Eutanasie - despre viața și moarte și dreptul de a alege

Eutanasie - Despre viața și moarte și dreptul de a alege

Introducere

Omul este un animal social , dupa cum il caracteriza Aristotel, și prin insași natura sa, simte nevoia conviețuirii in cadrul unei societați, nevoia apartenenței la o anumita comunitate. Astfel societatea și comunitatea reprezinta mai mult decat simple convenții, ele definind entitați naturale in care omul alege sa traiasca ghidat de anumite norme. O comunitate este in realitate o reflecție a principiilor, virtuților și legilor care o guverneaza și o fac funcționala.

Ca ființe umane, oamenii respecta viața, stabilit fiind din punct de vedere social și legal ca aceasta este sacra, un drept dobandit de la naștere . "Actul ucigaș" este astfel perceput ca o manifestare cu caracter agresiv, care incalca dreptul fundamental la viața a unui individ.

Și totuși, secole la rand societatea a acceptat acest act, ca fiind in unele situații justificat și permis. In fapt, aceasta nu accepta caracterul violent și consecințele produse de acest act, ci mai degraba subliniaza cauzele, motivele și circumstanțele care au condus la savarșirea lui. Oamenii accepta anumite fapte ucigașe, concentrandu-se mai degraba pe aspectele care pot argumenta necesitatea acțiunii, și mai puțin pe implicațiile morale care ar putea aparea in acest caz, deoarece, alternativa reprezentata de evitarea comiterii faptei ar avea consecințe mult mai grave.

In aceasta categorie am putea incadra victimele directe sau colaterale ale conflictelor armate, pedeapsa capitala, avortul și eutanasia. Diferențele care separa aceste acte ucigașe sunt determinate de circumstanțele și motivațiile care stau la baza comiterii lor. Aceasta nu inseamna ca actul in sine nu este unul greșit ci doar ca, exista numeroși factori care ar putea conduce la un cu totul alt rezultat, in esența de neacceptat, și care este evitat prin comiterea crimei. Fapta este astfel condamnata de comunitate, doar in condițiile in care este comisa in scopul obținerii unor beneficii personale sau din placerea de a cauza durere.

Situații extreme și ideea de autoconservare intalnite in cazul unor razboaie, factorii sociali, economici, personali și chiar medicali atunci cand se aduce in discuție avortul, actul reglementat prin lege, rezultatul unui lung proces in care victima are posibilitatea sa iși dovedeasca nevinovația atunci cand definim pedeaspsa capitala, toate incalca primordial dreptul la viața al unui individ.

Cand am ales eutanasia ca și tema a dezbaterii noastre, ne-am dat seama ca, topicul discuției va unul extrem de interesant. Unii dintre noi au dorit sa dezbata suicidul asistat, alții au considerat esențiala tema avortului, unii s-au dovedit aparatori inverșunați dar taciți ai dreptului la viața dorind sa aducem ca argument medicina paliativa. Cațiva au privit-o ca pe o teorie conspiraționala și alții ar fi preferat sa o dezbata ca o tema de istorie proiectata in prezent. Toate aceste idei ne-au ajutat insa, sa realizam complexitatea conceptului și necesitatea identificarii tuturor elementelor care fac din actul in sine unul mai mult sau mai puțin acceptabil, evitand astfel sa cadem de la inceput prizonierii uneia dintre cele doua tabere, conduși fiind de "o stare de neștiința".

Capitolul 1 - Noțiuni teoretice despre eutanasie

Eutanasia este definita ca fiind uciderea din mila a unei persoane, cu scopul de a-i suprima in mod radical suferințele extreme, și de a inlatura o povara grea pentru familie și societate. Implica un ansamblu de acțiuni sau non acțiuni medicale, in interesul aparent al pacientului, in sensul in care duce la scurtarea suferințelor unui bolnav care nu beneficiaza de un tratament etiologic, iar consecința este sfarșitul apropiat și inevitabil.

Pentru clasificare, se iau in considerare doua criterii esențiale: criteriul voinței personale a pacientului și criteriul acțiunii medicului.

Exista astfel cel puțin cinci forme de eutanasie, si anume: voluntara, involuntara, non-voluntara, activa și pasiva.

Eutanasia activa, este forma care permite pacientului aflat in stadiul terminal, cu discernamant neafectat de boala și dureri insuportabile sa solicite medicului curant scurtarea suferințelor, pacientul fiind conștient ca nu mai exista niciun fel de soluție terapeutica. When the patient brings about his or her own death with the assistance of a physician, the term assisted suicide is often used instead.

Eutanasia involuntara este atunci cand pacientul, desi are capacitatea de a decide, nu a fost consultat asupra gestului aducator de moarte sau a declarat anterior ca nu doreste sa i se faca eutanasie. In acest caz, acordul subiectului ar fi putut fi obtinut, dar acest lucru nu s-a intamplat.

Eutanasia non-voluntara reprezinta forma de eutanasie in cazul in care acordul persoanei in cauza nu poate fi obținut datorita starii sale fizice sau psihice. In acest caz hotararea ramane la latitudinea familiei bolnavului sau a medicului sau curant. Se intalneste in cazurile de fetusi, nou nascuti pluri-malformati, a bolnavilor inconstienti, a celor aflati in stare vegetativa persistenta, in cazurile pacientilor cu boli mintale severe sau care datorita unor boli sau unor accidente nu sunt autonomi (au pierdut capacitatea de actiona in mod responsabil), fara insa ca inainte de boala sau accident sa fi mentionat daca intr-o asemenea situatie ar dori sau nu eutanasia . Aceasta forma este decriminalizata in anumite circumstante specifice in Tarile de Jos in temeiul Protocolului de la Groningen.

