Tratatul de la Paris privind instituirea CECO

Tratatul de la Paris privind instituirea CECO

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a fost prima Comunitate creata. Tratatul semnat la Paris in 18 aprilie 1951 de catre Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania si Italia, a intrat in vigoare la 25 iulie 1952 si a avut o durata de cincizeci de ani. Ideea constituirii acestei comunitati a apartinut francezului Jean Monnet, comisar al Planului francez de modernizare si a fost prezentata de Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei. Scopul principal al Planului si mai tarziu al C.E.C.O este acela al plasarii productiei franco-germane de carbune si otel sub o institutie suprema comuna, inalta Autoritate, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene care impartaseau aceleasi principii de dezvoltare pasnica[1]. Astfel, datorita geniului inventiv al unui om remarcabil - Jean Monnet - este creat un nou sistem de colaborare intre state - integrarea - spre deosebire de cooperarea traditionala existenta pana atunci intre statele membre ale unei organizatii. Ceea ce caracterizeaza in esenta o organizatie de integrare, este faptul ca statele membre convin de comun acord sa transfere in anumite domenii, competenta luarii deciziei de la nivel national la nivel supranational.

Tratatul C.E.C.O desemneaza o inalta Autoritate (cu sediul la Luxemburg) care sa asigure realizarea obiectivelor sale. Ea este compusa din persoane independente numite de guverne, are resurse financiare proprii, realizate din taxele asupra productiei de otel si carbune si confera autoritatea necesara spre a impune statelor membre si producatorilor, dispozitiile Tratatului, avand atat putere de reglementare cat si administrativa[2].

In luarea deciziilor, urmeaza sa consulte guvernele direct sau in concertare cu Comitetul Special al Ministrilor sau Comitetul Consultativ. Cand considera necesar, Consiliul de Ministri creat ca urmare a uneiinitiative olandeze isi va exercita atributiile stabilite prin tratat in special cu scopul armonizarii actiunilor inaltei Autoritati si a guvernelor care sunt raspunzatoare pentru politica economica generala a tarii lor.

-  Din gura e usor,

-  Se putea sa nu-mi faci tu observatie.

Cauzele comunicarii ineficiente

S-a observat ca, daca tehnicile de comunicare eficienta, desi cunoscute, nu sunt aplicate, in momentul analizei deficientelor de comunicare, oamenii se lanseaza in explicatii mai mult sau mai putin argumentate. Noi putem gasi sute si sute de motive la care sa facem trimitere cand este vorba de ce nu ne intelegem unii cu altii, dar un lucru este cat se poate de limpede pentru orice analist, fie el lingvist, psiholog sau sociolog : toate  cauzele comunicarii ineficiente isi au originea din nerespectarea tehnicilor de comunicare.

 Problemele ascultarii. Problemele de comunicare nu apar doar datorita neutilizarii unor tehnici adecvate de ascultare activa, ci si a unor deprinderi defectuoase de ascultare, deprinderi care vizeaza:

Gradul de angajare in procesul de ascultare, exprimat prin:

Forma tipica a probelmelor cauzate de perturbari externe sau de lipsa de interes a celui care a ascultat.

Disputa verbala (polemica) exprimata in  situatia in care, in locul ascultarii si asimilarii opiniilor celuilalt, interlocutorul se angajeaza in dezbaterea ideilor in stil personal, venind cu contraargumente sau critici, de cele mai multe ori si mai vehemente.

Vanatoarea de fapte (dovezi, evidente) - in loc sa urmareasca subiectul sau punctele principale ale  argumentatiei, ascultatorul se concentreaza pe anume fapte  si detalii pierzand din vedere mesajul general.

