Uniunea Europeana si necesitatea construirii unei strategiei de securitate comune

Uniunea Europeana si necesitatea construirii unei strategiei de securitate comune

Atentatele comise la 11 septembrie 2001 impotriva Statelor Unite ale Americii au avut rolul unui catalizator pentru dezvoltarea unei actiuni europene impotriva terorismului. La numai doua saptamani dupa aceste atentate, Uniunea Europeana a elaborat un plan de actiune impotriva terorismului si a trecut la implementarea acestuia. In abor­darea europeana a luptei impotriva terorismului, accentul cadea pe eliminarea cauzelor terorismului, prin asigurarea drepturilor omului, consolidarea societatii civile si a institutiilor democratice. Actiunea impotriva terorismului acoperea toti pilonii comunitari, cuprinzand atat masuri de natura economica menite a bloca accesul organizatiilor teroriste la resurse, cat si masuri ce tin de afacerile interne si justitie si de politica externa comuna.

Existǎ douǎ initiative importante ale europenilor in directia construirii unei strategii de securitate comunǎ: (1) Initiativa Europeanǎ de Securitate si Apǎrare (ESDI), in cadrul NATO, vǎzutǎ ca o oportunitate a tǎrilor europene de a-si asuma responsabilitǎti in interiorul Aliantei si (2) Politica Externǎ si de Securitate Comunǎ (PESC), o structurǎ de securitate independentǎ de fortele NATO.

Dezastrul din Kosovo a determinat o parte a tǎrilor europene sǎ actioneze impreunǎ pentru a dezvolta in cadrul Uniunii instrumentele necesare rezolvǎrii eventualelor situatii de crizǎ. Asa numitele misiuni de tip Petersberg definesc perfect aceste ambitii de inceput ale Uniunii Europene. Au fost astfel dezvoltate instrumentele , stabilite capabilitǎtile menite sǎ atingǎ obiectivele propuse, fapt confirmat in situatii de crizǎ realǎ- in Bosnia sau Congo[1].

Numǎrul mare de crize si situatii de instabilitate din vecinǎtatea Uniunii Europene, din zone precum Balcani, Mediterana sau Orientul Mijlociu au determinat statele europene sǎ construiascǎ o structurǎ de securitate si apǎrare strict necesarǎ[2].

Intr-o lume globalizatǎ si haoticǎ, nu mai este posibilǎ o separare artificialǎ a prosperitǎtii si securitǎtii. Influenta economicǎ si comercialǎ a Uniunii Europene resimtitǎ profund in sistemul economic global nu mai poate permite europenilor sǎ stea linistiti departe de convulsiile lumii sau sǎ ocoleascǎ responsabilitǎtile politice intrinseci procesului globalizǎrii.

La summitul franco-britanic de la St-Malo desfǎsurat in decembrie 1998, cele douǎ pǎrti au convenit asupra necesitǎtii construirii elementului militar al Uniunii Europene, al cǎrei absentǎ s-a fǎcut profund resimtitǎ in special in momentul prǎbusirii fostei Yugoslavii.

Parlamentul European a realizat un raport cu doua luni inainte de producerea atentatului de la 11 septembrie; respectivul raport analiza situatia legislati­va in ceea ce priveste combaterea terorismului la momentul respectiv Raportul cuprindea evolutia in timp a procesului de legi­ferare, cu analiza globala la nivelul statelor membre[3].

Raportul a facut cunoscut faptul ca, dintre statele membre ale Uniunii Europene, numai sase state adoptasera legi cu privire la combaterea terorismului; in aceasta categorie se regaseau cele mai populate 5 state membre - Germania, Franta, Italia, Portugalia si Marea Britanie.

Raportul continea si informatii referitoare la calitatea legislatiei existente in aceste state, urmarindu-se in principal in ce masura conceptele cu care se opereaza - terorism, organizatii teroriste - erau definite. Legislatiile germana si cea italiana nu contineau nici o definitie a terorismului si nici o explicatie a ceea ce se intelege prin grupuri sau organizatii teroriste. In legislatiile celorlalte patru state mentionate erau incluse si definitii ale conceptului, departe insa de a fi identice, avand numai cateva pucte comune: un act de terorism constituie o amenintare la adresa dreptului si a ordinii publice si pacii (Spania si Portugalia), afecteaza functionarea corespunzatoare a institutiilor guvernamentale (Spania, Marea Britanie, Portugalia), intimideaza persoane sau grupuri de persoane (Marea Britanie si Portugalia).

Nepotriviri la nivel legislativ existau si in ceea ce priveste pedepsirea actelor de terorism, precum si in prevederile speciale in ceea ce priveste conducerea investigatiilor sau prevederile referitoare la tribunalele care judeca astfel de cazuri.

Aceste neconcordante constituiau, fara indoiala, bariere in calea formularii unei strategii eficiente in ceea ce priveste terorismul international si evidentiau necesitatea unei pozitii comune la nivel european, bazata pe cooperare si armonizare legislativa.