Toate aceste forme de eutanasie pot fi la randul lor clasificate in eutanasie activa (apare cand moartea este produsa in mod deliberat si activ, prin mijloace pozitive, ca de exemplu supradozari medicamentoase, inhalare de monoxid de carbon sau anestezice, injectii

intravenoase cu aer, insulina sau clorura de potasiu) și pasiva (apare cand moartea este produsa in mod deliberat prin neinstituirea sau intreruperea unor masuri obisnuite de nutritie sau tratament

O alta forma de eutanasie intalnita in lucrarile de specialitate este "statutory euthanasia" suicidul asistat, forma deasemeni acceptata in unele țari ca fiind legala. In acest caz pacientul aflat in faza terminala a bolii, acționeaza deliberat in direcția provocarii morții sale, asistat fiind de medicul sau curant.

Exista deasemeni forme speciale de eutanasie cum ar fi:

• Cripto-thanasia - o forma de eutanasie subtila, de limita cu moartea naturala, insesizabila ca un act de violenta, asa cum ar fi moartea provocata printr-o supradoza terapeutica de morfina la un bolnav cu insuficienta respiratorie.
• Medicothanasia sau automat-thanasia - eutanasie pasiva, produsa prin suprimarea aparaturii de mentinere a vietii sau a unor 'reziduuri de viata'.
• Dis-thanasia este inteleasa ca o moarte penibila, chinuita ce ar putea saorienteze, in final, fie spre eutanasia activa, fie spre cea pasiva. Ea apare in situatiile in care se abuzeaza de sistemele de sustinere a vietii, in mod nejustificat, in mediul spitalicesc, in general.
• Cryo-thanasia - metoda de eutanasie voluntara activa, presupune congelarea la minus 200 grade Celsius (temperatura azotului lichid) a bolnavilor comatosi, sau in primele secunde dupa oprirea inimii unui muribund.
• Eutanasia economica apare ca un refuz de tratament al celor in varsta din ratiuni economice

Capitolul 2: O farama de istorie, primul pas spre a ințelege

Popoarele nomade isi abandonau batranii si bolnavii, care deveneau o povara in permanentele lor deplasari. De regula, ranitilor in razboaie li se dadea lovitura de gratie. Practici asemanatoare gasim la popoarele primitive. La Battakii din Sumatra, tatal ajuns la batranete ii invita pe copiii sai sa-i manance carnea. Apoi se urca intr-un copac se lasa sa cada ca un fruct copt, dupa care cei din familie il mancau. Se practica deasemeni uciderea batranilor la unele triburi din: Aracan (India), din Siamul inferior, la triburile Cachibas si Tupi din Brazilia, in Europa la stravechea populatie slava Wendi. Chiar și la inceputul secolului nostru exista o astfel de practica in Rusia: asa-numita secta a "strangulatorilor".

Se stie ca in Sparta, copiii handicapati erau expusi si lasati sa moara, lucru aprobat de Aristotel, pentru motive de utilitate publica. Platon extindea aceasta practica la batranii grav bolnavi.[15]

Metoda eutanasiei se practica si de stat pentru diferite scopuri, asa cum este eutanasia sociala sau eugenica si in cazul condamnarii la moarte a unor detinuti. Valerius Maximus e fericit sa faca cunoscut ca Senatul din Marsilia pastra "otrava de stat", pusa la dispozitia acelora care isi motivau, in fata batranilor orasului, dorinta de a muri linistiti, deoarece se considerau foarte tristi in aceasta viata.

La Roma, unde erau exaltate forta, tineretea, frumusetea, vigoarea fizica, domnea repugnanta absoluta fata de batranete si de boala. Filosofii stoici practicau eutanasia prin sinucidere, sustinand dreptul fiecarui individ sa aiba o moarte usoara. Ei se mandreau cu sinuciderea marilor lor reprezentanti: Seneca, Epictet, Pliniu cel Tanar. "Daca batranetea va ajunge sa-mi zdruncine judecata, daca ea nu imi va lasa viata adevarata, ci doar existenta, voi iesi afara din aceasta locuinta ruinata si aducatoare de ruina".(Seneca).

Dar nu toti aprobau acest punct de vedere. Pitagora si mai ales Hipocrate s-au impotrivit eutanasiei. Hipocrate a inclus in faimosul sau juramant aceasta fraza: "Nu ma voi lasa determinat de cuvantul nimanui in a procura o otrava sau in a-mi da consimtamantul la asa ceva". [16]

In Evul mediu, eutanasia a fost considerata un pacat grav si sinuciderea era pedepsita.

In vremuri mai noi, a gasit sustinatori infocati pe cei doi ganditori insemnati : Thomas Morus si Francis Bacon. Primul este englezul filozof, politician si sociolog Thomas Morus (1478-1535) care, in romanul sau sociologic "Utopia", se declara in favoarea eutanasiei, spunand ca este logic si necesar sa ajutam pe cei suferinzi de boli incurabile, sa-și puna singuri capat vietii sau cu ajutorul altora, plecand din viata cu suferinte mai suportabile.

Dupa cativa ani aceasta idee a fost sustinuta si de filozoful si politicianul englez Francis Bacon (1561-1625), care este primul sustinator ca medicii au obligatia sa foloseasca stiinta lor astfel incat, cei muribunzi sa iasa din viata cat mai usor posibil si fara dureri. Bacon, in special, foloseste termenul de "eutanasie exterioara" cand este vorba de activitatile medicului, care privesc o moarte usoara, iar termenul de "eutanasie interioara", cand este vorba sa caracterizeze pregatirea psihica a muribundului pentru infruntarea mortii.

Astfel, Bacon este considerat cel care a folosit pentru prima data cuvantul "eutanasie" cu sensul de ucidere a celui care este suferind.

Statul cu cea mai veche istorie privind eutanasia, din secolul nostru, este Germania. Articolul "Planul nazist de a ucide bolnavii incurabili pentru a pune capat suferintelor lor", publicat in New York Times pe 8 octombrie 1933, anunta intentia guvernului german de a face "posibil pentru medici sa puna capat durerilor insuportabile ale pacientilor incurabili, la cerere, in interesul adevaratei umanitati", iar "in cazul in care pacientul nu mai este capabil sa-si exprime dorintele, rudele cele mai apropiate, actionand din motive care nu contravin moralei pot, deasemenea, sa solicite eutanasia pentru pacientul in cauza".

