ABCESUL - semne clinice, diagnosticul, tratamentul local

ABCESUL

Reprezinta terminarea favorabila a unei inflamatii septice caracterizata printr-o colectie purulenta realizata intr-o cavitate neoformata bine circumscrisa (abcesul este o celulita septica circumscrisa).

Clasificare

dupa localizare, abcesele pot fi superficiale (subcutanate, ganglionare) si profunde (intramusculare, viscerale)

dupa evolutie si aspectul anatomo-clinic, abcesele pot fi calde (acute) si reci (cronice).

Abcesul cald reprezinta faza terminala favorabila a unei inflamatii septice, circumscrise, ce se produce intr-un organism capabil de a izola materia purulenta intr-un spatiu bine delimitat. Este caracterizat prin fenomene inflamatorii intense, evolutie acuta si tendinta la abcedare.

Etiologie

Abcesul cald este produs de germeni piogeni (stafilococi, streptococi), se intalneste frecvent la cabaline si carnivore, mai rar la bovine si foarte rar la pasari.

Din punct de vedere patogenetic, in evolutia clinica a abcesului se descriu doua faze:

- faza infiltratiei purulente (multiplicare microbiana, eliberare de toxine, necroza, diapedeza si infitratie leucocitara - cu formare de puroi);

faza de colectie purulenta (tesuturile distruse si leucocitele distruse de toxinele microbiene formeaza puroiul). La periferie, abcesul este delimitat de o membrana fibroblastica, de aparare ce delimiteaza tesutul necrozat de cel sanatos.

Aspectul puroiului depinde de natura germenilor si poate fi de buna natura (legat, cremos, fara miros respingator si cu pH acid) sau de rea natura (slab legat, seros, gri-murdar, cu miros fetid si pH alcalin).

Semne clinice

Abcesului i se descriu 3 zone: zona centrala (fluctuenta), zona intermediara (dura) si zona periferica (infiltrata).

Simptomatologia abceselor calde difera in functie de localizare. Astfel, in cazul abceselor superficiale, local apar: tumefactie circumscrisa, roseata, caldura, durere si fluctuenta centrala. Starea generala poate fi modificata uneori: frisoane subfebrilitate, inapetenta. Pe masura ce puroiul se colecteaza, pielea se subtiaza prin necroza si abcesul se poate deschide spontan, printr-o fistula, in punctul central de minima rezistenta. In abcesele profunde, simptomatologia depinde de organul afectat, tulburarile generale fiind evidente si cele locale estompate. De exemplu, in cazul unui abces profund al musculaturii membrului posterior (produs in urma injectiilor intramusculare) apare schiopatura si iimfangita/limfadenita satelita.

Analiza: Slabim cu fructe uscate? - precautie si sfatul medicului Eseu: Martini - cocktail facut traditional din gin si vermut alb sec

Diagnosticul se stabileste pe baza semnelor clinice, a evolutiei si cu ajutorul punctiei biopice, in abcesele superficiale. In cazul abceselor profunde, diagnosticul se stabileste coroborand aspectul curbei termice, rezultatul leucogramei, ecografiei si a examenului radiologic.

Diagnosticul diferential se realizeaza cu:

tumorile (au evolutie lenta si sunt lipsite de reactii inflamatorii) hematomul (are evolutie rapida, tumefactie pastoasa, uniforma si nedureroasa) chistul sero-sanguinolent (apare dupa un traumatism tangential, are dezvoltare rapida, fluctuenta uniforma si este nedureros)

hernia (fara reactie inflamatorie, existenta sacului herniar)

Prognosticul este favorabil in abcesele superficiale si grav in abcesele viscerale.

Tratamentul local urmareste initial (in faza de infiltratie) maturarea abcesului, prin activarea circulatiei locale, care se realizeaza prin rubefactie cu tinctura de iod, vezicatori sau emetic 1/10. In faza de colectie purulenta, se efectueaza drenajul larg si decliv al abcesului, urmat de aspersiuni cu eter iodoformat, pulberi cu antibiotice, bujiuri sau pesarii spumante. Terapia, in functie de starea generala a animalului, este completata cu antibiotice administrate pe cale generala.

Abcesul rece este o colectie purulenta bine delimitata, fara tendinta de abcedare si cu fenomene inflamatorii atenuate. Apar la speciile a caror leucocite sunt sarace in proteaze (bovine, porc, iepure).

Etiologia este reprezentata de traumatisme cu intensitate moderata dar permanente: compresiuni, rosaturi de harnasament, la nivelul cefei, grebanului sau spinarii. La bovine abcesul rece este intalnit in tuberculoza si actinobaciloza. La suine apare postvaccinal cand nu sunt respectate conditiile de asepsie. La iepure este caracteristic in pasteureloza.

Clasificare si semne clinice. Din punct de vedere anatomo-clinic abcesul rece poate fi: dur, moale si intermediar. Abcesul rece dur este frecvent la cal, prezinta o zona centrala purulenta, densa, delimitata de un perete gros si indurat, localizat in regiunea cleido-mastoidiana. In perioada de debut, tumefactia locala este indurata si inconjurata de o zona edematoasa. Cu timpul, edemul se resoarbe, ramanand o formatiune aderenta la piele, nedureroasa si fara fluctuatie.

Abcesul rece moale la porc si iepure, asemanator chistului sero-sanguinolent, este colectie purulenta delimitata de pereti subtiri, usor sensibila la palpare si cu redusa infiltratie perifocala.

Abcesul rece intermediar la bovine are evolutie lenta si este caracteristic in actinobadloza Diagnosticul se stabileste pe baza semnelor clinice si a punctiei biopsice. Diagnosticul diferential se face fata de tumori, hematoarne, chisti si hernii.

Tratamentul local urmareste initial (in faza de infiltratie) maturarea abcesului, prin activarea circulatiei locale, care se realizeaza prin rubefactie cu tinctura de iod, vezicatori sau emetic 1/10. In faza de colectie purulenta, se efectueaza drenajul larg si decliv al abcesului, urmat de aspersiuni cu eter iodoformat, pulberi cu antibiotice, bujiuri sau pesarii spumante. Terapia, in functie de starea generala a animalului, este completata cu antibiotice administrate pe cale generala.