pastreze o autonomie maxima, provocand o lipsa de unitate si coerenta cu grave prejudicii (contradictiile se manifesta intre politica agrara comuna si politica afacerilor externe sau politica bugetara, in special).Discutii se impun, de asemenea, si cu privire la restaurarea rolului de coordonator al 'Consiliului general' (Afaceri externe).Consiliul Comunitatilor europene (consiliul de Ministri) nu se confunda, deci, cu Consiliul european format din sefi de stat si guvern (organism politic), creat prin Actul unic european si, cu atat mai mult, nu se confunda cu Consiliul Europei.

Sectiunea a-II-a.

Organizarea Comisiei Uniunii Europene.

Comisia europeana reprezinta elementul executiv al Comunitatilor (Uniunii europene).

Este compusa din 20 de membri care au un statut de independenta fata de guvernele nationale, cu toate ca sunt numiti de acestea.Repartitia celor 20 de locuri, din cadrul Comisiei, pentru cele 15 state membre ale Uniuni Europene, este urmatoarea:

a) cele cinci state 'mari' - Franta, Germania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord si Spania - dispun de cate doua locuri.

b) celelalte zece state, 'mai mici', ca intindere - Belgia, Danemarca, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, Finlanda si Suedia - au desemnat cate un singur reprezentant.Numarul membrilor Comisiei europene, la fel ca si in cazul celorlalte organe institutionale, este variabil, modificandu-se in functie de numarul statelor membre.

Tratatul de la Bruxelles, facand referire la conditiile de fond pe care trebuie sa le indeplineasca membrii Comisiei, la art.ll, arata ca ele nu trebuie cautate decat printre natiunile statelor membre, in sensul ca acestia (comisarii) trebuie sa aiba cetatenia statelor care ii desemneaza.

Art.10, al aceluiasi Tratat de la Bruxelles, cu privire la natura si locul Comisiei intre celelalte institutii, arata ca 'isi exercita functiile, in deplina idependenta in interesul general al Comunitatilor'. Aceasta independenta se manifesta, indeosebi, in raporturile delegatilor cu statele membre, in indeplinirea sarcinilor lor, delegatii - reprezentanti nu solicita si nu accepta instructiunile nici unui guvern sau ale altui organism. Pentru aceasta, inclusiv functionarii comunitari, dispun de o serie de privilegii si imunitati, inscrise in Protocolul cu privire la privilegiile si imunitatile Comunitatilor europene din 8 aprilie 1965.

Cu ajutorul acestora se urmareste si realizarea unor garantii efective in sensul asigurarii independentei reale fata de statele membre, a reprezentantilor si a functionarilor comunitari in relatiile cu statele trimitatoare.Intre privilegiile si imunitatile comunitare retin atentia, indeosebi, cele ce urmeaza:-imunitatea de jurisdictie pentru actele savarsite in exercitarea atributiilor ce le revin, ca oficiali ai Comunitatilor europene, imunitate care isi mentine efectele si dupa incetarea activitatii in cadrul Comisiei, insa, in raport cu raspunderea pe care o pastreaza in continuare;-scutirea de impozite pe salarii si alte drepturi banesti acordate, in exercitatea atributiilor lor, de catre organele comunitare.

De fapt, la investirea in calitatea de reprezentant al statului, fiecare comisar se angajeaza, printr-o procedura solemna, sa respecte pe intreaga perioada a investiturii, precum si dupa aceea, obligatiile ce ii revin. Ei presteaza, astfel, un juramant in fata Curtii de justitie.

Totodata, este obligatorie asigurarea aceleiasi atitudini, de independenta, si din partea statelor membre care, inca de la inceput, s-au angajat sa o respecte, excluzand orice incercare de a influenta, intr-un sens sau altul, pe oricare dintre membrii Comisiei.

Din aceste considerente, delegatilor le sunt interzise toate activitatile care sunt incompatibile cu demnitatea primita. Le este interzis, spre exemplu, sa fie membri ai Parlamentelor nationale sau ai Parlamentului european.