In secolul XX, s-au format numeroase organizatii care militeaza pro sau contra eutanasiei. Prima a fost constituita in 1935 de un grup de medici londonezi si se numea The Voluntary Euthanasia Society. Aceasta a fost urmata, in 1938, de Hemlock Society, infiintata in Statele Unite. Hemlock Society numara in prezent 67.000 de membri, care sprijina decizia individului de a muri. "Visam la o vreme cand toti americanii vor putea trai si muri ca oameni liberi, in demnitate si conform cu propriile valori", spune presedinta asociatiei, Barbara Lee.

Astfel, se renunța definitiv la ideile filosofice legate de conceptul eutanasiei, singurele dezbateri fiind cele de natura legala.

In 1996, pentru prima oara in istorie, un guvern democratic a elaborat o lege care autorizeaza eutanasia in anumite condiții; este vorba de 'Decret asupra Drepturilor Muribunzilor' - Teritoriul de Nord al Australiei. In 1997 parlamentul a abrogat aceasta lege printr-un amendament adus decretului din 1978 al teritoriului de Nord (auto-guvernat) al Commonweallth.

In lupta pentru legalizarea eutanasiei, documentul intitulat "Dorința de Viața" (Living Wills) a jucat un rol esential. In anul 1967, Luis Kutner este cel care formuleaza primul document "Dorinta de Viața" pentru ,,Societatea Eutanasica" din America (astazi numita ,,Alegerea de a Muri"), in scopul de a se recunoaște public și legaliza eutanasia. Primul proiect de lege privind "Dorința de Viața" fost introdus in statul Florida in 1975. Autorul acestui proiect afirma ca, 90% din retardații și bolnavii mental din Florida ar capata permisiunea de a muri, iar statul ar economisi astfel 5 miliarde de dolari. Asociația pentru persoane retardate și alte grupari ce apara drepturile bolnavilor mental au luptat și au impiedicat aprobarea documentului in acel moment.

Insa, la numai cațiva ani, legea a fost promulgata, și mai mult, președintele SUA, de atunci, Bill Clinton și soția lui au participat la campania in favoarea eutanasiei, subliniind ca prin aceasta puteau fi controlate costurile ingrijirii medicale. Intr-un interviu cu Tom Brokaw de la NBC, președintele Clinton a afirmat ca semnarea "Dorințelor de Viața" este ,,o cale de a starpi pe unii dintre ei", fapt ce a starnit un val de nemulțumiri din partea taberei adverse.

Scopul principal declarat al Consiliului Europei este de a proteja demnitatea fiintelor umane si drepturile ce decurg de aici, ceea ce presupune interdictia de a provoca in mod intentionat moartea. Totuși, mai multe state membre ale Consiliului Europei - Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveția, Suedia - au adoptat legi in favoarea eutanasiei.

Olanda este prima țara care a legalizat eutanasia, prin adoptarea 'The termination of Life on Request and Assisted Suicide (Review Procedure) Act' (Legea privind sfarsitul vietii la cerere si sinuciderea asistata - Proceduri de control). Conform criteriilor necesare de ingrijire, medicul trebuie:

• sa fie convins ca pacientul a facut o cerere voluntara, atent analizata;
• sa fie convins ca suferinta pacientului insuportabila si ca nu exista nicio perspectiva de imbunatatire a starii sale;
• sa informeze pacientul despre situatia si perspectivele sale;
• sa fi ajuns la concluzia, impreuna cu pacientul, ca nu exista o alternativa acceptabila, data fiind situatia sa;
• sa se fi consultat cu un alt medic cel puțin, apoi sa fi consultat un medic independent, care a vazut pacientul si si-a dat acordul in scris asupra criteriilor la care se face referire in articolul mentionat mai sus;
• sa puna capat vietii pacientului sau sa-i acorde acestuia ajutor sa se sinucida, oferindu-i atentia si ingrijirea medicala necesara.[22]

Actul belgian de legalizarea a eutanasiei a fost adoptat la 28 mai 2002 si a intrat in vigoare la 23 septembrie 2002, stabilind limita eutanasiei la adulți. Cu toate acestea, doi ani mai tarziu, parlamentarii au introdus o propunere de a extinde eutanasia pentru copii si persoanele care sufera de dementa. Un raport a indicat faptul ca medicii din Belgia administreaza droguri letale pentru nou-nascuti si sugari. Acest lucru a condus la noi apeluri pentru a extinde sfera de aplicare a eutanasiei in Belgia.

Luxemburg a devenit al treilea stat al Uniunii Europene care a legalizat eutanasia, dupa Olanda și Belgia. Astfel, 'nu poate fi sancționat penal și nu poate da loc unei acțiuni civile faptul ca un medic raspunde unei cereri de eutanasiere sau de asistare la suicid'.

In Elvetia, medicii le pot oferi pacientilor care vor sa moara medicamente letale, pe care acestia trebuie sa le ia singuri. Astfel, pacientii care doresc sa fie deconectati de la aparate pot apela la clinici speciale, cum este clinica Dignitas din Zurich.

Ministerul Sanatatii si al Asigurarilor Sociale din Suedia a legalizat dreptul bolnavilor de a refuza tratamentul si sustinerea vietii, numit si eutanasia pasiva. Aceasta decizie a fost luata in legatura cu examinarea cazului unei femei de 32 de ani, in stare de paralizie totala, cu respiratie artificiala a plamanilor de la varsta de 6 ani. Acestei femei si altor pacienti, care au trimis cereri de refuz al asistentei medicale, li s-au trimis scrisori prin care se confirma dreptul lor la acest refuz. Acest "drept" se extinde atat asupra persoanelor muribunde, cat si asupra celor cu boli grave, pentru care mentinerea in viata necesita asistenta medicala continua.

