Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport




Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Acceptarea iminentei mortii



Acceptarea iminentei mortii


Acceptarea iminentei mortii


In bine-cunoscuta sa carte On Death and Dying, aparuta pentru prima data in 1969, Elisabeth Kubler-Ross vorbeste despre cinci faze ale procesului acceptarii mortii.

Ea afirma ca avem de-a face intai cu negarea si izolarea,etapa in care pacientul spune ca diagnosticul nu este adevarat. Desigur, aceasta etapa, de obicei scurta, este benefica pentru ca permite sistemului cognitiv sa se adapteze noii realitati cu care se confrunta. Daca insa aceasta etapa se prelungeste , ea devine problematica, deoarece impiedica pacientul sa dezvolte un coping activ cu boala.




Dupa negare urmeaza furia indreptata impotriva tuturor, fara o tinta precisa. In acesta faza pacientul poate avea conflicte cu personalul medical, pe care sa-l acuze de incompetenta, dezinteres etc, dar si cu colegul de salon sau cu alte persoane din jurul sau. Aceste conflicte in mod evident ingreuneaza comunicarea.

Dupa ce au esuat fazele anterioare, bolnavul face o a treia incercare, negocierea, prin care cere inca putin timp in schimbul unei promisiuni facute, de obicei, lui Dumnezeu. Asemenea unui copil care zice : „Promit sa te ajut la curatenie daca ma lasi putin la joaca” si chiar e dispus sa faca treaba pentru a fi lasat apoi la joaca, persoana muribunda poate sa-i promita lui Dumnezeu : „Daca ma lasi sa mai traiesc, o sa ma implic mai activ in Biserica”.


Unii autori vad prezenta aceasta slabiciune doar la o parte din oameni, insa Caragiale nu desparte slabiciunea de nici o fiinta, nici macar de sine, admite ca detine o diversitate infinita si-i descrie formele caricaturale, atunci cand este impinsa peste limita. Cultivandu-se un limbaj de intelegere ipocrita, slabiciunea se uneste cu ideea de suferinta. Motivele pentru care se sufera sunt absenta reprezentarii in lume, nesiguranta iubirii si absenta celuilalt, obligativitatea efortului si a conventiilor sociale, morale, estetice, incurcaturile aparute in urma respectarii legilor, probele impuse omului de societate, pentru a-i deveni un cetatean eficient; iar individul caragialian se simte „triumfator” nu depasind obstacolele, ci evitandu-le. Ironia, in acest caz, nu face decat sa deplanga aceste stari de „suferinta”, pe care le invenineaza dulceag. Slabiciunile nu sunt trecatoare, ci doar mastile, caci slabiciunea se regenereaza, atragandu-l pe om in permanenta si nu poate fi depasita decat prin asimilarea rigorilor unei civilizatii. Caragiale isi exprima dorinta de a mai vedea „un om ridica

Cand bolnavul in faza terminala incepe sa piarda lucrurile importante pentru el : locul de munca, anumite caracteristici fizice, capacitatea de a se ingriji de ai sai se instaleaza un profund sentiment de gol interior. Acum incepe depresia.

Ca si ultima faza, acceptarea se refera la faptul ca pacientul intelege clar ce-l asteapta. Este posibil sa nu vrea sa vorbeasca foarte mult, preferand vizitele scurte si putini oameni in preajma. Stie ca nu mai poate schimba nimic si nici nu mai incearca, mai degraba traieste situatia ca atare, nemaifiind nici deprimat in legatura cu ea ( Kubler –Ross 40th Anniversary Edition,A.Kellehear,2009).









Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|