Nu pot ocupa nici alte functii care le-ar aduce avantaje la incetarea mandatului, incalcarea acestor obligatii se sanctioneaza de catre Curtea de justitie, la cererea Consiliului sau a Comisiei. Un alt aspect este si cel potrivit caruia independenta acestei institutii se manifesta si in responsabilitatea sa politica in fata Parlamentului european.

Mandatul comisarilor poate inceta in urmatoarele situatii:

- deces;
- motiune de cenzura a Parlamentului;
- demisie voluntara;
- demitere din oficiu.

In cazul decesului, al demisiei voluntare si al demiterii din oficiu, statele membre in cauza isi pot desemna noii reprezentanti in Comisia europeana.Demiterea din oficiu intervine ca sanctiune si nu poate fi propusa de statele membre, chiar daca i-ar privi pe reprezentantii proprii.

Poate fi ceruta numai de catre Comisie in ansamblul ei ori de catre Consiliu, in oricare dintre cele doua situatii pronuntarea revine in competenta Curtii de justitie a Comunitatilor europene.

La inceput, comisarii erau numiti pentru un mandat de 4 ani. De la 23 ianuarie 1995 acest mandat a fost prelungit la 5 ani (cu posibilitatea reinnoirii) pentru a face sa coincida activitatea fiecarei Comisii cu cea a Parlamentului european, care, sub aspectul mandatului parlamentarilor dureaza tot 5 ani. Acest fapt permite Parlamentului european sa acorde un vot de investitura Comisiei, inainte de a-si incepe activitatea, consolidandu-i, astfel, legitimitatea democratica[2].Cei 20 de comisari au responsabilitati asemanatoare celor pe care le au ministrii care fac parte dintr-un guvern national. Deosebirea consta in aceea ca 'ministerele' Comisiei poarta denumirea de Directorate Generale (D.G.), care, la randul lor, sunt formate din mai multe directorate, asa cum un minister este compus din mai multe departamente .

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Functionarii publici din cadrul Comisiei europene reprezinta o categorie distincta de personal si numara peste 17.000 de persoane din cele peste 27.000 cate se afla angrenate in activitatile tuturor organelor comunitare.

Urmeaza, ca pondere, in ordine descrescatoare: Parlamentul, Consiliul, Curtea de conturi si Curtea de justitie.

Nationalitatea functionarilor publici, la fel ca si in cazul delegatilor statelor membre, este data de statele membre ale Comunitatilor europene reprezentate. Functiile comunitare nu pot fi ocupate decat de cetatenii statelor membre.

De regula, aceste functii sunt scoase la concurs, concurs anuntat prin intermediul Jurnalului Oficial al Comunitatilor europene.Spunem 'de regula', deoarece functiile de directori generali (numiti si functionari de rangul Al) si cele de directori (cunoscuti si sub denumirea de functionari de rangul A2) nu se ocupa prin concurs, ci ei sunt numiti de institutiile carora apartin (sefii acestor institutii), urmarindu-se realizarea unei repartitii echilibrate intre toate statele membre a demnitatiilor respective.

Atributiile functionarilor publici, raspunderea acestora, privilegiile si imunitatile respective, modul de rezolvare a conflictelor de munca s.a., sunt tot atatea probleme inscrise in documentul ce poarta denumirea de 'statutul functionarilor publici' (valabil pentru toti functionarii Consiliului, Comisiei, Parlamentului, Curtii de justitie si Curtii de Conturi).

Unele organe, cum este cazul Bancii europene de investitii, au realizat statute proprii, care prezinta unele particularitati. Personalul Bancii nu are statut de functionari comunitari, fiind angajati pentru perioade nedeterminate.Conflictele de munca ce apar intre functionari si Comunitatile europene sunt in competenta Tribunalului de Prima Instanta pentru solutionare.Comisia mai are in compunere si agenti care pot fi: angajati temporar (numai pentru prestarea anumitor activitati) ori angajati pentru perioade nedeterminate avand un statut asemanator cu cel al celorlalti functionari publici, mai sus mentionati.Personalul din compartimentul translatori si traduceri, ce numara peste 3000 de angajati, completeaza paleta compozitiei Comisiei europene.Comisia este un organism de tip guvernamental cu activitate permanenta.