In multe tari unde eutanasia este ilegala, bolnavii, printre care tineri si chiar copii, s-au adresat justitiei pentru a-și curma suferinta. In anul 1993, instanta suprema din Marea Britanie le-a permis medicilor de la spitalul NHS sa-l deconecteze de la aparate pe Anthony Bland, in varsta de 17 ani, la cererea parintilor.

In Romania, codul deontologic al Colegiului Medicilor interzice in mod expres practicarea eutanasiei sub orice forma. Codul penal actual romanesc, nu prevede o reglementare privind eutanasia, drept consecinta uciderea oricarei persoane, inclusiv a unei persoane bolnave incurabil, la cererea acesteia, este considerata infractiune de omor simplu sau omor calificat. Potrivit acestui cod, uciderea unei personae aflata in suferința, la cererea ei, poate fi considerata de instanta o circumstanta atenuanta judiciara, caz in care pedeapsa aplicabila poate fi inchisoarea de la 3 la 10 ani in cazul omorului simplu, respectiv pedeapsa de la 3 la 15 ani in cazul omorului calificat.

Analiza: Elixirul cristalin din Sare Analiza: Identificarea peroxidazei

Capitolul 3: Viziuni religioase asupra eutanasiei. Teorii oculte

Conform religiei, dreptul de ridicare a vieții omului, aparține exclusiv lui Dumnezeu și nicio persoana nu are dreptul de a suprima viața altui individ sau pe cea proprie. Biserica nu admite eutanasia, deoarece ea inseamna ucidere sau sinucidere. Atat creștinismul cat și islamismul resping orice acțiune prin care s-ar incerca ridicarea vieții cuiva și orice modalitate prin care cineva ar incerca sa-și ia viața. Societatea general-umana evalueaza insa, fara a ține cont totdeauna de valorile religioase. Așa se explica faptul ca, alaturi de punctul de vedere exprimat mai sus cu privire la respectul fața de viața și de purtatorul acesteia, au existat și s-au dezvoltat și alte atitudini fața de viața umana, incat a aparut o adevarata cultura a morții.

Pana acum s-au format trei puncte de vedere in acest sens, și anume:

• Vitalismul - potrivit acestuia, trebuie menținuta viața biologica cu orice preț și cu toate mijloacele. Insa, sub aparența ca apara principiul sfințeniei vieții, curentul acesta, așa cum afirma parintele John Breck, este, de fapt, o forma de idolatrie biologica care plaseaza valoarea abstracta a existenței fizice mai presus de nevoile personale și de destinul final al pacientului 
• Al doilea punct de vedere afirma ca, pacienții aflați in agonie trebuie lasați sa aleaga timpul și modul in care vor sa moara "cu demnitate". Expresia "moarte cu demnitate" poate sugera insa omuciderea și sinuciderea. "Moartea cu demnitate" nu trebuie sa duca spre hotararea privind timpul, modalitatea și eventual instrumentul prin care cineva poate fi ucis sau se poate sinucide, ci spre acel sfarșit "fara durere, neinfruntat și in pace" pentru care nu este nevoie sa ucizi pacientul sau sa-i sugerezi sinuciderea, ci sa-i alini suferința.
• Al treilea punct de vedere susține ca, intr-un anumit moment din procesul morții, oprirea tratamentului (retragerea sau oprirea sistemelor de susținere a vieții) poate fi acceptata din punct de vedere moral, permițandu-i astfel pacientului o moarte naturala. Este eutanasia pasiva,  cu care autoritațile religioase nu pot fi de acord. Ca este activa sau pasiva, eutanasia este omucidere, așa cum reiese, de altfel, din definiția pe care o gasim in Declarația Drepturilor Omului, potrivit careia "prin eutanasie se ințelege o acțiune sau o omisiune care, prin natura sa sau prin intenții, provoaca moartea in scopul eliberarii de orice durere". Eutanasia se situeaza deodata la nivelul intențiilor și metodelor folosite. In acest sens, juristul italian Marcozzi va spune ca prin eutanasie se ințelege suprimarea fara durere sau "din mila" a vieții celui care sufera sau considera ca ar putea suferi in viitor in mod insuportabil.

De orice tip ar fi, eutanasia este expresia unei mentalitați secularizate, cu pretenția ca, omul are dreptul sa dispuna de viața lui și a altuia. Eutanasia este și expresia unor etici hedoniste și utilitariste care nu vad și rostul suferinței. Creștinismul nu exclude suferința. Aceasta este o realitate pe care Mantuitorul Hristos n-a negat-o, n-a suprimat-o, ci și-a asumat-o. A fi creștin inseamna a participa la viața Lui. Așadar, prin suferinta sa, omul participa intr-un anume fel la suferința și patimile lui Hristos. Mantuitorul Hristos nu și-a asumat suferința in mod inutil. Prin urmare nu exista suferința inutila. In absurdul ei (in mod paradoxal) ea are un rost pentru bolnav și pentru cei din jur, rost pe care insa nu-l putem descifra intodeauna. Fie ca este activa sau pasiva, eutanasia ramane un act impotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viața lui, nici la viața vreunui semen de-al sau pentru ca, in ultima instanța, aceasta inseamna atentat la suveranitatea lui Dumnezeu.

In aceeași nota, islamul considera viața umana sacra. Viața trebuie susținuta și ajutata cat mai mult posibil. Religia musulmana nu permite nici omuciderea și nici suicidul. Sa ucizi este admis doar in cazul unui razboi purtat pentru o cauza dreapta, cand inamicul ataca, moartea acestuia survenind in urma auto-apararii celui atacat. Convingerea islamica este aceea ca viața este sacra pentru ca a fost daruita de Allah, și doar acesta poate decide momentul in care aceasta se sfarșește. (" Atunci cand momentul a sosit nu este permisa prelungirea vieții nici macar cu o ora așa cum nu este permisa nici anticiparea morții cu o ora." -Coran 16:61) . Suicidul și eutanasia sunt explicit interzise de Cartea Sfanta.