Pe langa analiza principalelor lipsuri ale sistemului juridic existent la acea data si a prezentarii premiselor existente necesare pentru perfectionarea acestuia, Raportul Parlamentului European adreseaza Consiliului Uniunii Europene o serie de recomandari in acest sens:

adoptarea unei decizii-cadru in vederea apropierii prevederilor ce stabilesc un set minim de reguli la nivel European, referitoare la elementele constitutive ale infractiunilor si pedepselor in domeniul terorismului;

adoptarea unei decizii-cadru cu scopul realizarii armonizarii legislative si stabilirii unei arii europene de libertate, securitate si justitie, abolirea procedurilor formale de extradare si adoptarea principiului recunoasterii reciproce a deciziilor in materie penala in legatura cu infractiunile teroriste, intre statele membre ale Uniunii Europene;

adoptarea unei decizii-cadru care sa contina masuri pentru garantarea si implementarea mandatului de cercetare si arestare european, in vederea combaterii terorismului.

Organismele institutionale principale ale Uniunii Europene sunt: Consiliul, Comisia si Parlamentul European; acestea sunt responsabile de combaterea terorismului, specifica rolului lor in cadrul Uniunii. Dupa crearea celui de-al doilea pilon comunitar, in atributiile Consiliului pentru Justitie si Afaceri Interne, reunind ministri de justitie si de interne ai statelor membre, precum si pe comisarul european raaspunzator de acest domeniu, au intrat activitatii legate de combaterea terorismului la acest nivel. Problemele legate de combaterea terorismului ce se incadreaza in cel de-al treilea pilon comunitar intra in competenta Consiliului Afacerilor Generale.

Activitatea Consiliului este sprijinita de COREPER, organism ce isi desfasoara activitatea la nivel de experti, si de o serie de comitete, dintre care Comitetul Articolului 36, care are rolul cel mai important in pregatirea deciziilor continand masuri de combaterea terorismului, in acest domeniu al justitiei si afacerilor interne. In ceea ce priveste domeniul politicii externe si de aparare comune, activitatea Consiliului este sustinuta de Comitetul Politic si de Securitate si de Grupul de lucru impotriva terorismului - COTER[4].

Parlamentul European are sarcina de luare a deciziei, fiind consultat in legatura cu actele obligatorii din punct de vedere juridic, in domeniul justitiei si afacerilor interne. De asemenea, Parlamentul intocmeste rapoarte si poate face recomandari Consiliului[5]. Pe langa aceste institutii cu rol important in procesul de luare a deciziilor, la nivelul Uniunii Europene au fost infiintate structuri operationale cu rol important in combaterea crimei organizate si a terorismului: Europolul, Police Chiefs Task Force, Colegiul European de Politie, dar si Eurojust, organism ce functioneaza in domeniul cooperarii judiciare. Biroul European a fost infiintat prin Tratatul de la Maastricht [Art. K.1(9)] cu scopul de a imbunatati cooperarea transfrontaliera si schimbul de informatii referitoare la combaterea terorismului, a traficului de droguri si a altor forme ale infractiunilor trans-nationale. Conventia de infiintare a Europolului a fost semnata in iulie 1995, dar a intrat in vigoare numai la 1 octombrie 1998, pana la acea data Europolul activand la nivel neoficial. Principalele responsabilitati ale Europolului sunt urma­toarele: facilitarea schimbului de informatii intre statele membre, obti­nerea si analizarea informatiilor, informarea autoritatilor competente ale statelor membre asupra problemelor care le privesc si asupra conexiunilor descoperite intre infractiunile penale, sprijinirea investi­gatiilor in statele membre, crearea unui sistem computerizat continand informatiile colectate in conformitate cu prevederile Conventiei[6] .

In anul 2000, a fost infiintata Police Chiefs Task Force in cooperare cu Europolul avand rolul de a asigura o baza pentru schimbul de experienta la nivelul autoritatilor politienesti, evaluari comune si planificarea unor operatiuni comune in lupta impotriva infractionalitatii transfrontaliere.

Tot in anul 2000 a fost infiintat si Colegiul European de politie, avand ca sarcina principala organizarea unor cursuri de pregatire pentru ofiteri in diferite domenii relevante pentru combaterea infractionalitatii inter­nationale, incluzand aici si terorismul.

La nivelul Uniunii Europene, cooperarea legislativa a fost consolidata prin infiintarea unei noi structuri - Eurojust - a carei creare fusese solicitata inca din 1999 de catre Consiliul European. In decembrie 2000, a fost infiintata o structura provizorie - Pro-Eurojust - iar, la 28 februarie 2002, Consiliul a adoptat decizia de a institui Eurojust[7], structura prin care se dorea intensificarea luptei impotriva infractionalitatii teroriste ( crima organizata, incluzand terorismul, traficul de droguri, traficul de fiinte umane, infractionalitatea cibernetica, coruptia, frauda, spalarea banilor). Sarcinile Eurojust sunt descrise pe larg in Art. 3 al Deciziei Consiliului: stimularea si imbunatatirea coordonarii si cooperarii intre autoritatile competente ale statelor membre, in special prin facilitarea executarii cererilor de acordare a asistentei juridice reciproce si de extradare, sprjinirea autoritatilor competente in efectuarea investigatiilor.