Are o structura colegiala si se compune din: membrii Comisiei, serviciile si organele auxiliare.Ca organism colegial, Comisia este condusa de Presedintele si Vice-Presedintii acesteia, desemnati prin acordul comun al statelor membre, pentru o perioada de 2 ani, cu posibilitatea reinoirii mandatului.

Procedura este aceeasi ca si pentru numirea membrilor Comisiei.Practica tinde sa consacre o rotatie a conducerii intre delegatii reprezentanti ai statelor membre. Mai multe propuneri au fost facute in sensul angajarii Parlamentului european la alegerea Presedintelui Comisiei» sub forma unui vot de investitura, precum si asocierea Presedintelui la alegerea membrilor Comisiei fapt care consolideaza pozitia politica a Presedintelui, favorizand in acest fel formarea unei veritabile echipe si, deci, accentueaza, in buna masura, autoritatea si coeziunea Comisiei.

Rolul Presedintelui ramane, in esenta, de ordin administrativ, convocand si prezidand reuniunile Comisiei, si protocolar, reprezentand Comisia in exterior.

Aspectul politic al atributelor Presedintelui ramane, inca, in stadiul de deziderat.Comisia dispune si de un Secretariat General, care are sarcina de a-l asista pe Presedinte in indeplinirea atributiilor privitoare la coordonarea activitatilor interne si asigurarea relatiilor curente cu celelalte institutii.Chiar daca are un caracter, prin excelenta, colegial, Comisia procedeaza la o repartitie foarte precisa a raspunderilor, intre membru ce o compun, pe domenii proprii de activitate, domenii pe care, de altfel, le si coordoneaza.Sub aspect strict structural, organizatoric, Comisia europeana are in compunere, in prezent, 26 de Directorate Generale (similare ministerelor din sistemele nationale), directorate generale care la randul lor sunt constituite din mai multe directorate, asa cum ministerele au in compunere mai multe departamente.Toate sunt distribuite, potrivit repartitiei portofoliilor, intre cei 20 de comisari.

Fiecare comisar este asistat in activitatea pe care o desfasoara de un 'cabinet', care este format dintr-o echipa de consilieri.

Directoratele Generale, care exista in prezent in numar de 26, asa cum am aratat, sunt urmatoarele[4]:

D.G.I: Relatii externe: politica comerciala, relatii cu America de Nord, Extremul Orient, Australia si Noua Zeelanda;

D.G.IA:Relatii externe: Europa si noile state independente, PESC, serviciu extern;

D.G.IB:Relatii externe: Mediterana de Sud, Orientul Mijlociu si Apropiat, America Latina, Asia de Sud si Sud-Est si cooperarea Nord-Sud;

D.G. II:Afaceri economice si financiare;

D.G. III:Industrie;

D.G. IV:Concurenta;

D.G. V:Mijloace, Relatii industriale si Afaceri sociale;

D.G. VI:Agricultura;

D.G. VII:Transporturi;

D.G. VIII:Dezvoltare;

D.G. IX:Personal si Administratie;

D.G. X:Informatie, Comunicare, Cultura, Audiovizual;

D.G. XI:Mediu inconjurator, Securitate nucleara si Protectie civila;

D.G. XII:Stiinta, Cercetare si Dezvoltare;

D.G. XIII:Telecomunicatii, Transmiterea informatiei si valorificareacercetarii;

D.G. XIV:Pescuit;

D.G. XV:Piata interna si Servicii financiare;

D.G. XVI:Politica regionala si coeziune;

D.G. XVII:Energie;

D.G. XVIII:Credit si investitii;

D.G.XIX:Bugete;

D.G. XX:Control financiar;

D.G. XXI:Vama si Fiscalitate indirecta;

D.G. XXII:Educatie, Formare si Tineret;

D.G. XXIII:Politica intreprinderii, Comert, Turism si Economie sociala;

D.G, XXIV:Politica consumatorilor.

Numarul Directoratelor Generale, precum si impartirea lor pe domenii de activitate nu sunt fixe, ci se pot modifica de la o etapa la alta.

Pe langa cele 26 de Directoare Generale, in structura Comisiei mai intra:

Biroul statistic;
- Biroul juridic;
- Biroul de traduceri;
- Biroul pentru ajutorul umanitar al Comunitatilor;
- Servicii s.a.