In sedinta din 5-6 iulie 2005, Sfantul Sinod a aprobat, ca pozitie oficiala, documentul redactat de Comisia Nationala de Bioetica a Bisericii ortodoxe romane (BOR), prin care respinge categoric practicarea eutanasiei. Potrivit acestui document, 'Medicul (și nimeni altcineva) nu are dreptul sa ridice viața vreunei persoane. Cel care nu poate da cuiva un drept, nu i-l poate lua; așadar, cel care nu poate da cuiva viața nu i-o poate lua. Ca instrument și mijlocitor prin care Dumnezeu lucreaza, medicul (valorificand vocația și menirea sa) este dator sa aline suferințele, dar nu are dreptul sa grabeasca intenționat procesul natural al morții. In cazul in care, sfarșitul biologic al unei persoane este iminent, nu avem dreptul sa-i grabim acest sfarșit prin eutanasie. Iubirea nu consta in curmarea vieții cuiva din mila pentru a-l scapa de dureri, ci a-l ajuta sa suporte durerea pana in clipa cand se va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie sa ramana rezultatul unui proces natural și, pe cat posibil, in deplina conștiența și cu deplina conștiința." Scopul medicilor este de a fi in slujba vieții pana la capatul acesteia. In cazul bolilor incurabile, Biserica recomanda folosirea tuturor mijloacelor in vederea ușurarii durerii provocata de boala: in primul rand a celor de natura spirituala, ințelegandu-se prin aceasta administrarea Sfintelor Taine, consilierea duhovniceasca, rugaciune și susținere morala, iar in al doilea rand, de natura medicala, prin administrarea tratamentelor normale, și prin asigurarea igienei corespunzatoare. Eutanasia nu poate avea justificare nici medicala și nici economica. Medicul care o practica și-a incalcat menirea și comite un pacat grav, condamnat de Dumnezeu și detestat de Biserica. Pentru evitarea unui asemenea pacat este nevoie de o informare corecta cu privire la gravitatea lui și cu privire la sensul vieții. Moartea fizica este o realitate prin care trece orice ființa creata. Atunci cand survine in viața omului, cu sau fara suferința, aceasta trebuie privita ca mijloc de unire cu Dumnezeu, " unde nu este durere, nici intristare, nici suspin".'Ideea eutanasierii bolnavilor in suferinta este o monstruozitate, iar ideea ca spitalul, spatiul in care se ingrijeste viata, ar putea sa devina si spatiul eutanasierii este, la fel, o monstruozitate'.

In concluzie, etica creștina ni-l infațișeaza pe om ca fiind o creație dupa chipul și asemanarea lui Dumnezeu. Sufletul este dat de Dumnezeu, omului . Așadar , pornind de la acest fond creștin, comparandu-l cu ceea ce vor societațile secrete sa realizeze, deducem ca promovarea eutanasiei se face prin ștergerea caracterului suprem al omului, ca fiind creație a lui Dumnezeu - doar Dumnezeu are dreptul asupra vieții și a morții, inlocuind cu ideea ca omul are libertate asupra vieții și a morții deci dreptul de a decide sa traiasca sau nu .

Atitudinea societaților secrete de a-l pune pe om mai sus decat pe Dumnezeu reiese din traiectoria lor religioasa . Astfel avem un conglomerat de religii oculte, ai caror reprezentanți sunt foarte mulți oameni politici importanți. Ei știu ca, punandu-l pe om ca decident asupra vieții lui, se incalca poruncile lui Dumnezeu.

Așa cum am amintit mai sus despre societațile secrete, acestea vor sa aduca eutanasia pe punctul de etica sociala in sensul ca omul , cand ajunge la varsta de 65 de ani, trebuie sa-și ceara singur moartea, invocand ca, acesta ajungand batran, nu mai este capabil sa produca, deci este o povara pentru societate. Aceasta idee va fi concretizata printr-o lege , iar ideea de lege, confera individului corectitudinea traiului just, in sensul ca daca un aspect imoral este concretizat printr-o lege, acest aspect prinde valoare prin prisma acelei legi .

Capitolul 4: Aspecte și reflectii bioetice asupra finalului vieții: eutanasie și suicid asistat medical

In cadrul eticii medicale, unul din subiectele de controversa este practica eutanasiei. Aceasta este considerata un conflict intre principiile, pe de-o parte, ale beneficiului si autonomiei, iar pe de alta parte, al non-vatamarii.

Din punctul de vedere al primelor doua principii, atata timp cat exista decizia voluntara a pacientului, absenta altor solutii de tratament sau considerarea acestora ca fiind insuportabile si acordul unui al doilea medic, practica eutanasiei este acceptata.

Astfel, i se aduce un beneficiu atat pacientului prin stoparea suferintei, cat si familiei din acelasi motiv. Intr-o modalitate libertina, se poate afirma ca aceasta practica aduce un beneficiu intregii societati, cu atat mai mult cu cat nu exista perspectiva imbunatatirii situatiei, starea pacientului avand doar potentialul de a se inrautati. Astfel este posibila folosirea personalul si resursele aferente ingrijirii paliative, ce se poate oferi in astfel de cazuri, in tratarea unor pacienti cu sanse reale de recuperare.

O astfel de perspectiva este conforma utlitarismului care considera ca, o actiune este buna in masura in care contribuie la fericirea unui numar maxim de persoane, punandu-se accent asupra diferentei dintre calitatea si cantitatea vietii.

Moralitatea acestui act este sustinuta si de respectarea dreptului la autonomie al pacientului. Consimtamantul acestuia reprezinta exercitarea dreptului de a dispune de propria viata, implicit a dreptului de a renunta la ea. Epicur spunea : 'Noi suntem stapanii durerilor, stapani in a le suporta, daca ele sunt suportabile, iar in caz contrar, stapani in a parasi viata cu suflet linistit, asa cum parasim teatrul daca nu ne place.'