Discutia cu aceste tipuri de interlocutori poate fi foarte frustranta. Uneori cei care asculta pot doar:

- Sa pretinda ca asculta, lansand mesaje nonverbale adecvate ca sunt atenti, dar  in realitate, sunt concentrati in cu totul alta parte. Ei spun da, da, insa la o privire atenta se observa cu usurinta ca mintea le-a fugit in alta parte.Daca vor lua cuvantul, vor vorbi despre ei ori despre subiecte care nu au fost abordate, justificandu-se ca e o problema care-i preocupa de mult sau ca au inteles din spusele talecutare si cutare, dar nici pe departe nu a fost vorba de asa ceva. E de preferat sa nu se continue dialogul, fiindca interlocutorul da dovada ca nu asculta.

-  Sa-si limiteze ascultarea si atentia doar pe anumite subiecte sau comentarii, putand in acest fel sa distorsioneze sau sa interpreteze gresit ceea ce emitatorul incearca sa transmita. La sfarsit, putem auzi pe cineva zicand: ati spus ca Si urmeaza reproducerea unei sintagme sau a unui cuvant, rostite, e adevarat, dar acum sunt reproduse in alt context, care nu are nimic de-a face cu sensul general, nu se leaga de loc cu intentia. Intrebati, alti ascultatori nici nu-si amintesc sa fi auzit asa ceva.

- Sa centreze ascultarea pe ei insisi, fiind concentrati numai asupra propriei perspective, cautand pur si simplu acordul celorlalti (celuilalt). Asa se intampla, de obicei, la adunarile cu subiecti veniti mai mult sau mai putin intamplator. Daca tot e sala deschisa si nu se plateste nimic la intrare, omul se aseaza pe scaun, sta linistit, iar la sfarsit, cand se solicita reactii, vorbeste despre el si necazurile lui. Acesti oameni, de cele mai multe ori, nu au cu cine vorbi, nu sunt bagati in seama, in familie sau la slujba nu au autoritate, iar acum profita ca li se poate da cuvantul. Trebuie evitata discutarea indelungata cu ei in prezenta celorlalti. Li se poate spune ca subiectul este interesnt, dar probabil nu intereseaza toti ascultatorii, mai bine va fi abordat la sfarsit, in doi

Se spune ca ascultarea este mai mult o atitudine decat o abilitate, ceea ce vrea sa insemne ca nu vom deveni buni ascultatori indiferent de numarul sfatuitorilor si calitatea lor, daca nu vrem sa devenim astrfel. In comparatie cu vorbirea, unde fiecare se crede specialist, ascultarea ar aduce urmatoarele avantaje:

- Lasa si altora posibilitatea de a se manifesta (vorbi).

- Ne ajuta sa stim cum sa raspundem si cum sa vorbim la randul nostru.

- Dupa ce ascultam, putem avea idei, unele pornind chiar de la spusele interlocutorului.

- Ascultand, interlocutorul ne respecta, fiindca l-am convins de buna-cresterere.

- Ascultand, devenim mai bogati, am cumparat fara sa fi vandut nimic!

O sugestie in timpul negocierii poate fi urmatoarea: controlul supararii si al frustrarii.[1]

Absenta feed-back-ului. Poate conduce la falsa impresie din partea vorbitorului ca mesajul transmis a fost inteles, receptionat, in realitate fiind foarte probabil ca ascultatorii sai sa se sfiasca sa-si clarifice anumite aspecte,  iar absenta reactiilor din partea lor sa fie receptionata ca preluare corecta a mesajului transmis. Este riscul orelor de curs de la universitati sau colegii. Profesorul vorbeste, la sfarsit intreaba daca lucrurile sunt clare, cineva zice da, in acest timp studentii isi strang rechizitele ca este ora mesei, iar iluzia este de lucru bine facut, in realitate

Falsul feed-back. Se asociaza situatiei anterioare. Tacerea nu reprezinta singura modalitate a unei persoane de a lasa falsa impresie ca a inteles. In anumite cazuri oamenii spun ca au inteles fara ca in realitate sa fi inteles:  fac aceasta doar pentru a nu se situa in pozitie de inferioritate fata de ceilalti. Sau fiindca au ascultat din obligatie. Cei mai multi raporteaza intalnirea la minutele programate: daca a fost vorba de o ora, iar ora a trecut, lucrurile par normale - vorbitorul a vorbit, ascultatorul a ascultat, timpul s-a scurs, de la pupitru din fata s-a spus ca e in regula, din sala se raspunde la fel, deci misia a fost indeplinita. Din pacate, valabila ramane doar convingerea ca a trecut timpul.

