Regiunea Marii Negre- interese, confruntare si cooperare

Regiunea Marii Negre- interese, confruntare si cooperare

Din punct de vedere geoeconomic, spatiul extins al Marii Negre reprezinta:[1]

- sursa, alternativa la cea araba si ruseasca, si spatiul de tranzit a 50 % din necesarul energetic al U.E. si, in perspectiva anului 2020, a 70 % din acest necesar, implicatiile asupra securitatii energetice a Europei fiind puse in evidenta si de santajul energetic rusesc asupra statelor din spatiul fostului lagar socialist european, din ianuarie 2006,

Din punct de vedere strategic, spatiul extins al Marii Negre reprezinta:

- frontiera sud -estica a euroatlantismului, tarmul vestic si sudic al Marii Negre constituind granita regionala a N.A.T.O.,

- placa turnanta si culoarul de acces spre Orientul Mijlociu Extins si Asia Centrala, - acvatoriul in care Rusia dispune de aproximativ 250 de vase militare, cele mai multe dislocate la Sevastopol, baza inchiriata pana in anul 2017.

O provocare strategica deosebita pentru regiunea Marii Negre vizeaza capacitatea acesteia de a juca rolul de veriga de legatura in transportul resurselor energetice eurasiatice catre consumatorii Uniunii Europene. In conditiile amenintarilor teroriste din Orientul Mijlociu, cererii sporite de resurse energetice a economiilor Chinei si Indiei si a sincopelor in aprovizionarea Europei cu resurse energetice rusesti, comunitatea euro-atlantica este vital interesata in diversificarea surselor de aprovizionare cu energie. In acest context, regiunea Marii Negre este menita sa se constituie intr-un pivot al transportului petrolului si gazului natural din zona Marii Caspice si Asiei Centrale catre pietele occidentale. In vreme ce SUA s-au implicat de timpuriu in proiecte legate de furnizarea energiei prin Marea Neagra, Uniunea Europeana a inceput doar in ultimii ani sa inteleaga[2].

Problema fragilitatii statale este deosebit de acuta in regiune, indeosebi in Republica Moldova si statele din Caucaz. In aceste state, guvernarile slabe sau autocrate, saracia extrema, conflictele inghetate (Transnistria si Nagomo-Karabagh) si amenintarile la adresa integritatii teritoriale alcatuiesc o mixtura dintre cele mai nefericite, iar mecanismele inadecvate de implementare a statului de drept ingaduie coruptiei si crimei organizate sa infloreasca[3] Mai mult decat atat, Dagestanul si Ingusetia s-au transformat in terenuri fertile pentru dezvoltarea islamismului radical, generator de terorism motivat religios.

Legaturile dintre stat si cetateni sunt extrem de precare indeosebi in Republica Moldova. Aceasta tara aflata la frontiera externa a UE are, potrivit ultimului recensamant, 3,58 milioane de locuitori, din care circa 600 de mii in afara granitelor. In 2006, aceasta diaspora moldoveneasca a trimis in tara sume de bani ce reprezinta, potrivit datelor Bancii Mondiale, 38,2% din PIB-ul Republicii Moldova. Astfel, Republica Moldova s-a plasat pe primul loc in topul primelor 10 tari beneficiare de remiteri pe plan mondial[4]. Doar o proportie infima din aceste remiteri este investita insa in mici afaceri in Moldova (6,5%). Covarsitoarea lor majoritate este investita in consum, educatia copiilor si aducerea membrilor de familie in strainatate. Imprejurarea vorbeste, o data in plus, despre caracterul extrem de fragil al relatiei stat-cetateni, ce poate sa submineze insesi bazele statalitatii moldovenesti.

Conflictele din regiunea Marii Negre nu numai ca au ramas nesolutionate, dar si-au pastrat intact potentialul de reaprindere. Relatiile dintre Armenia si Azerbaidjan raman afectate de conflictul din Nagorno-Karabagh. Georgia nu controleaza aproape 18 procente din teritoriul national, confruntata fiind cu miscarile secesioniste din Abkhazia si Osetia de Sud. Republicii Moldova ii este amenintata integritatea teritoriala de catre autoritatile de la Tiraspol ce controleaza Transnistria, o fasie ingusta de teritoriu la est de Nistru, dar extrem de importanta pentru elementele crimei organizate si imigrantii ilegali. Rusia ramane angrenata in conflictul din Cecenia, iar intreg nordul Caucazului ramane un viespar de miscari separatiste si conflicte etnice, ce ameninta nu doar stabilitatea Federatiei Ruse, ci si pe cea a regiunii in ansamblul sau[5].

Pe fondul nesolutionarii conflictelor inghetate, fortele separatiste au devenit din ce in ce mai active, iar teritoriile controlate de ei, raiul elementelor criminale. Din acest punct de vedere un important factor de risc in regiune il reprezinta organizatia neoficiala ce reuneste republicile nerecunoscute ale Transnistriei, Abkhaziei, Karabaghului de Munte (Nagorno-Karabagh) si Osetiei de Sud - TAKO. Liderii acestor entitati quasi-statale isi fac vizite reciproce, isi promit unul altuia sprijin politic si militar, semneaza acorduri economice, produc si traficheaza armament pentru zone de conflict.