In ceea ce priveste discutia asupra principiului non-vatamarii, practica eutanasiei incalca profund dreptul fundamental la viata, garantat de catre 'Declaratia Universala a Drepturilor Omului'. Astfel, articolele 2.1 si 3 mentioneaza faptul ca :'orice fiinta umana are dreptul la viata' si ca 'moartea nu poate fi aplicata in mod intentionat'.

Unul din codurile care atrag deasemeni atentia asupra responsabilitatii morale a actului medical si anume Juramantul lui Hippocrate are un articol si anume :'Nu voi prescrie niciodata o substanta cu efecte mortale, chiar daca mi se cere, si nici nu voi da vreun sfat in aceasta privinta.' Asumarea acestor norme inseamna condamnarea practicii eutanasiei, totodata oferindu-se sansa actionarii potrivite: 'Atat cat ma ajuta fortele si ratiunea, prescriptiunile mele sa fie facute numai spre folosul si buna stare a bolnavilor, sa-i feresc de orice dauna sau violenta.'

Se ridica, deci, si problema legitimizarii actului savarsit de catre medici, care in definitiv este considerat omor, si imposibilitatea ca acestia sa fie aparati fara a aluneca pe panta abuzurilor inevitabile.

Condamnabila este si sustragerea de la misiunea umana pe care Dumnezeu a incredintat-o oamenilor (Cicero), lezand sansa pacientului de a deveni mai bun in conditiile in care suferinta este considerata o metoda de purificare religioasa.

Un alt argument adus impotriva eutanasiei si aplicarii ei ca orice alta manevra medicala, este necesitatea idealizarii serviciilor medicale. Astfel, intr-un context local, unde serviciile medicale nu pot fi oferite integral datorita lipsei echipamentului necesar si lipsei fondurilor atat in cazul spitalului, cat si a pacientului care nu poate plati pentru a efectua excursii medicale, ideea de eutanasie voluntara este un pericol. Decizia asupra practicarii eutanasiei este situata undeva la limita dintre moral si imoral, fiecare caz fiind unic datorita circumstantelor acestuia.

Suicidul asistat medical, se refera la punerea la dispozitie a informatiilor si mijloacelor prin care o persoana se poate sinucide, fara alt sprijin (medicamente letale, monoxid de carbon, arme etc). Spre deosebire de eutanasie, in care medicul este cel care determina intreruperea vietii, fie prin actiune activa, cu ajutorul unui mijloc tanatogen (supradoze medicamentoase, injectii intravenoase cu aer/insulina etc.), fie pasiva (neinstituirea/intreruperea unor masuri obisnuite de nutritie sau tratament), in suicidul asistat medical, pacientul este cel care isi intrerupe viata, medicul fiind complice la actul respectiv prin informatiile sau mijloacele puse la dispozitie. Insasi termenul de suicid asistat este controversat ca urmare a conotatiilor de autodistrugere si de disperare care se asociaza notuinii de suicid. In unele cazuri, in special cand este utilizat cu referire la persoanele aflate in stadiu terminal de boala, se prefera termenii ajutor in a muri sau moarte cu demnitate.

Controversele pe marginea acestui act sunt legate in primul rand de ideea complicitatii la moarte, care contravine atat Juramantului lui Hipocrate, principiului si datoriei de a nu face rau, angajamentului de a face bine si de a proteja viata umana, din aceasta perspectiva fiind inimaginabil ca un medic sa ajute un pacient sa-si puna capat existentei. La polul opus sta perspectiva celor care considera ca exista un drept de a muri cu demnitate si de a ajuta la curmarea unei suferinte extreme, care ar duce inevitabil tot la moarte; astfel, se infaptuieste un bine, respectand dorința (autonomia) unui pacient aflat la capatul puterilor.

Religia, religiozitatea, varsta, experienta anterioara in legatura cu suicidul asistat medical si eutanasia, cat si mediul de lucru, influenteaza atitudinea personalului din sistemul de ingrijire a sanatatii in ceea ce priveste suicidul asistat medical. Un studiu facut in Australia despre tratamentul pacientilor in stadiu terminal, a aratat ca au tendinta sa se opuna suicidului asistat medical cu precadere persoanele mai in varsta, cu educatie occidentala,de confesiune catolica, persoanele de sex feminin. Deasemeni, doctorii care sustin medicina paliativa sunt mai reticenti in a sustine practica mentionata mai sus. Cei care au fost implicati anterior in cazuri de eutanasie considera ca, atat eutanasia pasiva (suicid asistat prin neutilizarea de medicamente sau echipamente care asigura supravietuirea), cat si cea activa (suicid asistat cand moartea este indusa direct) sunt practici etice. Varsta reprezinta o variabila importanta, intrucat, conform studiului, la fiecare an adaugat varstei persoanei chestionate, sansele de a fi participat la eutanasie scad cu 3,1%.

Respectul pentru autonomie a ajutat la redefinirea relației medic-pacient, astfel pacientul devenind un participant activ in luarea deciziilor legate de sanatatea sa, pe baza informațiilor primite, cat si a propriilor valori de bine fizic, psihic și social. In mod traditional, doctorul adopta o atitudine paternalista, indicand care ar fi cel mai bun curs al actiunii pentru mentinerea sanatații pacientului. Totusi, actiunile paternaliste pot fi justificate in anumite circumstante. Schema lor de justificare ce pare acceptabila, reuneste beneficiul si respectul persoanei. Ar putea fi caracterizat ca principiu al beneficiului limitat, avand la baza beneficiul pacientului din punctul de vedere al experientei profesionale a medicului limitat de respectul dorintelor, alegerilor si actiunilor autonome ale pacientului. In concordanta cu aceasta imagine sugestiva, beneficiul reprezinta forta motrica (motivarea si directia) a ingrijirii medicale, in timp ce dorintele, alegerile si actiunile pacientului determina forma pe care o imbraca actul medical.

