ATENTIA SI VOINTA - autoreglare a sistemului psihocomportamental

PROCESELE DE REGLARE: ATENTIA SI VOINTA

Atentia Pozitia atentiei in structura psihologiei generale a fost puternic controversata: din element central in psihologia introspec-tionista devine lipsita de consistenta in behaviorism. De asemenea, s-a discutat mult daca trebuie considerata un proces, o stare, o activitate sau o conditie facilitatoare.

Prima constatare de care trebuie sa tinem seama in definirea atentiei trebuie sa fie aceea ca ea nu poseda un continut informational propriu; cea de-a doua constatare trebuie sa fie aceea ca atentia caracterizeaza toate procesele psihice de cunoastere si toate actele comportamentale finaliste, constiente. Din cele doua constatari se des-prinde concluzia ca termenul cel mai adecvat pentru definirea atentiei este cel de mecanism psihic de reglare. Astfel, atentia este mecanismul psihic prin intermediul caruia se potenteaza si se orienteaza selectiv activitatea perceptiva, activitatea mintala (de gandire) si activitatea motorie externa, creandu-se conditii psihofiziologice optime de finalizare.

Atentia pune in evidenta o serie de trasaturi sau calitati, care au valori diferite la diferite persoane, ceea ce face necesara testarea si evaluarea ei.

Cele mai importante calitati care se cer a fi determinate si masurate sunt: 1) concentrarea, care exprima gradul de activare si intensitatea focalizarii constiintei si controlului voluntar in cadrul perceptiei, gandirii si actiunii; 2) distributivitatea, care consta in concentrarea simultana a constiintei si controlului voluntar asupra a doua sau mai multor obiecte sau activitati; 3) stabilitatea, proprietate a atentiei de a se mentine la nivel optim de concentrare pe toata durata desfasurarii unei activitati; opusa ei este instabilitatea, care are influenta puternic perturbatoare atat asupra invatarii, cat si asupra activitatii profesionale; 4) mobilitatea, proprietatea atentiei de a-si deplasa punctul optimei concentrari in concordanta cu succesiunea evenimentelor si secventelor activitatii; opusul ei este rigiditatea sau fixitatea - stagnarea atentiei intr-un punct.

In explicarea atentiei se confrunta doua tipuri de modele: fiziologice si psihofiziologice. Primele pun accentul pe rolul sistemului reticulat activator ascendent si pe raporturile de inductie reciproca dintre excitatie si inhibitia centrala de care se leaga in plan comportamental reflexul de orientare si mozaicul cortical cu crearea succesiva si selectiva a dominantelor functionale. Celelalte (psihofiziologice) pun accentul pe interactiunea dintre mecanismele neuronale si factorii psihici, cum ar fi: motivatia, valoarea scopului, dependenta sau independenta de camp, respectiv, introversia si  extraversia, forta vointei, autocomanda si autostimularea verbala.

Vointa Vointa este modalitatea superioara de autoreglare a sistemului psihocomportamental, care, in forma sa completa, este proprie omului si se impleteste strans cu dezvoltarea functiilor constiintei.

Stimulii specifici care determina constituirea blocului functional al reglajului voluntar sunt obstacolul si dificultatea sarcinilor carora individul uman trebuie sa le faca fata inca din primele zile dupa nastere. Ca factori interni favorizanti se mentioneaza forta proceselor nervoase fundamentale - excitatia si inhibitia -, echilibrul acestor procese, motivatia, rezistenta la tentatii.

Inchis in autismul sau, schizofrenul traieste izolat de mediu si isi construieste un univers propriu, fara restrictii si interdictii, avand un caracter ireal, fara logica, iar limbajul devine fara inteles.

Anomalia calitativa a afectivitatii este definita de comportarea complexa, fara sens, sentimentele fiind contradictorii, iar exprimarea acestora pare disociata si instabila.

Individul nu intelege sensul cuvintelor si nu se poate controla, indiferent de intensitatea sau gravitatea amenintarilor sau a pericolelor care ar trebui sa-l constranga.