Rezistenta la critica. Vizeaza in primul rand dificultatile de acceptare a faptului ca am gresit, mai ales atunci cand ni se atrage atentia asupra acestui lucru, si chiar demonstreaza ca exista solutii mai bune, mai eficiente decat cele propuse de noi si ca, mai ales, nu intotdeauna avem dreptate. Desi celor mai multi dintre noi ne place sa ne consideram deschisi analizelor si aprecierilor critice constructive, nu intotdeauna reactionam in cei mai amiabili termeni cand suntem pusi in fata unor asemenea situatii. Este vorba, in primul rand, de educatie. Ar trebui sa stim ca acceptarea greselii nu duce implicit la sanctiune. A accepta ca nu ai facut un lucru tocmai bine este cel mai pregnant semn de inteligenta: demonstrezi ca stii, in sfarsit, ce inseamna ceva impecabil. A nu accepta ca ai gresit demonstreaza:

-  Incapatanare,

-  Incapacitate de dialog,

-  Necunoasterea sentimentului de pacat,

-  Necunoasterea conceptului de pocainta.

-  Incapacitatea de a-ti imagina ceva perfect,

-  Lipsa increderii in tine, in capacitatea de a depati momentul,

-  Lipsa increderii in ceilalti, in capacitatea lor de a te ajuta,

-  Incapacitatea de colaborare.

Alegerea neinspirata a locului sau a momentului. Cei mai multi dintre noi considera ca este un act de mare curaj sa-i spui omului adevarul in fata. Sunt multi care se lauda ca i-au trantit cuiva o injuratura, verde, romaneasca, de l-au lasat pe celalalt mut. Altii sunt mai delicati si socotesc ca orice critica este buna si intrucat nu se suspecteaza de rea intentie, nu mai tin seama daca momentul si locul in care fac observatia sunt adecvate. Alegerea se poate dovedi extrem de importanta din punct de vedere al eficientei comunicarii. Oamenii sunt influentati de ambient, au o anumita disponibilitate de timp, sunt interesati sa comunice doar intr-un anumit context spatio-temporal.

Este lipsit de maniera sa ceri cuiva sa se retraga putin mai incolo de grupul lui ca sa-i poti spune ca tie nu ti-a placut interventia lui in timpul seminarului sau, considerati a nu insemna mare lucru sa-i spui ca nu-ti place cum este imbracat. Unii socotesc ca pot spune orice si oricum, iar daca tot au intalnit o persoana in metrou, la biserica, la o expozitie incep sa dezlege sacul cu impresii si amintiri. Daca folosesc introduceri de genul te rog sa nu te superi, eu sunt sincer cu tine, mie imi place sa spun omului adevarul in fata, se considera absolviti de orice obligatie si incep sa jicneasca. Merg pana acolo incat iti marturisesc cu sinceritate ca nu le place cu cine te-ai casatorit, nu le place cum iti cresti copiii, nu le place de parintii tai, nu ti-ai ales bine profesia si nici casa pe care ai cumparat-o nu li

Mai este infiintata si o Adunare Comuna, compusa initial din membrii parlamentelor nationale. A fost creata o Curte de Justitie cu sarcina asigurarii respectarii legii in interpretarea si aplicarea tratatului si a regulilor elaborate in temeiul acestuia.

C.E.C.O, prin organizare si competente (orientarea politicii de investitii, stabilirea unor contributii financiare obligatorii pentru intreprinderile din domeniu), a reprezentat prima experienta de integrare printr-o organizatie regionala, in cadrul careia institutii supranationale au fost dotate cu o veritabila putere normativa cu efect in ordinea interna a statelor membre.