Partea opozanta este argumentata de principiul pantei alunecoase. Multe persoane din domeniul ingrijirii sanatatii se opun suicidului asistat medical intrucat, aceasta procedura ar putea fi aplicata cu precadere in cazul populatiilor vulnerabile (argumentul pantei alunecoase - slippery slope). Acest argument incearca sa duca la constientizarea faptului ca, odata ce suicidul asistat medical devine o practica aplicabila in mod curent bolnavilor in stare terminala, aceasta s-ar putea extinde asupra altor comunitati vulnerabile, si ar putea incepe sa fie folosita asupra celor defavorizati din punct de vedere demografic ori socio-economic. Drept urmare, grupurile vulnerabile risca mai mult sa sufere o moarte inainte de vreme deoarece li s-ar putea aplica aceasta practica fara o dovada reala a consimtamantului acestora sau, din rațiuni strict utilitariste, cum ar fi analiza cost-beneficiu: statul ar investi prea mult in mentinerea in viata a unor cazuri pentru care nu exista remedii curative pana in prezent, bani cu care s-ar putea salva alte vieti, sau aglomerarea sectiilor de terapie intensiva și alte considerente care se indeparteaza de compasiune, neputinta sau suferinte extreme.

In prezent, o mica parte din pacienti poseda un document de asistenta medicala acceptata (living will) care sa orienteze familia si medicii asupra dorintelor de final al vietii. Acest lucru duce la intrebari incomfortabile in cazul in care pacientul isi pierde subit autonomia. In majoritatea țarilor, daca pacientul nu este capabil sa-și exprime deciziile, se consulta familia acestuia, presupunandu-se ca membrii familiei, cunoscand valorile și dorințele pacientului, vor acționa in virtutea celui mai bun interes cu respectarea voinței exprimate anterior de catre acesta.

Pentru a preintampina dificultatile posibile la sfarsitul vietii pacientului, numeroase institutii de invatamant medical pun accentul pe discutiile din timp cu pacientul in legatura cu dorintele acestuia in evantuale scenarii ale evolutiei bolii. Totusi, multi doctori sunt reticenti in a discuta precoce cu pacientul continuarea sau intreruperea tratamentului care l-ar mentine in viata intr-o stare grava. In concluzie, se contureaza doua modalitati prin care medicii pot afla mai usor dorintele pacientului. Prima reprezinta participarea pacientului la consimtamantul informat (implicarea pacientului competent in discutii comprehensibile despre optiunile de tratament si finalitatile probabile ale vietii sale). Cea de-a doua, implica o planificare in avans a ingrijirii, care asigura faptul ca pacientul spune medicului modalitatea exacta in care doreste sa se procedeze in cazul unor urgente medicale in care nu va avea competenta sa isi exprime optiunile.[50]

Capitolul 5: Dezvoltarea medicinei paliative ca alternativa a eutanasiei

Termenul "paliativ" este derivat din radacina cuvantului latin "palliare", care inseamna a ascunde, a tainui. Pallium se refera, deasemenea, la panza care acopera cosciugul. Aceste cuvinte de radacina sugereaza faptul ca un pacient pe moarte, desi fara sanse de vindecare, poate fi alinat sau consolat in brațele ingrijitorului. Ceea ce nu poate fi vindecat, poate fi intotdeauna consolat. De-a lungul secolului trecut, natura si scopul tratamentului paliativ a evoluat, reprezentand mai mult decat o consolare, incluzand tehnici de ingrijire si control simptomatic, acordand susținere pacientului si familiei acestuia. Tratamentul paliativ modern este un rezultat al miscarii azilurilor care a inceput din anii 1840 in Lyon-Franța si a progresat de-a lungul anilor 1900, pana la stabilirea azilului "Sfantul Iosif" in Londra, culminand, in final, cu precursorul azilelor moderne, azilul "Sf. Cristopher" , stabilit in 1967.             Pana in 1975 un numar mare de aziluri independente a fost creat in Marea Britanie, Canada si Australia. Primul azil in Statele Unite a fost creat in 1974, in Connecticut. Aceasta perioada de evoluție de la ingrijirea tradiționala la cea moderna a dus la apariția de centre care acorda consultații in cadrul spitalelor. Astfel, ingriirea paliativa moderna a evoluat de la miscarea de azil la un amestec al sistemelor de ingrijire, atat academice, cat si nonacademice, servicii bazate pe ingrijirea la domiciliu in combinație cu cele bazate pe ingrijirea in spital.

Aceasta este specialitate medicala care se concentreaza asupra bolnavilor in stare terminala, adica cei cu o boala terminala si a caror sanatate s-a deteriorat pana la punctul de nevoie de ingrijire continua.

Acesta a fost dezvoltata de la diverse specialitati medicale care s-au confruntat cu apropierea de moarte si de gestionare a durerii, cum ar fi geriatria, anesteziologia, medicina interna, psihiatria.

Dezvoltarea sa a fost cruciala in discutia despre eutanasie, deoarece o mare parte din dificultatea realizarii unei moarți demne, se afla in incapacitatea personalului medical de a se confrunta cu complexitatea acestor situatii.

In Romania, primul centru de medicina paliativa - Centrul medical Nova Vita San - a fost inființat la Targu Mureș de catre Virgil Mailat la sfarșitul anului 2008.

Copiii bolnavi de cancer vor putea urma anumite tratamente pentru alinarea durerii și la un centru nou infiintat la Iasi. Primul centru din tara de medicina paliativa si terapia durerii impotriva cancerului va functiona in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii 'Sfanta Maria' din Iasi.  Acest centru de medicina paliativa si terapia durerii, care se va infiinta cu sprijinul Directiei de Sanatate Publica, Colegiului Medicilor si Casei Judetene a Asigurarilor Sociale de Sanatate vine in sprijinul copiilor care au cancer in faza terminala. Fiind un proiect pilot cu o capacitate de doar cinci paturi pentru inceput, acesta va functiona momentan ca un compartiment in cadrul spitalului, ulterior, urmand a fi mutat intr-un imobil separat, unde mai multi bolnavi de cancer isi vor putea gasi alinare.