Delirul de persecutie dobandeste o semnificatie mistica, schizofrenul insistand asupra necesitatii purificarii oamenilor de orice pacat.

In exaltarile sale, schizofrenul executa acte de cruzime fara o motivare logica sau fara nici un motiv (crime fara motiv).

Anomalia cantitativa a afectivitatii consta in reducerea pana la absenta a sentimentelor.

Schizofrenul comunica greu cu mediul ambiental si in general, in mod inadaptat, manifestand tulburari afective: instabilitate si inadaptare emotionala.

Tipul paranoid de schizofrenie - se caracterizeaza prin idei delirante si halucinatii auditive privind starea de persectie sau de grandoare, stimulate de gelozie sau religiozitate. Prin violenta criminala individul isi implineste "dorintele" fara sens si fara limite.

Tipul dezorganizat - se caracterizeaza prin limbaj plat si comportament dezorganizat, cuvintele si actiunile sale avand un caracter bizar, fragmentar.

Tipul catatonic - se caracterizeaza prin activitate motorie excesiva, bizarerii, stari agresive, manifestari lipsite de sens si d

Rezulta ca vointa nu se reduce la un simplu impuls spre actiune si nu este nici o forta spirituala pura, ci o constructie psiho-fiziologica complexa, care se dezvolta treptat in ontogeneza in contextul activitatii fizice si intelectuale - in "lupta" cu obstacole de diferite grade de dificultate.

O astfel de intelegere a naturii si rolului vointei ne permite sa depasim atat teoria liberului arbitru, potrivit careia vointa este o forta primordiala, situata in afara oricarui determinism, cat si teoria fatalista, a destinului implacabil, care considera actiunile voluntare ale omului ca fiind supuse unui determinism intern, orb, ca in psihanaliza, sau ambiental, ca in behaviorism.

Prezenta mecanismelor reglajului voluntar confera subiectului uman atributul autodeterminarii, dar aceasta inteleasa nu in sensul sustragerii actiunii unor factori extravolitionali, ci in sensul libertatii de a face optiuni si de a elabora decizii care sa concorde cu principiul necesitatii obiective.

Actul voluntar are o structura psihologica multifazica, el punand in evidenta cateva verigi, si anume: 1) aparitia impulsului spre actiune si formularea scopului, 2) analiza si lupta motivelor (atunci cand subiectul este confruntat cu mai multe cerinte sau solicitari, care trebuie supuse evaluarii comparative); 3) elaborarea si adoptarea deciziei de actiune si instalarea starii subiective de autodeterminare: "Vreau acest lucru", "Vreau sa actionez asa"; 4) executia (trecerea efectiva la atingerea scopului propus, cu surmontarea obstacolelor care pot apare pe traiectoria actiunii); 5) analiza rezultatului si generarea informatiei feedback de validare sau de corectie.

Ca mecanism reglator cu sfera de actiune la nivelul sistemului supraordonat al personalitatii, vointa se concretizeaza printr-un set de trasaturi generale, precum: 1) forta sau taria, care exprima gradul de efort pe care o persoana poate sa-l sustina pentru invingerea obstacolelor interne sau externe; 2) perseverenta, care consta in mentinerea sau repetarea efortului voluntar pana la finalizarea actiunii; 3) consecventa, care reprezinta rezistenta liniei de conduita adoptate la influenta perturbatoare, precum si concordanta dintre vorbe si fapte;
4) fermitatea, care exprima capacitatea subiectului de a-si mentine hotararea luata, in pofida diverselor presiuni ce se exercita din afara asupra lui; 5) independenta, care reprezinta capacitatea subiectului de a lua pe cont propriu adoptarea deciziei si hotararii de actiune, fara a apela la sprijin extern; 6) initiativa, care exprima gradul de activism intern al subiectului, promptitudinea de implicare in actiune intr-o situatie sau alta.