Concluzii

"Ajuta-ma sa nu vad decat omul in cel care sufera", se adreseaza Maimonides divinitatii. Asemenea lui, in problematica eutanasiei, medicul se gaseste intr-o dilema: a elibera un seaman al sau din suferinte greu de indurat, sub impulsul compasiunii, urmarind binele pacientului (beneficiul) ori a ramane impacat cu propria constiinta (primum non nocere)? Este dificil de afirmat ca una dintre atitudini poate pe fi deplin justificata. Deasemenea, circumstantele in care se gaseste fiecare bolnav sunt de fiecare data altele, astfel ca ar fi imposibil de compus un ghid care sa contina raspunsul pentru fiecare situatie.

Valorile morale si etice vazute doar ca mijloace de orientare in practica medicala isi pierd chintesenta atunci cand din context este scos elementul pricipal: omul. Pe de o parte, o fiinta umana isi doreste sa i se puna capat vietii caci nu mai poate indura calvarul in care s-a transformat, simplul fapt de a exista (vazut din mai multe perspective: fizic, psihic, social). Din alt punct de vedere, medicul, ca om, trebuie sa isi asume curmarea vietii pacientului aflat in suferinta, lucru vazut ca impotriva firii (din prisma doctrinei religioase), cat si ilicit, in cele mai multe state (in orice forma a sa, eutanasia este considerata omucidere). Mai apoi, daca acest lucru devine o practica uzuala, este posibila alterarea perceptiei ca eutanasia nu este acceptabila, conform principiilor morale si etice. Devenind o obisnuinta, s-ar pierde rostul intrebarii daca eutanasia este in concordanta cu valorile morale si etice (asa cum a devenit si fertilizarea in vitro, limitele sale fiind puse la incercare in prezent). Pe de alta parte, exista pericolul abordarii unei pante alunecoase (aparent involuntar, pornind de la lucruri justificabile); justificarea eutanasiei ar deschide o cale facila de exterminare a celor indezirabili, ducand la crearea unor fenomene care sa afecteze grupuri vulnerabile ale populatiei.

In extenso, eutanasia ar putea reduce existenta la un bun care poate fi distrus cand devine nesatisfacator. Din punctul de vedere al societatii de consum in care traim, sistemul medical este vazut in ultimul timp ca un simplu furnizor de servicii; se poate prevedea asadar faptul ca suicidul asistat medical ar putea deveni doar o modalitate de satisfacere a cererii existente pe piata. Conform acestui scenariu, orice act medical isi pierde fondul uman si umanitar, element definitoriu inca din cele mai vechi timpuri.

Nu se poate afirma ca dezbaterile a caror cauza o reprezinta eutanasia isi vor gasi raspunsuri certe si satisfacatoare. Asemenea filizofiei, inainte de a stabili ce este bine, trebuie conturata notiunea de bine - in cazul eutanasiei, valoarea de bine atribuita moralei si eticii versus notiunea de bine a bolnavului. Medicul, la randul sau, poate fi adeptul unei anumite atitudini fata de aceasta problematica. Insa scenariul vazut a priori nu coincide de cele mai multe ori cu situatia in fata careia este pus, astfel unele decizii se iau sub impulsul momentului. In cele din urma, morala, etica, se traiesc, nu sunt declamate ori inchistate doar sub forma unor reguli de conduita.

Bibliografie:

C.Gavrilovici, Introducere in bioetica, Ed. Junimea, Iași, 2007

T. Beauchamp, J. Childress, Principles of Biomedical Ethics, Oxford University Press, New York, 2009

Darul sacru al vieții, Patmos Cluj, 2001,

E. Sgreccia,V.Tambone - Manual de bioetica, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucure ti. 2001

Bastovoi, Savastie, Diavolul este politic corect, Editura Cathisma, București, 2010

Aristotle, Politics, Cosimo Inc., 2008, ISBN 978-1-60520-329-4

https://www.un.org/en/documents/udhr/index.shtml

https://www.ablminc.org/Editorial_Classification_of_Euthanasia_SSS_06.pdf

https://en.wikipedia.org/wiki/Euthanasia

https://www.descopera.org

https://www.e-psihiatrie.ro

https://ro.altermedia.info/cultura-vietii/dreptul-la-moarte-

https://www.bioetica.ro

https://www.scribd.com

https://www.provita.ro/eutanasia/

https://www.urbaniulian.ro/2010/05/19/eutanasia-umana-raport/

https://www.ziare.com/articole/legalizare+eutanasie

https://www.euranet.eu/rum/Arhiva/Stiri/Romanian/2010/April/Suedia-legalizeaza-eutanasia

https://news.bbc.co.uk/2/hi/health/2600923.stm

https://www.bioetica.ro/atdoc/RRBv6n2_2008_Perju-Dumbrava_RO.pd

https://www.cronicavip.ro/cronicavip/article.php?article_id=59933

https://www.scritube.com/sociologie/ETICA8591422.php

https://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/controverse-privind-suicidul-asistat-medical~ni5aor

Asch DA, DeKay ML (September 1997). 'Euthanasia among US critical care nurses. Practices, attitudes, and social and professional correlates'. Med Care 35 (9): 893. doi:

J. F. Childress, Practical reasoning in bioethics, Indiana University Press

https://www.nytimes.com/2009/09/07/opinion/07douthat.html

https://www.baycrest.org/Winter%202002/article4.htm

https://www.i-medic.ro/legislatie/legislatie-medicala-91

https://www.ccfon.org/mediacentre.php?avid=220&avap=1

https://thestir.cafemom.com/toddler/114842/toddler_drowns_after_parents_ask

https://www.northcountrygazette.org/articles/2007/032107StandingUp.html

https://janestclair.net/articles/a-crime-writer-looks-at-the-terri-schiavo-case/

https://www.internationaltaskforce.org/iua25.htm#2

https://www.internationaltaskforce.org/iua25.htm#

https://ro.altermedia.info/cultura-vietii/dreptul-la-moarte-i_4392.htm